Gămanul, gurmandul, gurmetul sau cum s-o mai fi numind el (ex.: nesătul, haplea, pohtitor, tânjitor) este în general un personaj, căruia, dacă-i plac bucatele pascale, nu se prea satură cu fărâmița de drob croșetată din dinlăuntrul sacrificatului și râmnește la ditai drobul care, dacă s-ar putea, ar trebui să fie cât miaua. Io știu cum i-ar putea fi ostoită pohta și am să-ți zic și ție, așa din milă creștinească față de apropele truditor la coada tigăi. Dintru începuturi să știi că-i ostenitor, da' merită și multe vorbe de laudă îți vor aduce prietenii, că te văz să infuleci singur, ori să-ți împarți osteneala cu neprieteni.
Începe cu neguțatul sacrificatului, de la mocan, nu de la taraba măcelarului, că poți să ți-l alegi. Miel înțărcat. Batâr oleacă de bot în iarbă să-și fi băgat, să aivă carnea mai învârtoșată. După ce-și dă duhul (e bine să tragi cu ochiul în altă parte, să nu ți se puie pe retur când îl așterni în blid), spune-i cremenalului să ți-l jupoaie cu țava și când o fi să-i dea afară cele firești, să nu-ți spintece coșul pieptului, cum fac 99,999 din o sută de ciobani. Ia și mațele ăle subțirele. Evident, nu uita de toate ălealante de se află pre predinlăuntru. Ficați, rinichi, inimă, plămâni, splină. Prapurul poți să-l lași la jupân, că n-o să ai nevoie. Treci pe la căsăpie și dacă mai găsești un ficat de miel, vreo doi rinichi și o inimă, agață-le. Nu găsești? Ia de păsărică, că nu s-or certa! Ficați măcar. Împle papornița cu vreo… snopi de ceapă verde (da' snopi voinicești, nu legăturici pintru codanele de ies sara la pârleaz, întru păcatul gurii!), altele de usturoaie (io iau și leurdă), vreo doi morcovi mai înfoiați, două cepe de apă, evident de stânga, o țelină ca pe pumnișor de făt. De la taraba cu verzituri, niște mărar, că cimbru uscat nu crez să n-ai. Petrunjei. Dacă nu ai prin ogradă (de un' să ai, că ești cam balconist de felul tău!), ia ouă cocoșite, că-s mai tari în snagă și n-o ieși drobul stresat! Nu te uita în pungă, bagă-te și slugă la precupeață, numai ia o poală. Sare, piper, ienibahar și vreo două cuișoare ț-or fi rămas de la pregătitul râmătorului. Așijderea un praf de nucșoară. Ia și-o jimblă, zăcută pe vatră, dacă se poate. Restul neguțelilor nu mă interesează, da' nu te iert dacă uiți de un bălan feciorelnic, zăcut pe doagă preț de un cincinal și tras la sticlă, sub acoperământ de fată mare. Cât? Cât poți căra, că-i sprințar și nu-ți rupe mîinile.
Ajuns acasă, dă măruntaiele în vreo două ape neîncepute și cufundă-le'n a treia, neîncepută așijderea, da' uncrop, cu sare, piper boabe, ălealante miroase și o crăcuță de ciumbur, pe care crescură fro două foi de dafin. Morcovii, țelina și ceapa țintuită-n cuișoare. Foc de bîrfă. Bagă și mațele cele subțiri, spălate și pe față și pe dos, alături de ciumpăvituri de carne căzută din cuțit, la cinătuire. Aici să ai grijă. Ferește cu băgare de seamă pereții burții, taie șira cam prin dreptul pulpelor din spate, dejghioacă pulpele din față de la încheietura spetei, retează gâtul de la junghietură. O să-ți rămâie coșul pieptului și mușchii (vorba vine), burții. Prav de sare, prav de ciumbur și lasă-le să se nuntească, până le-o veni vremea. După câteve clocote vârtoase stâmpără fiertura cu un pahar popesc de bălan și las-o să se aburească. Scote la reveneală și tabără cu satărul pe toate ălea de fierseră, da' știi cum să le faci? Bob de orez. Y compris carotele și țelina. Ceapa o poți lepăda. Te blestem să bei apă plată, dacă le arăți mașina de tocănițat. Așijderea, căpița de ustoroie și cepe verzi. Spulberă din încheietură (poignet, zice franțuzul) mărarul și pătrunjelul. Pune totul într-o tingire pântecoasă, amestecă cu delicatețe, parfumează cu piper rășluit, praf de sare, oleacă de nucușoară, unii pun și grăunțe de chimion, da io, nu. O pospăială de ciumbru, dacă vrei. Io pui cimbrișor, de unde-i mai moale. Dacă amestecătura-i prea uscată vâră câteva nuci de unt. Dacă-i de la mă-sa, oaia, îi și mai de ispravă. O lingură, hai, două de muștar franțozit (Dijon, bre, crescut lângă hrean!) dacă-ți place. Io zic să-ți placă! Miez de jimblă tras în lapte! Evident, stors. Strică nește ouă! Câte? Habar n-am, că totdeauna îmi pare că nu-s destule. Un coniac mic (trei dețuri), zăcut îndelung, nu-i strică. Ba din contra! Ori un păhărel din bălan. Merg și amândouă pe principiul complementarității. Osteniși cu amestecatul? Treci la hodină, răscocând oarece ouă. Vreo patru-cinci, dupe miel.
Ia carcasa coastelor, îndes-o cu amestecătura, pitește în ea, din loc în loc, fruptu' găinii, decojit bun înțeles și dat ăl mult pe din două. Strânge peste umplutură pieile burții și coase-le una de alta, bob mășcat. Pospăie cu sare și piper rășluit, unge cu oloi de soreancă, ori unt, bagă în tingire pântecoasă, cu o zamă înfrățită (o parte fiertura măruntaielor, o parte vin bălan) bașca vreo două crăcuțe de busuioc, pentru nădușeală. Coperită, la foc de superbârfă! Io o bag în cuptiorul de pită, da' tu o poți băga la cuptorul aragazului, țipluită strâns, să nu-și piarză năduful. Preț de vreo două ceasuri și mai bine, să se închege ouăle până în mijlocul-mijlocului și să se pătrunză  miroaznele. Dă deoparte țipla și dă-i smalț auriu, tot la cuptior, sub foc sprințar. Pe amândouă părțile. La reveneală, pă pardon de lemn, să se scurgă și să se zvinte. Taie, când îi rece, dupe coaste, felii mășcate, pe pohta gămanului, pe care să le dai la masă lângă căpițe de ridichiuțe rumeioare, snopi de cepe și usturoaie, o sălățică de marole stropite cu limonie și oloi de maslină, ori, de te ții cu nasu'n bagdadie, sălățică de andive. Pîine ardelenească cu cartoafe, proaspătă, că mesenii nu s-or uita taman acu' cum le-a crește burdihanu' (deși n-ar fi rău!). Pentru deschidere de pârtie o țuică de Novaci cu iz de migdală, tras din sâmburi și vreo... ulcele din bălanul de-l neguțași, pentru lunecare și capac. Unii zic de-o roșioară, spre foncèe. O fi! Da' io tot la bălan o să rămân, să nu-mi cauzeze colorul, la tensiune.

Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti (International Wine Contest Bucharest – IWCB), organizat sub patronajul OIV (Organizația Internațională a Viei și Vinului) de către  ONVPV (Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Viti-Viticole) şi ADAR (Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România)  este cel mai important concurs de vinuri din România, fiind unul dintre cele aproximativ 20 concursuri internaţionale recunoscute de OIV.
România îşi respectă astfel statutul de membru OIV.
Cu ce se deosebeşte acest concurs de altele din ţară?
Fiecare panel de jurizare  are în componenţă invitaţi din străinătate care se alătură echipei de judecători  români, membri ADAR (Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România ). Toţi juraţii sunt membri agreaţi / supervizaţi de către OIV
OIV deleagă un observator pentru întreaga perioadă a Concursului
Nu în ultimul rând, confirmarea rangului înalt al Concursului este dată de participarea, ca Preşedinte de onoare, a  D-lui Prof. Univ. Viorel Stoian,  mentor incontestabil al mai multor generaţii de degustători.
Care sunt beneficiile pe care le aduce „sectorului”?
Asigură vizibilitate vinurilor româneşti de calitate, în competiţie cu vinurile internaţionale
Pe lângă Diplome şi Trofee se atribuie însemne autoadezive pentru sticle, care sporesc atractivitatea produselor la vânzare
Concursul potenţează influenţa României în această zonă a Europei
Prin popularizarea rezultatelor şi activităţile complementare se instituie un cadru coerent pentru informarea consumatorului
Sunt stimulate meserii din industria ospitalităţii
Invitaţii din străinătate sunt şi jurnalişti care duc mesajul României viticole în afara graniţelor, pe pieţe importante

Pentru 2012, Concursul Internaţional de Vinuri Bucureşti îşi propune să atingă recordul absolut de probe.
Aşa arată, schematic, Concursul Internaţional de Vinuri de la Bucureşti.
Semnul distinctiv al acestei întreceri este paharul.
Şi nu „paharul cu visuri”, ci paharul din vis. Un vis al unor oameni entuziaşti, care cred că România îşi poate reclădi instituţii importante, cu care să îşi ocupe locul potrivit în conştiinţa publică universală.

Vă invit să sprijiniţi IWCB 2012 (www.iwcb.ro) , ca semn al voinţei noastre de a acorda şanse reale pentru o viaţă mai bună celor care lucrează cu vinul, fie că sunt agricultori, oenologi, furnizori de servicii, publicitari, lucrători HORECA, samd.
Viitorul generaţiei tinere se clădeşte azi!

Cătălin Păduraru

MIHAI EMINESCU
ÎNVIEREA

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.
C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.
O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
"Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,
Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg"
Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.
Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:
"Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie unuia,
Primindu-l cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă neamuri,
Cântând Aleluia!
Christos au înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Hai să trăieşti bine şefu’! Cu băgare de seamă, să nu te vază toţi, că te cată adeneu’ dă facturili dă icre. De ce trăieşti? Unde trăieşti? Din ce de trăieşti, pă vremile ăştia de receziune, când nice viermii de rahat (să mă ierţi!), nu se ajunge să trăiască? Şi rahat (să mă ierţi!), ie destul. Cu cine trăieşti, n’o să te întrebe decât ăl mult, muierea, că pe ea o roade. Şi muierii n-ai ai răspunde, că cum te pui cu ea în gură, că cum ţi’o’ntoarce, dă rămâi fără apă’n jghiab. Bine că’mi adusă’i aminte! Bre! Luminează-mă şi pe mine! Ce’l apucă pă Nea Traian să promulge (le am cu radicalele), lege aia cu violenţa în famelie? Adicătelea io, pă persoană fizică, ca’ cum ar veni, nu mai am voie să-mi bat muierea, în gură, ca pe coasă? I’adevărat? Ce faci, de-un par examplu’, când vii acasă, în zi de post, pe nepusă masă şi o găseşti întinsă. Masa, bre! Ciorbă de găină bătrână, puicuţă’n proţap, mojdei, poale’n brâu. Plăcinte, nu ce-ţi umblă ţie p’in galavaua aia perversă! Bun înţeles, zaibăr d’ăla, de nu iese decât cu foarfeca? Ce faci, te întreb io? Caţi p’in şifoner, p’in  aplecătoare, p’in iatac, sub laviţă, în tronu’ de bucate, în pătul? Nuuuu? Nice vorbă? Nu’i bărbăteşte, başca că’ţi faci de râs moşii şi strămoşii!  Aşa că pui mână de la mâna şi repari maşina de spălat în mod tradiţional, cu vreo două scatoalce procopsite (vorba vine, două), că ştie ea de ce. Punct şi de la capăt. Că doar n’o să strici o căruţă dă maţe, pentr’un vânt (să mă ierţi, da’ aşa vine de-o vorbă!). Ţ’spui io, că’s mai puriu, nu dănac ca alde Matale!
Mă luai cu vorba! Pune de-i dă on telefon la Domnu’Dan, ăla cu partidu’ dede, şi zâi să baje’n programu’ de ilectorale (locale, parlamentare şi de preş), abrogarea legii (ţ’am zis că le am), de’o greşi Nea Traian (să mă ierte, da’ o greşi!). Bre! Până şi Ăl de Sus zice că fimeia tre’ să se supuie bărbatului şi veni el să spuie altminteri. Acu’ nu chiar el-el, da’ nici aşa, să înghiţă tot ce-i pune ăştia pe biuro! Te pomeni c’o semnă ca primarele. Cre’ c’asta se întâmplă, că altu’fel nu ne’a fi amăgit tomna iel, care-le-i barbatu’barbaţilor şi a unei bune părţi dintre muieri. Dacă dedeul o să facă ce ţ’am zis, o să binemerite dă la toţi alegătorii pă parte bărbătească, başca pă parte muierească. Nici iele nu ie de acord. O întrebai pe a mea, într’un sondaj de opinie emparţial, fără marjă dă eroare ca la alţii, şi-mi zâsă că de unde n’o  altoiesc, batâr cu o scatoalcă pă decadă (de zâle, nu de săptămâni!) intră la bănuieli şi are un filing dă sâmţământ, că bulendresc p’in alte ogrăzi. Dacă n’o să vrea parlamentarii (deşi crez că Domnu’ Dan nu s’o uita’n gura lor, ca proasta’n…lemne!), zâi s-o revizuiască (bun e şi goagălul la ceva!) şi s-o adăugească. O escepţie, acolo! Adicătelea, vreo ics – ghionţi sub coaste, igrec – dupaci dupe ceafă, zet - reteveie pă schinare (nu’lopeţi la felinare, nu smetii la vorbitor,  nu carabe la pateu, că oameni suntem!), să se reţie ca dovezi dă iubire veşnică, ieventual măsuri preventive (că prevenţia e mama lu’ tratamentu’!), pintru supţinut focu’n caminata,  cum zicea strămoşii noştri pecinegii şi cumanii.
Mă luai cu vorba! Tot veni vorba dă Dom’ Dan! Vorbeşte cu iel, ori cu Dom’ Condurăţeanu (că ştiu că-i cunoşti!), să mai bage în cărţi pintru foncţia dă şef la "Averea Poporului". Adicătelea de ce altul şi nu io? Ce? Nu-s eligibil ? Ascultă aici! Den popor sunt, că-s prima generaţie dă încălţaţi den familie. Şcoală am: şapte primare (că la vremea mea atâtea era obligatorii), patru la comasat, bacalaureat la apelu’ dă seară, patru universitate cu suspendare, postuniversitare cepeca (înalte studii pintru ochi, timpan şi goarnă), formare profesională pă tot parcursul vieţii (e evident nu?). Persecutat dă toate regimurile post aglomeraţie (fără escepţie) sunt, de am ajuns din ăl mai ăl reprezentant al clasei muncitoare, poştar, foncţionar dă stat, pătură socială defavorizată, cum ar veni. La manageriat averi ce să mai vorbim? Ţaiss, ca să zic aşa! Crezi că sereleul nevesti-mi (Tradişionalciordidproduct), dacă nu ieream io manager cu aprovizionarea, ar fi fost în toptenul tarabelor de pe trotalele Oborului? Nu crez să fie fro problemă cu alegerili. Dacă mă lasă la butoane, promit să-l fac pă Domnu’ Dan şi Papă la Roma cu 99,999% (oleacă de contra dă bine la democraţie!), cât ie iel dă ortotox, că la esperiza de-o am în alegerile dă la Consiliul Oamenilor Muncii (n’ai de un să ştii ce-i ăla!), pot să aleg on peşte ca purtător de vorbe, mai ceva ca grecoteiu’ ăla de beu cucută (îmi zisă dă iel on penzionar, de-i duc io penzia dă handicapat, că’i cam dus cu capu’, de când le luă empozit şi le tăie recompensatele!).
Gheorghe
P.S.  Să-mi transmiţi orgent ce zisă Dom’ Dan, să-mi trag neşte sigle pe endespensabilii de-o să-i dau dă material ilectoral, că de când cu ciocoii, rămăsără rumânii fără de ismene’n … (nu poci să zic!).
Acelaşi

Vorba ceea: “întreabă că aşa mai înveţi şi tu ceva”, De fapt, acesta este rostul convorbirilor periodice pe care le am cu dr. ing. Dimitrie Muscă, nu numai că este directorul (sau mai bine zis cel mai cel mai...) de la Combinatul Agroindustrial Curtici, dar şi al Combinatului tot Agroindustrial de la Olari, este, însă şi un bun reporter, dar mai ales un expert în ştiinţe agronomice. Expertiza şi-a câştigat-o într-o îndelungată practică agronomică pornită de la simplu la complex. Ce îmi place la domnu’ Mitru, că şi în prezent este capabil să înveţe tot ce este nou în agricultura mondială şi chiar din cea românească. De data aceasta, am revenit cu o mai veche întrebare pe care i-am pus-o, nu numai eu, ci şi alţi redactori din publicaţiile de specialitate, este vorba despre pământul nelucrat:
- Am auzit tot de la voi din presă că s-au stabilit amenzi pentru pământul nelucrat, mi-a răspuns imediat domn’ doctor. Nu este treaba mea să fac ordine în agricultura României, treaba mea este să-mi menţin culturile SĂNĂTOASE. Pentru aceasta fac eforturi financiare destul de serioase, uneori chiar în plus.

- Ce înseamnă cheltuieli în plus?
- În plus acolo unde am vecini cu pământ nelucrat!

- De ce tocmai acolo?
- Tocmai acolo se adună din belşug bolile şi dăunătorii cerealelor, care trec şi în zonele plantate. Eu nu pot să tratez şi zonele nelucrate dar măresc, preventiv, cantitatea de substanţe împotriva bolilor şi a dăunătorilor. Eu nu sunt împotriva terenurilor lăsate în CONSERVARE, sunt împotriva celor pe care îl lasă PÂRLOAGA;

- Terenuri nelucrate şi lăsate pârloagă de cumpărători “pribegi aduşi de vânt” şi pentru care au primit subvenţii de la UE cu care şi-au amortizat cheltuielile pentru supărarea (mai bine zis înşelarea) proprietarului român.
- Întrebarea se pune: cine-i prostul şi cine-i profitorul? Ce zici, d-le reporter?

- În niciun caz cel care cere! Cum este, însă, cu arderea miriştilor, v-aţi schimbat opinia?
- Nici vorbă! Arderea, dar controlată, a miriştilor înseamnă în primul rând mai puţină otravă în pământ, înseamnă o cultură mai sănătoasă, înseamnă economie în bugetul de cheltuieli al fiecărui fermier. E clar?

- Pentru mine e clar demult pentru alţii... Să-i iertăm, că doar suntem CREȘTINI!!!

M. M. Mihail

Aş vrea să îl văd şi eu pe ăla care să nu recunoască un “păcat” al copilăriei petrecută la ţară. Despre ce e vorba? Păi, despre fumatul măcar a unei ţigări făcută din hârtie de ziar şi mătase uscată de porumb. Hai, nu ziceţi că n-aţi făcut-o, că nu vă cred. Şi, oricum, după atâţia ani, fapta e prescrisă.
Cât despre vinovăţie, mai rămâne de discutat dacă aceasta există ori ba. De ce aduc acum vorba de respectivul “păcat”? Sper că şi la începutul acestor rânduri şi în această clipă a lecturii aţi remarcat ghilimelele...
Ei bine, pentru că mai deunăzi mi-am reamintit că, mai an, o comună gorjeană, în ceea ce priveşte materia primă pentru fumat, a intrat deja, cu deplin succes, nu numai în Europa, dar, mai mult, chiar şi în America de Sud, mai ales în Columbia. Pe ce te bazezi? Îl aud parcă pe Moromete. Pe aproape 30 de kg de haşiş – rădăcină de canabis, adică cânepă indiană cum i se mai spune, drog cu alte cuvinte – găsite în saivanul unei ferme din comuna Runcu.
Aşa încât, fraţilor şi cumnaţilor, semnele procopselii sunt deja clare, fără putinţă de contestat: copiii noştri nu vor mai inhala fumul puturos, ori delicios, depinde de gusturi, de mătase de porumb – ca odrasle de ţărani proşti ce se aflau – ci aroma “binecuvântată” de visat cai verzi pe pereţi – în calitate de fermieri capitalişti ce vor deveni. Dacă vor apuca, desigur! Pentru că, fără nici un fel de excepţie, drogurile nu iartă.
O statistică destul de recentă arată că peste 20% din elevii români folosesc narcoticele. Iar moartea albă nu cruţă pe nimeni.
Cât despre faptul că recolta de otravă produsă de un agricultor autohton “cu iniţiativa” asta nu înseamnă deloc că alte tentative de a ne face să intrăm cu ambele picioare înainte în aşa zisa lume bună nu vor mai exista.
Atenţie, deci, cât nu e prea târziu. Dacă nu cumva nu e deja prea târziu!

Iartă-i Doamne, acum în această lună de mare sărbătoare a creştinătăţi, pe cei care au distrus ţara şi mai ales agricultura României. Iartă-i şi dă-le ce îşi doresc: bani în cap şi minte în pungă. Au făcut dreptate în numele poporului şi au împărţit suprafaţa în trei jumătăţi egale. Cei mai optimişti se vaită că vom ajunge să cerşim. Nici vorbă, pesimiştii, zic şi mai şi punând întrebarea “De la cine vom cerşi?... Despre asistenta medicală de la sate folclorul contemporan a găsit soluţia dând exemplu o băbuţă care a intrat într-o farmacie şi a cerut ceva ieftin şi eficient pentru dureri reumatice. I s-a recomandat un plasture. “Şi unde îl pun maică?” a întrebat băbuţa. “Pe gură” Acesta este tratamentul RECOMANDAT de ministerul şi specialiştii din Guvern. Am căutat pe acea bătrână şi am întrebat-o cum să răzbun nepăsarea faţă de dânsa, faţă de bătrânii şi bolnavii ţării? Iată ce mi-a răspuns:
- Maică, fii înţelept, că dacă cineva aruncă în tine cu o piatră, tu să arunci în el cu o floare. Te sfătuiesc, totuşi, să te asiguri că floarea este în ghiveci!...
- Aşa să fie!!!
Din nou tot de sus, aflu că au descoperit apa caldă, în traducere pe limba mea de prost cu studii superioare, înseamnă că STATUL ROMÂN a subvenţionat cu bani grei, adică cu EURO, pământul pârloagă. O scuză (nu găsesc termenul de comparative are fi nevoie de un adjective la superlative) găsită la moment: cică aşa se întâmplă şi în alte ţări ale UE. Ce este aceasta? PROSTIE SAU HOŢIE său şi una şi alta? Scriam că numai în judeţul Timiş am văzut mari suprafeţe cultivate cu PÂRLOAGA”. Hei, şi prostul scrie hoţii fură, fie că sunt românaşi dar mai ales excroci versaţi din UE, care au cumpărat pământ şi şi-au scos cu profit investiția făcută. Halal!...
Nu uit să vă reamintesc, oameni buni, că în faţa lui Dumnezeu suntem toţi uniţi, numai în viaţa de zi cu zi ne învrăjbim. De ce?... Reamintesc, totuşi, că Sfânta Scriptură spune: “Ajută-te singur, ca să te ajute Dumnezeu.” Marele ajutor însemna unirea forţelor tuturor agricultorilor. Vă comportaţi de parcă aţi avea orbul găinilor şi nu observaţi că cei care ne-au vrut şi ne vor binele tot ni-l ia şi ni-l ia, cu ajutorul celor de SUS (puşi ori aleşi). De hrană au nevoie şi bogăţii, daţi-le păpica şi luaţi-le banii! Cu bani vă luaţi maşini agricole, vă faceţi case solide nu de chirpici sau paiantă. Gândiţi-vă că aceasta nu v-a spus-o cel care semnează...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

Deunăzi m-am întâlnit cu un prieten - întâmplare rară, în ciuda faptului că suntem aproape vecini - care știind că sunt prins în această formă de „trafic” cu impresii și opinii ale oamenilor preocupați de agricultură, s-a grăbit să îmi transmită și propria-i imagine asupra fenomenului, chiar la nivel global. Așa „am aflat” că tot ce se produce azi este otravă, că de vină pentru asta este marea mafie a chimicalelor deîmpreună cu marile ferme, că singura șansă de scăpare este agricultura ecologică sau asocierea tacită a fiecăruia dintre noi cu un mic producător pe baza încrederii că acesta nu folosește tehnologia rău-intenționată de care îmi vorbise. Aproape că nici nu am încercat să îl contrazic, mai ales că nici nu sunt specialist în vreuna din ramurile agriculturii, și oricum știam că nu voi reuși, era ferm convins de dreptatea sa. Apoi nici nu prea aveam timp, prietenul se grăbea la piață, unde îl „aștepta” un „tataie” cu produse „curate”.
De altfel, opiniile lui nu îmi erau necunoscute, teoriile acestea circulă intens pe internet. Primesc nenumărate email-uri cu astfel de „avertizări”. Argumentele sunt implacabile, iar limbajul folosit pare venit din partea unor oameni bine documentați.
Sunt câteva ținte spre care se îndreaptă tirul acestui adevărat război mediatic: toate produsele chimice, biotehnologia (cu ale ei „mutații”), industrializarea (a zootehniei mai ales), și industria almentară. Ce interese stau în spatele „tunurilor” nu știu sigur, presupun doar și de aceea nu spun pentru că nu pot proba. Un lucru e sigur: nu iese fum până nu se face foc.
Privind dintr-o altă perspectivă, vreau să atrag atenția că orice produce omul pe pământ este, în mai mică sau mai mare măsură, defect. Perfecțiunea este un atribut exclusiv al lui Dumnezeu. Iar defectele stau să le numere dracii, pentru că îi bucură orice este greșit. Și îi mai bucură ceva: spaima oamenilor, angoasa, disperarea. Inducerea prin orice mijloace a acestor stări reprezintă preocuparea esențială a lor.
Noi ne facem probleme legate de integritatea produselor pe care le cumpărăm de la piață. Sunt nocive! Sunt dăunătoare sănătății! Nu știu care substanță remanentă într-o oarecare legumă e de natură să ne grăbească sfârșitul. Să ne chinuie existența. Posibil să fie așa. Dar ce vom face? Ne vom închide într-un clopot de sticlă? Pe de altă parte nu ne gândim nicio clipă dacă nu cumva lipsa noastră de cumpătare n-ar fi mai dăunătoare decât orice substanță chimică. Ne oripilează condițiile în care sunt crescute animalele în marile „uzine” zootehnice. Dar nici un moment nu am stat să ne întrebăm ce îi determină pe proprietarii acelor ferme să caute soluții din ce în ce mai productive. Nu oare disperarea cu care cumpărăm peste putința noastră de a consuma? Dacă nu am vrea să luăm mult am putea să plătim corect munca suplimentară, depusă pentru a crește nu știu care animal, în condiții mai aproape de mediul lui natural, sau pentru cultivarea cine știe cărei culturi. Valoarea unui produs eu cred că este dată, in primul rând, de cantitatea de muncă umană pe care o înglobează. Aduni participarea umană și împarți la numărul de produse obținute. La aceasta adaugi, firește, și valoarea intrinsecă a materiei prime folosite, dar asta e altă discuție. Problema este că ceea ce spun eu este valoarea reală a produsului, nu și cea de vânzare. Piața dictează prețul. Aici vin la concurență produsele obținute în condiții industriale, cu o participare redusă a omului și cele pe care mâna plină de căldură și iubire a ființei asupra căreia Dumnezeu însuși a suflat suflare de viață, și pentru care Hristos, Fiul lui Dumnezeu s-a răstignit pe cruce, și asupra căruia Duhul Sfânt se revarsă, mâna acestuia, spuneam, le-a lucrat. Ce va alege mulțimea de cumpărători - formată tot din copiii lui Dumnezeu, dar risipitori peste măsură - firește, prețul cel mai mic. Cine-i poate condamna? La exterior toate sunt la fel. Carnea arată identic, grâul cu nimic nu diferă. Doar prețul. Cine va deschide ochii acesteia? Mulțimii, zic. Cei care știu cum merg lucrurile. Cei care, întâmplător sau nu, sunt în situația de a decide ce și cum trebuie să se facă, ce este mai bine pentru toți. Pe de o parte nu trebuie hulit nimic din ceea ce omul a creat în direcția obținerii mai eficiente a hranei. De la Dumnezeu a primit inspirația. Cum se vor hrăni cei mulți? Dar nici exagerarea nu e bună. E loc și pentru coabitarea între micii producători și un număr limitat de clienții (pe care o sugera prietenul meu și care funcționează foarte bine în toată Europa) care, în primul rând, ar scădea multe din problemele sociale ale mediului rural și în al doilea rând ar satisface gusturile mai rafinate ale unei categorii potente de cumpărători. Dar e nevoie ca acestea să fie încurajate. Pentru asta trebuie ca inima celor de care vorbeam că știu și pot, să se încarce de dragoste pentru cei mulți, iar mintea să se deschidă către harul lui Dumnezeu de la care vor primi cu siguranță suficientă înțelepciune pentru a pune echilibru între nenumăratele tendințe ale societății, în ansamblu, și ale agriculturii, în particular.
Dacă ceea ce am așternut pe hârtie aici a supărat pe cineva, îl rog să mă ierte. E vremea iertării, e timpul Paștelui, e momentul să ne eliberăm de rău, de angoase, de temeri. Dacă vom avea credință, nici otrava șerpilor nu ne va vătăma, darămite vreo rămășiță de cine știe ce substanță. Nu zic să ispitiți pe Dumnezeu și să nu vă îngrijiți de ce mâncați, dar nu cu disperarea că orice se vinde e otravă. Nu e decât pentru suflete păcătoase, pentru trupuri din care harul lui Dumnezeu a fost alungat.
Dacă vreți să schimbați lumea, cred că puteți începe prin a nu arunca această revistă cât colo, numai pentru că nu v-a plăcut îndemnul meu. Eu l-am făcut din dragoste.
Hristos a înviat!

Dacian Cioloş, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a ţinut un discurs la Conferinţa “ Să punem seminţe pentru  viitor - Ajutoare pentru tinerii fermieri”, organizată de Cosiliul European pentru Tinerii Fermieri (CEJA) la Bruxelles.

“Ştiţi deja că de la început am vrut să-i aşez pe tinerii fermieri în centrul PAC de după 2013”, a spus Cioloş, şi a adăugat că a avut multe întâlniri cu reprezentanţii CEJA pentru a găsi cele mai bune modalităţi de a-i ajuta pe tineri să se instaleze şi să se apuce de agricultură. “Nu trebuie să ne oprim la jumătatea drumului, ci trebuie să continuăm până la finalizarea reformei”, a adăugat el.

“Dacă agricultura nu oferă perspective tinerilor fermieri, ne-am putea întreba ce viitor mai are agricultura europeană? Ştiu că e greu să îţi faci o fermă, că-ţi cere timp şi efort constant. E nevoie de expertiză tehnică şi de un capital destul de mare, ceea ce sunt factori limitatori pentru mulţi tineri, mai ales în zone cu acces dificil. Trebuie să ne amintim că, în ciuda mijloacelor de susţinere pe care le avem acum prin PAC, în ultimii 10 ani au dispărut 3 milioane de fermieri. De aceea trebuie să acţionăm şi să găsim politici active pentru a-i susţine pe tinerii fermieri, să-i ajutăm să creeze afaceri noi sau să preia ferme mai vechi, de la fermieri în vârstă.

Pentru aceasta, trebuie să asigurăm suport financiar, cu o primă de instalare şi acces la credite bancare. Am propus pentru statele membre UE, în cadrul Programului de Dezvoltare Rurală, un capitol special pentru tinerii fermieri, ceea ce ne permite un ajutor mai mare în ceea ce priveşte suportul financiar, dar şi organizarea de cursuri pentru instruire. În afară de aceste măsuri, am făcut propuneri care privesc Pilonul I, adică plăţile directe.

După discuţii cu tineri fermieri, considerăm că e necesar să asigurăm suport financiar, mai ales în primii ani de la instalare şi am propus o creştere a nivelului la plăţile directe în primii 5 ani de activitate, pentru cei care încep o afacere sau cer acest ajutor. S-a spus că ar trebui să fie o măsură opţională, nu obligatorie pentru statele membre, dar cred că e nevoie de sprijin politic pentru ca măsura să fie implementată. E nevoie să ne concentrăm eforturile în privinţa tinerilor fermieri. Toţi oamenii tineri din Europa trebuie să beneficieze de măsuri specifice. Dacă Programul ar fi opţional, ar trebui să acceptăm că există discriminare în ceea ce priveşte această categorie, din punct de vedere al naţionalităţii sau al locului unde şi-au stabilit ferma. Susţin cu fermitate ideea că oamenii tineri, care încep această activitate şi care îndeplinesc anumite criterii, trebuie să fie ajutaţi. Dacă politicile agricole sunt comune, ca şi piaţa agricolă, în care vor intra aceşti tineri, şi politicile privind instalarea tinerilor fermieri trebuie să fie comune, deci trebuie să se aplice în toate statele membre UE.

Vom face eforturi pentru a susţine acest lucru şi el să se regăsească în propunerile Comisiei Europene. În afară de acestea, vor fi şi alte măsuri organizaţionale - de management al crizelor, îmbunătăţirea promovării produselor agricole, pentru cercetare şi inovare. Ştiu că oamenii tineri sunt mai atenţi la aceste lucruri decât cei mai în vârstă şi sper ca aceste măsuri să-i încurajeze să investească timp şi bani în agricultură. A fi fermier nu e o meserie uşoară, dar este plină de satisfacţii. Europa are, în mod clar, nevoie de fermieri.”

Institutul Naţional de Statistică (INS) a comunicat rezultatele pentru 2011 la producţia de cartofi româneşti, care a fost de 4,11 milioane tone, în creştere cu 25,2% faţă de 2010.

Producţia aceasta s-a datorat creşterii randamentului la hectar cu 24,25% şi a creşterii suprafeţei cultivate cu 0,8%, comparativ 2010. S-au cultivat cartofi pe 243.000 ha, cu 2000 ha mai mult ca în 2010. În ceea ce priveşte producţia de sfeclă-de-zahăr, în 2011 a fost înregistrată o scădere a producţiei cu 22,4%, datorită scăderii suprafeţei cultivate cu 13,6 procente şi a randamentului la hectar cu 10,2%.

Producţia totală de sfeclă a fost de 650.000 tone, faţă de 838.000 tone în 2010, iar suprafaţa a ajuns la 19.000 ha, cu 3000 ha mai puţin ca în 2010.

Sursa: Agerpres