Vylor, compania de semințe și genetică avansată care s-a desprins din Corteva la 1 octombrie 2026, a anunțat lansarea Vylor Edge, o nouă platformă de investiții dedicată accelerării dezvoltării tehnologiilor avansate în agricultura globală. Vylor Edge va colabora cu startup-uri, antreprenori, universități și cu ecosistemul mai larg de inovare prin investiții de capital și parteneriate strategice.
„Vylor Edge va colabora cu comunitatea științifică globală pentru a furniza inovații revoluționare care să contribuie la dezvoltarea agriculturii la nivel mondial și să reducă principalele provocări de producție. Combinarea expertizei de clasă mondială a Vylor cu cea a altor lideri tehnologici din întreaga lume va contribui la stimularea inovației și le va oferi fermierilor instrumentele de care au nevoie pentru a avea succes”, a precizat Sam Eathington, directorul tehnologic al companiei Vylor.
Inițial, Vylor Edge se va concentra pe identificarea oportunităților din domenii strategice aliniate priorităților Vylor, inclusiv editarea genetică și ameliorarea avansată, ingineria proteinelor, precum și platformele de inteligență artificială și tehnologiile digitale. De asemenea, platforma va explora oportunități și în alte domenii și sectoare pentru a valorifica tehnologii care pot fi aplicate activității și misiunii Vylor de a ajuta fermierii să hrănească populația globală.
„Suntem încântați să colaborăm cu antreprenori care pot beneficia de expertiza profundă a echipei noastre dedicate, precum și de capacitățile de cercetare și dezvoltare de vârf ale Vylor, de prezența sa globală și de infrastructura sa de acces pe piață. Așteptăm cu interes să sprijinim dezvoltarea și comercializarea tehnologiilor promițătoare și să oferim noi inovații producătorilor agricoli”, a declarat Mat Muller, șeful Vylor Edge.
Portofoliul Vylor Edge va fi lansat pe baza unui fundament solid de investiții și colaborări care anterior făceau parte din Corteva Catalyst™ și care sunt transferate către Vylor în cadrul procesului de separare a companiei de Corteva. Prin intermediul Vylor Edge, compania va continua să susțină și să extindă aceste parteneriate, identificând totodată noi oportunități pentru accelerarea inovației în agricultura globală.
Vylor este o companie de semințe și genetică avansată care, de mai bine de un secol, se concentrează pe furnizarea de inovații revoluționare pentru fermieri. Bazându-se pe unul dintre cele mai valoroase fonduri genetice din agricultură și pe biotehnologii transformatoare, Vylor își valorifică expertiza științifică pentru a oferi tehnologii de ultimă generație care ajută fermierii din întreaga lume să își crească producțiile. Prin expertiza sa în științe avansate, accesul puternic la piață și activitatea de licențiere aflată în extindere, Vylor creează valoare și generează creștere pentru fermieri, clienți și acționari, contribuind astfel la hrănirea populației. Mai multe informații pot fi găsite pe vylor.com.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP lansează „BOVICOOP Cheese Masterclass - de la teorie, la practică”, o inițiativă care aduce mai aproape de publicul din țara noastră cunoștințe, tehnologii și experiență europeană, într-un format care îmbină teoria cu practica.
BOVICOOP Cheese Masterclass „Cheddar & Gouda: de la teorie, la practică” va avea loc pe 10 decembrie 2026 și este un curs avansat dedicat tuturor celor care vor să descopere tehnologia fabricării brânzeturilor și noi oportunități de valorificare a laptelui.
Prin urmare, masterclass-ul se adresează fermierilor, membrilor cooperativelor agricole, micilor procesatori, antreprenorilor din industria alimentară, pasionaților de gastronomie și tuturor celor care vor să învețe cum pot transforma laptele în produse cu valoare adăugată. Aceștia au ocazia să afle prin experiența practică, nu doar din teorie, cum se fabrică două dintre cele mai apreciate brânzeturi din lume, Cheddar și Gouda.

„Îl avem ca invitat special pe dipl. ing. Martin Rogenhofer, expert austriac în tehnologia alimentară și procesarea produselor lactate, cu experiență în evaluarea senzorială a brânzeturilor. Vom avea o sesiune practică de fabricare a brânzeturilor Cheddar și Gouda, precum și degustare ghidată de brânzeturi fabricate în Austria. Totodată, pe participanți îi așteaptă și o tombolă cu un premiu surpriză”, ne-a spus Iasmina Blidar, director executiv UNCST-BOVICOOP.
Masterclass-ul organizat de UNCST-BOVICOOP, în parteneriat cu DLG Markets South East Europe (organizatorul celor mai mari expoziții în câmp Agraria și AgriPlanta-RomAgroTec), se va desfășura la Fabrica Barcolact din localitatea Sâg - județul Sălaj, între orele 09:00-17:00, pe 10 decembrie 2026.

„Vino să descoperi arta fabricării brânzeturilor și să faci un pas înainte în valorificarea laptelui!”, transmite Iasmina Blidar.
UNCST-BOVICOOP este formată din peste 30 de cooperative agricole de creștere a bovinelor, reunind 600 de exploatații agricole reprezentate de aproximativ 1.100 de fermieri și deținând un număr de peste 35.000 de bovine, cu un total de 200.000 litri lapte/zi livrați spre piața româneasă și un efectiv de 1.000 bovine din rase de carne.
Foto: UNCST-BOVICOOP
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat pe 16 octombrie Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Încă din primele ore ale dimineții, sistemul de plăți a înregistrat un record ca număr de beneficiari autorizați în tranșa de deschidere. Potrivit legislației europene în vigoare, statele membre pot acorda plăți în avans în procent de 75% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 85% din cuantumul intervențiilor finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).
Conform Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), APIA a transferat în conturile a 103.755 de fermieri suma de 124.109.845,27 euro.
Bilanțul primei tranșe (situația operativă la ora 08:00):
Număr total de beneficiari transferați: 103.755 de fermieri;
Valoare totală transferată: 124.109.845,27 euro, defalcată astfel: 108.222.953,91 euro - Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 15.886.891,36 euro - Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2026

„Avem un start record la plățile în avans din acest an. Până la ora 8:00 dimineața, peste 103.000 de fermieri aveau deja virate subvențiile, cu o valoare cumulată de peste 124 de milioane de euro. Asistăm la cel mai puternic debut de campanie din ultimii ani – vorbim de o sumă transferată de peste patru ori mai mare decât în prima zi a anului trecut și de cel mai mare număr de fermieri din ultimii ani sprijiniți încă din primele ore. Vreau să le mulțumesc în mod special colegilor de la APIA, care au lucrat continuu încă de la ora 02:00 dimineața pentru ca fluxurile financiare să plece fără blocaje către beneficiari. Agricultura nu așteaptă: campania de toamnă este în toi, se încheie recoltatul și se seamănă culturile viitoare, iar fermierii au nevoie de bani direct în conturi. Păstrăm acest ritm susținut zi de zi, astfel încât fiecare euro cuvenit producătorilor noștri să ajungă rapid acolo unde aduce valoare adăugată”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.
Pentru Campania 2026, plățile se fac în lei, astfel: pentru intervențiile finanțate din FEGA cursul de schimb valutar este de 5,2788 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2026; iar pentru intervențiile finanțate din FEADR cursul de schimb valutar este de 5,0968 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2025.
Campania de plată în avans se desfășoară în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie, iar după data de 1 decembrie 2026, APIA va face plățile corespunzătoare diferenței până la cuantumul integral aprobat pentru fiecare intervenție în parte.
De asemenea, APIA precizează că plățile în avans pentru intervențiile de dezvoltare rurală finanțate din FEADR și din BN1 (cofinanțare bugetul național), respectiv DR-03 (Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon), DR-09 (Zone afectate de constrângeri naturale - ZM), DR-10 (Zone afectate de constrângeri naturale semnificative - SEMN) și DR-11 (Zone afectate de constrângeri naturale specifice - SPEC) din Planul Strategic PAC 2023-2027 sunt autorizate la plată de către APIA, iar virarea efectivă a fondurilor în conturile beneficiarilor este realizată de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), conform atribuțiilor de plată delegate.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Artisan Food Market, cel mai mare târg de produse artizanale, se deschide vineri 16 octombrie 2026 și reunește 102 producători români și 8 internaționali. Cea de-a XIII-a ediție a târgului are loc pentru prima dată la Biblioteca Națională a României, din București. Timp de trei zile, 16 – 18 octombrie, expoziția cu vânzare aduce în prim-plan producători artizanali, rețete locale vechi sau reinterpretate, povești antreprenoriale neobișnuite și produse care transformă gastronomia într-o experiență de descoperire.
Artisan Food Market aduce împreună producători locali și internaționali, artizani, antreprenori și publicul interesat de gusturi autentice, ingrediente de calitate și povești construite în jurul hranei. Oferta ediției depășește granițele unui târg gastronomic convențional, reunind produse rare, rețete transmise din generație în generație, inițiative antreprenoriale curajoase și proiecte cu impact social.
16 octombrie, premieră europeană: se deschide Muzeul Sarmalelor!
Peste 100 de artizani români și europeni la Biblioteca Națională din București
98% din expoziție sunt produse alimentare
România începe să se așeze pe un loc sigur în piața produselor de nișă
Vizitatorii vor putea descoperi specialități realizate în România, de la făinuri obținute prin măcinarea cerealelor la moară cu pietre și produse de brutărie după rețete vechi, până la conserve reinterpretate, lactate artizanale, vinuri și preparate din pește. Lor li se alătură produse tradiționale din Georgia și Bulgaria, precum și specialități din Italia, Grecia, Olanda și din spațiul mediteraneean.
Artisan Food Market este astăzi un eveniment de referință pentru producția artizanală, în care valoarea unui produs este descoperită atât prin gust, cât și prin povestea, ingredientele și munca din spatele lui.
„Suntem la prima ediție scalată la asemenea dimensiuni, într-o locație atât de frumoasă și de semnificativă. Vorbim deja despre o industrie a artizanilor și de un public avizat, care știe ce vine să guste. De restaurante care vin să-și aleagă furnizorii. De părinți care aleg calitate și sănătate pentru mâncarea copiilor. Se naște ceva uriaș. Prin diversitatea producătorilor, a produselor și a poveștilor prezentate, Artisan Food Market își propune să construiască o experiență în care gastronomia artizanală este explorată din mai multe perspective: gust, tradiție, inovație, antreprenoriat și responsabilitate socială. Degustările și prezentările de pe scena evenimentului, masterclass-urile și întâlnirile B2B sunt gândite atât pentru publicul interesat de experiențe senzoriale, cât și pentru profesioniștii care caută produse noi, parteneriate și oportunități de dezvoltare. Alături de producătorii români, prezența specialităților din Georgia, Bulgaria, Olanda, Italia, Grecia și din spațiul mediteraneean deschide dialogul către alte tradiții gastronomice și oferă ocazia unor comparații și descoperiri dincolo de granițele locale”, a declarat Ciprian Dincă, organizatorul Artisan Food Market.
Astfel, Artisan Food Market își propune să devină un reper pentru producția artizanală, un loc în care produsele sunt însoțite de poveștile celor care le creează, iar publicul poate descoperi nu doar ce cumpără și degustă, ci și munca, tradiția și ideile care se află în spatele fiecărui produs.
Aurul roșu pe care îl poți cultiva acasă, șofranul
Grădina cu Șofran aduce în fața publicului nu doar prețiosul condiment, ci și bulbii din care acesta poate fi cultivat acasă. Cunoscut drept „aurul roșu”, șofranul este cel mai scump condiment din lume, iar producția sa presupune multă muncă manuală și o recoltare atentă. Oferta Grădinii cu Șofran schimbă perspectiva asupra unui ingredient asociat, de regulă, cu gastronomia sofisticată: vizitatorii pot pleca de la eveniment, nu doar cu un condiment deosebit, ci și cu posibilitatea de a-l cultiva în propria grădină.
Și pentru că vorbim de producție artizanală, un alt expozant este Crama Lipiot, înființată în 2026, care își construiește identitatea în jurul unei suprafețe de numai un hectar de viță-de-vie. Una dintre cele mai mici crame din România, aceasta mizează pe producția la scară redusă și pe calitate, având deja premii obținute la concursuri de profil.
Zacuscă pescărească premiată, sturion marinat și palincă cu fruct crescut în sticlă
Conservele tradiționale capătă noi interpretări prin produsele prezentate la Artisan Food Market. Trio Arca aduce zacusca pescărească, realizată cu sturion, păstrăv și crap, o propunere care pune în valoare peștele, îndepărtându-se de rețetele clasice, bazate pe legume. Producătorul se remarcă prin recunoașterea obținută la Great Taste Awards, competiție internațională de referință în evaluarea produselor alimentare. Zacusca pescărească se înscrie astfel într-o tendință de reinterpretare a preparatelor cunoscute, prin ingrediente și combinații care le conferă o identitate proprie.
Tot din zona specialităților din pește vine marinata de sturion în ulei, un produs care aduce în prim-plan o specie apreciată pentru carnea sa și o modalitate de preparare potrivită unei selecții gastronomice artizanale.
O altă atracție o reprezintă pălincile specifice zonei Satu Mare, în care fructul este crescut direct în interiorul sticlei. Metoda tradițională presupune agățarea recipientului în pom, atunci când fructul este încă foarte mic. Pe măsură ce acesta se dezvoltă, crește în interiorul sticlei, fără a mai putea fi introdus ulterior prin gâtul îngust al recipientului. După ce fructul ajunge la maturitate, este desprins din pom, iar băutura este turnată în sticlă.
De la ferme construite de corporatiști, la povești care depășesc agricultura convențională
Artisan Food Market vine cu antreprenori care au ales să schimbe domeniul de activitate și să construiască proiecte în jurul producției alimentare.
Montana Laptele Naturii este povestea unei ferme de capre înființate de o echipă care se prezintă cu umor drept o „gașcă de corporatiști”. Proiectul a pornit din dorința de a dezvolta o activitate diferită de mediul corporate, având ca rezultat o fermă care produce lactate și brânzeturi.
O altă poveste de descoperit este cea a Fermei Noian, un proiect care își propune să depășească modelul unei ferme clasice. Prezența sa la eveniment contribuie la diversitatea inițiativelor care pun în legătură producția alimentară, viziunea antreprenorială și o relație mai apropiată cu ceea ce ajunge pe masa consumatorului.
Dulcețuri reinterpretate, brutării artizanale și făinuri produse de fermieri în cooperativă
Printre produsele care readuc în atenție rețetele locale se numără dulcețurile reinterpretate, în care fructele sunt asociate cu vin Pinot Noir sau cu diverse condimente exotice. Combinațiile propun o perspectivă diferită asupra unui produs familiar și arată cum ingredientele tradiționale pot deveni punctul de plecare pentru noi experiențe gastronomice.
Brutăriile artizanale și producătorii de patiserie vin cu preparate inspirate din rețete vechi locale, realizate cu făină măcinată la moară cu pietre, untură și brânză de burduf. Accentul cade pe ingrediente și tehnici care păstrează specificul unor produse regionale, într-un moment în care tot mai mulți consumatori caută să redescopere gusturi autentice.
Cooperativa agricolă Biruința Olteniei, din județul Olt, aduce în atenție făinuri din cereale românești, obținute în fermele cooperativei, din soiuri alese pentru calitățile lor calitative și nutriționale. „Ne bazăm în exclusivitate pe genetica românească, soiuri vechi axate pe partea calitativă și nutrițională. Cultivăm soiul de grâu Glosa și soiul de secară Suceveana, care și-au dovedit calitățile deosebite de-a lungul anilor”, spune Alexandru Ignat, președintele cooperativei.
Pe lângă făinuri, oferta include și paste realizate din aceste cereale, oferind publicului ocazia de a descoperi cum materia primă locală poate fi valorificată în produse de zi cu zi, fără a pierde din vedere originea ingredientelor și particularitățile soiurilor folosite.
Muzeul Sarmalelor și gastronomia ca patrimoniu viu
Artisan Food Market lasă loc și inițiativelor care păstrează memoria gastronomică. Muzeul Sarmalelor aduce în atenție unul dintre preparatele emblematice ale bucătăriei românești, privit dincolo de rețeta propriu-zisă: ca expresie a tradițiilor regionale, a obiceiurilor de familie și a diversității culturale.
Sarmalele au numeroase variante, în funcție de zonă, ingrediente și tehnicile de preparare, iar povestea lor vorbește despre felul în care gastronomia se transmite între generații și se adaptează comunităților care o păstrează vie.
„O parte, peste o sută de exponate, din colecția demnă de Cartea Recordurilor din viitorul Muzeu al Sarmalelor va fi expusă, în premieră, timp de trei zile, la Biblioteca Națională, la Artisan Food Market - cel mai mare târg de produse artizanale gourmet din România. Muzeul Sarmalelor este un proiect care, în acest moment, numără peste 400 de exponate diferite de pe patru continente corelate cu sarmalele. Colecția cuprinde conserve și ambalaje de sarmale, zeci de cărți cu sarmale pe copertă tipărite în diferite limbi, meniuri, cărți poștale, timbre, obiecte promoționale, miniaturi, picturi și accesorii speciale pentru gătitul sarmalelor. Planul este ca în următorii ani să înființez un muzeu al sarmalelor unic în lume. Cred că un astfel de muzeu poate fi o atracție importantă pentru turiștii care ajung la noi”, precizează Cosmin Dragomir, jurnalist specializat în gastronomie, autorul cărții „Colecționarul de Sarmale”.
Mâncarea Face Bine, un proiect gastronomic cu impact social
Dincolo de experiențele culinare și de întâlnirea cu producătorii, Artisan Food Market găzduiește și inițiativa Mâncarea Face Bine, un proiect socio-gastronomic care își propune să contribuie la combaterea violenței domestice, indiferent de forma în care aceasta se manifestă.
Campania aduce împreună gastronomia și responsabilitatea socială, folosind interesul publicului pentru produsele alimentare ca punct de plecare pentru conștientizarea unei probleme care afectează numeroase familii și comunități.
O parte din încasările obținute la standul campaniei va fi direcționată către finanțarea activităților de conștientizare a violenței domestice și de promovare a unui mesaj de solidaritate cu persoanele afectate. Astfel, participarea la eveniment poate însemna nu doar descoperirea unor produse și gusturi noi, ci și susținerea unei inițiative cu miză socială.
Artisan Food Market este deschis de vineri 16 octombrie, ora 12.00, până duminică 18 octombrie, ora 20.00, în atriumul Bibliotecii Naționale a României și reunește produse artizanale românești și europene, de la condimente și pâine, până la brânzeturi și specialități. Biletul de intrare costă 20 de lei.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru investițiile în sectorul vitivinicol, până la 30 noiembrie 2026, inclusiv.
Este vorba de două intervenții majore din cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027, respectiv: IS-V-02 – „Investiții în active corporale și necorporale” și IS-V-07 – „Investiții în active corporale și necorporale menite să sporească durabilitatea producției de vin”. Noul termen limită pentru transmiterea proiectelor prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este 30 noiembrie 2026.
Decizia a fost luată ca răspuns direct la solicitările organizațiilor de producători din domeniul vitivinicol, cu scopul de a oferi solicitanților timpul optim necesar elaborării documentațiilor tehnice și accesării complete a fondurilor europene nerambursabile dedicate modernizării și sustenabilității sectorului.
Până în prezent, prin sistemul electronic al APIA au fost înregistrate 21 de cereri de finanțare, însumând o valoare cumulată de 5.935.436,80 euro, repartizate astfel:
Intervenția IS-V-02 („Investiții în active corporale și necorporale”): 18 cereri depuse, în valoare totală de 5.699.920,52 euro; Grad de acoperire: 40,65% din pragul maxim de 150% al plafonului alocat; Alocare financiară disponibilă: 9.348.921,00 euro.
Intervenția IS-V-07 („Investiții menite să sporească durabilitatea producției de vin”): 3 cereri depuse, în valoare totală de 235.516,28 euro; Grad de acoperire: 9,26% din pragul maxim de 150% al plafonului alocat; Alocare financiară disponibilă: 1.695.498,00 euro.
Sesiunea de depunere se poate închide înainte de termenul de 30 noiembrie 2026 în situația în care valoarea totală a proiectelor depuse atinge pragul de 150% din plafonul financiar stabilit.
„Am decis prelungirea acestei sesiuni pentru că ne dorim ca niciun producător care intenționează să investească în tehnologii moderne, eficiență energetică și practici sustenabile să nu fie dezavantajat de constrângerile de timp pentru pregătirea documentației necesare accesării finanțării. Totodată, obiectivul nostru este absorbția integrală a fondurilor europene nerambursabile disponibile și valorificarea fiecărei oportunități de finanțare pentru modernizarea și creșterea competitivității sectorului vitivinicol”, a declarat Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, în premieră pentru România, a XVI-a ediție a Forumului Rectorilor și Decanilor universităților membre în cadrul Asociației Universităților Europene de Științe ale Vieții (ICA). Forumul se va desfășura la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate al universității clujene.
Evenimentul de înalt nivel academic va avea loc în perioada 15-16 octombrie 2026 și va reuni 80 de rectori, președinți, decani și lideri academici de la cele mai importante universități de profil din Europa. Tema centrală a actualei ediții este „Rolul strategic al universităților din domeniul științelor vieții în cadrul rezilienței sistemelor alimentare și securitatea alimentară globală”.

În contextul presiunilor fără precedent cauzate de schimbările climatice, instabilitatea geopolitică, pierderea biodiversității, tranziția energetică și provocările demografice, forumul oferă o platformă esențială de dialog între mediul universitar, decidenți politici, organizații internaționale și reprezentanți ai industriei.
Programul celor două zile reflectă prioritățile majore ale învățământului superior și ale cercetării din domeniu.
Prima zi a forumului (15 octombrie) este dedicată analizei rezilienței sistemelor agroalimentare. Discuțiile se vor concentra pe modul în care universitățile pot contribui, prin cercetare interdisciplinară, inovare tehnologică și educație, la transformarea sustenabilă a lanțurilor de aprovizionare și garantarea securității alimentare.
Cea de-a doua zi (16 octombrie) va găzdui Forumul Special al Rectorilor, axat pe rolul leadershipului academic într-o lume polarizată și plină de incertitudini. Temele abordate includ libertatea academică, autonomia instituțională, managementul de criză și consolidarea încrederii publice în știință și universități.
Comitetul de organizare este coordonat de prof. Eva Schulev-Steindl (rector al Universității BOKU din Viena, președinte al comitetului) și prof. Michal Lošťák (rector al Universității de Științe ale Vieții din Praga, vicepreședinte), alături de prof. dr. Cornel Cătoi (rector USAMV Cluj-Napoca) și alți membri din conducerea universității și a Secretariatului general ICA.
Pe lângă sesiunile plenare și grupurile de lucru, agenda forumului include Ceremonia de decernare a Premiilor de Excelență ICA, precum și o vizită pe teren dedicată participanților.
Mai multe detalii, aici: https://ica-europe.info/ica-forum/ica-forum-2026.
Asociația Universităților Europene de Științe ale Vieții (ICA) reunește peste 50 de universități din întreaga Europă axate pe agricultură, medicină veterinară, horticultură, zootehnie, silvicultură, industrie alimentară, resurse naturale, bioeconomie, mediu și dezvoltare rurală, promovând cooperarea academică, inovarea în educație și cercetarea cu impact global.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Clubul Fermierilor Români a organizat pe 8 octombrie 2026, la Craiova, Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia. Discuțiile au plecat de la o realitate dificilă pentru această zonă a României: secetă pedologică extremă de peste șase luni, costuri în creștere, prețuri scăzute la cereale și o reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) care pune sub semnul întrebării investițiile din Pilonul 2. Concluziile conferințelor regionale vor fi prezentate la Conferința Națională AGRI4FUTURE, care va avea loc pe 5 noiembrie 2026, la București.
Fermieri, reprezentanți ai autorităților, ai sectorului financiar-bancar, ai companiilor de furnizoare de inputuri și ai mediului academic au analizat viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), noile instrumente de finanțare și soluțiile pentru o agricultură mai rezilientă, într-un an marcat de secetă pedologică extremă și de presiunea costurilor.
Alexander Degianski, președintele Clubului Fermierilor Români (CFRO), a accentuat faptul că agricultura trece printr-o perioadă foarte grea. „Ne confruntăm cu secetă pedologică extremă de peste jumătate de an, avem instabilitate politică și o Uniune Europeană care tratează agricultura ca fiind tot mai puțin importantă. Acordul Mercosur pune fermele europene în competiție directă cu exploatații sud-americane de zeci și sute de mii de hectare. Agricultura, cum spunea Gheorghe Ionescu-Șișești, este știința locului, nu un șablon pe care îl putem aplica în orice an și pe orice zonă”, a punctat Alexander Degianski. Președintele CFRO a criticat și modul în care strategia națională pentru biodiversitate îi descrie pe fermieri ca fiind o amenințare la adresa mediului. Dar, referitor la strategia națională pentru biodiversitate, în urma demersurilor Clubului Fermierilor, „terenurile pot fi incluse în arii protejate doar cu acordul proprietarului, al Consiliului Județean și al Consiliului Local”, a subliniat Bogdan Chiripuci, manager Politici Agricole CFRO.
Bogdan Chiripuci a anunțat că CFRO lansează pe 16 noiembrie un nou program de perfecționare pentru managerii de fermă. De asemenea, Clubul a publicat un studiu privind impactul aderării Ucrainei asupra PAC.
Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a transmis printr-un mesaj online că viitoarea PAC trebuie să se bazeze pe competitivitate și să fie corelată cu politicile europene care asigură fermierilor inputuri la preț corect. „Ministerul Agriculturii a pregătit noi forme de sprijin care, însă, sunt blocate de lipsa rectificării bugetare și a unui guvern cu puteri depline”, a precizat Tánczos Barna, evidențiind că o soluție pentru finanțarea achiziției de terenuri de către fermierii activi este leasingul funciar agricol, dezvoltat împreună cu CFRO.
„Organizațiile fermierilor nu trebuie să se implice în viața politică. Ele trebuie să fie parteneri ai decidenților, iar argumentele pe care le punem pe masă trebuie luate în considerare. Nimeni nu înțelege mai bine decât fermierii problemele sectorului, iar la conferințele noastre nu venim doar cu probleme, ci cu soluții”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Pilonul 2 și bugetul agricol, în pericol
Propunerea Comisiei Europene pentru perioada 2028 - 2034 reduce ponderea PAC în bugetul Uniunii de la 37% la 15% și prevede, în forma actuală, desființarea Pilonului 2 de dezvoltare rurală. Alocarea propusă pentru România este de 16,57 miliarde de euro, cu aproximativ 5 miliarde mai puțin decât în prezent, a arătat Achim Irimescu. Reprezentantul Clubului Fermierilor Români la Bruxelles a adus și vești bune, respectiv actualizarea suprafeței de referință crește plata pe hectar, iar convergența externă urcă la 90% din media UE. Însă, „calendarul face imposibilă aplicarea reformei din 2028. Parlamentul European și-a amânat poziția pentru noiembrie, cadrul financiar multianual este așteptat în decembrie, iar trilogurile durează de obicei peste un an”, a spus Achim Irimescu.
Prezent la Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia, a fost și directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu. Acesta a atras atenția asupra comasării fondurilor de dezvoltare rurală cu cele de coeziune, situație care ar muta investițiile în ferme, procesare și depozitare către alte instituții. „APIA (Pilonul 1)și AFIR (Pilonul 2, absorbție de peste 99%) funcționează bine și nu ar trebui schimbate”, a spus Adrian Chesnoiu. Totodată, directorul general AFIR a vorbit despre un mecanism național de gestionare a riscului, discutat acum cu Banca Mondială: o poliță obligatorie de bază pe hectar, finanțată din 3% din plățile directe, care acoperă costurile de înființare a culturilor. Peste ea se adaugă polițe facultative pentru pierderea de venit, cu primele decontate parțial. Italia aplică un sistem similar din anul 2023.
Din partea Agenției pentru Plăți și intervenție pentru Agricultură (APIA) a fost prezent Constantin Bîrcă, director general adjunct, care a anunțat că plata avansului pentru campania 2026 începe pe 16 octombrie, iar cererile pentru sprijinul de urgență acordat culturilor de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025 se depun între 12 octombrie și 6 noiembrie.
Pentru Oltenia, cuvântul-cheie este „recuperare”
Analiza prezentată de prof. univ. dr. Gavril Ștefan, de la Universitatea de Științele Vieții din Iași, arată că fermele din Oltenia au cel mai scăzut indice de reziliență dintre cele opt regiuni de dezvoltare: 3,78 din 10, față de media națională de 5,85. „Pentru Oltenia, cuvântul-cheie este „recuperare”. Prioritățile sunt stabilitatea producției, digitalizarea, accesul la cunoaștere și consultanță, diversificarea și apa. Le recomand fermierilor să își planifice bugetele pe anul slab, nu pe medie. Apoi, finanțatorii să judece capacitatea de rambursare după variabilitatea veniturilor, iar politicile publice să susțină investițiile care stabilizează producția, accesul la cunoaștere și digitalizarea”, a precizat profesorul Gavril Ștefan.

Instrumente noi de finanțare și gestiune a riscului
„Deficitul de finanțare din agricultură era de aproape 12 miliarde de euro în 2024, iar o treime afectează tinerii fermieri”, a menționat Teodora Petre, director executiv al Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID), care a prezentat un nou instrument de garantare pentru agricultură, care va acoperi până la 70% din creditele pentru investiții și 50% din cele pentru capital de lucru, cu scadențe de până la 20 de ani pentru achiziția de terenuri și posibilitatea de refinanțare a investițiilor existente. Agricover și BCR au anunțat un parteneriat de cofinanțare care oferă fermierilor un plan de finanțare pe termen lung, cu o singură documentație. „Parteneriatul BCR-Agricover pornește cu un pilot pe trei ferme. Fermierul va avea un plan de finanțare pe termen lung, o singură documentație și un singur canal de comunicare”, a explicat Ana Maria Samuilă, director Agribusiness BCR.
Rata creditelor neperformante în agricultură este de aproape 10%, iar creșterea expunerii finanțatorilor pe sector este insuficientă, a susținut Marius Oltean, director zonal Agricover Credit IFN. Agricover are ocotă de piață de aproape 9%, în creștere cu circa 17% față de anul trecut.
„Riscul vine din necunoaștere. Finanțatorul trebuie să analizeze ferma în ansamblu, pe un ciclu de cinci ani”, a subliniat Jabbar Kanani, președinte Agricover, membru fondator CFRO.
Pe tema riscurilor climatice, participanții au discutat necesitatea unui sistem național de gestionare a riscurilor care să acopere și seceta. Rambursarea a 50% din primele de asigurare se reia pentru anul agricol 2026-2027. În prezent, doar 2,5 milioane de hectare din 8,2 milioane sunt asigurate.
„Asigurarea trebuie privită ca un input, la fel ca sămânța sau îngrășămintele. Este cel mai ieftin input și protejează investiția, nu doar producția”, a spus Caesar Huțanu, Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare. De altfel se tot discută ca asigurarea agricolă împotriva calamităților (secetă, arșiță, băltiri, inundații) să se facă după modelul asigurării obligatorii a locuințelor.
De remarcat că, ponderea agriculturii în PIB a scăzut de la 6,5% în 2011 la 3% în 2025. Și asta pentru că alte sectoare au crescut mai repede. „Totuși, în 2025 agricultura a adus circa 30% din creșterea economică. Inflația este de 6,2% și nu se așteaptă o dezinflație suplimentară. Serviciile s-au scumpit cu 11%, iar carburanții cu circa 30%, în timp ce prețurile produselor agricole au scăzut. Dobânzile la creditele noi au urcat de la circa 4% în 2011 la circa 8% acum și vor rămâne ridicate”, a arătat Iulian Lolea, economist șef Confederația Patronală Concordia. Adrian Chesnoiu a completat: „Deși PIB-ul României a crescut puternic din 2011, veniturile agriculturii au rămas în jurul a 10 miliarde de euro, deoarece prețurile cerealelor au stagnat, iar costurile au crescut”.
La Craiova s-a vorbit și despre energie. Dan Grigore, manager Program Think Tank Agrinnovator, și Dan Fleșariu, CEO WIRENGroup, au prezentat energia ca pârghie financiară pentru ferme. Agrinnovator pregătește un ghid dedicat, care se va lansa în jurul conferinței naționale a Clubului Fermierilor Români.
Digitalizare și produs românesc
În prezent, Clubul Fermierilor Români derulează programe dedicate tinerilor fermieri, antreprenorilor din agricultură, digitalizării fermelor etc.
La Conferința Regională AGRI4FUTURE: Obiectiv 2035, dedicată regiunii Oltenia, s-a anunțat un nou proiect, de aproape 30 de milioane de euro, obținut în urma demersurilor CFRO, finanțat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și aprobat de Comisia Europeană, care va forma 1.000 de manageri de digitalizare a fermelor. Pentru acest proiect, Clubul Fermierilor a lucrat trei ani. Absolvenții programului postuniversitar vor beneficia, timp de un an, de un sprijin salarial suplimentar. Programul începe la sfârșitul acestui an sau în primul trimestru din 2027. Tinerii trimiși de ferme urmează un curs postuniversitar de șase luni, iar după absolvire primesc 6.000 lei net pe lună în plus la salariu, timp de un an.
Clubul Fermierilor Români a prezentat și sistemul pe care îl dezvoltă pentru produsul românesc, de la fermă la raft, care va fi lansat la conferința națională.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei a lansat vânzarea online a Mălaiului țărănesc Biruința Olteniei, un mălai grunjos, nedegerminat, obținut din porumb sticlos cultivat în cadrul cooperativei. Lansarea a generat aproximativ 700 de comenzi în prima zi. Noul produs completează gama de făinuri și tărâțe și continuă dezvoltarea activității de procesare a cerealelor proprii.
Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei, cu sediul în comuna Dobrun – județul Olt, a luat naștere în 2018, odată cu decizia celor cinci membri fondatori fermieri de a se uni pentru a deveni mai puternici și cărora li s-au alăturat câteva zeci de fermieri mai mici din judeţ. „A fost nevoie de cooperare pentru a birui în contextul actual al agriculturii românești”, punctează Alexandru Ignat, președintele cooperativei.

De la cereale vândute ca materie primă la produse sub brand propriu
Pentru fermierii reuniți în cooperativă, investiția în procesare a pornit de la nevoia de a valorifica mai bine recoltele. Prin propria moară și magazinul online, aceștia pot urmări traseul cerealelor din câmp până la produsul livrat consumatorului și pot construi o relație directă cu cei care le cumpără produsele.
Cu ajutorul fondurilor europene, circa 2,2 milioane de euro, Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei a investit într-o moară cu pietre, în fabrica de peleți și în utilaje.
„Știm câtă muncă este în spatele fiecărei recolte și ne-am dorit să putem valorifica mai bine ceea ce producem. De aici a pornit investiția în moară: să transformăm cerealele cultivate de noi în produse pe care să le ducem direct pe mesele oamenilor. Între timp, am creat o gamă de făinuri, am crescut echipa și am câștigat clienți care revin. Pentru noi, asta înseamnă că începem să construim ceva care poate fi dus mai departe. Cu mălaiul am pornit de la un gust pe care îl cunoaștem bine: mămăliga de acasă, cu textură și aromă de porumb. Am ales să cultivăm porumb sticlos și să obținem un mălai grunjos, în care păstrăm germenele bobului. Am vrut să oferim celor care caută acest gust un produs făcut aici, din porumbul nostru, despre care putem spune cum a fost cultivat și prelucrat. Măcinăm strict ce producem în cadrul cooperativei pentru că doar așa avem certitudinea că mălaiul pe care îl producem este unul foarte sănătos. Mălaiul nostru este ambalat în pachete de hârtie. Nu folosim deloc plastic la ambalaj. Măcinăm fix pe comandă, nu mai mult, pentru ca mălaiul să ajungă proaspăt la oameni și să nu stea mult pe rafturile magazinelor, unde uleiurile din germenele porumbului pot râncezi. Nu am încercat să mergem pe scurtături și să punem mălaiul într-un pachet de plastic vidat. Într-o lume deja invadată de particule de microplastic, ne-am dorit un ambalaj biodegradabil, prietenos cu mediul, pentru că aceasta este viziunea noastră.”, precizează Alexandru Ignat.

Porumb sticlos, textură grunjoasă și germene păstrat
Mălaiul țărănesc Biruința Olteniei este obținut într-o moară dedicată pentru mălai. Termenul „nedegerminat” descrie păstrarea germenelui bobului în produsul finit, iar granulația grunjoasă îi conferă textura specifică. Produsul este destinat preparării mămăligii și altor rețete pe bază de mălai.
Înainte de lansarea online, noul mălai a fost prezentat publicului la Festivalul Treasures of the East, desfășurat la Craiova, unde vizitatorii l-au putut degusta sub formă de mămăligă, alături de produse locale din Oltenia.
Mălaiul se alătură portofoliului care include făină albă de grâu tip 650, făină integrală de grâu, făină integrală de secară, tărâțe integrale de grâu și tărâțe integrale de secară. Informații despre produs și comenzi sunt disponibile pe biruintaolteniei.ro.
Cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei în 2025
Potrivit datelor publicate pe Termene.ro, cooperativa a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1.702.138 lei, în creștere cu 8,36% față de anul anterior. Numărul salariaților raportați în bilanț a crescut de la doi în 2024 la trei în 2025. Indicatorii reflectă activitatea întregii cooperative.
Portofoliul Cooperativei Agricole Biruința Olteniei cuprinde făină albă de grâu tip 650, făină integrală de grâu, făină integrală de secară, tărâțe integrale de grâu și de secară, cărora li se alătură acum mălaiul țărănesc din porumb sticlos, nedegerminat.

Filosofia cooperativei pornește de la convingerea că un produs bun se construiește încă din câmp, prin alegerea soiurilor și grija pentru culturi. Biruința Olteniei prelucrează cerealele cultivate de membrii săi, păstrând controlul asupra traseului de la semănat până la produsul finit. Făinurile sunt măcinate lent, pe piatră, fără adaos de amelioratori. Măcinarea la comandă și ambalarea în hârtie, fără plastic, completează această abordare, în care prospețimea, respectul pentru mediu și relația directă cu oamenii care cumpără produsele sunt parte din felul de a lucra. Cooperativa urmărește să se dezvolte păstrând calitatea care i-a adus clienții aproape.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Începând cu data de 7 octombrie 2026, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bubalinelor (SCDCB) Șercaia a demarat producția de compost.
Tehnologia de compostare cu prelata cu membrană semipermeabilă și aerare forțată pozitivă transformă dejecțiile animaliere într-o resursă valoroasă pentru agricultură. Este o tehnologie de concepție românească, recunoscută la nivelul Uniunii Europene drept Cea Mai Bună Tehnică Disponibilă (BAT), în conformitate cu documentul de referință BREF privind tratarea deșeurilor. Tehnologia și echipamentele aferente au fost puse la dispoziție cu titlu gratuit de SC Inoveco SRL. „Pentru aceasta adresăm mulțumiri domnului prof. univ. dr. Valentin Feodorov și domnului președinte al ASAS Florin Stănică, pentru sprijinul acordat”, transmite Stațiunea de cercetare din județul Brașov, de la Șercaia.

Aliniere la obiectivele strategice naționale și europene
Inițiativa SCDCB Șercaia se înscrie în direcțiile stabilite de principalele documente programatice ale României:
Strategia Națională privind Economia Circulară și Planul de Acțiune aferent. Ambele urmăresc valorificarea deșeurilor ca resurse și includ agricultura printre sectoarele prioritare de tranziție.
Planul Național de Gestionare a Deșeurilor. Acesta promovează tratarea biologică a deșeurilor biodegradabile și reducerea cantităților eliminate prin depozitare.
Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Aceasta transpune la nivel național Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, inclusiv cele privind agricultura durabilă, consumul și producția responsabile și acțiunea climatică.
Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole. Acesta impune gestionarea și stocarea corespunzătoare a dejecțiilor animaliere.
Planul Strategic PAC 2023-2027. Acesta încurajează practicile agricole benefice pentru climă și mediu, inclusiv fertilizarea organică și agricultura conservativă.
La nivel european, proiectul răspunde obiectivelor Pactului Verde European și ale Strategiei „De la fermă la consumator”. Aceasta din urmă vizează reducerea utilizării îngrășămintelor de sinteză și a pierderilor de nutrienți în mediu.

Beneficii concrete
Implementarea tehnologiei răspunde mai multor obiective ale SCDCB Șercaia:
Gestionarea dejecțiilor animaliere în acord cu cerințele de protecție a mediului;
Reducerea dependenței de îngrășămintele de sinteză și a costurilor asociate acestora;
Susținerea sistemelor conservative de lucrare a solului, de tip no-till și minimum tillage.
Compostul rezultat este un îngrășământ organic natural, obținut prin descompunerea biologică controlată a materiilor organice, respectiv dejecții animaliere și resturi vegetale. Pe lângă aportul de nutrienți, acesta are rol de amendament pentru sol și contribuie la îmbunătățirea structurii solului; creșterea fertilității; sporirea capacității de retenție a apei.
Prin această inițiativă, SCDCB Șercaia își consolidează rolul de exemplu de bună practică în tranziția sectorului zootehnic românesc către un model circular și durabil.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor (SCDCB) Tg. Mureș organizează pe 15 octombrie 2026, la sediul instituției din Sângeorgiu de Mureș - județul Mureș, o masă rotundă cu tema „Cercetări privind compatibilitatea încrucișării raselor de taurine autohtone cu rase rustice de carne pentru creșterea competitivității tehnico-economice”.
Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului sectorial ADER 7.1.8. și urmărește diseminarea rezultatelor cercetării. Masa rotundă va reuni cercetători, fermieri și specialiști din domeniu.
Prin organizarea acestui eveniment, SCDCB Tg. Mureș își propune să înlesnească transferul rezultatelor cercetării către crescătorii de bovine din țară.
Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Tg. Mureș s-a înființat în anul 1947, fiind situată în Podișul Transilvan și având ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare în domeniul creșterii bovinelor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 23 octombrie 2026, la Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (ICDCOC) Palas Constanța se va desfășura Conferința Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine. La începutul lunii octombrie, ICDCOC a aniversat 129 de ani de la înființare, prima denumire fiind Oieria Națională de la Palas.
Conferința Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine este organizată de ICDCOC Palas Constanța împreună cu Asociația Crescătorilor de Ovine din Dobrogea și Asociația Națională a Crescătorilor de Caprine din România.
Temele care se vor prezenta și dezbate în cadrul conferinței sunt: „Inovarea, factor decisiv în rentabilizarea și dezvoltarea exploatațiilor de ovine și caprine din România” și „Crescătorii de ovine și caprine din România au un viitor”.
Având în vedere că vor fi prezenți reprezentanți ai autorităților centrale cu atribuții în zootehnie (ANZ, MADR, ASAS), la evenimentul de la Palas se vor discuta problemele actuale și potențialul de dezvoltare a sectorului de creștere a ovinelor și caprinelor, obiectivele și măsurile necesare pentru viitorul fermelor.
De asemenea, în curtea institutului vor fi expuse creațiile biologice ale ICDCOC Palas.
Astăzi, Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas Constanţa coordonează la nivel naţional activitatea de cercetare din domeniul creşterii ovinelor şi caprinelor colaborând cu staţiuni de cercetare de profil din Bacău, Caransebeş, Botoşani, dar şi cu Universităţile de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj- Napoca.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Vylor, compania de semințe și genetică avansată care s-a desprins din Corteva la 1 octombrie 2026, și Rainbow Crops, o companie belgiană rezultată din VIB, anunță un parteneriat pentru dezvoltarea unor noi caractere la porumb folosind inteligența artificială (AI) și editarea genetică multiplex, o tehnologie care permite modificarea simultană a mai multor gene într-o celulă.
Cele două companii vor utiliza tehnologia Trait Foundry™, susținută de AI, dezvoltată de Rainbow Crops, pentru a accelera dezvoltarea de hibrizi de porumb mai rezistenți la fenomene meteorologice extreme, precum temperaturile ridicate, seceta și inundațiile.
Platforma Rainbow Crops va completa expertiza de top a Vylor în domeniul editării genetice. Companiile estimează că acest parteneriat va permite dezvoltarea unor caractere agronomice complexe, care utilizează mai eficient resursele și inputurile agricole și care, în final, vor contribui la creșterea producțiilor și a profitabilității fermierilor.
„Capacitățile Rainbow Crops de editare genetică multiplex asistată de inteligență artificială ne vor permite să realizăm simultan sute de modificări genetice, validând în același timp performanța acestora atât în facilități moderne de fenotipare, cât și prin teste în câmp. Editarea genomică este pregătită să redefinească agricultura prin crearea unor plante capabile să facă față provocărilor actuale, inclusiv bolilor și fenomenelor meteorologice extreme. Acest parteneriat consolidează și mai mult poziția de lider a Vylor în acest domeniu emergent, valorificând tehnologia de ultimă generație a Rainbow Crops”, a declarat Mat Muller, cel care conduce Vylor Edge, platforma de investiții a companiei Vylor.
Platforma Trait Foundry™ a Rainbow Crops combină inteligența artificială, editarea genomică multiplex, ameliorarea de precizie și fenotiparea automatizată (măsurarea de mare capacitate a caracteristicilor plantelor) pentru a proiecta, genera și valida genetică vegetală îmbunătățită mai rapid și mai precis decât metodele convenționale de ameliorare. Platforma este concepută pentru abordarea caracterelor controlate de multiple gene care interacționează între ele, precum toleranța la secetă și vigoarea plantelor.
„Primele noastre rezultate în cultura porumbului au reprezentat o validare importantă pentru Rainbow Crops și au demonstrat potențialul platformei Trait Foundry de a accelera dezvoltarea caracterelor complexe. Suntem încântați să colaborăm cu Vylor, un lider global în domeniul semințelor și geneticii avansate, pentru a explora noi oportunități de inovare în cultura porumbului”, a precizat Giacomo Bastianelli, CEO și cofondator al Rainbow Crops.
Această colaborare are loc într-un moment important pentru inovația vegetală în Europa, după adoptarea de către Parlamentul European, la 17 iunie 2026, a legislației care permite importul și cultivarea în Uniunea Europeană a plantelor dezvoltate prin editare genetică.
Prin platforma sa de investiții Corteva Catalyst, Corteva a participat recent la runda de finanțare seed de 9,7 milioane euro atrasă de Rainbow Crops. După separarea companiei, această investiție va deveni parte a portofoliului Vylor Edge.
Vylor este o companie de semințe și genetică avansată care, de mai bine de un secol, se concentrează pe furnizarea de inovații revoluționare pentru fermieri. Bazându-se pe unul dintre cele mai valoroase fonduri genetice din agricultură și pe biotehnologii transformatoare, Vylor își valorifică expertiza științifică pentru a oferi tehnologii de ultimă generație care ajută fermierii din întreaga lume să își crească producțiile. Prin expertiza sa în științe avansate, accesul puternic la piață și activitatea de licențiere aflată în extindere, Vylor creează valoare și generează creștere pentru fermieri, clienți și acționari, contribuind astfel la hrănirea populației. Mai multe informații pot fi găsite pe vylor.com. Rainbow Crops este o companie agritech de nouă generație care dezvoltă varietăți de culturi performante și reziliente la schimbările climatice prin intermediul platformei sale proprietare Trait Foundry™. Prin integrarea editării genomice multiplex, a inteligenței artificiale, a ameliorării de precizie și a fenotipării automatizate, Rainbow Crops permite dezvoltarea sistematică a unor caractere agronomice complexe. Compania colaborează cu parteneri din domeniul producției de semințe și ameliorării plantelor pentru a avansa agricultura sustenabilă și securitatea alimentară globală. Înființată în 2025 ca spin-off al Centrului pentru Biologia Sistemelor Plantelor VIB-UGent, Rainbow Crops se bazează pe ani de cercetare susținută din fonduri publice și operează în cadrul infrastructurii avansate de cercetare VIB. Aflați mai multe pe www.rainbowcrops.com.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ediția de toamnă de la București a RO-Wine | The International Wine Festival of Romania are loc în perioada 9 - 11 octombrie 2026, la Fratelli Studios. Crame din România și Republica Moldova, alături de producători și importatori internaționali, prezintă sute de vinuri din peste zece țări, dintre care zeci de etichete pot fi degustate în premieră în România.
Ediția din această toamnă a Festivalului RO-Wine București, pe scurt: trei zile, patru săli, zeci de etichete de vin în premieră și primul salon RO-Wine dedicat distilatelor de vin din Republica Moldova.
„Unele povești se păstrează într-o sticlă. Altele încep atunci când vinul este turnat în pahar. La RO-Wine, fiecare degustare deschide o nouă conversație și aduce o experiență pe care vrei să o împărtășești”, spune Marinela Ardelean, cofondatoare a Festivalului RO-Wine, expert în vinuri și fondatoarea platformei Wines of Romania.
Festivalul se desfășoară în patru săli. Sala A reunește producătorii din România și Republica Moldova. Sala B găzduiește Salonul DIVIN – SPIRITS OF MOLDOVA. Sala C este dedicată producătorilor și importatorilor internaționali, iar Sala D este rezervată masterclass-urilor și workshopurilor.
Vizitatorii au posibilitatea să deguste, să descopere etichete noi și să discute direct cu oamenii din spatele vinurilor: oenologi și proprietari de crame.

Salon DIVIN – SPIRITS OF MOLDOVA, premieră la RO-Wine
La această ediție, o sală întreagă este dedicată produselor reprezentative ale Republicii Moldova. DIVIN – SPIRITS OF MOLDOVA este primul salon din istoria Festivalului RO-Wine dedicat exclusiv distilatelor de vin.
Divinul se obține prin distilarea vinurilor atent selecționate și maturat în butoaie de stejar. „Gustul, textura catifelată și aromele sale vorbesc despre timpul de maturare și despre priceperea producătorilor moldoveni”, subliniază Marinela Ardelean.
Cu o tradiție transmisă de mai mult de un secol, divinul moldovenesc beneficiază de statutul de Indicație Geografică Protejată (IGP), care îi recunoaște legătura cu locul de origine.
Timp de trei zile, iubitorii de distilate vor putea degusta selecțiile producătorilor prezenți, pot afla cum se schimbă gustul în timpul maturării și, totodată, pot cunoaște oamenii care duc mai departe această tradiție.
Experiența din Salonul DIVIN va fi completată vineri, 9 octombrie, de la ora 19:00, de masterclass-ul DIVIN – Spirit of Moldova. Degustarea va oferi participanților ocazia să descopere mai îndeaproape selecțiile prezentate și să afle cum maturarea în stejar contribuie la conturarea gustului și a aromelor. Participarea se face exclusiv pe bază de invitație.

Special Champagne Brunch
Sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 12:30, Marinela Ardelean prezintă Special Champagne Brunch, cu Elod Adam, Champagne Expert și Senior Judge la Decanter World Wine Awards, în calitate de invitat special. Brunch-ul aduce împreună degustarea, conversația și perspectiva unui expert asupra categoriei Champagne, într-un format restrâns.
Participarea la Special Champagne Brunch se face pe bază de bilet achiziționat la intrare, în limita locurilor disponibile.
Vinul alege ritmul. Selgros aduce gustul potrivit
O experiență bună de degustare nu se termină în pahar. În calitate de Partener Gourmet RO-Wine, Selgros aduce la ediția de toamnă preparate și produse atent selecționate, potrivite pentru pauzele dintre degustări și pentru pairing-uri pe care, cu siguranță, vizitatorii Festivalului RO-Wine vor dori să le încerce. „Vinul alege ritmul. Selgros aduce gustul potrivit alături”, punctează Marinela Ardelean.
Tot în zona gourmet, Chef Nicolai Tand este prezent cu L’Univers de Nicolai, cu o selecție de produse de panificație și patiserie.

Ziua industriei, masterclass-uri și workshopuri
Vineri, 9 octombrie, este ziua dedicată industriei: producători, importatori, distribuitori și profesioniști din HoReCa au acces gratuit pe baza înscrierii prin formularul de pe site-ul festivalului. „Întâlnirile directe creează contextul pentru colaborări noi și pentru vinuri potrivite meniurilor și portofoliilor de specialitate”, precizează Marinela Ardelean.
În Sala D, masterclass-urile și workshopurile ghidate de specialiști pun în discuție vinurile, regiunile și stilurile de producție, cu timp pentru întrebări și pentru detaliile care dau identitate fiecărei etichete.

Program și bilete
RO-Wine București – ediția de toamnă, are loc la Fratelli Studios București, strada Glodeni nr. 1–3.
Programul este vineri, 9 octombrie între 14:00 și 20:00, iar sâmbătă și duminică, 10 și 11 octombrie, între 12:00 și 20:00.
Programul complet al evenimentelor și al masterclass-urilor este disponibil pe romaniawinefestival.com, în secțiunea „Program”, și la intrarea în spațiile festivalului. Biletele se achiziționează în avans de pe bilete.ro.

RO-Wine | The International Wine Festival of Romania este, de peste zece ani, locul de întâlnire al producătorilor de vin, importatorilor, distribuitorilor, profesioniștilor din HoReCa și pasionaților de vin. Festivalul are ediții la București și la Cluj, iar în noiembrie 2026 ajunge pentru prima dată la Craiova, cu RO-Wine Winter Special Edition.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Compania Agricover lansează Agricover Pay, prima platformă financiară din Europa dedicată fermierilor, o aplicație mobilă care integrează contul de plăți, transferurile, cardul Visa Platinum Business, alături de accesul direct la finanțările Agricover Credit IFN și la informații relevante din piața agricolă. Construită nativ în jurul nevoilor specifice agriculturii, noua platformă digitală va adăuga progresiv noi servicii pentru administrarea și dezvoltarea fermelor din România.

Dezvoltată împreună cu Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, și Libra Internet Bank, bancă recunoscută pentru inovația digitală, Agricover Pay aduce într-o singură platformă plățile, accesul la creditare și serviciile financiare de care fermierii au nevoie în activitatea de zi cu zi.
Peste 12 milioane de lei au fost investiţi în dezvoltarea platformei, care integrează capabilități tehnologice proprii și soluţii dezvoltate împreună cu parteneri strategici.
Infrastructura financiară este construită de Agricover Payments, instituție de plată autorizată și supravegheată de Banca Națională a României, împreună cu parteneri strategici. În calitate de membru principal al reţelei Visa, compania emite cardul Visa Platinum Business pentru toți utilizatorii aplicației, iar tranzacțiile în lei și atribuirea IBAN-urilor virtuale sunt asigurate de Libra Internet Bank.
Investiția realizată până în prezent în dezvoltarea Agricover Pay depășește 12 milioane de lei. Agricover a pornit cu avantajul unei expertize deja construite în jurul fermierilor, al fluxurilor lor financiare și al unui model integrat de business dedicat agriculturii. Proiectul combină capabilități tehnologice proprii cu parteneriate strategice, pentru a reduce timpul de implementare și a utiliza eficient resursele necesare dezvoltării.

„Agricover Pay este platforma financiară construită nativ pentru fermieri, care digitalizează, conectează și integrează într-un singur loc serviciile financiare și informațiile esențiale pentru a lua cele mai bune decizii pentru afacerea lor. Antreprenorii din agricultură au nevoie de soluții simple, rapide și bine conectate între ele. Ne poziționăm ca o soluție complementară sistemului bancar, iar ca instituție de plată păstrăm agilitatea și viteza de execuție specifice unui fintech, pentru a putea lansa rapid produse și servicii noi, adaptate nevoilor reale ale fermierilor”, a declarat Andrei Vasile, CEO Agricover Payments, cu ocazia lansării oficiale a platformei financiare, care a avut loc în București pe 6 octombrie 2026.
Visa Platinum Business, integrat în Agricover Pay
Experiența utilizatorilor este simplificată prin emiterea automată a unui card Visa Platinum Business pentru fiecare cont nou creat în aplicație. Astfel, fermierii beneficiază de infrastructura, standardele de securitate și acceptarea internațională ale uneia dintre cele mai mari rețele de plăți la nivel global.
„Agricultura are nevoi financiare specifice, iar tehnologia poate simplifica semnificativ modul în care fermierii își gestionează activitatea de zi cu zi. Integrarea plăților digitale, a accesului la finanțare și a informațiilor relevante într-o singură platformă le oferă mai multă flexibilitate și control asupra resurselor financiare și poate contribui la o gestionare mai eficientă a capitalului de lucru. Ne bucurăm să susținem, alături de Agricover, dezvoltarea unei soluții construite în jurul nevoilor reale ale fermierilor și să aducem avantajele plăților digitale Visa mai aproape de un sector esențial pentru economia românească”, a precizat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Libra Internet Bank asigură infrastructura bancară pentru conturile de plăți Agricover Pay
Operațiunile din conturile de plăți Agricover Pay utilizează infrastructura bancară a Libra Internet Bank, inclusiv pentru alocarea IBAN-urilor virtuale. Fondurile clienților sunt protejate printr-un mecanism dedicat, asigurând un cadru sigur și transparent pentru derularea plăților.
„Agricover Pay valorifică experiența Libra Internet Bank în dezvoltarea de servicii financiare digitale și integrarea tehnologiilor bancare moderne. Colaborarea cu Agricover și Visa demonstrează cum expertiza complementară a unor parteneri din domenii diferite poate fi transformată într-o experiență financiară simplificată, construită în jurul nevoilor fermierilor”, a menționat Alexandru Biță, Chief Technology Innovation Officer Libra Internet Bank.

De la acces la finanțare la plată, într-o singură platformă digitală
Prin Agricover Pay, fermierii își pot gestiona plățile direct din aplicație și pot utiliza cardul Visa Platinum Business pentru cheltuielile curente ale fermei, atât în magazine, cât și online.
Integrarea cu Agricover Credit IFN conectează finanțarea direct cu plățile. Clienții pot vedea în aplicație creditele active și pot accesa disponibilul din liniile de capital de lucru deja aprobate, astfel încât fondurile să poată fi utilizate rapid atunci când apare o nevoie sau o oportunitate în fermă. De asemenea, clienții vor putea să inițieze digital solicitări de finanțare adresate Agricover Credit IFN.
În același timp, platforma Agricover Pay devine un instrument de lucru zilnic pentru fermieri, oferind acces la informații și servicii esențiale pentru activitatea lor. Printre acestea se numără evoluția prețurilor la cereale, motorină și îngrășăminte.
Conexiunea cu companiile Grupului va permite clienților să consulte direct în aplicație facturile, istoricul tranzacțiilor și informațiile relevante din relația comercială cu Agricover.

*****
Despre Agricover PaymentsAgricover Payments face parte din Grupul Agricover și este, în esență, o companie agri-fintech, dedicată dezvoltării de soluții financiare digitale integrate pentru fermieri, într-o abordare de pionierat pentru ecosistemul agricol și financiar digital din România.Agricover Pay este prima platformă financiară digitală din Europa dedicată exclusiv fermierilor. Construită agri-native, platforma conectează contul de plăți, transferurile, cardul, accesul la finanțare, precum și la alte informații și servicii relevante pentru activitatea fermei. Despre VisaVisa (NYSE:V) este lider mondial în domeniul plăților digitale, facilitând tranzacții de plată între consumatori, comercianți, instituții financiare și entități guvernamentale din peste 200 de țări și teritorii. Despre Libra Internet BankLibra Internet Bank este specializată în oferirea de produse și servicii dedicate Profesiilor Liberale, microîntreprinderilor, IMM-urilor și companiilor din Real Estate și Agribusiness. Libra Internet Bank este, de asemenea, partenerul celor mai importante fintech-uri internaționale prezente în țară. Libra Internet Bank oferă plăți instant în lei și în euro, precum și un serviciu de inteligență artificială generativă bazat pe voce în aplicația sa de mobile banking. Libra Internet Bank are o rețea de 59 de sucursale în București și alte orașe mari din România. Libra Internet Bank a fost înființată în 1996 în București și face parte din grupul american de investiții New Century Holdings (NCH).
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!