România va deveni numărul I în Uniunea Europeană pentru producţia de porumb şi numărul 4 pentru grâu, dacă va creşte cu 20% productivitatea pentru porumb şi cu 100% pe cea de la grâu, afirma Ziarul financiar. Acum, România este pe locul 2 la producţia de porumb şi pe locul 4 la grâu, în condiţiile în care randamentul la hectar este la jumătate faţă de cel al Franţei, conform datelor de producţie pe 2011 ale Institutului Naţional de Statistică (INS).
În 2011, cel mai bun an agricol al României din ultimii cinci, fermierii au recoltat în total 20,8 mil. tone de cereale, în creştere cu 24% faţă producţia din 2010, Productivitatea medie la hectar în România este însă la jumătate faţă de cea din Franţa sau Germania, doi dintre cei mai mari producători de cereale din Uniunea Europeană. Echilibrarea productivităţii pentru grâu sau porumb în România cu cea din ţările din vestul Europei este direct dependentă de investiţiile în sisteme de irigaţii, dar şi cele în utilaje agricole, seminţe, pesticide sau îngrăşăminte.
Anul trecut, producătorii români au recoltat 4,4 tone de porumb de pe fiecare hectar, în timp ce aceeaşi suprafaţă din Franţa a produs 8,7 tone. În total România a avut anul trecut o recoltă de 11,6 milioane de tone de porumb de pe 2,6 milioane de hectare, în timp ce Franţa a strâns 15,7 milioane de tone de pe 1,5 milioane de hectare.
Producţiile la hectar de anul trecut, atât în cazul porumbului, cât şi în cel al grâului sunt cele mai mari din ultimii cinci ani. Din 2007 până în prezent în conturile fermierilor români au intrat aproximativ 4 miliarde de euro pentru proiectele de investiţii pe fonduri europene. În 2011, agricultura a adus aproape 20 de miliarde în PIB, adică 6,7%.
Sursa: Ziarul financiar
România va trebui să absoarbă toţi banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană, dacă vrea să ceară Comisiei Europene sume mai mari pentru viitorul pachet, 2014-2020, a spus ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.
“Avem sume foarte mari, alocate de Comisia Europeană, şi, dacă nu vom fi capabili să le absorbim în totalitate, ne va fi foarte greu in perioada următoare, 2014-2020, să cerem sume consistente. Vor spune că vrem să le luăm, dar nu suntem în stare să le folosim”, a arătat Fuia.
Ministerul Agriculturii are o rată de absorbţie de peste 40% la fondurile europene. “Dacă privim la nivel de Guvern, e o rată bună, dar dacă privim la nivel european suntem în continuare pe unul din ultimele locuri” , a precizat Fuia, care şi-a propus ca în acest an ministerul să absoarbă 2,5 miliarde de euro, din care a atras deja în primul trimestru peste un miliard de euro.
Sursa: Capital
„Ziarul financiar” analizeaza investitiile daneze din Romania si Slovacia, care vor să facă o companie mare. FirstFarms, companie deţinută de investitori danezi, care operează o fermă de 7.600 ha în apropierea oraşului Buzău, vizează fuziunea cu alte companii daneze, care operează în agricultura din Europa de Est.
În România, investitorii danezi deţin împreună aproximativ 32.000 ha de teren agricol, adică 4,5% din totalul suprafeţelor controlate de străini, potrivit unor informaţii ale Ministerului Agriculturii. Cele mai mari proiecte sunt cele făcute de familia Raunsing, prin intermediul Ingleby, companie care controlează pe plan local 10.400 ha lângă Lugoj, în judeţul Timiş. În urmă cu doi ani, Ingleby a plătit 8,2 milioane de euro pentru a achiziţiona 2.000 ha de teren, utilaje şi clădiri de la FirstFarms. În prezent, FirstFarms are în România 7.500 ha de teren, cu o valoare de 14,8 milioane euro.
Din suprafeţele lucrate, 40% sunt cu grâu, alte 25% sunt cu rapiţă, iar restul cu floarea-soarelui şi orz. FirstFarms a încheiat 2011 cu afaceri de 17 milioane de euro, în creştere cu 54% faţă de 2010. Pe lângă operaţiunile din România, FirstFarms mai operează o fermă de 2.700 de vaci şi alte 8.300 ha, cea mai mare parte luate în concesiune.
Tratarea cu un insecticid al seminţelor de porumb şi floarea-soarelui, ce urmează să fie semănate, reprezintă o condiţie de bază pentru obţinerea unor culturi sănătoase şi performante.
Cei mai păgubitori dăunători, cum ar fi viermii şarma (Agriotes spp.), răţişoara porumbului (Tanymechus dilaticollis) sau viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera) pot fi combătuţi cu succes prin tratamentul seminţelor înainte de semănat.
În acest context, ALCEDO vă recomandă folosirea produsului NUPRID AL 600 FS.
Acesta este un insecticid sistemic, cu acţiune de contact şi prin ingestie. Fiind aplicat pe sămânţă, pătrunde rapid în bob şi este translocat în plantele aflate în curs de răsărire şi creştere. NUPRID AL 600 FS este compatibil cu fungicidele omologate pentru tratarea seminţelor destinate însămânţărilor. Când se aplică în amestec cu fungicide şi/sau cu fertilizanţi starter lichizi (cum este MICROFERT-U), cantităţile de apă recomandate pentru a fi adăugate/tonă de seminţe trebuie reduse corespunzător, sau, după, caz, nu se mai adaugă, pentru evitarea consecinţelor negative ale supraumezirilor.
Înainte de deschiderea Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest, în perioada 4-5 aprilie are loc Concursul Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice Vinvest. Anul acesta au fost adunate 129 de probe de vin, de la 21 de producători. Cele 129 de probe provin de la 40 de vinuri roşii, 74 de vinuri albe, 9 vinuri roze, 4 vinuri spumante şi 2 de vinars.
Juriul este format din 7 membri, experţi degustători. Fiecare probă de vin poate primi maxim 100 puncte din partea unui jurat. Din cele 7 note, se elimină extremele, iar din cele 5 rămase se face media aritmetică, care este nota finală. Fişele de degustare sunt elaborate dupa modelul Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV).
Maximum 30% dintre probele participante vor primi medalii de aur şi de argint, iar una singură va fi distinsă cu Marea Medalie de Aur.
Sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 11.00, în sala expoziţională a Salonului VINVEST, va avea loc decernarea medaliilor şi înmânarea diplomelor pentru probele câştigătoare.
În aceste timpuri de criză, Programul “Hrană pentru săraci” va continua şi după anul 2013. Comisia Europeană va acţiona la cererea Parlamentului European în această direcţie, a spus comisarul Olli Rehn.
UE va continua să-şi manifeste solidaritatea cu cei care nu pot să-şi asigure hrana pentru ei şi familiile lor. 18 milioane de oameni, mai ales copii, din 20 de state membre UE, depind de acest program, iar 43 de milioane de oameni sunt în pragul sărăciei.
Programul va trebui finanţat de Fondul Social European, a adăugat comisarul Rehn. În februarie 2012, programul a fost prelungit până în 2013, la presiunea membrilor Parlamentului European, care au cerut propuneri legislative de la comisie.
Comisia Europeana a adoptat pe 30 martie un comunicat privind “Masuri de promovare si actiuni de informare privind produsele agricole – strategie pentru promovarea “gustului European”. Comunicatul este a doua etapa in promovarea politicilor de reforma, care vrea sa faca agricultura si sectorul alimentar unul dintre cele ami competitive si dinamice domenii.
Dacian Cioloş, comisarul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a spus că UE are posibilitatea să-şi creeze o agricultură dinamică, care să facă profit pe pieţele lumii. Exporturile reprezintă acum peste 100 miliarde euro, dar pot fi mărite considerabil. “Acest scop trebuie realizat printr-o strategie de optimizare a produselor”, a adăugat el. Obiectivele noilor politici sunt: valoare europeană, programe cu mare impact, management mai efficient, unificarea modalităţilor de promovare.
Comunicatul este o continuare a adoptării, în iulie 2011, a “Green Paper” privind măsurile de informare şi promovare a produselor agricole. Bugetul de promovare a produselor agricole şi alimentare europene a fost de 47 milioane euro în 2011 şi de 55 milioane euro în 2012. În perioada 2001 – 2011, au fost aprobate 518 programe, cu o durată de 3 ani fiecare, cu un buget total de 576 milioane euro din bugetul UE.
Ministerul Afacerilor Externe din România a organizat, în 29.03, conferinţa “Politici UE la Marea Neagră - consolidarea cooperării regionale”, la care a participat şi Maria Damanaki, comisar european pentru Afaceri Maritime şi Pescuit.
În expunerea sa, Maria Damanaki a precizat că e greu de găsit o hartă a Mării Negre, ceea ce e semnificativ pentru identitatea zonei.
“Marea Neagră este un bazin UE de cinci ani şi trebuie să avem o gândire strategică privind rolul acestei zone în regiune.” Două ţări membre UE - Romania şi Bulgaria - au graniţe la Marea Neagră. Politica maritimă şi pescuitul sunt o bază pentru cooperarea regională şi pot stimula economia ţărilor respective.
“Romania şi Bulgaria, care sunt cele două legături UE cu bazinul Mării Negre, au numai de câştigat din cooperarea maritimă reciprocă - de la conservarea resurselor la coridoarele de transport, de la păstrarea apelor curate la turism”.
Maria Damanaki şi-a exprimat intenţia de a organiza la Bucureşti, în noiembrie 2012, o conferinţă cu toţi factorii implicaţi - publici şi privaţi - în activităţile din bazinul Mării Negre.
Până atunci, “România trebuie să-şi îmbunătăţească gradul de accesare a fondurilor europene pentru acest domeniu, care e foarte mic”, a mai spus comisarul european.
În perioada 26 - 29 martie 2012, la Barcelona, Spania, a avut loc unul dintre cele mai importante târguri internaţionale pentru produse alimentare, “Alimentaria Barcelona”, la care România a participat sub sloganul “Romanian Taste”, cu pavilion naţional, organizat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine şi Romalimenta.
În pavilionul românesc, pe o suprafaţă de 464 mp, au expus 40 de companii româneşti de profil.
La acest târg, au expus peste 4000 de companii, dintre care 1300 de companii au fost din 75 de ţări.
Ministerul Agriculturii din Spania a decis să solicite ajutor financiar de la Comisia Europeană pentru a combate efectele secetei prelungite, informează El Pais.
Ministrul spaniol al Agriculturii, Miguel Arias Cañete, discută cu omologul său portughez pentru a face front comun în fața Bruxelles-ului, în vederea acordării ajutoarelor prevăzute în Politica Agricolă Comună pentru 2012. Guvernul spaniol dorește ca, pe termen scurt, executivul comunitar să plătească în avans subvențiile agricultorilor, care se ridică la 7,5 miliarde de euro anual, din care 5,5 miliarde sunt subvenții directe la hectar. Spania este al doilea mare beneficiar de subvenții agricole de la bugetul UE, după Franța.
Între octombrie și martie, în Peninsula Iberică a căzut o cantitate redusă de precipitații, dar pagubele înregistrate de fermieri nu se pot încă evalua. ”Situația nu este dramatică, dar este îngrijorătoare”, se arată în documentul Ministerului Agriculturii.
Sursa : Capital