Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) transmite că, marți – 10 noiembrie 2026, la București, s-a reunit Consiliul Director al asociației pentru a analiza situația economică a sectorului suin și a stabili prioritățile de acțiune pentru perioada următoare.
Principalele probleme discutate au fost accesul limitat la finanțare, pierderile fermelor comerciale, efectele persistente ale pestei porcine africane și presiunea importurilor. „Marjele negative prelungite reduc capacitatea fermelor de a investi și de a se moderniza. Dacă situația continuă, capacitățile de producție vor scădea, iar dependența României de importuri va crește”, arată dr. Adrian Balaban, președintele APCPR.
Membrii Consiliului Director au cerut o reprezentare unitară a producătorilor în relația cu instituțiile publice. „Dialogul trebuie să plece de la problemele concrete din ferme, cu soluții bazate pe date economice și argumente tehnice. Considerăm necesare politici publice adaptate fermelor comerciale, care să țină cont de investiții, costuri de producție, cerințe de biosecuritate și riscuri sanitar-veterinare”, a subliniat dr. Adrian Balaban.
În perioada următoare, APCPR va centraliza problemele semnalate de membri și va elabora un set de propuneri pe patru direcții:
Mecanisme de sprijin financiar;
Gestionarea efectelor PPA;
Îmbunătățirea competitivității;
Un cadru legislativ și economic predictibil.
„Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri. România are nevoie de un sector suin funcțional și competitiv, iar menținerea producției interne este o investiție strategică în stabilitatea lanțului agroalimentar”, conchide președintele APCPR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români, „AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035”, a reunit pe 5 noiembrie 2026, la Radisson Blu Hotel din București, peste 500 de participanți - fermieri, procesatori, reprezentanți ai Președinției, Guvernului, Comisiei și Parlamentului European, ai instituțiilor financiare internaționale și ai mediului academic. Într-un an marcat de secetă prelungită, prețuri la cereale la nivelul de acum un deceniu și negocieri dificile pentru PAC 2028-2034, conferința a mutat discuția „de la monolog la dialog și de la dialog la angajamente”. Conferința Clubului Fermierilor Români a cuprins patru paneluri despre viitoarea Politică Agricolă Comună, securitate, finanțare și tehnologie. Totodată, Clubul a anunțat patru instrumente noi lansate pentru fermieri.

Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români, a deschis conferința cu o radiografie a sectorului: prețul grâului a scăzut cu 52% între 2022 și 2025 (de la 435 la 210 euro/tonă), costul îngrășămintelor azotate a crescut cu 344% în doar doi ani, iar România a ajuns la 41 de luni consecutive de secetă și depinde sută la sută de importul de îngrășăminte. În paralel, bugetul PAC propus pentru 2028-2034 scade la 293,7 miliarde de euro, cu 25% sub perioada actuală, la doar 14,7% din bugetul UE.
„Agricultura e un domeniu în care judecata anuală nu e valabilă. De aceea fac un apel către conducerea Guvernului, către premier, să își asume o politică agricolă integrată pe zece ani: un grup de lucru la nivel înalt, prezidat de premier, și un cadru financiar multianual pentru agricultură, cu surse noi și cu instrumente financiare pe termen mediu și lung”, a spus Florian Ciolacu.

Solicitările Clubului către Guvern:
Politica Agricolă Integrată - Obiectiv 2035 și un grup de lucru permanent la nivelul Guvernului, prezidat de prim-ministru;
Un cadru financiar multianual pentru agricultură, cu surse noi - fonduri UE, buget național, Banca Mondială, BERD, private equity;
Menținerea celor doi piloni PAC și plafonarea voluntară în negocierea cadrului financiar multianual;
Un sistem național integrat de gestiune a riscurilor climatice, propunerea CFRO fiind: circa 540 de milioane de euro pe 3 ani, pentru 6,8 milioane de hectare acoperite;
Un program național de digitalizare a agriculturii și energie regenerabilă pentru irigații și securitatea îngrășămintelor.

„Vorbim tot mai mult despre securitate și siguranță națională, mărim bugetele destinate apărării, dar uităm un singur lucru: și agricultura ține de securitate și siguranță națională. România are oportunitatea să facă un lucru de bun-simț, să prevină, nu să repare. Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații și înlesnim legislația decât să plătim an de an despăgubiri”, a declarat Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români.
Mesaje instituționale: Președinția, Guvernul și Comisia Europeană
Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis de consilierul prezidențial Radu Burnete, a definit agricultura drept „o infrastructură strategică pentru România, la fel ca energia, transporturile sau apărarea”. Președintele a anunțat trei principii pe care România le va susține la Consiliul European de la finalul lunii noiembrie: alocări europene nereduse pentru agricultură și coeziune, plafonarea și degresivitatea plăților la decizia fiecărui stat membru, cu reinvestirea economiilor în agricultura națională, și o cofinanțare națională suportabilă.
„Concluzia pe care vreau să v-o împărtășesc e poate un pic incomodă, dar e preferabilă unei minciuni elegante: o parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles. Vor veni și de aici, de la București, din planul nostru național. De aceea e important să fiți implicați și consultați atunci când se va construi acest plan”, a declarat Radu Burnete, consilier prezidențial.
Alexandru Avram, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, a transmis mesajul premierului Luca Niculescu: „Marea provocare a agriculturii românești nu mai este doar cât producem, ci câtă valoare reușim să păstrăm în economia națională și cât de bine ne protejăm capacitatea de a produce. Nu este suficient să exportăm ceea ce producem, ci trebuie să avem capacitatea economică de a procesa, de a valorifica și de a exporta produse cu valoare adăugată mai mare”.
Într-un mesaj video, comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen, a arătat că, în propunerea pentru viitoarea PAC, 10% din fiecare plan va merge către zonele rurale, peste sprijinul pentru venit, iar pentru România, cel puțin 3,89 miliarde de euro.

Dialog România - UE pentru viitorul agriculturii
Primul panel a pus față în față Comisia Europeană, Guvernul României, Parlamentul European, Banca Mondială și fermierii.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a respins fondul unic și a cerut păstrarea celor doi piloni PAC. „Din punctul meu de vedere, fondul unic este o greșeală. România trebuie să meargă în continuare pe cei doi piloni. Nu putem condiționa mâncarea românească de jaloane și ținte. Iar sistemului bancar îi transmit: trebuie să rămâneți alături de fermieri, nu se poate ca atunci când este soare să culegem dobânda, iar atunci când este secetă să cerem falimentul fermierilor români”, a subliniat Florin Barbu. Ministrul a anunțat două programe de credite pe modelul din 2024, cu dobândă fixă de 1,90%, cu ROBOR-ul și comisioanele achitate de Ministerul Agriculturii, precum și un pachet suplimentar de 100 de milioane euro pentru amenajări locale de colectare a apei și irigații.

Elisabeth Werner, director general DG AGRI, a susținut că mai important decât un buget mare este „cât obținem din fiecare euro”, prin instrumente financiare și atragerea capitalului privat.
Achim Irimescu, fost ministru al Agriculturii, a arătat că alocarea României ar scădea de la 21,6 la 16,57 miliarde de euro, fără sume protejate: „cu bugetul propus, fermierii vor primi mai puțin pe hectar decât primesc acum”.
Holger Kray (Banca Mondială) a precizat că una din trei ferme din UE se află în România, iar nouă din zece au sub cinci hectare. Banca a prezentat programul AgriConnect, la care România s-a alăturat.
Liviu Dobre (Agricover) a punctat că un euro dat ca ajutor are impact de un euro, dar un euro dat sub formă de garanție de stat mobilizează 70-80 de euro credit în fermă. El a ținut să spună că doar un sfert din suprafața cultivată la noi în țară este asigurată.

Maria Grapini (Parlamentul European), Jurgen Tack (ELO) și Tánczos Barna au avertizat că, fără o sumă dedicată, banii riscă să nu mai ajungă la fermieri, și au cerut o strategie de țară și o voce comună la Bruxelles.
Dan Hurduc, membru al Consiliului Director CFRO, a vorbit despre decapitalizarea fermelor. „Orice promisiune făcută fermierilor trebuie să fie bugetată”, susține Dan Hurduc.
Tinerii fermieri formați de Club au închis panelul cu întrebări despre înnoirea generațională.

Agricultura, o nouă dimensiune în arhitectura de securitate
Compania de securitate maritimă Ambrey a înregistrat circa 387 de atacuri asupra navelor în Marea Neagră în iulie-septembrie 2026, de peste cinci ori mai multe decât în trimestrul anterior, prima de risc de război crescând în două săptămâni de la 0,1% la 0,5%.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe a spus că Marea Neagră a devenit „cea mai periculoasă zonă de pe glob”, iar exporturile de cereale și îngrășămintele sunt ținte ale agresiunii hibride. „Dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu”, a punctat Cristian Diaconescu.
Mark Titterington (Forum for the Future of Agriculture) susține că șocurile „nu mai sunt lebede negre” și nu pot fi gestionate doar cu fonduri de urgență, adăugând: „fără ferme viabile nu avem securitate de niciun fel”.
În acest al doilea panel din cadrul conferinței, Clubul Fermierilor Români a anunțat două lansări: Ghidul Agrinnovator pentru Energie Regenerabilă (cu WIREN, prezentat de Adrian Ciurtin) și Programul național de formare a 1.000 de manageri de digitalizare a fermei (2027-2029), prezentat de Bogdan Chiripuci, care a precizat că vor fi 40 de serii postuniversitare de 6 luni și o bursă de 6.000 de lei pe lună timp de 12 luni pentru absolvenții angajați în ferme.

Finanțare și competitivitate
Al treilea panel al Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români, „AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035” a fost dedicat, în principal, finanțării.
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a legat reducerea deficitului de ratingul de țară și de costul creditării pentru fermieri și a confirmat că programul AgriConnect al Băncii Mondiale va însemna câteva sute de milioane de euro, pe mai mulți ani. „Creșterea economică sănătoasă se bazează pe disciplină. Fără disciplină nu există fundație, nu putem construi o casă pe nisip. Adevărata relansare pleacă de la economia privată, nu de la cât grant sau câtă subvenție punem în plus. Iar noul cadru financiar multianual ar trebui gândit de jos în sus, de acolo de unde sunt problemele, nu de undeva de sus, din avion”, a subliniat Alexandru Nazare.

Banca de Investiții și Dezvoltare pregătește o garanție de portofoliu pentru agricultură: capital de lucru pe până la 5 ani și, în premieră, credite pentru achiziția de terenuri pe până la 20 de ani. Apelul pentru intermediari se deschide la final de noiembrie, cu produsul la fermieri în T1 2027.
BERD discută linii de credit dedicate agriculturii cu mai multe bănci comerciale.
Jabbar Kanani, membru fondator CFRO, a propus leasingul funciar ca sursă de finanțare fără garanție de stat.
Prof. Gavril Ștefan, Universitatea pentru Științele Vieții Iași, a arătat modelul economico-financiar al performanței fermelor. „O scădere de 20% a veniturilor reduce cu 57% numerarul disponibil pentru plata datoriilor.”
Brokerul de Asigurare CFRO a propus PAIC, un pool național al asigurătorilor pentru calamități, în condițiile în care doar 2,5 din 8,2 milioane de hectare sunt asigurate.
Tehnologie, digitalizare și înnoire generațională
Daniel Buda, prim-vicepreședinte al Comisiei AGRI din Parlamentul European, a punctat că Parlamentul nu va accepta o PAC fără bani pentru Pilonul II, iar pentru tinerii fermieri a propus un sprijin de minimum 300.000 de euro.

Alina Ujupan (cabinetul vicepreședintelui executiv Roxana Mînzatu) transmite că România trebuie să treacă de la reacție la ce e pe masă la crearea agendei europene.
Răzvan Teodorescu (USAMV București) susține că vârsta medie a fermierului este de circa 60 de ani, iar doar 2-3% dintre fermieri au studii complete în agricultură.
Panelul cu numărul patru și ultimul din cadrul conferinței s-a încheiat cu lansarea ROVIO - Indexul Național al Valorii și Competitivității Produselor Românești cu Origine Agricolă, proiect public-privat susținut de Club, construit pe peste 15 surse de date, 40 de indicatori și 5 piloni de competitivitate.
„Clubul Fermierilor Români își asumă continuarea acestor procese și urmărirea angajamentelor asumate la conferință, pentru ca la ediția următoare cifrele agriculturii românești să arate mai bine decât astăzi”, a concluzionat Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că sesiunile de primire a cererilor de finanțare pentru intervențiile DR-14 „Investiții în fermele de mici dimensiuni” și DR-18 „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice” rămân deschise până pe data de 16 noiembrie 2026, inclusiv.
Prelungirea depunerii cererilor de finanțare de la 31 octombrie (conform termenului comunicat inițial) la 16 noiembrie 2026 se aplică exclusiv componentelor pentru care mai sunt fonduri disponibile. Prin urmare, precizează AFIR, nu se prelungește depunerea și pentru componenta Achiziții simple pentru care fondurile disponibile s-au epuizat în data de 6 octombrie.
Fermierii au la dispoziție fonduri nerambursabile în valoare totală de 93,3 de milioane de euro pentru dezvoltarea exploatațiilor de mici dimensiuni prin intermediul intervenției DR-14. Pentru această intervenție AFIR a primit online, de la deschiderea sesiunii în data de 1 septembrie 2026 și până în acest moment, 1.629 de solicitări de finanțare în valoare de 76.688.180 euro.
Pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice, prin DR-18 se pot depune online la AFIR cereri de finanțare în limita fondurilor disponibile, care în acest moment sunt de aproximativ 5 milioane de euro. Cererile de finanțare depuse până acum totalizează 2.539.377 euro.
Reamintim că, fermierii pot beneficia prin DR-14 de o finanțare nerambursabilă care ajunge până la 50.000 de euro/proiect, intensitatea sprijinului fiind de cel mult 85% din totalul cheltuielilor eligibile, pentru toate cele trei componente pentru care se mai pot depune proiecte: Componenta Sectorul zootehnic; Componenta Legumicultură; Componenta Alte sectoare (pentru toate proiectele care nu îndeplinesc condițiile încadrării în celelalte componente).
Finanțarea prin DR-18 este de maximum 100.000 de euro/proiect, sprijinul nerambursabil acordat fiind de până la 85% raportat la costurile eligibile și în funcție de dimensiunea economică a exploatației.
Pragul de calitate lunar pe care trebuie să îl atingă proiectele în perioada 1 - 16 noiembrie 2026 este de 40 de puncte atât pentru intervenția DR-14 toate cele trei componente cu fonduri disponibile (sector zootehnic, legumicultură, alte sectoare), cât și pentru DR-18.
Intervențiile DR-14 „Investiții în fermele de mici dimensiuni” și DR-18 „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice” sunt finanțate prin Planul Strategic PAC 2023 - 2027 din Fondul European.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Clubul Fermierilor Români organizează joi, 5 noiembrie 2026, la Radisson Blu Hotel din București, Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035. Comisarul european pentru agricultură Christophe Hansen, directorul general DG AGRI Elisabeth Werner, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu, Banca Mondială, BERD, ministrul agriculturii Florin Barbu și ministrul finanțelor Alexandru Nazare dezbat, alături de fermieri, viitorul agriculturii românești în patru sesiuni: reforma PAC, securitatea alimentară pe Flancul Estic al UE și NATO, finanțarea fermelor și tehnologia împreună cu înnoirea generațională.
Conferința are loc într-un moment în care se decide bugetul european pentru 2028-2034. Propunerea Comisiei Europene privind noul Cadru Financiar Multianual și reforma PAC post-2027 modifică structura plăților directe și a dezvoltării rurale.
Potrivit analizei Clubului Fermierilor Români, alocarea României pentru agricultură ar putea scădea de la aproximativ 21,6 la 16,57 miliarde de euro. Tema de fond a zilei este simplă: ce poziție are România în aceste negocieri și cine o susține.
„Bugetul agricol pentru 2028-2034 nu se decide în 2028, se decide acum. Nu ne permitem să repetăm lecția PNRR, unde agricultura a rămas fără finanțare. Pe 5 noiembrie aducem la aceeași masă Comisia Europeană, Guvernul, băncile și fermierii, ca România să intre în negocieri cu o poziție unitară și cu soluții testate deja în ferme”, declară Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români.
Cifrele care stau la baza dezbaterii
~11,4 miliarde de euro - deficitul de finanțare a agriculturii românești, cel mai mare din Uniunea Europeană (2022). La nivelul UE, deficitul este estimat la ~62 de miliarde de euro.
0,03% - ponderea fermelor românești digitalizate.
-37% - scăderea numărului de ferme din UE între 2005 și 2020: 5,3 milioane de ferme mai puține. În același interval, vârsta medie a fermierilor a crescut cu 10 ani, la 56 de ani.
40% - nivelul veniturilor fermierilor europeni raportat la salariul mediu, după o scădere de 12% a venitului mediu la hectar în ultimii 20 de ani și o creștere de 30% a datoriilor.
+~300% vs. +15% - creșterea costurilor fermelor (salarii, inputuri, motorină) din 2007 până azi, față de creșterea prețului cerealelor în aceeași perioadă. România exportă încă două treimi din cereale neprocesate.
„Agricultura nu mai poate fi tratată ca un simplu sector economic, ci ca un sector strategic pentru siguranța și securitatea națională și europeană. România poate deveni pilonul agroalimentar al Flancului Estic, dar asta cere finanțare adaptată, gestionarea apei și a riscurilor, procesare și oameni pregătiți să folosească tehnologia”, subliniază Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Patru sesiuni, o singură întrebare: ce agricultură vrea România în 2035?
Conferința este deschisă de Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români, și Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului, alături de Radu Burnete, consilier prezidențial, care va transmite un mesaj din partea președintelui României. Sesiunile sunt moderate de Florian Ciolacu și Andreea Stroe.
10:30-12:00 | Dialog interactiv România-UE privind viitorul agriculturii
Cadrul european al agriculturii viitorului: reforma PAC 2028-2034, noul buget multianual, convergența plăților directe, extinderea UE spre Republica Moldova și Ucraina, acordurile comerciale cu state terțe, irigațiile și simplificarea birocrației. Participă Christophe Hansen (comisar european pentru Agricultură și Alimentație, mesaj video), Elisabeth Werner (director general DG AGRI, Comisia Europeană), Victor Negrescu (vicepreședinte al Parlamentului European, mesaj video), Maria Grapini (europarlamentar, vicepreședinte Comisia IMCO), Jurgen Tack (secretar general Organizația Europeană a Proprietarilor de Terenuri - ELO), ministrul Agriculturii Florin Barbu, senatorul Tánczos Barna, fost viceprim-ministru, și Holger Kray (Banca Mondială, online). Prof. univ. dr. Gavril Ștefan (prorector USV Iași) prezintă un model economico-financiar al agriculturii pentru reziliență și competitivitate.
12:15–13:00 | Sesiune specială: agricultura românească și securitatea lanțului agroalimentar al Flancului Estic al UE și NATO
Securitatea alimentară devine componentă a securității naționale și europene. Pe agendă: rolul României și al porturilor de la Marea Neagră în aprovizionarea regiunii, costul energiei și al îngrășămintelor (inclusiv efectul CBAM), controlul sanitar-veterinar la frontiera externă a UE (pesta porcină africană, gripa aviară), investițiile în procesare și depozitare și gestionarea riscurilor prin asigurări și fonduri mutuale. Intervin Mark Titterington (co-fondator, Forum for the Future of Agriculture, Bruxelles), ambasadorul Cristian Diaconescu, fost ministru de externe, și Georgiana Rusu (director general, Broker de Asigurare Clubul Fermierilor Români).
14:00–15:30 | Viziune & acțiune: finanțare și competitivitate
Accesul fermierilor la credit, costul capitalului, instrumentele de garantare, un cadru fiscal stabil și investițiile în procesare. Invitat special: Jabbar Kanani (președinte Agricover, coordonatorul Grupului de Lucru pentru instrumente financiare în agricultură). În panel: ministrul finanțelor Alexandru Nazare, Victoria Zinchuk (director BERD România), Teodora Petre (director executiv Banca de Investiții și Dezvoltare), Bogdan Cernescu (director executiv Corporate Banking BCR), Liviu Dobre (director general, Agricover Holding) și Matei Titianu (președinte LAPAR, absolvent al programului Tineri Lideri pentru Agricultură). Momente speciale: Andrei Vasile (CEO Agricover Payments) și Adrian Ciurtin (CEO WIREN), care lansează Ghidul Agrinnovator pentru Energie Regenerabilă.
15:30–16:30 | Transformarea agriculturii: tehnologii avansate, digitalizare și înnoire generațională
Agricultura de precizie, inteligența artificială, robotica și noile tehnici genomice, digitalizarea APIA și AFIR pentru mai puțină birocrație, succesiunea în ferme și accesul tinerilor la teren, capital și piață. Invitat special: Roxana Mînzatu (vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire, online), despre tinerii în agricultura europeană. În panel: Marcelo Castellanos (Country Manager România Banca Mondială), senatorul Sebastian Cernic (președintele Comisiei pentru Agricultură din Senat), Dragoș Pîslaru (fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene), Jennifer Gilberg (CEO Bayer România, Bulgaria și Republica Moldova), Valerian Iștoc (președinte Summit Agro România) și Sandor Darabont (fermier, membru fondator CFRO). Moment special: Ciprian Dron (CEO UNITY Group) lansează Proiectul ROVIO.
Concluziile și recomandările strategice ale conferinței (16:30) sunt prezentate de Achim Irimescu, reprezentantul Clubului la Bruxelles, și de fermierii Dan Hurduc (membru fondator CFRO) și Radu Mărtinescu.
Pe toată durata zilei, expoziția „Inovație Tehnologică și Gastronomică” prezintă soluții de AI, automatizare și robotică pentru ferme.
De la Craiova și Oradea la București
Conferința Națională încheie seria de consultări regionale AGRI4FUTURE, desfășurate în această toamnă, printre altele la Craiova (Oltenia, 8 octombrie) și Oradea (Nord-Vest, 15 octombrie). În regiuni, fermierii au lucrat pe patru axe: politici agricole, finanțare, tehnologii și lanțul valoric agroalimentar, la care s-au adăugat formarea forței de muncă, energia și reducerea birocrației. Din aceste discuții, Clubul aduce la București propuneri concrete:
Lecții învățate din PNS 2023-2027: propuneri de ajustare a condiționalităților GAEC 6, 7 și 8, menținerea sprijinului cuplat pentru culturile deficitare, criterii mai corecte pentru investițiile în irigații și pentru tinerii fermieri.
Un nou cadru național de finanțare multianuală a agriculturii: buget PAC distinct, pe doi piloni, instrumente de garantare prin Banca de Investiții și Dezvoltare, fonduri de investiții sectoriale și un program național de gestiune a riscurilor climatice.
Digitalizarea fermelor: Clubul susține Programul Național de Digitalizare a Agriculturii, inclusiv un program postuniversitar de Management al Digitalizării Fermelor (6 luni, 120 de ore, 65% activități practice).
Energie pentru ferme: ghiduri pentru auditul energetic al fermelor și pentru comunități de energie și autoconsum colectiv în agricultură.
Produsul românesc: un mecanism independent de certificare a autenticității și trasabilității produselor românești, branduri regionale și o rețea națională de hub-uri agroalimentare.
Agenda completă a evenimentului: https://agri4future2035.ro
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Fermieri, investitori, procesatori, retaileri, reprezentanți ai instituțiilor financiare și specialiști din domeniul agroalimentar se reunesc marți, 3 noiembrie 2026, la Sheraton Bucharest Hotel, începând cu ora 09:00 pentru evenimentul Agri Next 2026, organizat de Adevărul și IC Events.
Într-un context marcat de schimbări climatice, costuri energetice ridicate, volatilitatea piețelor internaționale și cerințe europene tot mai severe, Agri Next 2026 by Adevărul își propune să devină o platformă anuală de dezbatere strategică. Scopul principal al evenimentului este identificarea de soluții concrete pentru valorificarea potențialului agricol al României și consolidarea securității alimentare.
Patru piloni de dezbatere pentru un sector agroalimentar competitiv
Programul conferinței este structurat în patru paneluri tematice principale:
Agricultura în noul context economic global: Impactul evoluțiilor internaționale, securitatea alimentară, oportunitățile de export, precum și influența costurilor la energie și transport asupra competitivității fermierilor români.
Investiții, finanțare și dezvoltare rurală: Accesul la credite, fonduri europene, infrastructura de irigații, independența energetică a fermelor prin surse regenerabile și parteneriatele public-private.
De la fermă la consumator (procesare, distribuție și produse românești): Dezvoltarea capacităților locale de procesare, adăugarea de valoare materiilor prime, relația dintre retail și producătorii locali, siguranța alimentară și rolul inputurilor agricole (semințe, îngrășăminte).
Agricultura viitorului (IA, digitalizare și tehnologii inteligente): Implementarea inteligenței artificiale, utilaje inteligente, sustenabilitate, economie circulară, eficiență energetică și pregătirea noii generații de fermieri.
Un dialog strategic între mediul de afaceri și autorități
Agri Next 2026 urmărește să creeze un cadru direct de comunicare între toți actorii din ecosistem: de la producători de inputuri și reprezentanți ai sectorului energetic, până la bănci, retaileri și autorități publice. Obiectivul comun este transformarea potențialului agricol nativ al României într-un avantaj economic sustenabil pe termen lung.

Detalii de participare și acces
Participarea la conferință este gratuită, iar accesul fizic se face pe bază de înregistrare prealabilă și confirmare din partea organizatorilor. Se recomandă utilizarea adresei de e-mail profesionale/de companie. Participanții validați vor primi confirmarea oficială prin e-mailul cu subiectul „Approved Registration”.
Eveniment: Agri Next 2026 by Adevărul
Organizatori: Adevărul și IC Events
Data și ora: 3 noiembrie 2026, ora 09:00
Locație: Hotel Sheraton, București
Acces: Gratuit (în baza înregistrării și validării)
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat pe 16 octombrie Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Încă din primele ore ale dimineții, sistemul de plăți a înregistrat un record ca număr de beneficiari autorizați în tranșa de deschidere. Potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 75% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 85% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), APIA a transferat în conturile a 103.755 de fermieri suma de 124.109.845,27 euro.
Bilanțul primei tranșe (situația operativă la ora 08:00):
Număr total de beneficiari transferați: 103.755 de fermieri;
Valoare totală transferată: 124.109.845,27 euro, defalcată astfel: 108.222.953,91 euro - Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 15.886.891,36 euro - Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2026

„Avem un start record la plățile în avans din acest an. Până la ora 8:00 dimineața, peste 103.000 de fermieri aveau deja virate subvențiile, cu o valoare cumulată de peste 124 de milioane de euro. Asistăm la cel mai puternic debut de campanie din ultimii ani – vorbim de o sumă transferată de peste patru ori mai mare decât în prima zi a anului trecut și de cel mai mare număr de fermieri din ultimii ani sprijiniți încă din primele ore. Vreau să le mulțumesc în mod special colegilor de la APIA, care au lucrat continuu încă de la ora 02:00 dimineața pentru ca fluxurile financiare să plece fără blocaje către beneficiari. Agricultura nu așteaptă: campania de toamnă este în toi, se încheie recoltatul și se seamănă culturile viitoare, iar fermierii au nevoie de bani direct în conturi. Păstrăm acest ritm susținut zi de zi, astfel încât fiecare euro cuvenit producătorilor noștri să ajungă rapid acolo unde aduce valoare adăugată”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.
Pentru Campania 2026, plățile se fac în lei, astfel: pentru intervențiile finanțate din FEGA cursul de schimb valutar este de 5,2788 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2026; iar pentru intervențiile finanțate din FEADR cursul de schimb valutar este de 5,0968 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2025.
Campania de plată în avans se desfășoară în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie, iar după data de 1 decembrie 2026, APIA va face plățile corespunzătoare diferenței până la cuantumul integral aprobat pentru fiecare intervenție în parte.
De asemenea, APIA precizează că plățile în avans pentru intervențiile de dezvoltare rurală finanțate din FEADR și din BN1 (cofinanțare bugetul național), respectiv DR-03 (Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon), DR-09 (Zone afectate de constrângeri naturale - ZM), DR-10 (Zone afectate de constrângeri naturale semnificative - SEMN) și DR-11 (Zone afectate de constrângeri naturale specifice - SPEC) din Planul Strategic PAC 2023-2027 sunt autorizate la plată de către APIA, iar virarea efectivă a fondurilor în conturile beneficiarilor este realizată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), conform atribuțiilor de plată delegate.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Clubul Fermierilor Români a organizat pe 8 octombrie 2026, la Craiova, Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia. Discuțiile au plecat de la o realitate dificilă pentru această zonă a României: secetă pedologică extremă de peste șase luni, costuri în creștere, prețuri scăzute la cereale și o reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) care pune sub semnul întrebării investițiile din Pilonul 2. Concluziile conferințelor regionale vor fi prezentate la Conferința Națională AGRI4FUTURE, care va avea loc pe 5 noiembrie 2026, la București.
Fermieri, reprezentanți ai autorităților, ai sectorului financiar-bancar, ai companiilor de furnizoare de inputuri și ai mediului academic au analizat viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), noile instrumente de finanțare și soluțiile pentru o agricultură mai rezilientă, într-un an marcat de secetă pedologică extremă și de presiunea costurilor.
Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români (CFRO), a accentuat faptul că agricultura trece printr-o perioadă foarte grea. „Ne confruntăm cu secetă pedologică extremă de peste jumătate de an, avem instabilitate politică și o Uniune Europeană care tratează agricultura ca fiind tot mai puțin importantă. Acordul Mercosur pune fermele europene în competiție directă cu exploatații sud-americane de zeci și sute de mii de hectare. Agricultura, cum spunea Gheorghe Ionescu-Șișești, este știința locului, nu un șablon pe care îl putem aplica în orice an și pe orice zonă”, a punctat Alexander Degianski. Președintele CFRO a criticat și modul în care strategia națională pentru biodiversitate îi descrie pe fermieri ca fiind o amenințare la adresa mediului. Dar, referitor la strategia națională pentru biodiversitate, în urma demersurilor Clubului Fermierilor, „terenurile pot fi incluse în arii protejate doar cu acordul proprietarului, al Consiliului Județean și al Consiliului Local”, a subliniat Bogdan Chiripuci, manager Politici Agricole CFRO.
Bogdan Chiripuci a anunțat că CFRO lansează pe 16 noiembrie un nou program de perfecționare pentru managerii de fermă. De asemenea, Clubul a publicat un studiu privind impactul aderării Ucrainei asupra PAC.
Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a transmis printr-un mesaj online că viitoarea PAC trebuie să se bazeze pe competitivitate și să fie corelată cu politicile europene care asigură fermierilor inputuri la preț corect. „Ministerul Agriculturii a pregătit noi forme de sprijin care, însă, sunt blocate de lipsa rectificării bugetare și a unui guvern cu puteri depline”, a precizat Tánczos Barna, evidențiind că o soluție pentru finanțarea achiziției de terenuri de către fermierii activi este leasingul funciar agricol, dezvoltat împreună cu CFRO.
„Organizațiile fermierilor nu trebuie să se implice în viața politică. Ele trebuie să fie parteneri ai decidenților, iar argumentele pe care le punem pe masă trebuie luate în considerare. Nimeni nu înțelege mai bine decât fermierii problemele sectorului, iar la conferințele noastre nu venim doar cu probleme, ci cu soluții”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Pilonul 2 și bugetul agricol, în pericol
Propunerea Comisiei Europene pentru perioada 2028 - 2034 reduce ponderea PAC în bugetul Uniunii de la 37% la 15% și prevede, în forma actuală, desființarea Pilonului 2 de dezvoltare rurală. Alocarea propusă pentru România este de 16,57 miliarde de euro, cu aproximativ 5 miliarde mai puțin decât în prezent, a arătat Achim Irimescu. Reprezentantul Clubului Fermierilor Români la Bruxelles a adus și vești bune, respectiv actualizarea suprafeței de referință crește plata pe hectar, iar convergența externă urcă la 90% din media UE. Însă, „calendarul face imposibilă aplicarea reformei din 2028. Parlamentul European și-a amânat poziția pentru noiembrie, cadrul financiar multianual este așteptat în decembrie, iar trilogurile durează de obicei peste un an”, a spus Achim Irimescu.
Prezent la Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia, a fost și directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu. Acesta a atras atenția asupra comasării fondurilor de dezvoltare rurală cu cele de coeziune, situație care ar muta investițiile în ferme, procesare și depozitare către alte instituții. „APIA (Pilonul 1)și AFIR (Pilonul 2, absorbție de peste 99%) funcționează bine și nu ar trebui schimbate”, a spus Adrian Chesnoiu. Totodată, directorul general AFIR a vorbit despre un mecanism național de gestionare a riscului, discutat acum cu Banca Mondială: o poliță obligatorie de bază pe hectar, finanțată din 3% din plățile directe, care acoperă costurile de înființare a culturilor. Peste ea se adaugă polițe facultative pentru pierderea de venit, cu primele decontate parțial. Italia aplică un sistem similar din anul 2023.
Din partea Agenției pentru Plăți și intervenție pentru Agricultură (APIA) a fost prezent Constantin Bîrcă, director general adjunct, care a anunțat că plata avansului pentru campania 2026 începe pe 16 octombrie, iar cererile pentru sprijinul de urgență acordat culturilor de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025 se depun între 12 octombrie și 6 noiembrie.
Pentru Oltenia, cuvântul-cheie este „recuperare”
Analiza prezentată de prof. univ. dr. Gavril Ștefan, de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, arată că fermele din Oltenia au cel mai scăzut indice de reziliență dintre cele opt regiuni de dezvoltare: 3,78 din 10, față de media națională de 5,85. „Pentru Oltenia, cuvântul-cheie este „recuperare”. Prioritățile sunt stabilitatea producției, digitalizarea, accesul la cunoaștere și consultanță, diversificarea și apa. Le recomand fermierilor să își planifice bugetele pe anul slab, nu pe medie. Apoi, finanțatorii să judece capacitatea de rambursare după variabilitatea veniturilor, iar politicile publice să susțină investițiile care stabilizează producția, accesul la cunoaștere și digitalizarea”, a precizat profesorul Gavril Ștefan.

Instrumente noi de finanțare și gestiune a riscului
„Deficitul de finanțare din agricultură era de aproape 12 miliarde de euro în 2024, iar o treime afectează tinerii fermieri”, a menționat Teodora Petre, director executiv al Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), care a prezentat un nou instrument de garantare pentru agricultură, care va acoperi până la 70% din creditele pentru investiții și 50% din cele pentru capital de lucru, cu scadențe de până la 20 de ani pentru achiziția de terenuri și posibilitatea de refinanțare a investițiilor existente. Agricover și BCR au anunțat un parteneriat de cofinanțare care oferă fermierilor un plan de finanțare pe termen lung, cu o singură documentație. „Parteneriatul BCR-Agricover pornește cu un pilot pe trei ferme. Fermierul va avea un plan de finanțare pe termen lung, o singură documentație și un singur canal de comunicare”, a explicat Ana Maria Samuilă, director Agribusiness BCR.
Rata creditelor neperformante în agricultură este de aproape 10%, iar creșterea expunerii finanțatorilor pe sector este insuficientă, a susținut Marius Oltean, director zonal Agricover Credit IFN. Agricover are ocotă de piață de aproape 9%, în creștere cu circa 17% față de anul trecut.
„Riscul vine din necunoaștere. Finanțatorul trebuie să analizeze ferma în ansamblu, pe un ciclu de cinci ani”, a subliniat Jabbar Kanani, președinte Agricover, membru fondator CFRO.
Pe tema riscurilor climatice, participanții au discutat necesitatea unui sistem național de gestionare a riscurilor care să acopere și seceta. Rambursarea a 50% din primele de asigurare se reia pentru anul agricol 2026-2027. În prezent, doar 2,5 milioane de hectare din 8,2 milioane sunt asigurate.
„Asigurarea trebuie privită ca un input, la fel ca sămânța sau îngrășămintele. Este cel mai ieftin input și protejează investiția, nu doar producția”, a spus Caesar Huțanu, Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare. De altfel se tot discută ca asigurarea agricolă împotriva calamităților (secetă, arșiță, băltiri, inundații) să se facă după modelul asigurării obligatorii a locuințelor.
De remarcat că, ponderea agriculturii în PIB a scăzut de la 6,5% în 2011 la 3% în 2025. Și asta pentru că alte sectoare au crescut mai repede. „Totuși, în 2025 agricultura a adus circa 30% din creșterea economică. Inflația este de 6,2% și nu se așteaptă o dezinflație suplimentară. Serviciile s-au scumpit cu 11%, iar carburanții cu circa 30%, în timp ce prețurile produselor agricole au scăzut. Dobânzile la creditele noi au urcat de la circa 4% în 2011 la circa 8% acum și vor rămâne ridicate”, a arătat Iulian Lolea, economist șef Confederația Patronală Concordia. Adrian Chesnoiu a completat: „Deși PIB-ul României a crescut puternic din 2011, veniturile agriculturii au rămas în jurul a 10 miliarde de euro, deoarece prețurile cerealelor au stagnat, iar costurile au crescut”.
La Craiova s-a vorbit și despre energie. Dan Grigore, manager Program Think Tank Agrinnovator, și Dan Fleșariu, CEO WIRENGroup, au prezentat energia ca pârghie financiară pentru ferme. Agrinnovator pregătește un ghid dedicat, care se va lansa în jurul conferinței naționale a Clubului Fermierilor Români.
Digitalizare și produs românesc
În prezent, Clubul Fermierilor Români derulează programe dedicate tinerilor fermieri, antreprenorilor din agricultură, digitalizării fermelor etc.
La Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia, s-a anunțat un nou proiect, de aproape 30 de milioane de euro, obținut în urma demersurilor CFRO, finanțat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și aprobat de Comisia Europeană, care va forma 1.000 de manageri de digitalizare a fermelor. Pentru acest proiect, Clubul Fermierilor a lucrat trei ani. Absolvenții programului postuniversitar vor beneficia, timp de un an, de un sprijin salarial suplimentar. Programul începe la sfârșitul acestui an sau în primul trimestru din 2027. Tinerii trimiși de ferme urmează un curs postuniversitar de șase luni, iar după absolvire primesc 6.000 lei net pe lună în plus la salariu, timp de un an.
Clubul Fermierilor Români a prezentat și sistemul pe care îl dezvoltă pentru produsul românesc, de la fermă la raft, care va fi lansat la conferința națională.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a pus în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026. Schema aplică Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2026/1894, adoptat de Comisia Europeană pentru fermierii afectați de criza din Orientul Mijlociu. Pe 1 octombrie 2026, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a transmis la MADR observațiile și propunerile sale de modificare la proiectul de HG privind sprijinul de urgență pentru compensarea prețului la îngrășăminte.
„Salutăm faptul că România aplică regulamentul european și completează banii europeni cu fonduri naționale. În forma actuală, însă, sprijinul este mic. Proiectul compensează 0,25 lei pentru fiecare kilogram de îngrășământ, adică 250 de lei pe tonă. Chiar nota de fundamentare a ministerului recunoaște că îngrășămintele cu azot s-au scumpit cu circa 70% față de media anului 2024. Un fermier cu 100 de hectare de grâu ar primi 9.000 de lei”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Bugetul schemei de sprijin propusă în proiectul aflat în dezbatere publică este de aproape 60 de milioane de euro (314,4 milioane lei), din care jumătate vine de la Uniunea Europeană, iar jumătate de la bugetul național. Sprijinul se calculează pe hectar și diferă în funcție de cultură:
a) Grâu: 17,16 euro/ha, echivalentul sumei de 90 lei/ha;
b) Porumb: 15,69 euro/ha, echivalentul sumei de 82,25 lei/ha;
c) Floarea-soarelui: 14,78 euro/ha, echivalentul sumei de 77,50 lei/ha;
d) Rapiță: 14,78 euro/ha, echivalentul sumei de 77,50 lei/ha;
e) Cartof: 28,61 euro/ha, echivalentul sumei de 150 lei/ha;
f) Sfeclă de zahăr: 28,61 euro/ha, echivalentul sumei de 150 lei/ha;
g) Legume în câmp: 52,45 euro/ha, echivalentul sumei de 275 lei/ha;
h) Legume în solarii: 76,29 euro/ha, echivalentul sumei de 400 lei/ha;
i) Legume în seră: 100,60 euro/ha, echivalentul sumei de 527,50 lei/ha.
Pentru culturile de câmp, sprijinul se acordă pentru suprafețe între 5 și 200 de hectare pe cultură. Pentru cartof, legume, solarii și sere, limitele sunt diferite. Beneficiarii sunt fermierii din sectorul vegetal, indiferent de forma de organizare, care au depus cererea unică de plată la APIA pentru 2026. Cererea pentru acest sprijin se va depune la centrul APIA unde fermierul a depus cererea de plată și va trebui să atașeze facturi sau bonuri fiscale pentru îngrășăminte cumpărate între 28 februarie și 15 octombrie 2026, emise pe numele fermierului. Suma primită nu poate depăși valoarea acestor documente.
Sesiunea de depunere începe în a cincea zi de la intrarea în vigoare a hotărârii și durează 15 zile lucrătoare. Plata trebuie făcută până la 28 februarie 2027.
Observații și propuneri AAC
Alianța pentru Agricultură și Cooperare susține că, în forma supusă consultării, schema riscă să aibă un impact limitat având în vedere că sprijinul este de 0,25 lei pentru fiecare kilogram de îngrășământ prevăzut în devizul tehnologic, respectiv 90 lei/ha pentru grâu, în condițiile în care, potrivit notei de fundamentare, prețul îngrășămintelor cu azot este cu aproximativ 70% mai mare decât media anului 2024. În cele ce urmează, prezentăm principalele propuneri de modificare transmise de AAC Ministerului Agriculturii.
1. Bugetul și valoarea unitară. Regulamentul (UE) 2026/1894 permite acordarea unui sprijin național suplimentar de până la 200% din alocarea UE, însă proiectul prevede un nivel minimal de 100%. Prin urmare, AAC solicită utilizarea plafonului maxim permis de 200%, ceea ce înseamnă dublarea contribuției naționale la valoarea de 59.955.000 euro (față de 29.977.500 euro în proiect). Această majorare va duce bugetul total al schemei la 89.932.500 euro (471.552.070,5 lei).
„În consecință, solicităm majorarea proporțională (×1,5) a valorii unitare de sprijin de la 0,25 lei/kg la 0,375 lei/kg de îngrășământ și recalcularea proporțională a tuturor cuantumurilor pe hectar. De asemenea, cerem redistribuirea către beneficiari a sumelor rămase disponibile din plafonul maxim, fără a depăși valoarea documentelor de achiziție, în locul menținerii formulei potrivit căreia diferența „rămâne neutilizată”. Nota de fundamentare arată că sprijinul suplimentar poate fi plătit până la 31 mai 2027, deci resursele suplimentare pot fi prevăzute și eșalonat în bugetul anului viitor.”
2. Culturile eligibile. Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită includerea orzului, orzoaicei, soiei și lucernei, cu stabilirea cuantumurilor potrivit aceleiași metodologii ICEADR, cu aceleași limite de suprafață ca pentru celelalte culturi de câmp.
3. Calendarul. „Perioada de achiziție din proiect se încheie nejustificat la 15 octombrie 2026, existând riscul cert ca sesiunea de depunere să se deschidă după ce acest interval s-a încheiat deja, din cauza timpului necesar parcurgerii circuitului de avizare interministerială și publicare în Monitorul Oficial. În plus, aprovizionarea pentru campania 2026/2027, invocată în nota de fundamentare, continuă intens pe tot parcursul lunii octombrie. Solicităm ca perioada de achiziție eligibilă să fie extinsă până la data de 30 octombrie 2026, inclusiv.”
4. Cooperativele și simplificarea dosarului. Pentru membrii cooperativelor agricole care achiziționează îngrășăminte în mod centralizat trebuie acceptate documentele de refacturare sau de distribuție. Întrucât sprijinul este limitat la valoarea documentelor de achiziție, solicitantul ar trebui să depună numai documentele care acoperă suma cuvenită, nu toate documentele aferente achizițiilor efectuate în perioada eligibilă.
5. Lipsa unei estimări de impact. Secțiunea 4 a notei de fundamentare nu cuantifică impactul asupra bugetului general consolidat, deși măsura implică alocarea a 471,6 milioane lei în varianta maximă permisă de regulamentul european. De asemenea, nu sunt prezentate estimări privind suprafețele și numărul beneficiarilor eligibili. „În lipsa acestor date, beneficiarii nu pot estima efectul aplicării coeficientului de reducere.”
6. Viitorul Politicii Agricole Comune post-2027. Dincolo de obiectul prezentului proiect, schema evidențiază o vulnerabilitate structurală: jumătate din resursele măsurii de criză provin din bugetul național. „Dacă, în cadrul financiar multianual 2028-2034, PAC își pierde bugetul distinct și arhitectura bazată pe doi piloni, prin integrarea în Fondul Unic, presiunea asupra bugetului național va crește. În plus, costul îngrășămintelor este influențat de aplicarea CBAM importurilor de îngrășăminte. În consecință, solicităm ca MADR, în cadrul Consiliului AgriFish, și Ministerul Finanțelor, în cadrul Consiliului ECOFIN, să susțină ferm menținerea unui buget distinct al PAC, cel puțin la nivelul actual, ajustat cu inflația (443 miliarde euro), menținerea celor doi piloni și instituirea unei rezerve agricole dimensionate realist pentru situații de criză, precum și suspendarea aplicării CBAM pentru îngrășăminte.”
Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din următoarele organizații profesionale: Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR); Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV); Federația Națională PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor (AFF).
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În perioada 6 octombrie - 2 decembrie 2026 se derulează, online, sesiunea de primire a cererilor de finanțare pentru investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani, prin intervenția DR-12 din cadrul Planului Strategic PAC 2023 - 2027, anunță Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Alocarea disponibilă pentru fermierii care doresc să acceseze intervenția DR-12 este de 169.589.647 euro, împărțită în două componente: 84.794.823,5 euro pentru sectorul zootehnic și 84.794.823,5 euro pentru alte sectoare (vegetal).
Pragul de calitate lunar aferent depunerii cererilor de finanțare este de 80 de puncte (în intervalul 6 octombrie - 5 noiembrie 2026), ulterior pragul scade la 45 de puncte în cea de-a doua etapă lunară (6 noiembrie - 2 decembrie 2026) pentru ambele componente.
Finanțarea disponibilă prin intervenția DR-12 poate fi solicitată de fermierii care sunt șefi ai exploatației și au vârsta de cel mult 40 de ani (înainte de a împlini 41 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare. Pot solicita finanțare și fermierii care au beneficiat de finanțare prin submăsura 6.1 din PNDR (indiferent de vârstă pe care o au la momentul depunerii cererii de finanțare), precum și fermierii care au vârsta de cel mult 45 de ani (înainte de a împlini 46 de ani) la momentul depunerii cererii de finanțare.
Valoarea finanțării ajunge până la 200.000 de euro/proiect, iar sprijinul acordat este de maximum 80% din costurile eligibile pentru investițiile făcute de tinerii fermieri care au vârsta de până la 40 de ani și de maximum 65% din costurile eligibile în cazul celorlalte categorii de beneficiari.
Prin intervenția DR-12 se pot face investiții în facilități de condiționare sau depozitare a produselor agricole obținute la nivel de fermă a căror capacitate se va corela cu capacitatea de producție a fermei, precum și înființarea și modernizarea fermelor pomicole, inclusiv înființarea și reconversia plantațiilor pomicole.
Printre investițiile eligibile se numără și înființarea sau dezvoltarea unităților de condiționare și depozitare, precum și a unităților de procesare la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente - doar ca o componentă secundară a proiectului, dar și achiziția de utilaje agricole, remorci și semiremorci tehnologice (specializate pentru activitatea agricolă, inclusiv cele utilizate pentru obținerea bazei furajere) și echipamente performante, inclusiv cele pentru gestionarea îngrășămintelor și a produselor de protecție a plantelor.
„Sprijinul acordat prin această linie de finanțare este o continuare firească a programelor dedicate tinerilor fermieri care au demonstrat că pot transforma o idee într-o afacere viabilă. Prin intervenția DR-12 fermieri de până la 45 de ani, care și-au înregistrat exploatația cu cel puțin cinci ani în urmă, au la dispoziție aproape 170 de milioane de euro pentru consolidarea acestor exploatații, astfel încât investițiile finanțate, fie că vorbim de sectorul zootehnic, fie de cel vegetal, să permită dezvoltarea unei agriculturi moderne, competitivă și sustenabilă. Este esențial să investim pentru reînnoirea generațiilor în agricultură și să îi susținem pe cei care au ales să rămână în mediul rural să dezvolte ferme performante, capabile să asigure stabilitate economică și locuri de muncă în comunitățile din care fac parte”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.
Toate tipurile de investiții eligibile, precum și alte informații necesare întocmirii documentației de depunere sunt detaliate în Ghidul solicitantului aferent intervenției DR-12, document disponibil pe pagina de internet AFIR, sau accesând direct link-ul https://www.afir.ro/domenii-deinterventie/detalii-si-anexe-dr-12/.
Intervenția DR-12 „Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor cu vârsta de până la 45 de ani” este inclusă în Planul Strategic PAC 2023 – 2027 și este finanțată de Comisia Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de Guvernul României prin Bugetul de Stat. Planul Strategic PAC 2023 – 2027 este gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În România, creșterea vacilor pentru lapte nu doar că nu mai poate fi numită afacere, dar e posibil ca acest sector să dispară cu totul. Oricât s-ar chibzui fermierii, în această perioadă de criză e tot mai greu să reziste.
Laptele românesc se produce astăzi cu un cost pe care prețul de achiziție nu îl mai acoperă. Prețurile plătite fermierilor sunt între 0,70 și 1,90 lei/litru, în timp ce costul de producție al unui litru de lapte se situează între 2 și 2,40 lei. Prin urmare, aritmetica arată că fermierul din țara noastră pierde astăzi până la un leu la fiecare litru de lapte pe care îl livrează către procesare, către fabricile de lapte.
La raft, litrul de lapte ajunge la un preț de 6 - 10 lei și chiar peste. Ce constatăm? Că prima verigă a lanțului laptelui este singura care lucrează sub cost, adică ferma.
Potrivit unui raport al Consiliului Concurenței, din luna iunie 2026, România produce circa 4,4 milioane de tone de lapte pe an, dar numai aproximativ o treime ajunge efectiv la procesare. Suntem pe locul 10 în Uniunea Europeană la producție și abia pe locul 17 la colectare.
Importurile de produse lactate au depășit un miliard de euro, cu un deficit comercial de aproximativ 700 de milioane de euro, iar Ungaria a furnizat între 67% și 78% din importuri în ultimii zece ani.
Conform statisticii, numai în primul trimestru al lui 2026, importurile au ajuns la 84.000 de tone, în valoare de 47 de milioane de euro, cu 39,4% mai mult în volum decât în anul precedent. În 2025, importurile de lapte crud au totalizat 183.893 de tone, cu 13,2% mai mult decât în 2024.
Federația Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) susține că efectivul național de bovine a coborât la aproximativ 1,08 milioane de capete, cu circa 10% sub nivelul anului 2014, iar aproximativ 75% dintre exploatații au sub cinci vaci de lapte. Producția medie pe vacă este de circa 3.540 - 3.580 kg/an, față de o medie europeană de peste 8.100 kg.
Și consumul intern este în scădere, acesta scăzând în ultimele șase luni cu 17% - 20%.
La prețurile actuale, decizia rațională a unui fermier nu mai este să investească, ci să reducă efectivul, să ducă animalele la abator. Avertismentele venite din interiorul sectorului de creștere a bovinelor arată că, până la iarnă, o parte importantă din efective ar putea dispărea. Și nu sunt deloc exagerări.
Fiecare fermă care se închide este o pierdere socială în mediul rural. Totodată, este o pierdere pentru fabricile de lapte din România, deoarece reducerea bazei interne de materie primă lasă procesatorul la mâna furnizorilor de peste hotare, ceea ce nu conferă întotdeauna stabilitate, siguranță.
O fabrică poate schimba furnizorul într-o lună. O fermă de vaci de lapte se reface în cinci-șapte ani, dacă se mai reface.
Înțelegem că statul român nu poate interveni în piața liberă, dar, cu siguranță, are pârghii pentru a acționa în așa fel încât să-și protejeze fermierii. Dacă vrea… Deja s-ar putea să fie prea târziu pentru mulți fermieri din zootehnie.
De cel puțin jumătate de an, inclusiv oficiali din Ministerul Agriculturii vorbesc despre situația critică din sectorul laptelui, despre prețurile scăzute în raport cu costurile de producție. La ultimele Consilii AgriFish, România a tot solicitat alocarea de sprijin financiar din rezerva de criză a UE pentru sectorul laptelui. Însă, până acum, n-a venit niciun ajutor de la Uniunea Europeană. Și nici de la noi din țară.
Lanțul laptelui e fracturat exact la bază, iar industria procesatoare nu pare să-și asume rolul doctorului. Fermierii vor să găsească un echilibru împreună cu fabricile. Doar așa, procesatorii își păstrează furnizorii, trasabilitatea și eticheta de origine. Altfel, nu peste mult timp, discuția nu va mai fi despre prețul laptelui românesc, ci despre prețul la care România importă laptele.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2026Abonamente, AICI!