Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

AVEM PĂMÂNT BOGAT, ţipă toţi neştiutorii, dar nu ştim ce să facem cu el. Am zis-o şi o mai zic că nu este aşa!

N-am descoperit eu aşa ceva, o spun specialiştii. La toate acestea mai adăugăm şi sfânta prostie de birocraţie tip românească şi lipsa de informare privind în mod special Politica Agricolă Comunitară (PAC). Suntem membri cu drepturi depline ai UE din ianuarie 2007. Și ce dacă! Nici în zilele noastre nu se ştie ce s-a negociat şi cum s-a negociat capitolul AGRICULTURA. Suntem ţara membră cu drepturi depline a UE şi aflăm, aşa pe sărite, că subvenţiile pentru agricultorii români sunt departe de celelalte din ţările UE şi chiar din ţările mai de curând admise. N-am auzit pe nimeni că aşa s-a negociat, că aşa a dorit UE.

Constatăm, cel puţin noi proştii, după o sumară documentare că această Uniune Europeană are reguli concret elaborate cu o piaţă agricolă bine structurată. Cum arată?! PIAŢA SEMINŢELOR Zice un document că seminţele sunt produse în aproape toate statele membre. Danemarca, Franţa, Germania, Spania şi Italia care sunt printre cele mai mari producătoare şi sunt clasificate în patru grupe de soiuri: triticale, oleaginoase, graminee şi leguminoase. Suprafaţa de producţie pentru seminţe în UE-27 era de aproximativ la un nivel de 400 000 de hectare în 2007. Regulamentul Consiliului nr.1782/2003 este inclus în reforma Politicii Agricole Comunitare), şi conţine dispoziţii în special cu privire la comerţul cu seminţe cu ţările terţe inclusiv un sistem de licenţe de import opţional.

Conţine totodată dispoziţii generale cu privire la ajutorul de stat, inclusiv o clauză specială finlandeză pentru ajutor. PIAŢA DE LEGUME ȘI FRUCTE are, de asemenea, prevederi organizatorice comune şi norme de aplicare de la 1 ianuarie 2008. Scopul reformei este de a îmbunătăţi competitivitatea şi orientarea pe piaţă a sectorului fructelor şi legumelor, de a reduce fluctuaţiile veniturilor cauzate de situaţiile de criză, de a promova consumul, contribuind astfel la îmbunătăţirea sănătăţii publice şi de a spori garanţii de mediu. Organizaţiilor de producători le sunt oferite o gamă mai largă de instrumente de gestionare a situaţiilor de criză; sectorul fructelor şi legumelor este integrat în schema de plată unică, cu un nivel minim de cheltuieli pentru mediu. Sunt prevăzute în acelaşi timp, fonduri UE pentru promovarea şi producţia ecologică. Sunt aceste exemple dovada faptului că agricultorii din România nu sunt informaţi cu toate prevederile din documentele privind organizarea agriculturii în UE. Se pune întrebarea firească: oare aceste reguli sunt ignorate sau ascunse?

La noi materialul de reproducţie aproape că a dispărut. Cercetarea din domeniul vegetal aproape că nu există. Ameliorarea diverselor culturi se făcea (zic se făcea, că acum terenurile de cercetare au fost confiscate) ţinând cont de zonă, sol şi micro climat. Vin seminţe din alte ţări (chiar dacă acolo au performanţe) şi nu se potrivesc cu situaţia reală din România. În domeniul legumicol este un adevărat dezastru. Producţia autohtonă este descurajată. Am fost invadaţi de seminţe care dau produse fără gust. Avem seminţe româneşti pentru legume cu gust românesc şi tolerăm (greşit, neştiutorii SUSPUȘI tolerează) importuri care distrug sectorul legumicol românesc. Atenţie, mă refer la importuri de legume din afara UE.

Încet, consumatorul din ţara noastră îşi dă seama că este înşelat cu cele mai otrăvitoare legume şi fructe aduse în România în mod fraudulos ca apoi să se spună că în sectorul agricol de la noi exista cea mai mare evaziune fiscală. GREȘIT, evaziunea din agricultură se întâmplă la GRANIŢĂ. Admir iniţiative DGADR Timiş de a lucra pământurile pârloagă, dar... va putea sări peste nişte legi aberante? Aştept cam de mulţi ani ca în pieţele agroalimentare să fie prezenţi adevăraţii producători agricoli şi nu speculanţii, nu evazioniştii şi nu în special COTIZANŢII!!! Cine aşteaptă?! Ca de obicei ăla care semnează...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

Reporter: Dle dr. ing, Dimitrie Muscă, zilele trecute aţi avut o întâlnire cu comisarul pentru agricultură al Consiliului Europei, dl Dacian Cioloş. Vă rugăm să comentaţi această reuniune!

Dr. ing. Dimitrie Muscă:Da, a fost o întâlnire de informare şi atât!

Rep: Să înţeleg că nu doriţi să dezvoltaţi?...

D.M.: Nu am ce să dezvolt.

Rep: Este adevărat ce a spus Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Cărnii de Porc, că se va dubla preţul la carnea de porc?

D.M.: Da, este adevărat. Dar în primul rând eu am spus acest adevăr. Vom tăia şi vom tăia până vom decima şi fondul genetic.

Rep: Avem, aşadar, semne clare pentru apropierea foametei.

D.M.: Eu o spun demult şi nu sunt luat în seamă. Devine tot mai valabil faptul că maşina bogatului mănâncă pita săracului. Cei care au făcut investiţii în biodiesel nu vor renunţa la cultivarea pământului pentru a obţine produsul final. La noi, ce să mai vorbim, stă pământul nelucrat şi statul stă cu mâinile în sân. Va fi bai! Curiozitatea m-a făcut să aprofundez documentarea în legătură cu întâlnirea cea de taină dintre Dacian Cioloş şi cei mai mari producători agricoli din România.

M-am adresat domnului GOGU, adică Google. Am aflat că Dacian Cioloş vrea ca prin proiectul Politicii Agricole Comune să acorde micilor producători o parte mai însemnată din subvenţiile europene, în dauna marilor deţinători de terenuri. În legătură cu această prevedere, Franţa şi Germania şi-au exprimat, prin diverse voci, opoziţia faţă de noua filosofie agricolă a Bruxelles-ului. Cioloş insistă însă că nu există neînţelegeri importante. Am întrebat şi eu pe unii şi pe alţi şi toţi au răspuns că este o aberaţie să distrugi marile ferme care au performanţe constatate.

O asemenea măsură îndeamnă să se destrame marile ferme în unele mai mici cu adăugare de personal salariat şi cheltuieli ineficiente în plus. Maşinile şi utilajele agricole de ultimă generaţie pot fi folosite profitabil doar pe suprafeţe mari şi compacte. Împărţirea în ferme mai mici, presupune şi noi utilaje şi maşini agricole iar noi în prezent arăm şi cu plugul tras de vacă. Ori ceea ce se propune este o fantezie ori se doreşte să se distrugă ce s-a consolidat. La urma urmei, producţia agricolă a României este asigurată într-o proporţie uriaşă de marile ferme. De ce nu sunt stimulaţi cei foarte mici să-şi unească pământurile? De ce nu se cultivă pământurile, deja celebra, PÂRLOAGĂ. Pe cine vrea să păcălească domnul comisar?

P.S. Înainte de închiderea ediţiei Dl Dimitrie Muscă mi-a telefonat şi mi-a spus: Scrie că am avut dreptate când am spus că Valeriu Tabără este un ministru competent şi se luptă pentru o agricultură performantă în România. Asta am şi făcut.

M. M. MIHAIL

În urma monitorizărilor prin antibiograme a principalilor agenţi bacterieni patogeni  la porumbei, în ultimii 7 ani, în cadrul Laboratorului de Diagnostic în patologia aviară Romvac, s-au evidenţiat următoarele:

• În urma folosirii îndelungate şi adesea abuzivă a antibioticelor, nivelul antibiorezistenţei a crescut.
• S-a constatat creşterea semnificativă a rezistenţei la antibiotice a E. Coli (care în trecut era combătut folosind cu succes antibiotice „uzuale”).
• Se remarcă rezistenţa deosebită a Pseudomonas aeruginosa.

• Aminoglicozidele (Gentamicină, Neomicină, Spectinomicină). Ceftiofur şi Colistinul îşi păstrează per total eficienţa asupra bacteriilor gram negative: Salmonella, E. Coli etc, datorită faptului că nu se absorb decat în proporţie redusă, de la nivel intestinal, nu au dat naştere la multe tulpini rezistente, această caracteristică limitând utilizarea lor în stările patologice cu manifestare septicemică, fiind utile doar în infecţiile intestinale (enterite – diaree).

• Se remarcă efectul convenabil al asociaţiilor de antibiotice cu acţiune sinergică.

• Macrolidele (eritromicină, tylosin, tilvalosin) şi tetraciclinele (oxitetraciclină, clortetraciclină, tetraciclină, doxiciclină) au un efect redus antimicrobian, mai mult se vor utiliza pentru efectul micoplasmocid (singure) sau în asociere cu alte antibiotice pentru a le potenţa efectul antimicrobian.

• Având în vedere creşterea alarmantă a antibiorezistenţei (în special a E. Coli) se recomandă administrarea simultană a unor asociaţii de antibiotice sinergice (Enrofloxacin + Colistin, Lincomicin + Spectomicin, Amoxiciclină + Colistin, Fosfamicină + Tylosin, Doxiciclină + Tylosin etc.) cu spectru larg şi efect sistemic (pe cât posibil şi micoplasmocid) şi rotirea periodică a acestora (o clasă de antibiotice cu alta).

• De regulă, antibioticele se vor administra pe o perioadă de 3 – 5 zile (excepţie în cazul Salmonelozei = 7 – 10 zile sau Chlamidiozei – Ornitoză = 30 zile).

Reguli obligatorii:

• Pentru prevenirea eşecurilor terapeutice, întotdeauna, la baza tratamentelor cu antibiotice trebuie să stea monitorizarea prin antibiograme a sensibilităţii acestora.

• Pentru refacerea florei intestinale, după fiecare tratament cu antibiotice se vor administra probiotice (Kefir – iaurt caucazian asociat cu Vita - B Complex.

• Intotdeauna se vor respecta dozele terapeutice indicate de producător (ideal exprimate în mg. substanţă activă/kg greutate vie/zi, exprimare mult mai corectă decat spre exemplu: x grame produs / litru apă / zi, datorită diferenţelor mari de consum de apă în funcţie de starea fiziologică şi temperatura mediului).

DR. CĂTĂLIN TUDORAN

Joi, 24 Martie 2011 14:43

Noi subvenţii în zootehnie

Ajutor european pentru depozitarea privată a cărnii de porc

Guvernul a aprobat o hotărâre privind stabilirea valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc. Valoarea totală a ajutorului este de 1,3 miliarde de euro. Banii vin din Fondul European de Garantare pentru Agricultură, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. El a precizat că măsura vine extrem de rapid după ce la nivelul Consiliului European s-a adoptat Regulamentul 68/2011 al CE din 28 ianuarie 2011 de stabilire a valorii ajutorului în avans pentru depozitarea privată a cărnii de porc. „Recenta măsură aprobată de Executiv determină o creştere a veniturilor crescătorilor de porci şi orientarea lor către realizarea unor producţii ridicate din carne şi produse din carne. Acest act normativ a fost obţinut după discuţii la Comisia Europeană, avându-se în vedere că încă România nu are posibilitatea ieşirii la export cu carne de porc din cauza acelei interdicţii legate de pesta porcină. Dar, actul normativ şi această depozitare privată vin pe acelaşi suport pe care îl au şi cei de la alte ferme din Uniunea Europeană, ştiut fiind că, în domeniul respectiv, s-a trecut printr-o anumită criză, chiar o scădere drastică a preţurilor şi a veniturilor fermelor de porci. Depozitarea privată este un ajutor extrem de important care merge spre crescătorii de animale”, a specificat Valeriu Tabără.

Ajutor de stat pentru ameliorarea animalelor

Printr-o hotărâre de guvern adoptată în şedinţa Executivului din 9 martie s-au aprobat normele metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale. ”Actul normativ este legat de ceea ce înseamnă calitatea materialului biologic din zootehnie, respectiv ameliorarea şi selecţia de material biologic care să stea la dispoziţia fermierilor şi, în acelaşi timp, să poată asigura material genetic valoros pentru producţie, respectiv pentru ceea ce înseamnă calitatea pe diverse specii”, a menţionat Valeriu Tabără.

Schema de ajutor se aplică pe perioada 2011-2013, cu un buget maxim de 61,25 milioane lei, din care 12,25 milioane de lei pentru anul 2011. „Reluăm un program care vine odată cu reorganizarea Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Vrem să legăm acest ajutor de o colaborare între ANARZ (Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie) şi asociaţiile de crescători de animale, aşa cum vom merge şi cu sistemul de identificare a animalelor”, a adăugat ministrul.

MIHAELA PREVENDA

În acest an se împlinesc 75 de ani de producţie a combinelor Claas. Reţeta succesului: dezvoltarea continuă, consecvența, îmbunătăţirea permanentă a tehnologiilor de fabricaţie şi însuşirea noilor tendinţe ale pieţei.

Promoţie la aniversare

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani de dezvoltare şi succes, producătorul vine cu o ofertă inedită. Clienţii care în perioada 15 februarie - 31 martie 2011 încheie contracte ferme de achiziţie pentru orice tip de combină Claas, vor avea posibilitatea să viziteze cea mai modernă fabrică de combine de recoltat din Europa – CLAAS GERMANIA.

În acest sens, filialele şi dealerii importatorului SC Agrocomerţ Holding SA din ţară vă stau la dispoziţie pentru orice informaţie.

„My combine Claas".

Tot cu ocazia aniversării, firma Claas demarează o acţiune de adunare a impresiilor, opiniilor şi experienţelor pe care le au clienţii, sub forma materialelor foto, video şi a scrisorilor. „Dorim să aflăm povestea dumneavoastră. Dorim să vedem imaginile şi filmele celor 75 de ani de experienţă cu combinele Claas. Și, dacă doriţi, să le arătăm şi altora, în broşuri şi pe noua pagină web: mycombine.claas.com", precizează reprezentanţii Claas.

Site-ul, special creat pentru acest eveniment, a fost inaugurat la SIMA 2011 şi prezentat în broşura „75 ani de combine CLAAS". Cele mai interesante poveşti vor fi premiate. Se vor acorda numeroase premii, de la locul 1 la locul 75. „Ceea ce vedeţi pe toate câmpurile din lume, făcându-şi treaba cu mare încredere şi putere, nu sunt combinele noastre, ci ale dumneavoastră. Combinele clienţilor noştri. Experienţele dumneavoastră, împreună cu experienţele noastre, au făcut din combinele Claas ceea ce sunt ele astăzi: cea mai bună alegere în fiecare clasă de performanţă", afirmă reprezentanţii producătorului german.

Joi, 24 Martie 2011 14:29

Impar: „Creştem împreună“

Acesta a fost sloganul sub care s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Conferinţei Impar-BKT, ce a avut loc la 26 februarie, la Odorheiul Secuiesc.

Evenimentul, de la care nu a lipsit László János, preşedintele și proprietarul grupului de firme ARKUM, al cărui membru este și firma organizatoare, a adunat partenerii Impar din toată ţara. Invitat de onoare a fost reprezentantul fabricii BKT, Sandesh Jain.

Grupul de firme ARKUM are mai multe domenii de interes, cum ar fi turism, investiții și administrare imobiliare, piscicultură, media-expo şi auto. „Firmele ce formează ARKUM au interese comune și își organizează activitatea în baza acelorași principii de valori, punând accent pe utilizarea în mod optim a resurselor, de a stabili o politică economică unitară în scopul dezvoltării afacerilor. Consider că baza succeselor înregistrate de-a lungul timpului, o constituie societatea Impar, fiind prima societate comercială fondată în anul 1991“, a declarat László János. Dezvoltarea companiei Impar a fost treptată timp de 20 ani, astăzi echipa de la Odorheiu Secuiesc fiind capabilă să ofere soluţii complete clienţilor din întreaga ţară.

Clienții sunt deserviţi în prezent prin trei canale de distribuție: departamentul EnGros (pentru dealeri, service-uri şi flote), departamentul Rețele (pentru stații petroliere, hypermarketuri și magazine tradiționale de auto), iar mai nou a fost lansată comercializarea produselor și prin intermediul internetului, pe site-ul www.impar.ro.

Dar situaţia nu a fost mereu una roz pentru compania de la Odorheiul Secuiesc, a afirmat Barabás Ignác, directorul executiv. El a dezvăluit dificultăţile prin care a trecut firma în ultimii ani, dar şi modul în care a reuşit să-şi ia un nou elan şi să fie pregătită pentru a satisface toate nevoile pieţei auto. „Fidelitatea clienţilor Impar arată profesionalismul firmei“, a concluzionat Barabás Ignác.

Dialog cu autorităţile

„Ne-am dorit întotdeauna să fim partenerii favoriţi atât ai clienţilor, cât şi ai furnizorilor prin menţinerea unor relaţii de parteneriat reciproc avantajoase. Am pornit de la idea să creștem felixibilitatea firmei din punct de vedere al activităților/produselor oferite, deoarece în perioada de relansare a vânzarilor,  resursele financiare vor deveni din nou accesibile. Întrebarea care se va pune în acel moment va fi: care sunt acele produse avantajoase ce pot fi lansate, atât din punctul de vedere al cererii de pe piață, cât și din perspectiva nevoilor de numerar“, a afirmat preşedintele ARKUM. De altfel, acesta a fost unul dintre motivele pentru care au inițiat anul trecut organizarea unor astfel de conferințe prin care se poate da curs unei căi de comunicare între autoritățile guvernamentale și agenții economici activi pe piața agroindustrialelor.

Anul acesta, din partea Ministerului Agriculturii a fost prezent consilierul Robert Molnar care a oferit invitaţilor informaţii legate de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Fermierii români vor calitate

Din partea brandului de anvelope agricole şi industriale BKT a fost prezent Sandesh Jain, director marketing Departament Externe. El a prezentat noutăţile cu care compania indiană vrea să cucerească piaţa românească, considerată a fi foarte importantă. „Piaţa românească este acum în creştere pentru noi, deoarece am schimbat sistemul de distribuire. Suntem de aproximativ cinci ani aici şi am lucrat cu Impar, dar şi cu o altă companie cu care nu mai colaborăm. Impar este, de anul trecut, singurul nostru partener din România“, ne-a spus Sandesh Jain.

Fermierii români, în opinia sa, caută şi calitatea, nu doar preţuri mici. „De când sunt aici, am remarcat o schimbare a mentalităţii agricultorilor români. Singura problemă o reprezintă faptul că au încă tractoare mici şi vechi. Sunt convins însă că vor ajunge să achiziţioneze anvelope mari, de calitate foarte bună, ca şi tractoare mult mari“, a afirmat reprezentantul companiei din India.

Acest lucru va duce, în opinia sa, şi la o creştere a vânzărilor: „Ne aşteptăm ca vânzările să crească şi să fim unii dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa românească a vânzărilor de anvelope. Faţă de competitori, avem strategii de piaţă, am făcut investiţii, avem produse de calitate şi cei mai buni parteneri în fiecare ţară. Impar e o companie serioasă, ai cărui angajaţi sunt cu adevărat profesionişti.“

20 de ani pe piaţă

SC Impar SRL a fost înfiinţată în 1991 şi activează pe piaţa distribuţiei de componente auto. Compania are peste 70 de angajati şi sediul în Odorheiu Secuiesc.

Portofoliul de produse şi servicii cuprinde toată gama de anvelope, accesorii şi cosmetice auto, lubrifianţi, acumulatori, pentru autoturisme, motociclete, camionete, camioane, utilaje agricole şi industriale.

Delia Ciohodaru

Joi, 24 Martie 2011 14:27

Zile de vin şi ciocolată

În ultimul weekend din februarie, într-un restaurant din centrul vechi al Capitalei s-au adunat mai mulţi producători de vin. “Zilele vinului“ au ceva din Gala tânărului actor. Decorul minimal, regia discretă, atmosfera prietenoasă vor să pună în valoare talentul actorului principal, vinul. Mai multe podgorii mici au venit la întâlnirea cu publicul bucureştean. Piaţa vinului din România nu se compune doar din doi-trei mari producători,ci este ca un puzzle, în care s-au strâns, în ultimii ani, multe piese mici, dar importante.

La zilele dedicate vinului, toţi producătorii vor să-şi arate calităţile, să-şi cunoască clienţii, să afle părerea acestora. Nimeni nu vrea aplauze de complezenţă, ci reacţii sincere. Pe de altă parte, publicul care plăteşte un bilet de intrare, consumatorul trece pe la fiecare stand, stă de vorbă cu producătorii, degustă şi alege. E o atmosferă de întâlnire informală, pe care organizatorii şi-au dorit-o.

Alături de vin, două standuri cu ciocolată şi flori de zahăr completează imaginea unui cadou perfect.

“Ne interesează constanţa în calitate“

Cezar Ioan, organizator “Zilele Vinul.Ro“: “Prin asemenea evenimente încercăm să dăm vizibilitate unor producători mici, care nu au, în mod normal, acces foarte larg la piaţă, pentru că sunt producători de nişă, mai noi sau cu podgorii pe suprafeţe mai mici. Nu promovăm vinurile care sunt peste tot în piaţă. Publicul poate să deguste aici vinuri pe care le găseşte mai greu. La această a doua ediţie se constată o creştere a numărului de vizitatori, faţă de ediţia trecută. Am invitat şi Asociaţia producătorilor de struguri şi vin de la Drăgăşani, care tocmai s-a înfiinţat.

Agricola Știrbey a lansat spumantul Prince Știrbey. Domeniul Coroanei Segarcea a venit cu un vin nou, Pinot Noir. Crama Gârboiu a venit cu Fetească Neagră şi un Merlot. Casa Olteanu, o podgorie mică de lângă Iaşi, a venit cu un cupaj de vin alb din 2010. În fiecare an, eu şi colegii mei, degustăm cam 400 de vinuri şi ne interesează producătorii care oferă constanţă în calitate. Prin evenimentele pe care le organizăm, încercăm să creăm un context informal, în care consumatorii să-i cunoască pe producători, să deguste vinul într-o atmosferă relaxată, pentru că vinul este un prilej de socializare. Oamenii devin mai deschişi, mai calzi. Am ales să aducem lângă vin ceva dulce deoarece foarte multă lume consumă vinul roşu cu ciocolată. Mai e şi luna martie, aşa că un vin bun cu un pachet de ciocolată pot face un foarte bun cadou, pentru orice cuplu.

În aprilie va fi următorul eveniment “Zilele Vinului.Ro“, la Constanta. Se pregăteşte deschiderea sezonului, aşa că vrem să ducem vinuri pe care decidenţii din lanţul de distribuţie nu le cunosc. Vor fi vinuri din alte zone, care ajung mai greu în restaurantele de pe litoral.“

“Asocierea e şansa producătorilor mici“

Baronul Jakob Kripp, proprietar Agricola Știrbey (Prince Știrbey):

“La Domeniile Știrbey vrem să păstrăm caracterul soiului pe care îl vinificăm, să nu stricăm ceea ce a creat natura. La Drăgăşani sunt mai mulţi producători mici, nu avem un producător industrial. Noi punem accent pe calitate. E singurul nostru mod de a ne afirma. Suntem 5-6 producători mici, toţi din Drăgăşani, care ne-am asociat. Vrem să ne sprijinim reciproc. Conform Legii vinului, asociaţiile pot face regulile pentru regiunea viticolă în care funcţionează. Dorinţa mea este să facem un bun marketing pentru Drăgăşani, pentru vinul nostru.“

“Spumantul Prince Știrbey, un vin de mare clasă, făcut din Crâmpoşie“

Oliver Bauer, oenolog Domeniile Știrbey (Agricola Știrbey):

“Agricola Știrbey a lansat primul vin spumant din podgoria Drăgăşani. Spumantul Prince Știrbey este produs din soiul de struguri Crâmpoşie. Când am vinificat prima dată Crâmpoşia, m-a impresionat. Are o calitate din ce în ce mai bună în fiecare an, cu struguri sănătoşi, cu echilibru între aciditate şi zahăr. Fiind mare admirator al şampaniei din Franţa, am vrut, de mulţi ani, să încercăm cu Crâmpoşia. În 2008 am făcut nişte teste şi am alocat o cantitate mai mare de struguri pentru şampanie. După fermentare, care a durat două luni, am văzut că are o textură cremoasă, un buchet aparte şi o aciditate cum am vrut eu. A fost clar că trebuie să o scoatem pe piaţă. Crâmpoşia nu este neapărat un vin slăbuţ, de ţară, cum se credea. Pentru că are un potenţial foarte mare, putem face mai multe feluri de vin din soiul Crâmpoşie.

Trebuia să schimbăm gândirea că un vin de mare clasă trebuie să aibă un conţinut mare de alcool, să fie greu, de culoare închisă, foarte fructos. Un vin de mare clasă poate să fie şi un Riesling de Rin, foarte fin şi lejer, echilibrat şi structurat, dar şi un vin spumant, făcut dintr-un soi foarte vechi. Eu n-am lucrat până acum cu un vin atât de vechi cum este Crâmpoşia. Acest pas, de a face un spumant, nu a fost chiar atât de mare, cred că a fost logic. Și, am avut norocul că proprietarul, familia Kripp, ne dă mână liberă, este deschis la experienţe. Un oenolog este întotdeauna curios, aşa că am vrut tare mult să încerc să fac un vin spumant.

Dacă în urma experienţelor nu iese ceva de calitate, nu ajunge pe piaţă, pentru că nu ne reprezintă. Spumantul Prince Știrbey a ieşit pe piaţă. Cine l-a gustat, clienţi, prieteni sau colegi, mi-au spus ca e foarte bun. L-au degustat şi cunoştinte din Franţa şi au fost uimite. Putem face un profil de vin românesc mai bun în străinătate. Sunt mulţi producători mici care fac vinuri foarte bune, dar care nu sunt cunoscute în afara ţării. Trebuie schimbat acest lucru, cu încredere şi cu forţă. Sunt convins că potenţialul României este extraordinar şi trebuie să-şi recâştige poziţia pe care a avut-o pe piaţa vinului.“

“Avem vin cu personalitate, dar nu avem marketing“

Marian Olteanu, proprietar Casa Olteanu (Iaşi) :

“O podgorie mică nu poate să aibă marketingul unui producător mare. Prin urmare, e foarte bună o astfel de prezentare în faţa publicului, la evenimente special dedicate vinului. Noi am venit anul ăsta cu un cupaj din Aligote, Fetească regală şi Fetească albă. Producţia de struguri este obţinută de pe o suprafaţă de 60 ha, din care 20 ha sunt în proprietatea noastră. Suntem o podgorie mică. Am decis să facem un cupaj pentru că am avut un an dificil, cu o cantitate mică de struguri, cam 20 tone, pe care i-am cules bob cu bob.

Ca să nu facem compromisuri la calitate, am vrut să-i fermentăm împreună şi cred că am făcut o treabă bună. Oamenii sunt uimiţi, avem reacţii foarte bune. E un vin uşor, 12 grade, sec, fructos, tot ce-ţi poţi dori într-o zi de vară. Aşa cum spuneam, pentru că suntem o podgorie mică, trebuie să ne prezentăm la astfel de evenimente, unde avem o relaţie directă cu publicul. Încercăm să identificăm evenimentele din mediile culturale ale Iaşiului, unde este publicul nostru. Am sponsorizat Festivalul de film de la Iaşi, Campionatul de dans sportiv, unde vin oameni care ştiu să aprecieze un vin cu personalitate. Aici, la Zilele Vinul.Ro, e o prezentare pentru micii producători. E concentrat, informaţia circulă uşor. Cei de la Corcova, de la Știrbey ne trimit musafirii de la standul lor, noi la fel. Este un efort unitar, pentru a ne face remarcaţi.“

“Vrem să-i împrietenim pe oameni cu vinul“

Sergiu Nedelea, preşedinte Federaţia Somelierilor din România:

“La Zilele Vinului au venit producători mai mici, adică nu din cei care au cantităţi industriale, dar cu vinuri de calitate. Dacă treci pe la fiecare stand şi deguşti vinurile, vezi repede că ai de-a face cu vinuri de înaltă ţinută, pe care le găseşti numai în restaurante. E un eveniment care îşi propune să-i împrietenească pe oameni cu vinul. De multe ori, oamenii nu ştiu ce să comande într-un restaurant, aşa că e bine să ai un contact personal aici cu mai multe vinuri, să-ţi notezi în minte ce-ţi place şi să ştii să comanzi data viitoare. Aici am văzut persoane iniţiate, dar şi oameni care nu ştiu prea multe despre vin. Se leagă poveşti frumoase, oamenii se împrietenesc şi au revelaţii privind calitatea vinului.“

“Doar vinul face diferenţa“ Marian Timofti, somelier :

“Manifestarea Zilele Vinului este un eveniment de socializare a oamenilor cu vinul. Sunt mai mulţi producători şi toţi au acelaşi fel de stand. Doar vinul face diferenta! Avem posibilitatea să discutăm cu clienţii, să-i atragem către vin. Vinul este istorie, cultură. Dumnezeu a transformat apa în vin, nu în bere. Discernamântul fiecărui client îl conduce către un anumit producător. Vrem să-i învăţăm pe oameni cum să bea vinul cu paharul, să-i admire textura bogată.

Aici, Domeniul Coroanei Segarcea a lansat întreaga gamă Prestige, care este numai în HORECA. Vinurile au rezultat în urma unei trieri serioase a strugurilor, culeşi bob cu bob, care se vinifică separat. Crama de la Segarcea nu are egal în România şi are foarte puţini concurenţi în Europa. Conceptul este gravitaţional, pe patru etaje, până la 9 metri sub pământ, unde se face maturarea în baricuri de lemn. Crama a fost construită pe vremea Regelui Carol şi conceptul este cel iniţial. S-a făcut acolo o investiţie de 30 de milioane euro, pentru a reface totul, pentru a o readuce la planul original. A fost mărită, dar s-a păstrat forma de cruce, pe care o avea la început. Suprafaţa de vie este aceeaşi ca pe vremea Regelui Carol. Traseul gravitaţional de vinificare, maturare, pe care îl are vinul, evită stresul, pentru că mustul curge fără să fie împins de tot felul de pompe. Cele patru etaje de sub pământ oferă o trecere firească prin diferitele etape de vinificaţie.“

Producătorul de vinuri își propune dublarea afacerii în 2011

Domeniile Ostrov îşi completează gamele de vinuri cu cinci sortimente noi. De la începutul anului producătorul de vinuri din judeţul Constanţa a scos pe piaţă, în gama medium, soiurile Cabernet Sauvignon Roze, Fetească Neagră şi Muscat Ottonel. Gama premium “Cetatea Durostorum” a fost completată în 2011 cu soiurile Chardonnay şi Sauvignon Blanc. “Noile sortimente vor contribui la creşterea cotei de piaţă şi la dublarea cifrei de afaceri în acest an. În 2010 am înregistrat o cifră de afaceri de 10 milioane de lei, creşterea faţă de 2009, anul intrării pe piaţă, fiind de 250 de procente”, declară Constantin - Theodor Ilinca, directorul general al Ostrovit S.A.

Din 2005 şi până acum, la Domeniile Ostrov s-au investit 24 milioane de euro. Banii au fost folosiţi pentru reconversia plantaţiilor prin programe anuale succesive, sisteme de irigaţii, dotarea cu echipamente şi utliaje specifice. De asemenea, cele două staţii de vinificaţie au fost aduse la standarde internaţionale ultramoderne.

În prezent, suprafaţa cu viţă de vie administrată de societatea Ostrovit este de 1300 ha şi include centrele viticole Ostrov şi Lipniţa, judeţul Constanţa, situate pe malul drept al Dunării, la graniţa cu Bulgaria. “În vederea obţinerii unor vinuri pentru gama premium s-au  les parcele mai mici (Sauvignon Blanc - 6 ha, Chardonnay - 9 ha) cu expoziţia perfectă pentru aceste soiuri. Pentru acestea s-au aplicat lucrări specifice de normare a producţei la nivelul de 5-6 tone de struguri la hectar”, precizează Constantin-Theodor Ilinca.

În podgoria Ostrov se cultivă soiurile Merlot, Cabernet Sauvingnon, Fetească Neagră, Pinot Noir, Syrach şi Rebo pentru vinurile roşii. Pentru vinurile albe se cultivă soiuri ca Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris, Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling Italian, Muscat Ottonel şi Crâmpoşie. Principalele game de vinuri marca Domeniile Ostrov sunt Cetatea Durostorum, Canaraua Fetii, Domeniile Ostrov, Cosa di Vino şi Vinaria Ostrov. “În mai puţin de un an am reuşit să fim prezenţi în cele mai importante lanţuri de magazine. Suntem listaţi cu gamele noastre în reţelele Metro, Selgros, Real, Carrefour, Cora, Kaufland, Auchan, Lidl”, punctează directorul general Constantin - Theodor Ilinca.

Domeniile Ostrov reprezintă brandul sub care Ostrovit SA produce vinurile din podgoria Ostrov. Compania Ostrovit este controlată de omul de afaceri Horia Culcescu. El mai deţine 500 ha de pomi fructiferi şi 200 ha de legume.

Cabernet Sauvignon Roze - Gama Domeniile Ostrov:
Vin demisec din 2010, special, de o incredibilă vioiciune şi opulenţă, un vin la care in ciuda tinereţii se intrevăd calităţi specifice vinurilor vechi.

Chardonnay - gama Cetatea Durostorum:
Un vin elegant, catifelat, tandru, cu o aromă distinctă şi discretă.

Sauvignon Blanc - gama Cetatea Durostorum:
Un vin sec, acid şi aromat.

Autor: Mihaela Prevenda

Sistemul de producţie Clearfield® utilizează o combinaţie de genetică superioară – hibrizi adaptaţi la condiţiile locale de mediu - cu erbicidul Pulsar®, uşor de aplicat, pentru a furniza cele mai bune soluţii integrate pentru nevoile producţiei vegetale.

Erbicidul Pulsar® asigură controlul postemergent pe scară largă al buruienilor (chiar şi al celor mai dificil de combătut, cum sunt Ambrosia spp. - Ambrozia, Xanthium spp. – Cornuţii sau Orobanche spp. - Lupoaia) , pe parcursul întregului sezon, printr-o singură aplicare. Fermierii şi partenerii acestora din lanţul de distribuţie pot, astfel, să îşi optimizeze timpul, eforturile şi resursele pentru a realiza potenţialul maxim de producţie. Prin aceasta, sistemul de producţie Clearfield®răspunde celor mai importante cerinţe ale fermierilor.

Avantajul Sistemului de producţie Clearfield®

Avantajul sistemului de producţie Clearfield® constă în utilizarea erbicidului Pulsar® (cu spectru larg de acţiune) la hibrizii de floarea-soarelui toleranţi la acest erbicid.

În prezent, sistemul de producţie Clearfield® pentru floarea-soarelui este disponibil pentru producătorii din principalele ţări cultivatoare de floarea-soarelui din centrul şi sudul Europei de Est, unde se foloseşte erbicidul Pulsar® 40.

Pulsar®

Pulsar® este primul erbicid selectiv cu aplicare postemergentă, cu spectru larg de control al buruienilor, utilizat în sistemul Clearfield®, prin care se combate o gamă variată de buruieni, atât unele dicotiledonate, cât şi monocotiledonate.

Pulsar®, utilizat în sistemul de producţie Clearfield®, asigură:

• Toleranţă garantată pentru cultură, fără probleme în rotaţie
• Soluţie completă împotriva buruienilor (inclusiv a celor difícile: Sorghum, Cirsium, Xanthium, Setaria) printr-o singură aplicare
• Teren fără buruieni până la recoltare
• Combate Orobanche (toate rasele, inclusiv rasele nou apărute) în zonele cu probleme
• Combaterea postemergentă unică şi eficientă a buruienilor chiar şi în condiţii de uscăciune;
• Siguranţă deplină pentru culturile cu hibrizii Clearfield® de floarea-soarelui.

Imazamox

Substanţa activă din erbicidul Pulsar® este cel mai nou membru al grupei de erbicide imidazolinone. Datorită eficienţei sale manifestate în condiţii foarte diferite, imazamox a devenit cel mai important erbicid din întregul sistem de producţie Clearfield® din Europa. Aplicarea foliară postemergentă a erbicidului Pulsar® asigură controlul unui spectru larg de buruieni dicotiledonate şi unele monocotiledonate, iar prin acţiunea sa reziduală are şi efect asupra buruienilor care germinează mai târziu.

O perioadă de timp mai scurtă

Restricţiile privind rotaţia culturilor impuse de utilizarea erbicidului Pulsar® prevăd o perioadă de timp mai scurtă în comparaţie cu alte produse din grupa erbicidelor imidazolinone, datorită dozei reduse de aplicare a substanţei active, degradării mai rapide în sol şi absorbţiei radiculare mai reduse.

Erbicidul Pulsar® pătrunde în frunzele plantelor trecând prin cuticula cerată şi porii (stomatele) de pe suprafaţa frunzei. Erbicidul pătrunde şi prin rădăcini, odată cu apa absorbită din sol. Odată ajuns în rădăcină, Pulsar® este translocat în zonele de creştere ale rădăcinilor şi tulpinilor.

Pulsar® se aplică în doză de 1,2 l/ha, în postemergenţă timpurie, când plantele de floarea -soarelui au între 4 ş 8 frunze adevărate (14-18 pe scara BBCH). Erbicidul se foloseşe numai la hibrizi de floarea-soarelui de tip Clearfield ®, toleranţi la Pulsar®.

Combaterea optimă a buruienilor are loc în perioada de postemergenţă timpurie. Deşi speciile de buruieni foarte sensibile pot fi controlate şi într-un stadiu mai avansat, se recomandă combaterea buruienilor înainte ca acestea să diminueze potenţialul de producţie. În cazul în care se urmăreşte controlul lupoaiei aplicarea erbicidului nu trebuie făcută înainte de apariţia frunzelor 6-8 la planta gazdă (stadiul BBCH 16 – 18).

Prin combinarea noului sistem de producţie Clearfield® cu utilizarea hibrizilor de floarea-soarelui rezistenţi (la Orobanche), se rezolvă eficient problema combaterii parazitului, cu efecte îndelungate. Ciclul de viaţă al genelor de rezistenţă de la floarea-soarelui se prelungeşte, contribuind totodată la împiedicarea apariţiei rezistenţei buruienilor la erbicide.

Beneficiile sistemului de producţie Clearfield®

• Gamă variată de hibrizi performanţi şi stabili genetic pentru un bun management al riscului

• Erbicidul Pulsar® – soluţie completă împotriva buruienilor şi a tuturor raselor de Orobanche

• Fără probleme în rotaţia culturilor (cu condiţia respectării intervalului de semănat menţionat în recomandările de utilizare a produsului) • 5 ani de experienţă în România cu producţii mari şi profituri considerabile pentru fermieri

Tehnologia Clearfield® a fost lansată de BASF în România în 2005. Astăzi, un grup impresionant de companii din domeniul agriculturii, susţin şi dezvoltă această tehnologie. Activitatea de dezvoltare şi cercetare a companiilor de seminţe din Clearfield® Union are drept rezultat o gamă variată de hibrizi pentru un bun management al riscului.

Un interviu realizat cu directorul Departamentului AgroCredit din cadrul companiei Procera Agrochemicals România, Ing. Marian Ionescu.

Reporter: Cum a fost anul 2010 pentru programul de finanțare AgroCredit?

Ing. Marian Ionescu: În agricultură, fiecare an are particularitățile lui, niciunul un seamănă cu celălalt, dar făcând un bilanț al anului precedent, am observat rezultate foarte bune, atât în ceea ce privește procentul de recuperare înregistrat, comparativ cu suma finanțată în piață, cât și în campania de finanțare pentru culturile de toamnă în urma totalizării hectarelor finanțate, ceea ce indică un factor de mulțumire al colaboratorilor noștri și totodată încrederea mărită care ne este acordată de către fermieri. Anul trecut compania Procera Agrochemicals nu s-a rezumat doar la atingerea țintelor propuse în materie de finanțare a culturilor în cadrul programului AgroCredit, dar a câștigat foarte mult și prin calitatea resursei umane care s-a alăturat echipei, iar intenția noastră este ca în cel mai scurt timp să avem reprezentanți în toate zonele de interes agricol.

Rep.: Ce pachete tehnologice au avut cel mai mare succes?

M.I.: Sunt mulți factori care influentează vânzarea pachetelor tehnologice. Foarte important pentru succesul unui pachet tehnologic este factorul natură - nu ai niciun avantaj dacă oferta pe care o faci cunoscută în piață este una foarte avantajoasă, apreciată și dorită de colaboratori, dacă îți sunt nefavorabile condțiile pedoclimatice. Sunt sceptic atunci când văd că toți vânzătorii au spre promovare „cele mai bune produse și oferte”. De aceea sunt de părere că reacția cea mai bună la reclamă este puterea exemplului.

Cele mai reprezentative creșteri de suprafețe finanțate în cadrul programului AgroCredit le-am înregistrat prin recomandările făcute de colaboratorii noștri altor fermieri, oameni care au preocupări, așteptări și probleme comune și care nu au niciun fel de interes ascuns în a-ți vinde sau a-ți recomanda vreo rețetă de succes. Programul AgroCredit este alături de fermierii români de șapte ani, când am început finanțarea culturii de rapiță, datorită interesului manifestat de fermierii din ţara noastră pentru cultura plantelor bioenergetice, precum şi a tendinţei existente la nivel mondial de utilizare a surselor de energie verde şi regenerabilă.

Ulterior am adăugat pe listă finanțarea culturii de grâu, iar în primavara anului trecut, am conceput și pachete tehnologice pentru finanțarea culturilor de floarea-soarelui și porumb. Chiar dacă în cadrul programului AgroCredit finanțarea culturilor de floarea-soarelui și porumb reprezintă un capitol nou, pot spune că hibrizii noștri de porumb și floarea-soarelui rezistenți la erbicidele sulfonilureice au înregistrat rezultate notabile și prin promovarea lor de către directorii noștri de zonă și recomandările făcute de colaboratorii noștri, care au avut în cultură acești hibrizi, avem încredere că și aceste pachete tehnologice vor avea succes. Un argument suplimentar ar fi că, spre deosebire de celelalte companii, noi ne putem mândri cu un departament propriu de cercetare-dezvoltare (singurul de cercetare privată românesc) care răspunde cerințelor agricultorului român prin crearea de hibrizi autohtoni de floarea-soarelui și porumb, adaptați condițiilor din România.

Finanțare până la 25.000 de lei per modul

Rep.: Cum funcționează programul efectiv?

M.I.: Principiul de funcţionare se bazează pe un schimb de produse între Procera, Distribuitor şi Fermier: participanţii la acest program primesc credit din partea firmei Procera în produse (semințe și pesticide), urmând a restitui creditul din recolta obţinută. Finanţarea se face pe o suprafaţă de minim 20 hectare, denumită modul, în baza unui contract de vânzare – cumpărare şi finanţare a culturii, încheiat între cei 3 parteneri:

• Procera Agrochemicals – vânzător şi finanţator al culturii
• Fermierul – cumpărător şi beneficiar al finanţării
• Distribuitorul autorizat Procera – administrator al contractului şi cofinanţator al culturii

Finanţarea constă pe de-o parte în furnizarea unui pachet tehnologic complet (a cărui valoare este de cca. 10.000 lei), aferent suprafeţei de 20 de ha (modul) începând cu seminţele certificate şi terminând cu substanţele necesare tratamentului culturii.

De cealaltă parte, administratorul contractului (distribuitorul autorizat Procera) în calitatea sa de co-finanţator susţine acest program printr-o finanţare suplimentară (cca. 12.500 lei) aferentă fiecărui modul, constând în furnizarea de produse (semințe și pesticide), altele decât cele din pachetul de bază. Totalul finanţării primite de către Fermier din partea Procera Agrochemicals şi a Distribuitorului autorizat poate ajunge la suma maximă de 25.000 de lei per modul. Perioada de finanţare se întinde de la momentul furnizării seminţei destinate înfiinţării culturii şi până la momentul recoltării acesteia – în cazul culturilor de primăvară (floarea-soarelui, porumb) din martie-aprilie până în septembrie-octombrie, iar la culturile de toamnă (rapiţă, grâu, orz) din septembrie-octombrie anul curent şi până în iulie-august anul următor.

Negociem cu comercianții în favoarea fermierilor

Rep.: Cum resimte fermierul AgroCredit avantajele acestui program?

M.I.: Prin suprafețele pe care le finanțăm în cadrul programului AgroCredit, reușim să adunăm și să negociem cantități importante cu principalii comercianți de cereale și semințe oleaginoase, iar avantajul prețurilor obținute se întoarce către fermierii cu care colaborăm. În plus, Procera își asumă contractual o primă suplimentară acordată pentru contravaloarea debitului către Procera și către distribuitorul Procera, în valoare de 35 ron/to de floarea-soarelui (la pachetele PF 100 si PRO 229) și de 25 ron/to la celelalte pachete. Finanţarea nu wste purtătoare de dobândă (dobânda – zero) și se acordă fără niciun avans până la recoltare, când compensarea debitului înregistrat se face prin livrare de marfă. Un alt avantaj important, apreciat de fermierii noștri este asigurarea gratuită a culturii finanțate, la un nivel de 1000 de ron/ha, cu posibilitatea creşterii valorii asigurate prin plata suplimentară efectuată de către fermier, în aceeași termeni și condiții negociate de compania Procera, până la un nivel la care acesta dorește să-şi asigure cultura. Pe lângă toate acestea, produsul pentru tratamentul insecticid al seminței îl oferim gratuit și nu în ultimul rând, furnizăm suportul logistic contra cost, în vederea mutării în condiții optime a mărfii de la locul încărcării în camion, până la locul livrării într-un siloz agreat de comun acord.

Rep.: Am observat că programul se dezvoltă de la an la an. Ce aduceți nou în această primăvară?

M.I.: Pentru a arăta tuturor celor interesați că hibrizii noștri sunt competivi, din punct de vedere al potențialului de producție, cu oricare alt hibrid, am decis ca pe lângă hibrizii din portofoliul companiei Procera, să avem în ofertă și semințe și pesticide din portofoliul altor firme producătoare, prezente pe piața românească. Astfel am creat pachete tehnologice flexibile, care pot fi adaptate mai ușor la cerințele pieței locale. Concret, fiecare fermier își poate alege singur hibrizii pe care dorește să-i includă în cadrul pachetului tehnologic.

O excursie într-o destinație exotică

Rep.: Am observat că v-ați gândit la toate detaliile. Și în plus, înțeleg că pregătiți o surpriză fermierilor care participă la programul AgroCredit în acest an. Ne puteți spune despre ce este vorba?

M.I.: După un an de muncă și eforturi susținute din partea fermierilor noștri, suntem în continuare alături de colaboratorii noștri și îi invităm să participe la o excursie într-o destinație exotică organizată în luna ianuarie a anului 2012. Pragul de calificare în excursie este de 80 de puncte AgroBonus! Pentru fiecare modul achiziționat și achitat înainte de expirarea termenului scadent conform contractului de vanzare - cumpărare, se acumulează 8 puncte AgroBonus, iar pentru fiecare 1.250 lei credit suplementar folosit și achitat se cumulează 1 punct AgroBonus.

Punctele AgroBonus sunt valabile atât la cultura de porumb, cât și la cea de floarea-soarelui și bineînțeles se pot cumula. Acestea fiind zise, doresc să le transmit tuturor colaboratorilor noștri că ne-ar face o deosebită plăcere să îi avem parteneri în această excursie, în care să putem interacționa și pe alte planuri decât cele profesionale.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista