A. PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ 2007 – 2013
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este documentul pe baza căruia poate fi accesat Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi Planul European de Redresare Economică (PERE) şi care respectă liniile directoare strategice privind dezvoltarea rurală ale Uniunii Europene.
România, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), vizează o serie de obiective care sprijină creşterea competitivităţii sectoarelor agro-alimentar şi forestier, îmbunătăţirea mediului şi a spaţiului rural, îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale, diversificarea economiei rurale, demararea şi funcţionarea initiativelor de dezvoltare locală. Realizarea obiectivelor programului se face prin implementarea măsurilor din PNDR.
Cheltuiala publică în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru întreaga perioadă de implementare, respectiv 2007-2013, este de 10.097.083.737 euro, cheltuiala privată (cofinanţarea proiectelor de investiţii) estimată fiind de 3.477.364.099 euro, rezultând aşadar, un total de 13.574.447.836 euro investiţi la nivel naţional pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Realizarea obiectivelor propuse prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 este asigurată de Autoritatea de Management pentru PNDR, respectiv Direcţia Generală Dezvoltare Rurală din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Aceasta coordonează activitatea privind PNDR la nivel naţional şi local prin structuri specifice: Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), care asigură implementarea tehnică şi financiară a Măsurilor de finanţare din cadrul PNDR, mai puţin a celor destinate zonelor defavorizate şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), care asigură implementarea Măsurilor din cadrul PNDR privind zonele defavorizate.
B. PROGRESE ÎNREGISTRATE ÎN CADRUL APDRP ÎN PERIOADA 24.02.2011 – 07.04.2011
a) Au fost contractate 603 de proiecte în cadrul Măsurilor 112, 121, 123, 312, 322, 141, 142 și Schema N578/2009 în valoare de 92,26 milioane Euro;
b) Au fost reziliate 10 contracte în cadrul Măsurilor 313, 431.1 şi Schemelor de ajutor de stat XS13-2008, respectiv XS28/2008, cu o valoare de 1,78 milioane Euro;
c) Au fost primite 903 de cereri de plată în cadrul Măsurilor active în valoare de 79,76 milioane Euro;
d) Au fost autorizate 1.922 cereri de plată în cadrul Măsurilor active în valoare de 73,84 milioane Euro.
e) Au fost plătite 2.991 cereri de plată în cadrul Măsurilor active in valoare de 78,21 milioane Euro.
C. PREZENTARE SINTETICĂ A STADIULUI IMPLEMENTĂRII PNDR
În cadrul sesiunilor pentru depunerea cererilor de finanţare, din martie 2008 până în prezent, au fost depuse 60.095 cereri de finanţare în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro (13.304 milioane Euro).
În termeni de angajare, până în prezent, din totalul sumelor alocate prin Program, respectiv 6.953,01 milioane Euro, au fost încheiate 27.987 contracte în valoare de 3.708 milioane Euro, rezultând un grad de utilizare a alocărilor de 53,34 %.
La data curentă, au fost depuse 34.593 cereri de plată în valoare de 1.102,58 milioane Euro şi au fost efectuate 34.093 tranşe de plată în valoare de 999,85 milioane Euro, gradul de utilizare a sumelor alocate fiind de 14,38%.
D. PREZENTARE DETALIATĂ A STADIULUI IMPLEMENTĂRII PNDR
Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”:
Alocare totală prin PNDR: 337.221.484 euro
Proiecte depuse: 6.572 cu o valoare publică de 136,72 mil. Euro
Proiecte selectate: 5.706 cu o valoare publică de 118,05 mil. Euro
Proiecte contractate: 4.565 cu o valoare publică de 94,68 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 4.560 cu o valoare publică de 56,48 mil. Euro
Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”:
Alocare totală prin PNDR: 913.394.603 euro
Proiecte depuse: 5.545 cu o valoare publică de 2.121,05 mil. Euro
Proiecte selectate: 1.845 cu o valoare publică de 725,47 mil. Euro
Proiecte contractate: 1.649 cu o valoare publică de 609,37 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 2.215 cu o valoare publică de 249,57 mil. Euro
Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”:
Alocare totală prin PNDR: 581.668.407 euro
Proiecte depuse: 1.241 cu o valoare publică de 1.263,84 mil. Euro
Proiecte selectate: 601 cu o valoare publică de 628,06 mil. Euro
Proiecte contractate: 474 cu o valoare publică de 476,30 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 420 cu o valoare publică de 86,82 mil. Euro
Masura 123 – Schema de ajutor de stat A-XS13/ 2008:
Alocare totală prin PNDR: 112.639.000 euro
Proiecte depuse: 247 cu o valoare publică de 113,71 mil. Euro
Proiecte selectate: 215 cu o valoare publică de 101,62 mil. Euro
Proiecte contractate: 172 cu o valoare publică de 76,14 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 272 cu o valoare publică de 31,50 mil. Euro
Măsura 123 – Schema de ajutor de stat F-XS28/2008:
Alocare totală prin PNDR: 104.936.000 euro
Proiecte depuse: 177 cu o valoare publică de 78,90 mil. Euro
Proiecte selectate: 157 cu o valoare publică de 67,45 mil. Euro
Proiecte contractate: 118 cu o valoare publică de 53,12 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 166 cu o valoare publică de 20,28 mil. Euro
Măsura 125 „Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii”
Alocare totala prin PNDR: 483.246.817 euro
Proiecte depuse: 870 cu o valoare publică de 922,90 mil. Euro
Proiecte selectate: 141 cu o valoare publică de 165,67 mil. Euro
Proiecte contractate: 139 cu o valoare publică de 158,88 mil. Euro
Măsura 221 „Prima împădurire a terenurilor agricole”:
Alocare totală prin PNDR: 229.341.338 euro
Proiecte depuse: 13 cu o valoare publică de 2,17 mil. Euro
Proiecte contractate: 3 cu o valoare publică de 6.898 Euro
Măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro intreprinderi”:
Alocare totală prin PNDR: 385.237.628 euro
Proiecte depuse: 3.980 cu o valoare publică de 543,86 mil. Euro
Proiecte selectate: 2.196 cu o valoare publică de 300,4 mil. Euro
Proiecte contractate: 1.444 cu o valoare publică de 208,26 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 846 cu o valoare publică de 73,42 mil. Euro
Măsura 313 „Încurajarea activităţilor turistice”:
Alocare totală prin PNDR: 534.682.774 euro
Proiecte depuse: 1.697 cu o valoare publică de 285,20 mil. Euro
Proiecte selectate: 1.077 cu o valoare publică de 185,86 mil. Euro
Proiecte contractate: 575 cu o valoare publică de 101,28 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 211 cu o valoare publică de 9,43 mil. Euro
Masura 322 „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”:
Alocare totală prin PNDR: 1.570.127.631 euro
Proiecte depuse: 3.039 cu o valoare publică de 7.429,24 mil. Euro
Proiecte selectate: 613 cu o valoare publică de 1.628,09 mil. Euro
Proiecte contractate: 612 cu o valoare publică de 1.538,04 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 462 cu o valoare publică de 203,11 mil. Euro
Masura 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţa”
Alocare totală prin PNDR: 476.077.390 euro
Proiecte depuse: 36.416 cu o valoare publică de 273,12 mil. Euro
Proiecte selectate: 18.408 cu o valoare publică de 138,06 mil. Euro
Proiecte contractate: 18.054 cu o valoare publică de 135,40 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 24.127 cu o valoare publică de 36,18 mil. Euro
Masura 142 „Înfiinţarea grupurilor de producători”
Alocare totală prin PNDR: 138.855.905 euro
Proiecte depuse: 19 cu o valoare publică de 2,84 mil. Euro
Proiecte selectate: 15 cu o valoare publică de 2,3 mil. Euro
Proiecte contractate: 18 cu o valoare publică de 2,29 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 12 cu o valoare publică de 0,25 mil. Euro
Măsura 431.1 total „Construcţie parteneriate public-private”
Alocare totală prin PNDR: 11.753.744 euro
Proiecte depuse: 112 cu o valoare publică de 4,92 mil. Euro
Proiecte selectate: 111 cu o valoare publică de 4,82 mil. Euro
Proiecte contractate: 109 cu o valoare publică de 5,90 mil. Euro
Tranşe de plată efectuate: 188 cu o valoare publică de 4,86 mil. Euro
Măsura 511 APDRP + AM „Asistenţă Tehnică”
Alocare totală prin PNDR: 376.119.793 euro
Proiecte contractate: 30 cu o valoare publică de 11,8 mil. Euro
Tranşe de plată AM+APDRP: 606 cu o valoare publică de 7,88 mil. Euro contributie UE
E. Situaţie comparativă la data de 24.02.2011 şi, respectiv, 07.04.2011 în ceea ce priveşte numărul contractelor încheiate
|
MĂSURA |
Număr contracte încheiate la data de 24.02.2011 |
Număr contracte încheiate la data de 07.04.2011 |
|
Măsura 112 |
4.202 |
4.565 |
|
Măsura 121 |
1.641 |
1.649 |
|
Măsura 123 |
419 |
474 |
|
Schema XS 13/2008 |
173 |
172 |
|
Schema XS 28/2008 |
123 |
118 |
|
Schema N578/2009 |
0 |
14 |
|
Măsura 125 |
139 |
139 |
|
Măsura 312 |
1.337 |
1.444 |
|
Măsura 313 |
578 |
575 |
|
Măsura 322 |
610 |
612 |
|
Măsura 141 |
18.001 |
18.054 |
|
Măsura 142 |
17 |
18 |
|
Măsura 221 |
3 |
3 |
|
Măsura 431.1 |
110 |
109 |
|
Măsura 511 APDRP + AM |
30 |
30 |
|
Schema de garantare pentru Sectorul Agricol |
1 |
1 |
|
Schema de garantare pentru IMM-uri |
1 |
1 |
|
TOTAL GENERAL |
27.385 |
27.978 |
F. SITUAŢIA PLĂŢILOR EFECTUATE DE CĂTRE APDRP PENTRU MĂSURILE IMPLEMENTATE DE APIA
Măsura 211 „Sprijin pentru zona montană defavorizată”
671.007 cereri de plată în valoare de 146.694.935,08 Euro au fost depuse, autorizate şi efectuate;
Măsura 212 „Sprijin pentru zone defavorizate- altele decat zona montană”
149.982 cereri de plată în valoare de 79.106.456,21 Euro au fost depuse şi autorizate;
149.972 tranşe de plată în valoare de 78.865.367,57 Euro au fost efectuate;
Masura 214 „Plăţi de agro-mediu”
563.006 cereri de plată în valoare de 326.575.872,28 Euro au fost depuse, autorizate şi efectuate;
Măsura 611 „Plăţi complementare directe”
2.846.390 cereri de plată în valoare de 368.108.449,28 Euro au fost depuse, autorizate si efectuate.
G. ACŢIUNI SEMNIFICATIVE DERULATE DE APDRP ÎN PERIOADA 24.02.2011 – 07.04.2011
În perioada ianuarie 2011 – martie 2011, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat şi efectuat plăţi în conturile beneficiarilor, în valoare de aproximativ 736 milioane EURO.
Sumele autorizate şi plătite au avut următoarea destinaţie:
1. Plăţi aferente campaniei SAPS 2010:
- FEGA – Plăţi regulare (01.01.2011 – 30.03.2011) – 226 milioane EURO;
- Buget naţional (01.01.2011 – 31.03.2011) – plata pe cultură – 256 milioane EURO.
2. Plăţi pentru măsurile de piaţă:
- reconversie sector viti – vinicol, fructe în şcoli, lapte în şcoli, grupuri de producători, sprijin pentru persoane defavorizate, intervenţie piaţa cerealelor - 10 milioane EURO;
- produse puse la dispoziţia României de către Comisia Europeană pentru derularea PEAD 2011 - 47 milioane EURO.
3. Ajutoare de stat:
- Plata naţională directă complementară în sector zootehnic - 172 milioane EURO;
- Acciza la motorină - 25 milioane EURO.
De asemenea, informăm că, în perioada 1 - 31 martie 2011, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă SAPS 2011, un număr de 404.840 cereri de plată, pentru o suprafaţă de circa 2.262.913,35 hectare, astfel:
- 396.806 de fermieri au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online pentru o suprafaţă de 2.233.298,31 hectare;
- 8.034 de fermieri au completat declaraţia de suprafaţă în mod clasic pentru o suprafaţă de 29.615,04 hectare.
Cererile de finanţare pentru depunerea proiectelor pentru 'Modernizarea exploataţiilor agricole' şi 'Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere', din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, vor putea fi depuse în perioada 1 - 29 aprilie 2011, se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
Pentru această sesiune, alocarea totală pentru măsura 121 este de 150 de milioane de euro, fiind defalcată pe fiecare din cele două sectoare principale agricole. Astfel, sectorul vegetal va beneficia de 56 de milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor de 84 de milioane de euro.
Totodată, pentru a facilita accesul la sprijinul financiar oferit, beneficiarii Măsurii 141 - 'Sprijinirea exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă' vor avea alocaţi separat 10 milioane de euro pentru această sesiune, pentru a depune proiecte şi pentru măsura 121.
Astfel, beneficiarii măsurii 141 care vor dori să depună proiecte pentru dezvoltarea exploataţiei agricole pe care o deţin vor avea o alocare separată care îi va ajuta să aibă mai multe şanse de succes.
Prin măsura 121 fermierii pot primi sprijin nerambursabil de până la 1,6 milioane de euro pentru investiţii în exploataţiile agricole, într-un procent de cofinanţare care porneşte de la 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
În ceea ce priveşte Schema de Ajutor de Stat N578/2009 aceasta beneficiază de o alocare de 101 milioane de euro, din care 80,8 milioane de euro pentru sectorul agricol şi 20,2 milioane de euro pentru sectorul forestier.
Investiţiile finanţabile în sectorul agricol prin Schema de Ajutor de Stat N578/2009 vizează sectorul panificaţie (pâine, produse de patiserie, biscuiţi, paste făinoase), dulciuri sau alte preparate alimentare (lapte praf, alimente pentru diferite tipuri de regim sau fabricarea de supe sau ciorbe). De asemenea, în ceea ce priveşte procesarea din sectorul forestier, vor primi sprijin financiar proiectele care au ca scop valorificarea produselor lemnoase (exploatarea forestieră) sau a produselor nelemnoase (ciuperci, fructe de pădure). Ca o categorie de investiţie specială, Schema de Ajutor de Stat oferă finanţare şi pentru producerea de biocombustibili - biodiesel şi bioetanol - pentru transporturi.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect din cadrul Schemei de Ajutor de Stat N578/2009 este de 3 milioane de euro, iar procentul de cofinanţare publică nu va depăşi 50% din valoarea eligibilă a investiţiei.
Începând cu anul 2008, APDRP a primit pentru măsura 121 - 'Modernizarea exploataţiilor agricole', 5.545 de cereri de finanţare, în valoare de peste 2,12 miliarde de euro, fiind contractate, până în acest moment, 1.649 de proiecte în valoare de peste 608 milioane de euro, fiind deja angajaţi peste 66% din cei aproximativ 913 de milioane de euro alocaţi pentru această măsură de investiţii în perioada 2007 - 2013.
Schema de Ajutor de Stat N578/2009 a fost lansată pentru prima dată în anul 2010, iar Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a selectat în vederea finanţării 130 de cereri de finanţare în valoare de 86,63 milioane de euro.
Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP (DGP-AMPOP) anunţă lansarea, în data de 04.04.2011, a sesiunii deschise de primire cereri de finanţare pentru măsurile din cadrul Axelor prioritare 1, 2 şi 3 pentru acordarea fondurilor nerambursabile pentru pescuit şi acvacultură conform măsurilor din cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit.
Depunerea proiectelor se va face la sediile Compartimentelor Regionale, în intervalul 8.30-16.30, până la 30 noiembrie 2011. Solicitantul sprijinului financiar trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri. În cazul măsurilor ce implică evaluarea tehnică şi financiară, pentru a fi selectat pentru finanţare proiectul trebuie să obţină punctajul minim prevăzut pentru fiecare măsură, conform Ghidului Solicitantului. DGP-AMPOP va notifica în scris pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluărilor cererilor de finanţare depuse de către aceştia la sediile Compartimentelor Regionale.
Informaţii detaliate privind accesarea şi derularea măsurilor din cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit sunt cuprinse în Ghidurile Solicitantului care sunt publicate pe site-urile http://www.madr.ro şi www.ampeste.ro.
Luni, 28 martie 2011, la Bucureşti, a fost semnat Acordul de Cooperare între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi Agenţia de Plăţi - Fonduri de Stat pentru Agricultură (A.P. – F.S.A) din Bulgaria.
Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în prezenţa domnului Secretar de Stat, Adrian Rădulescu, precum şi a reprezentanţilor celor trei agenţii, respectiv domnul Florin Marius Faur - Director general APIA, domnul Mihai Gavril Vădan, Director general APDRP şi domnul Svetoslav Simeonov - Director executiv (A.P. – F.S.A).
Totodată, evenimentul, ce a marcat iniţierea unei cooperări în domeniile de interes comune celor trei instituţii, a fost susţinut şi prin prezenţa directorilor generali adjuncţi ai instituţiilor menţionate, precum şi a experţilor care activează în cadrul acestora.
Protocolul de colaborare stabilește relațiile dintre părți în ceea ce privește schimbul de experiență tehnică în domenii cum ar fi managementul mecanismelor de piață în agricultură, măsurile de intervenție, de comerț exterior, controlul pe teren, precum și sprijinul direct acordat producătorilor agricoli sau cel destinat dezvoltării mediului rural.
Obiectivele colaborării vizează schimbul de informaţii şi experienţă prin participarea şi organizarea în comun a unor conferințe, seminarii, ateliere de lucru ce vor avea loc în România, Bulgaria sau la nivel internațional, precum și îmbunătățirea capacității administrative prin cursuri teoretice și practice.
De asemenea, direcțiile de acțiune stabilite prin protocolul de colaborare sunt îndreptate și în sensul facilitării efectuării zborurilor necesare pentru actualizarea Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole (LPIS) pentru județele situate la granița cu Bulgaria, respectiv Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanţa.
În cadrul celor două prezentări generale pe care agenţiile de plăţi din România le-au oferit colegiilor bulgari, aceştia din urmă au fost deosebit de interesaţi de sistemul de depunere online a cererilor de plată (IPA Online), modalitate prin care România aduce un plus de eficienţă în gestionarea fondurilor europene destinate agriculturii. Următoarele întâlniri vor viza aplicaţia IPA Online, prin intermediul căreia solicitanţii de plăţi directe de la Uniunea Europeană au posibilitatea de a realiza electronic operaţiunile de identificare şi digitizare a parcelelor.
Informaţii suplimentare
Agenţia de Plăţi - Fonduri de Stat pentru Agricultură (A.P. – F.S.A) din Bulgaria este instituția care aplică măsuri de reglare a pieței și care efectuează direct plata subvențiilor către producătorii agricoli, utilizând fonduri din primul pilon al Politicii Agricole Comune (PAC). Totodată, AP - FSA desfășoară activități ce au drept scop dezvoltarea mediului rural, finanţate în cadrul celui de-al doilea pilon PAC.
Sâmbătă este ultima zi de prohibiţie a pescuitului ştiucii, potrivit ordinului aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Prohibiţia pescuitului la ştiucă a început anul acesta odată cu intrarea în vigoare a ordinului de prohibiţie emis de cele două ministere care prevede totodată că, în perioada 4 aprilie-2 iunie, pescuitul ştiucii se va putea efectua numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recreativ-sportiv şi a momelilor artificiale.
Ordinul de prohibiţie a pescuitului din acest an stabileşte şi perioada de prohibiţie a capturării ştiucii în 2012, aceasta fiind 15 februarie-26 martie.
În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, ştiuca este o specie de interes economic, producţia de ştiucă atingând un nivel record de 2.666 de tone în 1965 şi un nivel minim de patru tone în 1994. Ştiuca este în acelaşi timp şi una din principalele specii care atrag pescarii sportivi în Delta Dunării, ea putând fi capturată şi iarna, la copcă.
Carnea ştiucii este apreciată pentru că este slabă şi densă, având şi valoare dietetică, deosebit de căutate fiind şi icrele ştiucii care au bobul mare.
Să trăiţi miştooo!
Bre şefu’ mă picni o idee şi mă roade să ţ’o spui ca Mata să i’o spui lu’ nea’Traian, că la iel ie nădejdea ajunjerii la fericire, unde nu-i întristare şi glojdeala’i pă verdeţă. E geneală! Dă Nobăl pă ieconomie. Ia o ţeruză şi o buca’ dă papir şi scrie, că la cât eşti dă hăbăuc, o uiţi.
I’o’te’o! Declarăm rezbel cumanilor şi pecenegilor. Cum intrăm în stare dă belegeranţă, cum tre’ ca şi natoul şi uieul să sară în ajutoru nost’, cum scrie la tratatili. Nu’i loc dă tărcolit!
Or să ne caţă cel mult la duşmani pă goagăl! Și’or să găsească Comana şi Peceneaga, aşa că o să devie că n’am enventat nimicuţa! Cum pintru iei Bucureştiu’I la Budapesta, n’o să se prinză. Booon! Cum ţ’am zîs, înrolăm tot natul, dă la caş la gură, pân’ la barbă sură, că’i rezbelu’ lu’ întreg poporu’ (doctrină dă aparare ca’ cum ar veni!).
Fimeili (y compris donşoarele) pân’ la şaiştri, bărbaţii până la şaişşinşi, ce câr, ce mâr, că curtea marţeală îi paşte. Ie rezbel ce tura’ vura! Acu’ tre’ să sară aleaţii, alde nato şi uie cu tot ce tre’? Ţoale meletare? Tre’! Potol’ pintru cazan, dă trei ori pă zi, şapte pă săptămână? Tre’! Spiţerii? Tre’! Soldă? Că ie şi soldă, mata nu ai dă un’ să ştii, că ieşti mai cârlan! Tre’! Soldă nato, ca la cinjdă ieuroi pă zi. Dă la amerecani poa’ să fie în dolari, la cursul zilei. Să ne tremeaţă şi arme, că cum să te răzbeleşti fără de? Gioarse să hie, le-om găsi rost! D’un parexamplu’ le vindem talibanilor şi când i’or năpădi trupele lu’onu, să se dee prinşi dă’n cauză dă defecţiune tehnică. A fi şi pintru iei mai onorabil, dăcât să se baţă pân’ la ultimul cartuş, pă post dă cart d’acces în locanta cu clădărăi de piulaf. Nu văzuşi încă avantajurile?
Tot io că d’aia mă luaşi dă analistru’. Păi o dată ce ţărişoara noatră ie’n belijeranţă şi tot natu’i sub arme, gata s-a termenat cu grevili lu’ penzionarii, foncţionarii, poliţaii, profesorii, doftorii şi alţii. Ie rezbel, ioc grevă! Başca că le plătim soldili nereduse cu douăşcinci, ca la soldi nu se pune, că vine dă la aleaţii noşti! Potol’ la cazan. Nu cosumă gazi, că merge cu lemne. O să-i dăm în falememt pă ruşi, pă omeveu şi pă conu’Dinu, da’ ce să facem? Ie şi iefecte colaterale la un rezbel, pă carele tre’ să ni le asumăm! Nu mai cheltuim pă recompensati, că le primim moca. Nice pă ţoali c’o s’avem uniforme. Pă bujetu’ nost’ poa’ să rămâie ceaiu’ dă la zăce şi faivoclocu’, budigăii, ismenele, colţunii, dospapiru şi pamperşii pintru sugaci că doar n’om sista acţiunili dă creşterea natalităţii pintru un amărât dă răzbel!
Pune şi că nu iasă den prima! Da’ ăl mai mare avantaj ie că se poate închide tonomatili pă cale bucală şi ălea pă scris dupe, ca să fie pă gându’ lu’ iecs-Primaru’ dă Kronştat. Om scăpa dă destabelezatori şi asta să fie prima acţie meletară. Pă chestia asta ţ’ai câştiga loc dă veci în inima lu’ neaTraian! Dupe socoata mea, dacă s-o face aşa, nici nu tre’ să stăm în rezbel decât… hai să zicem f’un cencenal. Cu empozitu’ pă soldă, plătim rata la Féméi şi consolidăm bujetu’ carele’i cam sighinaş dupe cum zise dom’Iemil săracu’, că mult mai suferă dă grijea noast’.
Gheorghe
Mereu de la o vreme încoace, un cuvânt mă zădăreşte, mă înconjoară, deloc nu-mi dă pace – iată, că din nou am devenit poet – cuvântul cheag. Și, bineînţeles, expresia a prinde cheag! Pentru cei ce locuiesc la oraş şi habar nu au de cele de pe la ţară – şi mulţi sunt şi dintr-aceştia – voi preciza că cheag înseamnă acel ceva – liant să-i spunem – care face ca laptele să se prindă şi din acest aliment lichid să se întemeieze – remarcaţi, rogu-vă, ce verb am folosit – brânza.
De unde şi popularele aprecieri spuse în derâdere – ce mare brânză. Adică, ce mare scofală, ori nu-i nicio brânză de capul lui. Nu zic de al cui, că se poate lăsa cu niscaiva procese de calomnie, cum au mai păţit câţiva colegi de breaslă atunci când n-au fost atenţi la ceea ce le-a ieşit pe gură – porumbel dalb desigur, columb de la Columbeanu – sau ce-au aşternut în goana condeiului pe hârtie. Dar să revenim la oile noastre şi în sens literar şi, obligatoriu, în celălalt pur pragmatic. Că doar se ştie, fără aceste făpturi mioritice şi nu numai nici nu poate fi vorba de cheag, darmite de expresia, sintagma dacă vreţi, „A prinde cheag“.
Când eram ceva mai tânăr – acum un secol şi ceva, vezi bine – şi mă băteau gânduri de însurătoare, deşi n-aveam de nici unele, prietenii mai vârstnici, mai înţelepţi, aşadar, mă sfătuiau „Aşteaptă şi tu câţiva ani, până faci ceva cheag“. Adică, pe înţelesul tuturor, până adun o sumă oarecare, consistent orişicum, de bani la CEC, că pe atunci nu existau, din fericire, diverse fonduri naţionale de investiţii, proprietate şi nici alte învârteli de acelaşi soi – până ce dispun de oarece avere, care să stea la bazele unei trainice viitoare căsnicii. Că de la sărăcie şi lipsuri pornesc toate relele – glăsuit-a un bătrân din calendar. Și în familie, şi în societate.
Iar dacă tot am extrapolat – Doamne, ce expresie, că m-apucă şi mai tare frigul de la îngheţul de pe afară şi din casă – dacă tot am trecut, aşadar, de la simplu la complex, de la particular la general – sechelele educaţiei materialist-dialectice nu se lasă duse cu una cu două, că toate relele şi răii, de altfel – să ne oprim o ţâră, cum spun oltenii, la starea – nu apreciez cum este întrucât se ştie – oamenilor de la ţară. Care, paradoxul paradoxurilor, în aparenţă, deşi au devenit – iată! – proprietari de pământ de ani buni – vorba să fie buni – tot amărăşteni se află, adică, şi acum ne întoarcem de unde am plecat, n-au prins cheag! Și cum era să prindă, când nu e suficient să ai pogoanele ori hectarele în posesie. Terenul trebuie lucrat, adică arat, grăpat, discuit, irigat, fertilizat, chimizat, dezburuienat. Apoi, se cer culese roadele, transportate din câmp, grădină ori livadă şi depozitate. Sunt lucrări ce se cer musai făcute, pământul îţi dă, dar mai întâi şi întâi trebuie să-i dai! Și de unde, dacă bani nu sunt nici pentru maşini agricole, nici pentru seminţe, nici pentru udări, nici pentru, nici pentru, nici pentru…
Concluzia: dacă n-ai cheag, nu faci cheag! Adică nicio brânză. Acum şi-n veci. Noroc de unii – câţi or fi oare? – care au prins trenul, cum se zice, au urcat pe blat la clasa I şi fără de milă şi ruşine au făcut cheag. Și al lor e caşcavalul. Oricum, eu unul nu le urez poftă bună; mai curând le-aş spune: Să vă stea în gât!
GEORGE GHIDRIGAN
După „marea revoluţie românească” făcută în stilul nostru tradiţional, tot poporul şi-a dorit pământ. Cineva, mare ministru al agriculturii la vremea respectivă, a hotărât dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole printr-o lege. O lege aşa de ”bine făcută” că nici după 20 de ani nu s-a încheiat aplicarea ei, iar procesele curg şi acum.
Conform unei statistici europene, România se situează pe primul loc, cu 90% din întreaga suprafaţă, în ceea ce priveşte numărul de parceluţe până în 5 ha, şi, pe locul 2, la exploataţiile cu suprafeţe cuprinse între 5 şi 20 de ha. Ca suprafaţă medie deţinută suntem în ”frunte”şi aici, fiind depăşiţi doar de Malta. Și exemplele edificatoare ar putea continua. Poate doar faptul că aproximativ 10.000 de fermieri deţin suprafeţe, în exploataţie de peste 100 de ha.
Tocmai exploataţiile familiale, viabile economic, care predomină în Uniunea Europeană, cu suprafeţe cuprinse între 20 şi 100 de ha, lipsesc cu desăvârşire din agricultura României. Ne mai mirăm de ce suntem pe primul loc şi la capitolul suprafeţe nelucrate? Mai pe româneşte stau ”pârloagă” milioane de hectare, după unele statistici neoficiale peste 3 milioane ha, după cele de la APIA-MADR, în jurul a 1,3 milioane de ha.
Domnilor, nu are rost să vă bateţi în cifre, c-o fi unul sau trei, ce mai contează, pârloagă-i peste tot pe unde te duci. E un adevărat flagel. Credeţi că cei care nu au bani să lucreze pământul, vor avea 400 de lei pentru plata impozitului pe pârloagă? Chiar credeţi că de frica amenzilor proprietarii de mici parceluţe vor sări degrabă cu terenul să-l arendeze? Câţi arendaşi sunt capabili să lucreze mai mult teren decât au acum? Cine le garantează acestora că vor avea parte de o ”concurenţă loială” pe piaţa europeană a produselor agroalimentare?
E un nonsens să vorbim de piaţă comună, atâta vreme cât, în ceea ce priveşte ”susţinerea”, că aşa e european, suntem, din nou, în fruntea cozii cu cele mai mici plăţi directe. Revenind, doar cu impozitarea pârloagei, nu veţi rezolva problema. Fără un complex de măsuri prin care să se realizeze şi comasarea parceluţelor, prin care să se stimuleze arendarea terenurilor pe o perioadă mai lungă de timp, prin care să se poată cumpăra şi de tineri, - de ce nu? -, prin care să se stimuleze ieşirea rapidă la pensie din agricultură. Că cei care lucrează cea mai mare suprafaţă de teren agricol au peste 60 şi chiar 70 de ani, nu cred că vă surprinde.
Avem, pentru toate acestea, o strategie? Există măcar voinţa şi puterea de a se strânge la aceeaşi masă autorităţi, fermieri şi specialişti pentru a lua hotărâri benefice acestei ţări? Timpul trece şi potenţialul pământului, cu care ne mândrim,- de ce oare?, poate să dispară. Zecile de milioane de guri care pot fi hrănite şi din ”pârloagă” pot să rămână doar un vis frumos. Un potenţial care, aşa cum amintea şi comisarul Dacian Cioloş, trebuie valorificat, pus în valoare. Fără legi concrete, stimulative vom visa frumos, şi peste ani, înconjuraţi de milioanele de hectare ”pârloagă”. După „marea revoluţie românească” făcută în stilul nostru tradiţional, tot poporul şi-a dorit pământ. Cineva, mare ministru al agriculturii la vremea respectivă, a hotărât dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole printr-o lege.
O lege aşa de ”bine făcută” că nici după 20 de ani nu s-a încheiat aplicarea ei, iar procesele curg şi acum. Conform unei statistici europene, România se situează pe primul loc, cu 90% din întreaga suprafaţă, în ceea ce priveşte numărul de parceluţe până în 5 ha, şi, pe locul 2, la exploataţiile cu suprafeţe cuprinse între 5 şi 20 de ha. Ca suprafaţă medie deţinută suntem în ”frunte”şi aici, fiind depăşiţi doar de Malta. Și exemplele edificatoare ar putea continua. Poate doar faptul că aproximativ 10.000 de fermieri deţin suprafeţe, în exploataţie de peste 100 de ha.
Tocmai exploataţiile familiale, viabile economic, care predomină în Uniunea Europeană, cu suprafeţe cuprinse între 20 şi 100 de ha, lipsesc cu desăvârşire din agricultura României. Ne mai mirăm de ce suntem pe primul loc şi la capitolul suprafeţe nelucrate? Mai pe româneşte stau ”pârloagă” milioane de hectare, după unele statistici neoficiale peste 3 milioane ha, după cele de la APIA-MADR, în jurul a 1,3 milioane de ha.
Domnilor, nu are rost să vă bateţi în cifre, c-o fi unul sau trei, ce mai contează, pârloagă-i peste tot pe unde te duci. E un adevărat flagel. Credeţi că cei care nu au bani să lucreze pământul, vor avea 400 de lei pentru plata impozitului pe pârloagă?
AVEM PĂMÂNT BOGAT, ţipă toţi neştiutorii, dar nu ştim ce să facem cu el. Am zis-o şi o mai zic că nu este aşa!
N-am descoperit eu aşa ceva, o spun specialiştii. La toate acestea mai adăugăm şi sfânta prostie de birocraţie tip românească şi lipsa de informare privind în mod special Politica Agricolă Comunitară (PAC). Suntem membri cu drepturi depline ai UE din ianuarie 2007. Și ce dacă! Nici în zilele noastre nu se ştie ce s-a negociat şi cum s-a negociat capitolul AGRICULTURA. Suntem ţara membră cu drepturi depline a UE şi aflăm, aşa pe sărite, că subvenţiile pentru agricultorii români sunt departe de celelalte din ţările UE şi chiar din ţările mai de curând admise. N-am auzit pe nimeni că aşa s-a negociat, că aşa a dorit UE.
Constatăm, cel puţin noi proştii, după o sumară documentare că această Uniune Europeană are reguli concret elaborate cu o piaţă agricolă bine structurată. Cum arată?! PIAŢA SEMINŢELOR Zice un document că seminţele sunt produse în aproape toate statele membre. Danemarca, Franţa, Germania, Spania şi Italia care sunt printre cele mai mari producătoare şi sunt clasificate în patru grupe de soiuri: triticale, oleaginoase, graminee şi leguminoase. Suprafaţa de producţie pentru seminţe în UE-27 era de aproximativ la un nivel de 400 000 de hectare în 2007. Regulamentul Consiliului nr.1782/2003 este inclus în reforma Politicii Agricole Comunitare), şi conţine dispoziţii în special cu privire la comerţul cu seminţe cu ţările terţe inclusiv un sistem de licenţe de import opţional.
Conţine totodată dispoziţii generale cu privire la ajutorul de stat, inclusiv o clauză specială finlandeză pentru ajutor. PIAŢA DE LEGUME ȘI FRUCTE are, de asemenea, prevederi organizatorice comune şi norme de aplicare de la 1 ianuarie 2008. Scopul reformei este de a îmbunătăţi competitivitatea şi orientarea pe piaţă a sectorului fructelor şi legumelor, de a reduce fluctuaţiile veniturilor cauzate de situaţiile de criză, de a promova consumul, contribuind astfel la îmbunătăţirea sănătăţii publice şi de a spori garanţii de mediu. Organizaţiilor de producători le sunt oferite o gamă mai largă de instrumente de gestionare a situaţiilor de criză; sectorul fructelor şi legumelor este integrat în schema de plată unică, cu un nivel minim de cheltuieli pentru mediu. Sunt prevăzute în acelaşi timp, fonduri UE pentru promovarea şi producţia ecologică. Sunt aceste exemple dovada faptului că agricultorii din România nu sunt informaţi cu toate prevederile din documentele privind organizarea agriculturii în UE. Se pune întrebarea firească: oare aceste reguli sunt ignorate sau ascunse?
La noi materialul de reproducţie aproape că a dispărut. Cercetarea din domeniul vegetal aproape că nu există. Ameliorarea diverselor culturi se făcea (zic se făcea, că acum terenurile de cercetare au fost confiscate) ţinând cont de zonă, sol şi micro climat. Vin seminţe din alte ţări (chiar dacă acolo au performanţe) şi nu se potrivesc cu situaţia reală din România. În domeniul legumicol este un adevărat dezastru. Producţia autohtonă este descurajată. Am fost invadaţi de seminţe care dau produse fără gust. Avem seminţe româneşti pentru legume cu gust românesc şi tolerăm (greşit, neştiutorii SUSPUȘI tolerează) importuri care distrug sectorul legumicol românesc. Atenţie, mă refer la importuri de legume din afara UE.
Încet, consumatorul din ţara noastră îşi dă seama că este înşelat cu cele mai otrăvitoare legume şi fructe aduse în România în mod fraudulos ca apoi să se spună că în sectorul agricol de la noi exista cea mai mare evaziune fiscală. GREȘIT, evaziunea din agricultură se întâmplă la GRANIŢĂ. Admir iniţiative DGADR Timiş de a lucra pământurile pârloagă, dar... va putea sări peste nişte legi aberante? Aştept cam de mulţi ani ca în pieţele agroalimentare să fie prezenţi adevăraţii producători agricoli şi nu speculanţii, nu evazioniştii şi nu în special COTIZANŢII!!! Cine aşteaptă?! Ca de obicei ăla care semnează...
UN PROST CU STUDII SUPERIOARE
Reporter: Dle dr. ing, Dimitrie Muscă, zilele trecute aţi avut o întâlnire cu comisarul pentru agricultură al Consiliului Europei, dl Dacian Cioloş. Vă rugăm să comentaţi această reuniune!
Dr. ing. Dimitrie Muscă:Da, a fost o întâlnire de informare şi atât!
Rep: Să înţeleg că nu doriţi să dezvoltaţi?...
D.M.: Nu am ce să dezvolt.
Rep: Este adevărat ce a spus Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Cărnii de Porc, că se va dubla preţul la carnea de porc?
D.M.: Da, este adevărat. Dar în primul rând eu am spus acest adevăr. Vom tăia şi vom tăia până vom decima şi fondul genetic.
Rep: Avem, aşadar, semne clare pentru apropierea foametei.
D.M.: Eu o spun demult şi nu sunt luat în seamă. Devine tot mai valabil faptul că maşina bogatului mănâncă pita săracului. Cei care au făcut investiţii în biodiesel nu vor renunţa la cultivarea pământului pentru a obţine produsul final. La noi, ce să mai vorbim, stă pământul nelucrat şi statul stă cu mâinile în sân. Va fi bai! Curiozitatea m-a făcut să aprofundez documentarea în legătură cu întâlnirea cea de taină dintre Dacian Cioloş şi cei mai mari producători agricoli din România.
M-am adresat domnului GOGU, adică Google. Am aflat că Dacian Cioloş vrea ca prin proiectul Politicii Agricole Comune să acorde micilor producători o parte mai însemnată din subvenţiile europene, în dauna marilor deţinători de terenuri. În legătură cu această prevedere, Franţa şi Germania şi-au exprimat, prin diverse voci, opoziţia faţă de noua filosofie agricolă a Bruxelles-ului. Cioloş insistă însă că nu există neînţelegeri importante. Am întrebat şi eu pe unii şi pe alţi şi toţi au răspuns că este o aberaţie să distrugi marile ferme care au performanţe constatate.
O asemenea măsură îndeamnă să se destrame marile ferme în unele mai mici cu adăugare de personal salariat şi cheltuieli ineficiente în plus. Maşinile şi utilajele agricole de ultimă generaţie pot fi folosite profitabil doar pe suprafeţe mari şi compacte. Împărţirea în ferme mai mici, presupune şi noi utilaje şi maşini agricole iar noi în prezent arăm şi cu plugul tras de vacă. Ori ceea ce se propune este o fantezie ori se doreşte să se distrugă ce s-a consolidat. La urma urmei, producţia agricolă a României este asigurată într-o proporţie uriaşă de marile ferme. De ce nu sunt stimulaţi cei foarte mici să-şi unească pământurile? De ce nu se cultivă pământurile, deja celebra, PÂRLOAGĂ. Pe cine vrea să păcălească domnul comisar?
P.S. Înainte de închiderea ediţiei Dl Dimitrie Muscă mi-a telefonat şi mi-a spus: Scrie că am avut dreptate când am spus că Valeriu Tabără este un ministru competent şi se luptă pentru o agricultură performantă în România. Asta am şi făcut.
M. M. MIHAIL
În urma monitorizărilor prin antibiograme a principalilor agenţi bacterieni patogeni la porumbei, în ultimii 7 ani, în cadrul Laboratorului de Diagnostic în patologia aviară Romvac, s-au evidenţiat următoarele:
• În urma folosirii îndelungate şi adesea abuzivă a antibioticelor, nivelul antibiorezistenţei a crescut.
• S-a constatat creşterea semnificativă a rezistenţei la antibiotice a E. Coli (care în trecut era combătut folosind cu succes antibiotice „uzuale”).
• Se remarcă rezistenţa deosebită a Pseudomonas aeruginosa.
• Aminoglicozidele (Gentamicină, Neomicină, Spectinomicină). Ceftiofur şi Colistinul îşi păstrează per total eficienţa asupra bacteriilor gram negative: Salmonella, E. Coli etc, datorită faptului că nu se absorb decat în proporţie redusă, de la nivel intestinal, nu au dat naştere la multe tulpini rezistente, această caracteristică limitând utilizarea lor în stările patologice cu manifestare septicemică, fiind utile doar în infecţiile intestinale (enterite – diaree).
• Se remarcă efectul convenabil al asociaţiilor de antibiotice cu acţiune sinergică.
• Macrolidele (eritromicină, tylosin, tilvalosin) şi tetraciclinele (oxitetraciclină, clortetraciclină, tetraciclină, doxiciclină) au un efect redus antimicrobian, mai mult se vor utiliza pentru efectul micoplasmocid (singure) sau în asociere cu alte antibiotice pentru a le potenţa efectul antimicrobian.
• Având în vedere creşterea alarmantă a antibiorezistenţei (în special a E. Coli) se recomandă administrarea simultană a unor asociaţii de antibiotice sinergice (Enrofloxacin + Colistin, Lincomicin + Spectomicin, Amoxiciclină + Colistin, Fosfamicină + Tylosin, Doxiciclină + Tylosin etc.) cu spectru larg şi efect sistemic (pe cât posibil şi micoplasmocid) şi rotirea periodică a acestora (o clasă de antibiotice cu alta).
• De regulă, antibioticele se vor administra pe o perioadă de 3 – 5 zile (excepţie în cazul Salmonelozei = 7 – 10 zile sau Chlamidiozei – Ornitoză = 30 zile).
Reguli obligatorii:
• Pentru prevenirea eşecurilor terapeutice, întotdeauna, la baza tratamentelor cu antibiotice trebuie să stea monitorizarea prin antibiograme a sensibilităţii acestora.
• Pentru refacerea florei intestinale, după fiecare tratament cu antibiotice se vor administra probiotice (Kefir – iaurt caucazian asociat cu Vita - B Complex.
• Intotdeauna se vor respecta dozele terapeutice indicate de producător (ideal exprimate în mg. substanţă activă/kg greutate vie/zi, exprimare mult mai corectă decat spre exemplu: x grame produs / litru apă / zi, datorită diferenţelor mari de consum de apă în funcţie de starea fiziologică şi temperatura mediului).
DR. CĂTĂLIN TUDORAN
Ajutor european pentru depozitarea privată a cărnii de porc
Guvernul a aprobat o hotărâre privind stabilirea valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc. Valoarea totală a ajutorului este de 1,3 miliarde de euro. Banii vin din Fondul European de Garantare pentru Agricultură, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. El a precizat că măsura vine extrem de rapid după ce la nivelul Consiliului European s-a adoptat Regulamentul 68/2011 al CE din 28 ianuarie 2011 de stabilire a valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc. „Recenta măsură aprobată de Executiv determină o creştere a veniturilor crescătorilor de porci şi orientarea lor către realizarea unor producţii ridicate din carne şi produse din carne. Acest act normativ a fost obţinut după discuţii la Comisia Europeană, avându-se în vedere că încă România nu are posibilitatea ieşirii la export cu carne de porc din cauza acelei interdicţii legate de pesta porcină. Dar, actul normativ şi această depozitare privată vin pe acelaşi suport pe care îl au şi cei de la alte ferme din Uniunea Europeană, ştiut fiind că, în domeniul respectiv, s-a trecut printr-o anumită criză, chiar o scădere drastică a preţurilor şi a veniturilor fermelor de porci. Depozitarea privată este un ajutor extrem de important care merge spre crescătorii de animale”, a specificat Valeriu Tabără.
Ajutor de stat pentru ameliorarea animalelor
Printr-o hotărâre de guvern adoptată în şedinţa Executivului din 9 martie s-au aprobat normele metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale. ”Actul normativ este legat de ceea ce înseamnă calitatea materialului biologic din zootehnie, respectiv ameliorarea şi selecţia de material biologic care să stea la dispoziţia fermierilor şi, în acelaşi timp, să poată asigura material genetic valoros pentru producţie, respectiv pentru ceea ce înseamnă calitatea pe diverse specii”, a menţionat Valeriu Tabără.
Schema de ajutor se aplică pe perioada 2011-2013, cu un buget maxim de 61,25 milioane lei, din care 12,25 milioane de lei pentru anul 2011. „Reluăm un program care vine odată cu reorganizarea Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Vrem să legăm acest ajutor de o colaborare între ANARZ (Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) şi asociaţiile de crescători de animale, aşa cum vom merge şi cu sistemul de identificare a animalelor”, a adăugat ministrul.
MIHAELA PREVENDA
În acest an se împlinesc 75 de ani de producţie a combinelor Claas. Reţeta succesului: dezvoltarea continuă, consecvența, îmbunătăţirea permanentă a tehnologiilor de fabricaţie şi însuşirea noilor tendinţe ale pieţei.
Promoţie la aniversare
Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de dezvoltare şi succes, producătorul vine cu o ofertă inedită. Clienţii care în perioada 15 februarie - 31 martie 2011 încheie contracte ferme de achiziţie pentru orice tip de combină Claas, vor avea posibilitatea să viziteze cea mai modernă fabrică de combine de recoltat din Europa – CLAAS GERMANIA.
În acest sens, filialele şi dealerii importatorului SC Agrocomerţ Holding SA din ţară vă stau la dispoziţie pentru orice informaţie.
„My combine Claas".
Tot cu ocazia aniversării, firma Claas demarează o acţiune de adunare a impresiilor, opiniilor şi experienţelor pe care le au clienţii, sub forma materialelor foto, video şi a scrisorilor. „Dorim să aflăm povestea dumneavoastră. Dorim să vedem imaginile şi filmele celor 75 de ani de experienţă cu combinele Claas. Și, dacă doriţi, să le arătăm şi altora, în broşuri şi pe noua pagină web: mycombine.claas.com", precizează reprezentanţii Claas.
Site-ul, special creat pentru acest eveniment, a fost inaugurat la SIMA 2011 şi prezentat în broşura „75 ani de combine CLAAS". Cele mai interesante poveşti vor fi premiate. Se vor acorda numeroase premii, de la locul 1 la locul 75. „Ceea ce vedeţi pe toate câmpurile din lume, făcându-şi treaba cu mare încredere şi putere, nu sunt combinele noastre, ci ale dumneavoastră. Combinele clienţilor noştri. Experienţele dumneavoastră, împreună cu experienţele noastre, au făcut din combinele Claas ceea ce sunt ele astăzi: cea mai bună alegere în fiecare clasă de performanţă", afirmă reprezentanţii producătorului german.