Pentru abonamente accesati https://revistafermierului.ro/magazin/

Cel mai recent comunicat de presă al companiei Syngenta vine cu informațiii de interes pentru utilizatori și fermieri deopotrivă, cu privire la publicarea regulamentelor europene prin care se stabilesc noi Limite Maxime de Reziduuri (LMR) pentru substanțele active Tiametoxam, Pirimifos-metil și Fluazifop-P în cazul culturilor de prun, cartof,  rapiță, secara depozitată pentru consum, floarea-soarelui, varză, ardei și ceapă.

Conform documentului, Comisia Europeană (CE) a modificat prin regulamente europene Limitele Maxime de Reziduuri pentru aceste substanțe active. În vederea conformării cu aceste modificări, spun cei de la Syngenta, de pe etichetele produselor EFORIA 045 ZC, ACTARA 25 WG, ACTELLIC 50 EC și FUSILADE FORTE trebuie retrase unele utilizări care pot duce la depășirea Limitelor Maxime de Reziduuri admise prin aceste regulamente.

„Aplicarea produselor după data sau termenele de punere în aplicare a noilor regulamente ar putea duce la depășirea Limitelor Maxime de Reziduuri admise în recolta obținută”, atenționează specialiștii Syngenta.

În cazul produsului EFORIA 045 ZC, Syngenta a solicitat retragerea utilizării acestuia la prun, modificarea timpului de pauză la minim 14 zile de la ultima aplicare și până la recoltare la cultura de cartof. Termenul de punere în aplicare a noului Regulament este data de 26 august 2016.

În ceea ce privește produsul ACTARA 25 WG, compania Syngenta a solicitat retragerea utilizării la prun, rapiță, floarea-soarelui, varză și ceapă. Termenul de punere în aplicare a noului Regulament este data de 26 august 2016.

Pentru produsul ACTELLIC 50 EC, compania Syngenta a solicitat retragerea utilizării produsului pentru secara depozitată pentru consum. Termenul de punere în aplicare a noului Regulament este data de 9 august 2016.

Cu privire la produsul FUSILADE FORTE, compania Syngenta a solicitat retragerea utilizării produsului la cultura de ardei. Termenul de punere în aplicare a noului Regulament este data de 19 iulie 2016.

„Folosirea acestor produse la celelalte utilizări omologate în Romania, conform dozelor omologate și a instrucțiunilor de utilizare de pe eticheta produsului respectă, în continuare, Limitele Maxime de Reziduuri admise prevăzute de regulamentele europene în vigoare”, se mai afirmă în comunicat. „Menţionăm că acest anunț nu este un act de informare legislativă și nici o opinie legală cu privire la informațiile pe care le conține. Acest anunț nu înlocuiește și nici nu suplinește obligația terților de a se informa și de a se conforma cu dispozițile legale aplicabile activitățillor pe care le desfășoară. Pentru informații suplimentare privind conformarea cu prevederile acestor Regulamente, vă rugăm să vă adresați autorităților fitosanitare”.

Fermierii contestă omologarea unor substanțe active

Într-o declarație excusivă pentru Revista Fermierului, Daniel Ciobanu, vicepreședinte LAPAR, afirma în urmă cu aproximativ o lună de zile că a descoperit foarte multe inadvertențe între ceea ce înseamnă un produs pentru protecția plantelor (PPP) destinat pieței din România și altele identice ca brand, comercializate însă în țările vecine, și îi acuză pe producători/importatori/distribuitori de dublă măsură în ceea ce privește eficacitatea reală a acestora.

Într-o declarație incendiară pentru publicația noastră, fără nicio legătură cu decizia recentă a companiei Syngenta, Daniel Ciobanu, vicepreședinte LAPAR, amintea nu demult că producătorii de pesticide au omologat cantități mai mici de substanță activă, astfel încât fermierilor români să li se pară mai atractive prețurile PPP-urilor în cauză.

El a făcut o paralelă între fenomenul Hexi Pharma și problemele care par a exista în sectorul pesticidelor și a pus la îndoială verticalitatea producătorilor de PPP-uri. Fermierul solicită ajutorul institutelor de cercetare pentru a verifica nivelul de calitate și de eficacitate a pesticidelor și îi invită pe toți partenerii din sector la masa discuțiilor.

În replică, într-un răspuns transmis solicitării noastre de a acorda un punct de vedere la ceea ce a afirmat Daniel Ciobanu, directorul executiv al Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România, Carmen Botez, a precizat că entitatea pe care o reprezintă își dorește să aibă o relație de bună colaborare și cooperare cu asociațiile producătorilor agricoli din România și este dedicată unei abordări transparente a relației cu partenerii de dialog, asociația rămânând loială comunității agricole românești și oferind în mod constant servicii de calitate.

Carmen Botez a mai adăugat că Europa este împărțită în trei zone privind omologarea, patru zone climatice privind eficacitatea, respectiv două zone privind reziduurile. Mai mult, oficialul AIPROM a adăugat că parametrii unui produs omologat în România pot fi similari doar cu parametrii unor produse omologate în statele care respectă cumulativ apartenența la aceeași zonă de omologare, zona climatică și zona de rezidii de care aparține și România, dar vor fi diferiți față de parametrii (de exemplu, doza recomandată) aceluiași produs omologat într-un stat care aparține unei alte zone de omologare, climatice și de rezidii.

Producția, comercializarea și utilizarea pesticidelor de sinteză a devenit o industrie de multe miliarde de euro, dominată de un număr redus de companii agro-chimice, se arată într-un studiu Greenpeace. În urmă cu cinci ani de zile, trei companii din Europa – Syngenta (Elveția), Bayer CropScience și BASF (Germania) – controlau 52,5% din piața mondială a pesticidelor. Trei companii din SUA – Dow AgroSciences, Monsanto și DuPont – erau în topul celor mai mari șase companii producătoare de pesticide, care împreună erau responsabile de 76% din vânzările de pesticide la nivel global.

"Trebuie în permanență să citești, să vezi, să înveți și să muncești. Numai așa poți rămâne performant. Putem concura cu orice firmă de profil din Europa. Productivitatea spune totul. Voi spune povestea CAI Curtici la RALF, în noiembrie." - Dr. Ing. Dimitrie Muscă, Director General, Combinatul Agroindustrial Curtici.

Dimitrie Muscă, unul dintre cei mai apreciați și performanți fermieri români, participă la Forumul Internațional de Agricultură RALF 2016 în calitate de Speaker și Fermier Invitat.

Peste 300 de mari fermieri vor participa pe 10 noiembrie, la Athénée Palace Hilton Bucharest Hotel, la RALF 2016, un eveniment care prezintă bune practici, modele de business și exemple de succes din agricultura românească și internațională.

Până la finalul lunii iunie s-au înscris la forum peste 150 de fermieri, cu peste 1000 de hectare, din toate regiunile României.

RALF 2016 este dedicat marilor fermieri și companiilor din industrie - producători și distribuitori de utilaje, furnizori de echipamente și tehnologii pentru o agricultură performantă.

Noutăți din cadrul forumului pe https://www.facebook.com/RALF.COM.RO/

#RALF  

RALF face parte din seria proiectelor de comunicare și a evenimentelor internaționale create de BORO PR & COMMUNICATION pentru domeniile prioritare educație, sănătate, agricultură și turism.

Mai multe pe www.ralf.com.ro și www.borocommunication.ro

Master Partner RALF 2016: KWS Semințe

Parteneri: Bühler AG

Susținători: NHR AGROPARTNERS

Dimitrie Muscă (România), Tim Hassell (Marea Britanie), Lucian Buzdugan (România), Djûke van der Maat (Olanda) sau Radoslaw Nienartowicz (Polonia) sunt doar o parte dintre Speakerii care vor prezenta pe 10 noiembrie, la Athenee Palace Hilton București, în cadrul Forumului Internațional de Agricultură RALF 2016, bune practici, modele de business și exemple de succes din agricultura românească și internatională.

Câteva dintre mesajele invitaților ce au confirmat prezența în programul forumului din toamnă sau în auditoriul RALF 2016:

Pekka Pesonen, Secretar General COPA și COGECA, Speaker și Invitat Special: „Acum, mai mult ca oricând, fermierii trebuie fie prezenţi în mod activ la luarea de decizii la nivelul Uniunii Europene, pentru a ne asigura că rolul nostru este recunoscut. Agricultura românească este un actor-cheie pe piața Uniunii Europene, și, ca atare, fermierii și sectorul agroalimentar din România trebuie să-și exprime în mod activ preocupările și să caute soluții împreună cu omologii lor europeni”.

Radoslaw Nienartowicz, Vicepreședinte CEJA – Consiliul European al Tinerilor Fermieri, Speaker și Fermier Invitat: „Aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc și să discut cu fermierii români prezenți la RALF 2016, să-mi împărtăşesc ideile cu ei şi, la rândul meu, să ascult ideile lor. Situația tinerilor fermieri europeni de astăzi va determina situația în care se va afla întregul sector agricol peste 10 sau 15 ani, atunci când acești fermieri vor alcătui majoritatea populației noastre agricole europene”.

Vasile Lungu, Administrator AGRO INDUSTRIAL CERES, Fermier Invitat: „Schimburile de experiență sunt benefice progresului în orice domeniu de activitate nu doar al agriculturii. Astfel putem identifica asemănările, cât și deosebirile, modurile de lucru, având posibilitatea transferării cunoștințelor de bună practică, lucru esențial dezvoltării”.

Cătălin Vătămănescu, Manager Achiziții, AGROMAD CROPS, Fermier Invitat: „Cu toate că vorbim de o piață comună a produselor agricole la nivel european, cât și mondial, nu același lucru putem spune despre condițiile aferente fiecărei țări în parte. Diferențele sunt de ordin climatic, pedologic, cât și economic (atât taxele aferente fiecărui stat, cât și subvențiile, nivelul de salarizare, costuri de finanțare și ușurința accesării lor etc.). Această întâlnire mă ajută să înțeleg cum a evoluat fiecare fermier, cum a reușit să se muleze pe condițiile regiunii de care aparține și implicit să facă din exploatația agricolă o afacere profitabilă”.

Doriana Nițu, General Manager KWS SEMINȚE, Master Partner: „Ne implicăm în activitatea fermierilor parteneri din țara noastră cu soluții care să aducă plusvaloare în ferme, fie că vorbim de proiecte relevante proprii sau de programe specifice susținute în parteneriat, așa cum este participarea în calitate de Master Partner la RALF 2016, o colaborare care va aduce în prim plan experiența fermierilor români și importanța muncii lor într-o societate dominată de spectrul incertitudinii și necesității de adaptare rapidă”.

RALF 2016 este un eveniment dedicat marilor fermieri și companiilor din industrie - producători și distribuitori de utilaje, furnizori de echipamente și tehnologii pentru o agricultură performantă.

Noutăți zilnice din cadrul forumului pe https://www.facebook.com/RALF.COM.RO/

RALF face parte din seria proiectelor de comunicare și a evenimentelor internaționale create de BORO PR & COMMUNICATION pentru domeniile prioritare educație, sănătate, agricultură și turism.

Mai multe pe www.ralf.com.ro și www.borocommunication.ro

Master Partner RALF 2016: KWS Semințe

Partener: Bühler AG

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22 martie 2016 se pot depun cereri pentru ajutorul excepțional destinat fermierilor din sectorul laptelui și produselor lactate, conform HG nr. 160/16 martie 2016 pentru distribuirea sumei stabilite în anexa la Regulamentul (UE) nr. 1.853/2015 al Comisiei de acordare a unor ajutoare excepționale cu caracter temporar fermierilor din sectorul creșterii animalelor.

Cererile se depun la Centrele județene APIA până la data de 8 aprilie 2016.

Pentru a beneficia de ajutorul financiar producătorii de lapte de vacă trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții:

• sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, și dețin cotă de livrări la data de 31 martie 2015;
• sunt în activitate, au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim - cumpărător, şi dețin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului;
• producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.

Suma cuvenită fiecărui producător, în cazul ajutorului financiar, se calculează de către APIA conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel:

• 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv;
• 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv;
• 2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.

Materialele de informare referitoare la Campania de primire a cererilor de acordare a ajutorului financiar în sectorul laptelui sunt disponibile pe site-ul APIA: www.apia.org.ro.

Sursa: apia.org.ro

Lucian Marcu, International Affairs Manager IWCB

Totul a început într-o dimineață de toamnă cu accente de vară târzie. Noi, cei șapte fantastici, temerarii care au decis să răspundă invitației Excelenței Sale domnul Pande Lazarevski, ambasadorul Macedoniei la București, sprijinit în zona de operațional de bunul său prieten, pe numele lui Dimitar Anastasovski, un om de afaceri din Macedonia, am plecat pentru câteva zile să vizităm cramele macedonene (21-25 octombrie 2015).

Trebuie să spun ca ambasadorul Pande Lazarevski și Dimitar Anastasovski sunt mai vechi prieteni de-ai noștri, arătându-și în repetate rânduri dorința și dedicarea pentru stabilirea unor punți de legătură între lumea vinului din cele două țări. Împreună s-au implicat în aducerea de probe din Macedonia în cadrul Concursului Internațional de Vinuri de la București - IWCB 2015. Cu regret spun că, deocamdată eforturile au rămas unilaterale (adică doar din direcția Macedoniei), dar cum speranța moare ultima, am hotărât să spargem gheața și să vedem ce se întâmplă în domeniul viei și vinului în această țară mică și nu prea îndepărtată.

Poate unii dintre dumneavoastră vor fi surprinși de cel puțin două din afirmațiile de mai sus. Macedonia este producător de vinuri?! Da, și nu de acum, ci de câteva mii de ani! Cea de-a doua nedumerire poate fi legată de distanța dintre România și Macedonia. Răspunsul poate fi din nou surprinzător – nu sunt decât aproximativ 650 km din București până in inima uneia dintre zonele viticole importante și de ce să nu o spun de la început, plină de surprize foarte plăcute. Există un mic amendament legat de distanță – ea este cea corectă doar dacă vă asigurați că o apucați pe drumul cel mai scurt, ceea ce noi nu am făcut. Dar toate la timpul lor și să începem cu începutul.

Peripețiile, savoarea unei călătorii

Am decis să ne întâlnim la ora 8.00 dimineața, la ceas în Parcul Libertății, lucru care evident că nu s-a întâmplat din motive de trafic și altele. Oricum, nu am întârziat mult, doar vreo oră. Așadar, am avut timp să ne cunoaștem mai bine, să încercăm să găsim un loc unde să bem o cafea – lucru care nu ne-a ieșit - și nu în ultimul rând, să intrăm în atmosfera de excursie cu autocarul din vremea școlii. Mă rog, nu a fost chiar autocar, ci cu un microbuz, pus la dispoziție prin bunăvoința lui Ionuț Popescu (Vinescu.ro). Dar m-am luat cu povestitul și nu v-am spus care am fost cei șapte fantastici, temerarii plecați pe „drumul vinului” în țara lui Alexandru Macedon, pomeniți la începutul articolului: Cătălin Păduraru (CEO IWCB, Wine Ambassador), Cesar Filip (proprietar Infinity Drinks – magazine și import de băuturi fine), Ionel Stoica (Rifco Trading, importator și distribuitor de băuturi), Cosmin Tudoran (artist, student la Horticultură și promotor al culturii vinului), Laurențiu Horodnic (Oenolog.ro), Mihaela Prevenda (redactor șef Revista Fermierului) și subsemnatul.

Oricum, la orele 9.00 trecute fix am luat voinicește calea Giurgiului. Voinicește e cuvântul cheie aici pentru că oricât de repede am ajuns la Giurgiu, de voinicie am avut nevoie ca să trecem celebrul pod al prieteniei care este în reparații. Teoretic, pentru că practic nu am văzut prea mulți oameni să lucreze fizic, ci mai mult măsurau.

Înarmați cu răbdare, tutun și o sticluță de rachiu de cidru (ca să nu-i spunem calvados, deoarece era produs autohton) am avut tot timpul să admiram câinii din Giurgiu, care nu urlau, dar erau prezenți în număr semnificativ pe toata platforma vămii.

După (numai) două ore, iată-ne în vama bulgărească unde lucrurile au mers strună și ne-am așezat la drum, cap compas Sofia. S-au spus glume, s-a discutat politică, economie, comerț, s-a dormit, nu s-au spart semințe. Deh, un microbuz cu intelectuali. În schimb, la popasul de prânz s-au mâncat mici bulgărești, nu de foame, ci doar așa, să facem o paralelă, după părerea mea inegală, cu ai noștri. Micii noștri sunt mai buni, dar nu putem să strigăm chestia asta în gura mare, că ai lor nici nu se cheamă mici, ci cevapcici.

De la Sofia, lucrurile păreau clare și am cotit-o tot voinicește pe drumul care părea că duce spre Macedonia. Cum până la Sofia sunt vreo 400 și ceva de kilometri, iar distanța totală este puțin sub 650, ne-am făcut socoteala că în maximum trei ore suntem la destinație, cu niște mâncărică și un vinișor pe masă. După circa patru ore am început să ne întrebăm dacă nu am nimerit într-o gaură de vierme care ne va scoate într-un capăt îndepărtat al Universului. Deja era ora 21.00, întuneric și nimic nu prevestea că ne apropiem măcar de graniță, nicidecum de destinație. S-a luat decizia unanimă să întrebăm, asta deoarece GPS-ul rămăsese în mașina lăsată la București. Am scos din mânecă, sau din lavalieră, o combinație de sârbă, bulgară asezonată cu ceva semne și am aflat ca da, acela ar fi drumul spre Macedonia, dar că trebuie să facem la dreapta undeva. Mi s-a părut puțin ciudat, mai ales că ceea ce credeam eu că reținusem consultând Viamichelin.com nu se prea potrivea cu situația din teren. Am considerat că totul se datorează unei simple bariere lingvistice. Greșit  dragi prieteni, deoarece atunci când în fața noastră au apărut tiruri așezate cuminți la coadă și au început să se ițească clădirile de neconfundat ale punctului de trecere a frontierei, iar noi am îndrăznit să ne relaxăm, a venit și lovitura de sabie, care nu a fost a lui Alexandru Macedon. Pe placa mare și albastră din vamă era un cerc cu muuuulte steluțe sub care scria clar Hellas. Speranța noastră, a tuturor, s-a mototolit ca o bucată de hârtie, gândurile au început să se lovească de pereții capului ca niște păsări aflate într-o colivie prea strâmtă.

Ca să o scurtăm, am ajuns la granița cu Grecia, în care am fost forțați să și intrăm deoarece nu a mai fost chip să dăm înapoi și…am intrat în Grecia. Ne-am întors după 50 de metri, am pătruns din nou în țara vecină și prietenă Bulgaria (unde, normal, vameșii și-au îndeplinit misiunea și ne-au controlat la acte și bagaje, după ce o făcuseră și cu aproximativ 20 de minute mai devreme la ieșirea din țară), am mers înapoi preț de 15 km, am făcut la stânga acolo unde trebuia să facem la dreapta venind dinspre Sofia și după nici 45 de minute, iată-ne la granița cu Macedonia. Deși aceasta nu este o țară mare, noi ne aflam într-un punct de trecere a frontierei obscur la vreo 120 km la sud de locul unde ne aștepta, cel puțin în viziunea noastră, mâncărica și vinișorul. După o mică problemă legată de cartea verde (aproape că am crezut că facem cale-ntoarsă), repede rezolvată cu ajutorul autorităților am intrat în nu prea îndepărtata Macedonie.

Excedat de prea lunga așteptare, cel care urma sa ne fie gazdă pentru următoarele trei zile, bunul nostru prieten Dimitar, a venit și ne-a ridicat de la graniță și bine a făcut pentru că drumurile au fost destul de întortocheate. Astfel, pe la 23.00 ora locală, miezul nopții ora României, după un drum de 15 ore în loc de 7-8 ore cât ar fi trebuit să dureze, iată-ne la Popova Kula, una din cele șase crame pe care le-am vizitat în Macedonia, Popova Kula având și facilități de cazare.

Și de aici lucrurile devin serioase. Am parcat în fața cochetului hotel, atașat unei mici crame, cum am aflat mai târziu. O să vorbim despre această cramă la timpul ei deoarece, deși am fost cazați trei nopți acolo, nu a fost prima cramă la care am avut o degustare. Din acest moment, totul a intrat în normal, am fost întâmpinați exact cum ne așteptam, cu mâncare tradițională, cu vinuri surprinzătoare și cu o ospitalitate de excepție. Astfel a început programul nostru de vizitare a șase crame pe parcursul a trei zile. Am mâncat, am încercat vreo două-trei vinuri, am admirat restaurantul amenajat cu grijă și am mers degrabă la culcare în camerele primitoare.

Ezemit Winery, 20 milioane de litri - capacitatea de procesare

Prima zi plină pe teritoriul Macedoniei, după micul dejun, am coborât în curte și am realizat că ceea ce părea drăguț noaptea este de fapt o proprietate superbă, construită cu nu prea mulți ani în urmă, dar în stilul unei cetățui locale. Piatra, lemnul, arcadele, ușa masivă de la intrare, de mărimea uneia dintr-un castel medieval, toate se potriveau, se îmbinau și iți dădeau impresia de bine gândit și bine făcut. Nici turnul nu lipsea și când l-am vizitat am putut admira priveliștea de jur împrejur. Un platou aflat la 150 m altitudine, înconjurat de dealuri și văi și alte dealuri în spatele cărora se întrezăreau munții în pâclă. Macedonia se laudă cu 300 de zile de soare pe an. Noi am prins două zile ploioase, dar sufletul ne-a fost luminat de locurile frumoase, vinurile bune, oamenii primitori, care ne-au arătat seriozitate și dorința de a merge împreună într-o direcție, aceea a vinului.

Și astfel am pornit să vizităm prima cramă aflată la vreo 40 km, numită Ezemit Winery. Când am ajuns, nimic nu ne-a atras atenția, în afară poate de un Ferrari în culoarea roșu - ferrari, evident. Clădirea, destul de tehnică, chiar anostă. La interior, o sală spațioasă cu rafturi pe care era prezentată întreaga ofertă a celor de la Ezemit. Când directorul general ne-a spus câteva cifre, ne-am schimbat cumva părerea. Ezemit Winery are două capacități de procesare, una mai veche - de cinci milioane de litri și o alta cumpărată anul trecut, cu o capacitate de 15 milioane de litri. Au în proprietate 400 ha de viță-de-vie și în 2015 au achiziționat aproximativ 12.000-13.000 tone de struguri. Cultivă și procesează cu precădere soiuri locale cum ar fi Vranec, Temianika (este același strugure ca și Tămâioasa noastră), Zuplianka, Smederevka, Plavac Mali, dar și soiuri internaționale ca Riesling de Rin, Sauvignon Blanc, Viognier, Pinot Grigio, Muscat Frontignac, Shiraz, Cabernet Sauvignon. Poate numele soiurilor locale nu sunt foarte prietenoase, însă acestea produc vinuri pline de caracter, care merită toată atenția și respectul nostru. Îndeosebi Vranec este soiul lor emblematic, un fel de Fetească Neagră a Macedoniei, deși originar din Muntenegru se simte extraordinar sub soarele macedonean. Soarele îl ajută să acumuleze zahăr mult și să-și clădească întreg caracterul. Cum zahăr se adună din belșug și ei îl vinifică în sec, tăria alcoolică a soiului Vranec, omniprezent în Macedonia, depășește în mod curent 15 procente. Am întâlnit cazuri și cu 17 procente tărie alcoolică. Vinurile sunt bine făcute, cu metode și abordări moderne, cu excepția acelui Plavac Mali care îmbracă o haină mai rustică dar foarte interesantă.

Când a venit vorba despre prețuri, surpriza a fost cel puțin la fel de mare. Prețuri medii de achiziție de 2,5 euro/sticlă, chiar pentru vinurile baricate, ne-au lăsat cu gura căscată. Evident, poate fi vorba și de o politică de prețuri mai agresivă din dorința de a clădi o piață rapid și de a lichida cât mai repede stocurile pentru menținerea unui cash-flow pozitiv după investițiile mari făcute în ultima perioadă. Am plecat de acolo spunându-ne „Uite, dom'le, că se poate!”.

Popova Kula Winery, cramă mică, în inima munților, cu vinuri mari

A doua cramă vizitată a fost chiar Popova Kula, locul unde eram cazați. O cramă aflată la polul opus față de cea prezentată în prima parte a zilei. Am avut ocazia sa îl cunoaștem pe proprietar, pe care nu numai că l-am cunoscut dar ne-am și împrietenit. Un amfitrion desăvârșit, cu o educație solidă primită în SUA, urmată de o carieră prodigioasă în țara sa. Fost președinte de bancă și mai apoi directorul unei agenții guvernamentale pentru dezvoltare, Jordan Trajkov a avut o cu totul altă abordare.

Cu o suprafață totală de aproximativ 50 ha, din care doar 18 cultivate și o producție de aproximativ 150.000 sticle/an,  Jordan Trajkov a ales să-și construiască brandul pas cu pas și să mărească producția treptat, prin plantări succesive pe suprafețe mici.

În același timp, s-a dedicat păstrării “în viață” a unor soiuri aproape pierdute, cum ar fi Zilavka, din care rezultă un vin alb plin de caracter. De remarcat Stanushina, un soi roșu care este vinificat în rose și roșu, care însă uneori suferă o mutație din care rezultă struguri albi. Din aceștia se face un vin alb foarte rar – nu mai erau decât 60 de sticle în stoc din cele 300 produse anul trecut, evident la un preț de cinci ori mai mare decât media celorlalte sortimente, care se situează în jur de 4 euro.

Un alt soi balcanic cultivat la Popova Kula Winery este Prokupac, roșu, pe care l-am întâlnit și la alți producători macedoneni și chiar în Serbia. Nici aici Vranec nu lipsește, având ocazia să degustăm vinul acestui an, direct din tanc, un vin care trebuie ținut minte și căutat peste vreo doi-trei ani.

Pe lângă soiurile locale, la Popova Kula se mai cultivă Sauvignon Blanc (vinul 2014 a fost bine apreciat în cadrul IWCB 2015 unde a câștigat medalia de aur), Cabernet Sauvignon și altele.

Am aflat, de asemenea, cu surprindere că hotelul (33 de camere) construit deasupra cramei, în mijlocul podgoriei, aduce venituri importante, acestea reprezentând peste 70% din cifra de afaceri. De fapt, este una din puținele daca nu chiar singura facilitate de cazare cu specific vini-viticol pe o rază de vreo 60-70 km.

Am degustat toate vinurile despre care am vorbit mai sus, am mâncat bine, ne-am delectat cu muzică autentică cântată de un taraf tradițional. Vă recomand cu căldură să vă opriți la Popova Kula în drum spre Grecia, sau chiar să rămâneți câteva zile și să vizitați și alți producători din zonă.

Tikves Winery, între primele 30 cele mai inovative companii din lume

Și iată că a venit și a doua zi în țara lui Alexandru Macedon, cu alte două crame.

Am început ziua cu un colos al erei iugoslave, pe numele lui Tikves. Cumpărat pe un milion de euro de un om de afaceri care și-a vândut firma de distribuție de bere și răcoritoare cu vreo două sute de milioane și care a înțeles să mai investească încă 30 de milioane după achiziție.

La Tikves Winery, tradiționalul se împletește cu modernul doar în măsura în care tradiționalul este gândit să te lase să vezi o parte din istorie și să te facă să te simți bine. O cramă modernă, cu o capacitate de prelucrare de 40 milioane de sticle/an, mii de hectare de vie în proprietate și achiziții pe măsura setei utilajelor din dotare. Aici am găsit soiuri locale, ca Temianika și nelipsitul Vranec, dar și soiuri internaționale. Prețuri modice în jur de 4-5 euro/sticlă la achiziție, culminând cu vasul amiral al acestui producător, numitul Barovo la prețul de 15 euro sticla, care dacă e să mă întrebați, face toți banii. Aici am avut și surpriza unor distilate bine făcute și decent poziționate ca preț.

Totul s-a desfășurat într-o sală de degustare rustică, cu un șemineu uriaș, unde am ajuns după ce am străbătut sute de metri de pivnițe, trecând pe lângă butoaie de fermentare din lemn vechi de o sută de ani.

Am plecat cu un gust bun de la Tikves, gust dat atât de vinuri, cât și de gustarea frugală dar bine închegată din produse din carne și brânzeturi tradiționale. Ceea ce am văzut ne-a lăsat și lumină în suflet, pentru că am realizat ce se poate face dintr-un vechi combinat comunist, bine direcționat și cu o viziune clară asupra destinației. Poate că nu e întâmplător  faptul că vinificatorul de la Tikves este unul dintre cei mai buni din lume, iar Tikves Winery a fost desemnată în 2008 la Paris ca fiind printre primele 30 cele mai inovative companii de pe glob.

O cramă macedoneană în stare să cucerească iubitorii de vin români – Bovin Winery

Ne-am luat amintirile frumoase și sticlele achiziționate cu noi și am pornit către un alt producător – Bovin, unde am nimerit, spre seară, în mijlocul unei petreceri între prieteni și am fost primiți ca niște prieteni.

Cei doi frați, Kiril și Gjorgji Bogevski, au pus bazele cramei Bovin în 1998 cu o producție de 150.000 sticle, ajungând în prezent la peste 1,5 milioane de sticle produse anual.

Deși îi cunoșteam pe proprietari din timpul unei vizite a acestora la București acum câteva luni și le cunoșteam și vinurile,care de asemenea au obținut rezultate remarcabile la IWCB, nu am putut să nu fiu surprins de ospitalitatea lor și de nivelul calității vinurilor produse de aceștia. Lista este lungă și nu am găsit un singur vin care să mă dezamăgească, voi menționa doar patru nume Venus, Alexandar, Dissan și Imperator. De menționat, că acesta din urmă este chiar favoritul președintelui Macedoniei.

Daca primele două sunt vinuri proaspete, simple dar foarte atrăgătoare la nivelul de preț cu care ne-am obișnuit în Macedonia, ultimele două sunt interpretări ale celebrului de acum Vranec, poziționate la 15, respectiv 20 euro/sticlă. Nu le putem clasifica drept vinuri ieftine, dar calitatea și bucuria oferită este pe măsură.

Pe lângă cele patru vinuri amintite, în larga paletă a ofertei Bovin mai există două etichete pe care  trebuie să le menționez, dar nu știu unde să le așez. Vorbim aici de My Way, un vin care în mod clar nu este destinat comercializării fiind produs în cantități mici deoarece se produce cam la fel ca Amarone. Este din soiul local Vranec și are 17 grade tărie alcoolică, bine tolerate datorită restului de zahăr încă prezent. De aceea, proprietarii preferă să îl bea cu prietenii și pentru că tot nu au stres să îl poziționeze în vreo nișă de piață l-au evaluat la 150 euro/sticlă. Celălalt, pe numele lui de botez ERA este 200 de euro, așa ca să fie masa bogată. Sincer, niciunul dintre ele, la o degustare în orb printre vinuri din aceeași categorie nu ar fi chiar Cenușăreasa, dar încearcă să vinzi astfel un vin de Macedonia!

În opinia mea, Bovin este un nume care, dacă reușește să pătrundă pe piața românească va rămâne imprimat atât în minte, in inimă, cât și pe papilele gustative.

Seara a fost asezonată cu bucate tradiționale și muzică de petrecere cântată la chitară și vocal de judecătorul șef al regiunii Tikves, așa, ca să vedem că justiția știe și altfel. Backing vocals a fost asigurat de un alt comesean autohton, dar și de membrii echipei noastre, care au propus și piese din repertoriul românesc, doar ca să se știe că avem și noi, nicidecum din cauza gradelor dezlănțuite ale prea prețuitului My Way.

Am plecat cu greu de la Bovin, mai mult cu forța deoarece seara proprietarul de la Popova Kula, unde ne era culcușul, trebuia să ne prezinte câțiva parteneri de afaceri de origine americană care urmează să-i promoveze vinurile peste ocean.

Și așa mai trecu o noapte și a venit și ultima zi a periplului nostru macedonean.

Peste 20 de etichete, de la vinuri de masă până la vinuri premium – Stobi Winery

Cum cele din urmă crame incluse în programul nostru se aflau la 100 km distanță, în apropiere de Capitala Skopije, am eliberat camerele la Popova Kula, urmând ca ultima noapte să o petrecem la hotelul cramei Kamnik.

Înainte de a ajunge acolo, am făcut un popas de ajustare la Stobi Winery, după tipicul cu care începusem să ne obișnuim, cinci vinuri și mâncarea însoțitoare, care să ne ajute să le înțelegem mai bine.

Crama, nu mai veche de 6-7 ani, proprietatea unui magnat al oțelului care și-a dorit un loc special și l-a obținut. Stobi este o cramă modernă ca design și tehnologie, cu o capacitate de 4,5 milioane litri dintre care 1,2 milioane destinați fermentării. Majoritatea strugurilor provin din achiziții de la diverși producători din zona viticolă Tikves, care prin cele 12000 ha deține o treime din totalul plantațiilor din Macedonia. Această cramă are în proprietate plantații viticole mult sub capacitatea de prelucrare. Cu peste 20 de etichete, Stobi Winery produce de la vinuri de masă până la vinuri premium. Cu câteva vinuri cuvee interesante, dar și vinuri monovarietal, Stobi oferă produse foarte bine realizate și în mod clar acesta e doar începutul. De remarcat un soi originar din Georgia, vinificat foarte interesant la Stobi. Mă refer aici la R'kaciteli. Vranec este și acesta la el acasă la Stobi. Nici nu este foarte greu ținând seama că peste 50% din soiurile roșii plantate în Macedonia sunt reprezentate de acest soi cu un mare potențial.

Și crama Stobi ne oferă vinurile în același registru de preț pe care deja îl considerăm normal în Macedonia și oriunde în lume (1,5 – 2 – 4 euro/sticlă).

Chateau Kamnik a încheiat periplul prin cramele din Macedonia

Iată-ne îmbarcați în mașini, îndreptându-ne spre ultima probă specială a turului nostru – Chateau Kamnik. Am ajuns în mai puțin de 45 de minute și ne-am găsit într-un loc cu o perspectivă frumoasă asupra orașului. Un hotel de 4 stele, așezat pe unul din dealurile ce înconjoară Capitala Macedoniei. Ne-am cazat și cum degustarea era programată mai spre seară am plecat spre Capitală, aflată la doar zece minute de mers cu mașina. Aș descrie orașul ca fiind plin de viață, cu terase și restaurante pline, dar într-un anumit sens halucinant. Statui ale unor personaje din diverse epoci și domenii, privindu-te mai vesel sau mai trist de peste tot, într-un amalgam eterogen și amețitor. Cu timpul ne-am obișnuit, dar sincer, nu știu dacă la a doua vizită aș reuși să înțeleg mai mult, eventual să mă obișnuiesc până a le ignora.

După un prânz târziu, aproape o cină luată mai devreme, ne-am îndreptat spre cramă. Chateau Kamnik este probabil cel mai mic dintre producătorii pe care i-am vizitat. Cu o producție puțin peste 100.000 de sticle anual, dispune de plantații proprii amplasate pe dealurile din jurul capitalei, dar achiziționează struguri și de la anumiți cultivatori atent selectați, pentru a fi siguri de rezultatele finale, sau cel puțin asta își doresc. Crama, un amestec bine balansat de tradițional și modern se află în imediata vecinătate a hotelului, la nici cinci minute de mers pe jos, cu o priveliște minunată asupra orașului Skopije. Proprietarii, cu activități în domeniul cinegetic, de unde și modul în care este amenajat și decorat hotelul, au ales să producă vinuri în gama premium și super premium. Se acordă atenție detaliilor, de la faza de recoltare, procesul de vinificare până la sticle și etichete. Evident, toate astea conduc către prețuri mult peste medie nesusținute de toate vinurile prezentate în cadrul degustării. Totuși, nu se poate spune ca realizările acestei mici crame nu sunt remarcabile în ansamblul lor. Un aspect interesant, Kamnik este singurul loc din cele șase vizitate în care restaurantul propriu oferă o selecție foarte bună de vinuri, atât  domestice cât și străine, pe lângă vinurile proprii bineînțeles.

Pot spune fără nicio reținere că întreg traseul nostru, organizat de Dimitar Anastasovski, cu sprijinul Ambasadei Macedoniei la București a fost fără greșeală și ne-a dat ocazia să facem cunoștință cu această mică țară atât de apropiată nouă din multe punte de vedere și mai cu seamă cu acest domeniu drag multora dintre noi.

Așa s-a încheiat o experiență minunată pe care vă sugerăm să o încercați. Până la urmă este o călătorie ca de la București la Timișoara dar mai rapidă, cu condiția să nu greșiți drumul.

50 de ani de inovatie si progres R A 15 februarie 2014

O acţiune foarte importantă desfaşurată în gospodării pe tot parcursul anului, dar în special în anotimpul rece, este deratizarea. Aceasta reprezintă un complex de metode de combatere a rozătoarelor sinantrope-comensale (cele care trăiesc în mediul urban, rural, unităţi zootehnice): şobolanul cenuşiu, şobolanul alb, şoarecele de casă şi grădină.

Rozătoarele au o capacitate ridicată de adaptare la mediu, numărul lor fiind de 2-2,5 ori mai mare decât al locuitorilor.
Şobolanii şi şoarecii sunt foarte prolifici, fiind apţi de reproducţie la vârsta de 2-3 luni, având o perioadă scurtă de gestaţie (16-21 de zile) şi fătând 4-6 serii pe an, a câte 8-10 pui.
Rozătoarele, o sursă de boli!
Rozătoarele reprezintă surse şi vectori pentru o serie de boli infecţioase (salmoneloză, leptospiroză, febra aftoasă, antraxul, turbarea etc.), parazitare (trichineloza) şi toxiinfecţii alimentare, atât pentru om, cât şi pentru animale.
În acest context, aş aminti de o zoonoză gravă, numită pneumocistoza, cauzată de un sporozoar a cărui sursă principală o constituie rozătoarele, care se localizează în pulmoni mai ales la copii, determiând o pneumonie interstiţială foarte gravă.
Boala zgârieturii de pisică
Pisicile se pot contamina, în urma contactului permanent cu şobolanii sau şoarecii, cu o serie de germeni microbieni sau parazitari, pe care-i pot transmite apoi la om. Astfel, aş da ca exemplu o boală infecţioasă la om, numită "boala zgârieturii de pisică", cauzată de zgârietura sau muşcătura de pisică, manifestată printr-o leziune cutanată care trece prin mai multe stadii, frisoane, febră, dureri de cap şi adenita regională (inflamaţia ganglionilor).
Canibalismul la şobolani
Şobolanii trăiesc în colonii, fiind prezent fenomenul de canibalism. Astfel, bolile se răspândesc rapid şi la distanţe mari, deoarece aceştia se deplasează 1-2 km în jurul cuibului, contaminând şi alte colonii. De asemenea, rozătoarele produc pagube economice directe prin consumul a circa 10% din producţia agricolă globală de cereale, dar şi prin contaminarea alimentelor şi distrugerea adăposturilor şi a instalaţiilor, valoarea totală a acestor pierderi fiind inestimabilă.
Deratizarea periodică, o necesitate!
Ţinând cont de implicaţiile de ordin igienic şi economic al acestor rozătoare, deratizarea periodică este absolut necesară.
Succesul deratizării în vederea combaterii invaziilor cu rozătoare sinantrope, depinde şi de aprecierea corectă a gradului de infestare, care se face în funcţie de numărul de şobolani depistaţi ziua şi noaptea şi în funcţie de numărul de galerii circulate. Astfel, se estimează că există 50-100 de exemplare dacă se întâlneşte din când în când câte un şobolan noaptea; 100-500 de exemplare dacă se întâlnesc şobolani în fiecare noapte şi peste 500 de exemplare, dacă se întâlnesc şobolani în fiecare noapte şi zi. Mijloacele de combatere a rozătoarelor sunt mecanice, fizice, chimice, biologice şi mixte.
Broditop şi Ratitox F pentru deratizarea totală!
Mijloacele chimice sunt cel mai frecvent folosite, acestea constând în administrarea de produse cu acţiune toxică, elaborate pe baza unor cercetări care ţin cont atât de proprietaţile chimice şi toxicologice ale substanţelor raticide, cât şi de biologia rozătoarelor.
Asfel de momeli rodenticide sunt: BRODITOP (brodifacoum) pasta şi blocuri cerate şi RATITOX F (bromadiolone) pe suport de cereale. Momelile rodenticide se amplasează în jurul galeriilor, în locuri ferite, unde nu au acces alte animale, păsări sau persoane neavizate, în staţii de intoxicare şi se completează zilnic, până când consumul acestora încetează complet (circa 2 săptămâni). Cadavrele de şobolani şi şoareci se incinerează sau se îngroapă, pentru prevenirea unui risc epidemiologic şi a poluării mediului înconjurător.

Care sunt prioritățile proprietarilor de ferme de taurine? Pe primul plan stă construcția grajdului pentru vaci, apoi cuștile pentru viței, iar în final, eventual, un adăpost pentru tineretul taurin. Cam așa arată lista de priorități a multor ferme zootehnice. Se pare că, de cele mai multe ori, boxa de fătare nu este în prima parte a priorităților. Altfel cum s-ar putea explica faptul că multe boxe de fătare sunt prea mici și pot fi cu greu exploatate eficient? Sau, că în zona de fătare, nu există utilaje pentru curățenie, aerul nu este destul de curat, iar paiele sunt insuficiente? Boxa de fătare este pusă, de multe ori, în umbră, din păcate. Acest lucru se întâmplă chiar dacă este demonstrat că o boxă de fătare confortabilă și curată diminuează riscul apariției infecțiilor la vacă și vițel, precum și stresul la fătare, astfel încât șansele de supraviețuire a nou-născutului să fie cât mai ridicate.

Boxă individuală sau colectivă?
Dacă privim pe pajiște la vacile care urmează să fete, observăm că acestea se detașează de cireadă, dar o păstrează în câmpul lor vizual. De aceea, ar trebui să favorizăm boxele individuale. Pe de altă parte, pericolul rănirii vițelului este mai redus în boxa individuală, iar vaca se poate angaja total în procesul fătării. Boxele colective sunt mai degrabă un compromis. Dacă totuși nu pot fi evitate, vacile trebuie scoase și reintroduse în boxa de fătare, pentru curățenie și dezinfecție, precum și pentru evitarea luptelor de rang dintre animale.
În ce privește perioada în care va rămâne în boxă vaca după fătare, există diferite opinii, timpul de staționare în boxa de fătare variind între 8 ore și trei zile. Este important ca vaca să nu fie stresată la mutare și să nu aibă de parcurs drumuri lungi. Și trebuie să poată privi permanent cireada.
Dacă vaca are la dispoziție un așternut confortabil pentru ultimele două zile înainte de fătare și două zile după fătare, este ideal să separăm vaca de cireadă efectiv numai pentru fătare. Dacă însă vaca nu are la dispoziție un așternut confortabil, iar drumul până la zona de fătare este lung, vaca trebuie adusă cu două zile înainte de fătare. Trebuie să luăm în calcul faptul că izolarea mai îndelungată de cireadă și schimbarea locului înainte de fătare va crește și mai mult stresul animalului!
Unde și cum trebuie plasată boxa de fătare
Vacile care urmează să fete trebuie să păstreze contactul vizual cu restul cirezii. Locul ideal de plasare a boxei de fătare este lângă standul de muls, respectiv robotul de muls, ca în cazul în care apare febra laptelui, vacile să poată fi duse în scurt timp la muls. Zonele de mișcare spre muls trebuie să fie sigure la alunecare și cu o lățime suficientă. Se înțelege de la sine că este nevoie de aer proaspăt și lumină suficientă. Plasarea boxei de fătare la mijlocul grajdului este necorespunzătoare. Un loc mai potrivit este, de exemplu, la marginea unui adăpost deschis, dar curenții de aer trebuie evitați. Ventilatoarele nu sunt necesare. Necesarul de lumină recomandat este de minimum 100 lx, iar pentru a acorda ajutor la fătare, gradul de iluminare pentru locul de muncă respectiv variază între 800 și 1.000 lx.
Una dintre cele mai mari probleme o reprezintă febra laptelui, care dacă apare, împiedică vaca să se mai ridice. Pentru a putea ridica animalul, preventiv, cel puțin unul dintre pereții boxei trebuie să se poata rabata pentru a permite intervenția mecanizată. Cel mai bine este ca boxa să poata fi deschisă pe toate laturile. Pentru ca o vacă să poată fi tratată, trebuie să existe un mijloc de a o imobiliza, ca de plidă un front de furajare autocaptant. De asemenea, poate fi folositoare existența unei instalații de mulgere (bidon) pentru cazul în care vaca nu se poate deplasa, iar în imediata apropiere trebuie să se găsească ustensilele necesare pentru ajutor la fătare și robinetul pentru apa caldă și rece.
Având în vedere că după fătare animalele sunt foarte însetate, adăpătorile trebuie să fie suficient de mari și la îndemână. În cazul boxelor colective, sunt necesare mai multe adăpători. Spre exemplu, la fiecare 5 animale să se găsească o adăpătoare.
Cât spațiu este necesar?
Spațiul total pentru boxele de fătare se calculează după mărimea cirezii. Pentru 100 de vaci ar fi necesare minimum patru locuri de fătare, ideal cinci, până la șase boxe. În boxele unice, fiecare vacă trebuie să aibă la dispoziție 16 metri pătrați (4x4m), optimul ar fi 20 de metri pătrați.
În boxele de fătare colective, fiecare vacă trebuie să aibă la dispoziție minimum 10 metri pătrați. Un compromis aici este absolut exclus. În plus, curățenia se face mai ușor dacă în boxă sunt mai puține animale. De multe ori, spațiul suplimentar de 2 metri pătrați pentru tehnicienii care trebuie să ajute la fătare nu este prevăzut. Totodată, vaca are nevoie de spațiu suficient, deoarece își schimbă des poziția din decubit în șezând pe cele patru membre. Existența grătarelor de beton în zona de furajare poate fi luată în considerare, nu este însă absolut necesară.
Cel mai bun așternut rămâne covorul din cauciuc
Salteaua de paie este sistemul clasic pentru un bun confort la odihnă și siguranța susținerii animalului (antialunecare). Per vacă și zi sunt necesare 10-12 kg paie proaspete. Deoarece este necesar un anumit timp pentru stabilizarea așternutului, acesta nu poate fi schimbat la fiecare fătare. Totuși, la fiecare două, maximum la patru săptămâni așternutul trebuie să fie complet schimbat.
În boxele de fătare din grajdurile noi pot fi văzute tot mai des covoare speciale din cauciuc pe care se presară un strat subțire de paie tocate pentru a absorbi umiditatea. Avantajul acestor sisteme este ușurinta și posibilitatea curățării și dezinfectării după fiecare fătare.
Dezinfectarea trebuie făcută periodic pentru a înlătura virusurile, bacteriile și paraziții care populează zona de fătare. Printre dezinfectanții pretabili se numără Ascarosteril AB sau Desintec FL. În cazul unei saltele din paie+dejecții, așternutul trebuie reînnoit după cel mult trei fătări, cu această ocazie făcându-se și dezinfecția.
În cazul boxelor unice cu așternut din cauciuc, curățenia și dezinfecția constituie operații mult mai ușoare și se pot repeta după fiecare fătare.
Pentru observarea animalelor se poate folosi o cameră de luat vederi, dar, atenție, aceasta nu înlocuiește îngrijitorii. Videocamera servește fermierului pentru a privi din birou boxa de fătare și nu este necesar să se deplaseze în mod continuu în acest scop. De asemenea, existența videocamerei poate aduce mai multă liniște în zona de fătare, animalele nemaifiind permanent deranjate pentru control.

Anul 2013, din care n-au mai rămas prea multe zile până la final, a fost pentru Mewi un an aniversar. Compania furnizoare de tehnică agricolă, cu sediul central în Orțișoara (Timiș), a ajuns la „maturitate deplină", așa cum le place reprezentanților ei să zică. 18 ani de existență pe piața utilajelor agricole din România nu e treabă ușoară. Prin urmare, nici anul în care Mewi și-a celebrat majoratul – 2013 - nu a fost unul „fără bătăi de cap". Firma timișoreană și-a deschis trei noi filiale, a participat la târguri în țară și în afară, tradiționala Zi a Porților Deschise s-a bucurat de prezența a sute de persoane, a lansat propria revistă și nu trebuie trecute cu vederea promoțiile care au încântat agricultorii. Agenda evenimentelor a fost destul de încărcată, ceea ce nu a încurcat planurile, așa încât Mewi încheie și acest an cu vânzări în creștere. Despre ce-a fost și ce va mai fi am vorbit cu directorul general Mewi – Cristian Dănescu.

„Doresc să vă mulțumesc că ne-ați fost aproape la fiecare dintre evenimentele, nu puține, acestui an aniversar pentru noi, și că ați scris despre ele în paginile revistei dvs., ne bucurăm că ați realizat și reportaje ample pentru emisiunea tv România Agricolă. Așa cum îmi place să spun, ne-am celebrat maturitatea dezvoltându-ne. În primăvară am inaugurat deschiderea a trei noi filiale, la Ișalnița (Dolj), Ovidiu (Constanța) și la Tureni (Cluj). În luna mai, la fel ca în ultimii 3 ani, la Ziua Porților Deschise, ne-am sărbătorit majoratul în prezența a peste 400 de persoane, dintre care peste 200 de fermieri, figuri importante din mediul agricol românesc, mulți prieteni, reprezentanți ai producătorilor pe care îi reprezentăm, colaboratori, studenți. Iunie a fost luna participării la Agriplanta, unde toți cei care ne-au vizitat standul s-au putut convinge că noi nu doar vindem mașini și utilaje agricole, ci oferim cu adevărat soluții majore pentru fermieri moderni. La expoziția din câmpul de la Fundulea, utilajele noastre au participat și la demonstrațiile practice comentate. Și pentru că am acumulat atât de multe de povestit și de împărtășit, în luna septembrie am lansat primul număr, aniversar, al publicației proprii "pe roate!". Apoi, în noiembrie, întreaga echipă de vânzări a fost prezentă la cel mai mare târg de tehnică agricolă din lume – Agritechnica", așa a început dialogul cu directorul general al companiei Mewi, Cristian Dănescu.
Timid, dar sigur, spre succes
La final de an nu strică să-ți faci bilanțul, să vezi ce a fost bine și ce nu, să punctezi succesele dar și nerealizările. Însă, cum arată un bilanț la majorat, când te uiți în urmă să vezi cum au fost cei 18 ani de activitate? „Cred că 18 ani pentru Mewi sunt exact așa ca în viață. Cu pași nesiguri și timizi, la început, însă ocrotiți și ghidați permanent de firma mamă din Germania - Heinrich Schroeder Landmaschinen, care a avut încredere părintească în forțele noastre și ne-a oferit cei mai buni șapte ani de acasă. Am intrat, apoi, în iureșul vieții, adaptându-ne și modelându-ne pieței românești, însă păstrând în minte spiritul german. Dacă vă uitați pe un grafic al evoluției cifrei de afaceri a firmei din ultimii zece ani, să zicem, veți vedea că dezvoltarea constantă puternic fundamentată nu este doar o sintagmă lungă lipsită de conținut", susține Cristian Dănescu. Mewi a evoluat cu fiecare an, așa și agricultorul român. Nici Mewi și nici fermierul nu mai arată ca în urmă cu 18 ani. Și ne-o demonstrează directorul general Mewi. „Numai dacă ne gândim la faptul că activitatea noastră a început în 1995, cu 5 oameni, într-o hală a fostului Agromec din Orțișoara, reparând pluguri aduse din Germania, pentru că acestea se cereau, iar acum vindem prin șapte filiale în întreaga țară și trei dealeri importanți mașini și utilaje agricole realizate de peste 18 dintre producătorii de renume ai tehnicii mondiale, și avem astfel întreaga imagine a evoluției uriașe parcurse nu numai de noi, ci și de preferințele agricultorilor. Avem, în prezent, tehnică de vârf adaptată oricăror nevoi și aproape 100 de angajați lucrează pentru relația extraordinară pe care o avem cu fermierii, clienții noștri."
Utilaje premium pentru cunoscători
Produsele din portofoliul companiei Mewi (Fendt, Valtra, Challenger, Horsch, Rauch, Merlo etc) nu sunt dintre cele mai ieftine. Se adresează agricultorilor care știu să aprecieze calitatea premium și văd beneficiile pe termen lung. „Fermierul dorește economii importante de combustibil în timp ce conduce cel mai elegant tractor al vremurilor sale? Oferă-i un Fendt! Fermierul dorește productivitate ridicată la semănat? Oferă-i un Horsch Pronto! În general, cele mai bine vândute produse sunt cele care răspund nevoilor concrete ale utilizatorului final. La fel și în tehnica agricolă. Directorul de vânzări Leontin Coca încurajează echipa Mewi să consilieze și să le ofere soluții clienților, în funcție de nevoile lor reale", precizează Cristian Dănescu. Și pentru că am vorbit de bilanț, Mewi încheie anul 2013 cu o creștere a vânzărilor de 20% comparativ cu anul precedent. O creștere cu mult peste tendințele preconizate în industrie, de stagnare sau ușoară creștere. Deși așteptările au fost mult mai mari, doar o parte mică din cifra de afaceri a fost realizată pe proiecte europene, majoritatea contractelor încheiate derulându-se prin finanțări proprii ale fermierilor, cât mai ales prin campanii de finanțare derulate de Mewi în parteneriat cu IFN-urile, cu condiții speciale pentru fermieri.Recent, s-a încheiat Agritechnica, cel mai mare târg de tehnică agricolă din lume (Hanovra – Germania), la care au participat toți producătorii pe care Mewi îi reprezintă la noi în țară. Nu au lipsit noutățile, iar medaliile au fost pe măsură. „Am prezentat toate noutățile producătorilor pe care îi reprezentăm pe site-ul nostru, www.mewi.ro, precum și în revistele de specialitate. Cu siguranță vom vorbi despre unele dintre ele și în anul viitor. Pentru că producătorii premianți din acest an, pe care noi îi reprezentăm în România, adică Fendt, Horsch, Rauch, Merlo, se află în fiecare an pe lista celor care crează valoare, noutățile propuse de ei aducând acele diferențe substanțiale ce fac ca ele să poată fi numite inovative, nu doar niște schimbări nesemnificative. Am fost și anul acesta la Agritechnica cu întreaga echipă de vânzări și pot să vă spun că, și la această ediție, ne-a impresionat, ca de fiecare dată de altfel, numărul mare de vizitatori la standuri. Cum ar fi să fie așa și la târgurile din România?", se întreabă retoric Cristian Dănescu.
2014, un an aglomerat în evenimente și noutăți
La MEWI, spune directorul general, norocul este al celor care muncesc din greu. Așadar, nici anul ce se apropie, 2014, nu va fi unul ușor, ci va fi unul plin de evenimente. „Anul viitor vom inaugura filialele ce-și vor desfășura activitatea în sediile noastre proprii de la Valea lui Mihai (Bihor), în luna martie, și cele de la Drajna (Călărași) și Palanca (Giurgiu), în luna octombrie. De asemenea, va fi anul demonstrațiilor în câmp, MEWI DEMO, eveniment ce are loc o dată la doi ani și care presupune o mare desfășurare de forțe." Noutățile constructorilor pe care îi reprezintă Mewi la noi vor fi prezentate și puse la lucru în cadrul demonstrațiilor practice care vor avea loc atât la MEWI DEMO 2014, cât și la Expozția Agriplanta din luna iunie a anului viitor. Nu vor lipsi de la evenimentele Mewi vedetele Agritechnica 2013, mașina autopropulsată de erbicidat Horsch, sistemul de semănat păioase bob cu bob al aceluiași inovativ producător Horsch, precum și combina hibrid de foarte mare capacitate Fendt 9460 X.
Încă de la înființare, Mewi s-a implicat în campanii sociale și continuă să o facă. „Mewi este o afacere de familie. Chiar dacă nu dăm campaniilor noastre o formă "corporatistă", facem foarte multe fapte bune, despre care nici nu prea vorbim. Ne considerăm o familie "înstărită", cu aproape 100 de membri. Și atunci, dacă alte familii din comunitatea noastră au nevoie de ajutor, considerăm că este cumva de datoria noastră să fim generoși, pentru că, dacă nu faci un bine atunci când ai posibilitatea este aproape la fel ca a face un rău. Ajutăm școli, spitale, echipe de copii implicați în activități sportive, fundații și multe altele", arată Cristian Dănescu. Directorul general al firmei Mewi este și el un om cu familie proprie, cu griji și bucurii personale. Însă, ca mai toți cei ce conduc afaceri de succes, nici Cristian Dănescu nu este excepția de la regulă, timpul majoritar și-l petrece muncind. Ce mai rămâne este puțin dar timp prețios pentru propriile plăceri. „Sunt vinovat de a-mi plăcea lucrurile de cea mai bună calitate. Și de aici toate celelalte. La lucru sunt pretențios, pentru că m-am înconjurat doar de oameni de calitate și sunt conștient că așteptările mele se află sus de tot. Iar acasă, puținul timp ce mai rămâne, vreau să mi-l petrec doar ca timp de cea mai bună calitate alături de familia mea."