Anul care s-a încheiat a fost, pentru anumite sectoare ale agriculturii, un an profitabil, în care profesionalismul şi respectarea tehnologiilor şi-a spus cuvântul. 2010 a mai reprezentat, însă, şi un an cu multe surprize, în care unii agricultori au avut multe de învăţat. Despre toate acestea, dar şi despre planurile de viitor sau ce ar trebui făcut în agricultură, am discutat cu cei direct implicaţi în acest domeniu de viitor.

Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România

2010 – un an cu multe surprize

2010 a fost un an tulbure, foarte bun pentru unii, mediu pentru alţii şi prost pentru cei care s-au nimerit să fie în zone mai agitate din punct de vedere meteorologic. Şi din punctul de vedere al pieţei a fost foarte tulbure, preţurile variind foarte mult. De exemplu, cei care au vândut grâul sau orzul în prima parte a recoltatului nu au câştigat practic nimic după producţia de anul acesta. Astfel că anul acesta a fost cu multe surprize pentru toată lumea şi nimeni nu a putut anticipa evoluţia preţurilor care într-o perioadă scurtă au luat-o razna – fapt ce nu s-a întâmplat niciodată în ultimii 20 de ani.

Seceriş cu emoţii

La secerişul din 2010 am avut poate cele mai mari emoţii de când recoltez pentru că trecuseră 11 zile de recoltat şi nu apucasem să recoltez 100 ha de rapiţă din cauza ploilor – aproape că rupeam combinele pe câmp. Dar mai apoi lucrurile s-au mai liniştit şi am putut aduna toată rapiţa. Apoi am intrat în grâu, dar au început ploile şi în perioada recoltatului de grâu. Astfel că am avut emoţii mari că riscam să-l pierdem că începuse să încolţească în spic.

Anul acesta a făcut să se vadă cât de important e să poţi recolta grâul şi cu o umiditate de 20% şi să-l poţi aduce în curte, să ţi-l usuci şi să-l depozitezi fără a risca să crească şi să nu-l mai poţi vinde nicicum.

Investiţiile în agricultură, de real folos

Anul acesta a demonstrat că cei care au investit în infrastructura agricolă – depozite sau utilaje agricole – au fost cei care au câştigat. Acest lucru ne face să realizăm că investiţiile în silozuri şi în agricultură ar putea constitui o prioritate în anul care vine. Depozitarea trebuie mai bine punctată în proiectele cu finanţare europeană aşa încât să devină prioritară în investiţiile din agricultură pentru că ar putea să fie o soluţie pentru temperarea preţurilor şi pentru o piaţă mai stabilă, dar şi pentru a oferi garanţia stabilităţii unei ferme..

Noi ne dorim să aibă punctaj bun şi să fie prioritară şi avem un cuvânt de spus, dar foarte mic. Asociaţiile reprezintă o parte foarte mică în comitetele de monitorizare, noi fiind 7 din 37 astfel că orice dorim noi să votăm nu ne iese. Atunci când MADR vrea să ia o decizie, o ia fără niciun fel de probleme. Asta nu înseamnă că ministerul nu reprezintă interesele agricultorilor, ci că uneori ar trebui să ţină mai mult cont şi de ce spunem noi, pentru că noi venim de la coarnele plugului.

În ultima vreme lucrurile s-au mai dezmorţit. Venirea dlui Tabără şi faptul că Adrian Rădulescu e de un an la Ministerul Agriculturii au făcut ca agricultorii să aibă o comunicare mai bună cu instituţiile statului.

Putem risca securitatea alimentară în lipsa irigaţiilor

Trecând peste acest fapt avem în faţă nişte provocări foarte importante în zona producţiei vegetale. În ultimii ani nu s-a mai vorbit aproape deloc despre irigaţii, iar în 2010 s-au irigat vreo 70.000 ha în România. Astfel că putem risca în anumite situaţii securitatea alimentară dacă nu se face ceva în acest domeniu. Ar trebui stabilit câte din hectarele României ar trebui irigate astfel încât securitatea alimentară să nu fie pusă în pericol. S-a lucrat un timp la Cotroceni la o strategie, dar nu s-a mai auzit nimic despre ea. Ar trebui să lucrăm pe anumite domenii pentru că, din nefericire, investiţiile mari în infrastructura agricolă nu s-au prea făcut în ultimii ani.

În 2011, toţi agricultorii ar trebui să fie mai atenţi cu tot ce se întâmplă la ei în fermă şi să vadă ce trebuie să facă astfel încât să câştige şi să se dezvolte. Pentru viitor, la nivelul investiţiilor, e foarte important să începem din 2011 să facem ceva pentru a asigura stabilitatea alimentară a României. În ultimii 10 ani, am avut 3 ani cu secetă foarte puternică, fapt pe care nu ar trebui să-l uităm atunci când plouă.

Mi-aş dori ca agricultorii români să se apropie de agricultura europeană. La o parte din ferme acest lucru se întâmplă deja, se simte aerul european – şi când spun asta mă refer la investiţii, producţie, rentabilitate. Şi mi-aş mai dori să ajungem cu produsele agricole la nivelul optim şi să nu mai depindem de importuri.

Gheorghe Nica, director general Intercereal Feteşti

2010 – producţii bune pe o piaţă haotică

Anul a început la noi deja, cu noua cultură. În cadrul societăţii noastre care face parte din grupul Interagro am cultivat suprafeţe însemnate în această toamnă: 1.300 ha de rapiţă, 4.800 ha grâu, 1.050 ha orz. Probleme am avut în primă fază la cultura de rapiţă, la răsărire, dar cu venirea ploilor şi căldura care a urmat, lucrurile s-au aşezat şi cultura arată acum bine – şi vorbesc aici şi de grâu, şi de orz, care au intrat bine în iarnă. Iar acum că avem şi zăpadă lucrurile vor merge bine pentru culturile înfiinţate de noi în această toamnă.

Preţuri bune

Că tot suntem la final de an, pot face un scurt bilanţ. În 2010 au existat suprafeţe ce au fost afectate de excesul de umiditate, după o perioadă de secetă. Astfel că, deşi per total producţiile au fost bune, am avut suprafeţe pe care nu le-am putut recolta din cauza excesului amintit.

Dar preţurile au aşezat bine lucrurile din punct de  vedere financiar. Conjunctura de pe piaţa cerealelor şi a oleaginoaselor corelat cu ce a fost în zona Mării Negre – referindu-mă la ce s-a întâmplat în Rusia, Ucraina, Kazakstan, unde producţiile au fost foarte mici şi au existat şi există interdicţii de export la produsele agricole –  a fost favorabilă pentru producătorii agricoli.

Asigurarea culturilor agricole

Printre problemele cu care ne confruntăm sunt cele legate de preţ, de o piaţă haotică, de evaziunea fiscală ce a ajuns la proporţii destul de mari şi care ia amploare an de an. Din păcate, intervenţiile oamenilor legii în acest sector îi apasă tot pe cei care sunt corecţi.

În plus, anul agricol 2010 ne-a găsit şi fără Legea 150, privind siguranţa alimentară, şi fără Legea 381, privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, cu condiţia să ai culturile asigurate – legi care şi-au încetat aplicabilitatea începând cu 1 ianuarie 2010. Ni s-a promis că va fi o lege a asigurărilor culturilor agricole unde prima de asigurare să fie subvenţionată până la 50%. Dar până la această dată nu a apărut nimic în sensul acesta şi prin urmare suntem pe un teren gol şi jucăm în condiţii inegale pe piaţa europeană.

Subvenţii inegale în UE

Tot o problemă o reprezintă şi faptul că fermierii din România sunt puşi într-o situaţie delicată faţă de cei din UE care au subvenţii mai mari. Susţinerea la hectar este acum la noi de 130 de euro – jumătate din ce au marea majoritate a fermierilor din UE. Dacă admitem că avem costuri şi producţii egale cu fermierii europeni şi aşezăm subvenţiile lângă venituri, suntem clar dezavantajaţi. Astfel că profitul unui fermier din Uniune e net superior faţă de ce am obţine noi în condiţii egale.

Un alt of e că UE doreşte ca România şi Bulgaria să vândă terenul şi străinilor, nu doar celor care au cetăţenie română. De altfel persoane străine au cumpărat deja suprafeţe importante în diverse zone din România. De ce nu am lua exemplul Ungariei care a obţinut o derogare pentru a nu mai vinde pământul? În ultima perioadă şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România face demersuri în acest sens şi noi subscriem în totalitate. Este important să ne facem ordine, să punem în valoare terenurile, să ajutăm tinerii care vor să se aşeze la sate să poată să îşi ia teren.

Anul care vine îl privim cu încredere, dar şi cu teamă deoarece, pe măsură ce trece timpul, nu vom mai putea ţine pasul cu fermierii din uniune. Atâta vreme cât au dispărut legi importante care veneau ca sprijin şi mai compensau ceva din diferenţa de subvenţie, şi nu s-a pus nimic în loc, nu putem să nu fim temători cu ce se va întâmpla cu fermierii din România.

Petre Călin Mocanu, director executiv al ONIV

“Am avut multe de învăţat în viticultură”

Ca o scurtă concluzie a anului care trecut, pot să spun că am avut de învăţat multe în sectorul nostru. În 2010, în sectorul viti-vinicol, am avut o producţie scăzută, mult sub nivelul de producţie din acest sector. Cantitatea de struguri obţinută a fost cu peste 250 tone de struguri mai mică faţă de producţia anului trecut, fapt ce se reflectă şi în vin. Putem aprecia că ne situăm la un nivel de 4 milioane 300 de hectolitri de vin faţă de o producţie de 6 milioane anul trecut – cam cu 30% mai puţin. La această stare au concurat trei factori: primul factor a fost timpul deosebit de rece cu îngheţul din timpul iernii trecute care a afectat butucul, al doilea e reprezentat de un atac de boli şi dăunători generat de condiţiile climatice din timpul verii (atacul de mană, făinare) şi al treilea factor e cel de capitalizare a micului producător.

Absorbţie de 100% a fondurilor europene

Vinul produs în România e în proporţie de 30%  pentru autoconsum. 45% din plantaţii încă sunt tributare programului de promovare a unei calităţi competitive, cu toate că viticultura e singurul sector al economiei şi agriculturii României care a absorbit 100% fonduri europene şi care solicită în continuare sprijin de la UE. Prin programul de restructurare, reconversie am îmbunătăţit oferta, am adus-o mai aproape de cerere, iar anul ce vine se va continua acest proces.

Calitatea vinului a fost dată şi de investiţiile ce s-au realizat în sectorul de procesarea strugurilor şi de producerea vinului. Acest lucru e evident mai ales la marile societăţi viti-vinicole din România care au atins performanţe notabile şi mai ales au perfecţionat managementul integrând sectorul de la producere, până la îmbuteliere şi desfacere. Iar acest lucru, în opinia noastră, a reprezentanţilor producătorilor, ţine viticultura românească în competiţia europeană.

Piaţa vinului românesc e perturbată însă de câţiva alţi factori cum ar fi substituirile de vinuri, infracţiuni legate de falsificare sau elemente ce duc la nerespectarea unor prevederi legale.  Dar viticultura în România are o organizare comună de piaţă care nu permite decât respectarea cu stricteţe a regulilor europene.

Sperăm ca în 2011 să ţinem o legătură mai bună cu piaţa, să promovăm mai bine vinul producătorilor deoarece vinul este un aliment consumat într-o cantitate moderată.

Constantin Chiurciu, director general Romvac

Profit şi dezvoltare pentru Romvac

Pentru compania Romvac, anul 2010 – un an aniversar pentru noi deoarece am împlinit 15 ani de la privatizare – a fost bun, cifra de afaceri a companiei noastre şi profitul net crescând fără să mărim preţurile. Noi am ţinut preţurile constante încă din 2008. Cu toate acestea, 2010 este anul în care toate cele 33 de depozite judeţene pe care le avem au fost conectate online prin internet cu depozitul central. Astfel, putem verifica în orice moment toate stocurile din depozite şi să facem o aprovizionare ritmică fără a aproviziona depozitul în exces, iar toate facturile care se fac se transmit la depozitul central.

Mobilizarea, cheia succesului

Noi ca producători de vaccinuri şi de medicamente de uz veterinar am pornit cu un handicap în 2010 deoarece prin interzicerea vaccinării antipestă am pierdu o piaţă de peste 2 milioane de lei. Dar printr-o mobilizare foarte bună am reuşit să umplem acest gol –  am scos alte produse şi am deschis noi pieţe externe. În 2010, pe lângă ţările în care am exportat şi în anii precedenţi – Republica Moldova, Albania, Nigeria, Ungaria, Polonia –, am realizat primele exporturi în Georgia, Malta, Portugalia, Cosovo, iar în curând vom începe exportul în Ucraina, Macedonia, Pakistan, Egipt şi sperăm ca lista ţărilor în care exportăm să crească. Cererea la export a fost şi de vaccinuri, şi de medicamente din toată gama pentru că noi avem peste 300 de produse… Tot din 2010, Romvac figurează printre companiile acreditate de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ca unitate de cercetare.

Dialog cu fermierii

Privind piaţa externă, nu am neglijat-o nici pe cea internă. Astfel că am început un dialog direct cu fermierii şi cu medicii veterinari concesionari deoarece am constatat că sunt destule probleme pe care noi le putem rezolva, astfel de întâlniri fiind profitabile pentru toate părţile. Am avut o primă întâlnire la Suceava în luna noiembrie, iar în ianuarie avem o alta la Bran cu fermierii din zonă, apoi la Alexandria.

În ceea ce priveşte anul care vine, sunt optimist pentru că încet, încet, fermierii sau micul producător tot spre creşterea animalelor se orientează deoarece e cea mai ieftină sursă de hrană, iar zootehnia va progresa.

Ioan Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor din Dâmboviţa

Speranţe pentru pomicultori

 Anul care tocmai s-a în încheiat a fost un an bun pentru pomicultori, şi mă refer la cei care au reuşit să aplice tratamentele între ploi. Pentru zona Dâmboviţa pot să afirm că se întrezăreşte soarele: la Văleni Dâmboviţa a apărut o fabrică de procesare a sucurilor naturale, la Voineşti s-au semnat documentele pentru o fabrică de suc concentrat şi un depozit, iar eu cu alţi câţiva producători oferim suc de mere de o calitate deosebită. Astfel că lucrurile se mişcă.

Reconversia

Singura dezamăgire e ca la jumătatea verii s-au întrerupt discuţiile cu cei din Ministerul Agriculturii privind reconversia la plantaţiile pomicole – aşa cum s-a făcut la cele viticole –, dar sper să se reia la anul şi încet, încet, lucrurile să intre şi pentru pomicultură în normalitate.

Mai sper ca la anul ce vine să putem discuta cu cineva din Minister la Direcţia Horticolă deoarece nici nu mai ştiu mai există cineva sau dacă mai există această direcţie.

Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Cultivatorilor de Cartofi din România

“An capricios, în care profesionalismul şi-a spus cuvântul”

 Noi cultivăm pe lângă cartofi şi cereale, grâu, porumb, rapiţă, sfeclă pentru a face asolamentul – şi ne bucurăm acum, mai ales pentru culturile înfiinţate în toamnă de grâu şi de rapiţă, că avem o păturică de zăpadă. Astfel că zăpada care a căzut în ultima vreme ne face să privim cu optimism spre 2011.

Vorbind de anul care tocmai a trecut pot să spun că pentru toţi agricultorii a fost un an capricios, în care profesionalismul şi-a spus cuvântul. Cei care au aplicat şi respectat tehnologia au reuşit să obţină nişte producţii competitive, rentabile economic. La cartof de exemplu, am avut producători din cadrul federaţiei cu 35-40 de tone la hectar. Dar au exista şi producători care, din nefericire, au pierdut această cultură din cauza manei provocate de ploile de pe parcursul anului, dar mai ales de cele din perioada de început de vegetaţie a cartofului.

Bilanţ bun pentru agricultori

Preţul de valorificare care în această toamnă a fost bun – şi aici mă refer la toate produsele, nu doar la cartof, ci şi la rapiţă sau porumb, dar mai puţin la sfecla de zahăr –a făcut ca bilanţul financiar de la finele anului să fie destul de bun. Mulţumim şi Bunului Dumnezeu care ne-a ferit de calamităţi şi mai mari, deşi am avut şi inundaţii, şi grindină, şi secetă în unele zone. Una peste alta a fost un an destul de bun pentru zona noastră de activitate.

Pâinea românului ar putea dispărea

Cartoful este şi va rămâne pâinea românului. Dar dacă pe viitor nu vom acorda importanţa ce se cuvine acestei culturi vom suferi foarte mult, cartoful fiind pe cale de dispariţie în România. Stocurile de sămânţă de cartof sunt la nivel de 7-8% sau chiar mai mici. În acest an, datorită preţului ispititor de pe piaţă, şi fracţia mai mare de sămânţă s-a dat deja la consum. Cea ce a rămas în stoc la fermieri este fracţia mai mică (45-35) care nu va ajunge nici pe departe pentru însămânţarea suprafeţei teoretice a acestei culturi.

În mare parte însă, marii producători, fermierii din federaţie şi-au asigurat sămânţa necesară pentru suprafaţa planificată, care din păcate scade de la an la an.

La nivelul ţării, noi avem în stoc 10.000-12.000 tone de sămânţă de cartof certificată. Mai importăm vreo 7.000 de tone şi împărţit la 3 tone cât intră la hectar vă puteţi daţi seama singuri ce suprafaţă mică putem planta cu sămânţă certificată.

Chiar dacă aducem sămânţa din import, o aducem la preţuri destul de mari pentru că fenomene meteorologice nefavorabile au fost şi la alţii, nu doar la noi. Polonia, cel mai mare producător, a suferit inundaţii în acest an, calitatea şi cantitatea cartofului fiind mult mai proaste. Şi Belgia, Olanda, Franţa, Danemarca, ţări renumite ca producătoare şi furnizoare de sămânţă pentru zona noastră – Ungaria, Ucraina, nu doar România – au avut de suferit.

Unii ţăranii sau cultivatori folosesc şi sămânţă necertificată pentru autoconsum. Dar în acest an capricios în care mana şi-a făcut de cap, cei care nu au ştiut să o stăpânească au pierdut şi această rezervă de cartofi pe care o puneau în pământ de la an la an. Astfel că vom avea o mare surpriză anul viitor când vom descoperi că nu avem ce pune în pământ. De export nici nu se pune problema

Preţuri occidentale în iarnă

La capitolul preţ, aşa cum am prognozat, cartoful va fi de 2,5–3 lei, iar în februarie ne vom apropia de preţul din Occident, care e de 1 euro. Ca să mai scădem, ar trebui să eliminăm acei intermediari care pun un adaos dublu sau triplu la preţul de plecare. Dar nici cartofii de afară nu sunt prea ieftini.

Lunile următoare mai putem ieşi cu ceva pe piaţă, în ţară mai existând la fermieri stocuri de consum, deşi nu mari.

Dan Bartolomeu, reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Braşov şi produse tradiţionale

An dificil pentru oieri

2010 a fost un an agitat pentru majoritatea ţărilor de pe mapamond. În ţară, în prima parte a anului am avut din partea Ministerului, din punctul de vedere al crescătorilor, mai puţină înţelegere. În a doua parte, se pare că lucrurile s-au reglementat puţin şi există promisiuni. Deja se dau subvenţiile către crescătorii de animale şi sperăm ca anul care vine să fie unul de stabilitate

Ion Popa, 54 ani, cioban din comuna Poienari, judeţul Argeş

Eu sunt cioban de când mă ştiu şi am în turmă numai ţurcane că sunt mai rezistente la frig, la ger. Pentru mine a fost tare greu anul care a trecut că nu s-a vândut lâna şi o am acasă în pod. De altfel, o tot strâng de vreo 3-4 ani. Înainte erai obligat să dai lâna şi aveai bani să ieşi din iarnă. Acum nu, şi nutreţurile sunt scumpe dar a trebuit să le cumpărăm ca să le dăm la primăvară când vindem mieii, că nu poţi să ţii animalele altfel. Nu se caută nici brânza şi la sfârşit de an nu ne alegem cu mare lucru.

Sperăm să primim şi noi aia 10 euro pe cap de oaie că a anunţat dl ministru că încep plăţile din ianuarie. Şi să de Dumnezeu ca în 2011 să se mai schimbe câte ceva, să se mai gândească cineva şi la noi, crescătorii de animale.

Delia Ciohodaru

O ofertă mai scăzută decât aşteptările în 2010/2011 

F.N.P.S.M.S.*, organizaţia interprofesională franceză a producătorilor de seminţe de porumb şi de sorg îşi revizuieşte la nivelul Uniunii Europene bilanţul de piaţă, exprimat în saci de seminţe de porumb.

Din primăvara trecută, se ştie faptul că programele de producţie de seminţe de porumb ale Uniunii Europene pentru anul 2010 au fost reduse cu 29 la sută fată de 2009, fapt ce a condus, efectiv, la o reducere a stocurilor. Pe măsură ce recolta anului 2010 se apropie de sfârşit, billantul de piaţă, care indica un stoc suficient pentru 2009 şi 2010, ar trebui să reflecte în 2011 o diminuare mai accentuată a ofertei fată de ceea ce se prevăzuse iniţial.

Doi factori convergenţi explică această tendinţă: 

• producţii medii globale foarte decepţionante în Europa Centrală şi de Est, determinate de probleme meteorologice importante (inundaţii în Ungaria, caniculă şi secetă în ţările situate în zonele mai estice);
• preturi ale porumbului-boabe care au redevenit atractive şi o îmbunătăţire a situaţiei economice şi fluxului de trezorerie al exploataţiilor agricole, având drept consecinţă creşterea cererii pentru genetica de calitate în România, Ucraina şi Rusia. Şi în ultimele două ţări este prevăzută o creştere a suprafeţelor de porumb, care ar putea fi accentuată de reducerea însămânţărilor cu răpită şi cu cereale de iarnă din cauza unor noi condiţii meteorologice dificile.

*F.N.P.S.M.S., Federaţia Naţională a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg este o organizaţie franceză interprofesională, care reuneşte, pe de o parte, sindicatele de agricultori-multiplicatori de seminţe de porumb şi de sorg şi, pe de altă parte, societăţi care obţin şi produc seminţe, în Franţa. Franta produce o medie anuanlă de 50.000 ha de seminţe de porumb, respectiv 48 la sută din producţia Uniunii Europene a celor 27, celelalte două mari producătoare fiind Ungaria şi România. Aceste trei ţări – Franţa, Ungaria şi România – totalizează aproape 80 la sută din suprafeţele de seminţe de porumb produse în Uniunea Europeană a celor 27.

Şi în acest articol, voi încerca să conving legumicultorii noştri să cultive în câmp, soiuri şi hibrizi de legume româneşti, creaţii ale specialiştilor care lucrează în Institutul de la Vidra şi în Staţiunile Legumicole din Bacău, Buzău, Iernut şi de la fosta noastră staţiune Işalniţa.

De la început însă aş dori să spun că de fapt cea mai mare parte a soiurilor de legume cultivate în câmp, în România, sunt soiuri româneşti. Peste 80 % din ce se vede pe piaţă în perioada de vară-toamnă – tomate, gogoşari, pătlăgele vinete, ardei lung, mazăre de grădină, dovleac de copt şi plăcintar, ţelină, spanac, bame, ridichi de iarnă, sfeclă roşie, păstârnac, mărar, ceapă verde şi altele - sunt fie soiuri originale româneşti, fie variaţiuni ale acestora, fie populaţii locale. Un procent mai redus îl reprezintă soiurile de ardei gras, castraveţi, morcov, fasole de grădină, ridichi de lună, varză de toamnă, usturoi, ceapă, pătrunjel de rădăcină, pepeni verzi şi galbeni, etc.

Vorbind însă despre asigurarea cu seminţe, activitate la ordinea zilei, trebuie să fac o observaţie mai dură la adresa cultivatorilor noştri. Este vorba despre o bună parte dintre aceştia care şi-au făcut un obicei de a produce singuri sămânţa. Mai întâi cumpără sămânţă de la noi, după care, 3-4 ani nu mai cumpără, alegându-şi singuri fructele din care să-şi scoată apoi seminţele. Aşa procedează la multe specii cum ar fi tomatele, ardeiul gras, lung şi gogoşar, pătlăgelele vinete, dovleacul şi dovlecelul şi multe altele. Este o foarte mare greşeală! Cum s-ar spune, îşi fură singuri căciula! Să nu ne scumpim la tărâţe! Şi să nu ne mai mirăm că gogoşarii sunt iuţi, pătlăgelele vinete se ofilesc, la fel şi ardeii, tomatele sunt neuniforme, multe plante sunt piticite, dovlecii sunt mai mici, dovleceii cresc strâmb şi câte şi mai câte minuni. După ce se lovesc de aceste neajunsuri, vin din nou la noi să cumpere seminţe. Cei care realizează că procedează greşit, devin clienţii noştri permanenţi. Cei care nu ştiu ce s-a întâmplat, ori repetă greşeala, ori dau vina pe soi şi apelează la material biologic străin.

Producerea de sămânţă este o activitate aparte, care are regulile ei, este o altă meserie şi nu este atât de simplă pe cât pare. Trebuiesc respectate anumite distanţe de plantare, pentru a evita impurificarea sau aşa zisa „corcire” a unor specii şi a soiurilor, din lotul semincer se elimină orice plantă atipică, se limitează numărul de fructe, se fac tratamente speciale de combatere a agenţilor patogeni şi a dăunătorilor, mai ales a acelora care sunt transmiţători de viroze.

Dar şi în acest caz, trebuie să recunoaştem că starea financiară precară a multor producători de legume şi nu mai puţin lipsa de informare a acestora, îi constrâng la practicarea unor tehnologii ieftine. Cred că aş putea să afirm că sunt tehnologiile cu cele mai mici „input-uri”, adică cu cele mai mici cheltuieli din lume. Poate în Africa să se cheltuiască mai puţin! Păcat, pentru că avem o tradiţie în ceea ce priveşte producerea de legume, avem cât de cât condiţii agropedologice şi climatice favorabile, avem specialişti reputaţi şi care au elaborat tehnologii performante şi mai avem şi soiuri româneşti foarte bune, cu un preţ foarte, foarte avantajos. Nu banii daţi pe seminţe sunt cei care ridică preţul de cost al legumelor. Producţiile mici sunt, printre altele, cauza principală! A însămânţa o sămânţă bună însemnă a obţine o răsărire uniformă, plante viguroase, culturi sănătoase, fructe corespunzătoare soiului cultivat, în ansamblu o producţie de calitate.

Dovada că avem soiuri bune, adaptate condiţiilor noastre de cultură, de bună calitate, îl reprezintă şi faptul că nu de puţine ori am constatat că soiurile româneşti sunt piratate. Au apărut, de exemplu, firme care au înmulţit soiuri de legume româneşti în alte ţări fără să mai fie nevoie de avizul nostru, după care au scos sămânţa la vânzare pe piaţa românească.

Recomandări privind soiurile de legume cu adevărat româneşti, soiuri apreciate de majoritatea consumatorilor.

Voi începe cu unul dintre cele mai valoroase. Şi anume, hibridul de morcov TRIUMF. Este primul hibrid de morcov creat în România de către colega mea, dr. ing. Elena Chira, care printre altele este şi şefa laboratorului de Genetică, Ameliorare şi Producere de Seminţe. TRIUMF este un hibrid de morcov semitimpuriu, cilindric cu vârf rotunjit, portocaliu, dulce, cu aproape 7 % zahăr, cu pulpă fină şi aromă caracteristică şi foarte important, are un conţinut de β caroten sau „minunea de culoare galbenă” (provitamina A) de până la 20 mg la 100 g de produs proaspăt. Are un conţinut ridicat de potasiu, calciu, fier, mangan şi fibre pectocelulozice de calitate foarte bună.

Compoziţia extrem de bogată în principii active, face din morcovul TRIUMF un nutrient terapeutic de mare valoare. Nu prezintă culoare verde sau antocian în epiderma din zona coletului sau în interior, iar cilindrul central este de aceeaşi culoare cu cortexul şi ocupă sub 50 % din suprafaţă. Este rezistent la crăpare şi ramificare şi are o foarte bună capacitate de păstrare (cel puţin 5 luni). Producţiile realizate variază, în raport cu condiţiile de creştere şi cu momentul recoltării, între 60 şi 80 t/ha. Preţul estimativ de vânzare este de 900 lei inclusiv TVA/kg sau1600 lei/1 milion de seminţe, ceea ce comparativ cu sămânţa importată reprezintă doar 60 %! Sigur că preţul seminţei hibride este mai mare decât în cazul unui soi, pentru că este hibridă.

Datorită efectului heterozis hibridul TRIUMF se remarcă prin uniformitatea rădăcinilor, atât ca formă cât şi ca mărime, ritm rapid de creştere şi producţie ridicată. Plantele sunt rezistente la o serie de agenţi patogeni care produc pagube economice importante în cultură. Uniformitatea rădăcinii face posibilă recoltarea şi mai înainte de maturarea specifică a rădăcinilor. Seminţele au indici de calitate superiori, remarcându-se printr-o germinaţie mai bună, ceea ce determină obţinerea unei culturi uniforme şi în acelaşi timp scăderea normei de sămânţă pe unitatea de suprafaţă. Rezistenţa/toleranţa la agenţi patogeni, cum ar fi alternarioza, putregaiul alb şi făinarea, conduc la reducerea consumului de pesticide şi recomandă hibridul şi pentru culturi ecologice.

Pe lângă acest hibrid, la Staţiunea Buzău se poate găsi soiul de morcov NABUCO, mai ieftin, cu doar 200 lei/kg, inclusiv TVA. Nu are atuurile unui hibrid, dar este un soi de morcov apreciat pentru gustul plăcut, dulce, destinat consumului în stare proaspătă şi industrializării, cu bună rezistenţă la depozitare. Atractiv prin coloritul viu şi forma sa cilindrică, cu vârful uşor rotunjit. Plasticitate ecologică mare.

O altă specie de primă urgenţă este ceapa albă. Şi în acest caz, cercetarea românească, în speţă Staţiunea de la Buzău, oferă soiul DE BUZĂU, foarte cunoscut şi apreciat de către cultivatori, dar şi de către consumatori, sub denumirea de DIAMANT. Este un soi de ceapă tip ceaclama, care se seamănă direct primăvara foarte devreme, recomandat pentru toate zonele producătoare de ceapă din ţară. Bulbul, de cca 170 g, are o formă sferică, uşor turtită, este omogen şi bine îmbrăcat de frunzele exterioare care au culoarea galbenă-maronie şi albă în interior. Capacitatea medie de producţie este de 60 t/ha, dar cultivat într-o tehnologie corespunzătoare poate produce şi 90 t/ha. Are o calitate imbatabilă şi anume se păstrează bine peste iarnă.

Tot în cadrul acestei specii, oferim şi două soiuri de ceapă roşie, soiul ROŞIE DE ARIEŞ produs la Staţiunea noastră de la Iernut-Mureş, deja foarte cunoscut în zona Transilvaniei, dar se poate cultiva şi în alte zone şi soiul RUBINIU produs de Staţiunea de la Buzău. Acesta din urmă este un soi de ceapă timpuriu, cu bulbi mari, în formă de trunchi de con, acoperiţi la exterior de tunici pergamentoase de culoare roşie-violet. Foile interioare, suculente, sunt de culoare mov deschis, acoperite de o membrană de culoare mov. Preţurile de achiziţie variază între 130 şi 150 lei/kg inclusiv TVA.

Tot în această perioadă se procură şi seminţele de pătrunjel de rădăcină şi păstârnac. Pentru pătrunjel va recomandăm soiul ZAHARAT produs de Staţiunea Bacău, iar pentru păstârnac soiul ALB LUNG produs de Staţiunea Iernut la preţul de 40 lei/kg.

Pentru ţelină, vă recomandăm soiurile DACIA de la Staţiunea Buzău la preţul de 250 lei/kg inclusiv TVA şi BISTRIŢA de la Staţiunea Bacău. Soiul BISTRIŢA este un soi semitimpuriu, cu un potenţial de producţie de min. 40 t/ha şi o caracteristică foarte importantă, ramifică puţin. Rădăcina are cca 350 g, este de formă ovoid tronconică, cu miezul de culoare albă, alb-crem şi un gust specific, foarte apreciat. La fel de apreciat este şi foliajul, foarte viguros, care constituie încă o sursă de venit.

Atât deocamdată, alte soiuri în articolele viitoare.

Numerele de telefon la care se pot primi informaţiile necesare:

- Institutul de CD pentru Legumicultură de la Vidra: 0213 61 20 94;
- Staţiunea de CD pentru Legumicultură Bacău: 0234 54 49 63;
- Staţiunea de CD pentru Legumicultură Buzău: 0238 72 25 93,
- Staţiunea de CD pentru Legumicultură Iernut: 0265 47 14 07

Dr. Victor Lăcătuş - Director Ştiinţific ICDLF Vidra

Coccidioza este o boală parazitară care afectează toate speciile de mamifere şi păsări (găini, palmipede, porumbei, curci, păsări de colivie), evoluând cu forme clinice grave la animalele tinere şi şterse sau inaparente la adulte. Coccidioza are ca agenţi etiologici protozoare din familia Eimeride, de unde şi denumirea actuală a bolii de Eimerioză. Aceste protozoare sunt specifice speciei pe care o parazitează, adică cele care îmbolnăvesc găinile nu sunt patogene pentru porumbei şi nici invers. La porumbei boala este frecventă. Puii de porumbel, al căror organism este nepregătit să se apere împotriva coccidiilor, se îmbolnăvesc foarte uşor. Porumbeii adulţi, chiar dacă nu manifestă semne clinice, majoritatea sunt purtători de coccidii. 

Coccidioza apare, de obicei în sezoanele cu umiditate crescută, când se creează factori favorizanţi în adăpost (căldură şi umezeală), instalându-se în crescătoriile de porumbei supraaglomerate, neigenice, cu dejecţii neridicate la timp sau cu adăpători şi hrănitori aşezate necorespunzător care se pot contamina cu oochişti din dejecţii. 

Alţi factori favorizanţi ai bolii sunt: raţiile furajere neechilibrate cantitativ şi calitativ, hrănirea carenţată în vitamine (A, complex B, vitamina E, K), în unele elemente (calciu, seleniu) sau amino-acizi esenţiali. 

Două stadii de dezvoltare

Ciclul biologic al coccidiilor are două stadii de dezvoltare: unul în mediul extern şi altul endogen, în organism. Astfel, o pasăre bolnavă elimină în mediul exterior, prin fecale ouă de coccidii (oochişti) care dacă există condiţii de umiditate şi căldură vor evolua până la stadiul de oochişti infestanţi. Contaminarea porumbeilor se face prin ingerarea acestor oochisti, odată cu apa sau hrana. Puii din cuib pot fi infestaţi chiar de către părinţii purtători. Ajunşi în intestin aceşti oochişti eliberează elementele componente care vor pătrunde în mucoasa intestinală, unde are loc a doua faza de dezvoltare (endogenă) a parazitului, ajungându-se până la stadiul de oochist care se elimină din nou în mediul extern si asfel ciclul se reia . 

Simptomatologie şi evoluţie

Boala evoluează în formă acută la pui şi tineret. Aceştia devin abătuţi, cu pene zburlite, piele vânătă, nu consumă hrana, beau apă multă, au diaree uneori sangvinolentă; toate acestea duc la slăbire, emacierea maselor musculare, devierea carenei sternale, întârzierea zborului şi chiar la moarte. La adulţi, evoluţia bolii este cronică, cu semne clinice care lipsesc sau sunt şterse, manifestate doar prin slăbire şi pene lipsite de luciu. 

Diagnosticul prezumtiv se pune pe semnele clinice care, însă, nu sunt caracteristice, de aceea diagnosticul de certitudine se pune numai în laborator, pe baza unui examen microscopic (histologic sau coproscopic). Diagnosticul diferenţial se face faţă de alte boli cu aspect clinic şi lezional asemănător (hipovitaminoze, helmintoze digestive, trichomonoza, salmoneloza, enterite cu etiologie diversă etc) 

Profilaxie şi tratament

Ca măsuri profilactice se recomandă curăţenie zilnică în adăposturi, o aerisire corespunzătoare pentru a se evita crearea umidităţii; dezinfecţie periodică, obligatorie a adăpostului cu soluţii de DECONTAMINOL, CATIOROM, iar la nevoie prin flambare. Vasele pentru apă şi hrană se vor curaţa zilnic şi dezinfecta cu soluţie de PURSEPT. Chimioprofilaxia şi tratamentul se fac cu medicamente anticoccidiene ca SULFACOCCIROM tablete sau soluţie buvabilă, AMPROLIUM sau cu medicamente care conţin antibiotice cu rol anticoccidian: GALIPROTECT C, OXIFURAN. Atât preventiv, cât şi curativ, pe toata durata tratamentului cu produse anticoccidiene trebuie administrate vitamine: COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, VITA BCOMPLEX. Tratatamentul cu SULFACOCCIROM soluţie buvabilă se va asocia obligatoriu cu vitamina K3 administrată în apa de băut.

Dr. Chiurciu Viorica, medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale

Fermierii, membri ai Asociaţiei crescătorilor de taurine Holstein RO, şi-au făcut propriul laborator pentru analiza laptelui. Laboratorul, inaugurat la mijlocul lui decembrie anul trecut, este construit într-o clădire pusă la dispoziţie de doctorul Mihai Petcu, proprietarul fermei de taurine SCAI Pantelimon, judeţul Ilfov.

În fermele de vaci de lapte activitatea de selecţie reprezintă o activitate laborioasă. Mai ales că, este vorba de alegerea părinţilor următoarelor generaţii de taurine de lapte. Părinţii trebuie să aibă o conformaţie armonioasă, aptitudini bune de reproducţie şi, nu în ultimul rând, capacitatea de a produce lapte mult şi cu însuşiri nutriţionale superioare. Dacă pentru aprecierea aptitudinilor vacilor pentru producţia de lapte lucrurile sunt mai simple, trebuie precizat că pentru tauri aprecierea acestor însuşiri se face prin fiicele lor, ceea ce face munca de selecţie mult mai dificilă, mai migăloasă, fiind nevoie de ani buni, mai bine zis de generaţii întregi de animale pentru a vedea rodul acestei selecţii. Această activitate trebuie să fie executată cu atenţie şi precizie, pentru a nu irosi în van timp şi bani.

Fermierii din cadrul Asociaţiei Crescătorilor de Taurine Holstein RO şi-au unit eforturile şi au achiziţionat de la firma FOSS din Danemarca un aparat de ultimă generaţie pentru analiza laptelui, cel mai modern din România şi, după părerea unor specialişti de peste hotare, printre cele mai performante din Europa. Performanţele acestui aparat ţin de volumul mare de probe analizate – 400 de probe pe oră, de spectrul larg de parametri fizico-chimici şi igienico-sanitari analizaţi, dar mai ales de precizia acestor determinări.

Laboratorul în care a fost amplasat acest aparat, construit şi el după ultimele norme europene şi amplasat în comuna Pantelimon, lângă ferma de taurine a doctorului Mihai Petcu, a fost inaugurat într-un cadru festiv pe data de 17 decembrie 2010. Este primul laborator de acest gen din România care aparţine fermierilor.

 Care sunt beneficiile economice ale laboratorului Holstein RO?

Capacitatea mare de lucru permite prelucrarea rapidă a probelor şi transmiterea imediată a rezultatelor către crescători. Datele obţinute pot fi utilizate în selecţie (procentul de grăsime şi de proteină, numărul de celule somatice) sau împreună cu conţinutul în uree pot folosi în managementul fermei.

O particularitate a noului laborator este aceea că probele analizate provin de la fiecare animal în parte şi nu din laptele de colectură. Acest lucru face posibilă identificarea imediată a animalelor cu probleme de sănătate a ugerului (mamite) prin numărul crescut de celule somatice (care poate ajunge uneori la câteva milioane) şi tratarea lor. Un raport necorespunzător între grăsimea şi proteina din lapte (optim 1,2) denotă anumite tulburări metabolice la animalele respective.  Un conţinut al laptelui în uree mai mare decât limitele normale are drept cauză o raţie cu un conţinut prea mare în proteină. Ambele situaţii impun reajustarea raţiei furajere.

Cele de mai sus reprezintă doar câteva dintre avantajele laboratorului pentru analiza laptelui. În opinia fermierilor, laboratorul va contribui într-o măsură considerabilă la reglementarea litigiilor dintre crescători, procesatorii de lapte şi alte organisme, prin efectuarea unor analize obiective.

Dr. Ing. DAN COLCERI, şef laborator Holstein RO

Informăm clienţii CEC Bank că în baza prevederilor Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, CEC Bank oferă clienţilor persoane fizice care aveau credite în derulare la data de 21.06.2010, posibilitatea de a opta pentru formula de calcul a dobânzii valabilă anterior acestei date, respectiv dobânda de bază a băncii, Prime Rate (PR) + Marjă.

Indicele de referinţă intern, Prime Rate, protejează clienţii de eventuale creşteri bruşte ale indicilor de referinţă ROBOR/EURIBOR/LIBOR, prin gestionarea internă de către bancă a acestor mişcări imprevizibile. Astfel, pentru LEI valoarea curentă a PR este de 8,4% p.a., având o evoluie descrescătoare de la nivelul de 9,9% p.a. la data de 01.04.2010, în timp ce pentru EUR/USD valoarea curentă a PR este de 6,3% p.a., având de asemenea o evoluţie descrescătoare de la nivelul de 6,9 p.a. la data de 01.04.2010.

Demersul CEC Bank reprezintă o continuare a politicii sale de a susţine clienţii şi de a le oferi soluţii viabile care să-i protejeze de eventuale neplăceri legate de evoluţia dobânzilor de referinţă.  Clienţii pot opta pentru revenirea la condiţiile de dobândă anterioare datei de 21.06.2010 până cel târziu în dată de 02.03.2011 (inclusiv).

Conform Legii nr.288/2010, opţiunea clientului în ceea ce priveşte revenirea la condiţiile anterioare datei de 21.06.2010 se va aplica după notificarea băncii de către client şi a semnării actului adiţional în acest sens.

Direcţia Marketing şi Comunicare CEC Bank

Florin Vlad
Ofiţer Comunicare
Direcţia Marketing şi Comunicare CEC Bank
Ţel.  +4 021.326.75.06 int. 10117

Ediţia din 2011 a RomAgroTec îşi schimbă data inaugurării într-o perioadă în care fermierii au mai mult timp pentru a se gândi la investiţii sau achiziţii şi nu la lucrările din câmp. Dar aceasta nu e singura noutate cu care vin organizatorii. “Miniparcuri, concursuri de desen pentru copiii şi plimbări cu maşinuţele pe un anumit traseu sau drive test pentru doamne sunt doar câteva dintre surprizele care îi aşteaptă pe vizitatori. Nici expozanţii nu sunt uitaţi, astfel că spaţiul se măreşte la 9 ha, iar preţurile rămân aceleaşi”, ne-a spus Elena Neacşu, director general Carré Promotion, organizatorul evenimentului.

Rep.: Care este data exactă a celei de-a opta ediţii RomAgroTec?

Elena Neacşu: În Bucureşti am ajuns la cea de-a opta ediţie, dar la Iaşi suntem deocamdată la a patra ce sperăm să aibă loc anul acesta în prima parte a lunii septembrie. Legat de ediţia din capitală, am decis în urma discuţiilor cu expozanţii, să o mutăm în mai, între 26 şi 30, mai ales că fermierii sunt liberi atunci, indiferent de vreme. Dacă am fi pus-o în aprilie, aşa cum a fost până acum, şi dacă vremea ar fi fost frumoasă, nu ar mai fi venit nimeni. Astfel că am fi ajuns să ne rugăm să plouă, dar ne împotmoleam noi pentru că expoziţia este în câmp şi oricâte amenajări am fi făcut, tot aveam parte de noroi. 

Mai mult spaţiu pentru demonstraţii

Rep.: Câţi vizitatori aţi avut la ediţia precedentă şi ce suprafaţă aţi oferit expozanţilor?

E:N.: Am avut în jur de 5.000 de vizitatori. Chiar dacă nu par foarte mulţi, toţi cei care ajung la noi sunt strict interesaţi de maşini agricole şi vor să cumpere. Poate şi poziţia noastră în câmp triază vizitatorii, astfel că ajung doar cei „specializaţi“ să zicem. Suprafaţa pe care s-a expus efectiv a fost de 2 ha şi 4 ha de demonstraţii, iar pentru ediţia din 2011 vom avea mai mult spaţiu, 9 ha în total. Am mărit expoziţia şi cred că o vom mai mări. De exemplu, în noiembrie abia începusem înscrierile şi se ocupase pe jumătate. 

Rep.: E o realizare să ai un procent atât de însemnat înainte cu atâtea luni...

E.N.: Nu ştiu de ce toată lumea se miră, dar dacă ne uităm la expoziţiile de afară sunt închise cu patru luni înainte pentru a permite organizatorului să se ocupe de bucătăria internă: de la cataloage, la amenajarea spaţiului. Deoarece expunem în câmp avem nevoie de mult mai mult timp pentru a amenaja totul, de exemplu cablurile electrice nu pot fi trase peste noapte. 

Rep.: Cu ce expozanţi vom fi siguri că ne vom întâlni?

E.N.: Vom avea nume grele, care au fost alături de noi şi în anii precedenţi, din ţară şi de peste hotare, dar şi firme care revin la RomAgroTec sau firme în premieră. 

Rep.: A fost ediţia trecută un succes?

E.N.: Am avut expozanţi care au venit şi ne-au rugat să nu întrerupem curentul electric deoarece aveau clienţi încă în stand cu care încheiau contracte după ora 17.00. Nu pot să fac afirmaţia că toată lumea a vândut, lucrul acesta depinzând şi de strategiile proprii de marketing, de produsele oferite, de cum sunt standurile. Toate acestea contează pentru fermierul român care a început să meargă în străinătate şi să analizeze. Dacă vom compara o expoziţie de afară – nu spun care, ca să nu stârnesc discuţii –, cu a noastră, din punctul de vedere al facilităţilor oferite de organizatori, pot să afirm că stăm destul de bine. Spre exemplu, parcarea noastră este pietruită, acolo se parca direct pe câmp, noi avem alei de lemn, acolo nu era nimic. 

Rep.: Şi totuşi există o diferenţă mare...

E.N.: Ştiţi de unde vine frumuseţea? Din modul în care fiecare expozant îşi amenajează spaţiul. Niciodată nu o să vezi acolo echipamentele îngrămădite: astfel, dacă un fermier vrea să vadă un utilaj şi se dă puţin înapoi nu riscă să dea cu capul într-un alt utilaj. 

Preţuri neschimbate

Rep.: La noi de ce nu se face la fel? Sunt costurile atât de mari?

E.N.: Nu, nu acesta e motivul şi nici nu vreau să comentez modul în care fiecare expozant îşi amenajează spaţiul – probabil vor să expună cât mai multe utilaje. Costurile sunt mai mici chiar pentru că nu putem compara costurile de la noi cu cele de afară. În plus, noi nu am schimbat tarifele de ani buni. 

Rep.: Care vor fi noutăţile ediţiei 2011?

E.N.: Vom avea mai multe spaţii verzi, ca nişte miniparcuri. În expoziţia noastră lumea vine şi stă o zi întreagă, iar înainte singurul loc în care îşi puteau trage sufletul era restaurantul. Dar poate nu toată lumea vrea să cheltuiască bani în expoziţie, aşa că vom avea minipărculeţe între standuri, cu bănci, arbori decorativi, unde fermierii să-şi tragă sufletul între două vizite. Vom avea un spaţiu pentru copii, deoarece succesul din 2008 când clovnii au făcut baloane şi picturi pe faţă ne face să repetăm experienţa. Am discutat cu firmele care au maşinuţe să ni le dea pentru a realiza un traseu pentru prichindei ca să se plimbe. vom mai avea un concurs de desene pentru ei, un program artistic, astfel încât sâmbătă şi duminică să poată veni şi fermierii cu copii. Ne-am gândit şi la doamne pentru care vom organiza un concurs de drive test, pe tractoare adevărate de data aceasta, dar cu însoţitor. Despre celelalte noutăţi, profesionale, vom discuta mai târziu, deoarece deocamdată suntem în stadiul de discuţii. Nu renunţăm la tombola pentru vizitatori, iar concursurile vor depinde de expozanţi. 

Pachet complet

Rep.: Va fi ediţia din 2011 mai bună decât cea din 2010?

E.N.: Cred că va fi la fel, iar anul acesta a fost un an bun pentru noi deoarece a fost bun pentru expozanţi. Ofertele lor au fost bune, am adus şi oferte de finanţare – deoarece asta e o problemă, iar noi am reuşit să aducem câte un pic din fiecare: şi finanţare, şi bănci, şi utilaje. Şi în ediţia din 2011 vom oferi acelaşi pachet complet, astfel ca fermierii să găsească tot ce au nevoie la RomAgroTec.

Autor: Delia Ciohodaru

Anul 2011 e la început, dar anul agricol 2011 a trecut deja în a cincea lună. Cel mai în măsură să ne vorbească despre ce se întâmplă în agricultura României nu este altul decât ministrul Agriculurii, prof. dr. ing. Valeriu Tabără, membru al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu Şişeşti.

Rep.: Ce a fost bun în 2010 şi ce a trebuit îndreptat pe final de an, dar şi despre perspectivele anului 2011

V.T: Anul 2010 nu a fost tocmai un an uşor pentru agricultori, începând de la debutul anului agricol, 1 septembrie 2009, când au fost probleme de finanţare, climatice.… Să ne amintim că toamna trecută a fost o perioadă cu secetă, apoi cu precipitaţii şi în multe zone nu s-a putut semăna, iar pentru cerealele de toamnă, unul dintre factorii limitativi au fost oscilaţiile de temperatură între zi şi noapte, în perioada aprilie-mai chiar până la începutul maturizării bobului.

Exporturile, o prioritate

Rep.: Agricultorii pe la început de iunie au spus că vor da lovitura…

V.T.: Din punctul de vedere al creşterii şi dezvoltării plantelor a fost un an rău – şi pentru cele de toamnă, şi pentru cele de primăvară. Umezeala mare din perioada de recoltare de pe tot întinsul ţării a făcut să se piardă o parte din producţie, iar o alta să se degradeze. Cu toate acestea, 2010 nu a fost un an rău din punct de vedere al rezultatelor. S-au realizat circa 5,7 milioane de tone de grâu, aproape 10 milioane de tone de porumb – aşa că ne apropiem de 16-17 tone de cereale, dacă luăm în calcul şi orzul, sorgul şi celelalte. România iese cu o cantitate destul de mare de cereale în raport cu alţi ani şi se va depăşi exportul de 4 milioane de tone de cereale dar şi alte produse.

Rep.: Şi conjunctura internaţională ne-a fost favorabilă. De exemplu Rusia şi Ucraina au stopat exporturile

V.T.: Anul 2010 redeschide un domeniu lăsat puţin de o parte, cel al exporturilor. Ani de zile s-a pornit de la conceptul că în agricultura României este bine dacă ai realizat ceea ce-ţi trebuie – aşa s-a ajuns să fim dependenţi de importuri. România trebuie să exporte produse agricole. Nu trebuie să fie o ţară importatoare. Sau dacă importă anumite produse, ele trebuie să intre în echilibru de piaţă. Să exporte mai mult decât importă.

Sistemele de depozitare, soluţie de viitor

Rep.: Dacă ne uităm la anii trecuţi, observăm că de multe ori s-e exportat în perioada recoltării, după care, iarna şi primăvara anului următor s-a importat.

V.T.: Piaţa la noi a fost într-o zonă haotică. În 2010, unii fermieri şi sub presiunea împrumutului bancar au vândut în prima fază, la recoltarea din câmpcu 35 de bani pe kilogram. În câteva luni însă, preţul a ajuns la 0,8-0,9 lei. Dacă fermierii ar fi mai organizaţi, ar avea sisteme de depozitare, altfel şi-ar putea pune problema valorificării sau chiar a intrării pe bursă.

Rep.: Din păcate, producătorul agricol e obligat la momentul recoltării să vândă deoarece îi bate banca la uşă.

V.T.: După câteva discuţii cu cei din sistemul bancar, eu de pildă nu mai sunt chiar atât de pornit împotriva lui. În agricultură mereu sunt voci împotriva băncilor. O discuţie bună cu ei, cu o înţelegere bună a fenomenului şi a faptului că se dă siguranţă că banii sunt şi în bugetul Ministerului Agriculturii – pentru multe sectoare avem subvenţii chiar consistente – poate fi o soluţie.

Demersuri pentru avans la plată

Rep.: Poate Ministerul să ofere o cale?

V.T.: Cum să nu. De exemplu subvenția pentru animale pe care o avem prevăzută în bugetul pe 2011 ca să plătim ceea ce avem pe anul trecut, ca are deja loc în teren, tocmai prin relaționare APIA, Minister, bănci, FGCR.

REP.: Şi în 2011 se perpetuează această susținere a agricultorilor de la un an la altul. Agricultorii ar dori să primească banii în anul respectiv.

V.T.: E o procedură europeană, mulți din acești bani venindu-ne de la UE. Anul acesta am putut da un avans deoarece am beneficiat de statutul de țară cu calamități naturale – statut de care vom beneficia și la anul. Demersurile noastre la UE vor fi să avem dreptul la aceste avansuri.

Plăţi până pe 15 martie

REP:: E atât de complicat să faci un astfel de demers?

V.T.: Există un anumit tip de birocrație. De altfel, se știe ca Uniunea nu e chiar foarte structurată. Dar  de când e comisar Dacian Cioloș am beneficiat de o anumită celeritate a răspunsurilor. Cred că și alte țări, nu doar ţara noastră deoarece nu am auzit de la partenerii noștri că nu există o relaționare sau că se întârzie termenul la care trebuie să ți se dea un răspuns.

Revenind la avansuri, am dori să le dăm până la începutul campaniei de primăvară, sfârșitul lunii februarie, 15 martie. Nu vrem să repetăm experienţa din 2010 când s-au dat până în iunie când nu se mai puteau folosi eficient pentru că era aproape terminată și recoltarea grâului. Mă refer aici în primul rând la plata pe suprafață, apoi deconturile la motorină, la cele pe Legea 150. Anul 2010 a început cu un buget ciuntit – aproape jumătate de miliard de euro erau datorii pe 2009, datorii ce au fost însă achitate aproape integral... cu o foarte mică restanță cu care mergem în 2011. Dar sunt covins că va fi suplimentat bugetul cu banii respectivi ca să putem intra cu zero în 2011. Bugetul pe 2011 e buget alocat pe 2011.

Rep.: Să discutăm punctual: plata pe suprafață – până în prezent s-au dat foarte puțini bani pentru acest avans.

V.T.: E un avans conform legislației și a normelor europene, de 50% și a fost dat pentru 720.000 de persoane dintr-un milion și ceva – adică în jur de 240 de milioane de euro. Totalul sumei date pentru agricultură în 2010 este de peste 3 miliarde de euro, asta fără cofinanțarea proiectelor.

Rep: Aveți această promisiune că vor exista fonduri pentru a plăti până în primăvară?

V.T.: Le avem în buget și sunt convins că le vom avea la dispoziție. Aș vrea să încheiem plata pe suprafață chiar până la sfârșitul lui ianuarie.

Teledetecţia, mai mult decât necesară

Rep.: Să vorbim de teledetecție care e ca o sperietoare pentru fermieri.

V.T.: Nu ar trebui deoarece în toate țările se face verificarea. În funcție de perfecționarea sistemelor de control, suprafețele se vor reduce în viitor. Dar cum noi suntem în tranziție și cu probleme în ceea ce privește proprietatea, aceste controale sunt necesare. Ele arată și lucruri care sunt subiective, dar multe sunt obiective.

Rep.: Fermierii au cerut ca acele terenuri nelucrate, cam 3 milioane de hectare în România, ar trebui să nu fie plătite.

V.T.: Aici este o greșeală. La nivel de UE este acceptat ca 10% din suprafața fermei să fie nelucrată. La noi cred că s-a mers un pic greșit – adică sunt și ferme întregi ce intră în suprafața aceea de 10%, din cea declarată – asta înseamnă vreo 420.000 ha, care se plătesc dar pe ele trebuie să aibă loc lucrări de curățire. Terenul trebuie întreținut astfel încât să nu provoace pierderi celor din jur.

Proprietarii terenurilor nelucrate, obligaţi să le curăţe

Rep.: Cum ați gândit rezolvarea acestei probleme spinoase, dar și cea a împărțirii excesive a terenului agricol.

V.T.: Acest teren nu produce deloc. Agricultura nu e evaluată numai prin calitatea producției, ci și prin ceea ce ar fi transformarea producției vegetale în producție de energie. Există o firmă austriacă ce a făcut o evaluare a energiei pierdute pe terenurile nelucrate și avem pierderi de 187 de terawatt/oră, ceea ce înseamnă enorm.

Rep.: Un fermier făcea un calcul: dacă am pune un tăuraș la îngrășat pe un hectar nelucrat ar ajunge cam la 400 de kilograme. La 2 euro kilogramul, pe 3 milioane de hectare, faceți un calcul cam cât ar însemna...

V.T:: Nu aș merge până acolo pentru că nici pășunile noastre nu sunt folosite. Eu mă gândesc la valoarea extraordinară pe care o pierdem cu aceste terenuri prin necultivarea lor. În al doilea rând, ele provoacă pierderi și celor ce cultivă terenurile, deoarece sunt surse de buruieni, de boli, de dăunători. Mai mult acele biotipuri fără nicio valoare sălbăticesc solul. Pentru aceste probleme este întocmit un act normativ, pe care l-am făcut cam la 2 săptămâni după ce am venit ca ministru și pe care l-am depus la cabinetul primului-ministru pentru a fi analizat de consilierii săi. Acest act căruia urmează să îi dăm drumul va obliga deținătorii de terenuri să și le curețe. Aici intră inclusiv terenurile publice ale statului, ale unităților administrativ teritoriale sau ale unor comunități, persoane fizice şi persoane juridice.

Islazurile pot aduce bani la bugetul local

Rep.: Există o discuție legată de pășunile ce aparțin de primării și care nu ajung la asociațiile de crescători.

V.T:: E un alt aspect, dar din păcate greșesc și unii și alții. Primăriile trebuie să știe că aceste subvenții ce se dau pentru islazuri nu trebuie sa intre la bugetul local. Ele trebuie să se întoarcă pe islaz în lucrări de îmbunătățire, de întreținere. De celaltă parte, asociațiile de crescători uită că aceste islazuri sunt într-o proprietate şi nu poți obliga peproprietar să facă ceea ce vreau eu, ci trebuie căzut de acord. Unele primării uită că acești crescători produc bani, care prin impozite aduc surse la buget.

Mai mulţi bani pentru plăţi

Rep.: Aș vrea să discutăm și despre nivelul de susținere care a mai crescut, dar nu a ajuns la nivelul care trebuie și este acceptat de UE pentru noi.

V.T.: UE acceptă anumite sume de la buget. Față de 2009 și într-un an de criză cum a fost 2010, am dat mai mult: 131 euro față de 117 euro. Deși s-au găsit resursele financiare e clar că nu am atins parametrii optimi. La plata pe suprafață am fi dorit să ajungem la buget la circa 76-78 de euro. De la UE erau 80,36 euro, la anul vor fi 100. Sperăm însă să putem mări acei 50,64 de euro dați din bugetul național ca să ajungem aproape de limita superioară admisă de UE.

Rep.: Același lucru s-a întâmplat și cu plata complementară directă pe cap de animal.

V.T.: Să nu uităm că am pornit tot de la zero, de fapt de la 5 euro, după ce anul trecut a fost mai mare. Am ajuns la aproape 10 euro pe cap de oaie și circa 92-96 euro pe cap de vacă – bani pe care îi primesc de la 1 ianuarie. Avem pentru primul trimestru, peste 1,5 miliarde prevăzuți în buget.

„Ar trebui să dispară criteriul istoric“

Rep.: În discuțiile cu fermierii, ei au pus problema discrepanței mari între nivelul de susținere a fermierului român față de ceilalți din UE. Nu mai vorbim de greci care primesc în jur de 600 de euro sau de austrieci care primesc chiar mai mult. De altfel și ungurii primesc peste 250 de euro.

V.T.: S-a luat în calcul criteriul istoric, criteriu ce se discută și pentru 2014-2020 pentru noua PAC. Dar noi facem presiuni, alături de Bulgaria sau alte state, să dispară referirea istorică.

Noi avem, de pildă, momentul de convergență 2016 când ajungem la 200-205 euro pe hectar. Se discută mult de o plată comună, de o nivelare a acestei plăți. Dar nu fără un anumit element de susținere. Noi nu am vrea să renunțăm la plata pe suprafață care ni se pare cea mai simplă. Deşi există și alte propuneri, sper ca marea majoritate să accepte acest sistem de plată.

Rep.: Piața e comună, cum vom face față concurenței?

V.T.: Există elemente ca să facem față. În primul rând trebuie să definim tipul de produs, să-l individualizăm, să-i dam calitate, să-l promovăm corect. Din păcate la noi producția agro-alimentară e într-o zonă de speculă.

Dacă dorești să echilibrezi, ar trebui să susții

Rep.: Dar să ne gândim că e totuși un handicap doar dacă mai pui 100 de euro la hectar. Să ne mai gândim și la faptul că investițiile la noi au început destul de greu pe când în UE sunt deja realizate. Organizarea producătorilor e iar deficitară.

V.T.: E foarte greu ca la această dată să-i lămurești pe vestici că ar fi trebuit să investească mai mult ca să scurteze acest interval al decalajului ce există între Europa centrală și cea estică – nu vorbesc doar de România pentru că sunt vreo 12 state în această situație. Să luăm de exemplu ce a făcut Germania federală cu cea de est. Dacă dorești să echilibrezi ar trebui să susții. Dacă doream cu adevărat ca această competiție să fie echilibrată, trebuia ca doi, trei ani să fie plăți compensatorii mari. Să nu uităm că au fost două elemente extraordinare în UE: primul, elementul de protecţie al fermierului – nu oricine putea exporta în UE fără taxe mari, şi al doilea, investiţii foarte mari în modernizarea fermelor. Nu mai vorbesc ce însemna realizarea cu adevărat a politicii comune, care la un moment dat a dus chiar la o supraproducţie.

Rep.: Intrarea în UE a fost i-a găsit pe agricultorii români nepregătiţi pentru o astfel de competiţie.

V.T.: UE implică extrem de multe reguli şi odată intraţi acolo trebuie respectate. Eu am fost unul dintre cei care au avertizat asupra acestui lucru. Fac parte dintre cei care am lucrat şi semnat memorandumul pe agricultură prezentat de Ion Iliescu în 1995 sau 1996 pentru aderare. Spuneam de atunci că România trebuie să fie extrem de pregătită, să meargă spre maximalizarea producţiilor. Dar nimeni nu a vorbit despre asta. Suntem trataţi la cât avem nevoie. Am exportat anul trecut aproape 2 milioane de tone de grâu – o realizare foarte bună. O soluţie e să ne organizăm, dar fermierii nu au înţeles în anii buni ce să facă. Dacă în anii slabi se asociază şi sunt prezenţi în dialog cu autoritatea, în anii buni se despart. Şi chiar acolo unde au fost grupuri de producători, au preferat să vândă din câmp decât prin organizaţie.

Rep.: Ajungem la piaţa neagră.

V.T.: Ajungem la o situaţie pe care nu aş fi vrut să o văd vreodată, când mari agricultori dau la negru cel puţin 30% din producţie. Şi mă refer aici şi la o anumită suprafaţă ce aparţine Domeniilor Statului care este concesionată. Ca să nu se atingă nivelul de concesiune, declaraţia este mai mică. E un avertisment că nu e corect, deoarece mulţi bani de la buget merg într-un sistem care nu răspunde ca un partener şi al bugetului, şi al pieţei normale.

Susţinere pentru toate tipurile de ferme

Rep.: Ce facem în condiţiile în care ideea Uniunii Europene pentru noua PAC este de a nu mai susţine aceste firme mari.

V.T.: Nu putem discrimina aceste ferme – acesta este punctul de vedere al României care se suprapune şi peste cel al Marii Britanii, Germaniei, Poloniei, chiar Cehiei şi Slovaciei.

Rep.: Deci aţi găsit numitor comun…

V.T.: Începem să găsim numitor comun şi în ceea ce priveşte susţinerea fermelor mici,  măsură suplimentară cu care a venit România. Numai prin astfel de măsuri poţi aduce în piaţă această zonă întinsă şi cu pondere mare în agricultura României. Să o redescoperi într-un fel, aşa cum am dat acum drumul la acele unităţi de sacrificare, ce au fost eliminate tocmai din zona aceasta a producţiei mici şi mijlocii. Nu se poate să întrerupi un sector, să nu-i dai legătură cu piaţa de dragul de a proteja doar o anumită zonă din agricultură.

Rep.: E vorba de fermele de semi-subzistenţă, de trecerea lor spre ferme mici şi pentru comercializarea produselor.

V.T.: În Planul Naţional de Dezvoltare Rurală există o măsură importantă pentru fermele de subzistenţă, Măsura 141, prin care primesc circa 7.500 de euro, în 5 ani. Există însă o reţinere de a se înscrie la aceste proiecte care sunt cu bani nerambursabili.

Rep.: În urma întâlnirii cu reprezentanţii Uniunii Europene pe această temă, concluzia a fost că această susţinere anuală trebuie să crească. Beneficiile pe care le avem prin aceste ferme de semi-subzistenţă sunt mult mai mari decât ceea ce se vede.

V.T.: În primul rând aceste ferme de semi-subzistenţă şi fermele mici sunt cele care gestionează o mare suprafaţă de teren. În al doilea rând domesticesc terenurile. Închipuiţi-vă că ele ar intra în faliment sau ar pleca din zonele acelea rurale, ce ar însemna teritoriul ţării negestionat acolo? În niciun caz nu ar duce la un rezultat bun. Dar trebuie pornit de la un anumit nivel ca să la transferi spre zona de performanţă economică – adică de la semi-subzistenţă la semicomercial.  Acest lucru nu se poate face fără a lua şi alte măsuri cum nici problema aceasta a obligativităţii de curăţire a terenului nu poate da rezultate dacă nu ai şi alte măsuri complementare – cum ar fi sistemul de arendare şi stimularea lui. Nu este exclusă o modificare sau o lege privind piaţa funciară.

Cei care nu-şi cultivă terenurile le-ar putea pierde

Rep.: Comisia Europeană a făcut recomandarea ca România şi Bulgaria să vândă în continuare terenuri şi cetăţenilor care nu au domiciliul în ţările respective.

V.T.: E o problemă. De altfel eu am avut o discuţie cu preşedintele la LAPAR care mi-a şi trimis o scrisoare deschisă. E o chestiune pe care o vom analiza. Eu mi-am dar girul de altfel prin mandat din partea guvernului la întâlnirea cu partea maghiară, cehă, slovacă, poloneză. Ei nu vând deloc terenuri şi au obţinut o derogare pentru prelungirea acestui termen. Pentru partea romanescă vom analiza problema. România nu e suficient de pregătită pentru a putea intra într-o piaţă de tipul respectiv. Nici facilităţile pe care noi le-am creat nu au realizat excepţia. Foarte mulţi din investitorii străini au luat pământ doar ca să fie o investiţie în teren, ştiind că preţurile vor creşte. Dar de acolo până a nu lucra terenul şi a-l ţine doar în conservare sunt paşi importanţi. Trebuie introdusă obligativitatea de a cultiva terenul , de a produce în România, altfel să îţi poţi pierde dreptul de proprietate până la urmă. Trebuie găsite nişte căi prin care pământul să nu intre într-o zonă speculativă, aşa cum a fost până acum. În opinia mea, piaţa funciară în România nu a servit agriculturii şi nici măcar proprietarilor care au vândut. Din contră, cred că i-a dus la sărăcie. Au adus prejudicii terenurilor de foarte bună calittate, din categoria I şi a-II-a de fertilitate pe care le-a luat şi le-a introdus în zona urbană. Nicăieri în lume terenurile de categoria I şi II nu se aduc în sistemul respectiv, decât în cazuri extraordinare. Toate construcţiile se fac pe terenuri degradate. Problema pieţei funciare şi avertismentul pe care îl face LAPAR-ul le vom analiza cu multă seriozitate.

Rep.: Aminteaţi dumneavoastră încă de la începutul discuţiei noastre de astăzi de Legea creditului agricol, Legea 150, cea care a funcţionat până în 30 decembrie 2009 şi faptul  că încă mai sunt plăţi de făcut. Ce le puteţi spune celor care şi-au plătit datoria către bancă şi aşteaptă?

V.T.: Pe Legea 150 noi am achitat aproape tot şi mă apropii cât mai mult de zero. Am ajuns să plătim 76-78% din ceea ce avem de plată, pentru absolut toţi beneficiarii de creditul 150...Diferenţa se dă de la 1 ianuarie.

Programul Primul Siloz trebuie să-şi facă loc

Rep.: Toţi fermierii au crezut că prin Programul Primul Siloz o să-şi facă silozuri, depozit pentru cereale. Din păcate, n-a fost chiar aşa.

V.T.: Eu m-am întrebat de ce i s-a spus Primul Siloz pentru că n-a avut nicio legătură cu construcţia de silozuri. A mers pe o anumită relaţionare între producătorii de cereale, plante tehnice, cu deţinătorii de silozuri şi eliberarea acelui certificat de siloz care se putea transforma într-un act de garanţie în sistemul bancar. De altfel şi creditul rural susţine aceste garanţii. Din păcate foarte puţini fermieri s-au dus spre acest sistem bancar şi nici sistemul de silozuri nu a reacţionat aşa cum ar fi trebuit.

Dar acesta e un sistem care ar trebui să îşi facă loc. Mai mult, ar trebui să-l corelam cu Măsura121, de modernizare a fermelor şi va trebui să acţionăm în aşa fel încât să acordăm prioritate anumitor proiecte care să meargă spre construcţia de silozuri şi spre depozite.

Aici trebuie stimulat şi sistemul de asociere, pentru că vor fi ani în care nu poţi vinde producţia imediat. Aceasta are un anumit timp de aşteptare de altfel şi inclusiv îmbunătăţirea calităţii producţiei o faci prin depozitare. Dar la noi s-a întâmplat invers: producţia bună s-a degradat prin depozitare. Ca o paranteză, vorbim de soiuri excepţionale, cu calităţi de panificaţie, dar avem grâu slab de panificaţie. Este un nonsens. Sunt, evident, nişte probleme la recoltare, la depozitare, cu tehnologiile ce nu sunt aplicate corect. Un grâu pe care nu-l fertilizezi, nu-l erbicidezi şi nu-i tratezi bolile e clar că nu poate să ducă la o producţie de foarte bună calitate, mai ales pentru sistemul de panificaţie.

Biotehnologiile pe masa de lucru

Rep.: Unul dintre marile ofuri ale agriculturii îl reprezintă biotehnologiile. Un domeniu din care agricultorii românii pierd anual un miliard de euro prin necultivarea de soia sau de porumb modificat genetic.

V.T.: Da, cifra aceasta de un miliard de euro îmi aparţine, dar nu reprezintă doar valoarea producţiei de soia ci ceea ce ar fi şi elementele colaterale de venit. Demersurile noastre continuă şi eu mi-aş dori ca în mandatul meu să pot rezolva această problemă. Este unul dintre obiectivele ministrului agriculturii, dar şi al celor care au lucrat atâţia ani de zile în cercetare şi în agricultura reală, nu numai în zona de decizie politică. A fost o mare greşeală că România nu s-a zbătut prin miniştrii ei. Iată că până şi Uniunea se deschide deoarece riscă să se lovească în piaţa externă de aceste rezultate ale biotehnologiilor. Performanţa sub aspect cantitativ, calitativ este foarte importantă. Dar şi cea de relaţie cu mediul: nu se mai folosesc pesticide, rezistenţa fiind una naturală. După aceea, cel mai important lucru este economicitatea producerii. Costurile la o cultură de soia sau de porumb modificat sau de rapiţă sunt cu circa 30-60% mai ieftine.

„Ecologismul real trebuie abordat cu multă seriozitate“

Rep.: Au fost multe guri care au spus că nu sunt de acord cu această cultivare a biotehnologiilor, a organismelor modificate genetic pentru că o să ne afecteze sănătatea. Dar UE importă soia modificată genetic pentru hrana animalelor – la fel s-a întâmplat şi în România şi de atâta vreme nu s-a întâmplat nimic. Pe de altă parte de ce să importăm din afara UE şi să nu furnizeze materia primă pentru restul culturii europene producătorul agricol din România.

V.T.: Este o decizie politică, nu ecologică şi nu îmi este jenă să o spun. Ecologismul real trebuie abordat cu multă seriozitate. Anormale mi se par extremismul verde sau celălalt tip de extremism, de supraasigurare cu îngrăşăminte sau pesticide. Pe de altă parte toată comunitatea ştiinţifică recunoaşte că potenţialul revoluţiei verzi declanşate în anii 50-60 ai secolului trecut, prin marile descoperiri în genetică, s-a epuizat şi din păcate consecinţele nu sunt dintre cele mai bune. Este bine că s-a dat hrană unei mari zone sărace a lumii, dar se ştie că şi urmările acestei revoluţii verzi cu cantităţi mari de îngrăşăminte, de pesticide, de apă folosită fără raţionament au dus la efecte negative, cum ar fi poluarea, inclusiv a apelor freatice. Pasul următor este bazat pe elemente de descoperire genetică sau tehnici de ameliorare. Sunt cunoscute erbicide la care porumbul sau soia sunt selective. Unde e greşala? Se scurtează perioada de amelioarare. De exemplu la îngrăşămintele cu azot, reduc cantităţile de pesticide – uneori chiar nu mai e nevoie să le dau –, reduc trecerile pe teren, cantităţile de bioxid de carbon şi măresc randamentul şi calitatea.

Rep.: Aţi lucrat mult pe plante ce au dispărut din cultura noastră, cum sunt bumbacul, inul, cânepa, ricinul.

V.T.: Acum am la Timişoara o temă de doctorat pe bumbac şi, surprinzător, rezultatele sunt bune. Aşa că bumbacul ar putea reveni în cultura României. La fel cum s-a întâmplat la rapiţă. Cine mai credea prin 93 că rapiţa va reveni în cultura noastră? Şi anul acesta avem în jur de 500.000 ha semănate şi am putea merge chiar spre 600.000. Această cultură e excepţională şi din punct de vedere agricol, dar şi economic. De câţiva ani, această plantă nu rămâne nevalorificată în piaţă şi ca ulei, dar şi ca şrot. Ca să nu mai vorbim de ce va însemna ca alternativă la combustibilii fosili, pentru că producţia agricolă se va duce şi spre acest sistem energetic.

Paşi făcuţi în domeniul irigaţiilor

Rep.: Când eraţi preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor aţi încercat să obţineţi o situaţie mai exactă legat de ce se întâmplă cu irigaţiile.

V.T.: Am avut o comisie de analiză pe care noi am extins-o la întregul sector de îmbunătăţiri funciare, chiar într-o anumită zonă istorică – o acţiune dificilă şi rezolvată într-u timp scurt. Raportul s-a încheiat cu concluzii aspre. Aşteptăm rezultate, pentru că sunt răspunsuri pe care trebuie să ni le dea şi Curtea de Conturi, şi Inspectoratul General al Poliţiei etc.

Rep.: Problema rămâne suprafaţa mică de irigat.

V.T.: Din păcate, sistemele noastre de irigaţii au fost concepute într-un anumit fel. În anii 50-60-70, nu se punea problema consumului de energie. Or la această dată, irigarea pe terasa a doua şi a treia a Dunării înseamnă costuri mari. Terbuie să gândim alte sisteme, chiar repornirea magistralei Siret-Bărăgan ce oferă un alt tip de irigaţii – se măreşte ponderea gravitaţională, ceea ce înseamnă energie mai puţină. Sunt nişte paşi făcuţi, am redus costul apei pentru irigat şi pentru pescuit . Mai e Măsura 125, unde am despărţit cele trei elemente ce făceau obiectul acestei măsuri: infrastructură de drumuri agricole, forestiere şi irigaţii, fiecare fiind în competiţiepe segmentul ei.

Rep.:  În sesiunea trecută nu a intrat niciun proiect pe irigaţii.

V.T.: Indicatorii nu au cum să fie comparaţi. Am făcut o deschidere şi vom continua. Am cerut o inventariere a suprafeţelor irigabile din Lunca Dunării şi din terasa I a Dunării şi sper că le voi avea la timp pentru că şi la mine unii se mişcă mai greu.

„Cred în producţia agricolă“

Rep.: Dumneavoastră aţi avut la instalare o susţinere foarte mare din partea producătorilor agricoli, de care vă bucuraţi în continuare. Veniţi dintr-un domeniu pe care îl cunoaşteţi foarte bine, al cercetării agricole, din domeniul universitar agricol, fapt care vă şi responsabiliează.

V.T.: Asta e cea mai grea sarcină. Şi vă spun cu toată sinceritatea că dacă nu era această relaţie cu producătorii agricoli, atunci când mi-a propus premierul să fiu ministru, m-am gândit care sunt consecinţele dacă spun nu. Oricine mi-ar fi putut spune: ai fost chemat să faci şi nu ai vrut. Acest loc, pentru mine ca persoană, nu mă poziţionează. Sunt, la 60 de ani, realizat profesional, am mai fost ministru şi nu a fost o perioadă rea. Probabil şi pe acest fond am venit eu la Minister. Cred în producţia agricolă şi că puterea agricolă a României nu a fost exprimată niciodată suficient, că nu a fost apărată şi protejată. Dar m-am angajat să fac acest efort. Un lucru pe care l-am făcut deja e că am achitat datoriile la Cercetarea Agricolă, am repornit staţiunile. Acum depinde ce vor face managerii, cu care voi avea o întâlnire la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lui februarie.

Autor: Ștefan Rancu

Înainte de semănat, patul germinativ trebuie pregătit astfel ca legumele să se dezvolte în condiții optime

Pentru realizarea substratului necesar producerii răsadurilor de legume (roşii, ardei, vinete) se poate folosi pământ de pădure sau pământ de ţelină, mraniţă şi nisip.

1.  Pământul de ţelină (se obţine de pe terenurile înţelinate) sau din pământul din grădină,

2.  Mraniţa se foloseşte pentru conţinutul său ridicat în humus, dar care să fie descompusă în prealabil timp de 2-3 ani,

3.  Nisipul se foloseşte pentru a îmbunătăţi capacitatea de drenaj, evitarea formării crustei precum şi pentru facilitarea aerisirii solului.
Se folosesc 3 părţi pământ, o parte mraniţă şi 0,5 părţi nisip.Se dau prin ciur toate aceste componente şi se tratează pentru insectele şi nematozii de sol, cu Mesurol şi Vydate granulat. Cu două trei zile înainte de semănat se stropeşte substratul cu Previcur Energy, 0,1%, sau Tachigaren, 0,1% pentru a combate ciuperca Pythium şi mana de sol denumită Phytaphthara Parasiticasi Rhizoctonia.

După ce am semănat manual, la 7 cm distanţă între rânduri, se astupă sămânţa cu un amestec de pământ format din mraniţă şi nisip, după care se udă patul germinativ (exemplu lOmp cu 51 soluţie formată din 51 de apă + 5ml Tachigaren sau Previcur Energy)

La producerea răsadurilor prin folosirea unui amestec de turbă format din turbă roşie si turbă neagră se obţin cele mai bune rezultate la răsărirea plantelor, caracterizat printr-un răsad uniform cu rădăcini bogate şi sănătoase, nealungit, de culoare verde închis şi nefiind atacate de ciupercile de sol.
Important este ca înainte de semănat cu 7-10 zile să ţineţi sămânţa la o temperatură cuprinsă între 0 şi - 4 grade Celsius.

Nu învăţaţi răsadul la temperaturi ridicate, de 25 - 28 de grade Celsius.
Personal, după semănat, menţin o temperatura de 18 - 20 de grade Celsius până la răsărire, după care cobor temperatura cu 5 grade Celsius.
Ar mai fi multe de spus în ceea ce priveşte producerea răsadului, lumina, udatul, aersirea, tratamentele fitosanitare, dar despre toate acestea în numărul viitor.

Autor:  Mircea Croitoru,  legumicultor Matca, jud. Galaţi