Sfârşit de an, cu numeroase dezbateri privind o seamă de acte normative elaborate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Toate acestea proiectează noi reglementări care prefigurează Politica Agricolă Comunitară (PAC) a Uniunii Europene. Despre acest viitor, a avut amabilitatea să acorde un interviu revistei noastre, secretarul de stat în Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dr. ing. Dumitru Daniel Botănoiu

Pământul românesc, de vânzare în primul rând pentru români
Revista Fermierului - Domnule secretar de stat, aşa cum spune tradiţia, avem posibilitatea să facem un bilanţ al anului 2013.
Dr. ing. Dumitru Daniel Botănoiu – Da, dar mai avem multe reglementari de finisat acum, până nu se sfârşeşte acest an.

R.F.- La nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au fost elaborate multe acte normative. Mai ales cele din ultima vreme au trezit foarte mult interesul agricultorilor. Parlamentul României are în dezbatere Legea privind vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole de către persoane fizice, inclusiv străine. Proiectul a stârnit ample discuţii în Comisia pentru agricultură şi în Camera Deputaţilor, care este forul de decizie.
Dr. ing.D.D.B – Cu privire la acest Proiect de lege, vreau să spun că nu Ministerul Agriculturii trebuia să pună în practică acest act normativ, pentru că este bine de ştiut că în anexa 7, capitolul 4, din Tratatul de Aderare nu noi trebuia să facem acest lucru, numai că Ministerul Agriculturii s-a implicat, pentru că îi pasă de ceea ce se întâmplă în perioada următoare din punct de vedere al competitivităţii, din punct de vedere al asigurării siguranţei alimentare, din punct de vedere al comasării terenurilor, din punct de vedere al instalării tinerilor, pentru că sunt lucruri care contează foarte mult. Pe de altă parte, eu cred că în egală măsură ar trebui să avem în vedere vânzarea terenurilor către persoane fizice, pentru că până în prezent noi discutăm vânzările către persoane juridice, care nu au avut până în prezent niciun filtru.

R.F.- A fost o limită de suprafaţă?
Dr. ing.D.D.B. - Nu a fost nicio limită. Dacă avea personalitate juridică înregistrată aici în România, orice cetăţean cu o firmă deschisă în România putea să cumpere la vedere suprafeţe de teren. Noi nu spunem că e bine sau este rău, orice investiţie în sectorul agricol este bine venită, numai că trebuie să avem în vedere dacă aceste terenuri îşi menţin, mai ales, obiectul de activitate.
În proiectul de lege elaborat se stipulează dreptul de preemţiune şi, un lucru extrem de important, stabileşte înfiinţarea acelei autorităţi de reglementare a pieţei funciare de care noi discutăm de peste 20 de ani. De asemenea, ar trebui să existe o autoritate care să reglementeze piaţa funciară, în ceea ce priveşte calitatea terenurilor, modul de tranzacţionare, cât s-a vândut şi unde, cum să menţinem acest teren în sector, pentru că este important ca noi să continuăm activităţile agricole şi, de ce nu, să discutăm de asigurarea unei cantităţi suficiente de hrană de o calitate bună şi la un preţ rezonabil. Acesta este motivul care ne-a determinat să existe acel drept de preemţiune. Intrând în dedesubturile acestui proiect de lege, remarcăm că dreptul de preemţiune se referă la coproprietari, al doilea se referă la arendaşi, al treilea la vecinii persoanei fizice, patru, discutăm de ceea ce înseamnă tinerii până în 40 de ani, pentru că noi avem o măsură de instalare a acestora în mediul rural, aşa cum prevede şi Politica Agricolă Comună pentru anii 2014-2020 şi în ultimul rând un drept de preemţiune are şi această autoritate.
Ţin să specific că autoritatea nu va cumpăra teren, decât în situaţii de derapaje majore pe piaţă, eu dau un exemplu: dacă s-au cumpărat pe o persoană fizică 100.000 de hectare sau 50.000 de hectare sau 500.000 de hectare, atunci automat această autoritate trebuie să se sesizeze. Evident că în discuţiile pe care le purtăm cu partenerii de dialog social au apărut şi alte formule, de exemplu: Asociaţia Comunelor din România consideră că trebuie să aibă drept de preemţiune şi unităţile administrativ teritoriale. Este o cerere îndreptăţită, pentru că şi eu vreau să se realizeze o seamă de proiecte locale, vreau să se dezvolte o anumită infrastructură şi ca atare sunt logice şi practice astfel de propuneri, de îmbunătăţire a cadrului legislativ. Pe de altă parte, noi am căutat să simplificăm cât mai mult această valorificare a terenurilor, dar cu păstrarea acestora în anumite condiţii de utilizare a lor în perioada următoare. Aţi observat că lumea spune că sunt condiţii draconice. Nu! Acestea sunt condiţii care de fapt încurajează investitorii, care vor să dezvolte acest sector de activitate şi din acest punct de vedere am menţinut anumite filtre aşa cum sunt şi în celelalte state europene, fără în schimb a împiedica, să spunem noi, realizarea şi îndeplinirea acestei anexe 7 în capitolul 4, care se referă la circulaţia capitalului a mijloacelor, serviciilor şi mijloacelor financiare, mijloacelor şi bunurilor în general. Ca atare, eu cred că este un proiect de lege echilibrat. Este evident că un asemenea proiect a stârnit ample dezbateri în Parlament. Noi aşteptăm cu interes îmbunătăţirile pe care le vor aduce parlamentarii, pentru că de fiecare dată s-a întâmplat aşa, pentru că este bine să avem o lege care să se aplice pe o perioadă mai lungă de timp şi nu să o modificăm an de an datorată unor scăpări. Din acest punct de vedere, eu consider că noi am epuizat perioada de discuţii pe care le-am avut cu partenerii sociali. Evident că pot fi aduse îmbunătăţiri, aşa cum spuneam, de fiecare dată pot apărea anumite discuţii pe un anumit articol pe care îl vrea o asociaţie, dar căutăm să mediem, să avem o formulă echilibrată de proiect de lege.

R.F.- Care a fost părerea Comisiei Europene despre acest Proiect de lege?.
Dr. ing.D.D.B. - Direcţia Generală de Informatică (DIGIT), ca direcţie de specialitate a Comisiei Europene, ne-a spus că trebuie să justificăm de ce acest drept de preemţiune a tinerilor şi noi am explicat că avem o populaţie îmbătrânită la sat, că de fapt cei care locuiesc la sat nu au capacitatea de a dezvolta astfel de activităţi şi din acest motiv, am dori, grefat pe programul viitor de dezvoltare rurală de instalare a tinerilor, să îi putem avea ca preemtori, pentru că de regulă tinerii nu au capacitatea de a lua imediat împrumutul de la bancă, nu au bonitatea respectivă. Noi am considerat că este bine să îi ajutăm să desfăşoare o astfel de activitate, pentru că nu putem avea continuitate în sectorul agricol, dacă nu ne uităm şi către tineri.
Satul românesc are nevoie de cât mai mulţi tineri fermieri
R.F.- Trebuie să mai avem în vedere faptul că pentru instalarea în mediul rural, tinerii au accesat foarte multe proiecte, chiar şi măsuri din programul de dezvoltare rurală, lovindu-se de problema cofinanţării. Există în proiectul de lege şi o soluţie pentru realizarea finanţării celor care vor cumpăra teren?
Dr. ing.D.D.B. – La data când discutăm, avem în vigoare o ordonanţă de urgenţă prin care am pus la dispoziţia doritorilor care vor să desfăşoare activităţi agricole şi vor să-şi cumpere teren, am pus o seamă de facilităţi la dispoziţia doritorilor şi anume 10% să aibă avansul din valoarea terenului respectiv, 50% fondul de garantare să vină cu acea garanţie suplimentară, iar 40% să fie reprezentat de garanţia terenului achiziţionat. Suprafaţa până la care poate merge o astfel de măsură este de 1000 de hectare; eu cred că noi am venit în întâmpinarea doritorilor, care vor să desfăşoare o activitate în acest sector şi vor să îşi achiziţioneze un teren. Pe de altă parte, sigur că problemele pot apărea cu privire la dobânzi, cu privire la modul cum aceşti oameni au acces la aceste împrumuturi, pentru că sigur dacă nu vom lucra cu o contabilitate, dacă nu vom avea o evidenţă foarte clară a veniturilor noastre ferme, băncile vor evita să lucreze cu noi; dacă vom avea o anumită trasabilitate, atunci clar că şi sistemul bancar se va întoarce cu o privire spre noi. Aşa cum aţi văzut şi dvs în ultima perioadă, se poartă credite date rapid pentru achiziţionarea de terenuri.
Problema este dacă această măsură se aplică la marea majoritate a celor care vor să desfăşoare activităţi agricole. În asemenea situaţie, este benefică şi din acest punct de vedere, cred că avem avantaje, pentru că v-am spus că orice leu care vine în sectorul agricol aduce un plus valoare în perioada următoare.
În pieţele agroalimentare doar producători autentici
R.F. - Un alt subiect pe care aş dori să-l discutăm este legat de carnetul şi atestatul de producător, mai ales că a fost un proiect pilot pe care l-aţi implementat în judeţul Argeş.
Dr. ing.D.D.B. – Eu mă bucur că Asociaţia Comunelor din România a avut o deschidere totală faţă de proiectele de lege, pe care noi le-am emis şi împreună cu dumnealor am căutat să găsim formula cea mai bună. Este bine, şi eu le mulţumesc pe această cale, pentru că trebuia să avem accepţiunea atât din partea producătorilor, cât şi din partea celor care administrează aceste unităţi administrativ teritoriale pentru acest proiect de lege, pentru un instrument care se referă direct la viaţa din mediul rural.
Sigur că reglementarea este destul de complexă şi dificil de implementat, dar am căzut de acord ca atestatul de producător să fie emis de către primării în continuare, dar numai cu viza asociaţiei producătorilor din unitatea administrativ teritorială respectivă.
A existat o anumită preocupare a primarilor, pentru că pot fi unele cotizaţii ale asociaţilor, foarte mari şi pe care cetăţenii respectivi să nu le poată susţine. A fost un punct de vedere cu care şi noi am fost de acord. Am stabilit că este bine în astfel de situaţii să se aprobe o anumită conduită la nivelul asociaţiei, astfel încât să nu depăşim un nivel de suportabilitate a agricultorilor, pentru că degeaba încearcă să ia viza asociaţiei, atâta timp cât nu poate plăti o sumă mare de bani. Din acest punct de vedere, am reglat lucrurile. O altă solicitare a dumnealor care este de bun simţ se referă la etichetarea produselor ce pleacă din zonele respective şi am ajuns la un consens şi din acest punct de vedere. O altă problemă foarte importantă în discuţiile pe care le-am avut s-a referit la emiterea carnetului de comercializare, care va apărea în formula pe care o ştiţi şi dvs, va fi între pagini autocopiabile, unul la vânzător, unul la cumpărător şi altul rămâne la producător pentru a putea avea o evidenţa foarte clară a produselor care pleacă, atât din fermă, cât şi a produselor care se vând en-detail. Aşa cum se cuvine, în pieţe fără să împiedice activitatea pieţei, toţi oamenii care se ocupă cu valorificarea trebuie să fie producători cu adevărat şi vor vinde în continuare. Pe de altă parte, noi am solicitat atât Asociaţiilor Municipiilor, cât şi Asociaţiilor Oraşelor să dea acordul, pentru că 20% din aceste tarabe generic, cum le numim, să aparţină producătorilor persoane fizice care doresc să-şi valorifice marfa, însoţită cu carnetul de comercializare.

R.F. - Şi cu atestatul de producător, pentru că nu întotdeauna cei pe care îi regăsim la tarabele din pieţele din oraşe şi municipii sunt şi producători.
Dr. ing.D.D.B. – Acesta este de fapt răspunsul, pentru că atâta timp cât ai un atestat, carnet de producător să-i spunem şi vinzi lămâi sau portocale, eu cred că deja suntem în altă sferă şi din punctul acesta de vedere vrem să corectăm aceste anomalii care s-au întâmplat de-a lungul timpului. Eu cred că vom răspunde astfel şi producătorilor agricoli care ne-au solicitat de foarte mult timp acest document, cred că răspundem foarte bine şi asociaţiilor constituite la nivel de unităţi administrativ teritoriale şi de asemenea municipiilor şi, de ce nu, judeţelor. Pe de altă parte, cred că putem avea o imagine foarte clară la ceea ce se comercializează şi o imagine corectă referitoare la taxele şi impozitele percepute ulterior acestei măsuri. Să nu se înţeleagă că vom lua taxe suplimentare, ele vor fi diminuate printr-o astfel de măsură, dar va fi în acelaşi timp o informare corectă a producătorilor.
În momentul când se obţine viză de la organizaţia profesională, producătorului se pot da sfaturi importante de către specialist, după ce i se văd terenul şi cultura. Prin acest punct de vedere, vor obţine şi rezultate mai bune, pentru că interesul nostru este să avem această comasare a ofertei, să putem să fim capabili să strângem aceste mărfuri la un loc care au aceeaşi calitate, astfel încât să răspundem solicitărilor marilor de magazine care spun tot timpul că vor marfa în mod constant.

R.F. - La un loc într-un depozit, dar al cui depozit?
Dr. ing.D.D.B. – Depozitul organizaţiilor profesionale! Avem în vedere susţinerea celor care înţeleg că trebuie să se asocieze. Trebuie să ieşim din această zonă a subzistenţei, să trecem în zona de a produce şi pentru piaţă, să avem pentru autoconsum, dar şi partea de alocare pentru piaţă, numai astfel ne asigurăm un venit, astfel putem să devenim competitiv mai puternici şi, de ce nu, să ne încasăm valoarea reală a muncii noastre.
R.F. – Nu există până în prezent depozite construite de vreo asociaţie. Există un grup de producători la Curtici, judeţul Arad, care au făcut depozit, dar nu a funcţionat.
Dr. ing.D.D.B. – Revin şi vă spun un lucru, nu au fost producători în interior care să aibă un contract foarte clar stabilit pe o perioadă lungă de timp şi un lucru important, după ce marfa a fost vândută, el trebuie să simtă că mai încasează ceva, pentru că, dacă plătim numai contravaloarea mărului, de exemplu, dacă i-am dat 1,37 lei pe kilogram şi noi vindem cu 2,20 lei, nu mai dăm ceva producătorului şi el nu simte că este acţionar în această cooperativă şi că mai primeşte un divident sau o sumă de bani la sfârşitul anului când se închide anul fiscal, sigur că nu are nicio apetenţă către astfel de asociaţii.
Cei care vor să-şi facă depozite trebuie să aibă în interiorul lor minim 10 producători, primesc un punctaj suplimentar, dar producători adevăraţi, nu doar de dragul de a fi declaraţi şi după aceea se trezesc că nu merge.

R.F. – Iată de ce avem nevoie şi de camerele agricole! S-a discutat foarte mult şi pe subiectul acesta, rămas, la un moment dat, în suspans în septembrie şi au început să se organizeze şi să aibă loc alegeri, avem două exemple: Carasul şi Timişul.
Dr. ing.D.D.B. – Acum când vorbim, sunt camere agricole în 13 judeţe care au organizat astfel de alegeri, pentru că este o perioadă de graţie de un an de zile ca să se organizeze, să-şi aleagă acea structură la nivel judeţean, după care să îşi facă alegerile şi să devină de sine-stătătoare. Eu cred că utilitatea publică pe care am dat-o poate să îi ajute ideea ca în perioada următoare să fie susţinuţi într-o formă sau alta, pentru a deveni un partener real şi organisme capabile să se implice în viaţa agricultorilor din judeţul respectiv.
Lapte conform, chiar şi din vârf de munte
R.F. – O problemă foarte importantă rămâne colectarea producţiei de lapte, mai ales în zona de munte, dar şi la şes, cu deosebire în zonele defavorizate de deal, în special a unui lapte conform, care să corespundă standardelor, începând cu data de 1 ianuarie 2014. Aţi elaborat un act normativ care ajută aceste organizaţii de a-şi cumpăra tancuri de răcire până la valoarea de 5000 de euro. Au fost, de asemenea, întâlniri cu Federaţia Crescătorilor de Bovine şi cu Asociaţia Comunelor din România. Cu ce rezultate s-au soldat aceste întâlniri?
Dr. ing.D.D.B. – De ce să ocolim un adevăr? Se ştie foarte bine ce există pe piaţa României din punct de vedere al acestui lapte neconform, care sunt dezavantajele şi mai ales ce condiţii trebuie să îndeplinească orice producător. Sunt două lucruri importante, să aibă animalul sănătos şi să se spele pe mâini, eu cred că nu se solicită foarte mult pentru a avea un lapte conform. Din acest punct de vedere, noi am constatat că de-a lungul timpului s-au tot obţinut derogări peste derogări, care puteau fi acordate şi în continuare, numai că ar fi însemnat să omorâm industria, să omorâm investiţiile din industria de procesare a laptelui.

R.F. - Atunci şi micul producător n-ar fi respectat în continuare condiţiile atât de necesare...
Dr. ing.D.D.B. – Nu suntem pentru măsuri de pedepsire imediată, vrem să creăm un instrument care să ajute fermierii să poată să-şi vândă un lapte la un preţ corect, să-şi încaseze banii şi să fie un lapte care să se regăsească pe piaţa internă a României şi nu să aducem din schimburi intra-comunitare sau din importuri pe care le-am făcut în ultima perioadă. Din acest punct de vedere, eu cred că tocmai comasarea acestui lapte ar ajuta foarte mult atât industria, cât şi consumatorul din România să ştie că este un lapte de calitate, un lapte care este în apropierea consumatorului şi nu trebuie să îl aducem de la mii de kilometri, ca să putem să-l procesăm. Pe de altă parte, noi am luat în calcul ceea ce s-a întâmplat până în prezent, pentru că nu sunt în discuţie 118 unităţi care produc conform, sunt 49 din ele care trebuie să se restructureze, să producă şi ele conform sau se vor închide. Discutăm, dar, atenţie mărită, la acest lapte neconform, că dacă se vor respecta aceste condiţii referitoare la igiena mulsului şi la sănătatea animalului sigur că el va fi un lapte conform.

R.F. - Şi dacă ajunge repede la tancul de răcire, pentru că în timpul verii dintr-o oră, s-a terminat cu un lapte conform, ar deveni neconform instantaneu.
Dr. ing.D.D.B. – Sigur, în momentul în care avem nişte condiţii foarte clare de trasabilitate a laptelui este valabil, ceea ce înseamnă că procesatorii sunt dispuşi să-l ia şi să ofere un preţ bun pe lapte, aşa cum se întâmplă şi în cazul societăţilor comerciale, care încasează mai mult decât cetăţeanul care vinde cu sticlă sau cu găleata. În momentul în care discutăm despre neconformitate, în tancul de răcire, laptele nu se pierde, el se duce pe produse cu perioadă mare de măturare, la 6 luni, adică pe acele brânzeturi, cu menţiunea că cel care se ocupă cu colectarea laptelui la ţanc va atenţiona pe toţi cei care au adus laptele. Primele 3 jeturi la muls le lăsăm pe jos, pentru că este clar că nu poţi să te duci să dai un lapte, să-l consumi în condiţii improprii. Pe de altă parte, noi am venit cu măsura asta şi mulţumim Asociaţiilor Comunelor că au înţeles să se implice, că au un rol important în implementarea unei astfel de măsuri, pentru că ei sunt cei care vor pune la dispoziţie infrastructura, noi venim doar cu banii, punem banii la dispoziţia acestor organizaţii care se creează cu până la 5 vaci care produc lapte. Această formulă de colectare a laptelui va permite şi o negociere mai bună a preţului laptelui în perioada următoare, un interes crescut al celor care procesează, pentru că, pe de o parte găsesc laptele în condiţii de calitate mult mai bună şi în locuri bine stabilite, iar pe de altă parte ajută enorm asocierea la nivel de comună, asociere care va permite şi etapelor următoare de derulare şi implementare a politicilor agricole comune. Pentru viitorul imediat, se pune bază pe formula de asociere. Un alt lucru important, în momentul în care organizaţia este creată se adresează primăriei, care va permite instalarea acestei investiţii, astfel încât să existe condiţii satisfăcătoare. În continuare, DSV-ul va da avizul, pentru că trebuie să fie conform spaţiul respectiv. de la această solicitare va primi de la DSV factura proformă, solicitată la APIA, care la rândul ei va achita în contul asociaţiei respective suma de bani promisă. Este un circuit extrem de scurt, nu mergem pe licitaţii la nivel naţional, ci am dat posibilitatea fiecărei unităţi administrativ teritoriale, pentru că este singura organizaţie acolo care să poată să primească această sumă de bani. Capacitatea maximă a tancului de răcire, pe care noi am putut să o susţinem, este de 1000 de litri, bineînţeles că pot fi de câte 300, 200. 500, asta în funcţie de interes, pentru că sunt comune care au mai multe sate, altele sunt mai puţine, unele vor, altele nu vor.

R.F.- Şi depinde şi de numărul crescătorilor de animale care vor să vină în organizaţia respectivă
Dr. ing.D.D.B. – Da, şi să îndeplinească această condiţie de până la 5 vaci, pentru că, de fapt, noi dorim să creăm această asociere, acea pătură de mijloc, astfel încât să iasă din această subzistenţă şi să ducem către piaţă, pentru că acest consumator până la urmă plăteşte preţul produsului şi mai plăteşte şi subvenţiile.

R.F.- O ultimă întrebare, când începe implementarea acestui proiect?
Dr. ing.D.D.B. – Cât mai repede, noi am transmis în teritoriu toate datele şi am avut o întâlnire cu preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, căruia îi mulţumesc personal pentru implicare, ca să putem începe cât mai repede organizarea lor, pentru ca de la 1 ianuarie 2014 să poată fi solicitată această investiţie, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale.

Organizaţii puternice din România s-au convins că numai împreună pot să-şi apere interesele majore, atât în ţară, cât şi în Uniunea Europeană, constituind în acest scop Federaţia Naţionala a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din România – ProAgro.
Membrii fondatori ai Federaţiei: Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, Asociaţia Fermierilor din România, Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă, Liga Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli, Patronatul Producătorilor, Prelucrătorilor, Importatorilor, Exportatorilor şi Distribuitorilor de Plante Medicinale şi Similare, precum şi Suplimente Nutriţionale – Planta Romanica la care s-au adăugat şi Federaţia Oierilor de Munte şi de Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea. Au ales ca preşedinte pe Alexandru Jurconi.
Obiectivele Federaţiei reprezintă tema interviului acordat revistei noastre de către dl Alexandru Jurconi.

ProAgro în marea familie a cooperaţiei europene
R.F – D-le Alexandru Jurconi, într-un interviu anterior, acordat revistei noastre, după ce aţi fost desemnat ca preşedinte al ProAgro, aveați câteva obiective precise. Le-ați realizat?
A.J. - Într-o bună măsură și nu o spun eu, o spun colegii mei din consiliul director, aceste obiective și-au urmat cursul lor firesc. Federaţia noastră este membră cu drepturi depline la COPA COGECA, ne-am constituit un grup de experți de 60 de persoane care vin și pleacă la Bruxelles și care exprimă punctele de vedere ale fermierilor români. În momentul de față suntem interesați în construcția unui fond mutual în conformitate cu legislația existentă. Suntem hotărâţi să ne creăm o bază de reprezentativitate autentică în teritoriu în așa fel, încât informațiile pe care fermierii noștri ni le pun la dispoziție să ajungă procesate într-o formă asamblată, puternică, acolo unde se ia decizia, respectiv la COPA COGECA. Suntem în această organizaţie și credem că suntem în acelaşi timp un bun și decent partener de dialog al ministerului agriculturii și al tuturor celorlalte organizații de fermieri existente în România.
R.F. – Vă rugăm să explicaţi, încă o dată, fermierilor ce înseamnă această afiliere la COPA COGECA.
A.J. – COPA COGECA este o confederație la nivel european, o instituție cu o forță formidabilă, care adună la un loc toate federațiile reprezentative naționale ale Uniunii Europene. Organizațiile de fermieri s-au reunit cu mulţi ani în urmă și au constituit această confederație europeană care are drept scop să reprezinte orice domeniu al agriculturii sau procesării primare, puncte de vedere care să reprezinte cele mai autentice, mai legitime aspirații ale fermierilor europeni. În fapt, acest organism este o mașină de lobby formidabilă, finanțată ca atare, adică poate fi considerată ca un grup care influențează, din afară, hotărârile Parlamentului European. COPA COGECA este organizație cu un buget remarcabil, de multe milioane de euro, cu rezerve foarte bune financiare, pentru că oamenii și-au pus speranța că prin COPA COGECA pot rezolva problemele și au finanțat-o ca atare și asta trebuie să fie o lecție și pentru noi aici în România. Nicio federație sau organizație profesională nu poate exista, dacă nu este susținută corect, transparent și legal de fermierii membri.
COPA COGECA a avut puncte de vedere care au fost tot timpul acceptate de comisie. În istoria acestei organizaţii nu există, după știința mea, situații în care s-ar fi pierdut vreun război mare, atunci când a fost vorba de interesele fermierilor și să nu uităm că acolo avem exemple elocvente din partea fermierilor francezi, a fermierilor spanioli care îşi reprezintă extrem de bine interesele. Mai nou, țările venite recent, respectiv Polonia, au devenit un centru de putere foarte bine conturat; Ungaria, care vine temeinic din urmă și își face foarte bine temele; asistăm cu plăcere la prezența Croației în ultima perioadă că membru consultat în COPA COGECA și poate și ca membru cu drepturi depline în perspectivă. Ce pot spune este că atunci când se iau decizii COPA COGECA stă la masă. Fără acest organism reprezentativ, deciziile în legătură cu politica agricolă comună nu se iau, iar faptul că negocierile au durat atât de mult timp față de momentul în care acestea au demarat, acum doi ani de zile pe noua politică agricolă comună se datorează și faptului că, iată, COPA COGECA a avut tot timpul contribuții valoroase care au modificat corect politic, dar și administrativ noua Politică Agricolă Comună în așa fel, încât fermierii să-şi valorifice la maxim interesele.
Solidari în finanţarea federaţiilor reprezentative
R.F. – Federația ProAgro cu ce îşi susţine financiar prezența la COPA COGECA pentru că știm că partea financiară a fost o reală problemă?
A.J. – Din păcate, ţara noastră a ieșit aproape trei ani de zile din organizaţie, spre neşansa noastră aş putea spune, din această organizație. Am fost bine reprezentați în anii 2007, 2008 și parte din 2009. Din 2009 până anul acesta nu am fost reprezentați. Ce s-a întâmplat în tot acest timp? Toate deciziile care vizau fermierii europeni și printre ei și români s-au luat fără că fermierul român să se poată exprima. Asta înseamnă că, deși statul român își făcea datoria și și-o făcea bine la nivelul comisiei, la nivelul reprezentanţei permanente a ambasadei, la nivelul grupurilor de experți de pe lângă consiliu sau de pe lângă parlament, fermierul român nu vorbea, era absent. În acest moment, resursele de prezentare sau de reprezentat la COPA COGECA sunt asigurate strict din banii contribuabililor care sunt membrii ai federației noastre, din banii asociațiilor sau federațiilor, că avem și federații membre, asociate ale federației Pro Agro. Banii vin sub forma unor cotizații, donații sau împrumuturi, pentru că și astfel de forme sunt disponibile, se creează un buget în baza căruia ne plătim cheltuielile curente, cele necesare desfășurării activității aici în România, cheltuielile de deplasare, parte din ele la Bruxelles, precum şi cheltuielile grupelor de experți și ale celor 6o de experți care sunt suportate de comisie. Este bine să știe fiecare fermier că atunci când ești numit reprezentant în grupele de lucru în care se vorbește despre necesitățile și interesele lor, banii se întorc de la comisia europeană. Cu alte cuvinte, estevorba despre cei 60 de oameni care vin și pleacă la Bruxelles constant. Chiar la momentul la care noi vorbim, există un grup de lucru foarte interesant pe carne de bovină, unde avem deja trei oameni din România. Unul este al ministerului, susținut de către administrație, realizat pe banii ministerului, două persoane sunt pe banii federației, ceea ce se decontează corespunzător prin comisie înapoi de la Bruxelles. Acest lucru ne încurajează să putem face drumuri dese acolo și credem că este un mare succes al nostru, al celor din Pro Agro că am reușit să determinăm atât partenerii de la COPA COGECA, cât și de la comisie să poată să ne ofere acest suport financiar nu numai nouă, dar și celorlalte țări, de așa fel, încât să ne putem exprima cuvântul fără grija faptului că biletul de avion nu va fi plătit. Mai există un dosar important, cel al cotizației la COPA COGECA despre care se tot vorbește. Cotizația la COPA COGECA este o cotizație importantă de sute de mii de euro pe an. Așa cum spuneam puțin mai devreme COPA COGECA, este o structură organizatorică bine finanțată, iar fermierii înțeleg că este interesul lor să pună ban laolaltă ca să-și poată reprezenta interesele legitime. Aceste sute de mii de euro sunt foarte greu de strâns, noi știm asta și trebuie să recunosc deschis că nouă înșine ne este dificil să strângem această cotizație direct de la fermierii noștri. Cu toate astea, și o spun cu mândrie, oamenii noștri, cele 14 organizații profesionale din Pro Agro au înțeles acest lucru și o bună parte din banii pe care îi datorăm în cursul acestui an la COPA COGECA i-am strâns din resurse proprii. În egală măsură există şi suport politic, pentru că numai cu suport politic se poate face acest lucru urmând un model european al altor țări care practică asemenea sprijin. În parlament a fost inițiată o lege de finanțare a federațiilor reprezentative și aici nu suntem numai noi, toți cei care au puterea de reprezentare și o pot dovedi ar putea în urma acestui act normativ să primească în 2014 bani pentru desfășurarea activității, inclusiv pentru activitățile de la nivel european de la Bruxelles, de la grupele de lucru. Acest proces legislativ este încă în faza parlamentară şi urmează discuţii în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Avem toată speranța că această lege va crea posibilitatea ca din bugetul național sub forma unui ajutor de stat notificat la comisia europeană să putem să acoperim parte sau poate chiar total contribuția la COPA COGECA.
Doar forţa comunităţii poate să apere pământul românesc
R. F. – O altă problemă mult discutată în aceste zile: vânzarea terenurilor către străini. Ce a făcut federația Pro Agro în favoarea agricultorilor români sau ce intenționați să faceți?
A.J. - Este corect să facem distincția între emoția asociată acestei probleme și realismul ei. În primul rând, în mecanica realizării unui punct de vedere am consultat membrii noștri. Evident că toată lumea a zis Doamne!... străinii vin, ne cumpără terenurile, o să rămânem fără terenuri de arendat, fără spațiu de lucru. Este o percepție emoțional corectă. Știm că terenul înainte de a fi un bun agricol are o componentă istorică națională emoțională extrem de puternică, afectivă.. Din respect față de întreaga istorie a poporului nostru și din respect față de dorința fermierului de a-și gestiona el însuși propria soartă, am luat atitudine în legătură cu acest subiect. Cum am făcut? Înainte de toate, spuneam, i-am consultat pe ai noștri. Oamenii au spus că ar fi bine să existe investitori. Nu ne opunem acestui lucru, investitorii sunt bine veniți. Ar fi bine ca investitorii să nu fie speculativi, respectiv să nu cădem în patima de a cumpăra și de a revinde sau de a utiliza fără scop agricol aceste terenuri, mai ales că, atenție!!!... prețul este în continuare unul aparent atrăgător față de alte prețuri reale ale Uniunii Europene. În egală măsură, am colectat puncte de vedere de la țările așa numite ale grupului de la Visegrad și am avut două întâlniri, una în Polonia și una în Ungaria, alături de colegii grupului de la Visegrad, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, plus alte patru țări invitate, printre care și România și am semnat un document comun prin care statele noastre iau poziție în favoarea investitorilor, însă recomandând anumite criterii de credibilitate pentru accesul acestora la terenuri. Sigur că de aici lucrurile au mers puțin mai mult decât, să zicem noi, am fi estimat inițial, respectiv aceste criterii au devenit la un moment dat prin propunerea legislativă inițială a Ministerului Agriculturii, dure pentru investitorii din afară față de un drept de preemțiune natural, care există în toate legislațiile europene, adică să aibă acces la cumpărarea de teren coproprietarul, vecinul, arendașul, tânărul fermier sau statul. S-a judecat la vremea respectivă că ar fi bine ca oamenii care cumpără teren agricol în România să aibă și o minimă expertiză agricolă, respectiv să aibă studii agrotehnice, agrochimice agricole. Acest lucru nu a plăcut, se pare, Comisiei și asta a făcut ca României să i se ridice degetul că "Atenție". Spunându-i-se că nu este corect față de investitorii străini să implici un astfel de proces de selecție atât de restrâns, motiv pentru care administrația română a făcut un pas înapoi și în dispută parlamentară care a urmat acestei hotărâri, acestei informații care a venit de la comisie, s-a luat decizia ca aceste criterii care țin de calitatea muncii în agricultură să fie eliminate, să rămână acele restricții ce țin de accesul la proprietate, respectiv dreptul de preemțiune. De ce credem totuși noi că este necesar ca cel care cumpără teren în România să aibă o anumită aplecare către munca agricolă? Cităm cazul unor țări care nu au de-a face cu Uniunea Europeană decât prin poziția lor geografică cum este cazul Elveției. Acolo - un dialog foarte interesant purtat de un grup de agricultori care vizitau Elveția și nu cu mult timp în urmă arăta faptul că atunci când cineva dorește să cumpere teren în vecinătatea unui alt deținător de teren agricol cu destinația agricolă, acel cineva trebuie să facă dovadă faptului că știe tehnologie agricolă și atunci întrebarea noastră a fost foarte simplă. Bine, bine, știe, dar cum demonstrează că ştie agricultură? Răspunsul a venit halucinant și a spus: păi, cei care pot să demonstreze chestia asta sunt chiar vecinii lui, aceia trebuie să dea garanții faptului că omul acela știe să pună un tractor în brazdă, știe să intre cu discul, știe să administreze un tratament foliar sau erbicid sau un îngrășământ după caz, ei sunt cei care pot garanta pentru vecinul lor. Vedeți, această forță a comunității care există în anumite state și am dat exemplu Elveția. Sigur că Elveția este un caz aparte, la noi există sau este doar parțial pentru că îmi este foarte greu să cred că în acest moment poți miza pe cei din jurul tău pentru a-ți putea da garanții în vederea utilizării terenului agricol. Deci, în consecință este neaplicabilă. Alte țări din jurul nostru, cum este spre exemplu Bulgaria sau chiar Ungaria, au luat poziții substanțial mai ferme chiar cu riscul acelui infrigement, acelei clauze de neeuropenitate, acea clauză prin care se spune că nu ești european dacă implici un anumit proces legislativ de genul limitării accesului la terenul agricol. Atunci când nu ești european, îți pui problema dacă vrei sau nu să mergi pe această cale, pentru că sancțiunile pot fi importante inclusiv financiare. În acest moment, cred că circulația liberă a terenurilor va fi asigurată prin lege, cred că va exista criteriul acesta al preemțiunii, al dreptului de acces la proprietate, dreptului de acces la cumpărare, însă intenția noastră și nu a fost numai a noastră, au fost și alte federații care au susținut acest lucru, federații prietene, accesul limitat din punct de vedere al cunoștințelor tehnologice nu va fi aplicat, cu alte cuvinte oamenii ,dacă au bani și dacă statul nu se exprimă, vor putea cumpăra.
R.F. – Dar nu ar putea Federația, cum a încercat Ministerul de-a lungul timpului, să facă parteneriate cu bănci care finanțează sau încearcă să finanțeze agricultura, să atrageți băncile de partea dvs. pe aceste credite funciare? Să discutați cu ei, să le explicați ce înseamnă agricultură și ce înseamnă a cumpăra teren, să poată garanta, să explicați valoarea terenului ca acel fermier să poată garanta cu terenul.
A.J. – Noi suntem la curent cu inițiativa legislativă prin care statul oferă suport pentru cumpărarea terenurilor cu avans 10% și cu plata creditului de către bănci pe 10 ani. Noi am făcut câteva calcule și cu colegii din cultura mare, care arată că, dacă eu, spre exemplu, vreau să iau 1000 de hectare de teren și pun 10% avans din fonduri proprii, evident că intervine și fondul de garantare pentru a ne asigura cel puțin componenta de avans sau garantarea avansului. Când urmează să finanțezi 90% din sumă pe 10 ani de zile, costul financiar este atât de mare, încât practic la sfârșitul sezonului agricol în condițiile în care acesta nu este un sezon cu calamități sau cu calamități importante, numesc important mai mare de 30%, costul acesta financiar mă lasă practic fără nici un profit sau profitul este de 200 de lei pe hectar. Părerea mea personală este și asta asimilând subvenția de 100 de lei pe hectar profit, agricultorul nu se poate dezvolta. Eu spun că în general un an cu profit 0 este un an în care pierzi bani, iar un an cu profit minim este un an în care iți poți asigura existența în piață încă maxim trei ani de zile pentru că dacă nu investești permanent în tehnologie, inovație, mecanizare, echipamente, surse de apă sau surse alternative de energie, nu mai zic de depozitare și de condiționare, care sunt deja o altă afacere, dacă nu faci acest ciclu de investiții permanent an de an ieși din piață sau vei avea prețuri atât de mici sau marfă, atât de neinteresată, încât la un moment dat va trebui să întrerupi ciclul economic. Consecința este că dacă ar fi să fie o lege bună pentru achiziționarea de terenuri, eu cred că ar trebui că dobânda să fie subvenționată și există forme de subvenție a dobânzii, au fost și în trecut, era o lege care finanța dobânda capitalului de lucru, o hotărâre de guvern, ar trebui ca avansul să fie de maxim 5% iar perioada să nu fie de 10 ci să fie de 20 de ani. Cu această modelare matematică avans 55%, 20 de ani dobândă finanțată te poți dezvolta. Dacă vei cumpăra acest teren ca să produci produse agricole ai nevoie de această schemă. Dacă îl cumperi doar cu speranța că îl vei vinde peste câțiva ani cu un preț mult mai mare, atunci o vei face, dar asta așa cum este acum construită cu avans 10% și cu 10 ani de zile finanțare, în fapt alimentează un nou circuit speculativ pentru terenurile agricole, iar eu personal și federația noastră nu îl încurajăm.
Fondul mutual - un instrument de investiţie colectiv, care să aparţină tuturor
R.F. - Sunteți prima federație care a anunțat constituirea primului fond mutual din România. Ce înseamnă acest fond mutual pentru fermieri, pentru agricultură?
A.J. – Aș vrea înainte de toate să explic tuturor de ce am fost prima federație care a înțeles acest lucru. Pentru că am fost interesați de mecanisme noi, prin care asociațiile noastre profesionale, membrii noștri să fie motivați să participe la viața federativă la viața de reprezentare a intereselor agricultorilor și am fost invitați în grupul de lucru al Ministerului. Am contribuit alături de alții la construcția legislativă respectivă, ordonanță de urgență, și ordinul de ministru cu recomandări în acest sens. Noi am văzut în fondul mutual, studiind experiența altor țări care l-au aplicat, ca o resursă pentru problemele noastre, am văzut o structură care să aparțină tuturor, nu numai unora,
Am văzut un coș comun în care punem bani împreună și din care putem lua bani, atunci când suntem la necaz unii dintre noi. În nici un caz, nu am văzut o ruletă prin care înmulțești un ban cu 3, pentru că mulți se pot gândi în acest sens. Știți bine că aici la orice ban depus, Uniunea Europeană mai vine cu încă doi, contribuție dată atunci când despăgubești sau când compensezi anumite pierderi financiare. Dacă vom înțelege fondul mutual ca ceva care ne aparține, nu ca ceva care este parașutat de la Uniunea Europeană, cu toate că este un regulament acolo și că regulamentului trebuie să i te supui, fondul mutual nu este o opțiune, fondul mutual este aproape o obligativitate în perspectiva noii Politici Agricole Comunitare. Fermierul român trebuie să-şi dea seama că mai devreme sau mai târziu va trebui să adere la această formă de întrajutorare. Logica și filozofia fondului, repet, discutând cu alți gânditori în politica agricolă europeană, este următoarea: noi, toți contribuabilii europeni, susținem agricultura europeană, indiferent că lucrezi în industria de apărare, industria auto, în servicii turistice sau în agricultură, eu pun bani pentru toată agricultura europeană din toate buzunarele cetățenilor europeni. În condiții de risc operațional atunci când lucrurile nu merg bine din diferite motive, ba că este secetă, ba că este grindină, ba că este îngheț de toamnă, de vară, de iarnă, ba că piața variază suficient de mult ca eu să nu-mi pot acoperi costurile, în aceste condiții eu, contribuabilul, care te asigur pe tine să-ți duci producția mai departe, eu vreau să mă asigur că tu în anul următor agricol vei putea reîncepe producția în așa fel, încât să fiu sigur că mănânc din Europa ceea ce îmi place mie și că nu va trebui să plătesc eventual să aduc mâncare din altă parte, iar atunci și tu alături de mâine, cel pe care eu îl finanțez, trebuie să ai partea ta de efort, mică. Pune tu puțin, pun eu de două ori mai mult și împreună gestionăm ceea ce se cheamă riscul în agricultură. A durat mult până când oamenii au înțeles despre ce este vorba. M-am bucurat că și alți colegi din alte structuri federative gândesc la fel. Acum suntem în preajma unui impas și îl voi numi ca atare. După informațiile pe care eu le dețin publice, în circuitul legislativ de aprobare al acestor acte normative este vorba de o ordonanță de urgență, există încă discuții în parlament. Culmea este că în teritoriu, de acolo de unde eu provin, oamenii vor fond mutual, vor să pună bani pentru fondul mutual. Au început fermierii să înțeleagă necesitatea, iar legislativul încă amână aprobarea actelor normative. Se creează, astfel, un decalaj între ce vrem noi și ce vor ei în ultimă instanță. Culmea este că Guvernul a început acest proces legislativ, l-a dus până la un punct, el trebuie continuat de Parlament, iar noi, cei care inițial ne opuseserăm înțelegând despre ce este vorba, îl dorim mai mult decât ei. Doresc foarte tare ca părțile politice să se pună de acord în folosul fermierilor.
Drum întortocheat, între politic şi agricultură
R.F. –Ce nu le convine politicienilor?...
A.J. – Eu vă pot spune că acum două săptămâni am fost invitat alături de alți colegi de la alte federații la Comisia de agricultură, obiectul fiind de a explica ce vrem de la fondurile astea mutuale, indiferent de punctele noastre de vedere, divergente sau convergente în alte subiecte aici, se pare că ne-am înțeles. Toți am vrut să existe în principiu o structură sau mai multe puternice, înainte de toate să fie o structură capabilă să aducă oameni care să contribuie. A fost o discuție în legătură cu cât de mare să fie această structură. Ulterior, parlamentul a recomandat creșterea sau ministerul, pentru că nici nu știu care dintre instituții, pentru că nu sunt la curent cu detaliile atât de intime ale acestui proces legislativ, a solicitat creșterea la 50% a reprezentativității, gândindu-se că în acest fel vor face oamenii să vină în jurul unei singure structuri. Acum vă spun și dumneavoastră o chestie și cred că lumea va înțelege; în 23 de ani de zile, nu am reușit să strângem în jur oameni suficienți pentru a crea o reprezentativitate autentică în agricultură, de ce credem noi că în trei sau patru luni de zile chiar pe bani sau chiar cu bani reușim să strângem jumate din ei? Este vorba de milioane de hectare și de sute de mii de fermieri. Cred că pragul de 30% din punctul meu de vedere este un prag încă extrem de provocator. Asta lasă loc, teoretic, pentru existenţa a trei fonduri mutuale, practic să o spunem pe aia dreaptă, cine strânge 30 de procente ăla îl face. Ca să strângi 5 milioane de hectare în jurul tău este enorm și ăsta să o faci cu adeziuni individuale, sunt sute de mii de adeziuni care trebuie luate. Va fi o muncă enormă pentru cel care își asumă acest rol. Noi l-am asumat, urez succes pentru cei care își doresc acest fond mutual constituit. Este un proces care are costuri inimaginabil de mari, pentru că este vorba de comunicare pe timp scurt cu toate structurile agricultorii în profunzimea lor, un efort administrativ important, în care cred că statul român, agențiile de plăți au un rol determinant, pentru că este singurul loc în care oamenii se duc și vorbesc de bani, agricultorii, acolo cred că poate fi creat un mecanism prin care omul să-și exprime dorința de a adera la unul din fondurile existente sau la fondul existent. Acolo există și locul în care oamenii pot contribui într-o formă sau alta din contribuția națională directă, dintr-o contribuție privată individuală, nu știm cum va funcţiona.
În alte ţări fondul mutual funcţionează de mulţi ani
A.J.- În America de Nord și Canada operează astfel de sisteme bine puse la punct în care și băncile și societățile de asigurări și fondurile private de investiții au un rol, dar primul rol și cel mai important rol îl au fermierii, ei sunt cei care se asigură şi vor să fie compensați împotriva riscurilor. Europa vine foarte târziu în urmă. Un model foarte bun este al Franței. Au un fond de calamitate de 30 de ani. Cu toate astea, au creat un fond de calamitate pentru o țară în care calamități nu prea există, poate inundații în Franța, dar secetă mai rar, foarte rar grindină în Franța, cu toate astea și-au creat un fond de calamități, fondul a funcționat acceptabil într-un număr de an, peste 20 de ani de zile au funcționat cu fondul acesta de calamități. Francezii au ajuns la concluzia, după 30 de ani de funcționare, că nu este suficient să faci un fond numai pentru cultura mare sau numai pentru calamități, trebuie să ai și creșterea animalelor, trebuie să ai și furnizorii de imput-uri trebuie să ai și viticultura, trebuie să ai și culturile acoperite, protejate. Prețurile variază și știm ce probleme au fost în ultima perioadă, atunci noi cumva folosim un model invers. Ei au pornit de la mai multe fonduri mici și acum îl fac pe ăla mare, după ce și-au dat seama că cele mici nu pot funcționa izolat. Noi vrem unul mare, ceea ce este corect, acesta este modelul economic corect după care vom crea secțiuni, dar în fapt așa arată și regulamentul european. Noi nu inventăm roata, aș putea spune doar că folosim o cale mai scurtă, o luăm pe scurtătură folosind experiența altora.
În anul 2014, fondul mutual va fi funcționabil
R.F. – Când credeți că va funcționa fondul mutual ProAgro?
A.J. – Realitatea este că între compensație și asigurare este diferență. Noi nu dorim să ne substituim asiguratorilor. Cu societățile de asigurări noi vom conlucra prin natura firii, ba chiar mai mult decât atât, regulamentul european permite ca plata firmei de asigurare să fie suportată 65% din fondul mutual ceea ce este uriaș. Ce nu asigură asiguratorii ar putea compensa fondul în extensie în care acești bani se strâng și va fi funcțional. De îndată ce oamenii vin la fond și pun banii la acest coș comun și acești bani s-au strâns, abia atunci consiliul director al fondului format din reprezentanții marilor asociații de producători sau de agricultori vor decide ce, când, cum și cine urmează să fie recomandat spre compensare, pentru că, să nu uităm Ministerul Agriculturii este cel care aprobă dosarele de compensare. De aici, din cadrul fondului sau unde va fi constituit vor pleca evident extrem de bine documentați cu fișele de compensare cu analize la fața locului, cu poze, documentat ca la carte, cu asigurătorii de partea noastră în egală măsură, vor pleca dosare de compensare către autoritatea competentă care este, cum am spus, Ministerul Agriculturii și Agenția de plăți. Abia atunci aceste plăți se pot efectua.
ProAgro şi noul Plan Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR)
R.F. – De la anul ar trebui să funcționeze noua Politică Agricolă Comună şi un nou program național de dezvoltare rurală. Dumneavoastră lucrați împreună cu toți ceilalți la acest PNDR 2014-2020?
A.J. – Am avut contribuții concrete, atunci când ni s-au solicitat puncte de vedere. Există aceste consilii consultative tematice pe noua programare, constituite încă de acum un an jumătate de către Minister și asociațiile profesionale. Din cele 14 asociații profesionale sau federații parte ale Pro Agro, șase dintre ele sunt parte din aceste consilii consultative şi şi-au adus contribuția sectorială acolo unde s-a solicitat inputul. Ce pot să vă spun este că rămân în continuare zone opace. Spre exemplu, toți am fi dorit să știm foarte tare exact care este alocarea bugetară specifică pe fiecare măsură finanțabilă prin noul Program Național. Acum eu înțeleg că este de competenţa Guvernului a Ministerului. Spre exemplu, un sector dorește mai mult, altul dorește și mai mult și până la urmă tortul este același, important este sub ce unghi cade cuțitul atunci când taie felia. În general, noi am avut o purtare echilibrată și trebuie să vă spun deschis, în structura noastră de federație, în general oamenii și-au înțeles necesitățile unii altora. Spre exemplu, am susținut, chiar dacă în structura noastră federativă există mari fermieri, plata redistributivă, am înțeles că sub 30 de hectare există o agricultură în România care, sincer, ar fi ridicată la suprafață, care se cere fiscalizată, care este un rezervor de dezvoltare extraordinar de mare. Am purtat acest dialog și cu colegii mei, mari fermieri, existând un număr de sute sau mii de hectare atunci când vorbim de marii fermieri. Faci cultură mare, o faci deja intensiv pe o suprafață dată ținând cont de tehnologie, practic zona de creștere nu este foarte mult, decât dacă aplici o hiper-tehnologie încă inexistentă sau dacă irigi intensiv sau dacă te ajută Dumnezeu. În schimb, acolo în ogoarele alea de două, trei hectare, acolo avem creșteri de un număr exponențial, de un număr mare de ori, de 5, 6, 7, 8 ori poate crește producția la hectare, dacă se aplică tehnologiile corecte. Noi, ca federație, trebuie să ținem cont de ansamblul agriculturii românești, iar în general, repet, oamenii noștri au înțeles asta, au înțeles că este o foarte bună rezervă în mediul rural, acolo unde terenurile sunt medii poate chiar mici, au înțeles că trebuie susținuți marii fermieri și culturile intensive și aici am tras tare, pentru ca Plăţile Naţionale Complementare Directe (CNPD) să fie cât mai sus și vom susţine aceasta în continuare.
Am înțeles în egală măsură că resursa de dezvoltare pentru crescătorii de animale cea mai apropiată este în vecinătatea lor, acolo unde sunt aceste terenuri fragmentate, de acolo pot cumpăra furaje, de ce aș aduce de la 800 de kilometri sau de la 500, când pot avea vis-a-vis o parcelă care îmi produce și care acum stă și care face o tonă jumate de porumb la hectar sau 800 de kilograme de grâu la hectar. Am înțeles în egală măsură că este foarte important să folosim această resursă colinară de deal pentru noul program pe horticultură, pe pomicultură în speță, am înțeles cât de importante sunt drepturile de replantare în cultura viţei de vie și protejăm și încurajăm o politică de tip corectă aici, după cum colegii mei din sectorul creșterii animalelor au înțeles cât de important este conceptul bunăstării. Acum avem bunăstare negociată mult cu Bruxelles-ul, cu Guvernul pe pasăre și pe porc, de ce nu în perspectivă poate din buget național și pe vite și pe oaie, sunt sectoare care, cred eu, șchioapătă din punct de vedere al finanțării.
R. F. - Domnule președinte, noi vă dorim succes în tot ce faceți și să sperăm că a ajuns și fermierul român să-și dea seama că doar cu ajutorul unei asociații, doar fiind membru într-o asociație poate rezista într-o piață competitivă.
A.J. – Realitatea este că aș dori să vă dau un exemplu prin care acest lucru nu s-ar întâmpla în Europa, dar peste tot în Europa unde am fost, în Statele Unite. În zona asiatică deja sunt asociații uriașe de fermieri de producători agricoli, care au învățat să-și apere atât de bine interesul, care stau la masă, discută, sigur au conflicte, au schimburi de idei, nu degenerează câteodată sau nu derapează în schimbul de idei pe care noi îl avem aici. Noi credem în forța federativă și doresc tuturor colegilor tuturor cititorilor să vină alături de noi sau de alții, dar să vină alături, să-i simțim aproape. Pentru ei suntem de fapt aici.