Redacţia: Se zice, dle Muscă, precum că nimeni nu este profet în ţara lui. În ceea ce vă priveşte, considerăm că faceţi o excepţie. Aţi spus, mai în glumă mai în serios, că noi, orăşenii, vom face foamea. Iată că o ştire apărută în diverse ziare, spune că România se va afla printre ţările unde va fi şi o criză alimentară.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Este tot ce ne lipsea, dar totuşi trebuie să repet, atâta timp cât totul se desfăşoară de azi pe mâine şi mă refer la agricultură, avem toate şansele să se adeverească, atât ştirea, cât şi profeţia.

*

Redacţia: Bălteşte apa pe semănături şi trebuie de urgenţă să o drenăm.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: La noi nu este aşa de rău, dar văd ce se întâmplă în altă parte şi mă crucesc.

Se vorbeşte despre inundaţii de când mă ştiu şi tot de atunci nu se iau, cel puţin, minime măsuri. Primarii rămân uimiţi în calea apelor şi nu ridică nici cea mai mică stavilă. Ne-am învăţat cu toţii, de la aleşi la alegători, să vină alţii să facă treaba noastră.

Redacţia: N-avem cu ce!

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Ce n-avem?! lopeţi, cazmale, o lamă de plug, acestea există în orice localitate, dar nici primarul şi nici alegătorul nu se mişcă.

*

Redacţia: Am asistat la câteva discuţii avute cu colaboratorii dumneavoastră, am dori, pentru cititorii noştri, să consemnăm una dintre nemulţumirile exprimate în legătură cu tratamentele efectuate la grâu, dle Muscă:

Dr. ing. Dimitrie Muscă: De mai mulţi ani, noi facem tratamentele la grâu cu avionul. De ce? Mai întâi şi mai întâi pentru eficienţă. Într-un interval scurt acoperim multe hectare semănate cu grâu.

A doua, evităm strivirea plantelor. Ca agronom, vă spun clar, mă doare sufletul când văd o cultură de grâu călcată cu tractorul, înnebunesc, nu-mi vine să mă duc pe câmp, nu este voie, este un păcat. La urma urmei, grâul este o vietate, ne dă pâinea noastră cea de toate zilele.

*

Redacţia: Dle Muscă, noi avem impresia că la Combinatul Agroindustril Curtici, nu mai aveţi reguli în tehnologia de semănat graul. La carte, scrie că există o perioadă optimă de pus grâul sub brazdă, că dacă este secetă să se execute o udare de aprovizionare. Anul trecut aţi depăşit mult perioada optimă de semănat. Prin decembrie aveaţi semănătorile pe câmp...

Dr. ing. Dimitrie Muscă: ...Şi am obţinut anul acesta din grâul semănat în decembrie, peste 7000 de kg la hectar. Sigur, am şi riscat, dar m-am bazat în primul rând pe soiul de grâu romance creat şi adaptat la toate capriciile naturii. Am asigurat şi o cantitate suficientă de boabe germinabile sub brazdă, ceea ce mi-a dat la răsărire o bună densitate. Suntem obligaţi să şi experimentam, ţinând cont de toţi factorii naturali şi mai ales de pământ. Da, pământul are nevoie de îngrăşăminte, repet de ÎNGRÂŞĂMINTE.

*

Redacţia: Ştiindu-vă un bun creştin, domnule director, mai aveţi posibilitatea şi voinţa de a-I ajuta pe cei sinistraţi din Moldova?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu!!!

Redacţia: De ce atâta supărare?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: La dezastrul anterior am trimis cu mare drag 50 de tone de grâu. Se cuvenea, aşa cere bunul simţ, să ştiu şi eu ce cale a luat, ori preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a tăcut, a uitat sau nici nu l-a interesat cum a fost folosit grâul.

*

Redacţia: Am văzut, dle dr ing. Dimitrie Muscă, cum se zice, am văzut pe viu, cât valorează o investiţie făcută la timpul ei, adică mă refer la combinele de recoltat cereale, care au grăbit foarte mult secerişul.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Investiţia, într-adevăr, reprezintă un adevărat succes acum în această vară grea cu ploi şi grindină cum n-a mai fost demult. Era păcat să prelungim secerişul folosind utilaje greoaie, pierderile ar fi fost mari şi ştiţi că natura nu iartă. Am terminat recoltatul grâului aşa cum ne-am propus, iar rezultatul, mulţumesc lui Dumnezeu, este chiar peste aşteptări, având şi sole peste care a căzut grindină. Am făcut tot ce era necesar pentru a obţine performanţa.

Redacţia: Şi a ieşit?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Da! 7.500 – 8.000 pe solele care nu au fost calamitate de grindină.

*

Redacţia: De multe ori am dorit să vă pun o întrebare, dle dr. ing. Dimitrie Muscă!

Dr. ing. Dimitrie Musca: Sunt gata s-o ascult:

Redacţia: Ce aţi face dacă aţi fi ministrul agriculturii? Vă pun această întrebare pentru că vă aflaţi printre cei mai nemulţumiţi faţă de prestaţiile miniştrilor de după anul 1989.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: În primul rând m-aş bate şi iar m-aş bate cu Ministerul Finanţelor, cu premierul şi cu tot guvernul. Le-aş demonstra că un leu investit în agricultură aduce în mod obligatoriu profit. Aş revigora cercetarea agricolă ca element fundamental în obţinerea unor producţii constante de calitate şi de cantitate.

*

Şi la final zicem împreună... Dă Doamne la toţi politicienii “MINTEA ROMÂNULUI DE PE URMĂ”
(Frânturi păcătoase şi nepăcătoase din anul 2010)Autor: M. M. Mihail, Caricatură: A. F. BADIU

[...] Vedem cum Anglia, care stă în toate celea în fruntea civilizaţiei, păstrează şi astăzi vechile sale forme istorice, pururea reâmprospătate de spiritul modern, de munca modernă. De aceea o şi vedem rămâind ca granitul, măreaţă şi sigură în valurile adâncelor mişcări sociale de cari statele continentale se cutremură. [...] Cu acelaşi sistem oligarhic vedem Roma devenind imperiu, vedem Veneţia, un oraş, devenind putere, adesea de rangul întâi, în curs de o mie şi mai bine de ani. Dar se înţelege că nici prin gând nu ne trece a admite că aristocraţia istorică, substratul oligarhiei, se poate improviza şi că putem scoate din pământ oasele Basarabilor spre a le da o nouă viaţă. Cu totul altul e rolul monarhiei în ţara noastră

E îndeajuns dacă sub ea se asigură înaintarea meritului şi a muncii şi dacă acestea se pun la adăpost de escamotarea din partea Caradalelor şi Costineştilor; e destul atâta, şi pentru atâta numai se cere o reorganizarea socială. Acestea două nu sunt asigurate în dezvoltarea lor. Vedem pe cucernicul Simeon, ce merită o chilie la mănăstirea Ocnei, decorat cu Steaua României, senator şi om mare; vedem cavaleri de industrie îmbogăţindu-se peste noapte din răscumpărarea drumurilor de fier; vedem oameni prinşi în rebeliune făţişă devenind adiutanţi domneşti, vedem pe alţii vânând, prin cotituri sub masca patriotismului, posturi la Casaţie ori la drum de fier; c-un cuvânt, nici merit, nici muncă nu sunt considerate, iar ignoranţa, felonia politică, vicleşugul comun devin titluri de recomandaţie pentru înaintare în statul român. Şi toţi aceşti paraziţi sociali, toată secta asta de spioni şi cavaleri de industrie, acest odium generis humani cum i-ar zice Tacit, costă mult, foarte mult. Sarcinele de întreţinere ale politicianilor de la noi diminuează pânea de toate zilele a poporului de jos, care ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă este superior păturii de parveniţi şi de scursături din câteşipatru unghiurile lumii, cari s-au aşezat deasupra lui din secolul trecut începând.

MIHAI EMINESCU - (Articol publicat în TIMPUL, la 6 mai 1881)

Sunt cestiuni de politică generală, de război sau pace, de întinse şi mari reforme sociale a căror realizare determină epoce întregi ale istoriei cari nu sunt, nu pot fi puse la cale în comiţii de omul ocupat cu munca zilnică şi cu interesele zilnice.

În state demagogice se formează, pentru rezolvarea acestor cestiuni, o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu’l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane.

Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem. La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. Despre o viaţă şi o evoluţiune proprie a ideilor ce se legiuiesc nu poate fi nici vorbă.

Noi nu zicem că statul român e menit a ajunge vreodată acest ideal. Statele moderne nu se mai dezvoltă, din nefericire, în linie dreaptă, ci prin cotituri, adesea prin concesii, renunţând la maniera lor de-a fi, la signatura existenţei lor. Sunt cristalizaţiuni imperfecte pe lângă câteva cristale perfecte pe cari le prezintă istoria. Asta e chiar deosebirea între naţii mici, fără simţ istoric, şi naţiile mari, c-un profund simţ istoric şi c-un mare viitor.

Text: Mihai Eminescu - (Articol apărut fără titlu în TIMPUL, pe 8 mai 1881)

Mă grăbesc să-ţi răspunz la tema pă care mi-ai emailat-o săptămâna dă trecu’. A’că să-mi bag o părere dăspre cum am puté să ne învârtoşăm consolidatu’. Zic că gându’ lu’ dom ‘lemil pintru empozite pă daru’ dă nunţi şi boteze, ie ăl mai marfă empozit pintru învârtoşare. Cu ocsărvaţii, că d’aia mai pus să referez!  Să mă esplichez ! Nunţile poa’ să hie mai rare, că ie unii, şi ie mulţi, făr’de frică dă Ăl dă Sus şi se ia, făr’ să treacă pă la primărie ori pă la popă. Trăieşte în concobinaj ca’cum ar veni, carele concobinaj ie sursă de ievaziune fişcală. Pune şi că’n posturi nu-i cuşer să joci găina şi rachiu roş’. Rezultatu’ – bortă’n în bujet. Cu botezu’ aşijderea.

La câte d’ale noastre devin dă se mărită cu harapi, turci, libanezi, tunisieni, morocani, chinezi, endieni şi alţi rugători la sfinţii tut azimut, devine că se pierde învârtoşarea şi să lunjeşte criza.  Dom’ Iemil ar trebui ca concomitent şi deodată cu lejea dă empozit pă nunţi şi boteze să baje şi on oughe care să obligheze tot natu’ la nuntă la primărie şi la biserică ortodoxă, endeferent dă relijie, sexe, orientare sexuală, ietcî. O lejea c’on articol, asta trebe: „Tot suflătoru’ dă pă bătătura naţională tre’ să se ia în vederea cotârcirii, ori pintru botez, numa’ la primăria şi beserică dăn localitatea dă domiţiliu”. Uite ici o estemare! O dată ie nunta lu’ iel cu ea (iel ie suflător, respirează).

A doua, ie nunta lu’ ea cu iel (că şi ia ie suflătoare!). Pă urmă botezele când o hi să hie, că s’adună, nu se scade! Se dubleză strânsura? Se dubleză! Mahometanii, ovreii, taoiştii, sintoiştii, budiştii, animiştii, catolicii, protestanţii, ziuaşaptiştii, baptiştii, ievangheliştii, calviniştii, svingliştii şi câţi or mai hi, că numa dracu’i mai ştie (Doamne iartă-mă!), dacă vrea să se aiepteze dupe credinţa lor, poa’ s-o facă, că Constituţia le garantează dreptu’. Te prinsăşi dă genealitatea ideii. Devine că face o a doua nuntă şi on al doilea botez, pă legea lor! Alţi bani, altă destracţie, plus daru’. Cre’ că aici guvenu’ ar puté să baje o scutire, on discaunt, ceva.

Ca’ cât fu teveaul dă prima dată.  Două vorbe dispre strânsură, colectă! Regulamentu’ dă aplicarea ca’ cum ar veni! Io propui on pauşal! Cum împlini zgâmboiu’ paispece ani şi vine să ia buletinu’ populaţiei, cum plăteşte pauşalu’ dă însurătoare (on melion vechi pă envitat, socotit pintru o sută). Nu-i mult, că ie unii dă are la nuntă tot sectoru’, başca suburbanili. Marchează banu’, intră în rându’ lumii. Când s-o însura, n-are de grijă! Nu s’o însura? Să se însoare, că ce altă grijă are! Că nici aşa să dăm leji pintru toţi fătălăii! Pintru ecspaţi şi iemigranţi să se ia empozitu’ la graniţă. Că la cât ie dă iubeţe şi dă cocoşi ai noşti’, nu se ecsistează să scape necotârciţi. Şi ce dacă ie deja luaţi? Divorţ nu există? Pintru botez ie şi mai simplu. Să rupse apa, marchezi empozitu’ şi ţi-l scoate! Nu marchezi, să şază înlăuntru până-i vine apă’n gură, mama lui dă internaţionalisto-comunist, că nu se gândeşte dă loc la tărişoară unde va să vază lumina zilelor.

Text: Gheorghe, caricatură: A. F. Badiu

La moară, de, ca la moară, fie că plouă cu găleata, fie că e lapoviţă ori ninge, dacă ai venit, stai şi aştepţi, până-ţi vine rândul, n-ai cum să-l sari, chiar de te pătrunde umezeala şi frigul până la oase, să tragi un gât din ceva, ce-o fi, de duşcă, nu se prea face – deşi, uneori, se mai întâmplă – te vede lumea şi-ţi ies vorbe că ai dat în darul beţiii, Doamne fereşte, te apucă râsul fără nicio pricină ori te apucă plânsul la vreo amintire, poţi, din senin, să devii arţăgos şi să te iei la sfadă – o dată, unul a făcut moarte de om dintr-o nimica toată – sunt şi aşa destule belele, fără să mai cauţi altele cu lumânarea, anul ce, iată, se duce n-a prea fost cu roadă cine ştie ce, copiii nu prea au ce îmbrăca şi încălţa, că de mâncat s-au învăţat să nu mai facă nazuri, înţeleg şi dânşii că vremurile-s grele, cică din pricina crizei, şi că, din cele ce au sperat, ei, ţăranii, puţine s-au întâmplat, ai pământ, primit în cele din urmă, chit că răzleţit prin şapte locuri, dar n-ai cu ce-l lucra, bine măcar că cei de la şcoală nu le cer să vină, musai, în uniformă, deşi ar trebui să fie o rânduială şi aici, dar de unde parale s-o mai cumperi şi pe aia, când nici de cărţi şi nici de caiete nu-ţi ajung, la moară ai timp berechet să cugeţi la toate, să asculţi ce zice unul ori altul, au trecut şi sărbătorile Sfântului Dumitru, că sunt două, una pe 26 şi alta pe 27, aşa să ştiţi, da’ parcă n-a mai fost ca altădată, dispare veselia, măi oameni buni, o să ajungem cu toţii nişte posaci din lipsă de saci, plini, vezi bine, că goi avem să dăm şi la alţii, a crescut şi uiumul la măcinat, dar la ce n-a sărit preţul, unii se procopsesc peste noapte, în vreme ce alţii n-au ce duce la gură şi nici după ce bea apă, vezi ce căsoaie şi-au făcut şi în ce maşini umblă, de atâta bine câţiva şi-au lăsat şi nevestele, prea mulţi totuşi, şi că prea-i tocau la cap şi oameni cu părul sur şi nepoţi mari şi-au luat ţiitoare tinere, cine mai are azi frică de Dumnezeu, cine? de pomană dă din gură popa prin biserică, tot nu-l ascultă cine trebuie să-l asculte, până şi în babele satului a dat strechia, nu le mai tac gurile bârfitoare – clanţa, clanţa – nici cu lumânarea la căpătâi, s-au scumpit până şi acatistele ca să nu mai pomenesc de înmormântări, că te costă mai ceva decât o nuntă, deşi, în cazul ăsta, nu te alegi decât cu necazuri, am auzit că o să vină un doctor nou, dar cred că e o poveste, şi chiar dacă vine nu prea face mulţi purici, cât a stat, bunăoară, notăriţa, fata cea mare, prin cele coclauri, cât? om avea şi noi, în comună, discotecă la cămin, dar nu se compară cu cele de la oraş, cum? ce zici? s-a ars motorul şi nu mai merge moara? măi să fie, mereu se strică, strica-s-ar cui ştiu eu daravela (aşa scriu Adi şi să nu mă cenzurezi), înseamnă că am stat degeaba atâta vreme în frig şi zloată, di Albule, hai murgule, ca ne-om întoarce iarăşi acasă.

George Ghidrigan, Caricatură: A. F. Badiu

Mi-a venit să fac pe deşteptul şi să mă bag şi eu în vorbă, acum când TANTI EUROPA ne-a împărţit ruralul românesc în gospodării de subzistenţă, de semi-subzistenţă şi ferme, că de, aşa este la modă. S-a zis cam aşa “alabala portocala.... clanţ, clanţ, dorobanţ, banţ, eşti tu!!! Şi a ieşit primul subzistent.

Cam aşa au fost criteriile... Un foarte bun profesor de economie agrară spunea, prin anii 70 (citez totuşi din memorie), “atâta timp cât România nu are un cadastru funciar, nu ştie nimeni cât bagă şi cât scoate din pământ”. Pământul se vinde la plesneală şi după cât de prost este vânzătorul (nu ducem lipsă) pentru că o analiză chimică lipseşte cu desăvârşire. Păi bine, domnilor, cum e cu împărţirea? Una este să am un pământ roditor şi alta este să am un pământ sterp. Aşa e, dragi oameni de “ştiinţă”.

Revin asupra subvenţiilor şi spun, aşa ca prostu, suntem în urmă cu folosirea banilor europeni (nimic nou) pentru că sunt, se spune, prea multe proiecte neaprobate, nefiind conform cerinţelor, dar... dar şi o lipsă acută a cofinanţării. Atotstăpânitorii, atotfăcătorii de minuni, atot... mă refer la bancheri, nu mai dau bani agricultorilor, doar dacă îşi depun gaj casă, măgarul, nevasta, dar nu şi soacra. Lacomi de câştiguri nemuncite şi imediate cei veniţi cu valta, cică nu mai au încredere în agricultori.

Cum să aibă încredere în agricultori, că aici ar trebui să perceapă o dobândă rezonabilă şi nu le convine. Mă întreb şi vă întreb, care este diferenţa între cămătarii tuciurii cu săbii şi cuţite şi BĂNCILE COMERCIALE. Vecinii noştri din Ungaria au mărit impozitele pentru bănci şi băncile nu s-au mutat în altă ţară. La noi, în ţărişoara noastră, băncile sunt inamovibile, nici dracu nu se atinge de ele, că de, cică ne pârăşte la TANTI EUROPA şi tanti ne ia de urechi, urechi cu care nu prea auzim când este vorba de ADEVĂR. Tot la categoria subvenţii intră şi cele recent promise şi rămase la nivel de PROMISIUNI. Nu sunt bani, un refren foarte cunoscut în aceste ZILE DE ÎMPLINIRI MĂREŢE.

Nu sunt, că stau lipiţi în asfalt şi este greu să-i smulgi de acolo. Să nu uit, încă de pe acum crescătorii de animale se plâng că fânul este scump, dar niciunul nu spune că nu a cosit fânul de pe multe păşuni rămase nefolosite. Avem o mare avere numită PĂŞUNE, numai că „muieţi-s posmagii”. Dr. ing Teodor Maeusca a arătat tuturor celor care ar trebui să fie interesaţi că avem fân mult, de bună calitate şi nu-l cosim. Dumnezeu dă, dar nu bagă şi în traistă... Domnule ministru, vă stimez, dar dumneavoastră cum stimaţi CERCETAREA ŞI ŞTIINŢA AGRICOLĂ? Cine întreabă?! Cel care semnează...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

Caricatură: A. F. Badiu

Reporter: După cum observaţi, dle dr. ing. Dimitrie Muscă, începând cu acest număr ne-am boierit, am devenit din ziar, revistă.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Şi eu ce trebuie să fac să vă felicit?

Reporter: Masa şi felicitările, că de obicei după aceea muncim. Noi avem nevoie de recomandări pertinente de la un agricultor adevărat şi cu multă, multă experienţă de viaţă şi ca inginer agronom cum sunteţi dvs.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu vă spun o minune, “cine deţine informaţia, deţine puterea”. Eu, noi, care facem pita ţării avem nevoie de informaţii din ţară, să ştim ce se întâmplă în toate zonele, ce producţii se obţin, ce performanţe realizează fermierii. Ne interesează rezultatele cercetării ştiinţifice, atât cât mai este ea în ţară. Mai importantă şi mai importantă este, însă, informaţia din agricultura ţărilor UE, dar şi din agricultura celorlalte ţări. Se vorbeşte, nu de ieri, nu de azi, ci de câţiva ani că se prefigurează o gravă criză alimentară mondială. Nu este o glumă, nu este un zvon. Cerealele sunt folosite pentru obţinerea unor combustibili nepoluanţi.

Reporter: Se şi vorbeşte că maşina bogatului mănâncă pâinea săracului...

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Iată că gluma se îngroaşă. Am aflat că în China se cumpăra din greu porumbul din America Latină, porumb cu care cresc porcii. Este o dovadă că şi acolo a crescut cererea de carne de porc.

Reporter: Da, şi acolo cererea vine de la zeci de milioane de chinezi.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: În consecinţă, noi trebuie să ştim care cerere este pe fiecare piaţă bursieră din lume, circulaţia tuturor produselor agroalimentare. Să ne informaţi despre noile tehnologii aplicate în agricultura ţărilor dezvoltate şi performanţele obţinute de fermierii acestor ţări.

Reporter: Noi ne-am consolidat sursele de informare, mai ales pe agricultura UE, dar nu neglijăm şi celelalte ţări cu o agricultură dezvoltată. Dar să trecem la actualitate. Gata semănatul grâului?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Nu!

Reporter: Cum aşa?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Ştiţi că am experimentat. Este o datorie continuă a celui care respectă ştiinţa agronomică. Încă mai semănăm grâu, forţat fiind de schimbările meteorologice. În prezent, principiul meu este: semăn grâul în pământ uscat şi când vine ploaia îl găseşte acolo. Nu stau cu ochii pe cer să aştept ploaia. Timpul înseamnă BANI şi la mine. Dar acum pun şi eu o întrebare: ni se dau banii promişi?

Reporter: Vreţi să vă dau un răspuns precis?

Dr. ing. Dimitrie Muscă: Asta şi aştept de la REVISTA FERMIERULUI!

Reporter: Nu ştiu. De la Ministerul Agriculturii se ştie una, iar de la Finanţe... nu au bani! Ce ştim este faptul că FMI (a se citi ADEVĂRATUL GUVERN AL ROMÂNIEI) a zis gata cu subvenţia la motorină că altfel v-aţi lins pe bot de un nou împrumut.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: În loc să aducă bani bugetului ţării, agricultura românească trăieşte de azi pe mâine. Consumăm mâncare din import şi contribuim direct la prosperitatea agriculturii altora.

Dr. ing. Dimitrie Muscă: „Eu, noi, care facem pita ţării avem nevoie de informaţii din ţară, să ştim ce se întâmplă în toate zonele, ce producţii se obţin, ce performanţe realizează fermierii. Ne interesează rezultatele cercetării ştiinţifice, atât cât mai este ea în ţară. Mai importantă şi mai importantă este, însă informaţia din agricultura ţărilor UE, dar şi din agricultura celorlalte ţări.”

M. M. Mihail, caricatură: A. F. Badiu

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează  că a fost demarată a treia etapă de depunere a cererilor de plată, cu termen limită 21 ianuarie 2011, pentru “Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate” şi “Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică” scheme de plată finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi care se acordă conform art 68  lit 1 b) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.

Conform modificării hotărârilor de guvern HG 755/2010 şi HG 759/2010, prin prevederile HG 1303 /2010, pentru a treia etapă de depunere pot solicita ajutorul specific atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice / persoanele constituite conform cu OUG 44/2008 care nu au solicitat ajutorul specific în prima sau a doua etapă de depunere.

Persoanele fizice care au depus cererea de plată în prima sau a doua etapă de depunere şi nu s-au autorizat potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulterioare, nu vor depune o nouă cerere; cererea iniţială depusă de persoană fizică va fi reverificată şi acceptată la plată, cu respectarea condiţiilor de eligibilitate.

Persoanele fizice care au depus cererea în prima sau a doua etapă şi au retras cererea de plată datorită neautorizării / neactualizării datelor în urma constituirii cf OUG 44, au posibilitatea să solicite reverificarea cererii de plată iniţiale.

Solicitanţii care nu au depus cerere în prima sau a doua etapă de depunere pot depune cererea de plată la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până pe data de 21 ianuarie 2011 inclusiv.

Condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute în actele normative care reglementează acordarea ajutorului şi anume HG 755/2010 pentru “Ajutorul specific acordat pentru producătorii de lapte de vacă din zonele defavorizate” şi HG 759/2010 pentru “Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică respectiv HG 759/2010, iar nerespectarea acestora  poate atrage, după caz, reducerea / excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi / sancţiuni multianuale.

Controlul la faţa locului se va efectua până la data de 10 martie 2011 inclusiv, conform manualului de proceduri elaborat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Plăţile pentru ajutorele specifice mai sus menţionate se efectuează până la data de 30 iunie 2011.

Prin HG 1303/2010 se majorează cuantumul ajutorului specific pe cap de vacă de lapte la cel mult 250 euro/cap de vacă şi se calculează după finalizarea verificărilor conform prevederilor HG 755/2010 cu modificările şi completările ulterioare, prin raportarea plafonului de 22.447.205 euro aferent acestei forme de sprijin la numărul de animale eligibile.

Plafonul maxim de care poate beneficia România în anul 2010 pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, conform prevederilor HG 759/2010 cu modificările şi completările ulterioare, este de 3.098.000 euro.

Citeam cândva, pe undeva, că într-o livadă de prin preajma Bucureștilor s-au aciuat cu cățel cu purcel, care-l avea, desigur – câteva zeci de semeni de-ai noștri care trăiesc fără grija zilei de mâine. De dormit, dorm în șandramale improvizate din te miri ce, de mâncat înfulecă ce le cade în mână de pe la megieșii din zonă, fără voia și consimțământul proprietarilor, se înțelege, mai prind vreun rac, vreo broască ori vreun pește din lacul ce se află în apropiere.

Cât despre lemne de foc, acestea chiar că nu reprezintă o problemă, cresc destui pomi fructiferi de jur-împrejur. Așa încât îi taie de la rădăcină. Pentru că, dacă de cules, i-au cules până n-au mai rămas fructe nici de sămânță, de au umplut piețele capitalei cu marfă a-întâia –  și nimeni n-a îndrăznit să le stea în cale, tot astfel dacă pohtesc – și pohtesc – să-și facă focul cu lemn de cireș, piersic, vișin ori măr, din livada cui o fi, asta e situația și nimeni n-o să le pună stavilă.

Cum nu le-a stat nimeni împotrivă altor confrați, când pe la Sadova, în Oltenia, în urmă cu două decenii, într-o noapte doar au ras de pe suprafața pământului perdelele de protecție puse cu efort măsurat în ani, pentru a opri deșertificarea zonei. Că de, odată cu Revoluția, venise și libertatea. Halal libertate!

Sau – un alt exemplu care îmi vine în minte – atunci când se braconează în voie și la scară industrială de parcă n-ar exista oameni ai legii plătiți să-i împiedice – atât în zonele piscicole, cât și în cele  de vânătoare.

Dar ce să mă mai mir când se cunoaște cazul în care năvălind în plină noapte peste o familie și membrii acesteia, apărându-se de tâlhari, era cât p-aci s-o pățească penal, cine?  Bandiții nicidecum, ci chiar partea vătămată. E posibil așa ceva? La alții, nu. La noi: E!

Și astfel de situații, în care bunul-plac al unora, încălcarea flagrantă a legii și a bunului-simț, luatu cu japca nu sunt, din păcate, singulare și nici pe cale de dispariție. Dimpotrivă, am zice. Și în mediul urban, și în cel rural, că nu știe omul cum să se mai păzească de cei răi și puși pe jaf. Culmea e că toată lumea știe ce se petrece, toți cei cu răspunderi în combaterea fenomenului infracțional, inclusiv președintele țării, dau declarații în dreapta și în stânga, mai bifează câteva amenzi, mai operează în fața aparatelor de filmat câteva arestări și cam atât, că suntem sătui până în gât.

Și așa stând lucrurile, revenim de unde am pornit, în livada pustiită de omizile bipede și cu gândul la merele care n-o să mai fie, îmi spun, precum prințul Hamlet: și totuși, ceva e putred! Și nu în Danemarca, ci p-acilea, pe la noi.

Autor: George Ghidrigan,  Caricatură: A. F. Badiu

Una dintre firmele cu o prezenţă îndelungată la târgul Indagra de la Bucureşti este Maschio Gaspardo care anul acesta a ajuns la cea de a opta participare. Utilajele aduse aici sunt altele de fiecare dată – chiar dacă nu sunt noutăţi absolute, au cel puţin modificări, atât din punct de vedere tehnic, cât şi al design-lui. Mirco Maschio este administratorul grupului Maschio Gaspardo pe care l-am întâlnit la standul companiei şi cu care am avut un scurt dialog.

Reporter: A opta prezenţă Maschio Gaspardo la Indagra. Merită efortul de a veni până aici?

Mirco Maschio: Indagra este o expoziţie cu participare internaţională şi are pentru noi o semnificatie aparte, deoarece a fost prima expoziţie la care am participat după ce am venit în România. În plus, fermierii ştiu că suntem la Indagra şi vin în mod special pentru noi, un lucru foarte important, de care ţinem cont.

Rep.: Cu ce noutăţi aţi venit anul acesta?

M.M.: Maşina de împrăştiat îngrăşăminte chimice solide pe principiul centrifugal, cu două discuri „ZENO 32”, maşina purtată de tăiat tufişuri cu braţe acţionate hidraulic „PALMA” şi maşina de recoltat cartofi „PETHUS 165”. Multe dintre maşini nu sunt noutăţi în sine, dar au o serie de modificări, care le oferă elementul de noutate. Inovaţiile sunt din punct de vedere tehnic şi chiar dacă o maşină nu şi-a schimbat numele, a fost modificată. Noi îi spunem restyling, dar nu ţine doar de partea de design, ci şi de cea tehnică.

Fiecare maşină dintre cele 17 prezentate în standul de 800 mp de la Indagra nu are acelaşi design şi nu e la fel din punct de vedere tehnic ca cea expusă cu un an înainte, lucru ce se datorează faptului că Maschio Gaspardo, timp de un an, le îmbunătăţeşte şi modifică mai multe părţi componente. Prin urmare, putem să discutăm de noutăţi la nivel de îmbunătăţire a calităţii şi a performanţelor de funcţionare ale maşinilor noastre. Utilaje realizate împreună cu fermierii

Rep.: Cum decideţi care sunt îmbunătăţirile de care are nevoie o maşină? După discuţii prealabile cu fermierii, cu cercetătorii?

M.M.: Avem o echipă de 50 de persoane la nivelul grupului, care se ocupă de cercetare şi dezvoltare, facem studii de piaţă care implică determinarea nevoilor şi cerinţelor fermierilor, precum şi implementarea unor soluţii şi inovaţii, care să satisfacă aceste cerinţe. Ei creează un prototip împreună cu specialiştii şi după realizarea maşinii model, aceasta este încercată în câmp, la o fermă experimentală, unde grupul are un training center.

Câteva maşini sunt trimise la fermierii care colaborează cu Maschio Gaspardo şi ne ajută foarte mult în dezvoltare. Aceştia fac încercări experimentale după care furnizează specialiştilor câţiva parametri ce descriu performanţele maşinii respective, cum ar fi timpul de lucru, calitatea lucrărilor efectuate, consumul de combustibil, randamentul, accesibilitatea reglajelor maşinii, dar şi eventualele probleme care au apărut în timpul funcţionării şi îmbunătăţirile ce pot fi aduse.

În urma încercărilor, maşinile se întorc la firmă unde se fac îmbunătăţiri, se verifică problemele apărute în perioada de testare, în laborator şi în câmp, iar după ce modificările au fost aprobate se produce seria „0” pentru a verifica dacă sunt probleme la nivel de asamblare. Maşinile se trimit din nou la clienţi pentru probe. Dacă este aprobată seria „0”, se trece la producţia de serie.

Rep.: Şi la care fermieri vă gândiţi când realizaţi aceste utilaje? La cei mici, mijlocii sau mari?

M.M.: Noi nu ne raportăm la o singură categorie de utilizatori, deoarece suntem la ora actuală cea mai mare firmă din lume, ca diversitate a gamei de produse oferite clienţilor. Dacă ne referim, de exemplu, la semănătorile de primăvară sau de toamnă, firma noastră are o gamă extrem de variată, unică aş putea să spun – asta înseamnă că ne adresăm atât fermierilor mari, cât şi fermierilor mici. Dar pentru compania noastră potenţialul e reprezentat de fermierii mici – chiar dacă au dimensiuni reduse, fermele din această zonă sunt mult mai numeroase. E adevărat însă că fermele mari ne conferă o imagine bună, vânzarea fiind mult mai eficientă în cazul lor, deoarece comandă câteva zeci de utilaje odată. Dar piaţa foarte mare rămâne la nivelul fermelor mici. Până în prezent am observat că piaţa de mijloc a crescut foarte mult şi e foarte interesantă. Scarificatoarele, cele mai căutate

Rep.: Ce produs preferă fermierii români de la firma Maschio Gaspardo?

M.M.: Cele mai bine vândute maşini de pe piaţa românească sunt scarificatoarele, fiind extrem de importante pentru agricultori, deoarece sunt folosite primele într-o fermă. Există suprafeţe agricole în România care nu au fost lucrate de ani de zile, unele chiar din 1989, iar animalele au compactat solul, acesta pierzându-şi fertilitatea. Scarificatoarele oferă posibilitatea apei şi aerului să intre din nou în sol. Din această cauză, noi considerăm că această maşină agricolă este cea mai importantă pentru fermierii din România, ea fiind produsă la Chişineu Criş.

Rep.: Dar la nivel mondial, care este cea mai vândută maşină agricolă?

M.M.: Semănătorile de primăvară. Şi aici mă refer la cele folosite pentru porumb şi floarea-soarelui, de tip pneumatic şi nu mecanic, la care suntem printre primele firme din lume, atât la producţie, cât şi la vânzări. Avem o gamă foarte mare de semănători, iar ultima maşină pe care am prezentat-o la expoziţia de la Bologna este o semănătoare de porumb de 24 metri lăţime, pe 36 de rânduri, pe care o vindem cu precădere în Rusia şi America. Seriozitate şi profesionalism

Rep.: Având în vedere că am ajuns la final de an trebuie să vă întreb cum a fost anul 2010 pentru Maschio Gaspardo în România.

M.M.: Un an foarte bun, peste aşteptările noastre, având în vedere situaţia de criză economică de la nivel mondial. Dar având în vedere faptul că seriozitatea şi profesionalismul reprezintă deja o tradiţie în cadrul firmei Maschio Gaspardo, iar clienţii noştri s-au obişnuit cu servicii la anumite standarde de calitate şi competenţă. Acest fapt s-a reflectat direct în nivelul ridicat al vânzărilor de anul acesta, oferindu-ne multă satisfacţie, dar şi obligaţia de a păstra ştacheta la fel de ridicată şi pe viitor.

Un an de criză oferă oportunităţi deosebite adevăraţilor profesionişti, care înţeleg că cerinţa actuală a pieţei de maşini agricole sunt produsele care permit realizarea unei agriculturi performante, cu costuri de producţie mici, la un preţ de achiziţie accesibil clienţilor. În plus, agricultorii români au început să facă diferenţele între firme, şi să înţeleagă ce înseamnă un producător care porneşte de la tablă, aşa cum facem noi în România şi Italia, având un control al procesului de producţie de 100%.Un alt avantaj pe care îl oferă produsele noastre este acela că aproximativ 70% din componentele unei maşini sunt produse de noi.

Fermierii au înţeles importanţa acestui lucru şi au ales produse Maschio Gaspardo într-un moment de criză în care nu-şi permit să facă greşeli: trebuie să cumpere o maşină agricolă care are rezistenţă mare la uzură, cu o exploatare corespunzătoare, deoarece nu dispun de bani pentru investiţii suplimentare. În plus, utilajele noastre respectă normele în vigoare ale Comunităţii Europene şi pot fi achiziţionate prin toate programele demarate pentru agricultură. Mai mult, oferim şi posibilităţi de leasing şi soluţii de finanţare prin băncile care colaborează cu noi. Forme de finanţare

Rep.: Cum va fi anul 2011 pentru firma dumneavoastră?

M.M.: Vom pregăti soluţii de finanţare care să compenseze nu lipsa de fonduri care va exista şi anul viitor, ci pe cea de sincronizare, corelare. Fermierul are nevoie de utilaje în principal în 2 perioade ale anului: primăvara şi toamna. De cele mai multe ori face un proiect şi nu ştie când va fi aprobat sau când va primi banii. Astfel, nu există un plan de programare care să corespundă cu sezonul. Dar fermierul trebuie să cumpere ce are nevoie, când are nevoie şi nu-şi permite investiţii fără o programare prealabilă. Acest lucru poate fi rezolvat numai cu alte forme de finanţare, pe care firma noastră le va găsi cu siguranţă.

AUTOR: DELIA CIOHODARU
FOTO: DELIA CIOHODARU