Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 3 decembrie, autorizează la plată schema de plată naţională directă complementară (PNDC) - Campania 2012.
„Conform Hotărârii privind stabilirea pentru anul 2012 a cuantumului plăţilor naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal, sumele totale necesare aplicării schemei de plăţi naţionale directe complementare sunt de 221.869,92 mii euro (1.006.912 mii lei) şi reprezintă contribuţie publică de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii pentru anii 2012 şi 2013”, se arată într-un comunicat de presă al APIA.
Sumele totale sunt defalcate astfel: Plăţi naţionale directe complementare (PNDC 1) - 216.118,7 mii euro (980.811,5 mii lei); Plăţi naţionale directe complementare specifice pentru in şi cânepă pentru fibră, hamei, tutun, sfeclă de zahăr ( PNDC 2,3,4,5,6) - 5.751,22 mii euro ( 26.100,76 mii lei).
Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro.
În perioada 16 octombrie - 17 noiembrie, APIA a făcut plăţi în valoare totală de 2.285.473.123.54 lei ( 503.596.748,46 euro) pentru 1.054.553 de fermieri, reprezentând avansul de 53,88 euro/ha (244.52 RON/ha), pentru cererile depuse în Campania 2012 de acordare a sprijinului pe unitatea de suprafaţă.
Pentru anul 2012 cuantumul alocat Schemei de plată unică pe suprafaţă este de 119,66 euro/ha, iar cuantumul alocat schemei de plată PNDC1 este de 35 euro/ha, la ambele aplicându-se coeficientului de reducere liniară.
În perioada 26 noiembrie 2012 - 18 ianuarie 2013 se desfăşoară sesiunile de depunere a proiectelor în cadrul Măsurilor 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole şi 123 - Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere. Sumele alocate acestei sesiuni sunt: 150 de milioane de euro pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”, respectiv 80 de milioane euro pentru Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”.
Documentaţia necesară accesării fondurilor europene nerambursabile prin Măsurile 121 şi 123 este disponibilă gratuit pe pagina de internet a APDRP (www.apdrp.ro).
Un comunicat de presă informează că Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România „Pro Agro” are, de la 1 noiembrie 2012, personalitate juridică, acordată de Tribunalul Bucureşti. Federaţia Naţională Pro Agro este înfiinţată în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. „Pro Agro” are ca scop promovarea, reprezentarea, susţinerea şi apărarea intereselor membrilor săi în raporturile cu instituţiile europene şi naţionale publice şi/sau private.
„În perioada următoare, Federaţia Pro Agro va organiza o şedinţă a Adunării Generale la care sunt invitate să participe toate organizaţiile profesionale cu reprezentativitate naţională care doresc să adere la această structură. Data şi locaţia în care se va desfăşura şedinţa vor fi anunţate cu 30 de zile înainte de data fixată”, a declarat Viorel Nica, preşedinte interimar al Federaţiei Naţionale Pro Agro.
Luni, 03 Decembrie 2012 19:05

Pesticidele ilegale, o ameninţare

Se apreciază că până la un sfert din pesticidele aflate în prezent în circulaţie în unele state membre ale UE provin de pe piaţa pesticidelor ilegale. Comerţul ilegal cu pesticide reprezintă peste 10% din totalul pieţei mondiale de pesticide şi este un sector foarte rentabil, un singur transport poate aduce un profit ilegal de peste un milion de euro.
Această problemă a fost dezbătută într-o conferinţă organizată de Observatorul European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală (din cadrul OAPI) şi Europol, în perioada 26‑28 noiembrie, la Alicante, în Spania, în colaborare cu Comisia Europeană, Eurojust (Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene) şi OLAF (Oficiul de Luptă Antifraudă al Comisiei Europene). Conferinţa a reunit ofiţeri de poliţie, agenţi vamali şi reprezentanţi ai autorităţilor de aplicare a legii din întreaga Uniune Europeană. OAPI este Oficiul pentru mărci, desene şi modele industriale oficial al Uniunii Europene, cu sediul în Alicante, Spania, din 1995.
Reprezentanţi ai agenţiilor de aplicare a legii din 25 de state membre UE, plus Islanda, Croaţia şi Australia, s‑au alăturat reprezentanţilor industriei şi ai Comisiei Europene pentru a discuta despre ameninţarea reprezentată de pesticidele ilegale, precum şi despre modalităţi de combatere a acestora.
Paul Maier, director desemnat al Observatorului, a precizat: „Schimbul de informaţii şi de bune practici care a avut loc la această conferinţă reprezintă un pas important în lupta împotriva pesticidelor ilegale în Europa. De asemenea, arată valoarea adăugată pe care o poate conferi structura de cooperare a Observatorului unor probleme ca aceasta”.
Rob Wainwright, directorul Europol, a declarat: „Comerţul cu pesticide ilegale şi contrafăcute este organizat de reţele infracţionale extrem de sofisticate. Aceste reţele au dezvoltat lanţuri de aprovizionare complexe la nivel mondial şi folosesc companii legale pentru a-şi ascunde activităţile. Este important să luptăm împotriva acestei forme de infracţionalitate în creştere, mai ales din cauza riscurilor pe care le poate presupune pentru sănătate”.
Romvac Company, cel mai mare producător local de vaccinuri şi medicamente pentru păsări şi animale, anunţă afaceri şi profit în creştere, pe fondul diversificării producţiei şi atragerii de noi clienţi la export.
Romvac a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu o cifră de afaceri de 35,4 milioane de lei, în creştere cu 17,1% faţă de perioada similară a anului trecut, când a înregistrat 30,2 milioane de lei. De asemenea, profitul net a avut un avans de 42%, ajungând la 5,2 milioane de lei în perioada analizată, faţă de 3,6 milioane de lei în primele trei trimestre din 2011.
„Aceste rezultate se datorează, printre altele, înregistrării unor noi produse cum ar fi Endectocid, Columboclin, Superform, dar şi completării ofertei cu hrană pentru câini - Super Premium şi Premium, adusă din import. Totodată, am avut o reclamă susţinută pentru produse precum Parakill, gama Rombendazol şi Romivermectin”, a declarat Constantin Chiurciu, director general Romvac Company.Un rol important l-a avut şi exportul, care a ajuns anul acesta la 5,5% din totalul producţiei. Compania exportă de câţiva ani în ţări precum Lituania, Nigeria, Albania, Kosovo, Malta, Spania, Macedonia, Georgia. De curând, produsele fabricate la Romvac în Voluntari ajung în Irak, Irlanda şi Italia. „Exportul, început acum patru ani, este foarte important pentru noi şi, chiar dacă nu înseamnă decât câteva procente, totuşi creşterea a fost de 55,5% față de rezultatul înregistrat în primele nouă luni din 2011. Produsele medicamentoase se pot vinde în alte ţări doar dacă sunt înregistrate şi acolo”, a precizat Constantin Chiurciu.
Compania Romvac estimează pentru anul 2012 o cifră de afaceri de 46 milioane de lei.

Romvac produce o gamă foarte variată de medicamente preparate în toate formele (soluţii, comprimate, pulberi etc.) şi vaccinuri pentru păsări şi animale, având peste 300 de produse în portofoliu. De asemenea, comercializează peste 1.200 de produse de la terţi.

În urma reuniunii Consiliului de miniştri pentru agricultură din 28 - 29 noiembrie de la Bruxelles, ministrul Agriculturii Daniel Constantin face parte din Comitetul director al Parteneriatului European pentru Inovare „Productivitate şi durabilitatea agriculturii”. În Comitetul director al PEI au mai fost aleşi: Mette Gjerskov - ministrul Alimentaţiei, Agriculturii şi Pescuitului al Danemarcei şi Athanasios Tsaftaris - ministrul Dezvoltării Rurale şi Alimentaţiei al Greciei.
Propunerile celor trei miniştri pentru Comitetul director al Parteneriatului European pentru Inovare au fost făcute de Preşedinţia cipriotă. Pe lângă cei trei miniştri, Comitetul director al PEI va reuni 40 de personalităţi din rândul organizaţiilor de fermieri, cercetători, academicieni şi organizaţii ale consumatorilor şi protecţia mediului care vor reprezenta interesele diverse ale inovării în agricultură.
„Obiectivul Comitetului director constă în sprijinirea PEI prin consultanţă şi orientare strategică, precum şi la identificarea principalelor teme de analiză din domeniul inovării care vor fi adoptate în cadrul planului strategic de implementare al PEI. Parteneriatul European pentru Inovare va contribui la interconectarea grupurilor operaţionale a serviciilor de consiliere şi a cercetătorilor implicaţi în implementarea acţiunilor de orientare a inovării în agricultură, având ca rezultat creşterea productivităţii şi durabilitatea agriculturii”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.
În peisajul organizaţiilor profesionale de la noi a apărut o nouă asociaţie - Alianţa Industriei Seminţelor din România (AISR). Aceasta reuneşte companii care au ca obiect de activitate cercetarea, ameliorarea, producerea şi comercializarea seminţelor cu genetică superioară.
Printre obiectivele AISR se numără: promovarea şi susţinerea industriei seminţelor certificate în România; educarea şi conştientizarea fermierilor cu privire la avantajele folosirii seminţelor certificate; apărarea drepturilor membrilor asociaţiei privind proprietatea intelectuală; menţinerea unui dialog deschis cu alte asociaţii profesionale/patronale şi autorităţile din agricultură, precum şi crearea unei platforme de expertiză şi competenţă în comunicarea cu autorităţile competente, cu fermierii şi publicul larg.
Companiile membre ale AISR sunt: Euralis Seminţe, Pioneer Hi-Bred România, Syngenta Agro, KWS Seminţe, Caussade Semences România, Limagrain Central Europe SE, Biocrop şi Monsanto România.
Preşedinte al Alianţei Industriei Seminţelor din România (AISR) este Florin Constantin, country manager Bulgaria&România Euralis Semences, iar secretar general este Antonia Ivaşcu.

Preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” - Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean i-a acordat omului de afaceri Mirco Maschio, administratorul companiei Maschio-Gaspardo România (Chişineu-Criş), în numele Senatului Universitar, Medalia Jubiliară Vasile Goldiş, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui patriot român. „I-am acordat această medalie lui Mirco Maschio în semn de apreciere faţă de tot ceea ce face în această parte a ţării, prin oferirea unor noi locuri de muncă pentru populaţie şi pentru buna colaborare cu Universitatea noastră, prin participarea la diferite proiecte comune”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Preşedintele UVVG a adăugat că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” va avea colaborări cu constructorul italian de maşini agricole în domeniul peisagistic şi de ecologie peisajeră, prin studenţii din cadrul Departamentului de Ştiinţe Silvice şi Agroturism al Facultăţii de Ştiinţe ale Naturii Inginerie şi Informatică.

Noul director general al companiei Smithfield Prod este Dana Brindescu Iovanov. În această calitate, ea va raporta direct preşedintelui Smithfield România, Bogdan Mihail. Smithfield Prod este parte a grupului de firme Smithfield România.
Dana Brindescu Iovanov s-a alăturat Smithfield Prod în august 2005, în calitate de controlor financiar, implementând cu succes proceduri de raportare internă în cadrul departamentului financiar. A preluat treptat mai multe responsabilităţi în cadrul companiei, fiind promovată, în anul 2006, în funcţia de director financiar.
Ca parte a echipei de management a Smithfield Prod, noul director general a aprofundat aspectele economice ale unui model de afacere integrat, fiind implicată în toate proiectele dezvoltate în Smithfield Prod în ultimii ani, obţinând astfel o valoroasă expertiză în ceea ce priveşte aspectele operaţionale ale afacerii.
Dana Brindescu Iovanov este licenţiată a Universităţii de Vest din Timişoara, lucrând, anterior Smithfield, în cadrul unei reputate companii internaţionale de audit.
Pentru agricultorii din Moldova, Euralis Seminţe are un nou inginer agronom pentru promovarea tehnică în teren. Din noiembrie, Cornel  Rotariu promovează hibrizii ultra-performanţi de la Euralis pe Zona 6, respectiv judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. Inginerul Cornel Rotariu este responsabil de organizarea, menţinerea şi exploatarea câmpurilor demonstrative de culturi de primăvară şi de toamnă promovate de Euralis (porumb, floarea-soarelui, sorg şi rapiţă). De asemenea, el se va ocupa cu promovarea la nivel de fermier a hibrizilor din portofoliul Euralis.
Cornel Rotariu este din Roman, a absolvit Facultatea de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi şi are o experinţă de 5 ani în agricultură.
Noul inginer agronom din echipa Euralis poate fi contactat la telefon: 0758.085.439 sau pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista