D`ale gurii - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

De curând, a avut loc o întâlnire între echipele de vânzări şi managementul companiilor BASF (divizia de protecţia plantelor) şi EURALIS Seminţe, în vederea pregătirii lansării celei mai inovatoare tehnologii pentru cultura de floarea-soarelui, tehnologia Clearfield® Plus în România.

Sistemul Clearfield® Plus, inovaţie a companiei BASF, reprezintă o combinaţie între seminţe de floarea-soarelui Clearfield® Plus şi un erbicid specific (Pulsar® Dash®), fiind următoarea generaţie a sistemului clasic Clearfield®. EURALIS Seminţe este un partener industrial de bază pentru dezvoltarea tehnologiei Clearfield® Plus şi este printre primele companii care lansează în 2013 sistemul Clearfield® Plus în România, alături de BASF, dispunând de cantităţi mari de seminţe pentru faza de prelansare. Sistemul de producţie Clearfield® Plus pentru floarea-soarelui prezintă multiple avantaje: toleranţă crescută la erbicid, eficacitate mai mare în combaterea buruienilor, producţie mai mare de ulei, recolte mai bogate, siguranţă datorată sistemului de calificare Clearfield®.

Producătorii care etichetează fraudulos cu termenul “ecologic” sau “biologic” produsele vor fi dur sancţionaţi, pentru că autorităţile vor să ofere siguranţă celui care consumă, dar şi celui care produce, a declarat azi, la dezbaterea “Agricultura Românească - mâncare sănătoasă, profit sănătos”, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.

“Măsura luată ieri de executiv vine să întărească sancţiunile pe care le acordăm celor care folosesc în mod fraudulos termenul de ecologic sau biologic sau prescurtările bio sau eco. Cred că trebuie sancţionaţi dur cei care vor sa fraudeze. Este un lucru bun pentru că agricultura eco si produsele bio, care se obţin în România, trebuie protejate din ce în ce mai mult. Există un potenţial uriaş pe această zonă şi noi nu facem decât să protejam şi să punem în valoare acest potenţial, dar să oferim şi siguranţa consumatorului şi a celui care produce, pentru că produsele certificate eco se obţin mult mai greu”, a spus Constantin. 
”Nu există acum probleme, dar au fost în trecut, când au fost cazuri cu produse etichetate bio şi s-a dovedit că nu erau eco. Cred că trebuie sancţionaţi dur cei care vor să fraudeze. Facem toate controalele necesare”, a spus Constantin. 
Conform unei hotărâri adoptate miercuri, 27 martie, de Guvern, comercializarea produselor etichetate în mod fraudulos cu inscripţii care conţin denumirea bio sau eco va fi sancţionată nu doar prin amenzi, ci ar putea atrage şi oprirea temporară de la comercializare a produselor în cauză. 
”Operatorilor care folosesc fraudulos termenii ecologic, biologic, organic sau abrevierile acestora, precum bio, eco, drept mărci comerciale sau practici de utilizare în producţia, procesarea, ambalarea, transportul, depozitarea şi distribuţia produselor, inclusiv pe eticheta produsului, pe materialele publicitare şi pe documentele comerciale, care pot induce în eroare consumatorul şi care nu sunt obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică li se va aplica, pe lângă amenda contravenţională, şi o sancţiune contravenţională complementară, de oprire temporară de la comercializare a produselor în cauză, conform prevederilor art.91 alin.(2) al Regulamentului (CE) 889/2008”, a informat Guvernul. 
Sancţiunile au fost stabilite în vederea respectării prevederilor Regulamentului (CE) 834/2007 privind producţia ecologică şi etichetarea produselor.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat azi, 28 martie, la o dezbatere cu tema “Agricultura Românească - mâncare sănătoasă, profit sănătos”, care îşi propune să evalueze efortul producătorilor români de a oferi pe pieţele interne şi externe alimente sănătoase şi sigure.

Scopul dezbaterii este o analiză realistă a şanselor de a transforma sectorul agro-alimentar într-unul dintre principalele motoare de creştere economică, dar şi furnizorul garantat de hrană sănătoasă pentru populaţia României şi pentru export. 
Pe agenda dezbaterilor au fost teme ca “Legislaţie, mecanisme de control şi avertizare - România şi Uniunea Europeană”, “Cum pot sprijini autorităţile dezvoltarea durabilă a sectorului agro-alimentar?”, “Accesul investitorilor privaţi din sectorul agro-alimentar la finanţare/garantarea creditelor destinate finanţării producţiei, stocurilor, capitalului de lucru şi investiţiilor”, “Comunicarea în sectorul agro-alimentar, strategii şi tactici în criza. De la alertă la intervenţiile în media”, “Autoritate, responsabilităţi şi actori”. 

Cea mai mare evaziune din agricultură este la legume-fructe, carne şi panificaţie, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. La carne şi legume-fructe, evaziunea este estimată, în total, la 400-600 de milioane de euro.

“Pe zona de carne şi de legume-fructe, nu avem o cuantificare exactă a evaziunii, dar cred că pe zona de carne este undeva în jur de 200-300 de milioane de euro, iar pe legume-fructe cam aceeaşi sumă”, a afirmat Constantin. La panificaţie evaziunea este de 80%, a adăugat el.

Principala măsură pentru combaterea evaziunii este, în opinia lui Constantin, reducerea TVA de la 24% la 9%.

“Eu cred că, dacă vom reuşi pe sectorul de panificaţie să reducem TVA de la 24% la 9%, nu putem să vorbim de o evaziune fiscală, în viitor, mai mare de 10-15%, dacă nu chiar s-o anihilăm, prin ceea ce vom face şi cu organismele de control - ANAF, Garda Financiară. Nu ne vom mărgini doar la reducerea TVA, fără mecanisme suplimentare de control în piaţă”, a mai spus ministrul.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a primit din partea comisarului european pentru Sănătate şi consumatori, Tonio Borg, o scrisoare, prin care acesta le mulţumeste autorităţilor române pentru buna colaborare, implicarea şi reacţia rapidă dovedite în acţiunile preliminare şi ulterioare de identificare a sursei fraudei cu privire la implicarea industriei de profil din România în scandalul etichetării eronate a produselor din carne de vită substituită cu carne de cal.

În documentul primit de ministrul Agriculturii se menţionează că informaţiile extrem de clare şi corecte transmise de autorităţile române au făcut posibilă identificarea rapidă de către autorităţile franceze a companiei care a fost implicată în activitatea de etichetare frauduloasă a cărnii.

Comisarul Borg subliniază faptul că reprezentanţii Comisiei s-au disociat de anumite articole din presă, care indicau România ca sursă a fraudei. Comisarul Borg a afirmat, în numeroase ocazii, că România nu a fost implicată în activitatea frauduloasă, însă a fost menţionată numai datorită faptului că investigaţiile au demonstrat că originea cărnii de cal era într-un abator din România.

Într-un alt document transmis ministrului Daniel Constantin, comisarul Tonio Borg a informat despre acţiunile stabilite de Comisie şi calendarul de punere în aplicare, ca urmare a identificării de carne de cal neetichetată în produsele din carne de vită.

Având în vedere daunele aduse industriei de profil şi pierderii încrederii consumatorilor în lanţul alimentar, la nivelul Uniunii Europene, reprezentanţii Comisiei le-au transmis statelor membre un plan de acţiune, în cinci etape. Acesta cuprinde acţiuni specifice şi măsuri de punere în aplicare cu privire la: lupta împotriva fraudelor în domeniul alimentar, programe de testare, paşapoarte pentru cabaline, controale oficiale şi etichetarea originii cărnii.

Comisarul Borg le solicită tuturor statelor membre sprijin în aplicarea planului şi a arătat deschidere în discutarea acestuia cu autorităţile competente.

În cadrul discuţiilor din 27 martie, dintre producătorii şi procesatorii de lapte şi ministrul Agriculturii Daniel Constantin, acesta a anunţat că, până la data de 30 iunie 2013, se va crea un fond mutual, după modelul celui francez, unicul funcţional la nivelul Uniunii Europene, prin care se doreşte mutualizarea riscurilor în agricultură. Fondurile mutuale au o triplă participare - agricultori, stat membru, Uniunea Europeană.

Fondurile mutuale au două obiective:

1.Responsabilizarea agricultorilor în ceea ce priveşte gestionarea riscurilor, prin contribuţia financiară a acestora

2. Mobilizarea finanţărilor comunitare pentru gestionarea riscurilor, în zona pierderilor economice.

Finanţarea fondurilor mutuale este formată din cotizaţiile agricultorilor (35%) şi a Fondului Mutual (65%) - contribuţie UE (47,75%) şi contribuţia României (16,25%).

Exista 3 tipuri de riscuri care se despăgubesc:

1. apariţia unui focar de boală la animale, cu condiţia ca aceasta să figureze pe lista stabilită de Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor sau în anexa la Decizia Consiliului din 26 iunie 1990 privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar

2. apariţia unui focar de boală la plante (înscrisă pe lista organismelor dăunătoare, fixată prin Decizia din 31 iulie 2000 de stabilire a listei organismelor dăunătoare plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte vizate de măsurile de combatere obligatorie; doar bolile reglementate)

3. un incident de mediu, în cazul în care este vorba despre un episod specific legat de un eveniment punctual şi cu o dimensiune geografică limitată (origine nenaturală).

Sunt eligibile pentru acordarea de despăgubiri din fondurile mutuale în special următoarele cheltuieli:

- costurile sau pierderile legate de pierderea de animale sau de plante;

- costurile sau pierderile legate de pierderea activităţii pe exploataţie, în special cea inerentă scăderii performanţelor zootehnice ale animalelor sau a randamentului plantelor;

- costuri sau pierderi de ordin economic şi comercial, în special cele provenite din restricţionarea sau interzicerea circulaţiei sau schimbului, din limitarea zonelor pentru păşunat, din schimbarea destinaţiei producţiei etc.

Între pierderile economice neeligibile se regăsesc „pierderile economice”, care fac deja obiectul unei cofinanţări comunitare şi pierderile economice ale animalelor de companie.

Azi, 27 martie 2013, la sediul MADR, ministrul Daniel Constantin a avut o întâlnire de lucru cu producătorii şi procesatorii de lapte, pentru a discuta despre pierderile suferite de aceştia şi pentru identificarea de soluţii în perioada imediat următoare. La întâlnire au participat Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL), Federaţia Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Asociaţia Holstein RO, Asociaţia Crescătorilor de Vaci Bălţata Românească Tip Simmental, Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat proiectul de lege privind stabilirea relaţiilor contractuale din sectorul laptelui şi al produselor lactate, precum şi recunoaşterea organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate.

Acest proiect se află la ministerele avizatoare. Potrivit acestuia utilizarea unor contracte scrise care respectă anumite condiţii de formă, încheiate înainte de livrare, conţinând elemente de bază, ar putea contribui la consolidarea responsabilităţii operatorilor din lanţul produselor lactate, la ameliorarea repartiţiei preţurilor, la adaptarea ofertei la cerere, precum şi la evitarea anumitor practici comerciale neloiale. Se stabileşte ca livrarea de lapte crud pe teritoriul României să facă obiectul unui contract scris între producători şi primii cumpărători, sau primii cumpărători trebuie să facă o ofertă scrisă de contract de livrare a laptelui crud. Durata minimă a contractului trebuie să fie de cel puţin 12 luni. Prin intermediul acestei legi se reglementează recunoaşterea organizaţiilor de producători constituite numai din agricultorii producători de produse lactate sau asociaţiilor acestora, care să negocieze în mod colectiv clauzele contractelor, mai ales preţurile, astfel încât să se asigure agricultorilor din sectorul produselor lactate un nivel de trai echitabil. Puterea lor de negociere faţă de unităţile de prelucrare a produselor lactate ar trebui să fie consolidată, ducând la o repartizare mai echitabilă a valorii adăugate de-a lungul lanţului de aprovizionare.

Prin acest act normativ se desemnează ca autoritate competentă pentru recunoaşterea organizaţiilor de producători, respectiv asociaţiilor organizaţiilor de producători din sectorul laptelui şi al produselor lactate, MADR, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Autoritatea competentă monitorizează declaraţiile obligatorii în sectorul laptelui şi al produselor lactate, aşa cum este prevăzut la art.185e din Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului.

Ministrul Agriculturii a mai punctat că are în vedere, în elaborarea următorului program de dezvoltare rurală, 2014-2020, identificarea de soluţii pentru susţinerea producătorilor de lapte, mai ales pentru că din 2015 cotele de lapte vor fi eliminate, iar nivelul de competiţie al fermelor de lapte din România este mai redus.

 

 

În cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Măsura 121 - Modernizarea exploataţiilor agricole” şi Măsura 123 -„Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), au fost depuse 783 de solicitări de finanţare nerambursabilă, în valoare de 338,2 milioane de euro.

Pentru „Modernizarea exploataţiilor agricole” au fost depuse 627 de cereri de finanţare, în valoare nerambursabilă de 210,2 milioane de euro. Alte 156 de cereri de finanţare au fost depuse pentru Măsura 123, cereri a căror valoare nerambursabilă ajunge la 128 milioane de euro.

Alocarea de 230 de milioane de euro aferentă acestei sesiuni, pentru cele două măsuri de finanţare, a fost depăşită cu 108 milioane de euro.

Acordarea finanţării va fi decisă în urma selecţiei cererilor de finanţare în funcţie de punctajele obţinute de fiecare proiect în parte, pornind de la cel mai mare punctaj până la limita fondurilor alocate, respectiv 230 de milioane de euro.

Sesiunea pentru depunerea proiectelor în cadrul celor două măsuri de investiţii a fost deschisă între 26 noiembrie 2012 şi 1 martie 2013.

Cele mai multe cereri de finanţare conforme pentru Măsura 121 au fost depuse de solicitanţii din Regiunea 2 Sud – Est Constanţa. Aceştia au depus la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP, 129 de proiecte, în valoare nerambursabilă de aproximativ 36 de milioane de euro. Regiunea 3 Sud urmează Regiunii Sud - Est, cu 112 de proiecte conforme depuse, prin care se solicită fonduri nerambursabile de 47 de milioane de euro. Pe locul trei, cu 97 de proiecte conforme depuse, cumulând o valoare nerambursabilă de 30,8 de milioane de euro, se află Regiunea 7 Centru.

Solicitanţii de fonduri europene nerambursabile propun prin proiectele depuse în cadrul Măsurii 121 modernizarea sau înfiinţarea de ferme vegetale şi dotarea acestora cu utilaje şi maşini agricole, sau modernizarea şi înfiinţarea fermelor de curcani, găini ouătoare, suine, vaci, capre, gâşte sau viţei. Alte proiecte vizează achiziţionarea sistemelor de irigaţii, înfiinţarea serelor de legume, de căpşuni sau a ciupercăriilor şi a plantaţiilor de cătină, nuc, cireş, măr, prun, afin, viţă-de-vie sau coacăz.

Cei 150 de milioane de euro nerambursabili, alocaţi pentru această sesiune Măsurii 121, au fost defalcaţi pentru cele patru domenii prioritizate ale măsurii. Sectorul vegetal a beneficiat de 48 de milioane de euro, iar cel de creştere al animalelor de 72 de milioane de euro. Pentru sectorul vegetal au fost depuse 392 de cereri de finanţare, în valoare nerambursabilă de 73,4 de milioane de euro. Pentru sectorul animal au fost depuse 199 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 135 de milioane de euro.

Alte 2 proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 838 de mii de euro, se încadrează la implementarea standardelor pentru lapte crud şi protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole. Pentru acest sector au fost alocate 10 milioane de euro.

Încă 34 de cereri au fost depuse de beneficiarii Măsurii 141 - „Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”, care au semnat decizia de finanţare şi aplică acum pentru modernizarea exploataţiilor agricole. Acestea au o valoare nerambursabilă de 533 mii de euro, alocarea financiară a acestui sector fiind de 20 de milioane de euro.

Pentru Măsura 123, un număr de 47 de proiecte conforme depuse, cu o valoare nerambursabilă de 39 de milioane de euro, a fost înregistrat în judeţele Regiunii 2 Sud – Est Constanţa.

Alte 35 de cereri de finanţare nerambursabilă au fost depuse în Regiunea 3 Sud Târgovişte, cumulând o valoare de 33 de milioane de euro.

În Regiunile 5 Vest Timişoara, 6 Nord – Vest Satu – Mare şi 1 Nord – Est Iaşi au fost depuse câte 15 cereri de finanţare, cu valori nerambursabile ale proiectelor de 10 milioane de euro, 11,8 de milioane de euro şi 16 de milioane de euro.

Cei 156 de potenţiali beneficiari cu proiecte conforme depuse în cadrul Măsurii 123, în sesiunea din 26 noiembrie 2012 – 1 martie 2013, doresc să înfiinţeze, cu fonduri europene nerambursabile, depozite pentru cereale sau legume şi fructe, fabrici de procesare legume şi fructe, de lactate, de procesare a cărnii, fabrici de sucuri sau conserve, centre de comercializare pentru ouă, unităţi de procesare a mierii sau a cătinii sau înfiinţarea depozitelor frigorifice.

 

Târgul de maşini agricole second-hand şi de stoc, organizat în zilele de 21 şi 22 martie, de către Biso România la Drajna, a fost o oportunitate pentru 2500 de fermieri pentru a se informa şi cumpăra.

Fermierii români, dar si cei din ţări vecine, precum Bulgaria, Serbia, Austria, Grecia, Croaţia, Germania şi Ungaria, au achiziţionat în special tractoare, semănătoare, grape. “Târgul de maşini agricole second-hand şi de stoc este un proiect cu un impact foarte bun pe termen lung asupra activităţii fermierilor. Aceştia ştiu că vor găsi oricând la Biso România utilajul cel mai potrivit pentru nevoile şi bugetul lor”, apreciază Andreas Feichtlbauer, director executiv Biso România.

Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul pentru Competenţe Agricole BISO România din Drajna, judeţul Călăraşi. Acoperind o suprafaţă de 6.000 mp, acesta reprezintă rezultatul unei invesţii în valoare de 7,5 milioane de euro, fiind cel mai important centru de servicii agricole din ţara noastră.

Ministrul Agriculturii din Franţa, Stéphane Le Foll, e mulţumit de angajamentul pe care l-au semnat marţi, 26 martie, 15 state membre UE.

“Franţa, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Spania, Finlanda, Ungaria, Italia, Polonia, Portugalia, Republica Cehia şi România au transmis o declaraţie comună către secretariatul Consiliului Europei, în care se subliniază că acordul Consiliului asupra reformei PAC, obţinut în 18 mai 2013, şi creşterea procentajelor ajutoarelor de la 5 la 7% şi de la 10 la 12%, în funcţie de situaţie, este o primă etapă a procesului de negociere,” se spune în comunicatul Ministerului Agriculturii din Franţa.

“Aceste state membre, la care s-au adăugat Slovenia şi Slovacia, şi-au reafirmat dorinţa de a ajunge la o soluţie mai ambiţioasă şi de a susţine amendamentele Parlamentului European, care prevăd posibilitatea de a ajunge la plăţi directe cu 15% mai mari pentru toate statele membre şi un ajutor suplimentar de 3% pentru culturile proteaginoase”, a conchis ministrul.

Comunicatul aduce o ruptură faţă de “subvenţiile istorice”, prevăzute în 1992.

sursa: la france agricole

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista