Haloo! Mai trăieşti mişto?

Mai dăunăzi când mă’nădi la fro două oca dă prăfriptă, mă păli on fel dă vis, cu ochii dăşchişi. Reeverie îi spune boierii, dupe cum îmi zâse on prof penzionar, cam zgîrciob, da’ nevorbit. Să făcea că se dăşchisese cerurili, ca’ cum să dăşchise uşa lu’ primarele, taman când asestenta îi coasea fermoalu’, de află toată supturbana că comunitatea n’are bani de-o foarfecă şi săraca tre’ să rupă aţa cu dinţii. Şi spre’nalturi urca o scară, ca aia de’o pusă NeaNeculai sub uliţă, doar că ierea mai lată şi aşternută cu covor roşu ca la NeaNicu, când se scobora den helicopter cu căţaua. Pă scară ierea înşiruiţi felurimi de oameni şi muieri, dă toate colorile, nălţimili şi grosimili, carele mai de carele cu daruri pintru Ăl de Sus. Unii cu merţane, alţii cu arouri străineze, viloace, case dă vacanţă pă atoale tailandeze.

Ierea unu dă ţine în braţe on ditai hotelu’ pă Coasta dă Azur, dupe cum părea (recunoscui şatodiful dupe coperta lu’ monte cristu’!). Fro’ doi căra dupe iei bucăţi dă otostradă, cu tot cu pecouri, iar unu’, sighinaş rău, schinărea o căpiţă dă fişice dă ieuroi. Câţiva ducea pognitori, mă şi minunai, da’mi luai sama, că ierea numa’ misse, una şi una, pintru clătirea ochilor la înjeri, ori asestente dă heruvini, că la altu’ceva nu văz să se fi apretat. Minunea minunilor ierea în capu’ scării. Acolo’şa şedea NeaTraian, târcolit dă apostolii şi apostoliţele dăn guvernele dă răsalantăieri, alantăieri, ieri, azi, mâne, poimâne şi răspoimâne, pă on fond dă soare cu străluciri mové, de’ţi lua ochii. Cercai io să’i mijesc să văz dacă Sân’Elena, Sân’Sulfina, Sân’Raluca şi Sân’Roberta ie înţolite ori ba, da’ lumina ierea lucitoare rău.

N’apucai să văz decât neşte umbre, ce aducea a vuitone. Ierea acolo toţi, toţi, toţi, luminoşi, veseloşi şi fercheşi, de’a drepta şi de’a stânga tronului pă care şedea NeaTraian, că şedea pe’un tron, înţolit în flanelu’ ăla mişto, cu care fu’ la priveghi, la poetu’. Şi el stălucea, mai spre mové, da’ tare. Acu’ scara tot urca, ăi de sus ajungea la Ăl de Sus, băga de’o plecăciune, da’ daru’ la unul din injerii de jurnă şi trecea, ba pă drepta, ba pă stânga. Bag sama că se aşeza dupe cum le ierea felu’ la politichie. Nici nu ajungea bine şi devenea dă le creştea haripe dă heruvini şi să îmbrăca în lumină ca hăialanţi. Şi de jos urca alţii şi tot aşa, dă nu se mai sfârşea.

Chiar ’nainte să mi să rupă filmu’ apucai să văz cum îşi dedea coate la urcare DomCrin, DomVictoraş şi DomFelics. Nu’s chiar sigur, sigur, da’ parcă se străvezea şi Dom’Sorin şi Dom’Dinu. Îi povesti visu’ la o nepoată a lu’ Regina Câmpina. Dupe ce se sémésă cu a’bătână,  îmi zise că’i de bine, mai ales pă parte de din dos.’Cea că douămiidoisp’ce o să le dea mintea dă de pe urmă, lu’toţi ăia de ie contra lu’NeaTraian şi DomIemil şi s’a hârzobi piste noi lapte şi miere den căldări dă plastic. ’Cea că ăl cu ieuroii ie de’al de noi, carele ca Iov, n’am plâns pintru’ litra aia de ne’o traseră din leafă şi că o să binemerităm la faţă lu’ Ăl de Sus, carele o să ne ţâie dosu’ cu amândouă mânurili, ca’cum îl ţâne la apostoli şi apostoliţe. Bre, când te aşezi la prăfriptă din netimbrata de ţ’am trimes să’ţ iai ochelarii dă eclipsă, să’mi spui şi mie dacă apostoliţele ie îmbrăcate, sau, aşa cum s’aude, nude.
A lu’mata, Gheorghe

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare

“Această boală care se numeşte ură”, am citat spusele unui evreu care, din fericire pentru el, mai supravieţuieşte monstruoaselor lagăre de exterminare din cel de-al doilea Război Mondial, da, ne macină din ce în ce mai mult şi mai urât acest sentiment cumplit. Trist este că această adevărată “ciumă” contemporană se răspândeşte tocmai acolo unde încă mai există puritatea sufletului, în cătunele şi satele României. Goana după înavuţirea rapidă prin jaf şi înşelăciune a devenit, cum se spune acum, un sport naţional. Mulţi aşteaptă pomenile electorale, iar cei putincioşi fură, nu cu poala, ci cu căruţa şi din acest an şi cu camioanele. S-a reorganizat poliţia rurală în aşa fel, încât hoţul să fure cu lejeritate.

Tot mai mulţi ţărani reclamă furturi atât de pe ogoare, cât şi din curţi. Poliţia dă din umeri sau declară că are un cerc de suspecţi şi GATA. Atunci ţăranul de ce mai plăteşte impozite statului, stat care este dator să-l apere? Din paginile acestei reviste am militat şi voi milita pentru unirea pământului, pentru organizaţii reprezentative ale ţăranilor, pentru organizaţii puternice, capabile să le apere drepturile. Veţi spune că nimic nu-i împiedică pe agricultori să înfiinţeze cooperative. Vă contrazic! Imediat după evenimentele din ’89 s-a dus o campanie furibundă pentru DISTRUGEREA fostelor cooperative agricole de producţie. Aş fi curios dacă cineva, acum în zilele noastre, şi-ar asuma răspunderea pentru greşeala de a desfiinţa CAP- urile.

S-a făcut recoltă bună şi ce dacă! Industria alimentară a fost distrusă în ultimii 20 de ani, aşa cum au fost distruse şi CAP-urile. Vindem materia primă – altfel cea mai ieftină –, cumpărăm de la alţii conserve din legumele şi fructele ieşite din pământ românesc. Avem un pământ românesc de o calitate unică. De ce spun aceasta şi cum justific? Simplu! Tot ce iese din acest pământ are un gust unicat, UN GUST ROMÂNESC. Cine spune: tot românul şi tot străinul care s-au ospătat cu roşii româneşti, cu mere româneşti, cu murături româneşti. Mai vreţi şi alte exemple? Mai avem în pământ humus şi spun specialiştii că acesta contribuie la gustul fructelor.

Da! Mai avem ceva humus, dar până când? Facem agricultură necontrolată şi treptat se distruge această uriaşă avere a românului. Oare de ce mulţi de sus nu vor să înţeleagă un lucru simplu, că agricultura este o ştiinţă, iar pământul un organism viu, aşa cum suntem şi noi oamenii? Se tratează, în această toamnă, seceta că pe un “festival al recoltei”. Se aude doar “O să facem şi o să dregem”, nimic concret. Iar mi-aduc aminte că au fost distruse sistemele de irigaţii. Acum urmează respiraţie gură la gură la un mort şi la anul iar vom face foamea. (Aoleu, tocmai la anul?!).

Mare zarvă, mare, privind asimilarea fondurilor europene şi atât. Nu SUS este buba, ci acolo jos la judeţe, unde prostia şi incompetenţa stau proţăpite în birouri. Se vor supăra mulţi, dar adevărul este dovedit. Şi la APIA şi la APDRP sunt prea mulţi funcţionari incompetenţi. Faceţi curat chiar şi sub preş şi atunci se va accelera în mod real absorbţia fondurilor europene. Este sugestia unui prost care s-a lovit de prostia din agenţii. Am mai observat o adevărată alergie, atunci când se vorbeşte despre Canalul Siret – Bărăgan. Cu ani în urmă un director de la Apele Române, din judeţul Buzău, a fost destituit că a găsit într-un seif planurile canalului amintit şi le-a dat publicităţii. Oare istoria se va repeta??? Cine întreabă?... cel care semnează mai jos,

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

Chiar pe vremea aceasta, în septembrie anul trecut, scriam despre îndelung aşteptata şi inevitabila schimbare, de atunci, a unui ministru incapabil să facă faţă nevoilor şi cerinţelor producătorilor agricoli români.

Chiar dacă, noul, de atunci, şi actualul ministru, prof. univ. dr. ing. Valeriu Tabără, a venit la frâiele ministerului, într-un moment de tensiune, de exacerbare a relaţiilor dintre doi parteneri, cel puţin aşa ar trebui să fie, fermierul şi ministrul agriculturii, schimbarea a fost o reuşită mişcare de imagine şi liniştire a spiritelor agricultorilor.

Multe din întârzierile legislative, pe de o parte, au fost rezolvate parţial, pe de altă parte, plăţile către agricultori au fost efectuate şi chiar s-au mai găsit ceva bănuţi în plus pentru producătorii agricoli, fie pentru suprafaţă, fie pentru zootehnie. Nu prea mulţi, sau mai bine zis, nu atât cât ar fi trebuit, conform negocierilor cu UE de creştere anuală a veniturilor agricultorilor români. Au fost suficienţi câţiva euro pentru ca producătorii agricoli să creadă că li s-a făcut un mare favor.

Ajutorul pentru realizarea de condiţii de bunăstare la păsări şi porci poate fi dat şi nu prea. Anul acesta plăţile se vor face din bugetul naţional, urmând ca după aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, efortul financiar să fie trecut în contul Uniunii Europene, dacă noua măsură 215 din program, va fi aprobată de Comisia Europeană.

Irigaţiile în România rămân un vis frumos. Scumpe şi greu de realizat de marea majoritate a agricultorilor. După aproape două luni fără strop de ploaie, câţi fermieri au mai putut, financiar vorbind, să susţină o udare de răsărire la rapiţă sau de aprovizionare pentru grâu?
Cu scumpirile la energie şi canale de irigaţii improprii, preţurile pentru 1000 m³ de apă de irigaţii au sărit de 300 de lei, doar pentru prima treaptă de pompare. Câtă producţie să obţii ca să fii eficient?

Doar reorganizarea Administraţiei de Îmbunătăţiri Funciare, fără alte măsuri complementare de susţinere a OUAI-urilor şi fermierilor din cadrul acestora, nu va rezolva problema irigaţiilor. Marea ctitorie, canalul Siret – Bărăgan, rămâne şi acum, singura variantă plauzibilă pentru irigaţii mai ieftine şi evitare a inundaţiilor. Dar cine să-l facă şi cu ce bani? Mai bine despăgubim pentru calamităţile provocate de inundaţii şi nu irigăm ieftin pe timp de secetă.
Cheltuielile cu terminarea canalului ar fi fost acoperite de mult, dacă ar fi existat puţină voinţă şi hotărâre, iar beneficiile enorme.
După numai un an, bate iar vântul schimbării prin ministerul agriculturii. După ce secretarul de stat Adrian Rădulescu a ajuns în Parlamentul României, fermierii sunt împărţiţi între a susţine sau nu prezenţa actualului ministru la conducerea agriculturii.

Până la urmă, nu conducerea este importantă, ci echipa cu care să poţi rezolva nevoile producătorilor, mari sau mici, din orice sector al agriculturii.

Roman Ștefănescu

Compania Caussade Semences Est Europa a câștigat premiul „Investitorul anului 2011” pentru investiția în Centrul de producție și logistică SAVA. Premiul a fost oferit de Camera Franceză de Comerț, Industrie și Agricultură  din România (CCIFER) pe 23 septembrie, când CCIFER a sărbătorit 15 ani de activitate în ţara noastră. De cinci ani, CCIFER acordă an de an premii prin care sunt puse în lumină companiile care prin inițiativa lor, spiritul inovativ și performanță, se remarcă în comunitatea de afaceri, contribuie la dezvoltarea economică generală și își lasă amprenta în mediul social. Premiile CCIFER au ca scop promovarea realizărilor  companiilor  membre ale camerei  în lumea de afaceri, pentru realizările  acestora.

Caussade Semences Est Europa a cumpărat în martie 2011, societatea SAVA SA din localitatea Nanov, judeţul Teleorman. Scopul achiziției a fost acela de a dezvolta o uzină de procesare, tratament, ambalare și stocare  a seminţelor pentru cultură mare și plante furajere.  Achiziţia face parte din strategia comercială de dezvoltare a grupului în partea de est a Europei. Centrul va deservi nevoile țărilor din estul Europei și nu numai. Încă din 2009, Caussade Semences România  este un pilon important în activitatea de producere de semințe pentru  grupul  francez. Această  investiție care va depăși 3 milioane de euro, în următorii 2 ani, va contribui la reducerea costurilor logistice ale grupului francez.

Caussade Semences Est Europa, cu sediul în București, este subsidiara  grupului francez  Caussade Semences din 2010. Această subsidiară are rolul de a coordona întreaga activitate a grupului în partea de est a Europei.  În prezent, țările arondate acestui centru de coordonare sunt: România, Ungaria, Bulgaria și Rep. Moldova. În viitor vor fi coordonate tot de la București și alte ţări din estul și sudul Europei.