Citatul ediţei - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Ca urmare a situaţiei epidemiologice din Bulgaria, cu referire la cazul de febră aftoasă la mistreţi, Comisia Europeană a elaborat Decizia „privind măsurile intermediare de protecţie privind febra aftoasă în Bulgaria”.

Aceasta conţine măsuri referitoare la certificarea de sănătate a animalelor şi a produselor acestora, la circulaţia şi comercializarea animalelor vii, a cărnii şi produselor din carne, a laptelui, colostrului, produselor din lapte, materialului seminal, ovulelor, embrionilor, blănurilor, pieilor şi a altor produse de origine animală. 

În acest context epidemiologic, sub raportul febrei aftoase, existent în ţara vecină (la 242 km) şi având în vedere caracterele epidemiologice ale bolii, difuzibilitatea extrem de mare, sezonul de vânătoare şi impactul economic grav în caz de evoluţie, dr. Radu ROATIŞ-CHEŢAN, preşedinte-secretar de stat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor, a dispus următoarele măsuri de urgenţă:

  • efectuarea unei analize de risc şi stabilirea unui plan de măsuri severe, necesare pentru preîntâmpinarea apariţiei bolii pe teritoriul României;
  • prelucrarea prevederilor legislative europene din decizia menţionată mai sus şi instruirea medicilor veterinari de liberă practică, în recunoaşterea clinică a bolii şi în respectarea măsurilor;
  • informarea prefecţilor de către directorii executivi în vederea solicitării sprijinului în aplicarea planului de măsuri ce se impun pentru păstrarea indemnităţii teritoriale sub raportul febrei aftoase;
  • efectuarea tututor demersurilor necesare pentru ca acţiunile de vânătoare să fie notificate către  Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, iar la acestea să participe obligatoriu, medici veterinari desemnaţi de către directorul executiv al D.S.V.S.A.;
  • medicii veterinari participanţi la vânătoare vor avea responsabilitatea examinării vânatului şi recoltării de probe, conform procedurii stabilite de L.N.R. pentru febra aftoasă;
  • publicitatea, prin orice mijloace, a faptului că prima şi cea mai eficientă măsură este anunţarea urgentă a medicului veterinar dacă se constată semne ce pot fi atribuite febrei aftoase;
  • prin mass media locală va fi precizat numărul de telefon la care se poate comunica permanent orice suspiciune de boală;
  • colaborarea cu asociaţiile judeţene de vânători pentru supravegherea animalelor sălbatice, îndeosebi în locurile hrănirii, adăpării, sărării şi anunţarea rapidă a constatărilor de animale bolnave;
  • întărirea condiţiilor de biosecuritate în exploataţii cu animale receptive;
  • inspectarea turmelor de ovine şi controlul strict al mişcării acestora;
  • controlul depozitelor frigorifice utilizate pentru examinarea şi depozitarea vânatului;
  • organizarea, în data de 12.01.2011, orele 10.00, la D.S.V.S.A. Constanţa a unui exerciţiu de simulare a febrei aftoase. La această simulare vor participa şefii serviciilor de monitorizare a bolilor, sănătate animală şi specialistul virusolog.
  •  Preşedintele A.N.S.V.S.A., dr. Radu ROATIŞ-CHEŢAN, afirmă că “În acest moment, nu se pune problema existenţei vreunui caz de febră aftoasă în România iar, prin măsurile pe care le-am dispus de urgenţă, ţinem sub control şi apărăm teritoriul României de o asemenea adevărată năpastă.

 De asemenea, ţin să precizez, încă o dată, că această boală a animalelor nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea oamenilor. În schimb, ea poate produce o adevărată catastrofă din punct de vedere economic, în zootehnia României, în industria de profil românească, care şi-ar vedea, astfel, foarte mult limitate posibilităţile de industrializare a cărnii româneşti şi ar suferi, implicit, din punct de vedere financiar şi, nu în ultimul rând, în gospodăriile populaţiei!

 De aceea, măsurile pe care le-am dispus şi ordinele pe care le-am dat sunt urgente, categorice şi puse în aplicare imediat! Pentru că până la urmă, ceea ce facem noi în acest caz, toţi medicii veterinarii precum şi autorităţile centrale şi locale, reprezintă un act de apărare a bugetului României în faţa unui eventual şi de nedorit dezastru economic!

 Şi vă rog să mă credeţi că am proprietatea termenilor, ştiu foarte bine ce vorbesc! Gândiţi-vă numai la cazul epidemiei de febră aftoasă din 2001, din Marea Britanie, unde febra aftoasă a evoluat epidemic şi au fost ucise aproximativ 6 milioane de animale iar pierderile agriculturii şi ale lanţului alimentar s-au ridicat la peste 3 miliarde de lire sterline.”

Reamintim că Directoratul General pentru Sănătate şi Consumatori din cadrul Comisiei Europene (DG SANCO) a notificat, de urgenţă, în data de 05.01.2011, către toţi şefii serviciilor veterinare (CVO) ai Statelor Membre, referitor la confirmarea unui caz de febră aftoasă la mistreţi, în Bulgaria - municipalitatea Malko Tarnovo, satul Kosti. Acest sat pe raza căruia au fost vânate animalele infectate, se află la 242 Km în linie dreaptă faţă de Giurgiu. Zona de vânătoare respectivă este străbătută de drumul European E70 care are ca destinaţii spre România, Vama Veche (E87) 309 Km, şi Giurgiu (E70) 351 Km.

Cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 67.696 tone (-7,4%), în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2010, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent, totalizând 842.192 tone, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cea mai mare scădere a producţiei, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2010, faţă de perioada corespunzătoare din anul 2009 s-a înregistrat la brânzeturi, inclusiv cantitatea de brânză obţinută exclusiv din lapte de vacă (93,2% din producţia totală de brânzeturi) cu 5.159 tone (-8,1%), urmată de unt cu 691 tone (-7,3%).

Potrivit datelor INS, producţia de brânzeturi a însumat 58.722 tone, din care 54.753 tone reprezintă producţia de brânzeturi din lapte de vacă, iar cea de unt a totalizat 8.744 tone, în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2010.

De asemenea, în perioada analizată, producţia a crescut doar la laptele acidulat (iaurt, iaurt de băut şi altele) cu 6.342 tone (+4,8%), până la 139.534 tone, iar cantităţile de smântână de consum şi de lapte de consum au rămas aproximativ egale cu cele obţinute în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2009, şi anume 42.111 tone, respectiv 203.055 tone.

Şi în luna noiembrie 2010, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare a scăzut faţă de luna precedentă cu 12,3% (8.683 tone), iar faţă de luna noiembrie 2009, cu 9,5% (6.509 tone).

Cea mai mare scădere a producţiei în luna noiembrie 2010 comparativ cu luna octombrie 2010 a avut loc la brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (97,1% din producţia totală de brânzeturi) cu 574 tone (-10,9%), fiind urmată de unt cu 84 tone (-9,1%), de smântâna de consum cu 242 tone (-6,1%) şi de laptele de consum cu 305 tone (-1,5%).

În luna noiembrie 2010 comparativ cu luna precedentă, producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) a crescut cu 359 tone (+3,0%) datorită, în principal, creşterii cantităţii de lapte importat cu 1358 tone (+16,9%).

Datele statistice ale INS arată că în noiembrie 2010, comparativ cu luna similară din 2009, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 6.509 tone (-9,5%). Principalul produs lactat la care producţia a scăzut în luna noiembrie 2010 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2009 este untul cu 193 tone (-18,8%).

Creşteri ale producţiei în luna noiembrie 2010, comparativ cu luna noiembrie 2009, au avut loc la: lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 1.202 tone (+10,8%), lapte de consum cu 1.659 tone (+8,7%) şi smântână de consum cu 63 tone (+1,7%).

La brânzeturi producţia s-a menţinut aproximativ constantă în luna noiembrie 2010 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2009.

Fondurile solicitate pe proiectele de acvacultură şi pescuit până la finele lui 2010 sunt de peste două ori mai mari decât sumele nerambursabile alocate până în 2013 pe axa prioritară 2 'Acvacultura, pescuitul în apele interioare, procesarea şi marketingul produselor obţinute din pescuit şi acvacultură' inclusă în Programul Operaţional pentru Pescuit al Românei.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), axa prioritară 2 are alocată pentru perioada 2007-2013 o sumă de 140 de milioane de euro, în timp ce suma solicitată se ridică până la finele lui 2010 la peste 292 milioane de euro.

Astfel, până la finele lunii decembrie au fost depuse 170 cereri de finanţare cu o valoare totală eligibilă estimată de 1,255 miliarde lei, respectiv 292,4 milioane euro.
Numai pe măsura 2.1. 'Acvacultură' , care are încă deschisă sesiunea de depunere a proiectelor, au fost depuse 152 cereri de finanţare, cu o valoare totală eligibilă estimată de 1,063 miliarde lei (247,5 milioane euro), din care: 63 sunt eligibile pentru finanţare, în valoare de 101,5 milioane euro. Alocarea financiară pe perioadă de 7 ani (2007-2013) se ridică la 88 de milioane de euro.

În cazul măsurii 2.3. 'Prelucrarea şi comercializarea peştelui', o altă sesiune deschisă, cu o alocare financiară de 47,6 milioane euro până în 2013, au fost depuse 17 cereri de finanţare, cu o valoare totală eligibilă estimată de 132,64 milioane lei (30,88 milioane euro), din care doar 7 cereri sunt eligibile pentru finanţare cu o valoare totală de aproape 55 milioane de lei (12,803 milioane euro).

Potrivit datelor MADR, pe măsura 2.4. 'Inginerie financiară', cu o alocare de 2007-2013 de 13,99 milioane euro, a fost încheiat contractul de finanţare de prestări servicii cu gestionarul schemei de garantare financiară în valoare de 59,774 milioane lei (13,999 milioane euro), care a fost plătit integral.

România va beneficia, până în 2013, de peste 307,618 milioane euro pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării , din care 230,714 milioane euro reprezintă asistenţa UE din cadrul Fondului European pentru Pescuit (FEP), iar diferenţa este asigurată din bugetul naţional.

Axa 1 destinată adaptării flotei de pescuit are alocată o sumă 13 milioane de euro, axa 2 pentru acvacultură - 140 de milioane de euro, axa 3 pentru măsuri de interes comun - 40 de milioane de euro, axa 4 - dezvoltarea zonelor pescăreşti - 100 de milioane euro, iar asistenţă tehnică - 14,3 milioane euro.

Joi, 04 Noiembrie 2010 21:42

Pomicultura, probleme vechi şi noi

Distribuţia de mere în şcoli în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe a fost demarată de autorităţile locale începând cu 1 noiembrie, dar pomicultorii din România spun că le este dificil să participe la acest program din cauza concurenţei externe, iar statul îşi achită datoriile cu întârziere. Acest eveniment a adus însă în prim-plan pomicultorii şi problemele cu care se confruntă. Care este producţia în acest an, dar şi cum stăm cu valorificarea şi susţinerea pomiculturii am încercat să aflăm de la câţiva pomicultori cu vechime, precum Ilarie Isac, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România, Ioan Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni, şi Emil Farago, producător de mere de pe Valea Mureşului, dar şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mere din Transilvania.

Anul 2010 a fost un an bun pentru pomicultori, cu recoltă bogată în ciuda problemelor datorate vremii. „Din punctul meu de vedere şi al asociaţiei pe care o reprezint, a fost un an destul de bun ca rezultate, dar greu ca producţie, pentru că tehnologic ne-a fost tare greu. Au fost prea multe precipitaţii şi multe cheltuieli, dar per total avem o producţie rezonabilă din punct de vedere cantitativ şi calitativ“, a afirmat Emil Farago, poate cel mai mare producător de mere din ţară. Rezultate foarte bune au obţinut şi pomicultorii din sudul ţării. „Noi reprezentăm partea tipică a pomicultorilor – mici, dar mulţi – şi suntem poate cel mai mare bazin pomicol al ţării. Anul acesta am făcut producţie destul de bună, dar există în asociaţia noastră şi producători care nu au avut rezultate pe măsură, deoarece au ratat 2-3 tratamente“, a spus Ioan Oprea, preşedintele Asociaţiei Pomicultorilor Dâmboviţeni.

Depozitarea între aşa nu şi aşa da

Dar toată această producţie trebuie depozitată undeva, iar cele mai multe asociaţii au probleme din acest punct de vedere. „Cu depozitarea stăm mai prost deoarece multe depozite vechi s-au dărâmat. Am avut un depozit de 5.000 de tone la Voineşti, dar domnii guvernanţi n-au vrut să-l transfere către grupurile de producători şi l-am dărâmat, iar acum ne spun că trebuie să îl refacem. Dar sperăm să rezolvăm şi această problemă. Din fericire, anul acesta, desfacerea va fi una dintre cele mai bune, deoarece polonezii aşteaptă să colecteze întreaga recoltă şi plătesc un preţ bun. Şi acest lucru ne ajută, deoarece statul nu ne-a mai dat subvenţii“, a mai spus Ioan Oprea.

Fermierii mai sunt nemulţumiţi şi din cauză că în anumite zone există numeroase depozite care sunt umplute pe jumătate sau nu au fost folosite niciodată, micii producători preferând în continuare să-şi vândă produsele pe marginea drumului. În plus acum se aude că guvernanţii doresc construirea unor depozite noi. „Acum se zvoneşte că ar trebui să fie făcut un lanţ de vreo 26 de depozite la nivel naţional pentru a putea prelua marfa de la producători. Şi asta în condiţiile în care există depozite care stau degeaba. În Argeş, de exemplu, există depozite de 5.000 tone care abia ajung pe la jumătate din capacitatea lor. Pe lângă ele mai există încă vreo 20 de depozite vechi, cu ventilaţie mecanică“, ne-a declarat Ilarie Isac, preşedintele Societăţii Naţionale a Pomicultorilor din România.

„Din punctul de vedere al depozitelor regionale, nu există prea multă logică în ceea ce se face. Avem exemplul acelor depozite de stat care nu funcţionează. Altceva ar trebui făcut: grupul de producători ar trebui ajutat să îşi facă depozitul propriu. Dar trebuie să existe un echilibru între sprijinul naţional şi fondurile europene, ca să nu fie încălcată legislaţia UE. Există fonduri pe forme structurale, pe măsura 121, care ajută producătorii“, a afirmat Emil Farago care conduce Asociaţia Producătorilor de Mere din Transilvania.

De altfel, această asociaţie este una chiar atipică pentru România prin faptul că poate depozita întreaga producţie. „Avem capacităţi de depozitare moderne, care ne acoperă aproape întreaga cantitate. Iar acest lucru nu se întâmplă în general cu pomicultorii din România. Investiţiile pe care am reuşit să le facem cu foarte mari eforturi pe partea de plantaţii tinere ne-au făcut să avem mere de calitate şi ca aspect, nu numai din punctul de vedere al conţinutului. Din acest motiv avem o ieşire directă mai bună pe supermarketuri, dar a fost greu să intrăm în această filieră“, a declarat preşedintele asociaţiei Emil Farago care a reuşit să adune în jurul său un grup de producători care au format un lanţ complet de la recoltă la vânzare.

Soluţii pentru mere româneşti în şcoli

Deşi Programul european de încurajare a consumului de fructe în şcoli, de care ar trebui să beneficieze peste 1,7 milioane de elevi, ar trebui să aducă beneficii pomicultorilor români, în realitate lucrurile nu stau chiar aşa concurenţa europeană dându-le multe bătăi de cap. „Când a fost dată legea, mi s-ar fi părut corect ca în caietul de sarcini să aibă un procent în plus producătorii autohtoni şi nu comercianţii. Dar n-a fost aşa. În plus, nici producătorii români nu sunt privilegiaţi, deoarece suntem în UE. Din aceste programe câştigă doar distribuitorii care iau de la noi marfă cu 1,2 lei şi o dau la şcoli cu 2,4 lei. Dar sperăm să se îndrepte lucrurile. Eu am tras semnalul de alarmă şi anul trecut, şi o fac din nou în acest an, deoarece e anormal ca statul să ia mere din Ungaria sau Polonia pentru şcolile din România“, ne-a spus Ioan Oprea, referitor la acest program prin care se pot absorbi 20.000 de tone de mere de pe piaţă.

Având în vedere însă că România face parte din UE, iar acest program este cu finanţare majoritar europeană şi producătorii de la noi trebuie să respecte legislaţia europeană. „Am încercat să facem în aşa fel încât să fie favorizaţi producătorii interni, dar există o legislaţie a concurenţei care e liberă. Poate să vină şi din Danemarca să vândă mere în România, la fel cum şi noi putem merge pe piaţa de acolo. Există 3 moduri de a rezolva problema într-un judeţ: licitaţie pe tot judeţul, licitaţie pe zone sau fiecare localitate este lăsată să îşi facă partea de achiziţii“, a afirmat Emil Farago. El a dat ca exemplu judeţul Mureş, unde Consiliul Judeţean a lăsat fiecare primărie să îşi facă achiziţiile proprii.

„Pentru că este sub 15.000 euro, se face direct cu cerere şi ofertă, fără licitaţie. În acest fel producătorii din judeţul Mureş au fost indirect favorizaţi. La fel s-a întâmplat şi în Argeş. Aşadar, nu ministerul este de vină pentru că nu reuşesc să intre producătorii autohtoni în acest program. Eu, de exemplu, nu pot merge să fac distribuţie în judeţul Dâmboviţa, deoarece sunt favorizaţi agenţii implicaţi deja în proiectul cu laptele şi cornul şi care au deja programul de distribuţie pus la punct“, a explicat Emil Farago care este printre puţinii care au reuşit să livreze mere şi pe finalul trecut de an şcolar, iar în momentul

de faţă se află pe punctul de a încheia contracte pe următorul an pentru o cantitate destul de mare. Dificultăţi a întâmpinat şi el: „Avem o relaţie cu statul în ceea ce priveşte merele trimise în şcoli, stat care, aşa cum se ştie, în general, plăteşte cu mare întârziere. Pe când întârzierile în obligaţiile noastre faţă de el sunt mereu taxate. Înainte erau 0,01% pe zi majorările pentru întârzierile la plată, iar acum 0,05.“

13.405.814 de euro pentru merele elevilor

Conform datelor furnizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru acest an şcolar s-au înscris 1016 solicitanţi (983 primării, 27 Consilii Judeţene şi cele şase sectoare ale Municipiului Bucureşti), se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. MADR a alocat 56.304.418,41 lei, respectiv 13.405.814 euro, din care 40.568.724 lei (9.659.220 euro) finanţare comunitară, iar 15.735.694,41 lei (3.746.594 euro) cofinanţare publică. Astfel, pentru anul şcolar în curs, elevii din clasele I-VIII vor primi zilnic mere, în limita a 0,3 lei/elev, de 90-140 grame. Scopul acestui program este de a crea obiceiuri alimentare sănătoase în rândul tinerilor, având în vedere cifrele care demonstrează faptul că obezitatea infantilă este în creştere şi devine un fenomen îngrijorător.

Distribuţia de mere în şcoli a fost demarată de autorităţile locale la data de 1 noiembrie 2010. Acesta este şi primul an în care programul presupune implementarea de măsuri adiacente distribuţiei de mere, pentru formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase şi la conştientizarea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete. Pentru aceste măsuri adiacente, autorităţile locale vor putea cheltui până la 10% din fondurile alocate pentru distribuţia de mere, urmând să recupereze sumele cheltuite de la APIA. Se va putea opta pentru organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare, pentru organizarea de concursuri tematice cu premii ca modalităţi practice educative care să contribuie la dezvoltarea competenţelor elevilor şi prin activităţi de grădinărit sau pentru realizarea de broşuri sau materiale didactice al căror scop este cunoaşterea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete.

Citate

Anul 2010 a fost un an bun pentru pomicultori, cu recoltă bogată în ciuda problemelor datorate vremii.

Acesta este şi primul an în care programul presupune implementarea de măsuri adiacente distribuţiei de mere, pentru formarea şi fixarea de obiceiuri alimentare sănătoase şi la conştientizarea beneficiilor consumului de fructe şi legume proaspete.

Miercuri, 03 Noiembrie 2010 21:34

“Parada Taurilor”

Tradiţionala paradă a taurilor de la Semtest BVN Târgu Mureş s-a desfăşurat, ca în fiecare an, în prima sâmbătă a lui octombrie. Cea de a 9-a ediţie a Paradei Taurilor a adus la sediul semtestului din Sângeorgiu de Mureş circa 300 de crescători de taurine, care s-au aşezat încă de la primele ore ale dimineţii în tribunele care înconjoară ringul special amenajat pentru defilarea taurilor. Au fost prezenţi şi crescători din Germania, Austria, Cehia, Croaţia, Serbia, Moldova, ţări în care ajunge materialul seminal congelat de la taurii Semtest BVN.

50 de tauri din cei 150 crescuţi la semtest au participat la paradă şi au fost prezentaţi în detaliu, pe rase, linii, familii, vârste. Au fost arătaţi tauri din rasa de lapte Holstein Friză, din rase de carne (Limousine, Charolaise, Angus), rase mixte (Pinzgau, Brună, Simmental). “Este o şansă pentru crescători de a vedea taurii pe viu, deoarece în asemenea ferme nu se poate intra, animalele sunt izolate, au condiţii stricte de carantină. De aceea, o dată pe an, la Parada Taurilor crescătorii de animale pot să vadă pe viu taurii, să-i analizeze”, spune Mircea Roman, directorul Semtest BVN.

Ce aruncă alţii, iau fermierii noştri de bun

Semtestul din Sângeorgiu de Mureş are 10 tauri incluşi în primii 50 de tauri din clasamentul care se publică de trei ori pe an în Germania şi Austria. MSC-ul de la aceşti zece tauri este vândut doar la export. Asta pentru că fermierul român îl consideră prea scump.

“Din păcate, mulţi dintre crescătorii de taurine se uită la preţ şi cumpără cel mai ieftin MSC. Este o greşeală, mai ales când diferenţa de preţ este de 2-3 lei pentru o doză. Nu poţi lua ceva ieftin şi slab pentru un animal pe care îl exploatezi următorii zece ani. Trebuie să cumperi MSC de calitate, trebuie să iei un animal bun, care rezistă 10 ani şi care produce. Dacă în fiecare zi vaca produce mai mult cu un litru de lapte, înmulţim 7-8 lactaţii cu 300 de zile înmulţit cu un litru şi vedem ce cantitate enormă de lapte se pierde pentru un MSC mai ieftin cu 2-3 lei”, arată Mircea Roman.

El a adăugat că la noi nu există reguli stricte pe piaţa materialului seminal congelat şi oricine poate aduce MSC din afară, primeşte autorizare, indiferent de calitate. “Eu vând în Germania MSC de la taurii lor, dar nemţii plătesc, de pildă, TVA la MSC-ul cumpărat de aici, cu toate că România e o ţară UE. Este o măsură pe care o ia Germania pentru a stopa importurile şi a-şi proteja producţia şi piaţa internă. De asemenea, Ungaria pune nişte oprelişti la importul de MSC, tot pentru protejarea producţiei interne şi dezvoltarea efectivelor proprii de animale. Mai mult de 70% din MSC-ul importat are calitate slabă. La noi se aduce tot ce se aruncă în altă parte. Din respect pentru crescătorul de animale, în 2009, Semtest BVN a aruncat 150.000 doze de MSC, pentru că nu avea calitate”, spune directorul semtestului.

Scad vânzările de MSC

În ce priveşte vânzările, criza s-a simţit şi în genetica bovină. Efectivul de animale de la noi din ţară s-a redus drastic în ultimii doi ani, dar nimeni nu ştie sau nu vrea să spună cu cât. În 2010 vânzările de MSC au scăzut comparativ cu 2009.

Până în octombrie anul acesta, Semtest BVN a vândut 140.000 doze de MSC, iar anul trecut s-au vândut 300.000 de doze la intern şi 130.000 în afara ţării.

“Mai puţin de 50% din efectivul de vaci din ţara noastră se însămânţează artificial, iar restul este montă naturală cu tauri necunoscuţi”, susţine Mircea Roman.

LEXION – numele este cunoscut la nivel mondial, fiind sinonim cu combinele de înaltă performanţă. LEXION-ul firmei Claas, de nouă generaţie, este o combină care a devenit mult mai rapidă, mai confortabilă, mai productivă şi în acelaşi timp mai economică. O maşină agricolă ultramodernă, cu un design nou, care utilizează în mod complet posibilităţile oferite de reglarea şi controlul electronic. Performanţa mărită a noii maşini este realizată printr-o gamă variată de hedere eficiente: pentru rapiţă şi pentru porumb, pentru soia şi pentru grâu – pentru toate tipurile de cereale din lume.

Claas a dezvoltat două serii de modele pentru sectorul agricol internaţional. Modelele LEXION din cadrul seriei 700 (770 – 760 – 750 – 740) dispun de cunoscutul sistem de treierat, APS (pre-accelerare) cu separarea grânelor reziduale prin rotori (APS HYBRID). Modelele LEXION din cadrul seriei 600 (670 – 660 – 650 – 640 – 630 – 620) dispun de APS şi de separarea grânelor reziduale prin intermediul a 6 scuturători, respectiv 5 scuturători (modelele 630 şi respectiv 620).

Cabina, foarte confortabilă

Cea mai evidentă caracteristică a maşinii este integrarea binecunoscutei cabine de la seriile XERION şi JAGUAR. Este chiar şi mai spaţioasă decât modelul anterior, iar centrul de control al LEXION-ului asigură şoferului o mult mai mare libertate de mişcare şi o excelentă vizibilitate, pe toate părţile.

Climatizarea întotdeauna plăcută, un nivel deosebit de scăzut al zgomotului şi coloana de direcţie ajustabilă pe 3 direcţii asigură condiţii de lucru de primă clasă. Scaunul pneumatic cu funcţia automată de control a înălţimii se ajustează în mod independent greutăţii şoferului şi atenuează în mod efectiv vibraţiile, cu până la 40%. Controlul activ al climei asigură o ventilaţie optimă a cabinei, fără a expune şoferul la curenţii periculoşi de aer.

Scaunul polivalent al copilotului include un sertar integrat, de răcire, iar speteaza rabatabilă poate fi folosită ca şi masă pentru servirea mesei. Compartimentul de răcire este dotat cu un suport pentru sticle şi asigură un volum total de depozitare de 43 l.

Operarea extrem de EASY

În cotieră este incorporată o manetă multifuncţională care permite o operare extrem de uşoară. Această manetă multifuncţională facilitează ajustarea lină a vitezei la sol a maşinii, precum şi numeroase alte funcţii, ca de exemplu: ajustarea în înălţime a ataşamentelor frontale, a tuturor sistemelor de ghidaj, rabatarea spre interior şi spre exterior a tubului de descărcare din buncăr, opritorul hederului, operarea rabatorului şi a sistemului de descărcare a buncărului.

Apropo, EASY este termenul generic folosit pentru toate sistemele electronice care uşurează viaţa şi munca clienţilor cu maşinile Claas: Efficient Agriculture Systems (sisteme agricole eficiente). De la setările maşinilor la sistemele de direcţie, la soluţii software pentru diverse domenii, toate se îmbină aici. Doar dacă toate sistemele sunt coordonate unul cu celălalt, şoferul va putea să obţină performanţa optimă a maşinii.

Informaţii precise, direct la bord

Procesarea datelor, înregistrarea, controlarea şi monitorizarea sunt sarcini efectuate de către sistemul de informare de la bord, CEBIS – extins în mod semnificativ. Sistemul afişează procesele curente prin intermediul monitorului color şi centralizează într-un mod clar, toate datele şi cifrele relevante.

De exemplu, următoarele pot fi uşor identificate şi ajustate în cadrul sistemului CEBIS: setarea automată a recoltei, funcţia CRUISE CONTROL (control automat al vitezei), sistemele de ghidaj GPS PILOT, LASER PILOT şi AUTOPILOT, măsurarea debitului şi a umidităţii - QUANTIMETRU -, măsurarea suprafeţei, măsurarea consumului de carburant, funcţia de cartare, afişajul performanţei, caracteristica de management a comenzilor, afişajul intervalelor de service-are, diagnoză generală onboard şi funcţia de monitorizare a turaţiei.

Transfer de date în timp real

Sistemul TELEMATICS face posibilă accesarea via internet, în orice moment, a tuturor datelor importante referitoare la combină. Cel care se ocupă de managementul operaţiilor poate astfel să identifice şi să optimizeze în timp real, performanţa şi datele de recoltare, pentru parcul auto. Procedurile de operare sunt clare şi toate datele şi informaţiile referitoare la modul de mers pot fi realizate rapid, astfel permiţând îmbunătăţirea întregii logistici a transportului. Procesul de documentare a fost simplificat şi datele cu privire la service pot fi transferate rapid către partenerii de vânzări. În acest fel deseori se poate oferi o primă diagnoză, specifică, la distanţă.

Asistentul se numeşte CEMOS

Sistemul de optimizare electronică a maşinii, CEMOS, este un asistent valoros pentru recoltare, întrucât şoferul trebuie totdeauna să manevreze setările corecte ale maşinii în ce priveşte performanţa, calitatea, siguranţa şi eficienţa. Setări de până la 50 de parametri, de la rabator până la tocătorul de paie, au o influenţă asupra rezultatului recoltei. Şoferul are nevoie să fie atent constant pe maxim 10 din aceste valori.

CEMOS furnizează sfaturi asupra afişajului cu privire la felul cum pot fi menţinute aceste date în gama optimă. După ce şoferul a confirmat propunerile de setări oferite de sistem, CEMOS conduce automat setarea optimă a maşinii.

Două sisteme în unul pentru rezultate optime de batozare

APS HYBRID SYSTEM folosit la LEXION are standarde fixe în recoltarea cu combine moderne, căci Claas este singura care combină folosirea celor două sisteme pentru batozare în seriile LEXION 700, şi anume sistemul de batozare APS cu preaccelerarea fluxului recoltei (care poate creşte performanţa cu până la 20%) şi sistemul de separare a boabelor reziduale ROTO PLUS.

Un proces eficient de separare în special a grânelor reziduale este facilitat datorită vitezei extraordinare a fluxului recoltei între rotori şi contrabătători şi de gradul mare al forţei centrifugale. Se asigură astfel adaptarea individuală a procesului general la condiţiile de operare din câmp.

Tehnologia scuturării paielor folosită la seriile noi de LEXION 600 operează, de asemenea, într-un mod foarte eficient. Sistemul de batozare APS asigură ca procesul de separare a boabelor reziduale să conţină doar în jur de 10% din boabe. 90% este deja separat de paie, datorită sistemului APS. Procesul de separare totală a boabelor reziduale este condus pe o lungime de 4,400 mm, prin cinci sau şase scuturători.

Un factor cheie pentru atingerea unei eficiente măriri a separării este o agitare intensivă a materialului recoltat - în special când este vorba de paie umede. Toate combinele LEXION sunt, prin urmare, echipate cu MULTIFINGER SEPARATOR SYSTEM (MSS).

Hidraulica îmbunătăţită – operare mai rapidă

Sistemul de hidraulică nou cu presiune constantă, care a fost introdus la sistemul JAGUAR, a fost şi el rafinat şi mărit semnificativ în ce priveşte performanţa sa. El oferă clienţilor chiar şi mai multă eficienţă cu o nouă pompă load-sensing, mult mai puternică, cu o viteză de lucru mai mare şi intervale de întreţinere mai lungi.

Presiunea de lucru se situează acum la 200 bar (acolo unde, anterior, a fost de 180 bar). Volumul de livrare a uleiului din pompa de lucru este de 120 l/ min. Capacitate de ridicare a ataşamentului s-a mărit cu 10% în ce priveşte greutatea şi cu 50% în ce priveşte viteza. Copierea solului este acum mai rapidă cu 200%.

Formula 1 pe şosea

LEXION-ul produce bani doar când este utilizat la recoltat. Mersul pe şosele este ineficient şi ar trebui să se termine cât mai repede posibil. Dacă s-ar ţine un campionat mondial al celei mai rapide combine recoltătoare, LEXION-ul 750 cu şenile TERRA TRAC ar ieşi pe primul loc. Viteza sa de 40 km/h este de neîntrecut pe şosele.

Datorită sistemului TERRA TRAC, combina este capabilă să se deplaseze pe câmp, ca pe nişte gheare de catifea. Toate componentele, precum volanul, roţile şi tăvălugii suport, sunt montate separat cu arc, aceasta reducând impacturile pe saşiu şi pe motor, măreşte confortul pentru şofer şi generează stabilitate mărită la viraje.

Ca un rezumat, aceste rezultate de protecţie mărită a solului (66% mai bine decât la o maşină pe roţi), tracţiunea îmbunătăţită în condiţii umede sau în pantă, stabilitatea mai mare la muncă în pantă, rezistenţă mai mică la tractare, mai puţină alunecare şi astfel, consum mai mic de carburant, precum şi o performanţă mărită de recoltare prin deplasare mai rapidă pe şosea. Lăţimea de transport a LEXION-ului 750 este de 3.30 m. Noul TERRA TRAC este crucial în dezvoltarea Claas a sistemelor şenilate.

Transmisie modernă - consum redus

Conceptele noi de transmisie, ca şi în cazul sectorului automotive, garantează productivitatea şi consumul redus de carburant. Acestea sunt utilizate la combinele MONTANA şi în seriile LEXION 670 şi în cele de mai sus. Viteza motorului în timpul operării pe şosea este reglată, funcţie de cerinţă de putere şi este consumul de carburantul necesar.

Alte îmbunătăţiri, precum rezervoare mai mari de carburant pentru combinele hibride, rezervoare mai mari de boabe pentru scuturători, timpi de golire mai rapizi şi multe altele în plus măresc atractivitatea acestei noi generaţii de combine Claas.

Aceasta este legată de asemenea şi de anvelope. Împreună cu anvelopele IF, dezvoltate exclusiv pentru maşinile de recoltat Claas din familia Ultraflex, Michelin oferă acum şi o anvelopă (CEREXBIB), care se încadrează în lăţimea de transport prescrisă legal, totuşi oferă o zonă de contact şi presiune la sol care este demonstrată de anvelope mult mai mari. Această anvelopă este, prin urmare, legătura perfectă între anvelopele standard şi şenile.

Iluminare ca pe timpul zilei

Munca se poate realiza pe întuneric cu noul LEXION, ca şi când ar fi în plină zi. Semnalizatoarele Xenon şi iluminarea internă corespunzătoare creează un mediu de lucru sigur. Aceasta include până la 10 surse de lumină puternice, precum lumini pentru ataşamentele rabatabile, lumini laterale şi lumini pentru mirişte lângă maşină, iluminarea tubului de descărcare a buncărului de boabe, o lumină reversoare automată pentru spate, iluminarea echipamentului de curăţare, a buncărului de boabe şi retur, lumini de service dedesubtul clapelor laterale şi o lumină de lucru mobilă.

Claas este o firmă germană care s-a clădit pe o tradiţie de familie şi una dintre liderii de piaţă în producerea de tehnologie agricolă. Un număr mare de sucursale, incluzând 14 fabrici de producţie, în jurul globului asigură apropierea de client la scară mondială. Numele Claas a fost sinonim cu inovaţia din tradiţie, orientare pe client şi pe angajat, precum şi cu succesul pe termen lung şi a orientat creşterea timp de peste 90 de ani. Combinele recoltătoare Claas sunt liderul de piaţă european, iar tocătoarele Claas sunt numărul unu mondial. Gama de produse Claas include, de asemenea, tractoare, prese, maşini de recoltat iarba şi cea mai recentă tehnologie de informaţie agricolă. Grupul Claas este, de asemenea, un furnizor al industriei de aviaţie şi al sectorului automotive, operând şi în alte domenii.

Firma STEYR-Austria din grupul CNH se situează pe primele locuri între marii competitori de pe piaţa tractoarelor agricole, forestiere şi comunale. Notorietatea şi reputaţia firmei sunt bine cunoscute pe piaţa occidentală prin calitatea şi inovaţiile tehnice îndelung testate înainte de lansarea noilor produse.

Noua gamă de tractoare STEYR seria 9000 Multi Trac, multifuncţionale - cu variante pentru fermele de culturi de câmp şi variante pentru fermele de producerea furajelor verzi - prin cele trei modele 9085 MT (63,5KW/86 CP), 9095 MT (68,5 KW/93CP) şi 9105MT (74,5KW/102CP) sunt echipate cu transmisii „semi power shift“ şi inversor „power shuttle“. Aceste tractoare foarte moderne, cu un design şi confort superior, asigură o excelentă vizibilitate şi manevrabilitate.

Motoarele care echipează aceste tractoare sunt tip turbo şi intercooler, în 4 cilindri, cilindreea 4397 cmc, turaţia nominală 2300 rot/min, cu un consum redus de carburant (225g/KWh), cu intervalul de schimb ulei mărit la 500 de ore funcţionare şi norme de poluare TIER III. Răcirea motorului este realizată cu 2 circuite şi are eficienţă maximă chiar şi în condiţii climatice extreme. Ventilatorul tip Eco-fan având posibilitatea schimbării unghiului palelor asigură o eficienţă maximă a răcirii, implicit reducerea consumului de combustibil. Prin schimbarea sensului de rotaţie, curentul de aer curaţă automat radiatorul de răcire. Sistemul de monitorizare a motorului asigură oprirea automată a acestuia în cazul apariţiei unor avarii grave (de exemplu supraîncălzire).

Ambreajul este de tip umed multidisc permiţând schimbarea vitezelor fără apăsarea pedalei de ambreaj.

Transmisia este acţionată prin levier Multicontroler power shift & power shuttle cu cuplaje tip discuri multiple umede („multiple wet disc“) comandate electro-hidraulic. Astfel, se pot obţine 16 viteze înainte şi 8 înapoi, iar viteza maximă la deplasare este de 40 km/h. Ungerea angrenajelor transmisiei este asigurată cu ulei sub presiune. Blocarea diferenţialului se face prin comanda electrohidraulică. Puntea faţă este motoare, cu sistem de blocare a diferenţialului faţă.

Instalaţia hidraulică este de tip cu centru deschis (cu debit fix) cu supape pentru compensarea presiunii, pompa cu roţi dinţate, model dual cu debit 50+50 l/min sau triplă cu debit 50+35+50 l/min şi presiunea 175 Bar. Comanda hidraulicii se poate face cu EHR sau ELR (electrohidraulic control system). Capacitatea maximă de ridicare este 4.900 kg şi se pot monta până la 5 prize hidraulice pentru acţionarea cilindrilor cu simplu sau dublu efect.

Priza de putere spate asigură 4 game de turaţii: 430, 540 750 şi 1000 rot/min. Antrenarea prizei de putere se face electrohidraulic sau mecanic (cu pornire lentă), iar axul prizei de putere este de 1 3/8” cu 6 caneluri.

Frâna de serviciu este de tip umed multidisc (4 buc), autoreglabilă cu acţionare hidraulică. Opţional, tractoarele pot fi echipate cu instalaţie de frânare pneumatică. Şi frânele roţilor faţă sunt de tip umed (2 buc.), acţionate de asemenea hidraulic.

Cabina este cu încălzire (ventilator cu 3 viteze) şi aer condiţionat (opţional montată în acoperişul cabinei), instalaţia de lumini cu până la 10 faruri integrate în caroserie şi cabină, uşi şi geamuri laterale cu deschidere largă, trapă tavan, oglinzi exterioare telescopic (opţional cu reglaj şi încălzire electrică), coloana volanului reglabilă, scaun standard&deluxe, cu nivel scăzut de zgomot (76 dBa) şi scaun pasager standard&deluxe.

Tehnologiile de ultimă generaţie, finisajele, performanţele tehnice şi consumul redus de carburant al tractoarelor STEYR seria 9000MT fac ca aceste modele să fie deosebit de atractive şi pe piaţa României.

http://www.newhollandromania.ro/

Text: Nicolae Mocanu - director vânzări, NHR Agropartners – Filiala Cluj

SC IRUM Reghin a semnat recent certificatul de naştere a tractorului agricol de Reghin. În plin an de criză, directorul companiei cu capital 100% românesc, Mircea Oltean, a decis că producerea de tractoare forestiere nu este suficientă şi a început scoaterea pe piaţă a tractoarelor pentru agricultură, sub licenţă Belarus. Deocamdată, fabrica de la Reghin doar asamblează elementele venite de la fabrica din Minsk, dar pe viitor se doreşte producerea aici a unui tractor românesc.

Rep.: Domnule director, cum a început aventura?

Mircea Oltean: Noi suntem principalul producător de tractoare forestiere de mult timp. Acest tip de tractor specializat e cunoscut doar în anumite activităţi şi nu se pretează la agricultură. Partea de tractor agricol a venit ca o completare la activitatea noastră de până acum. Este într-adevăr un proiect nebunesc, nefiind la îndemâna oricui fabricarea de tractoare agricole, iar dimensiunea afacerii noastre este foarte mare.

Partenerul nostru în această afacere este Belarus Tractor, practic omologul din Belarus al fostului Tractorul din România. Tot o fabrică făcută în anii '50, dar pentru care a fost folosită o politică potrivită şi care a avut grijă să-şi modernizeze produsele, să ţină pasul cu evoluţia tehnologiei. La această oră puteţi vedea ce anume suntem capabili să scoatem pe piaţă împreună cu ei: un produs ce corespunde tuturor normelor europene, inclusiv cele de poluare. Suntem mândri de faptul că avem cel mai bun raport calitate-preţ. Partea dinspre Rusia este asociată mereu de către consumatori cu ceva robust, puternic, iar tractorul nostru chiar este un produs de acest gen. Din 1999 sunt proprietarul acestei fabrici şi pot afirma că am avut 11 ani de frământări, dar n-au fost degeaba. Se văd deja rezultatele.

Rep.: Cum a început colaborarea cu Belarus Tractor?

M.O.: Am luat legătura iniţial cu mai multe fabrici, inclusiv cu unele de pe piaţa vestică. Dar preţurile care rezultau din acele colaborări erau prea mari pentru piaţa românească. Şi-atunci ne-am orientat spre est, ca să reuşim să facem un tractor sub preţul care exista pe piaţă. Tractorul nostru, din punct de vedere calitativ, e la fel de bun, dar mai ieftin. Astăzi, la Irum, am semnat certificatul de naştere a tractorului agricol de Reghin cu care sperăm să ajungem la fel de cunoscuţi pe cât suntem în domeniul tractoarelor forestiere. Acest proiect care începe astăzi este pe termen lung şi are mai multe etape.

„Vom fabrica un tractor în întregime românesc“

Rep.: Care ar fi aceste etape?

M.O.: Deocamdată noi asamblăm componentele aduse din Belarus, deoarece nu fabricăm nimic aici, doar montăm. Dar prin etapele următoare pe care ne dorim să le străbatem vom ajunge, încetul cu încetul, să fabricăm în întregime un tractor românesc. Prin procesul de asamblare în România, agricultorul câştigă siguranţă în procesul de post-vânzare. Fiind aici, aproape, suntem în măsură să rezolvăm repede orice problemă apare cu utilajele, fie în garanţie, fie chiar şi după aceea.

Noi montăm 5 tipuri de tractoare agricole, dar comercializăm toată gama de produse agricole produse în Belarus. Astfel, cifra totală se ridică la 60 de tipuri de tractoare, pe care le vindem şi la care suntem în măsură să asigurăm, după aceea, garanţia şi reparaţiile.

Rep.: În cât timp sunteţi în măsură să răspundeţi la solicitările agricultorilor în privinţa reparaţiilor?

M.O.: În maximum 24 de ore suntem în măsură de a rezolva orice problemă. Avem deja în ţară o reţea de dealeri, care au şi service.

Rep.: Tractorul de Reghin este mai simplu decât celelalte? Este asemeni vechilor tractoare româneşti care mergeau înainte orice s-ar întâmpla?

M.O.: Sunt convins că orice agricultor îşi doreşte un utilaj cât mai simplu, pe care eventual să îl poată repara şi singur. Dar pentru a putea rezolva acele probleme de poluare, care sunt nişte normative pe care este obligatoriu să le respectăm, trebuie neapărat ca aceste utilaje să aibă o importantă componentă electronică. Şi atunci, vrând-nevrând, modelele sunt mai complexe.

Preţuri pornind de la 16.000 de euro

Rep.: Care sunt preţurile la care vor fi comercializate tractoarele de la Reghin?

M.O.: Cele 5 tipuri asamblate aici au între 80 şi 110 cai putere şi preţuri între 16.000 şi 30.000 de euro. Diferenţele sunt în funcţie de motorizare şi de dotările pe care le au. Aceste tractoare sunt pentru fermele mici, zootehnie, transportul cerealelor etc.

Tractoarele de la 32 cp până la 350 cp le aducem din Belarus. Şi pentru acestea oferim cumpărătorilor garanţie şi post-garanţie în timp foarte redus. Agricultorul nu trebuie să aştepte să vină cineva din Belarus să îi rezolve o problemă atunci când apare, deoarece noi suntem capabili să facem faţă oricăror defecţiuni.

Rep.: În afară de posibilitatea pe care o au fermierii de a cumpăra apelând la fondurile europene, ce alte soluţii le mai oferiţi?

M.O.: Am identificat instituţii care se ocupă cu finanţări, am luat legătura cu ele pentru a stabili scheme de finanţare cât mai simple pentru agricultori. Dar noi suntem doar intermediari între fermieri şi acele instituţii, deoarece finanţări directe nu putem să facem noi singuri. Doar facilităm drumul cumpărătorului, ca să găsească banii de care are nevoie.

Am făcut însă contracte de colaborare pe termen lung cu aceste instituţii şi astfel ele sunt în măsură să ofere o dobândă redusă clienţilor noştri. Folosim şi leasingul, tot prin intermediul unor societăţi specializate unde ne îndrumăm clienţii.

Un milion de euro investiţi

Rep.: Cât aţi investit până acum în această fabrică?

M.O.: Nu am socotit fiecare bănuţ pe care l-am băgat în fabrică., dar investiţia iniţială a fost în jur de 1 milion de euro pentru această afacere. Peste 5 ani sperăm nu doar să ne scoatem investiţia, ci şi să avem un profit destul de substanţial. Dar acest lucru depinde mult şi de ceea ce se va întâmpla în mediul economic şi în agricultura românească. Noi avem aici spaţiu şi capacitate de producţie pe care le putem pune în funcţiune rapid, dacă va exista solicitare. Sunt mulţi ani de muncă în spate până am ajuns la acest nivel care reprezintă o satisfacţie deosebită pentru noi. În general, lumea nu prea mai investeşte acum, ci îşi conservă disponibilităţile. Dar noi am vrut să mergem înainte. Eu mereu gândesc lucrurile în perspectivă. Şi în funcţie de această imagine viitoare îmi calculez paşii de făcut pentru a ajunge în acel punct.

Text: Hanelore Alexa

Între 10 şi 14 noiembrie, cea de a xv-a ediţie a expoziţiei internaţionale în domeniul produselor şi echipamentelor dedicate agriculturii şi zootehniei a INDAGRA FARM îşi va deschide porţile, reunind 400 de firme, din 19 de ţări.

Printre ţările prezente se vor număra Austria, Belgia, Bulgaria, China, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Moldova, Olanda, Polonia, România, Spania, Turcia, Ungaria, pe o suprafaţă totală de expunere de 19.500 mp, din care 11.500 mp în interior.  Gradul de internaţionalizare a acestei manifestări este de 40%.

Semnalăm prezenţa la această ediţie, cu participare de grup, a Franţei, prin intermediul UBIFRANCE, a Spaniei, prin ARAGON EXTERIOR şi a Austriei, organizată de Austrian Agricultural Cluster.

Facilităţi de afaceri

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale acordă, şi în acest an, o atenţie deosebită acestei manifestări, confirmând faptul că din perspectiva reformei Politicii Agricole Comune, România este interesată să realizeze parteneriate viabile cu alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea promovării intereselor comune.

Pentru a facilita contactele de afaceri, vizitarea şi identificarea domeniilor de interes, expoziţia este structurată pe cele mai reprezentative domenii:

- maşini şi utilaje agricole;
- seminţe şi îngrăşăminte;
- tehnologii de creştere a animalelor;
- tehnologii de creştere a păsărilor;
- tehnologii de creştere a porcilor;
- flori şi grădinărit.

Ca în fiecare an, zootehnia va fi reprezentată în mod cuprinzător la INDAGRA FARM, fiind prezentate taurine, ovine şi caprine, cabaline şi păsări de rasă. Zilnic vor avea loc demonstraţii hipice în spaţii special amenajate, iar sâmbătă, 13 noiembrie 2010, va fi organizată cea de a 4-a ediţie a Concursului naţional de taurine, ovine şi caprine.

Pe toată perioada manifestării vor putea fi degustate produse tradiţionale româneşti realizate de cei 30 de producători din Ardeal, Banat, Moldova şi Maramureş, precum şi vinuri româneşti de la cele mai renumite podgorii, în spaţiile special amenajate pe aleea principală a Complexului. Sunteţi invitaţi la tradiţiile, obiceiurile şi bunătăţile din Bucovina într-un spectacol inedit, pe o suprafaţă de peste 1000 mp.

Cei care doresc să savureze produsele ecologice, le vor putea găsi în cele cinci zile de expoziţie în pavilionul dedicat producătorilor bio.

Privire în trecut

Cu ocazia manifestării INDAGRA FARM, Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia va pune vizitatorii în faţa tradiţiei şi evoluţiei agriculturii. Sub sloganul „Veşnicia s-a născut la sat”, vom descoperi maşinile şi utilajele de epocă: maşini producătoare de forţă, treierat şi vânturat (locomobil, batoză, vânturătoare). Vom putea admira expoziţia şi demonstraţii practice – „Cununi de Seceriş”, împletituri tradiţionale din spice de grâu şi expoziţia ”Povestea ţestului” însoţită de demonstraţii practice de coacere a pâinii la ţest, vedetele participării Muzeului Naţional al Agriculturii.

În contextul importanţei cu care este tratată agricultura în politica economică şi socială a Comunităţii Europene, INDAGRA se bucură atât de aprecierea specialiştilor, cât şi de interesul tot mai crescut al fermierilor, numărul vizitatorilor ediţiei anterioare depăşind 15.000.

ROMEXPO vă aşteaptă la INDAGRA FARM,  în perioada 10 - 13 noiembrie 2010, între orele 10.00-18.00 şi în ultima zi, 14 noiembrie, între orele 10.00-16.00, tariful biletului de intrare fiind de 5 lei. Accesul celor din domeniul agriculturii este liber în baza invitaţiei de specialist.

Joi, 04 Noiembrie 2010 21:03

Eficienţă cu TopDown de la Väderstad

Nu există un singur mod de a obţine rezultate bune în cultivarea solului, iar ceea ce este ideal pentru o fermă poate fi complet greşit pentru o alta. Totul depinde de tipul solului, vreme şi climă, precum şi de culturile anterioare. Totuşi interesul din ce în ce mai mare în toată Europa pentru cultivarea minimă a solului nu este doar o coincidenţă.

Sunt două mari avantaje datorate lucrărilor minime: cel financiar şi cel biologic.

Se pot economisi bani prin lucrări minime datorită reducerii costurilor de înfiinţare a culturii. Diferenţa va fi vizibilă la momentul bilanţului. Totuşi cele mai mari avantaje sunt cele biologice, solul rămânând din ce în ce mai uşor de lucrat odată cu îmbunătăţirea structurii acestuia.

Cultivatorul TopDown de la Väderstad este cel mai flexibil în acest sens, asigurând atât lucrări superficiale, cât şi de adâncime, atunci când acestea sunt necesare. Adâncimea de lucru poate fi reglată continuu de la 5 la 25 cm. Conceptul de lucrare de suprafaţă combinată cu cea de adâncime este unic. Discurile lucrează superficial, de la 5 cm, pe când dinţii lucrează până la 25 de cm adâncime, discurile de nivelare uniformizează terenul, iar tăvălugul greu de oţel sparge orice bolovan rămas la suprafaţă, compactează şi uniformizează solul, pregătindu-l pentru lucrarea de semănat. Combinând în măsura dorită cele de mai sus se obţine un rezultat perfect adaptat fermei dumneavoastră.

În sistemul de lucrări minime este foarte importantă stabilirea unor ţeluri care trebuie atinse şi implementate. Unul dintre acestea poate fi atingerea unor niveluri mai ridicate de humus în straturile superioare. Un altul poate fi o mai bună drenare a terenului. Aceasta poate fi atinsă şi datorită activităţii crescute a râmelor, atunci când plugul se „odihneşte“.

Conceptul utilajului

Un set de două rânduri de discuri zimţate conice de 430 mm fabricate din cel mai dur material – oţel V-55 –, ce garantează o durată mai mare de viaţă şi costuri scăzute de întreţinere. Discurile au rolul de a tăia, mărunţi şi amesteca resturile din partea superioară a solului. Efectul este superior la viteze de lucru de 10-15 km/h, ceea ce asigură încorporare perfectă. Discurile pot fi reglate în mod continuu în timpul lucrului;

Dinţii cultivatorului, dispuşi pe 3 rânduri, cu diferite variante de dălţi: 50, 80 şi 120 mm, suplimentar la ultimele două putând monta şi aripioare de 300 mm lăţime;

Discurile de nivelare uniformizează solul în spatele dinţilor. Acestea sunt montate pe suspensie de cauciuc ceea ce asigură copierea terenului şi toleranţă ridicată la pietre. Adâncimea de lucru poate fi reglată continuu din cabină ceea ce face ca utilajul să se adapteze şi mai uşor oricăror condiţii de lucru, obţinând rezultatele dorite de fiecare dată;

Tăvălugul din oţel, zonă finală de prelucrare a solului, asigură recompactarea solului. În condiţii de secetă, în special, solul are nevoie să fie compactat pentru a asigura încolţirea samulastrei şi a buruienilor în mod uniform şi rapid, după recoltat. Profilul tăvălugului este unic, agresiv, asigurând în acest fel amestecul resturilor în suprafaţă, respectiv descompunerea acestora. În situaţia în care se cere, tăvălugul poate fi ridicat complet din sol.

TopDown este disponibil în versiuni de 3, 4, 5, 6 şi 7 metri pliabile la 3 metri lăţime de transport şi de 9 metri cu lăţime de transport de 5 metri, având un necesar de putere de la circa 160 cp până la peste 600 cp.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista