Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 15 iulie – 31 august 2011 se depun cererile de solicitare a primei pe exploataţie - specia bovine.
Potrivit OMADR nr. 215/2010 cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2011, prima pe exploataţie se acordă, o singură dată pe an, producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor, la data de:
1. 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
2. 31 ianuarie 2009, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
3. 31 ianuarie 2010, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
4. 14 iulie 2011, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2010-14 iulie 2011, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 14 iulie 2011;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 14 iulie 2011;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.
Pot beneficia de prima pe exploataţie şi persoanele fizice care în cursul anului 2011 şi-au schimbat forma juridică conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi care figurează înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor la datele de referinţă cu exploataţii de minimum 3 capete de bovine, cu vârsta acestora de minimum 6 luni.
Pentru a beneficia de prima pe exploataţie, solicitanţii trebuie să depună la centrul local / judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia se află înregistrată exploataţia, în perioada 15 iulie– 31 august 2011, cererea de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii deţinute.
Cererea trebuie să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de animale legal constituite, care sprijină interesele crescătorilor de bovine, taurine şi / sau bubaline.
Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a dat recent asigurări că responsabilii forului comunitar vor face tot ce este necesar pentru a asigura stabilitatea financiara a zonei euro.
Potrivit corespondentului RRA, la finalul vizitei sale în Portugalia, Herman Van Rompuy nu a exclus posibilitatea organizării în scurt timp a unei reuniuni extraordinare a şefilor de stat şi de guvern ai zonei euro. Preşedintele CE s-a aflat ieri şi la Madrid, unde a declarat că la nivel european există un angajament puternic pentru garantarea stabilităţii financiare a zonei euro.
Rusia a ridicat interdicţia asupra livrărilor de legume din alte două ţări membre ale Uniunii Europene, respectiv din Cehia şi Grecia, a anunţat Serviciul federal rus pentru protecţia consumatorilor "Rospotrebnadzor".
Anterior au fost autorizate livrările de legume din Olanda, Belgia, Spania şi Danemarca. Amintim că interdicţia asupra livrărilor de legume proaspete din ţările europene a fost introdusă de Rusia la începutul lunii iunie, în urma epidemiei de e.coli, din cauza căreia şi-au pierdut viaţa circa 40 de persoane.
Aceasta este tendinţa cu care s-ar putea confrunta sectorul european al seminţelor de porumb, pe fondul unei cereri în continuă creştere.
Deşi stocul european de seminţe de porumb se situa la un nivel bun la începutul campaniei precedente (în 2010-2011), situaţia riscă să devină tensionată în această campanie (2011-2012), având în vedere perspectivele ofertei de seminţe de porumb din această toamnă, pentru însămânţările din 2012.
Sectorul şi preţul porumbului au redevenit interesante pentru producători, iar suprafaţa cultivată cu porumb a crescut cu 6% în Uniunea Europeană a celor 27, dar şi în unele ţări din Europa de Est (Ucraina, Rusia, Bielorusia, Serbia); de asemenea, s-a înregistrat o cerere crescândă pentru materialul genetic occidental şi hibrizii performanţi produşi în aceste ţări. Toate aceste elemente par a se confirma pentru campania următoare – 2011-2012 – alături de rezultate şi bilanţuri economice, pe exploataţiile cultivatoare de porumb, care vor justifica şi motiva activitatea de cercetare pentru obţinerea celor mai buni hibrizi – îndeosebi a celor produşi de sectorul francez al seminţelor de porumb.
Cu toate acestea, chiar dacă stocul disponibil şi producţia franceză şi cea europeană ale anului 2011 vor face faţă cererii globale, este posibil ca unele oferte de hibrizi să intre rapid în ruptură de stoc.
La 30 iunie 2010, stocul de seminţe european reprezenta 75% dintr-un an de piaţă. Nivelul scăderii din 30 iunie 2011, precum şi previzionarea cantităţii disponibile pentru noua campanie vor fi precizate în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg, din Franţa (F.N.P.S.M.S.), pe 6 septembrie, anul curent, la Grenoble, în Franţa.
Persoane de contact:
Luc ESPRIT - Tél. : +33 1.47.23.48.32. - Fax : +33 1.40.70.93.44. - Mobile : +33 6.80.31.65.45.
Anne-Céline CONTAMINE - Tél. : +33 1.47.23.48.32. - Fax : +33 1.40.70.93.44. - Mobile : +33 6.80.31.50.94.
Anna KOLAKOWSKA - Tél. : +33 1.47.23.48.32. - Fax : +33 1.40.70.93.44. - Mobile : +33 6.87.68.73.03.
e-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Franţa, primul producător european şi primul exportator mondial de seminţe, multiplică seminţe de porumb, în medie, pe o suprafaţă de 50.000 ha şi produce o medie de 180.000 t de hibrizi comerciali, din care 55 la sută sunt exportaţi cu precădere în ţările europene. Federaţia Naţională a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg, din Franţa (F.N.P.S.M.S.) este o organizaţie agricolă franceză, interprofesională, care reuneşte, pe de o parte, sindicatele de agricultori-multiplicatori de seminţe de porumb şi de sorg şi, pe de altă parte, întreprinderi producătoare de seminţe, din Franţa.
Preţul cărnii de porc, consumată foarte mult în China, a atins un record, iar zonele agricole au fost afectate de inundaţii grave. De altfel, autorităţile chineze sunt îngrijorate că preţurile alimentelor de bază, aflate în creştere, ar putea genera nelinişti sociale.
Principala cauză o reprezintă inflaţia din China a atins cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, în ciuda unei serii de creşteri a ratei dobânzii. Preţurile au crescut în luna iunie cu peste 7%, depăşind creşterea pentru luna mai.
Comisia Europeană a aprobat solicitarea României de a acorda un ajutor de stat pentru înnoirea parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate.
Proprietarii care înlocuiesc un vehicul vechi cu unul nou vor putea primi o primă de casare de până la 17.000 de lei. Prima se va acorda în limita a 40% din preţul de achiziţie fără TVA al unui tractor sau maşini autopropulsate noi.
De acest sprijin financiar vor putea beneficia producătorii agricoli - persoane fizice, întreprinderi individuale şi familiale, grupuri de producători, dar şi alte persoane juridice care au în proprietate asemenea vehicule.
Programul se va încheia la sfârşitul anului 2013 şi va fi finanţat dintr-un buget de 50 de milioane de lei.
63 de producători de legume din regiunea Blagoevgrad (sud-vestul Bulgariei) au depus la serviciile locale pentru agricultură cereri de compensare a pagubelor provocate de retragerea de pe piaţă a legumelor, în urma panicii care a cuprins consumatorii europeni din cauza bacteriei E.coli.
1.500 de tone de roşii şi aceeaşi cantitate de castraveţi, ardei gras, salată vor fi retrase de pe piaţă şi distruse. Potrivit directorului Serviciului local pentru Agricultură din Blagoevgrad, Kiril Ukev, producătorii de legume îşi vor primi despăgubirile de la Agenţia de Plăţi din cadrul Ministerului Agriculturii
Ministerul Agriculturii a transmis Ministerului Finanţelor Publice propunerea ca procedura simplificată a taxării inverse să fie aplicată mai multor produse, inclusiv legumelor şi fructelor, pentru a reduce evaziunea fiscală.
În comunicatul ministerului se spune că evaziunea fiscală de pe piaţa legumelor şi fructelor are un nivel ridicat, care poate fi redus drastic prin aplicarea taxării inverse, prin care TVA se plăteşte doar o dată la firma de la sfârşitul lanţului de producţie-comercializare. Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat că va conlucra cu Ministerul de Finanţe pentru a înainta Comisiei Europene propunerea de aplicare a taxării inverse la legume şi fructe, metodă deja acceptată la Bruxelles pentru comercializarea cerealelor.
Daniel Botănoiu se retrage din funcția de director executiv al Federației Naționale a Producătorilor din România (FNPAR), ca urmare a lipsei de reactie a președintelui Viorel Matei în rezolvarea problemelor federației legate de participarea la nivelul organizatiilor europene.
„Consider că în condițiile actuale în care rolul organizațiilor profesionale devine din ce mai important în stabilirea politicilor agricole, implicarea celor care conduc aceste organizații este esențială. Că lucrurile nu stau așa, în cazul FNPAR, o arată ultimul eșec: excluderea federației din Copa-Cogeca pentru neplata cotizației. Or, absența noastră de la această ”masă”, în aceste momente în care se discută viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC) după 2014, nu este de bun augur. Dacă susținerea agricultorilor din Spania, Polonia, Ungaria, Slovacia etc nu este considerată ajutor de stat, așa cum ne arată documentele pe care le deținem, cum poate fi considerat ajutor de stat plata cotizației agricultorilor români la Bruxelles? Nu se aplică aceeași legislație la nivel european? Vă mărturisesc că mi-e teamă, domnule Matei, că sunt pe cale să revin într-o Românie în care nu profesionalismul face cariera, ci falsul, poza, slugărnicia. Am trăit acele vremuri și am crezut că ele nu vor mai reveni niciodată, însă m-am înșelat. Aștept în continuarea tranșarea, cu prioritate a acestei probleme, și poate că un gest tratat cu seriozitate și onoare nu ar fi lipsit de importanță”, declară Daniel Botănoiu.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că s-au efectuat plăţile în conturile beneficiarilor pentru ajutoarele specifice acordate producătorilor de lapte din zonele defavorizate şi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
1. Ajutorul specific acordat producătorilor de lapte din zonele defavorizate:
Suma totală plătită beneficiarilor pentru ajutorul specific acordat producătorilor de lapte din zonele defavorizate a fost de 22,03 milioane euro pentru un număr de 221.134 capete vaci de lapte eligibile şi, respectiv, 69.520 beneficiari.
2. Ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică:
Suma totală plătită beneficiarilor pentru ajutorul specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică în cele două tranşe a fost de 3,09 milioane euro din care 2,57 milioane euro pentru un număr de 791 exploataţii din producţie vegetală şi 0,52 milioane euro pentru un număr de 276 exploataţii din domeniul creşterii animalelor.