În perioada mai - iunie, compania BASF organizează un periplu de evenimente sub conceptul “Conectează-te la inovaţie”. Acţiunea BASF presupune întâlniri cu fermierii la loturile demonstrative ale companiei. 270 ha, 4 culturi, numeroase variante de tratament. Tehnologie BASF de ultimă oră oferită fermierilor pentru fermieri. Aceasta este esenţa platformelor demonstrative realizate de compania BASF în acest an în 7 regiuni ale ţării, cu scopul de a oferi clienţilor săi informaţii despre cele mai noi produse ale sale şi consultanţă privind tehnologia intensivă de exploatare a terenurilor agricole.
Daniel Tabacu, directorul tehnic al BASF, a menţionat că loturile demonstrative nu au fost organizate pe suprafeţe mici, atent îngrijite, aşa cum se procedează de obicei, ci pe suprafeţe mari, cu o medie de peste 40 hectare, care să demonstreze potenţialul produselor BASF în condiţii reale de producţie.
Evenimentele gravitează în jurul ideii că inovaţia mişcă lucrurile rapid în beneficiul agricultorilor; trebuie să ţinem pasul cu inovaţia pentru a face parte din viitor.
Inovaţia ne-a „întâmpinat” la evenimentele BASF încă de la intrare. Pe două touchscreen-uri moderne, fermierii au putut obţine informaţii despre produsele BASF şi au putut descoperi potenţiale soluţii la problemele reale cu care se confruntă zilnic în domeniul agricol.
În cadrul unui tur al suprafeţelor cultivate cu floarea-soarelui, rapiţă, porumb sau cereale, au fost prezentate rezultatele comparative obţinute cu tehnologii diverse, în contrapunct cu rezultatele obţinute pe loturile martor. Prezent la eveniment, Tiberiu Dima, director comercial BASF, a subliniat că tehnologiile inovatoare BASF oferă soluţii ce pot salva culturile fermierilor chiar şi în condiţiile secetei ce ameninţă întreaga Europă. Produsul Opera, integrat în tehnologia AgCelence, reduce considerabil, prin efectele sale fiziologice, stresul cauzat de secetă asupra plantelor, permite hibrizilor să îşi exprime întregul potenţial genetic şi asigură producţii şi profituri ridicate.
Inovaţia este cheia succesului pentru BASF
În anul 2010, bugetul de cercetare - dezvoltare al companiei BASF a atins un nivel record (aproximativ 1,5 miliarde euro, comparativ cu 1,4 miliarde euro în anul 2009). BASF acordă o importanţă deosebită continuităţii în procesul de cercetare şi nu renunţă la acest angajament nici în perioadele dificile, de criză.
Descoperirea de noi substanţe active, combinată cu tehnologiile de formulare de ultimă oră vor permite companiei BASF să ofere soluţii tot mai eficiente în viitor.
Inovaţia optimizează producţia agricolă
Erbicidele, fungicidele şi insecticidele produse de BASF ajută fermierii să preia controlul în agricultură. Oferind o gamă complexă de produse, atât pentru protecţia culturilor de câmp, cât şi a culturilor horticole, BASF asigură consultanţă şi soluţii personalizate pentru nevoile oricărui tip de fermier.
Compania BASF are o viteză de reacţie deosebită faţă de nevoile pieţei, dispunând de unul dintre cele mai noi portofolii din industria produselor pentru protecţia plantelor.
BASF a fost de multe ori compania care “a dat tonul” în domeniul descoperirii de noi substanţe active pentru combaterea bolilor din culturile agricole. De-a lungul timpului, produsele BASF au determinat stabilirea de noi standarde în acest domeniu.
În perioada 25-27 mai, la Hotel Ramada din Bucureşti, s-au desfăşurat lucrările Consiliului Naţional al Federaţiei Agrostar. Au participat circa 300 de membri ai sindicatelor lucrătorilor şi producătorilor agricoli afiliate la Agrostar. S-au discutat probleme precum plata cu întârziere a subvenţiilor, lipsa unor politici coerente în agricultură, creşterea preţurilor la input-uri. Ştefan Niculae, preşedintele federaţiei, a punctat că pentru a se reuşi accesarea substanţială a fondurilor europene este nevoie de debirocratizare.
În cadrul manifestării, BRD – Groupe Societe Generale a lansat un produs bancar destinat agricultorilor. Anume, banca propune finanţarea agricultorilor cu până la 80% din valoarea subvenţiei.
Pe 26 mai, a doua zi a evenimentului Agrostar, a avut loc Conferinţa Naţională “Îmbunătăţirea calităţii resurselor umane din spaţiul rural românesc”, la care au participat două asociaţii profesionale din Spania, ASAJA - asociaţie în care sunt 21.100 de agricultori şi SILVANUS - Asociaţia Silvicultorilor.
A fost prezentat proiectul “Dezvoltarea Iniţiativelor Anteprenoriale în Mediul Rural’’ (DIA Rural), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – “Investeşte în Oameni”. Durata proiectului iniţiat de Federaţia Agrostar este de 36 de luni (1 noiembrie 2008 - 30 noiembrie 2011) şi are valoarea de 17.673.305 lei.
“Prin proiectul DIA Rural, desfăşurat în 20 de judeţe, ne-am propus prevenirea tendinţei tot mai mari de abandon a zonelor rurale, cât şi îmbunătăţirea calificării muncitorilor şi întreprinzătorilor pentru a fi competitivi şi rentabili. Am realizat centre de formare a întreprinzătorilor rurali pentru anteprenoriat, tehnica lucrului cu calculatorul, elemente de limba engleză cu aplicaţii la agricultură, sănătate şi securitatea locului de muncă. Îi învăţăm pe oameni să iniţieze activităţi economice non-agricole proprii”, a specificat Tudor Dorobanţu, secretar general Agrostar. S-a urmărit informarea populaţiei de la sate asupra oportunităţilor de angajare în sectoare non-agricole, a posibilităţilor de afaceri generate de intrarea în UE, cât şi necesitatea adaptării întreprinderilor la cerinţele pieţei actuale.
Aproape toţi cursanţii şi-au făcut propriile afaceri
Până în prezent, în cadrul proiectului DIA Rural au avut loc o serie de cursuri de formare profesională destinate cu precădere muncitorilor şi şomerilor din mediul rural şi altor colectivităţi defavorizate, cum ar fi femeile şi tinerii.
La finalul cursurilor desfăşurate până în prezent, în urma chestionarului aplicat, a reieşit că aproape toţi cursanţii (99,5%) consideră necesare astfel de cursuri de formare şi că absolvirea acestora va duce cu siguranţă la schimbări vizibile în viaţa profesională a participanţilor, cât şi a comunităţilor locale.
La sfârşitul cursurilor de formare profesională s-a făcut evaluarea prin testarea scrisă, precum şi testarea practică, în funcţie de forma cursului urmat. 99,3% dintre cursanţi sunt multumiţi de rezultatul obţinut. Cea mai mare parte dintre ei au reuşit să acceseze fonduri europene pentru începerea unei afaceri agricole. Alţii şi-au deschis afaceri cu surse proprii, fără legătură cu agricultura şi o mică parte au accesat bani europeni pentru a iniţia afaceri non-agricole.
“Constatăm că, dacă oamenii de la sate ar fi mai informaţi şi ar exista cineva care să îi ajute să se adapteze la noile cerinţe comunitare, agricultura noastră şi mediul rural s-ar situa la un nivel mult mai înalt”, arată Tudor Dorobanţu.
Între 3 şi 5 iunie, în mijlocul câmpului, pe un teren agricol cu suprafaţa de 20 ha, aflat în apropiere de localitatea Fundulea din judeţul Călăraşi, s-a desfăşurat prima ediţie a Expoziţiei AgriPlanta. Un concept complet nou în România, AgriPlanta s-a dovedit a fi şi un concept viabil. Nici nu ne aşteptam la altceva având în vedere că este organizată de DLG InterMarketing, subsidiara din ţara noastră a Societăţii Germane pentru Agricultură - DLG, care organizează cea mai mare expoziţie agricolă din lume - Agritechnica de la Hanovra, Germania. Direcţia pentru Agricultură Călăraşi, USAMV Bucureşti, USAMV Cluj-Napoca, USAMVB Timişoara şi Academia de Ştiinte Agricole şi Silvice au colaborat la organizarea evenimentului. Partenerul ediţiei a fost IKB Leasing.
AgriPlanta, o expoziţie unicat la noi, greu de prins în cuvinte. Este greu să transpui pe hârtie atmosfera de acolo din câmp. Dar, încercăm, prin câteva rânduri şi fotografii să vă arătăm cum a fost la AgriPlanta 2011. Menţionăm că, vom reveni şi în luna iulie, în paginile revistei, cu un foto-reportaj amplu şi opinii ale expozanţilor.
Părerea unanimă la finalul ediţiei de debut a AgriPlanta este că a fost de departe cel mai bun târg agricol organizat vreodată în România. La câţiva kilometri de Autostrada Soarelui, în mijlocul câmpului au fost îmbinate perfect standuri expoziţionale, loturi demonstrative (porumb, floarea-soarelui, grâu, orz, orzoaică, muştar, lucernă, trifoi, măzăriche, iarbă de Sudan), demonstraţii comentate cu tractoare şi maşini agricole.
Vremea i-a cam speriat pe organizatori şi expozanţi cu o zi înainte de deschidere. În timp ce se făceau ultimele retuşuri a început furtuna, vânt puternic şi ploaie de nu se mai vedea nimic. Am crezut că totul va fi distrus. Din fericire, a doua zi AgriPlanta arăta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic şi soarele a strălucit pe cer în cele trei zile de expoziţie.
“Succesul este dovedit de cei aproximativ 5.500 de vizitatori - fermieri, specialişti în agricultură şi autorităţi - din peste 24 judeţe (Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Galaţi, Brăila, Constanţa, Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Olt, Dolj, Mehedinţi, Braşov, Sibiu, Satu Mare, Cluj-Napoca, Harghita, Mureş, Arad, Vaslui, Iaşi etc), dar şi din Republica Moldova şi alte ţări, care au venit să se convingă de unicitatea conceptului.
La AgriPlanta fermierul găseşte totul de la sămânţă la recoltă. Numărul expozanţilor şi co-expozanţilor a ajuns la 99 de companii, reprezentând mărci de produse din peste 10 ţări (Germania, Austria, Italia, Franţa, Polonia, Danemarca, Marea Britanie, Japonia, SUA, România etc): tractoare, maşini şi echipamente agricole, seminţe şi produse pentru protecţia plantelor, sere, silozuri, echipamente pentru cultivarea de legume şi fructe, servicii de cercetare, consultanţă, finanţare, asigurări etc. Peste 75% dintre expozanţi au obţinut rezultatele aşteptate şi chiar mai mult în ce priveşte numărul şi valoarea tranzacţiilor încheiate şi a contactelor stabilite cu prilejul acestei prime ediţii AgriPlanta 2011”, a declarat Corina Mareş, director general DLG InterMarketing.
Pe 20 de loturi demonstrative pentru principalele culturi agricole, o parte din firmele participante au prezentat rezultatele aplicării unor tehnologii avansate pentru protecţia plantelor, a unor scheme moderne de fertilizare şi a celor mai noi descoperiri ale geneticii. Alte peste 60 de spaţii de expunere în aer liber au găzduit ofertele de maşini, utilaje, produse şi servicii ale firmelor participante.
Oficialităţile s-au înghesuit la inaugurare
„AgriPlanta este o copie fidelă a tot ceea ce am văzut în Germania. Cred că din astfel de manifestări se poate învăţa mult. Mi-aş dori să ne vedem aici şi peste 20, şi peste 30 de ani. Poate nu ar fi rău ca AgriPlanta să fie una dintre expoziţiile ”umblătoare”, adică să fie o manifestare regională de la un an la altul, tocmai pentru a fi mai aproape de fiecare fermier din această ţară, de agricultura şi de economia spaţiului rural”, a spus ministrul Agriculturii Valeriu Tabără, prezent la inaugurarea expoziţiei.
Valeriu Steriu, preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Agricultură, a venit însoţit de un grup de fermieri din judeţul Olt. Steriu i-a zis Corinei Mareş să nu mai fie necăjită din cauza ploii din preziua deschiderii târgului deoarece „aproape toți fermierii, nu doar din Călăraşi, din țară, au fost fericiți ieri. Probabil că a fost ”ploaia anului”. În ce priveşte AgriPlanta, acest nou format de târguri, în aer liber, îl vom întâlni tot mai des în România”.
Stelian Fuia, preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor s-a adresat şi el participanţilor : „Ca om al locului, m-am născut şi m-am format aici, în cetatea cercetării agricole româneşti, vreau ca Fundulea să fie și un punct de întâlnire al fermierilor, an de an. Locul fermierilor este în câmp, aici, la Fundulea de acum încolo”.
La deschiderea AgriPlanta i-am mai văzut pe Adrian Rădulescu - secretar de stat MADR, Gheorghe Sin - preşedintele ASAS, prefectul judeţului Călăraşi - Emil Muşat.
Provocări pe piaţa grâului
Inaugurarea expoziţiei a fost urmată de masa rotundă cu tema „Provocări pe piaţa grâului”, care s-a bucurat de prezenţa a peste 45 de participanţi (firme de profil, fermieri, cercetători), moderată de Cosmin Andrei, realizatorul emisiunii „Viaţa Satului” de la TVR1.
Sabine Linker, reprezentanta Camerei de Agricultură din landul Hessen din Germania, a susţinut o prezentare privind dificultăţile cu care se confruntă diverse ţări din Europa şi din alte zone pe piaţa grâului şi posibilele repere pentru agricultori. „Fermierii trebuie să înceapă să urmărească evoluţiile pe bursă ale preţurilor la grâu, dar şi semnalele pe care le pot oferi asemănările între dinamicile exporturilor şi preţurilor la alte produse agricole, ca soia sau laptele, precum şi diversele estimări şi predicţii ale Comisiei Europene. Încă nu se întrevede finalul perioadei de creştere a preţurilor, dar fermierii trebuie să ţină cont şi de pericolul factorilor care pot da o scădere excesivă a preţurilor la materiile prime (stocuri prea mari, piedici comerciale, speculaţii bursiere, influenţa politică, variaţiile de schimb valutar şi schimbări în comportamentul consumatorilor). Cea mai dramatică influenţă o are însă factorul climatic.
Pentru 2011-2012 se aşteaptă o creştere modestă a producţiei pe plan mondial (numai 3% comparativ cu 2010) şi, pentru că în paralel se produc numeroase probleme climatice pe glob, aproape săptămânal se aplică corecţii în minus ale acestei estimări. Se pare ca bilanţul internaţional va fi deficitar în aprovizionarea mondială cu grâu. Este un avantaj pentru exporturile din UE, care sunt într-o etapă pozitivă raportat la cererea mondială tot mai mare. Dacă recoltele din alte zone vor fi mai bune decât se estimează în prezent, exporturile ţărilor UE vor fi afectate. De pildă, reluarea exporturilor de grâu ale Rusiei este deja anunţată şi va influenţa în mod direct concurenţa pe piaţa grâului. Prin urmare, fiecare factor care influenţează preţurile în sus sau în jos poate fi transformat în oportunitate de afaceri, dacă fermierii se documentează şi se adaptează la ce se întâmplă pe piaţa mondială şi la volatilitatea mare a preţurilor”, a arătat Sabine Linker.
Practica, atracţie pentru agricultori
Fermierii prezenţi la AgriPlanta au apreciat demonstraţiile cu 15 utilaje agricole, comentate de profesorul Ovidiu Ranta de la USAMV Cluj-Napoca şi de Francis Csilcser, colaborator al DLG InterMarketing. În zona ”Tehnici moderne pentru protecţia plantelor” a fost testată în condiţii de câmp stabilitatea braţului unor maşini de erbicidat autopropulsate şi tractate distribuite de Agri Alianţa, Munax, Biso România, General Leasing, Lemken România, având lâţimea rampei între 24 m şi 36 m. Zona ”Lucrările solului şi semănat” a găzduit demonstraţii de tehnologii tradiţionale şi lucrări minime cu utilaje de diverse tipuri, distribuite de Maschio-Gaspardo România, Mewi, Agroexpert Capital, Agri Alianţa, General Leasing.
Un alt punct de atracţie pentru fermieri l-au constituit discuţiile cu specialiştii şi testările desfăşurate zilnic la standurile şi loturile demonstrative ale DLG e.V. şi Ministerului Federal al Alimentaţiei, Agriculturii şi Protecţiei Consumatorului din Germania. Cele două organizaţii împreună cu firmele AgroTop, Herbst, Lechler, Lemken şi cu sprijinul DEULA şi USAMV Cluj-Napoca au prezentat agricultorilor sfaturi şi informaţii valoroase prin expoziţia informativă „Tehnici moderne de protecţie a plantelor”. A fost amenajat şi un Centru de consultanţă - „Cultivarea plantelor şi terenurilor”, în colaborare cu firmele germane BASF, KWS, Saaten Union, cu sprijinul Hanse Agro şi USAMVB Timişoara.
Concursuri şi spectacole pentru cei mici şi cei mari
În zona „Tractor şi tractorist” circa 70 de fermieri şi-au dovedit talentul în manevrarea tractorului, participând la diferite probe de mobilitate, precizie, abilitate etc, pe tractoare Case IH şi Kubota.
În week-end, copiii s-au bucurat de activităţi amuzante la Agriplanta: plimbări cu tractoarele Fendt în miniatură - puse la dispoziţie de Mewi; pictură pe faţă; jocuri cu personaje din basme şi dans. Tot pentru copii s-a organizat un concurs de plantat legume.
În ultima zi, la Agriplanta a avut loc un concurs de săpat pentru ziarişti. Mai precis a trebuit să prăşim manual un rând de porumb, lung de 20 m. A câştigat Aurelia Măturaru, director InfoAgrar. Subsemnata am ieşit pe locul 2, iar lui Valentin Blănaru de la revista Ferma i-a revenit locul 3, pentru care a rupt vreo două sape.
Pe toată perioada târgului, spectacolele folclorice oferite de Radio Antena Satelor au delectat participanţii la AgriPlanta.
MIHAELA PREVENDA, FOTO: DANA MEDAR
Recenta isterie creată de bacteria Escherichia Coli ” descoperită” iniţial pe castraveţii ecologici din Spania ca fiind principalii vinovaţi în cauzarea de îmbolnăviri şi decese, în principal, în rândul cetăţenilor germani, nu a făcut decât să constatăm că suntem foarte vulnerabili atât în faţa noilor agenţi microbieni, forma hemolitică în cazul de faţă, cât şi economic faţă de zvonuri. Spun ”zvonuri” pentru că, întrun final, aşa s-au dovedit a fi.
Orice astfel de zvonistică, întro piaţă comună ca cea europeană, duce inevitabil la propagarea în masa a fricii consumatorului faţă de ”cauza” care a provocat-o şi care este posibil să atenteze la sănătatea europenilor. Chiar dacă, iniţial, sursa a fost credibilă venind din partea laboratoarelor germane, aceasta s-a dovedit a fi falsă.
Însă, răul odată făcut greu îl mai poţi demonta. Piaţa întreagă a castraveţilor şi chiar parte din vânzările de alte legume a scăzut brusc, producătorii înregistrând pierderi enorme, legumele ajungând să fie distruse. La noi sa mai salvat câte ceva, după ce autorităţile veterinare au certificat şi garantat salubritatea acestora.
Aceeaşi specialişti germani găsesc, după puţine zile, chiar în ograda proprie, întro altă ”fermă ecologică”, cauza propagării bacteriei ucigaşe. Germenii de fasole sau din ce-or mai fi fost amestecaţi în salată cu castraveţi au dus la ipoteza, greşită iniţial, că vina o au castraveţii, că doar erau proveniţi din altă ţară. E mai convenabil să dai vina pe alţii decât să cercetezi amănunţit, mai întâi, în curtea proprie, dar poate mai ruşinos să rectifici la câteva zile.
Cert este că zeci de oameni au decedat, alte câteva mii s-au îmbolnăvit, la care se adaugă sute de milioane de euro pierderi ale legumicultorilor. Numai în România, singurul grup de producători recunoscut, înregistrează pierderi de aproape 10 milioane de euro.
Cine plăteşte? Uniunea Europeană alocă peste 200 milioane de euro, dar acestea nu acoperă pierderile 100%. Nici nu ar avea cum.
Nu întâmplător, poate, pe primul loc în ceea ce priveşte PROVOCĂRILE pentru viitoarea Politică Agricolă Comună este pusă securitatea alimentară. Furnizarea de produse agroalimentare este principalul rol al agriculturii, iar in contextul creşterii cererii de alimente la nivel mondial, UE trebuie să participe mai mult la acest demers cu o gamă variată de alimente, de înaltă calitate, sigure pentru sănătatea umană şi accesibile întregii populaţii.
Sprijinul pe care îl vor primii agricultorii trebuie să fie echitabil, măcar după 2013. Altfel, fermierii din ţările nou intrate în UE , vor fi în continuare dezavantajaţi şi puşi în faţa unei pieţe unice, cu o volatilititate a preţurilor crescută şi fără a avea mecanismele necesare contracarării unui astfel de fenomen.
După o perioadă în care veniturile agricultorilor, la nivel european, au fost mai mici decât în alte sectoare cu peste 40%, la care se adaugă anii de criză, orice perturbare şi ”vină” aruncată asupra unora sau a altora, duce la afectarea gravă a activităţii şi chiar la falimentul producătorilor agricoli din orice sector. Şi nimeni, nu cred, că are vreun interes să se-ntâmple aşa.
Roman Ştefănescu
HZPC Olanda (producator seminte de cartofi) invită fermierii să participe la Ziua cartofului-2011, în data de 03 iulie 2011.
Evenimentul va avea loc în localitatea Lungulețu, Dâmbovița
Cu această ocazie partenerii din Olanda (HZPC) şi din Romania (SC Vitma Consultanta SRL, SC Cardinal Prodcom SRL, Romstar SRL, OVM TOTAL 2003 SRL, OFERTA BOB SRL) vor prezenta rezultatele loturilor de testare a mai multor soiuri de cartof. Astfel fermierii români vor putea urmări modul în care aceste soiuri s-au adaptat la solul şi condiţiile climatice din Romania, productivitatea obţinută, dar și să schimbe informaţii importante cu producătorii de sămânţă şi cu producătorii de cartofi români, despre tehnologia de cultură care a trebuit aplicată şi ce diferenţe sunt faţă de cultivarea altor soiuri.
Pentru acest an, din dorinta de a veni in sprijinul cultivatorilor de cartofi din bazinul agricol Lunguletu-Dambovita, HZPC Olanda a testat o serie de soiuri/ varietati de cartofi in cadrul fermelor Romstar-Lunguletu, OVM-Slobozia Moara, Oferta Bob-Tartasesti.
La data de 1 iulie începe sesiunea pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 112 ”Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul PNDR, 2007 – 2013. Aceasta se va încheia la data de 29 iulie 2011, ora 12:00, conform Anunţului cererii de proiecte pentru Măsura 112, disponibil pe pagina de internet a APDRP, www.apdrp.ro.
Fondurile nerambursabile alocate pentru această sesiune de primire a proiectelor pentru Măsura 112 sunt de 50 de milioane de euro.
Un tânăr fermier poate primi 10.000 Euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiune minimă de 6 UDE. În cazul extinderii exploataţiei agricole, sprijinul pentru instalarea fermierului poate creşte cu 2.000 Euro/ 1 UDE[1], dar nu va putea depăşi 25.000 Euro/ exploataţie. (Unitatea de Dimensiune Economică (UDE) reprezintă unitatea prin care se exprimă dimensiunea economică a unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei (Decizia Comisiei nr. 85/377/CEE). Valoarea unei unităţi de dimensiune economică este de 1.200 Euro.)
Banii vin în 2 tranșe
Pentru instalarea tinerilor fermieri, principiul finanţării nerambursabile este acela al acordării unei prime de instalare. Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranşe de plată: prima într-un procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua va fi de 40% din totalul sprijinului.
Depunerea proiectelor aferente Măsurii 112 se va face la Oficiile Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ale APDRP, zilnic, în intervalul orar 9.00 – 14.00.
Pentru a primi finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de finanţare. Acesta se poate descărca gratuit de pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.aprdp.ro.
În perioada 1 – 29 iulie 2011, se va desfășura sesiunea pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 322, submăsura d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013, a anunțat Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).
Solicitanţii au la dispoziţie 155,94 milioane de euro pentru investiţii încadrate la submăsura d) a Măsurii 322 și pot primi până la 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere, iar valoarea totală eligibilă a proiectului nu va depăşi 1,5 milioane euro. Această submăsură presupune mai exact refacerea şi modernizarea drumurilor comunale, podurilor şi podeţelor, afectate de inundaţiile care au avut loc în anul 2010.
Depunerea proiectelor aferente Măsurii 322, submăsura d) se va face la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, zilnic, în intervalul orar 9.00 – 14.00.
Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este vineri, 29 iulie 2011, ora 12:00, conform Anunţului cererii de proiecte pentru Măsura 322 d), poate fi consultat pe pagina de internet www.apdrp.ro.
Pentru a primi finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de finanţare. Acesta se poate descărca gratuit de pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.aprdp.ro.
Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP (DGP-AMPOP) anunţă deschiderea primei sesiuni de depunere a aplicaţiilor pentru Măsura 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate.
Dosarele de candidatură vor putea fi depuse în perioada 1-29 iulie 2011, la sediile Compartimentelor Regionale POP, în intervalul 8.30-16.30.
Dosarul de candidatură depus pentru alocarea de sprijin financiar nerambursabil trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate şi să obţină, în urma selecţiei, punctajul minim prevăzut pentru acesta măsură, conform Ghidului Solicitantului.
DGP-AMPOP va notifica în scris pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluării Dosarelor de candidatură depuse de către aceştia la sediile Compartimentelor Regionale.
Informaţii detaliate privind posibilitatea accesării sprijinului financiar nerambursabil aferent Măsurii 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului care este publicat pe site-urile www.madr.ro, secţiunea FEP şi www.ampeste.ro
Producţia de carne de ovine şi caprine a crescut cu 228,5% în anul 2010 comparativ cu anul precedent, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică.
De asemenea, producţia de carne de bovine a crescut cu 13,7% iar cea de porcine s-a majorat cu 5,4%, în acelaşi interval.
În anul 2010, sacrificările de bovine în unităţi industriale specializate, după numărul de capete, au crescut faţă de anul precedent cu 10,5%, iar sacrificările de porcine au crescut cu 0,5%. Numărul de ovine şi caprine sacrificate în unităţile industriale specializate a crescut faţă de anul precedent cu 213,4%.
Potrivit INS, anul trecut au fost sacrificate 129.699 capete bovine, 2,9 milioane capete porcine, 376.877 capete ovine şi caprine şi peste 175 milioane capete păsări.
Sacrificările de bovine au fost preponderente în regiunile Nord-Est (41,5%), Nord-Vest (14,6%) şi Sud-Vest Oltenia (12,9%). Sacrificările de porcine au deţinut cele mai mari ponderi în regiunile: Vest (peste 25,0%), Sud-Muntenia (16,9%) şi Sud-Est (15,3%), iar sacrificările de ovine şi caprine, în regiunile Vest (40,1%), Sud-Est (peste 20,0%) şi Sud-Muntenia (14,2%). În anul 2010, sacrificările de păsări au fost preponderente în regiunile Sud-Muntenia (31,1%), Nord-Est (18,0%), Centru (15,7%) şi Sud-Est (13,6%).
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va sprijini participarea Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR) la lucrările organizaţiei europene a fermierilor şi structurilor cooperatiste de asociere în agricultură, COPA-COGECA, dar nu va putea plăti cotizaţia datorată organizaţiei de FNPAR, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
'Am vorbit cu secretarul general al COPA-COGECA şi am găsit câteva soluţii pentru sprijnirea Federaţiei în vederea participării fermierilor români la lucrările organizaţiei europene, suportând din buget anumite costuri legate de deplasare sau de traducerea unor documente, dar nu vom putea plăti cotizaţia datorată de FNAPR organizaţiei europene pentru că s-ar considera ajutor de stat', a precizat ministrul Agriculturii. Acesta consideră că FNPAR trebuie, în primul rând, să îşi clarifice statutul, astfel încât să nu mai fie contestată de alte organizaţii ale producătorilor români.
Fermierii români riscă să fie excluşi de la 1 iulie din COPA-COGECA, dacă nu plătesc cotizaţia de 246.000 de euro pentru anul 2010.
'Într-adevăr, FNAPR riscă să fie exclusă din organizaţia europeană a producătorilor pentru că nu şi-a plătit cotizaţia de doi ani de zile. Ministerul încearcă să-i ajute, dar trebuie ca şi ei să plătească măcar o parte din această cotizaţie', a mai adăugat Tabără.
COPA-COGECA a trimis ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, o scrisoare prin care îl informează că fermierii români vor fi excluşi din organizaţie, începând cu 1 iulie, dacă nu îşi achită obligaţiile financiare.
'Statutul Copa-Cogeca prevede un angajament financiar din partea membrilor noştri pentru a participa la activitatea din cadrul organizaţiei. De vreme ce organizaţia din România nu şi-a plătit, în totalitate, cotizaţia pentru 2010 sau 2011, vom fi nevoiţi să îi retragem statutul de organizaţie membră, începând cu 1 iulie 2011. Aceasta este o situaţie extrem de neplăcută de pe urma căreia sunt convins că nu numai organizaţia din România va avea de pierdut, dar şi noi în calitate de organizaţie al cărei scop este să apere interesele fermierilor din toată Europa', se arată în scrisoarea transmisă de organizaţia europeană ministrului Agriculturii.
FNPAR a cerut, pe de altă parte, ministrului Valeriu Tabără 'să dea dovadă de obiectivitate şi să trateze interesele fermierilor ca fiind o prioritate a activităţii domniei sale'.
'Achitarea acestor obligaţii de ordin financiar ar fi un act de normalitate din partea domnului Tabără. Fermierii români trebuie să aibă un cuvânt de spus cu privire la politica agricolă comună, aşa cum au cei din Ungaria, Polonia, Spania, Cipru etc, care sunt ajutaţi de stat. Eu, ca director executiv al FNPAR, nu voi accepta o astfel de umilire a agricultorilor români (excluderea din COPA-COGECA), care nu vor mai avea niciun cuvânt de spus atunci când, la nivel european, sunt luate decizii care îi privesc şi sunt dispus să îmi înaintez demisia Consiliul Director al FNPAR ca fiind tot un act de normalitate', a subliniat directorul executiv al FNPAR, Daniel Botănoiu.
FNPAR consideră că excluderea fermierilor din COPA-COGECA nu numai că îi va izola pe aceştia, 'dar va afecta grav şi imaginea României, care dă dovadă de neseriozitate'. Reprezentarea în cadrul organizaţiilor profesionale la nivel european ar trebui să nu aibă nicio legatură cu viziunile politice ale unuia sau altuia dintre partide, arată scrisoarea.
Fermierii români ar putea participa în cadrul organizaţiei europene la 87 de grupuri lucrative privind politicile agricole europene, excluderea din această organizaţie însemnând lipsa dreptului de vot în orice grup lucrativ.
FNPAR este cea mai mare organizaţie patronală din agricultură, a fost înfiinţată în anul 2007, iar membrii săi reprezintă 67% din sectorul agricol din România. Federaţia are reprezentativitate la nivel european fiind afiliată la COPA-COGECA, cea mai mare organizaţie a producătorilor şi cooperativelor agricole europene.
Numărul exploataţiilor agricole a scăzut cu 14% potrivit rezultatelor provizorii ale Recensământului General Agricol 2010 iar suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiilor agricole a fost mai mică cu 4,5% faţă de datele înregistrate la Recensământul General Agricol 2002.
Potrivit rezultatelor provizorii ale RGA 2010, publicate joi de Institutul Naţional de Statistică, din cele 3,856 milioane exploataţii agricole din România, 3,825 milioane sunt exploataţii fără personalitate juridică, cu 14,3 % mai puţine faţă de anul 2002, şi 31.000 sunt exploataţii cu personalitate juridică, cu 34,8% mai multe faţă de anul 2002.
'Reducerea numărului exploataţiilor agricole s-a datorat, în principal, comasării unor exploataţii agricole fără personalitate juridică', precizează INS.
Suprafaţa agricolă utilizată a scăzut la 13,2 milioane hectare, potrivit datelor provizorii ale RGA 2010, comparativ cu cele 13,9 milioane ha consemnate în RGA 2002. Din suprafaţa totală, 8,3 milioane ha reprezintă teren arabil, 4,49 milioane ha - păşuni şi fâneţe, 317.000 ha - culturi permanente şi 169.000 grădini familiare.
Suprafaţa agricolă utilizată ce a revenit în medie, în anul 2010, pe o exploataţie agricolă a fost de 3,45 ha, comparativ cu 3,11 ha în anul 2002. Pe categorii de exploataţii agricole, suprafaţa agricolă utilizată ce a revenit în medie pe o exploataţie agricolă fără personalitate juridică a fost de 1,95 ha, comparativ cu 1,73 ha în anul 2002, iar suprafaţa agricolă utilizată ce a revenit în medie pe o exploataţie agricolă cu personalitate juridică a fost de 190,84 ha, comparativ cu 274,43 ha în anul 2002.
În perioada decembrie 2010 - ianuarie 2011 a avut loc Recensământul General Agricol 2010 din România, cercetare statistică exhaustivă a exploataţiilor agricole de pe întreg teritoriul ţării, atât din mediul rural cât şi din cel urban.
Potrivit INS, obiectivul recensământului general agricol a fost obţinerea de date statistice privind numărul şi structura exploataţiilor agricole, dimensiunea suprafeţelor agricole utilizate, efectivele de animale, maşini şi echipamente agricole, suprafaţa irigată, aspecte privind dezvoltarea rurală, precum şi metodele de producţie agricolă.
Exploataţia agricolă este unitatea tehnico-economică de sine stătătoare, cu o gestiune unică şi care desfăşoară activităţi agricole prin utilizarea suprafeţelor agricole şi/ sau creşterea animalelor sau activităţi de menţinere a suprafeţelor agricole în bune condiţii agricole şi de mediu, fie ca activitate principală, fie ca activitate secundară.
Suprafaţa agricolă utilizată (SAU) este suprafaţa de teren agricol utilizat de o unitate de recenzare, care se obţine prin însumarea suprafeţelor de teren arabil, a grădinilor familiale, a păşunilor şi fâneţelor şi a culturilor permanente.
Terenul arabil este suprafaţa care se ară în fiecare an sau la intervale mai mari de timp, conform unui sistem de rotaţie a culturilor, în scopul cultivării plantelor anuale sau perene. Terenul arabil include şi terenul rămas necultivat din cauza inundaţiilor, colmatărilor, a altor calamităţi cu caracter temporar sau a altor cauze. De asemenea, din această categorie fac parte şi terenurile ocupate de sere, solarii, căpşunerii, precum şi păşunile şi fâneţele desţelenite şi însămânţate cu plante anuale sau perene etc.
România a atras 11,5% din fondurile europene alocate prin Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) 2007-2013, gradul de angajare depăşind la ora actuală 31 de procente, a declarat, joi, directorul general adjunct al DGP- Autoritatea de Management pentru POP, Marisanda Pîrîianu, la Târgul internaţional pentru dezvoltarea macro-regiunii Dunării.
'Până la această dată avem încheiate 112 contracte de finanţare, în valoare de 93 milioane de euro, şi un grad de angajare de 31%. Gradul de absorbţie pe Programul Operaţional pentru Pescuit (POP) a depăşit 11,5%, din suma totală alocată, până în 2013, de peste 300 de milioane de euro', a spus Marisanda Pîrîianu. La ora actuală sunt deschise patru din cele cinci axe ale programului.
Şeful AM-POP a precizat că în luna iulie se va deschide şi axa prioritară patru din cadrul POP privind dezvoltarea zonelor pescăreşti, fondurile alocate depăşind 100 de milioane de euro.
'De-a lungul Dunării au fost selectate parteneriate public-private care au drept scop dezvoltarea unei strategii integrate capabile să contribuie la diversificarea activităţilor pescăreşti şi la creşterea nivelului de trai. Prima sesiune pentru depunerea strategiilor de dezvoltare locală integrată va avea loc în perioada 1-15 iulie, iar cea de-a doua în 1-30 septembrie 2011. Intenţionăm să selectăm 15 Grupuri Locale de Acţiune', a subliniat directorul general adjunct al DGP- Autoritatea de Management.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor se vor acorda garanţii din partea FNGCIMM pentru creditele bancare, iar Ministerul Agriculturii lucrează la modificarea legislaţiei pentru acordarea unui avans celor care aplică în cadrul axei 4 pe dezvoltarea strategiilor de dezvoltare locală integrată.
România beneficiază, până în 2013, de peste 307,618 milioane euro prin POP pentru finanţarea investiţiilor în domeniul pescuitului, acvaculturii şi procesării, din care 230,714 milioane euro reprezintă asistenţa UE prin Fondul European pentru Pescuit (FEP), iar diferenţa este asigurată din bugetul naţional.
Axa 1 destinată adaptării flotei de pescuit are alocată o sumă 13 milioane de euro, axa 2 pentru acvacultură - 140 de milioane de euro, axa 3 pentru măsuri de interes comun - 40 de milioane de euro, axa 4 - dezvoltarea zonelor pescăreşti - 100 de milioane euro, iar asistenţă tehnică - 14,3 milioane euro.
Preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine( FCBR), Mircea Ciurea, ne-a informat că, în urma întâlnirii din 6 iunie cu reprezentanţii MADR, s-au stabilit următoarele:
1. Între 1 iulie şi 15 august, toţi crescătorii de bovine pot depune cereri la sediile APIA judeţene pentru CNDP-ul pe anul 2011( Plăţile Naţionale Directe Complementare);
2. Cererile pentru plata CNDP-ului la bovine vor purta ştampila asociaţiei judeţene pentru ca să nu mai existe suspiciuni de fraudă în privinţa numărului de animale declarat şi cel faptic;
3. A fost scoasă obligativitatea declaraţiei pe propria răspundere privind datoriile la zi către bugetul de stat;
4. Crescătorii care au achiziţionat până acum animale de rasă au posibilitatea ca, până la 30 iunie 2011, să-şi înscrie animalele în RN, după care să meargă la DSVSA – urile judeţene pentru a-şi lua un cod de exploataţie;
5. Se speră ca pentru anul acesta suma alocată plăţilor pe cap de animal (CNDP) să fie cea negociată pentru 2011, adică în jur de 270 milioane euro.
Lucian Buzdugan, director general al TCE 3 Brazi - IMB (companie deţinută de omul de afaceri Culiţă Tărâţă), a anunţat că anul acesta va demara în Insula Mare a Brăilei un program de utilizare a biomasei pentru producere de energie. “Dorim să ne asigurăm independenţa energetică, motiv pentru care ne pregătim să demărăm programul de utilizare a biomasei. Toate paiele, adică 100.000 de tone, vor fi arse şi vom obţine 300.000 tone de biomasă. Arderea se va face într-o centrală termică de producere a energiei, respectiv 15-17 megavaţi pe oră”, spune Lucian Buzdugan.
El a completat că odată cu începerea programului energetic se va crea o rezervă de energie, care va fi utilizată pentru a porni şi programul de plantare de lucernă. “Vom demara programul de lucernă pentru că, practic, cu soia îmi pierd speranţa, până când UE va înţelege că trebuie să cultivăm soia modificată genetic. În soia investim cel mai mult, 250 de euro pe hectar numai în pesticide, faţă de 20 de euro cât ar fi trebuit să investim”.
TCE 3 Brazi are în exploatare 70.000 ha de teren agricol, din care 55.682 ha sunt concesionate de la ADS pe 20 de ani în Insula Mare a Brăilei. Anul acesta s-au împlinit 10 ani de când societatea lui Culiţă Tărâţă lucrează terenurile din insulă. La ADS s-au plătit vreo 44 milioane de euro.
Pe cele 55.682 ha, în anul agricol 2010-2011 s-au cultivat în IMB: grâu - 20.246 ha, rapiţă - 10.268 ha, porumb - 10.017 ha, soia - 7.011 ha, floarea soarelui - 4.880 ha, orz - 3.085 ha, altele - 175 ha, iar producţia prognozată este de 323.700 to/ha.
TCE 3 Brazi a investit în cei 10 ani în jur de 135 milioane de euro în utilaje şi echipamente (tractoare, combine, maşini agricole, sisteme de irigat), astăzi totul fiind modernizat, automatizat şi monitorizat în IMB.
Lucian Buzdugan a mai spus că în viitorul apropiat este în plan extinderea spaţiilor de depozitare.