Cei care nu au văzut filmul „300, Eroii de la Termopile“ sau nu cunosc măcar istoria despre legendara bătălie în care 300 de spartani, conduși de regele Leonidas au ținut piept unei armate persane, evaluată de sursele antice la milioane de oameni, cu siguranță că nu ar fi înțeles de ce dr. ing. Ștefan Gheorghiță, Director General al Caussade Semences Est Europa și-a comparat propria echipă cu legendarii războinici. Dar pentru că imaginea este întotdeauna convingătoare, inimosul manager a adus pe scena sălii de conferințe din cadrul Cazinoului din Sinaia, unde a avut loc, la începutul lui decembrie, anul trecut, Gala Caussade Semences, o secvență din chiar filmul amintit. Momentul în care regele spartan explică de ce soldații săi sunt cei mai buni.

Pentru că spre deosebire de ceilalti, pe care îi intrebase cu ce se ocupă și care aveau diverse meserii, soldații săi au răspuns ca un tunet: războiul. De ce am adus în prim-plan acest episod și nu vreo cifră edificatoare din bilanțul pe care în mare parte l-a prezentat domnul Gheorghiță? Nu pentru a scoate în evidență profesionalismul, de care se poate convinge oricine colaborează cu Caussade Semences, ci pentru că mi-am dat seama de ce a crescut atât de repede această companie. Nu doar suportul logistic și financiar al „părintelui“ francez justifică evoluția spectaculoasă, ci, mai degrabă, entuziasmul și priceperea celui care ne arată atâta admirație și încredere în oamenii pe care cu grijă și i-a ales, încât îi supune unei astfel de asemănări, care nu poate decât să le facă cinste. Aș putea spune că francezii au avut noroc cu un asemenea om.

Mulțimea de colaboratori care a răspuns prezent la invitație reprezintă încă o dovadă a încrederii și aprecierii de care se bucură această companie. O încredere de care sunt conștienți și ei și pentru care, de nenumărate ori, a ținut să mulțumească aproape fiecare vorbitor.

Pe lângă momentul, să-i zicem „oficial“, desfășurătorul celor două zile, cât a ținut evenimentul, a mai conținut doar voie bună. Fie că a fost vorba de masa festivă, acompaniată tot de profesioniști - i-am numit pe Giulia și Dj Project, pe Nelu Ploieșteanu și, nu în ultimul rând pe extraordinarul magician Johannes, fie de vizita, foarte bine organizată, la Castelul Bran. O întâlnire pe care să ți-o poți aminti cel puțin până la următoarea din 2012.

2012, un an apropiat de normalitate

Reporter: A început un nou an, în care fermierii şi-au pus speranţe. Bănuiesc că şi Ministerul Agriculturii şi-a pus mari speranţe în acest an 2012.

Valeriu Tabără: Întotdeauna la început de an există speranţe într-un an mai bun decât cel care a trecut şi că vom putea depăşi toate greutăţile care pot să apară, mai ales într-un sector care se desfăşoară sub cele mai mari riscuri naturale. Din nefericire, agricultura nu se poate face la adăpost, decât în rare cazuri. Agricultura se face în câmp, în relaţia directă cu factorii naturali, este dependentă de ei şi sigur foarte mult dependentă de oameni, care într-o formă sau alta încearcă să depăşească de cele mai multe ori influenţa acestor factori. Există, uneori, tendinţa de a dramatiza, însă în calitatea mea de ministru şi nu numai, spun că 2012 nu poate fi un an de criză alimentară, va fi un an cred că apropiat de normalitate, poate nu la nivelul lui 2011. Ne-am dori să fie aşa, însă este important să menţinem România ca ţară agrară într-o zonă de piaţă sigură şi de parteneriat şi nu numai pe piaţa internă, dar şi pe cea externă.

Reporter: Mulţi agricultori sunt îngrijoraţi că nu vom mai avea produsele pe care le-am avut în 2011, nu vom mai avea recoltele pe care le-am avut în 2011, pentru că iată seceta s-a prelungit foarte mult, chiar şi în timpul iernii, deşi undeva prin sud a mai plouat, prin nord a mai dat ceva zăpadă.

Valeriu Tabără: Cu mici excepţii, capacitatea de apă până la adâncimea de 50-60 cm, la această dată, repet cu mici excepţii, este asigurată. Asta nu înseamnă că este apă suficientă, însă trebuie să mai aşteptăm, pentru că perioada aceasta de acumulare a apei şi de refacere a rezervei din sol se prelungeşte până pe 1 aprilie. Oricum, prin februarie, vom afla elementele de prognoză pentru 2012. Este cert la această dată că, exceptând rapiţa care a răsărit mai greu în toamnă, au rămas în cultură undeva la aproape 200.000 ha, celelalte plante au un grad bun de răsărire şi cred că dezvoltarea va fi una bună, cu condiţia, sigur, să aplicăm în continuare elementele de tehnologie.
Întreg sistemul de irigaţii trebuie să aparţină utilizatorilor de apă

Reporter: Pentru că am atins un pic subiectul secetă, dvs. şi ca preşedinte al Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor v-aţi ocupat îndeaproape de ceea ce au însemnat irigaţiile în România, îmbunătăţirile funciare şi poate că este oportun chiar la început de an să discutăm despre ce se întâmplă acum în domeniul irigaţiilor, despre reorganizarea acestui sector, a Administraţiei de Îmbunătăţiri Funciare. Probabil că aţi vrut ca această reorganizare să aibă loc foarte repede. Ce aduce ea nou şi bun pentru sistemul de îmbunătăţiri funciare din România, transformarea Administraţiei în Agenţie?

Valeriu Tabără: Aş începe de la o realitate, în modul cum se desfăşurau activităţile până acum şi acest lucru îl ştiu şi fermierii foarte bine şi autorităţile locale, pentru că şi în acest an de cercetare a agriculturii am avut mereu contacte cu dânşii pe problemele acestea de îmbunătăţiri funciare. Practic, sistemul era consumator de bani fără eficienţă. Îmi pare sincer rău că vechea Autoritate naţională de îmbunătăţiri funciare nu a lucrat foarte corect şi punctual cu asociaţiile de utilizatori de apă, în conformitate cu prevederile legii şi cu ceea ce s-a urmărit ca scop, adică baza va fi în continuare transferul de patrimoniu către asociaţiile de utilizatori de apă.

Tot sistemul de irigaţii trebuie să meargă înspre utilizatorii de apă, ca să poată să-l gestioneze. Vreau ca inclusiv staţii de importanţă capitală să fie retrocedate cu toate drepturile către asociaţiile de utilizatori de apă. Mai mult, mi-aş dori să construim asociaţiile de folosire a apei, să spunem noi, inclusiv din zonele de desecare, din sistemele de desecare, pentru că şi acolo în ceea ce înseamnă taxa, acel tarif pentru desecare poate fi foarte bine folosit în interiorul sistemelor respective şi am avut oferte multe, inclusiv de la marii agricultori cum este cazul lui Dimitrie Muscă de la Arad, InterAgro în sud, de a prelua aceste sisteme şi să le facă să fie gestionate în interior.

Sigur, cu anumite particularităţi, având în vedere faptul că ele sunt de interes şi strategic, inclusiv ceea ce s-a făcut - cedarea digurilor de la Dunăre şi de pe apele interioare către Apele Române, tocmai pentru a fi o comandă unică, mai ales că pe zona respectivă există şi mai mulţi bani de întreţinere. Ele trebuie să fie întreţinute într-o unitate, apă-dig, sunt lucrări care se desfăşoară în contradictoriu şi nu într-o unitate clară şi precisă cum s-a făcut până acum.

Reporter: Ce se întâmplă cu angajaţii ANIF?

Valeriu Tabără: La această dată este aproape în totalitate făcut transferul celor 1500 de angajaţi. Este rezolvată problema salarizării celor care au lucrat în sistem până la 31 decembrie, după care urmează procedurile pe care le folosim în toate cazurile. Sunt posibile şi plăţi compensatorii.
Rugămintea mea a fost de a se menţine în sistem oameni profesionişti şi responsabili.

Subvenţie corelată cu suprafaţa lucrată şi efectivul de animale

Reporter: Domnule ministru, haideţi să discutăm şi despre nemulţumirea din 2011 a agricultorilor legată de subvenţia pe suprafaţă, că nu au primit suma promisă, iar în conturi le-au intrat mai puţini bani decât s-a negociat cu Uniunea Europeană.

Valeriu Tabără: Trebuie să fac precizările cuvenite. Deci, din fondurile europene, pe SAPS, plăţile pe suprafaţă, nivelul maxim a fost de 100,36 euro.

Datorită creşterii suprafeţelor care au fost subvenţionate, cu aproape 500 de mii de hectare noi, a trebuit să reducem suma, cum am făcut-o şi anul trecut. Nici anul trecut nu am dat 80,64 euro, ci s-au dat 75 de euro/ha şi tot într-un raport cu creşterea suprafeţelor declarate a fi cultivate. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în acest an, aşa se face că am putut da circa 91,86 euro/ha. În acelaşi timp am avut aprobat de către Uniunea Europeană un maxim de 73 euro/ha din bugetul naţional. Aceşti bani nu i-am avut în bugetul naţional. Având în vedere schimbarea de strategie financiar fiscală a României în raport cu tot ceea ce se întâmplă la această dată şi la nivel european, pe de altă parte reducerea cotei de deficit de la peste 3% la 1,9%, ne obligă să revedem şi noi ceea ce înseamnă cotele de atribuire a surselor din bugetul naţional către agricultură. Am făcut eforturi şi s-au făcut eforturi extraordinare, vă asigur de acest lucru.

La un moment dat s-a discutat foarte mult dacă obţinem sau nu banii pentru ceea ce înseamnă contribuţia naţională pe suprafaţă. Inclusiv cu preşedintele Traian Băsescu am discutat despre sprijinul pe unitatea de suprafaţă sau pe cap de animal şi am mers cu suma în lei la ceea ce a fost şi anul trecut şi la bovine şi la ovine şi după aceea am asigurat suma în lei şi la unitatea de suprafaţă. Aş vrea însă să fac precizarea că atât la ovine şi la bovine, cât şi pe suprafaţă, suma per total este în creştere cu peste 200 de milioane pentru fiecare categorie. Crescând efectivul de animale şi suprafaţa exploatată am lăsat alocaţia pe cap de animal aşa cum a fost şi anul trecut. Eu nu ascund faptul că am nemulţumirile mele legate de o astfel de chestiune, aş spune chiar o neîndeplinire de obiectiv. Deoarece politica bugetară pentru anul 2012 a fost fixată pe nişte obiective majore, de siguranţă şi de stabilitate a ţării, nu puteam să fac presiuni mai mari. Chiar dacă plecam eu de la minister sau erau manifestaţii de stradă, situaţia poate că era aceeaşi, dacă nu era poate chiar mai rea.

În 2012, bugetul pentru subvenţiile agricole a crescut

Reporter: Mulţi susţin că bugetul pentru agricultură în 2012 este mai mic decât în anul precedent.

Valeriu Tabără: Nu este aşa. Noi am redus foarte mult cheltuielile pentru funcţionarea ministerului. Per global poate că bugetul pare mai mic pentru că au fost reajustate costurile, dar per ansamblu sumele alocate către subvenţii au crescut de la 90,2%, în 2009, la aproape 94% în 2012. Deci este o creştere a ponderii bugetului care se duce spre subvenţii, spre susţinerea agriculturii. Vreau să vă spun că numai în acest an, am achitat aproape 3,4 miliarde de euro către fermieri, nu sunt poveşti.

De altfel, este prima dată când intrăm în anul 2012 fără nicio datorie faţă de fermieri. În 2011 am intrat cu o datorie de 150 de milioane, în 2010 am intrat cu 500 de milioane de euro datorie. Suntem pregătiţi cu Hotărârea de Guvern pentru ceea ce nu s-a achitat în 2009, subvenţia la sfecla de zahăr. Însă, aducem şi subvenţii noi, cum este cazul a 37 de milioane de euro care continuă să fie alocaţi pentru zootehnia din zonele defavorizate. Este pentru prima dată când dăm subvenţii pentru carnea de bovină, prima dată când am instituit o subvenţie pentru bubaline. Este o creştere cu peste un milion de euro pentru agricultura ecologică. Carnea de bovină este un sector care a fost tributar şi sperăm să îl putem redresa, să-l putem pune în funcţiune. Cred că avem rezerve tocmai pe zonele de deal, de munte, Transilvania, Bucovina, Maramureş.

Reporter: Ce înseamnă, concret, subvenţia pentru creşterea bovinelor pentru carne?

Valeriu Tabără: În jur de 6 milioane de euro merg spre carnea de bovine, doar în zonele defavorizate. Sunt bani europeni şi deocamdată mergem cu subvenţia numai pe zonele respective. Desigur, în zonele defavorizate continuăm cu sprijinul pentru lapte, 22 de milioane de euro în total.
Aş vrea să le spun producătorilor agricoli că vom face eforturi extraordinare în continuare ca banii să intre la timp. Spuneam că la 1 ianuarie 2012 am intrat chiar cu un avans pe care nu l-am mai avut niciodată, cu CNDP contribuţia naţională atâta cât am avut-o la această dată, pentru că avem restul în bugetul pe 2012, noi am dat-o acum.

Reporter: Până acum se luau credite de la bănci pe baza adeverinţei de la APIA.

Valeriu Tabără: Absolut, pe producţia vegetală am dat banii direct. La zootehnie pentru că nu putem plăti decât după 1 ianuarie am dat adeverinţe pentru credite, ca să poată cumpăra oamenii tot ce e necesar în ferme. Vă spuneam că la 31 decembrie 2011, avem achitaţi către fermieri, pentru 2011, 3,4 miliarde de euro, din care două miliarde şi ceva sunt contribuţii ale Uniunii Europene. Şi continuăm până prin 10 martie. Am dori să ajungem la un decont de încă un miliard de euro pe care putem da restul de SAPS şi sigur ceea ce înseamnă CNDP pentru producţia vegetală. Am mai dat tot în avans şi tot într-un pionierat tot ceea ce au însemnat sursele financiare pentru agromediu, cele pe care le dădeam de obicei prin august-septembrie le-am dat la final de 2011.

Controversele Politicii Agricole Comune 2014-2020

Reporter: În acest an ar trebui, domnule ministru, să ne îndreptăm atenţia spre noua Politică Agricolă Comună după 2013, pe care comisarul european pentru agricultură Dacian Cioloş a prezentat-o în octombrie anul trecut. Fiecare ţară are drepturi, dar şi obligaţii faţă de agricultorii pe care îi reprezintă, să vină cu modificări, cu propuneri la reforma PAC. Aşadar, România are câteva puncte asupra cărora trebuie să se îndrepte cu mare atenţie şi să-şi ia aliaţi din Uniunea Europeană. Se pare că avem aliaţi.

Valeriu Tabără: În Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 avem nişte bani pe care trebuie să îi cheltuim. Nu avem voie să facem rabat şi să rămânem cu banii necheltuiţi. Cu plăţile directe mergem foarte bine. În schimb, sunt destul de îngândurat pe ceea ce înseamnă investiţiile, deci restul măsurilor din PNDR. Mi se pare că în unele zone, în anumite centre regionale, lucrurile nu se desfăşoară aşa cum ar trebui să fie şi de multe ori se instituie o birocraţie absolut artificială şi eu aş spune nu lipsită uneori de interese, care blochează atât proiectele private (de pildă, modernizarea exploataţiilor agricole), cât şi cele publice (Măsura 322, 125). Nu ne-am putea permite să cerem bani mai mulţi. De altfel, nici nu ni s-ar da, chiar dacă cumva ne-ar rămâne unul - două miliarde de euro necheltuite şi ar fi mare păcat pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltare şi economie rurală. E nevoie să facem un efort formidabil de a putea să ne mobilizăm să cheltuim aceşti bani şi să-i putem găsi investiţi. Apoi, este bătălia pentru a putea obţine sursele financiare şi mai ales acele măsuri care să avantajeze România şi producţia agricolă românească.
Colaborăm excelent cu echipa comisarului Cioloş, dar sunt colaborări foarte bune şi cu alte câteva ţări, ca: Franţa, Germania, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Austria. De asemenea, cu Bulgaria colaborăm bine, mai ales că avem aceeaşi situaţie, inclusiv demersul pentru a avea convergenţa nu în 2016, ci în 2014, dar pentru asta trebuie să modificăm tratatul, ceea ce nu este foarte simplu.

Reporter: Una dintre măsurile controversate ale reformei PAC 2014-2020 este plafonarea plăţilor directe.
Valeriu Tabără: Nu susţinem un astfel de demers. România este una dintre ţările cele mai afectate de plafonarea plăţilor directe, pentru că aproape 45% din suprafaţa arabilă este în exploataţii de mari dimensiuni. Aceste ferme au capacitate mare comercială, realizează performanţă.
Eu am semnat, de altfel, cu alte cinci state UE un demers pentru a nu se ajunge la plafonare, respectiv Regatul Unit, Germania, Cehia, Ungaria şi Slovacia.

Am mai semnat un protocol de discuţie şi de impunere, pentru că numărul de voturi îl avem, legat de continuarea programului de reconversie în viticultură şi sigur constituirea unui program de reconversie în pomicultură. Din fericire, a început o modernizare a sistemului şi în pomicultură, însă mai avem multe de făcut în această zonă. Mă bucur că exemplul cel mai bun este cel al viticultorilor care pe programele acestea de reconversie efectivă au modernizat foarte bine sistemul şi sperăm ca până în 2013 să avem rezultate mai bune. În viticultură este o absorbţie de 100%.

Reporter: O altă problemă a noii Politici Agricole Comune o reprezintă nivelul plăţilor directe. De ce trebuie să mai trecem printr-o nouă perioadă de tranziţie până să putem acorda subvenţiile la nivelul maxim acceptat de UE? De ce nu pot agricultorii români să beneficieze încă din 2014 de subvenţia maximă? Am auzit în Parlamentul European mai multe voci din alte ţări deranjate şi ele de această perioadă de tranziţie.
Valeriu Tabără: Perioada de tranziţie la care vă referiţi este legată de prevederile tratatului de aderare la UE. Deci, nu este vorba numai de modificarea unor regulamente europene. Convergenţa noastră cu plăţile europene, cu media europeană este în 2016, stabilită prin tratatul de aderare, aşa cum Croaţiei acum i s-a fixat probabil anul 2020.

Pe noi ne îngrijorează însă un alt lucru şi anume faptul că la stabilirea cuantumului de alocare se ţine în continuare cont de referinţa istorică şi aici sunt marile discuţii în care suntem asociaţi şi suntem pe aceleaşi baricade cu ţările din Europa Centrală şi de Est. Pe noi ne interesează foarte mult eliminarea în viitoarea Politică Agricolă Comună a referinţelor istorice. Şi nu e simplu. Adică trebuie avut în vedere că sunt ţări donatoare şi sunt încă ţări primitoare, dar nu trebuie să fim departe nici cei care primim, nici cei care dăm, de media europeană. La ultima reuniune a miniştrilor agriculturii din UE la care am participat au fost şi câţiva oameni de ştiinţă. M-a îngrijorat opinia lor referitoare la plăţile directe. Se vorbea acolo dacă e mai important să avem plăţi directe sau plăţi de investiţii ori surse pentru investiţii. Ce stimulează mai mult competitivitatea? Or, acest lucru îl poţi spune celor din vechile ţări din Uniunea Europeană, nu-l poţi spune ţărilor nou integrate, pentru că până la urmă sistemul investiţional din vechile state UE, modernizarea fermelor s-a făcut de-a lungul a 50-60 de ani, în timp ce nouă ni se cere să-l avem făcut în decurs de 5-6-10 ani, ceea ce nu este posibil.

Ne lipseşte organizarea

Reporter: Dacă ar fi să ne gândim la SAPARD, la ceea ce însemnat partea de investiţie pentru pregătirea aderării mai ales pe industria alimentară, putem spune că stăm destul de bine din acest punct de vedere.

Valeriu Tabără: Să ştiţi că ne-am întâlnit cu o dificultate formidabilă, era cât pe ce să ratăm întregul program SAPARD. S-au făcut eforturi extraordinare la Comunitate Europeană cu contribuţia multor factori pentru a înţelege o anumită situaţie, pentru că se ajunsese la o situaţie absolut anormală, aceea de a executa agenţii economici numai pentru presupuse fraude, fără să fie demonstrate. De circa o lună de zile am primit în scris că vor fi sancţionate numai acele fracţiuni de investiţie în cazul cărora se demonstrează frauda. Am avut probleme şi multe incertitudini asupra multor măsuri din programele noastre. Trebuie să eliminăm aceste incertitudini şi asta le cer funcţionarilor mei din anumite agenţii din teritoriu, pentru că altfel punem în pericol aceste programe de importanţă excepţională pentru agricultură.

Reporter: Ar trebui prioritizate anumite sectoare, anumite domenii?

Valeriu Tabără: Le-am şi făcut prioritizarea, dar repet, mai există oameni care cred că un beneficiar al proiectelor europene trebuie să dea de nu ştiu câte ori cu capul sau cu mâinile în uşa autorităţii.

Reporter: Au fost mulţi care au renunţat la proiecte din cauza funcţionarilor din APDRP.

Valeriu Tabără: Sunt chestiuni reale, care mi-au fost aduse la cunoştinţă. Sper să fie din ce în ce mai puţine. Fac acum apel la organizaţiile profesionale să se organizeze în interiorul lor în aşa fel încât să-şi mărească gradul de funcţionalitate, inclusiv de valorificare a surselor financiare, pentru că dacă ne concentrăm numai pe bugetul naţional, pe anumite sisteme de plăţi, pierd altele. De pildă, în creşterea bovinelor există asociaţii care nu şi-au organizat din interior nici Registrul genealogic şi nici Controlul oficial al producţiei, dar sunt altele care şi-au pus la punct aceste sisteme. A sta numai la minister şi a spune că nu am atâta sau atâta sau că ministrul nu îmi semnează un ordin în care eu să îmi iau cotizaţia, nu rezolvă problemele. Organizare înseamnă cooperativă, înseamnă capacitate de negociere a producţiei pe care o realizezi.

Un altfel de dialog

Reporter: Domnule ministru, cu ce gânduri aţi intrat în 2012?

Valeriu Tabără: Mă gândesc, desigur, nu fără griji, la performanţele agricole ale anului 2012. Nu îmi pun problema crizei alimentare sau a crizei de produse în România, ci a ceea ce înseamnă producţia agricolă performantă a României, să ne aşezăm alături de celelalte câteva ţări care sunt capabile să pătrundă în piaţa internaţională. Iată, am deschis calea exportului de carne de porc, ceea ce mi se pare extraordinar de important, n-am încetat bătălia pentru a putea deschide calea spre biotehnologie, respectiv cultivarea soiei modificată genetic. Mi-aş dori ca 2012 să fie un an în care să nu mai avem probleme din acest punct de vedere. Aş vrea să existe organizaţii profesionale reale, care dincolo de ceea ce înseamnă simpla bătălie cu o autoritate sau alta, ele însele să fie organizate în interior şi pregătite pentru ceea ce înseamnă, de pildă, anul 2015 în domeniul produselor lactate, pentru că acolo nu mai este problema ministerului sau a ministrului care va fi, ci este problema producătorilor şi a relaţionării lor cu sistemele de distribuţie şi de consum din România şi din celelalte pieţe.

Îmi doresc măsuri de piaţă mai clare şi mai precise. Pieţele trebuie reorganizate la nivel de municipii şi la nivel de oraşe mai mici, astfel încât producătorii agricoli să fie ei prezenţi acolo şi nu speculanţii, cum se întâmplă la această dată. Poate chiar o reprofilare şi a Corpului de control al ministrului, ca să putem intra mai profund şi mai cu autoritate pe anumite domenii de apărare a ceea ce înseamnă producţia agricolă românească şi transparentizarea valorificării ei.

Voi continua să susţin că e nevoie şi că trebuie să finalizăm Legea privind taxarea celor care nu îşi îngrijesc terenurile, chiar dacă se supără unii. Nu ne putem permite să cultivăm buruieni sau să conservăm buruieni în detrimentul celor care muncesc şi cheltuiesc cu producţia agricolă. Mi-aş dori ca anul 2012 să fie măcar la fel de bun ca cel trecut pentru a contribui la creşterea economică a României şi la stabilitatea ei. 2012 este teribil de important, pentru că este un an cheie pentru ceea ce înseamnă relansarea economică a ţării noastre.

Reporter: Îmi permit să mai adaug la aceste dorinţe ale dvs., la început de an 2012, un dialog eficient cu reprezentanţii agricultorilor.
Valeriu Tabără: Vă asigur că voi avea acest dialog, chiar dacă la un moment dat am spus că nu voi mai sta de vorbă cu anumiţi oameni. Poate unii ar trebui să îşi ceară scuze pentru ceea ce au zis. Agricultorii trebuie să înţeleagă că sunt multe lucruri pe care trebuie să le facă, deoarece au foarte multe probleme de rezolvat în interiorul organizaţiilor lor.

Voi discuta şi voi dialoga cu organizaţiile profesionale pe chestiuni reale, pe ceea ce înseamnă politica mare agricolă, zootehnică şi vegetală în România. Pe chestiunile de interes ale unora, politice sau de orice altă natură, nu voi discuta. Politica agricolă trebuie să fie făcută pentru toată lumea şi dacă se vine cu alte chestiuni, în mine nu au partener. În mine au un partener de dialog doar dacă vor să discute foarte serios, aşa cum am făcut-o până acum şi am să o fac, dar cu cei care doresc să construiască sistemele agricole româneşti.

MIHAELA PREVENDA

Mi se pare că guvernanţii îşi merită huiduielile.
Nu neapărat pentru ce au făcut prost ci, mai ales, pentru ce nu au făcut bine.
Într-o ţară lipsită de speranţă, dar cu o rezervă nemaipomenită, cum e agricultura, cum e posibil să nu pui toate reflectoarele pe acest sector?
Repet, AGRICULTURA e mai mult decât o oportunitate economică, o şansă, e o cale de salvare a identităţii româneşti.

Faptul că viticultorii, vinarii, au accesat/obţinut sută la sută din fondurile europene dedicate (şi mai sunt dosare aprobate, în aşteptare, de încă nişte zeci de milioane de euro) nu este ceva ce trebuie făcut cunoscut? Adică, „iată că se poate”!

Percepţia publică este că nu suntem capabili să absorbim fondurile europene, iar plafoanele scăzute, care coboară până la 10% în alte ramuri, par să confirme această imagine.

Nu cred foarte tare în sloganul „N-avem de muncă, n-avem şanse în România”. De fapt, nu cred deloc. Este de muncă, iar şansele pentru cei care nu sunt genii şi au nevoie să lucreze doar la NASA sunt cu mult mai multe decât în Occident.
Pot reproşa Guvernului, Ministerului Agriculturii că nu au făcut niciun efort de comunicare pentru a arăta ce înseamnă banii obţinuţi de la UE pentru sectorul viticol. Câţi oameni îşi iau salariul, ce înseamnă pentru economie un produs finit românesc, cât de frumos se poate schimba satul românesc şi aşa mai departe...

De asemenea, la capitolul „minusuri” trec şi lipsa de strategie (comunicată) pe termen lung.
Bun. Avem o viticultură relansată. Vinuri din ce în ce mai bune. Încotro ne îndreptăm? Unde vom fi peste 20 de ani în piaţa mondială? Ce avem de oferit în faţa concurenţei?

Partea cu adevărat neplăcută este că, pe lângă Guvern, cei mai mulţi dintre noi nu au răspunsuri la aceste întrebări.

În viitor, fără viziune, munca poate fi doar un exerciţiu al mutării atomilor. Fără supărare, mai trebuie să mutăm şi biţii, informaţia.
Atom şi gândire. „Agri” şi „cultură”.

Cătălin Păduraru

Se spune că marele poet - și redutabil pamfletar, între altele - Tudor Arghezi, era și un vast apărător al proprietății private, a propriei proprietăți private. Mai exact a grădinii și a livezii ce înconjurau casa de la Mărțișor, unde, cum se știe, scriitorul locuia împreună cu familia. Și atât de vajnic le ocrotea încât, atunci când hoarde de țânci săreau gardul să se înfrupte din niscaiva cireșe, caise, zarzăre ori alte fructe - fondatorul „biletelor de papagal” îi ochea cu pușca mai dihai decât pe vreo zburătoare (n-am zis mistreț, să nu pară că fac, Doamne fereste, vreo aluzie la Balc). Și să te ții usturimi... că sarea o fi ea bună în bucate, dar nu și prin părțile moi ale corpului.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, deși ar fi destule de comentat și în această privință. Ceea ce doresc să aduc în discuție este altceva. Și anume un răspuns dat de către Tudor Arghezi atunci când după ce i s-a arătat Centrul de Producție Cinematografică de la Buftea dotat cu toate cele, mai ceva ca studiourile din cetatea recunsoscută a filmului mondial - acesta a fost întrebat de ce filmele produse aici nu sunt competitive, adică pe măsura condițiilor create. Iar răspunsul de pomină în epocă a fost: pentru că - asta e! - nu avem nemți. Deși la vremea respectivă mai erau, slavă Domnului, destui și prin astă țară, că încă, din proprie voință ori altfel nu emigraseră în marea lor majoritate.

Pornind de la această replică și revenind în zilele noastre, voi afirma răspicat, cu toată stima și admirația pe care le-o port, că de fapt nici nu avem nevoie de nemți, că ne descurcăm și singuri. Și chiar mai bine. Vreți un exemplu? Iată-l: vreme de câteva decenii aceștia s-au străduit - și au reușit, în Germania, vezi bine - să adune pământurile dispersate ale proprietarilor particulari în exploatări agricole eficiente de minimum 50 de ha. Și noi am reușit, dar în sens invers, adică să fărâmițăm în cea mai mare parte ce aveam strâns laolaltă. Iar rezultatele se văd. Și din păcate se simt. La cultura sfeclei de zahăr, de pildă, după unele aprecieri în ultimii 20 de ani recolta s-a diminuat cam de 5 ori, iar producția medie netă la hectar este de câteva ori mai mică decât cea obținută de vecinii noștri din Ungaria.

Cât despre zootehnie, din cele 6,3 mil bovine, 11,7 mil porcine și 16 mil ovine existente în '89 câte au mai rămas? Să n-aibă oare aceste „performanțe“ legătură cu faptul că cele 10 mil hectare de teren arabil au fost împărțite în nu mai puțin de 40 mil de parcele pe care nu se poate face decât cel mult agricultură de subzistență? Este o întrebare la care nu există decât un răspuns: legătura există. Cât despre nemții maestrului Arghezi... i-am depășit, de nu s-au văzut.

Păi, dacă la ei un kilogram de carne de porc costa înainte de introducerea monedei euro două mărci, ați retinut bine doar două, la noi costă în jur de zece. Tot mărci. Și parcă totuși nu prea se compară zece cu doi. Nici măcar pe un „Plai cu boi!“ așa încât , stimați compatrioți, să o ținem tot așa și să nu schimbăm nimic, că ăi de-or să vină sunt la fel de răi ca ăi de sunt și atunci ce rost are? Păi, frate Adriane, îi răspund unui confrate, s-au mai văzut ele minuni și în Grădina Maicii Domnului și de încercat musai trebuie încercat, că se știe încercarea moarte n-are! Ori poate, mai nou, are?

George Ghidrigan