Un nou concept care are menirea să definească mai bine gospodăria ţărănească a pătruns în limbajul celor preocupaţi de agricultură. Pe lângă ceea ce se numea până acum fermă de subzistenţă a apărut şi formularea „fermă de semi-subzistenţă”. O noţiune care va da probabil o şansă acelor gospodari care, deşi lipsiti de o forţă economică necesară pătrunderii pe pieţe, îşi doresc să producă mai mult decât pot consuma. Termenul este vehiculat de ceva vreme în ţara noastră, dar la nivel european abia acum se impune.

Fermele de semi-subzistenţă – ce reprezintă ele, care le sunt rolul şi evoluţia – au fost dezbătute la seminarul Fermele de semi-subzistenţă în UE: situaţia actuală şi perspective, organizat de DG Agri la Sibiu, în luna octombrie. Dacian Cioloş a declarat că viitoarea politică comună, conştientă de bogăţia formelor de agricultură din Europa, va trebui să propună răspunsuri la întrebări precum: care este viitorul acestor ferme, utilitatea lor economică, cum se poate realiza trecerea de la producţia pentru piaţă şi diversificare, care ar fi pieţele pentru care pot produce şi cum pot fi susţinute fără a le fi blocată evoluţia naturală. Seminarul a început cu patru ateliere de lucru ale căror rapoarte au avut loc a doua zi şi au evidenţiat principalele aspecte ale agriculturii de semi-subzistenţă, implicaţiile acestui tip de agricultură pentru societate şi mediu, integrarea în lanţul alimentar, sprijinirea procesului de dezvoltare şi restructurare a acestui tip de ferme, dar şi modul în care viitoarea politică comună va veni în ajutorul lor.

Definiţia, corelată cu PAC

Raportorul primului seminar, Thomas Ratinger, a afirmat că cele două prezentări din cadrul primului atelier – una pentru Irlanda şi una pentru Ungaria – au evidenţiat o serie de lucruri, cum ar fi cel că noţiunea de fermă de semi-subzistenţă este una comună, însă măsurătorile diferă de la un stat la altul. „Există trei dimensiuni ale acestei probleme: sectorială, teritorială şi naţională. Definiţia ar trebui să fie corelată cu aspectele de politică europeană. Un alt lucru important este cel al deţinerii de date statistice – pentru a ajunge la un obiectiv avem nevoie de informaţii despre cum putem identifica aceste ferme: sunt mici, nu sunt viabile economic deoarece vânzările nu generează destule venituri sau nu au un obiectiv comercial, ci acela de a asigura alimentele necesare familiei ş.a.”, a afirmat raportorul menţionând că nu doar acestea sunt caracteristicile importante.

„Trebuie să ne dăm seama cum privim lucrurile, care este punctul de interes, nu faptul că se consumă cea mai mare parte e important, ci că au venituri scăzute. Apoi trebuie să raportăm toate acestea la contextul naţional, la cel regional, dar şi la cel sectorial. De exemplu, dacă sunt prea multe ferme de semi-subzistenţă într-un sector, acela nu mai e competitiv, nu produce suficient de mult. În plus, acele ferme blochează terenul care ar putea fi folosit de alţi fermieri, dar pe de altă parte aceste ferme pot contribui la serviciile şi pieţele locale, la aspectele de mediu. Dacă numărul acestora scade, aceste efecte pozitive sunt ameninţate”, a afirmat Ratinger.

Întrebarea care a apărut în cadrul acestui seminar a fost cea legată de obiectivul politicii europene. „Politica doreşte să se concentreze pe restructurarea acestor ferme, astfel încât să devină mult mai competitive? Prin urmare trebuie să le identificăm şi să le sprijinim pe acelea care au potenţial pentru comerţ. Trebuie să înţelegem pe de altă parte că există ferme care nu se pot schimba şi trebuie ajutate pentru a putea ieşi din sector”, a afirmat Ratinger, care a adăugat că ar trebui să se folosească o definiţie mai amplă a fermelor de semi-subzistenţă astfel încât să se potrivească tuturor regiunilor de la nivel european.

Ferma de semi-subzistenţă

Fermele de semi-subzistenţă sunt cele mici, de tip familial, cu putere economică redusă care se ocupă de agricultură în special pentru nevoile proprii. Deschiderea acestora către piaţă este relativ mică, atât în ceea ce priveşte input-urile necesare, cât şi output-urile.

Fiecare ţară din UE a definit singură criteriile prin care le încadrează pentru a deveni eligibile pentru Măsura 141: dacă în Bulgaria o fermă de semi-subzistenţă are între 1 şi 4 UDE (unităţi de dezvoltare economică), în Lituania au între 2 şi 4 UDE, iar în România sunt cele cu 2-8 UDE (reprezentând aproximativ 350.000 de exploataţii).

Astfel, exploataţiile din grupa 2-8 UDE sunt, de obicei, de tipul individual tipice, iar procentul persoanelor juridice este foarte redus (0,5-2,1%). În comparaţie cu clasa de dimensiune economică 8-16 UDE, diferenţa este clară, activitatea agricolă fiind aici orientată spre comercializare (persoanele juridice având un procent de 10,9 % din totalul exploataţiilor acestei categorii).

Fermele de semi-subzistenţă, slab recompensate

În cel de-al doilea seminar s-au discutat patru probleme: care este rolul agriculturii de semi-subzistenţă în furnizarea de bunuri publice, dacă această agricultură este suficient recompensată, cum putem încuraja aceşti agricultori să furnizeze bunuri de calitate şi să consolideze comunităţile rurale.

Rolul în furnizarea de bunuri publice este foarte important. „Agricultura de semi-subzistenţă reprezintă în România o proporţie importantă – nu doar la nivelul agriculturii, ci şi la cel al terenurilor. Trebuie observat dacă politicile au în vedere acest lucru şi dacă nu, dacă nu ar trebui să o facă. S-au identificat 4 grupuri de agricultori de semi-subzistenţă: pensionarii, agricultorii – cei care se ocupă mai serios de acest lucru, cei nou-intraţi în această categorie şi, în sfârşit, diversificatorii”, a afirmat raportorul Gwin Jones.

El a arătat că fermele de subzistenţă şi de semi-subzistenţă primesc o recompensă foarte mică pentru bunurile publice prin intermediul programelor, dar totuşi furnizează bunuri publice. De exemplu, cam jumătate din terenul din România este în afara aplicării plăţilor.

S-a mai arătat că actuala PAC nu recompensează doar agricultorii activi ci şi pe cei inactivi, primii fiind însă oarecum subestimaţi, subevaluaţi.

Decizii mai clare

Cel de-al treilea seminar a relevat importanţa încurajării fermelor de semi-subzistenţă să intre în lanţul alimentar, dar încă există numeroase probleme. „Am discutat mai mult despre integrarea în lanţul alimentar şi mai puţin despre diversificare. Legat de integrare vreau să subliniez că infrastructura este o problemă clară: dacă trece un tren printr-o gară, ar trebui să şi oprească acolo pentru a-i ajuta astfel pe fermierii din zonă. Iar aici ar trebui să se implice mai mult administraţiile locale“, a afirmat Michael Gregory.

Yanka Kazakova, consultant independent Bulgaria, a subliniat, în cadrul concluziilor seminarului Abordarea şi sprijinirea fermelor de semi-subzistenţă importanţa unor decizii mai clare. „Politicile trebuie să clarifice la ce nivel ar trebui creat suportul şi cui se adresează şi ce le impunem agricultorilor: vrem să se restructureze, să furnizeze bunuri publice? Trebuie clarificate durata şi suportul. În plus, penalizările nu sunt bune, având în vedere că fermierii locali deja au o teamă de administraţie – dacă li se spune ceva, nu cer amănunte –, ci ar trebui mărite plăţile, stimulaţi“, a afirmat consultantul independent bulgar care e de părere că important nu e să ne gândim cum să scăpăm de aceşti agricultori, ci cum să-i ajutăm şi să admitem că fac parte din agricultură. Chiar dacă nu vor crea noi locuri de muncă, vor ajuta însă la păstrarea celor vechi.

Fruntaşi la numărul de ferme de semi-subzistenţă

La final, ministrul Valeriu Tabără a prezentat oficialilor europeni situaţia sectorului agroalimentar românesc. „România este un stat importator de produse agro-alimentare. Deficitul pentru anul 2009 este de 1,53 milioane de euro, din care 1,3 sunt importurile din UE, restul fiind din schimburi extracomunitare.

El a punctat particularităţile agricole ale sectorului românesc sub aspectul exploataţiilor agricole şi rolul fermelor de semi-subzistenţă în agricultura românească, al căror număr depăşeşte 1,3 milioane, situând România pe primul loc în UE, care are 4 milioane de astfel de ferme agricole (şi 11 milioane dacă le luăm în calcul şi pe cele de subzistenţă).

„În România apar două maxime: ferme care pornesc de la 1 la 5 ha către 10 ha, cu o pondere importantă, şi apoi o concentrare într-un număr mic de exploataţii care ajung la aproape 1.000 ha. Dar în România întâlnim şi cea mai mare exploataţie agricolă din Europa: Insula Mare a Brăilei, cu aproape 60.000 ha gestionate în aceeaşi exploataţie agricolă. În plus, nu mai puţin de 32,3% din suprafaţă sunt exploataţii mici şi unde aceste ferme de semi-subzistenţă reprezintă 93%. Apoi avem exploataţiile care merg de la 10 la 100 ha, ce reprezintă 15,5%, respectiv 5,4 % din totalul fermelor, şi fermele mari care depăşesc 1.000 ha şi care reprezintă 52,1% din suprafaţa arabilă a României”, a afirmat ministrul Agriculturii care crede că este o chestiune de politică viitoare pentru ţara noastră să favorizăm o trecere spre aceste ferme care se aşază peste ferma familială şi peste capacitatea de exploatare a unei astfel de ferme şi care să ajungă la 150-200 ha.

„Păstrătoare ale tradiţiei”

Fermele de semi-subzistenţă sunt importante pentru economia rurală a Europei deoarece ele păstrează vii tradiţiile şi specificitatea etno-culturală a varitelor regiuni ale României. „Pot constitui elemente de patrimoniu inclusiv pentru UE. Reprezintă factorul determinant în apariţia peisajelor agricole de tip mosaic, valoroase din punctul de vedere al biodiversităţii. Au rol extrem de important în protecţia mediului. Asigură prin diversitate echilibrul economic necesar sectorului agricol şi stabilitate în moment de criză economică datorită dependenţei mai scăzute faţă de sistemul bancar”, a afirmat Tabără, care a subliniat că pentru aceste exploataţii mici va trebui găsit sistemul de relaţii care să le asigure sursele financiare pentru dezvoltare. O atenţie mai mare asupra sectorului fermelor de semi-subzistenţă constituie un element de eliminare a unui anumit tip de monopol de prezenţă a produselor agro-alimentare pe piaţă.

Obiectivele pentru acest domeniu

Valeriu Tabără a prezentat apoi obiectivele MADR în susţinerea acestui tip de ferme: încurajarea asocierii care să permită negociere în cumpărarea de in-puturi şi acţiuni comune în ceea ce priveşte recoltarea, sortarea, comercializarea; facilitarea accesării pieţelor locale; stimularea conceptului «bed and breakfast» şi promovarea agroturismului; punerea în valoare a potenţialului natural şi cultural; ridicarea nivelului de procesare, mai ales în domeniul legume-fructe; accesul la creditare; implementarea unui sistem de informare/consiliere şi consultanţă centrat pe semi-subzistenţă; introducerea în unităţile de învăţământ cu profil agricol a unor specializări dedicate practicilor şi managementului fermelor de semi-subzistenţă.

„La noi a funcţionat foarte bine sistemul de consultanţă agricolă căreia prin lege i-am dat posibilitatea să facă gratuit proiecte cu valoare de până la 10.000 de euro. Cu atât mai mult este important acest lucru cu cât pe Măsura 141, cea care se adresează acestor ferme, este necesar în continuare să avem un sistem de consultanţă mai activ, mai apropiat de aceşti fermieri de obicei dispersaţi în spaţiul naţional”.

Viitorul PAC şi semi-subzistenţa – o provocare

Provocarea este însă cea de a găsi la nivel de PAC strategiile şi politicile publice care să se adreseze unui spaţiu rural cum este cel românesc, cu două tipuri de agricultură: o agricultură a micilor fermieri care acoperă mai ales zonele de deal şi munte şi una a marilor fermieri care acoperă în principal câmpiile. Fiecare dintre aceste tipuri de agricultură, complementare şi chiar competitive, are un rol important, distinct.

„Ne dorim recunoaşterea la nivel comunitar a rolului fermelor de semi-subzistenţă în economia reală, mediu şi păstrarea specificului local spre care tindem. Care sunt mecanismele potrivite? Sprijin pentru asociere, accesul la creditare, stimularea creşterii dimensiunii economice, sprijinirea producţiei de produse tradiţionale, înfiinţarea de pieţe locale, plăţi pentru beneficiile de mediu aduse, stimularea trecerii către agroturism.

În multe cazuri, mai ales în zonele cu specific a acestor ferme de semi-subzistenţă există multe limitări”, a spus în încheiere ministrul Agriculturii.

Dacian Cioloş „Se aşteaptă un semnal pozitiv de la noi”

Comisarul european pentru agricultură în discursul adresat celor prezenţi la seminar a subliniat necesitatea găsirii unor soluţii pentru aceste ferme, extrem de importante pentru anumite zone. Numărul acestor ferme nu trebuie redus deoarece acest fapt nu reprezintă o condiţie de reuşită în procesul de restructurare agricolă şi de creştere a performanţei economice în agricultură, cel mult poate fi o consecinţă, dar care nu este nici necesară, nici suficientă. „Atunci când vorbim de restructurare putem să ne gândim la o evoluţie spre concentrarea fermelor. În multe zone din Europa acest lucru este un obiectiv şi este fezabil, dar avem multe zone în UE unde creşterea competitivităţii agriculturii nu e identică cu creşterea dimensiunii fermei. Avem posibilitatea de a câştiga în competitivitate şi prin creşterea valorii adăugate a produselor care ies din fermă şi care pot să ducă la creşterea performanţei economice a acesteia. De la această analiză pornesc atunci când mă gândesc la rolul fermelor de semi-subzistenţă în acest proces de evoluţie a restructurării unelor zone din Europa”, a afirmat Dacian Cioloş.

Când micilor producători nu li se oferă alternative, consecinţele sunt evidente: terenuri nelucrate şi depopularea zonelor rurale. Agricultura de semi-subzistenţă poate asigura competitivitate economică care nu este atributul exclusiv al fermelor mari, dar şi o tranziţie către piaţă pe toate nivelele ei de exprimare, începând cu cel local.

„Politica de dezvoltare rurală oferă deja o gamă de măsuri care pot sprijini micii agricultori şi pot răspunde nevoilor lor de restructurare, de modernizare, de dezvoltare a pieţelor locale şi a capitalului uman, de creştere a culturii antreprenoriale. Dar toate acestea devin posibile numai dacă statele membre, regiunile şi agricultorii înşişi ştiu să profite de aceste posibilităţi. Datoria noastră de creatori de politici este să le oferim posiblitatea de a-şi alege viitorul“, a afirmat Dacian Cioloş, subliniind că agricultura europeană de azi, într-o Uniune Europeană cu 27 de state membre, este o agricultură diversă.

Capacitate redusă de cofinanţare

La categoria dificultăţi, Dacian Cioloş a subliniat capacitatea redusă de cofinanţare şi un acces limitat la credite, fundăturile birocratice euro-naţionale şi jungla procedurilor ce lasă potenţialii beneficiari fără suflu, în vreme ce autorităţile sunt copleşite de povara acestor programe, dar şi faptul că micii fermieri sunt prost informaţi, consiliaţi şi duc lipsă de sprijin pentru accesarea acestor programe. O soluţie ar fi asocierea, dar „trecuţi prin colectivism forţat, fermierii nu se înghesuie să se asocieze, iar mulţi ascultă cu mirare cuvinte noi, europene, precum spirit antreprenorial“.

PAC va susţine performanţa şi diversitatea

„Reforma PAC în acest domeniu trebuie să răspundă la următoarele întrebări: care este viitorul lor şi al comunităţilor din care fac parte; care este utilitatea publică şi socio-economică a fermelor mici; cum trecem de la subzistenţa tranziţiei la producţia pentru piaţă şi la diversificare; pe ce pieţe pot ajunge produsele obţinute în aceste ferme; cum pot fi susţinute fermele mici fără să le blocăm evoluţia naturală.

PAC după 2013 va susţine performanţa agriculturii europene, dar şi diversitatea ei. Iar performanţa fermelor mici se poate măsura nu numai prin competitivitate economică, ci şi prin rolul acestora în gestionarea durabilă a resurselor naturale şi în ocuparea teritoriului.

Sunt direcţii spre care tinde viitoarea politică agricolă comună, care pare să se cristalizeze în jurul a trei mari obiective: securitatea alimentară, folosirea durabilă a resurselor naturale şi menţinerea echilibrului teritorial.

Politica agricolă comună va trebui să asigure în continuare alimente diverse, de calitate, produse în ferme care folosesc durabil resursele de apă şi sol şi care protejează biodiversitatea; va trebui să menţină comunităţi rurale, viabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

„Instrumentele pe care le are la dispoziţie PAC vor trebui ajustate astfel încât să răspundă acestor noi priorităţi. În cadrul primului pilon al PAC – plăţi directe şi măsuri de piaţă, avem în vedere mecanisme simple şi accesibile de sprijin pentru fermele mici, astfel încât să menţinem locuri de muncă în mediul rural, să le permitem să ofere în continuare bunurile publice pe care le cer cetăţenii Europei. În plus, vom propune forme de sprijin pentru tipuri specifice de agricultură precum cele din zonele montane sau zone unde agricultura este considerată deosebit de importantă din motive economice şi/sau politice.

Mărci de calitate

În cadrul pilonului doi al PAC – dezvoltare rurală -, programele de dezvoltare rurală vor acorda o mai mare însemnătate consultanţei agricole, transferului de expertiză, programelor de formare, dar şi mobilizării iniţiativei locale. Agricultorii au nevoie de sprijin accesibil, imediat, pe teren.

Avem în vedere pachete de măsuri care să răspundă nevoilor specifice ale micilor fermieri sau agricultorilor din zonele montane.

Proiectele de dezvoltare a circuitelor scurte, a legăturii directe între producător şi cumpărător, prin dezvoltarea pieţelor locale, ţărăneşti vor căpăta o pondere mai mare.

Dezvoltarea şi valorificarea diversităţii fermelor şi produselor vor avea un aliat în politica de calitate a UE pentru sectorul agro-alimentar. Între altele, în cadrul acestei politici, vom propune crearea mărcilor de calitate „produs de agricultură montană“ şi „produs în ferma mea“ şi vom oferi soluţii pentru susţinerea iniţiativelor locale şi regionale de comercializare a produselor alimentare.

Acestea sunt proiecte pe masa mea de lucru. Ca să devină realitate, este nevoie ca statele membre şi producătorii înşişi să vadă această oportunitate pentru dezvoltarea unui tip de agricultură durabilă, în care fermele mici îşi găsesc viabilitatea.

O politică publică trebuie să ofere şanse egale beneficiarilor ei. Convingerea mea este că atâta vreme cât fermele mici au cum să-şi comercializeze producţia, contribuie la menţinerea peisajelor şi a vitalităţii rurale ele trebuie sprijinite“ (Dacian Cioloş).

 Unitatea de dimensiune economică

Unitatea de dimensiune economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă valoarea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.

De exemplu, 100 de oi reprezintă 0,8 UDE. În calcularea valorii nu se consideră decât numărul de animale deţinute şi de hectare. Se pot realiza exploataţii de semi-subzistenţă (minim 2UDE), din doar 1 ha de plantaţii pomicole, legume proaspete, pepeni, 2 ha de viţă-de-vie, pepiniere, alte culturi permanente, tutun, cartofi şi aşa mai departe.

Măsura 141

Femierii care au între 2 şi 8 UDE pot depune pentru Măsura 141 –„Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă” – care se încadrează în

Axa I – „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol şi forestier”.

Obiectivele specifice ale măsurii se referă la:

- Creşterea volumului producţiei destinate comercializării pentru ca fermele de semi-subzistenţă să devină viabile economic;
- Diversificarea producţiei în funcţie de cerinţele pieţei şi introducerea de noi produse.

Obiectivele operaţionale se referă la asigurarea sprijinirii veniturilor necesare în perioada de restructurare a fermelor de semi-subzistenţă pentru o mai bună utilizare a resurselor umane şi a factorilor de producţie, prin:

- Stimularea spiritului antreprenorial;
- Diversificarea activităţilor şi veniturilor.

Contribuţia publică aferentă Măsurii 141 este de: 476.077.390 Euro, din care 20% este contribuţia Guvernului României, iar 80% contribuţia Uniunii Europene. Sprijinul financiar pentru această măsură este nerambursabil şi este de 476.077.390 de euro.

Beneficiarii

Eligibile sunt persoanele fizice în vârstă de până la 62 de ani, care desfăşoară activităţi economice, în principal agricole şi a căror exploataţie agricolă are o dimensiune economică cuprinsă între 2 şi 8 UDE; este situată pe teritoriul ţării; este înregistrată în Registrul fermelor/Registrul agricol; comercializează o parte din producţia agricolă obţinută.

Persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice şi se pot înregistra şi autoriza în conformitate cu prevederile OUG nr. 44/2008: individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei întreprinderi familiale. Pentru a putea primi sprijin în cadrul Măsurii 141, solicitantul va trebui să întocmească un Plan de afaceri pentru o perioadă de cinci ani. După o perioadă de trei ani se verifică respectarea cerinţelor minime din Planul de afaceri depus iniţial la solicitarea sprijinului.Solicitantul trebuie să demonstreze că faţă de situaţia iniţială: producţia agricolă obţinută destinată comercializării înregistrează o creştere de 20%; şi dimensiunea economică a exploataţiei agricole creşte cu minimum 3 UDE.

Odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor minime de acordare a sprijinului din Planul de afaceri, beneficiarul trebuie să prezinte documente care atestă că a urmat un curs de pregătire profesională prin Măsura 111 „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe”, în raport cu proiectul.

Păreri pro:

„Noi avem oi, porci, vaci şi trăim doar din creşterea animalelor. Am dori să modernizăm ferma, să construim un saivan, să înmulţim numărul de animale. Marea noastră problemă este că valorificarea e grea: nu avem un centru de colectare a laptelui şi nici unde duce carnea, dacă tăiem animalele. Iar ca să merg cu brânza în piaţă mi-e foarte greu: o boxă mă costă 1.500 de lei lunar şi nu ştiu dacă îmi scot banii pe care îi cheltuiesc lunar, deoarece am şi alte cheltuieli.”

Paraschiva Grebenea, localitatea Răşinari - aplicant Măsura 141

„Vreau să construim un saivan, să ne modernizăm şi să facem cumva un centru de procesare deoarece ne e greu să desfacem produsele. Eu am oi, porci, un cal. Brânza o dăm la intermediari pentru că nu avem piaţă de desfacere aici. Preţul la care o dăm e de 9 sau 10 lei şi în piaţă ajunge la un preţ dublu. Noi suntem într-o asociaţie de oieri, dar nu am rezolvat nimic. Oricât de greu ne-ar fi, nu putem face altceva - asta ştim să facem, asta facem”.

Suroiu Aliman, localitatea Răşinari - aplicant Măsura 141

Păreri contra:

„Dacă nu se vor impune nişte ştachete pe care fermierii aceştia să le treacă cu ajutorul celor 1.500 de euro primiţi anual, adică astăzi are un număr de animale, peste un an ar trebui să aibă un număr sporit, banii vor fi ca şi până acum în România, aruncaţi într-o gaură neagră. Aceşti fermieri ar trebui să fie fiscalizaţi şi controlaţi la fel ca şi fermele mari. Oricum părerea mea personală este că nu va fi niciun câştig, din niciun punct de vedere, nici economic, nici ecologic şi nici social.”

Ing. Nicuşor Șerban (5.000 de hectare, 800 de capete de vaci)

„Aşa-zisele ferme de semi-subzistenţă sunt moarte sau vor muri în scurt timp. Atunci UE pe cine subvenţionează? Asemenea forme în agricultura României ne trag înapoi cu sute de ani. Ţinem cu tot dinadinsul să fim altceva în Europa. Ministrul Tabără propune să fie încurajată arenda, tocmai pentru constituirea unor exploataţii rentabile, nu să umble tractorul mai mult pe şosea decât pe ogor. Nu, categoric, nu sunt pentru subvenţii la „morţi”.”

Dr ing. Dimitrie Muscă (10.000 de hectare)

Este cunoscut faptul că astăzi multe dintre statele membre organizează reuniuni pentru a se pune de acord asupra poziţiei referitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună.

Deşi nu se poate face referire la un document (Comunicarea Comisiei) care oficial nu există, totuşi este important schimbul de opinii încă din acest stadiu, pentru a permite armonizarea poziţiilor din timp.

Trebuie să fim realişti, comunicarea Comisiei nu este foarte optimistă, în ce priveşte viitorul agriculturii din Noile State Membre, deşi toate Noile State Membre participă la piaţa unică, politica agricolă ce li se aplică nu este comună cu cea a statelor membre vechi (UE15), deoarece acordarea plăţilor este distorsionată, Noile State Membre fiind net dezavantajate, astfel:

În timp ce un agricultor din România primeşte o plată directă sub 130 €/ha, omologul său grec beneficiază de circa 600 €/ha, în aceste condiţii agricultorului din România îi este foarte greu să fie competitiv pe piaţa unică europeană;

Cumulat, ajutorul primit, pentru cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, este de: 169 €/ha în Noile State Membre (UE 12) şi 685 €/ha în vechile State Membre (UE15), deşi alocarea este ceva mai bună în cazul pilonului doi al PAC - dezvoltare rurală - comparativ cu pilonul 1 - plăţile directe - totuşi, datorită dificultăţilor legate de cofinanţare şi de realizarea proiectelor apar probleme de absorbţie care reduc impactul aşteptat asupra zonelor rurale.

Ca să fim realişti, din conţinutul Comunicării asupra viitoarei Politicii Agricole Comune, rezultă că, practic, vechile State Membre nu doresc decât menţinerea unui sistem care le avantajează în raport cu Noile State Membre (12).

Analizând situaţia agricultorilor din Uniunea Europeană constatăm că cea mai mare parte a veniturilor provin din plăţile directe: 90% în UE 15 iar în UE 12 numai 50%!.

Acesta poate fi un motiv suficient de puternic care determină vechile state membre să nu-şi dorească o reformă profundă, care să schimbe radical sistemul actual al plăţilor directe, mai avantajos desigur pentru UE15.

Vechile State Membre au solicitat o perioadă de tranziţie în ceea ce priveşte renunţarea la baza istorică în stabilirea plăţilor, deoarece plata egală/unitară (flat rate) nu reprezintă decât o reambalare a celei vechi, care este discriminatorie pentru Noile State Membre.

1) Bugetul pentru PAC post 2013 

Majoritatea statelor membre sunt de acord cu menţinerea unui buget agricol consistent, cel puţin la nivelul celui actual.

2) O Politică Agricolă Comună cu doi piloni. 

Nu trebuie să ne gândim la altceva decât la necesitatea menţinerii celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune care sunt complementari, respectiv:

- Pilonul I – plăţi directe şi măsuri de piaţă – permite menţinerea activităţii agricole pe întreg teritoriul UE şi a unei producţii diversificate, de calitate;

- Pilonul II – dezvoltare rurală – asigură creşterea competitivităţii, dezvoltarea sectorului agro-industrial şi a mediului rural, adaptarea la noile provocări etc.

3) Plăţi directe de valoare egală (flat rate) 

Pentru a elimina discrepanţele la nivelul agricultorilor europeni se impune o plată unitară la nivelul Uniunii Europene.

Nouă nu ne este clar cum se va aplica acel concept de „plăţi echitabile” având în vedere faptul că discutăm relativ despre aceleaşi costuri de producţie în statele membre (diferenţe sunt doar la costurile terenurilor şi salariilor, taxe etc, care au o cotă importantă în balanţa costurilor).

În avantajul Noilor State Membre ar fi să se renunţe imediat la referinţa istorică în stabilirea cuantumului plăţilor directe.

Există astăzi voci care spun că: „dacă Noile State Membre doresc egalizarea plăţilor directe atunci trebuie să ştie că trebuie să fie egalizate şi contribuţiile la Uniunea Europeană”. Deci, în opinia domniilor lor, cei care contribuie cu mai puţin trebuie să primească şi mai puţin în condiţia în care discutăm de o piaţă unică extrem de competitivă.

4) Un sistem de plăţi multiple. 

Este dificil de apreciat eficacitatea unui astfel de sistem compus dintr-o plată de bază şi alte 3 plăţi adiţionale, deoarece acesta ar putea complica sistemul actual şi ar duce la creşterea birocraţiei.

Faţă de proiectul de Politică Agricolă Comună ce va fi lansat oficial în data de 17 noiembrie 2010 persistă o serie de întrebări referitoare la:

- Modul de calcul al plăţii de bază;
- Transferul din pilonul II în pilonul I al măsurilor de agro-mediu: cu ce fonduri şi există compatibilitatea unor plăţi cofinanţate în pilonul II cu cele din pilonul I (integral de la UE)?
- Complicarea sistemului de plăţi;
- Utilitatea menţinerii unor plăţi cuplate pentru anumite sectoare în dificultate (de genul celor din art. 68 al Regulamentului 73/2009).

5) Transferul plăţilor pentru zonele defavorizate din pilonul II în pilonul I 

Ca o observaţie generală, nu este clar cu ce buget se va face transferul şi dacă va continua cofinanţarea proiectelor, aşa cum era prevăzut în Pilonul II al PAC.

Apare riscul ca, prin introducerea cofinanţării în Pilonul I, să se ajungă la renaţionalizarea Politicii Agricole Comune, adică statele care au o economie puternică vor avea posibilitatea să sprijine consistent agricultorii din ţările lor.

Acordarea unor plăţi pe bază voluntară poate pune probleme de distorsionare a concurenţei între statele membre, de aceea este de evitat introducerea de noi măsuri discriminatorii între Statele Membre.

Comisia Europeană a propus ca Pilonul I al Politicii Agricole Comune să fie mult mai „verde” decât este în prezent, adică plăţile directe să fie acordate pe măsură ce agricultorii respectă standarde din ce în ce mai ridicate de mediu.

Această măsură poate complica lucrurile şi mai mult şi favorizează agricultorii din vechile state membre ţinând cont de faptul că acestea au o infrastructură foarte bine pusă la punct şi exersează de foarte mult timp respectarea „condiţiilor de mediu şi de bunăstare a animalelor”.

6) Plafonarea plăţilor directe maxime acordate fermelor 

O astfel de măsură nu-şi va dovedi utilitatea deoarece fermele mari se vor diviza în altele mai mici pentru a evita plafonarea plăţilor ceea ce va duce la creşterea costurile administrative afectând totodată competitivitatea fermelor în cauză. Prin această măsură nu se ţine cont de specificitatea agriculturii din fiecare stat membru.

În situaţia în care la nivel mondial există o tendinţă de majorare a suprafeţelor fermelor noi discutăm de o limitare a lor. Măsurile de protecţie socială trebuie să fie corecte şi eficiente, însă fără a afecta competitivitatea sectorului agricol.

7) Acordarea plăţilor directe doar fermierilor activi. 

Această intenţie a Comisiei Europene este apreciată de toate statele membre, însă trebuie o definiţie foarte clară a ceea ce înseamnă fermier activ, la nivelul Uniunii Europene, care sunt responsabilităţile acestuia şi instrumentele adecvate aplicării acestei definiţii.

8) Coerenţa dintre Pilonul II al PAC cu celelalte politici 

Evident că este normal să existe o coerenţă a măsurilor din Pilonul II al PAC cu celelalte politici, dar cu condiţia ca dezvoltarea rurală să rămână în cadrul Politicii Agricole Comune.

În momentul de faţă, există riscul reducerii bugetului dezvoltării rurale în cazul în care se introduce flexibilizarea între aceasta şi alte politici.

9) Distribuirea sprijinului pentru măsurile de dezvoltare rurală. 

Criteriile actuale de alocare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală existent între statele membre sunt corespunzătoare, de aceea introducerea de noi criterii trebuie să aibă în vedere menţinerea obiectivităţii acestora.

10) Sprijin pentru micii fermieri. 

Sprijinul acordat micilor fermieri este binevenit, dar nu este stabilit clar nivelul şi sub ce formă se va acorda acesta. Trebuie să existe la nivelul Uniunii Europene, o definiţie clară cu privire la noţiunea de mic fermier. Definiţia trebuie să ţină cont de specificul naţional şi regional al statelor membre. Agricultura la scară mică cu suprafeţe de până la 5 – 10 ha, care respectă mediul şi care aprovizionează pieţele locale este binevenită şi are importanţa ei.

Pentru a accesa plăţile directe la timp şi cu o birocraţie redusă avem nevoie de o schemă simplificată administrativ. Poate, depunerea cererii la un timp de 5 ani sau în cazul în care se schimbă proprietatea ar fi o soluţie. Sunt necesare pachete de măsuri specifice de garantare a unui venit minim, cu condiţii de producţie clare care să justifice implementarea unor astfel de măsuri.

Acestea sunt câteva chestiuni legate de proiectul de nouă Politică Agricolă Comună ce va fi expus de Comisia Europeană la data de 17 noiembrie 2010 moment în care va intra în dezbaterea Parlamentului European şi evident că va suferi modificări faţă de forma actuală. În linii mari, principiile se vor menţine, însă modul de punere în practică a lor şi instrumentele financiare vor fi diferite.

Text: dr. ing. Daniel Botănoiu 

Este cunoscut faptul că astăzi multe dintre statele membre organizează reuniuni pentru a se pune de acord asupra poziţiei referitoare la viitoarea Politică Agricolă Comună.

Deşi nu se poate face referire la un document (Comunicarea Comisiei) care oficial nu există, totuşi este important schimbul de opinii încă din acest stadiu, pentru a permite armonizarea poziţiilor din timp.

Trebuie să fim realişti, comunicarea Comisiei nu este foarte optimistă, în ce priveşte viitorul agriculturii din Noile State Membre, deşi toate Noile State Membre participă la piaţa unică, politica agricolă ce li se aplică nu este comună cu cea a statelor membre vechi (UE15), deoarece acordarea plăţilor este distorsionată, Noile State Membre fiind net dezavantajate, astfel:

În timp ce un agricultor din România primeşte o plată directă sub 130 €/ha, omologul său grec beneficiază de circa 600 €/ha, în aceste condiţii agricultorului din România îi este foarte greu să fie competitiv pe piaţa unică europeană;

Cumulat, ajutorul primit, pentru cei doi piloni ai Politicii Agricole Comune, este de: 169 €/ha în Noile State Membre (UE 12) şi 685 €/ha în vechile State Membre (UE15), deşi alocarea este ceva mai bună în cazul pilonului doi al PAC - dezvoltare rurală - comparativ cu pilonul 1 - plăţile directe - totuşi, datorită dificultăţilor legate de cofinanţare şi de realizarea proiectelor apar probleme de absorbţie care reduc impactul aşteptat asupra zonelor rurale.

Ca să fim realişti, din conţinutul Comunicării asupra viitoarei Politicii Agricole Comune, rezultă că, practic, vechile State Membre nu doresc decât menţinerea unui sistem care le avantajează în raport cu Noile State Membre (12).

Analizând situaţia agricultorilor din Uniunea Europeană constatăm că cea mai mare parte a veniturilor provin din plăţile directe: 90% în UE 15 iar în UE 12 numai 50%!.

Acesta poate fi un motiv suficient de puternic care determină vechile state membre să nu-şi dorească o reformă profundă, care să schimbe radical sistemul actual al plăţilor directe, mai avantajos desigur pentru UE15.

Vechile State Membre au solicitat o perioadă de tranziţie în ceea ce priveşte renunţarea la baza istorică în stabilirea plăţilor, deoarece plata egală/unitară (flat rate) nu reprezintă decât o reambalare a celei vechi, care este discriminatorie pentru Noile State Membre.

1) Bugetul pentru PAC post 2013

Majoritatea statelor membre sunt de acord cu menţinerea unui buget agricol consistent, cel puţin la nivelul celui actual.

2) O Politică Agricolă Comună cu doi piloni.

Nu trebuie să ne gândim la altceva decât la necesitatea menţinerii celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune care sunt complementari, respectiv:

- Pilonul I – plăţi directe şi măsuri de piaţă – permite menţinerea activităţii agricole pe întreg teritoriul UE şi a unei producţii diversificate, de calitate;

- Pilonul II – dezvoltare rurală – asigură creşterea competitivităţii, dezvoltarea sectorului agro-industrial şi a mediului rural, adaptarea la noile provocări etc.

3) Plăţi directe de valoare egală (flat rate)

Pentru a elimina discrepanţele la nivelul agricultorilor europeni se impune o plată unitară la nivelul Uniunii Europene.

Nouă nu ne este clar cum se va aplica acel concept de „plăţi echitabile” având în vedere faptul că discutăm relativ despre aceleaşi costuri de producţie în statele membre (diferenţe sunt doar la costurile terenurilor şi salariilor, taxe etc, care au o cotă importantă în balanţa costurilor).

În avantajul Noilor State Membre ar fi să se renunţe imediat la referinţa istorică în stabilirea cuantumului plăţilor directe.

Există astăzi voci care spun că: „dacă Noile State Membre doresc egalizarea plăţilor directe atunci trebuie să ştie că trebuie să fie egalizate şi contribuţiile la Uniunea Europeană”. Deci, în opinia domniilor lor, cei care contribuie cu mai puţin trebuie să primească şi mai puţin în condiţia în care discutăm de o piaţă unică extrem de competitivă.

4) Un sistem de plăţi multiple.

Este dificil de apreciat eficacitatea unui astfel de sistem compus dintr-o plată de bază şi alte 3 plăţi adiţionale, deoarece acesta ar putea complica sistemul actual şi ar duce la creşterea birocraţiei.

Faţă de proiectul de Politică Agricolă Comună ce va fi lansat oficial în data de 17 noiembrie 2010 persistă o serie de întrebări referitoare la:

- Modul de calcul al plăţii de bază;
- Transferul din pilonul II în pilonul I al măsurilor de agro-mediu: cu ce fonduri şi există compatibilitatea unor plăţi cofinanţate în pilonul II cu cele din pilonul I (integral de la UE)?
- Complicarea sistemului de plăţi;
- Utilitatea menţinerii unor plăţi cuplate pentru anumite sectoare în dificultate (de genul celor din art. 68 al Regulamentului 73/2009).

5) Transferul plăţilor pentru zonele defavorizate din pilonul II în pilonul I

Ca o observaţie generală, nu este clar cu ce buget se va face transferul şi dacă va continua cofinanţarea proiectelor, aşa cum era prevăzut în Pilonul II al PAC.

Apare riscul ca, prin introducerea cofinanţării în Pilonul I, să se ajungă la renaţionalizarea Politicii Agricole Comune, adică statele care au o economie puternică vor avea posibilitatea să sprijine consistent agricultorii din ţările lor.

Acordarea unor plăţi pe bază voluntară poate pune probleme de distorsionare a concurenţei între statele membre, de aceea este de evitat introducerea de noi măsuri discriminatorii între Statele Membre.

Comisia Europeană a propus ca Pilonul I al Politicii Agricole Comune să fie mult mai „verde” decât este în prezent, adică plăţile directe să fie acordate pe măsură ce agricultorii respectă standarde din ce în ce mai ridicate de mediu.

Această măsură poate complica lucrurile şi mai mult şi favorizează agricultorii din vechile state membre ţinând cont de faptul că acestea au o infrastructură foarte bine pusă la punct şi exersează de foarte mult timp respectarea „condiţiilor de mediu şi de bunăstare a animalelor”.

6) Plafonarea plăţilor directe maxime acordate fermelor

O astfel de măsură nu-şi va dovedi utilitatea deoarece fermele mari se vor diviza în altele mai mici pentru a evita plafonarea plăţilor ceea ce va duce la creşterea costurile administrative afectând totodată competitivitatea fermelor în cauză. Prin această măsură nu se ţine cont de specificitatea agriculturii din fiecare stat membru.

În situaţia în care la nivel mondial există o tendinţă de majorare a suprafeţelor fermelor noi discutăm de o limitare a lor. Măsurile de protecţie socială trebuie să fie corecte şi eficiente, însă fără a afecta competitivitatea sectorului agricol.

7) Acordarea plăţilor directe doar fermierilor activi.

Această intenţie a Comisiei Europene este apreciată de toate statele membre, însă trebuie o definiţie foarte clară a ceea ce înseamnă fermier activ, la nivelul Uniunii Europene, care sunt responsabilităţile acestuia şi instrumentele adecvate aplicării acestei definiţii.

8) Coerenţa dintre Pilonul II al PAC cu celelalte politici

Evident că este normal să existe o coerenţă a măsurilor din Pilonul II al PAC cu celelalte politici, dar cu condiţia ca dezvoltarea rurală să rămână în cadrul Politicii Agricole Comune.

În momentul de faţă, există riscul reducerii bugetului dezvoltării rurale în cazul în care se introduce flexibilizarea între aceasta şi alte politici.

9) Distribuirea sprijinului pentru măsurile de dezvoltare rurală.

Criteriile actuale de alocare a sprijinului pentru dezvoltarea rurală existent între statele membre sunt corespunzătoare, de aceea introducerea de noi criterii trebuie să aibă în vedere menţinerea obiectivităţii acestora.

10) Sprijin pentru micii fermieri.

Sprijinul acordat micilor fermieri este binevenit, dar nu este stabilit clar nivelul şi sub ce formă se va acorda acesta. Trebuie să existe la nivelul Uniunii Europene, o definiţie clară cu privire la noţiunea de mic fermier. Definiţia trebuie să ţină cont de specificul naţional şi regional al statelor membre. Agricultura la scară mică cu suprafeţe de până la 5 – 10 ha, care respectă mediul şi care aprovizionează pieţele locale este binevenită şi are importanţa ei.

Pentru a accesa plăţile directe la timp şi cu o birocraţie redusă avem nevoie de o schemă simplificată administrativ. Poate, depunerea cererii la un timp de 5 ani sau în cazul în care se schimbă proprietatea ar fi o soluţie. Sunt necesare pachete de măsuri specifice de garantare a unui venit minim, cu condiţii de producţie clare care să justifice implementarea unor astfel de măsuri.

Acestea sunt câteva chestiuni legate de proiectul de nouă Politică Agricolă Comună ce va fi expus de Comisia Europeană la data de 17 noiembrie 2010 moment în care va intra în dezbaterea Parlamentului European şi evident că va suferi modificări faţă de forma actuală. În linii mari, principiile se vor menţine, însă modul de punere în practică a lor şi instrumentele financiare vor fi diferite.

Text: dr. ing. Daniel Botănoiu

» S-a semănat 30% din suprafaţa propusă cu rapiţă
» Interesul va fi crescut... Preţul va fi ridicat..
» Ce fac să îmi salvez cultura de rapiţă?

Condiţiile precare de pregătire a terenului pentru culturile de rapiţă, generate de secetă prelungită, au influenţat negativ cultura rapiţei, atât în ceea ce priveşte suprafaţa, cât şi stadiul de dezvoltare.

Pentru judeţele din sudul şi sud-estul ţării, în majoritatea situaţiilor, culturile de rapiţă sunt întârziate şi prezintă risc ridicat pentru ger.

În contextul actual, în care suprafaţa programată pentru rapiţă s-a diminuat cu 70-80%, cu siguranţă interesul pentru rapiţă va fi ridicat la momentul recoltării, datorită cantităţilor mici previzionate a fi recoltate la nivel de ţară.

Să trecem peste iarnă

Pentru a realiza producţii economice la rapiţă, prima condiţie este ca rapiţa să treacă peste iarnă.

Este total greşit să considerăm că nu vom avea probleme peste iarnă dacă o varietate de rapiţă este recomandată ca fiind “rezistentă la ger”. Cu toate că majoritatea varietăţilor de rapiţă au toleranţă ridicată la ger, această caracteristică se manifestă doar atunci când plantele de rapiţă se află în afara perioadei critice, şi-au format deja rozeta cu 6-10 frunze bine dezvoltate şi au pivotul rădăcinii cu diametrul de 4-8 mm.

În momentul actual, pentru culturile de rapiţă întârziate există un risc foarte mare de eşec, datorat fazei fenologice în care ne aşteptăm să intre în iarnă şi anume: 4, maxim 6 frunze, fază în care pierderile de densitate pot fi de până la 40-50%, considerând condiţii normale în iarnă.

Reducerea riscului de eşec

Este posibilă prin luarea tuturor măsurilor antistres asupra culturii de rapiţă şi utilizarea metodelor moderne de “fortificare” a plantelor cu produse care influenţează pozitiv activitatea fiziologică a plantelor.

Pentru creşterea toleranţei la ger plantele de rapiţă trebuie să intre în iarnă călite şi să aibă un sistem foliar sănătos. În acest scop vom urmări starea fitosanitară a solelor de rapiţă şi vom aplica obligatoriu un tratament cu un fungicid specific pe bază de tebuconazol -TEBUCUR în doză de 0,5 l/ ha - care va avea practic dublu rol: de protecţie fitosanitară şi de stimulare a creşterii concentraţiei sucului celular, factorul principal în creşterea toleranţei la ger.

Ţinta noastră: Sistemul radicular!

Practicile moderne impun în cazurile de culturi întârziate de rapiţă utilizarea îngrăşămintelor special formulate pentru stimularea sistemului radicular. Un sistem radicular bine dezvoltat stimulează practic activitatea tuturor proceselor fiziologice din plantă cu avantaje binecunoscute asupra elementelor de producţie.

Având exact această ţintă, compania Procera Agrochemicals România oferă soluţia agricultorilor români, şi anume biostimulatorul complex NUTRION RADIX, special formulat pentru rapiţă.

NUTRION RADIX este un îngrăşământ şi biostimulator foliar, din grupa produselor moderne complexe. Datorită efectului deosebit asupra creşterii şi dezvoltării sistemului radicular, a fost special formulat pentru culturile semănate toamna cu risc de înrădăcinare superficială.

Produsul este formulat în principal pe bază de extract concentrat de alge marine, acizi humici şi substanţe cu efect stimulator şi are un conţinut remarcabil de substanţe regulatoare de creştere naturale cum ar fi: citochinine, gibereline, acizi alginici, humici şi fulvici, auxine, 50-60 microelemente, 20 aminoacizi, substanţe antibiotice ş.a.

Formularea deosebită a produsului NUTRION RADIX urmăreşte obţinerea unor efecte sinergice ale compuşilor săi asupra producţiei şi calităţii culturii, asupra creşterii vitalităţii şi imunităţii plantelor de rapiţă.

Aplicarea acestui produs determină:

intensificarea dezvoltării sistemului radicular al plantelor - NUTRION RADIX creşte de 2-3 ori masa de rădăcini, vigoarea acestora şi implicit volumul de sol explorat;

creşterea rezistenţei la ger - aplicarea NUTRION RADIX, prin prezenţa betainelor, pe lângă o mai bună înrădăcinare a plantelor, aduce un aport de zaharuri organice în celulele plantelor, micşorând considerabil riscul de îngheţ al acestora, transferând practic toate proprietăţile caracteristice ale algelor;

creşterea rezistenţei la secetă - sistemul radicular fortificat prin aplicarea NUTRION RADIX, a polizaharidelor naturale polimerizate, asigură o mai bună aprovizionare cu apă a plantelor;

intensificarea formării şi multiplicării membranelor celulare - NUTRION RADIX, prin substanţele biostimulatoare pe care le conţine, asigură o creştere viguroasă a plantelor, o acumulare şi fixare mai bună a calciului şi proteinelor în peretele celular;

o mai bună termostabilitate a membranelor celulare - structura bine definită a membranelor şi pereţilor celulari determinată de aplicarea NUTRION RADIX, asigură o rezistenţă şi o flexibilitate sporită a acestora la variaţiile de temperatură;

accelerarea fotosintezei - NUTRION RADIX, prin extractul de alge pe care îl conţine, acţionează ca un catalizator în folosirea eficientă a energiei solare;

creşterea concentraţiei de antioxidanţi (polifenoli), dar şi de clorofilă din frunze - aplicarea NUTRION RADIX determină stimularea creşterii naturale a plantelor;

mai bună pornire în vegetaţie, extrem de benefică în competiţia cu buruienile - este datorată influenţei NUTRION RADIX atât asupra creşterii şi dezvoltării sistemului radicular, cât şi a părţii aeriene;

întârzierea proceselor de îmbătrânire a plantelor;

efecte deosebite în cazul culturilor de rădăcinoase şi bulboase pe soluri nisipoase, mai puţin fertile; creşterea capacităţii plantelor de a utiliza la maximum rezervele solului - diversele componente ale NUTRION RADIX, printre care şi acizii fulvici, stimulează permeabilitatea celulară şi în consecinţă capacitatea acestora de a absorbi o cantitate mai mare de apă şi elemente nutritive.

Aplicarea produsului NUTRION RADIX, respectând particularităţile pe care le generează cultura rapiţei, poate face diferenţa între profitabil şi neprofitabil.

Doza de 1,5 l/ ha aplicată în stadiul de 4 frunze, când gradul de acoperire al solului cu plante este de peste 40%, poate determina creşterea toleranţei la ger până la nivelul unei culturi semănate şi răsărite în perioada optimă.

Text: Ing. Mihai RADU, Director Tehnic, Procera Agrochemicals România

Zona Sibiului se poate mândri cu câteva ferme de creşterea vacilor pentru lapte, de îngrăşat taurine, bovine pentru carne şi ferme de porci în dezvoltare. Una dintre cele mai moderne ferme de creştere a vacilor pentru lapte din judeţ, dar şi din ţară, este Horticola Internaţional Seviş, care s-a dezvoltat în ultimii doi ani prin proiecte europene, dar şi prin investiţii proprii de milioane de euro. În plus, cei de aici se laudă că tot ce iese pe poarta fabricii de lapte este sută la sută natural.

La ferma de la Seviş, aflată nu prea departe de Sibiu, am ajuns într-o după-amiază de toamnă, când soarele încă mai încălzea pământul şi te împingea spre plimbare. Cel care ne-a arătat tot ce s-a realizat la această fermă zootehnică, investiţiile făcute, dar şi care le sunt planurile de viitor, a fost nimeni altul decât directorul fermei, Octavian Marţian.

„Am avut două etape de investiţii: una de până la 1 milion de euro realizată în cursul anului 2008 şi care a presupus modernizarea a două grajduri, iar a doua etapă a investiţiilor a avut loc anul trecut şi a reprezentat construcţia integrală a unui nou grajd cu 250 de locuri, investiţia totală fiind de 3 milioane de euro“, ne-a spus directorul fermei, precizând că în prezent capacitatea de cazare este de 500 de capete.

El ne-a explicat că ferma face parte din holdingul Atlassib şi că aici, la Seviş, se va dezvolta într-un viitor apropiat un complex agrozootehnic format din ferma de vaci si fabrica de lapte care a luat fiinţă anul trecut, la care se vor adăuga o fermă vegetală, una de tineret taurin, o viitoare fermă de porci şi un micro FNC: „Pe lângă ce s-a investit, pentru ferma de tineret sunt prevăzuţi în jur de 2 milioane de euro, iar în ferma de porci cu FNC-ul alte 2 milioane. În total ne apropiem de 10 milioane de euro. În plus, noi am cumpărat toate utilajele de care aveam nevoie pentru producerea furajelor, pentru că de acolo pleacă totul. Aşadar, am început cu tractoare, semănători, discuri, pluguri... cheltuiala a fost foarte mare, dar sperăm ca în 2-3 ani să acoperim totul“.

Adăposturi aerisite pentru animale

Vizita la Horticola Internaţional Sevis am început-o în noul grajd, unde toate vacile stau în adăposturi noi, înalte, aerisite, compartimentate cu spaţii de odihnă şi cu spaţii de furajare. În plus există o maternitate şi o aşa-zisă infirmierie în care, după prima zi de fătare, animalul rămâne încă 7 zile, în perioada colostrală, trecând apoi într-un alt compartiment numit de super-producţie.

Deoarece adăposturile nu sunt etanşe, problema curenţilor de aer a fost rezolvată prin folosirea perdelelor de protecţie. „Acestea au un rol important mai ales iarna. Astfel, vacile de aici, care sunt din rasa Holstein, continuă să producă lapte până la -15 grade Celsius fără probleme. Abia de la -20 de grade Celsius începe să fie afectată producţia de lapte. În aceast moment avem 300 de capete, din care în jur de 200 sunt primipare. Marea majoritate au venit anul trecut din afară, dar sunt şi din producţia internă. În final, ne dorim să ajungem la un efectiv de 400-450 vaci de lapte“, ne-a spus Octavian Marţian.

Cuşetele de viţei mici sunt total în aer liber

Tot în etapa de amenajare s-a avut grijă şi de boxele pentru viţei, în număr de 48. Anul viitor urmează să se mai realizeze altele noi, tot prin proiect şi pe acelaşi model: cu spaţiu de odihnă, spaţiu de mişcare, loc de furajare.

Cuşetele individuale au mai multe avantaje, deoarece viţeii nu învaţă să se sugă între ei, au o parte perfect închisă pentru odihnă, dar şi una pentru mişcare în care se văd unii cu alţii, important ca să nu se simtă singuri, mai ales că înţărcarea se face destul de brusc.

„Viţeii, după ce sunt fătaţi, sunt lăsaţi la lins şi la primul supt. După aceea, timp de 7 zile, viţelul bea tot lapte colostru de la mama lui, urmând să primească apoi lapte de colectură, dar şi granule starter şi fân, până la vârsta de o lună jumătate, când i se reduce cantitatea de lapte. Zilnic, viţelul stă lângă mamă 4-5 ore maximum, restul timpului petrecându-l în cuşeta în care rămâne până la 2 luni. De aici, tăuraşii sunt daţi mai departe către ferme de îngrăşare, iar viţelele se duc în boxe comune, unde sunt împărţite periodic după vârstă şi după greutate, pentru a şti ce furajare trebuie făcută în mod diferenţiat“, ne-a spus directorul fermei. După fiecare ciclu se eliberează boxa şi se face dezinfecţie totală. Se curăţă şi mecanic şi chimic, cuşetele fiind pregătite astfel pentru viitorii oaspeţi.

Hrană proaspătă

Furajul care se administrează animalelor este unic, fie pentru vacile în gestaţie, fie pentru cele în lactaţie, diferind însă cantitatea sortimentelor: porumb siloz, borhot de bere, fân, paie, amestec de concentrate, şroturi, premixuri. „Este făcut proaspăt, de noi, în această vară. Silozul l-am făcut tot noi, folosind materii prime de cea mai bună calitate pe care le amestecăm în remorca tehnologică, prevăzută cu 2 valţuri. Dacă rămân resturi de la vaci, dimineaţa le adunăm şi le dăm la tineret ca să completăm raţia lor normală de furaj. Sporul realizat la tineret este între 700-800 grame în medie pe animal. Pe cap de vacă asigurăm între 8 şi 10 kilograme concentrate. Vacile noastre sunt împărţite în 4 grupe, în funcţie de producţia de lapte şi fiecare primeşte după merit“, a afirmat directorul fermei.

Vacile ştiu singure drumul spre sala de muls

Când am intrat în sala de muls, aflată într-o clădire nouă şi modernă, am observat pe uşa de la intrare programul de lucru pentru lăptari care începe la 5 dimineaţa. Aveam să aflu însă că, datorită creşterii efectivului de vaci, lăptarii încep lucrul chiar mai devreme la 4,30 şi termină la 8,30 seara, cu o pauză de masă la amiază.

De mulgerea vacilor se ocupă doar două angajate, care execută toate operaţiile necesare: mai întâi spală ugerele cu apă caldă, fac dezinfecţia locală a fiecărui sfârc, apoi pun aparatul de muls care este de tip brăduţ. „Vacile au învăţat deja ora de muls şi drumul pe care îl au de făcut. Cineva doar le dă drumul din boxele lor şi ele vin singure ca să scape de ugerul plin care le apasă“, spune zâmbind directorul. La sfârşit se mai face o dezinfecţie după care se dă drumul la vite, care ies împreună pe un alt culoar diferit de cel pe care intră.

Lapte bio

Fiecare vacă are în ureche un cip şi când se aşază la locul ei aparatul îi citeşte numărul de identificare, astfel ţinându-se evidenţa cantităţii de lapte muls individual.

Laptele de la sala de muls ajunge pe conducte în tancul de colectare de 5.000 de litri şi este menţinut la o temperatură constantă de până la maximum 4 grade. Acest lucru se întâmplă cu laptele de seara, care trebuie să stea până dimineaţa, când se începe activitatea la fabrica de lapte. Din tancul de colectare este trimis mai departe cu ajutorul pompelor, prin conducte, până în containerele din fabrica de lapte. „Absolut fiecare vacă este urmărită zilnic şi pentru un simplu tratament la picior, de exemplu, este scoasă din efectivul de lapte şi nu mai intră la sala de muls decât în momentul în care testerul nostru spune că nu mai are nicio urmă de antibiotic. Deci laptele care ajunge în fabrică este mai mult decât bio, este un lapte perfect curat“, a afirmat dl Marţian.

5.500 de litri pe cap de vacă

Producţia de lapte realizată este de aproximativ 5.500 litri pe cap de vacă. „Avem primele două vaci care au fătat a doua oară şi care dau deja o producţie între 28-32 litri. Dar după 5 fătări începe să scadă producţia de lapte, rentabilitatea unei vaci fiind până la 8 ani, maximum 10, în funcţie de potenţialul ei productiv. Vârful este între a treia şi a cincea lactaţie. Într-un viitor apropiat, când o să ne putem asigura înlocuirea din producţie proprie, vom ajunge şi noi ca, după maximum 3 fătări, să considerăm vaca doar pentru carne. Mamele junicilor pe care le-am cumpărat anul trecut aveau o producţie între 9.000 şi 12.000 litri. Sperăm şi noi să ajungem la acelaşi nivel deoarece avem convingerea că nu am făcut greşeli prea mari în ceea ce priveşte menţinerea raselor. Am trimis deja în Germania mostre ca să ne confirme dacă suntem pe calea cea bună. Facem tot timpul analize la furajul pe care îl dăm, raţia fiind schimbată cel puţin de 2 ori pe lună în funcţie de producţie şi de starea fiziologică“, ne-a povestit directorul fermei zootehnice.

Igienă strictă pentru lapte bio

Foarte importantă pentru menţinerea calităţii laptelui este spălarea instalaţiei de muls, care se realizează automat, în acelaşi mod fiind curăţat şi bazinul de colectare a laptelui.

Aparatele din sala de muls se spală cu ajutorul unor substanţe speciale după fiecare mulsoare, timp de 45 de minute cu soluţie bază şi încă 45 de minute cu acid. La urmă se clăteşte totul cu apă. Tancul de colectare se curăţă tot cu soluţii, în mod automat, timp de 27 de minute. Dacă nu ar fi respectate toate aceste prevederi tehnologice de spălare şi menţinere constantă a temperaturii, laptele s-ar acidula şi ar fi de proastă calitate.

Sistem modern de captare a dejecţiilor

Sistemul de dejecţie adună resturile de la toate adăposturile şi le duce la staţia de epurare. De fapt există 2 staţii: una pentru sala de muls şi acest sector zootehnic şi încă una, separat, pentru fabrica de lapte. Evacuarea dejecţiilor se face prin intermediul unor canale, în care se separă cele grosiere de cele lichide, acestea din urmă fiind împrăştiate imediat pe păşune.

„Ferma e prevăzută cu 2 bazine de colectare a lichidelor, de câte 5.000 metri cubi fiecare, şi unul de colectare a grosierelor de 2.500 m cubi, în care gunoiul stă aproape 6 luni, fermentează, iar apoi se foloseşte pe post de fertilizator la terenul pe care îl avem în folosinţă. În 2010, pentru efectivul de 475 capete am avut 305 ha arabil, 121 ha păşune şi 5-6 fâneţe. Deja din această toamnă am preluat încă 190 ha arabil şi 485 pajişti pentru a atinge necesarul de suprafeţe pentru efectivul final, de 900 de capete, pe care vrem să-l avem în această fermă“, a spus directorul fermei de vaci.

Şi purinul este utilizat integral. „Până acum am dus peste 1.000 de tone în decurs de o săptămână. După ce am eliberat terenul de porumb pentru siloz îl fertilizăm şi cu purin şi cu grosier. Pe parcursul întregii ierni fertilizăm în continuu păşunea sau fâneaţa“, a adăugat directorul care speră să obţină fonduri pe proiectele de mediu, pentru că toată unitatea pe care o conduce se dezvoltă în acest sens. Un alt proiect care se află în stadiul de cercetare este cel pentru o instalaţie de biogaz, pentru care se doreşte un suport european de 50%, ca şi pentru celelalte investiţii realizate aici.

Marele of: cofinanţarea

Chiar dacă a beneficiat de proiecte europene, şi ferma de la Seviş întâmpină unele probleme în ceea ce priveşte cofinanţarea proiectelor prin care se doreşte accesul la proiectele europene. „Oful îl avem cu băncile. Dacă este asigurată 80% din cofinanţare prin fondul de garanţie rurală, pentru ceilalţi 20% băncile pun atât de multe condiţii, încât unii dintre fermieri ajung disperaţi să garanteze cu propria casă. Mai este şi problema dobânzilor excesiv de mari, care creează probleme în rambursarea acestora, precum şi a ratelor. Dar şi aşa, cu proceduri foarte complicate pentru a accesa banii respectivi, este destul de greu. Eu cunosc fermieri care au deja aprobate proiectele şi banca nu vrea să-i finanţeze. Există un cerc vicios. Să vă dau un exemplu: există proiecte la care nu pot accede decât tinerii. Dar, pentru că sunt firme start-up, băncile nu vor să le acorde credite. Deci tinerii au proiectele aprobate mult mai uşor decât cei mai în vârstă, cu istoric în urmă, dar chiar aceste condiţii fac astfel că nu pot să primească banii din bancă. Şi se blochează pur şi simplu“, ne-a declarat în încheiere directorul fermei, Octavian Marţian.

Text: Delia Ciohodaru