Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Fenomenele meteorologice extreme afectează din ce în ce mai mult producătorii agricoli, determinând pierderi de recoltă, cu impact major asupra eficienței economice a fermelor, dar și a securității alimentare.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în 2022 seceta a afectat peste un milion de hectare, conducând la pierderi însemnate de producție și determinând un efort bugetar de peste 365 milioane lei, necesar pentru compensarea pierderilor înregistrate de fermieri numai pentru culturile înființate în toamna anului 2021.

Fenomenele meteorologice extreme sunt tot mai problematice, de aceea, susține MADR, se impune crearea unui mecanism care să permită fermierilor predictibilitate în recuperarea cheltuielilor efectuate în cazul culturilor calamitate. Necesitatea mecanismului este determinată și de faptul că valoarea despăgubirilor cuvenite fermierilor care s-au confruntat cu aceste fenomene nu poate fi prognozată și prevăzută în bugetul de stat.

Ca urmare, MADR a prevăzut în Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027 două forme de sprijin în sumă totală de 391,4 milioane euro, astfel:

A. - 24,1 milioane euro, sprijin acordat fermierilor pentru acoperirea unui procent din primele de asigurare a culturilor.

B. - 367,3 milioane euro, sprijin acordat fermierilor afectați de pierderile de producție, ca urmare a fenomenelor climatice nefavorabile, constituit din:

  • Un procent de 3% pe fiecare an din plățile directe cuvenite în perioada 2023-2027 de până la 293,5 milioane euro;

  • Contribuția din FEADR în sumă de 62,4 milioane euro;

  • Contribuția de la bugetul național în sumă de 11,5 milioane euro.

Sprijinul vizează implementarea măsurii „Instrumentul de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole” din cadrul PNS și degrevarea bugetului de stat de viitoare obligații financiare către fermieri, rezultate în cazul apariției fenomenelor de calamitare a culturilor agricole.

Pentru elaborarea cadrului normativ de implementare, în perioada următoare vor avea loc la nivelul MADR consultări cu asociațiile de fermieri. 

„Am emis un Ordin de ministru pentru constituirea grupului tehnic de lucru care va pune bazele funcționării acestui mecanism de gestionare a riscurilor din agricultură. Prin această intervenție avem în vedere susținerea unor venituri sigure ale fermierilor și reziliența sectorului agricol, pentru a crește securitatea alimentară pe termen lung, asigurând în același timp sustenabilitatea economică a producției agricole”, spune ministrul Petre Daea.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Bugetul total al subvenției pentru cultivatorii de usturoi a fost suplimentat printr-o Hotărâre care modifică art.8 din HG 147/2022 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control ale acesteia în anul 2022”, actul normativ fiind aprobat în ședinţa de guvern de marți - 29 noiembrie 2022.

Astfel, pentru implementarea schemei de ajutor de minimis se suplimentează bugetul cu suma de 3.800.000 lei (echivalentul a 750.000 euro), rezultând un total de 26.063.750 lei (echivalentul a maximum 5.268.064 euro).

Bugetul alocat inițial programului „Usturoi” 2022, de 22.263.750 lei, (echivalentul a 4,5 milioane euro), asigura efectuarea plăților pentru 1.500 hectare. Având în vedere că suprafața de 1.750 hectare solicitată la plată este mai mare cu 250 hectare decât cea estimată (1.500 ha), a fost necesară suplimentarea resurselor financiare cu suma de 3.800.000 lei, reprezentând echivalentul a 750.000 euro, astfel încât să se asigure plata întregii suprafețe eligibile plantată cu usturoi în cadrul programului, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Reamintim că, valoarea maximă a sprijinului financiar care se acordă producătorilor de usturoi este de 3.000 euro/ha și se plătește în lei la cursul de schimb de 4,9475 lei, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021.

Foto: MADR

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Syngenta anunță lansarea noii tehnologii A.I.R.™, cel mai avansat sistem cu toleranță la erbicid pentru cultura de floarea-soarelui, care ajută fermierii din Europa să facă față provocărilor întâlnite în combaterea buruienilor.

„În calitate de lider global în semințe de floarea-soarelui, Syngenta oferă un sprijin local puternic la nivel de fermă, lucrând umăr la umăr în parteneriat cu fermierii cultivatori de floarea-soarelui pentru a aduce pe piață soluții flexibile, adaptate condițiilor de cultură, cu scopul de a face față problemelor specifice, într-un mod mai sustenabil”, spune Andrei Măruțesu, Business Sustainability Head South-East Europe.

Buruienile reprezintă o problemă majoră în cultura de floarea-soarelui. Deși producătorii au opțiuni, aceștia nu dispun de suficientă flexibilitate pentru controlul buruienilor problemă în post-emergență, existând foarte puține erbicide specifice sistemelor de tehnologie, iar nu toți hibrizii le tolerează.

Astfel, atât buruienile graminee, cât și cele cu frunză lată, pot afecta semnificativ producția și calitatea. „Acesta este locul în care tehnologia A.I.R.™ aduce o valoare importantă, direct în fermă, ca o tehnologie flexibilă care combină partea de genetică a semințelor, cu protecția culturilor, asigurând mai multe avantaje decât orice alt sistem de cultură. Tehnologia descoperită are la bază un caracter nativ dintr-o populație sălbatică înrudită de floarea-soarelui, trăsătură ameliorată în linii de elită de către o echipă de amelioratori de la Syngenta, pentru a obține hibrizi comerciali performanți. A.I.R.™ vine de la „ALS Inhibitor Resistant” (în română, rezistent la inhibitori ALS) și scoate în evidență inovația mult căutată de producători, asigurând o toleranță robustă la erbicidele calificate A.I.R.™ atât pe bază de imazamox, cât și tribenuron-metil, cum ar fi Listego® Pro și Fluence™, două dintre cele mai eficiente soluții de control al buruienilor la cultura de floarea-soarelui. Express™/Fluence™ sunt mărci înregistrate FMC Corporation sau partener, și sunt folosite sub licență de Syngenta. A.I.R.™, Listego®, Syngenta® și logoul Syngenta sunt mărci înregistrate Syngenta Group”, explică Andrei Măruțescu.

A.I.R.™ oferă o flexibilitate maximă. Permițând tratamente cu erbicid, țintite individual, adaptate nevoilor specifice ale fiecărei sole, producătorii folosesc inputurile minim necesare pentru a-și atinge obiectivele de control al buruienilor, reducând impactul asupra mediului și protejând investiția în cultură.

Versatilitatea este în avangarda tehnologiei A.I.R.™. Pe lângă libertatea de a controla o gamă largă de graminee și buruieni cu frunză lată, hibrizii A.I.R.™ vin cu trăsături agronomice suplimentare, cum ar fi potențialul ridicat de producție și toleranță la secetă și la boli, pentru o performanță durabilă.

*****

Noile tehnologii precum A.I.R.™ oferă soluții sustenabile pentru o piață în creștere rapidă, unde adoptarea sistemelor de cultură cu erbicid (HTC) accelerează în întreaga Europă, determinată de intensificarea culturilor și de necesitatea creșterii eficienței în cultura de floarea-soarelui. Floarea-soarelui A.I.R.™ oferă hibrizi valoroși și optimizează metodele de producție prin trăsături genetice mai bune, respectând în același timp pe deplin reglementările în domeniu.

Fundația Alexandrion, parte a Grupului Alexandrion, anunță semnarea oficială a unui Memorandum de Înțelegere care inițiază un parteneriat cu Universitatea Americană din Kurdistan (UAK) din Duhok, regiunea Kurdistan din Irak. Conform parteneriatului, studenți selecționați din cadrul Universității Americane din Kurdistan (UAK) vor veni în România pentru a efectua stagii de pregătire în diverse domenii, iar membrii rețelei Fundației Alexandrion vor ţine prelegeri comunității UAK despre afaceri internaționale, relații politice, marketing, precum și alte subiecte.

Fundația Alexandrion și UAK vor colabora pentru a promova pregătirea studenților pentru piaţa muncii și consolidarea capacităților sectorului public și privat în regiunea Kurdistan din Irak. Cadrul de colaborare dintre aceste două părți este orientat către inițiative care promovează obiectivele organizaționale comune ale părților.

Misiunea Fundației Alexandrion este de a sprijini excelența în educație și de a extinde oportunitățile de învățare pentru studenți, pentru a le asigura pregătirea globală. Misiunea Universității Americane din Kurdistan este de a forma lideri ai viitorului, oferind educație în stil american, cercetare inovatoare și programe orientate spre carieră. Împreună, Fundația Alexandrion și UAK promovează oportunități pentru studenții din Kurdistan.

Dr. Nawaf Salameh, președintele fondator al Fundației Alexandrion și al Grupului Alexandrion a declarat: „Acest parteneriat este în concordanță cu valorile fundamentale ale Fundației Alexandrion și cu obiectivele sale cu impact global și a avut perfect sens din primul moment în care ne-am întâlnit cu reprezentanții UAK și am înțeles care este rolul Universităţii. Vom depune toate eforturile necesare pentru a susține misiunea UAK, am avut câteva întâlniri foarte interesante, revelatoare cu studenții, am fost impresionați de entuziasmul, abilitățile și cunoștințele lor și așteptăm cu nerăbdare să îi primim în România și să le oferim oportunitatea să lucreze cu profesioniști din diverse domenii”.

Nicholas S. Kass, Executive Director for International Corporate Affairs în cadrul Nawaf Salameh Family Office și al Grupului Alexandrion, a punctat că structura Family Office, Grupul și Fundația caută să înțeleagă, să sprijine și să devină parte din mecanismul societății în care își desfășoară activitatea și să construiască punți între Occident și Orient. „Regiunea Kurdistan din Irak este o locație strategică și dorim să contribuim la succesul acesteia”, a punctat Nicholas S. Kass.

Părțile intenționează să dezvolte următoarele iniţiative de colaborare:

  • Stagii de pregătire pentru studenți: studenți de la UAK vor merge în România pentru a efectua stagii de pregătire în cadrul Fundației Alexandrion în domenii precum marketing/comunicare, ospitalitate, finanțe/contabilitate, dezvoltare de produse, cercetare de piață.

  • Mobilitatea personalului UAK: personalul UAK va studia operațiunile unităților din cadrul Fundației Alexandrion pentru a înțelege cele mai bune practici internaționale.

  • Vorbitori invitați: membri ai rețelei Fundației Alexandrion vor suţine prelegeri în faţa comunității UAK pe subiecte precum afaceri internaționale, relații politice, marketing.

  • Consolidarea capacității guvernamentale: Fundația Alexandrion va furniza experți pentru a organiza cursuri de formare pentru sectorul public din Kurdistan.

  • Studii de piață în Kurdistan: UAK va oferi acces la profesorii și studenții săi pentru cercetarea de piață realizată de Fundația Alexandrion în Kurdistan.

Randall Rhodes, președintele Universității Americane din Kurdistan, a concluzionat: „Universitatea Americană din Kurdistan este o universitate tânără și trebuie să încurajeze inițiative de internaționalizare pentru a se asigura că studenții săi devin pregătiți la nivel global, iar profesorii și personalul deţin cele mai bune practici internaționale. Relația cu Fundaţia Alexandrion susține aceste obiective prin oferirea de stagii pentru studenți și oportunități de consolidare a capacităților pentru angajații UAK. De asemenea, sprijină înțelegerea interculturală într-un moment în care economia globală deschide piețele și depășește granițele naționale”.

Nicholas S. Kass Dr. Nawaf Salameh studenti

***

Fundația Alexandrion a fost înființată că urmare a numeroaselor activități sociale desfășurate de companiile din cadrul Alexandrion Group. Sub umbrela Fundației Alexandrion se derulează proiecte de peste 20 de ani.
Fundația Alexandrion susține activ cultura din 2014, prin intermediul Premiilor Constantin Brâncoveanu și onorează excelența prin intermediul premiilor Constantin Brâncoveanu Diaspora și Constantin Brâncoveanu Internațional Awards. Prin premiile Matei Brâncoveanu, Fundația Alexandrion recunoaște potențialul de dezvoltare al tinerilor, pentru cercetare și realizări excepționale în domeniul lor de activitate.
De-a lungul timpului, Fundația și-a pus amprenta și în susținerea performanțelor sportului românesc. Trofeele Alexandrion premiază performanța internațională a sportivilor români din 2016. Fundația a fost alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român la Olimpiade, din 2004 până în 2012, în încercarea de a încuraja tinerii sportivi să obțină cele mai bune rezultate.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit online 65 de solicitări de finanțare în valoare de circa 47,6 milioane de euro (47.616.514 euro) pentru înființarea, extinderea sau modernizarea plantației pomicole, finanțare acordată prin componenta 1 a submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Alocarea financiară stabilită pentru această formă de sprijin a fost de 30,5 milioane de euro. Prin urmare, fondurile europene disponibile pentru anul 2022 pentru această componentă au fost epuizate.

„Ne bucură interesul major al fermierilor pentru accesarea fondurilor destinate înființării și dezvoltării plantațiilor pomicole. Reamintim tuturor fermierilor interesați că pot depune în continuare cereri de finanțare pentru înființarea sau modernizarea pepinierelor pomicole și pentru achiziția de utilaje de recoltat pentru fermele pomicole. Pentru aceste investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) mai sunt disponibile fonduri în valoare de peste 18 milioane de euro, până la data limită de primire a proiectelor, 12 decembrie 2022 sau până la epuizarea fondurilor alocate”, a declarat George Chiriță, director general AFIR.

Precizăm că, din finanțarea disponibilă în continuare prin submăsura 4.1a, pot fi accesate până la 300.000 de euro/proiect pentru mașini de recoltat (achiziții simple), în limita a 11,5 milioane de euro fonduri totale disponibile, iar pentru înființarea, extinderea sau modernizarea pepinierelor pot fi accesate până la 1.500.000 de euro/proiect (proiecte complexe), în limita a 6,9 milioane de euro fonduri totale disponibile. Data limită de depunere a proiectelor este 12 decembrie 2022.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Marți, 22 noiembrie 2022, are loc ceremonia de lansare a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” seria 2022-2023, la Complex Herăstrău din București. Programul derulat de Clubul Fermierilor Români se adresează fermierilor antreprenori cu o experiență de minimum cinci ani în administrarea afacerii, precum și absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor pe care le dețin.

Ediția a doua, 2022-2023, a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” debutează pe 22 noiembrie și se desfășoară pe parcursul a cinci săptămâni de pregătire intensivă, cuprinzând cursuri interactive la sală, urmate pe parcursul anului 2023 de sesiuni practice, de schimb de experiență, care vor avea loc în fermele participanților.

„Prima ediție a programului Antreprenor în Agricultura 4.0 ne-a întărit convingerea că transformarea agriculturii românești este posibilă prin educație. Fermierii absolvenți ai acestui program și-au însușit nu doar cunoștințe noi, cu aplicabilitate imediată în activitatea managerială din fermă, ci un model de gândire, de acțiune și de implicare socială, care le oferă cadrul necesar pentru dezvoltarea unui business sustenabil. Mai mult, ei au pus bazele unei comunități solide, unite, foarte active, prin intermediul căreia dezbat în permanență subiecte de interes și aspecte ce țin de cele mai recente schimbări din domeniul agriculturii. Suntem onorați să fim catalizatorul acestui proces și ne propunem să creștem comunitatea antreprenorilor în Agricultura 4.0, în misiunea noastră de a transforma agricultura românească într-una performantă, competitivă și rezilientă”, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” își propune perfecționarea managerială a administratorilor fermelor românești, cu scopul creșterii competitivității acestora prin identificarea și valorificarea unor noi indicatori care să le permită transformarea propriei afaceri într-un model de business sustenabil. În program se pot înscrie fermieri indiferent de vârstă, dimensiunea sau tipul afacerii agricole.

În perioada 22 noiembrie 2022 - 17 februarie 2023 se vor desfășura sesiunile de cursuri la sală, în București și la Predeal. Cursurile oferă participanților informațiile teoretice necesare și studii de caz practice aferente managementului afacerii agricole și adaptarea activităților în contextul actual, pentru asigurarea rezilienței fermelor. Cursurile de la sală vor fi urmate de sesiuni practice care vor avea loc în fermele participanților la program. „Schimbul de idei și bune practici, precum și experiențele specifice din diferite zone pot fi extrem de utile în contextul actual în care este nevoie de adaptabilitate și implementarea noilor trenduri din agricultură, pentru a asigura profitabilitatea afacerii agricole”, punctează Nicolaie Apopi, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români.

Prima ediție a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” s-a desfășurat în perioada decembrie 2021 – martie 2022 și a numărat 21 de fermieri antreprenori provenind din toate regiunile țării, care au participat la cele 18 module ale programului, cumulând aproximativ 180 de ore de curs.

antreprenor 2021 3 1809e535

Mai multe informații despre programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, aici: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0

Duminică, 20 Noiembrie 2022 12:44

Produse bio românești la ISRAFOOD

În perioada 22 – 24 noiembrie 2022, la Tel Aviv se desfășoară a 38-a ediție a târgului internațional pentru alimente și băuturi ISRAFOOD. În Israel, la marea expoziție de produse alimentare va fi prezentă, pentru prima dată, și țara noastră prin Asociația BIO România, care va expune în Pavilionul 1, standul 214. Astfel, produsele bio românești au parte de promovare la nivel internațional.

„La ISRAFOOD prezentăm, în cadrul programului „Organic Fruit Juices”, suc bio de mere, de struguri roșii, sucuri de cătină, de afine, de coacăze, de aronia, precum și diverse combinații ale acestora. Toate aceste sucuri de fructe bio, de o calitate deosebită, care conservă gustul și savoarea fructelor din pădurile României, se încadrează în cerințele specifice KOSHER și pot fi cu ușurință certificate pentru potențiali clienți din Israel”, precizează Marian Cioceanu, președintele Asociației BIO România, care adaugă că Israelul este o piață din ce în ce mai importantă pentru producția și consumul de alimente bio. „Specificul vânzării alimentelor bio românești pe această piață o constituie certificarea KOSHER. Asociația Bio România în parteneriat cu cea mai mare organizație privată de certificare KOSHER din lume, OK Kosher, din New York, a promovat încă din anul 2012 cerințele certificării KOSHER pentru procesatorii de alimente bio din România.”

cioceanu

Din anul 2019, în țara noastră au fost certificați Kosher un procesator de ulei de floarea-soarelui, ulei de rapiță, ulei de in și miez de floarea-soarelui decorticat, precum și un mare procesator de miere bio și convențională.

Începând cu anul 2009, Asociația Bio România a promovat produsele specifice în țări precum: Germania, Franța, Elveția, Grecia, Rusia, Suedia, Norvegia, Japonia, EUA, Kuweit, Arabia Saudită, Australia.

Bio România este partener în cadrul proiectului „Organic Fruit Juices” cu finanțare europeană împreună cu asociații de profil din Bulgaria și Grecia, prin care se promovează sucuri bio din cele trei țări în China, Israel și Elveția.

bio

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 17 noiembrie 2022, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică.

Astfel, se compensează parțial pierderile înregistrate de fermierii afectați de seceta pedologică accentuată manifestată în aproape toate regiunile agricole ale țării, pentru suprafețele agricole cultivate în toamna anului 2021. Resursele financiare necesare implementării schemei sunt de 365,6 milioane lei și se asigură de la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2022.

În urma centralizării făcute de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul MADR a informațiilor cuprinse în procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi, a reieșit un număr de peste 16.000 de fermieri care au fost afectați de seceta pedologică și circa 250.000 ha de culturi înființate în toamna anului 2021 care au fost calamitate în grade diferite de afectare cuprinse între 30% și 100% pe areale agricole importante la nivel național. 

Compensațiile acordate ca ajutor de stat sub formă de grant financiar unitar pe hectar pentru fiecare cultură afectată reprezintă maximum 40% din cheltuielile eligibile, respectiv maximum 40% din cheltuielile tehnologice prevăzute în tehnologiile cadru la culturi din recolta 2021-2022, realizate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR).

Grantul financiar unitar este în cuantum maxim de 1.500 lei/ha aferent unui grad de afectare de 100% care este prevăzut în procesul - verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Dacă gradul de afectare prevăzut în procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor este cuprins în intervalul 30% până la 100%, cuanumul grantului financiar unitar care se poate acorda se diminuează procentual corespunzător și se obține prin înmulțirea cuantumului maxim cu procentul de afectare prevăzut în procesul-verbal.

Pentru evaluarea pagubelor provocate s-a solicitat Administrației Naționale de Meteorologie, precum și Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” realizarea de analize a influenței indicilor climatici asupra evoluției culturilor în condițiile secetei pedologice manifestată pe areale agricole extinse în anul 2022, transmite MADR.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Executivul de la București a modificat, printr-o hotărâre de guvern aprobată pe 16 noiembrie 2022, bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României, pentru anul școlar 2022-2023.

În urma creșterii costurilor pe întreg lanțul de producție și a consultărilor avute cu formele asociative din industria laptelui și a produselor lactate, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a suplimentat resursele financiare aprobate pentru distribuția laptelui.

Astfel, a crescut limita valorii zilnice pentru porția de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf de la 0,99 lei per elev la 1,11 lei per elev, conform calculelor Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR). La calculul resurselor financiare necesare s-a avut în vedere numărul total al beneficiarilor (1.887.873 preșcolari, elevi din ciclul primar, elevi din ciclul gimnazial), limita valorii zilnice/preşcolar/elev propusă (1,11 lei) şi numărul de zile de distribuție, respectiv porții calculate în funcție de structura anului şcolar 2022-2023. aprobată de Ministerului Educației.

Impactul bugetar după actualizarea limitei valorii zilnice pentru porția de lapte de consum și produse lactate fără adaos de lapte praf este de 15.408.000 lei, astfel că resursele financiare totale pentru lapte se modifică de la 188.768.000 lei la 204.176.000 lei. Totodată, a fost modificată suma totală alocată pentru Program prevăzută pentru anul şcolar 2022-2023 de la 562.850.000 lei la 578.258.000 lei.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat, pe 16 noiembrie 2022, o Ordonanță de Urgență prin care se instituie o schemă de sprijin ce are ca obiectiv acordarea unui grant financiar operatorilor din industria de fabricare a produselor de morărit, a uleiurilor și grăsimilor, a produselor lactate, precum și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.

„Sprijinul de maximum 500.000 euro per întreprindere, pentru operatorii din industria de procesare a cerealelor, fabricarea uleiurilor, a produselor lactate și a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă este parte a răspunsului guvernamental la dificultățile înregistrate de procesatorii din industria alimentară, ca urmare a declanșării războiului din Ucraina. Alocăm o sumă totală de 200 milioane de euro sub formă de granturi, pentru a compensa parțial creșterea costurilor suportate legate de constituirea stocurilor de materie primă și a costurilor legate de transport, depozitare și procesare”, a declarat ministrul Agriculturii Petre Daea.

Grantul financiar reprezintă suma maximă care se acordă per operator pentru asigurarea unor cantități minime de faină de grâu, mălai, ulei de floarea-soarelui, lapte consum și produse lactate și furaje combinate pentru hrana animalelor. Beneficiarii sprijinului sunt operatorii economici care desfășoară activități încadrate în următoarele clase de clasificare: Cod CAEN 1061 - Fabricarea produselor de morărit, Cod CAEN 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor, Cod CAEN 1051 - Fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor; Cod CAEN 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă.

Grantul financiar maxim care se acordă per beneficiar este de 500.000 euro, condiționat de constituirea unor stocuri materie primă pentru procesare, astfel: 14.280 tone de grâu, sau 14.280 tone porumb, sau 9.615 tone de floarea-soarelui, sau 10.000 tone lapte crud materie primă, sau pentru obținerea de furaje combinate 15.600 tone constituite din grâu și/sau orz și/sau porumb și/sau soia și/sau rapiță. Dacă stocurile constituite sunt mai mici decât cele prevăzute, nivelul grantului financiar se diminuează procentual, în mod corespunzător. Dacă stocurile constituite de beneficiar sunt mai mari decât cele prevăzute, se acordă nivelul maxim al grantului financiar.

Resursele financiare totale necesare implementării schemei de ajutor de stat sunt de 985.740.000 lei și reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200.000.000 euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), astfel:

  • Creditele de angajament necesare înscrierii în program și depunerii cererilor se asigură în cadrul prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2022.

  • Creditele bugetare necesare efectuării plăților beneficiarilor ajutorului de stat se asigură din prevederile bugetare aprobate MADR pe anul 2023, în cadrul limitelor de cheltuieli aprobate.

Actul normativ este fundamentat pe Comunicarea CE - Cadru temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Comunicării Comisiei Europene din data de 28 octombrie 2022, Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și-a prelungit aplicabilitatea până la data de 31 decembrie 2023.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista