Citatul ediţei - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Miercuri, 17 Octombrie 2012 16:34

Agr-io-media o confuzie de neînțeles

Mă surprinde extrem de neplăcut faptul că, fără să avem vreo vină, suntem atacați cu furie, cu o energie demnă de cauze mai bune, de către o editură ce se consideră concurentă nouă. Spun se consideră, pentru că eu am avut întodeuna impresia că cei care fac parte din breasla aceasta, a gazetarilor, sunt colegi și nu adversari într-un oarecare ring. Am primit mai întâi o „somație” – termenul l-am trecut în ghilimele, pentru că mi se pare extrem de nepotrivit între colegi, așa cum spuneam – în care ni se cerea să renunțăm la denumirea de Agromedia, pe motiv că „e de natură a crea confuzie în rândul clienților și cititorilor noştri, fapt ce produce companiei noastre grave prejudicii”.

Demersul mi s-a părut neserios, de aceea nici nu l-am luat în seamă. De ce l-am considerat neserios? Pentru că, pe de o parte m-a jignit poziția de forță de pe care venea - nu știu cine îi dă domnișoarei Simona Munteanu autoritatea de a ne soma (definiția din DEX este lămuritoare: SOMÁȚIE, somații, s. f. Faptul de a soma; invitație prin care se pune cuiva în vedere să execute (sau să nu execute) ceva; ordin scris emanat de la o autoritate prin care se ordonă cuiva să execute (sau să înceteze de a executa) o acțiune. [Var.: (înv.) somațiúne s. f.] – Din fr. sommation. – evidențierea îmi aparține) - pe de altă parte, nu cunosc să dețin vreun produs pe care să-l comercializez sub acest nume. Confuzia pe care o făcea semnatara acestei somații între o denumire pe care o are o societate comercială și  numele unui produs de pe piață a fost pentru mine evidentă și m-a determinat să nu răspund.

Din păcate, resorturi pe care nu le cunosc și nici nu le înțeleg o determină pe sus-numita domnișoară să meargă mai departe și să-și facă ştiută cât mai multor persoane neputința de a înțelege lucruri simple. De vreme ce o autoritate a statului, numesc aici Oficiul Registrului Comerțului București, a analizat individualitatea denumirii Profesional-Agromedia într-un moment în care Agri Media Invest exista în baza lor de date și a considerat-o distinctivă, adică erau îndeplinite toate condiţiile de evitare a confuziei între comercianţi și a inducerii in eroare a publicului, atunci ce probleme pot să existe după 4 ani?

Dumneavoastă, cititorii revistei noastre, știți probabil cum se numește compania care produce Revista Fermierului dacă parcurgeți caseta tehnică, în care numele acesta apare, de altfel foarte discret. Nu înțeleg de unde ne-ar putea cunoaște numele cititorii revistei domnișoarei Munteanu? Cum reușim noi să ajungem în postura de „a crea confuzie în rândul […] cititorilor”  altei reviste care nu are trecut nicăieri numele nostru? (am folosit […] în locul „clienților”, pentru că unii dintre aceștia ar putea cunoaște ambele denumiri de societăți din relațiile contractuale, dar nu știu să ne fi confundat cineva vreme de 4 ani).

Nu avem pe piață niciun produs care să fi folosit în promovarea sa denumirea de agromedia. Această denumire este folosită exclusiv pentru relațiile comerciale cu partenerii noștri. Produsele noastre, Revista Fermierului, Ghidul Fermierului, Smart Agri Magazin (realizat într-un parteneriat cu Smart Creativ Production – de aici și formula de GroupAgromedia) și România Agricolă sunt promovate prin ele însele, prin efortul redacțional și managerial al echipei care le produce.

Alăturarea celor două logo-uri pe care a realizat-o autoarea acestui violent atac este în primul rând nefondată și în al doilea rând o dovadă în plus a diferenței clare dintre ele. De ce spun că este nefondată? Deoarece logo-ul lor este al unui produs ce se vinde pe piață, iar al nostru este decupat din antetul înscrisurilor cu caracter informativ pe care le trimitem potențialilor clienți (alături de care sunt și alte date ale companiei), deci nu al vreunui produs pe care îl vindem și căruia îi facem promovare. Orice companie are un antet și un logo, indiferent ce vinde. Din moment ce dețin mai multe creații media, de ce ar trebui să îmi autentific documentele prin prezența logo-ului uneia dintre ele? Așa poate face acela care are una singură, cum este cazul celor care ne acuză pe noi. De exemplu, Intact Media Group are 6 televiziuni, 2 ziare, 4 reviste, 2 radiouri, 26 site-uri și încă alte 12 produse. Mă întreb dacă au avut vreo dilemă legată de logo-ul pe care ar trebui să-l folosească? Și când te gândești că mai există 62 companii cu nume care conțin denumirea „Intact”, ba chiar unele au și „Media” alături. Cred că au mare problemă. Mă întreb câte somații or fi primit? În cazul nostru mai sunt numai 2 companii care conțin Agromedia, una Agro Media și una Agrimedia, cu ale noastre, încurcatele, se fac 6. De la celelalte nu am primit (încă) somație, deci ar fi una din șase, dacă facem un calcul simplu, cei de la Intact ar trebui să aibă cel puțin patru somații.

Chiar dacă a fost doar o glumă în ceea ce-l privește pe mai marele trust, cifrele folosite sunt de pe portal.onrc.ro, site-ul Registrului Comerțului, deci sunt corecte. În aceste condiții îmi vine o întrebare, serioasă, a somat Agri Media Invest și pe celelalte companii să renunțe la numele cu care au fost înregistrate? Sau și mai mult, cumva a somat și pe cei care dețin site-ul agromedia.ro?

Și pentru că suntem la capitolul întrebări, să mai încerc una, cine știe poate primesc și răspuns. Cum se explică prezența pe facebook a revistei Agrimedia la pagina Agromedia? Era ocupată denumirea lor? Sau le place cum sună agromedia și de aceea am devenit subit indezirabili? Cu un lucru suntem de acord, nu primiți informații de la Agromedia, pagina de facebook.

Cu siguranță că în instanță va aduce dovezi și despre practicile neconcurențiale, de care ne acuză și despre cum funcționează structura de business de tip suveică pe care o folosim în opinia sa și cum ne folosim „cu rea-credinţă, ilegal şi abuziv de asemănarea cu denumirea revistei” lor.

În ceea ce privește acțiunea de denigrare pe care a pornit-o domnișoara Munteanu este un act într-adevăr condamnabil. „Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni: [...] f) comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau mărfurilor sale, afirmaţi de natură să dăuneze bunul mers al întreprinderii; [...]” – art. 3 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiala, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Merită să renunţi la gaze, lemne, curent electric? Inventatorul sistemelor de încălzire EcoHorneţ spune DA.
Sistemele de încălzire ecoHORNEŢ realizează arderea completă a peleţilor, în urma arderii neexistând fum în gazele arse, depuneri de cenuşă sau gudron. Această tehnologie 100% românească produce o energie termică ecologică, economică, eficientă, inteligentă şi aduce utilizatorilor reale avantaje.
Reportaj din emisiunea România agricolă, click pe link-ul de mai jos:

http://www.youtube.com/watch?v=YmOazCHZ8h0&feature=relmfu

Merită să renunţi la gaze, lemne, curent electric? Inventatorul sistemelor de încălzire EcoHorneţ spune DA.
Sistemele de încălzire ecoHORNEŢ realizează arderea completă a peleţilor, în urma arderii neexistând fum în gazele arse, depuneri de cenuşă sau gudron. Această tehnologie 100% românească produce o energie termică ecologică, economică, eficientă, inteligentă şi aduce utilizatorilor reale avantaje.
Reportaj din emisiunea România agricolă, click pe link-ul de mai jos:

http://www.youtube.com/watch?v=YmOazCHZ8h0&feature=relmfu

Miercuri, 26 Septembrie 2012 14:32

ALIRA Cabernet 2010, un nou vin de la WineRo

ALIRA Cabernet 2010, noul vin produs de compania WineRo, va fi lansat pe 28 septembrie, la Aliman în judeţul Constanţa. Producătorul a anunţat o lansare cu degustare chiar lângă primii struguri recoltaţi din podgoria de la Aliman şi primul must stors. Savuroasele preparate dobrogene făcute în cuptor de lut vor acompania degustarea noului vin de la WineRo - ALIRA Cabernet 2010.

Miercuri, 26 Septembrie 2012 14:12

Frâncuşa de Cotnari, primul vin al anului

Pe 7 octombrie, în localitatea Cotnari din judeţul Iaşi, pe Dealul Cătălina, producătorul de vinuri COTNARI SA organizează prima ediţie a Festivalului concurs de interpretare a cântecului popular românesc: COTNARI - PRIMUL VIN AL ANULUI. Cu această ocazie, Cotnari va lansa şi primul vin al anului - FRÂNCUŞA 2012.

În perioada 13 – 16 noiembrie, la Complexul Expoziţional din Hanovra (Germania) are loc EuroTier 2012, un eveniment considerat lider mondial pentru profesioniştii din zootehnie. Înregistrând în prezent 2.336 de expozanţi, DLG, în calitate de organizator, a anunţat un nou record de participare la EuroTier 2012. Numărul expozanţilor este cu aproape un sfert mai mare decât recordul raportat la ediţia precedentă, desfăşurată în urmă cu doi ani. Şase noi hale ale complexului expoziţional sunt destinate acestui eveniment, expoziţia ajungând să ocupe un total de 16 hale expoziţionale şi o suprafaţă de peste 24 de hectare.
Aproape jumătate dintre expozanţi provin din alte ţări decât Germania.
La EuroTier se prezintă inovaţii şi se lansează trenduri în zootehnie. Cele peste 300 de inovaţii depuse anul acesta spre evaluare (un alt record notabil la EuroTier 2012) certifică mult râvnitele premii acordate de către o comisie imparţială, formată din experţi internaţionali.
La standuri, dar şi în cadrul unor evenimente speciale, organizaţii internaţionale de fermieri împreună cu specialişti în domeniu şi cei mai importanţi producători de utilaje, echipamente şi inputuri pentru zootehnie vor prezenta inovaţii şi tendinţe în genetica bovină (“TopTierTreff”), tehnologii moderne şi soluţii viabile pentru producţia durabilă de suine (Forum special), ovine, pentru creşterea păsărilor (“World Poultry Show”) şi acvacultură (“Fish in focus”).
„Galeria nutreţurilor“ („Feed Gallery”) va aduce în atenţie cele mai noi evoluţii în domeniu: materii prime folosite în sistemele moderne de hrănire a animalelor la ferme – calităţi şi particularităţi ale acestora.
Anul acesta, pentru prima oară, la Centrul de Informare privind Bunăstarea Animalelor, vor avea loc zilnic discuţii pe teme de actualitate în zootehnie. Expozanţii vor prezenta soluţii pentru sisteme de adăposturi şi grajduri de animale adecvate viitorului.
În acelaşi timp cu EuroTier este organizată şi Expoziţia în domeniul energiei regenerabile - BioEnergy Decentral (www.bioenergy-decentral.com). Temele principale cuprind: ”Biogaz din dejecţii”, ”Utilizarea căldurii la instalaţiile de biogaz” şi ”Producţia de energie raportată la necesităţi”.

Informaţii detaliate despre EuroTier 2012 (inclusiv în limba română) găsiţi la www.eurotier.com.
DLG InterMarketing pune la dispoziţia vizitatorilor din România bilete gratuite de acces la EuroTier 2012.  Firmele interesate/crescătorii de animale şi specialiştii în zootehnie pot solicita Formularul de Comandă în baza căruia, ulterior, vor primi codurile electronice pentru emiterea biletelor de intrare gratuite. Formularul de Comanda trebuie completat şi returnat până la data de 10 octombrie 2012. La cerere, DLG InterMarketing poate prezenta şi o ofertă completă de călătorie.
Persoana de contact: Ana-Maria Bumbu, tel. 021-317.12.25, 0724 786 511,
email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Camera de Comerţ şi Industrie a României - Camera Naţională organizează, în 27 septembrie, seminarul „Standarde şi regulamente europene în etichetarea produselor alimentare”. Manifestarea are loc la Palatul Camerei Naţionale, Amfiteatrul Albastru, mezanin, începând cu ora 10.00.
Seminarul se adresează producătorilor şi distribuitorilor de produse alimentare, în general tuturor celor care sunt implicaţi în activităţi directe sau adiacente unei industrii alimentare aliniată standardelor europene şi este dedicat dezbaterilor Regulamentului CE 432/2012, care va intra în vigoare în decembrie 2012.
Vor fi prezentate exemple de bune practici europene şi Regulamentul 834/2007, care se referă la producţia ecologică, precum şi la etichetarea produselor ecologice obligatorie de la 1 iulie 2012.

 

Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dacian Cioloş spune că după 2014 o parte din costurile pentru culturile calamitate de secetă, inundaţii sau îngheţ ar putea fi acoperite din fondurile de dezvoltare rurală. Astfel, dacă există un fond mutual, creat de exemplu de o asociaţie de producători, în situaţii de calamitate la o sumă plătită de acest fond mutual la un euro s-ar putea suplimenta din programul de dezvoltare rurală cu un procent de 60-70% bani europeni. „Fondul ar plăti un euro şi agricultorul ar primi un 1,60 euro”, a arătat Dacian Cioloş. El a adăugat că lipsa unei legi în acest domeniu poate să coste bugetul de stat mai mult decât existenţa ei. „Referitor la sistemul de asigurare contra calamităţilor, cred că lipsa unei legi care să înlocuiască Legea 381 care a fost abrogată este un punct slab şi consider că poate să coste bugetul de stat mult mai mult decât l-ar costa dacă ar exista o legislaţie în perspectiva asta. Nu ştiu dacă o să curgă din 2014 cu bani, dar cu siguranţă se vor finanţa astfel de fonduri mutuale constituite de stat sau mixte, care să compenseze astfel de pierderi în situaţii de calamitate, situaţii în care societăţile de asigurare private nu compensează”, a punctat comisarul european. Prin urmare, este nevoie să se creeze un cadru legislativ adecvat, care să ducă la crearea unor fonduri de stat sau mixte, cu participarea producătorilor şi a asiguratorilor privaţi, în cazul în care aceştia doresc.

Comisarul european Dacian Cioloş susţine că, pentru a fi eficiente, este nevoie să nu existe o imixtiune politică în Camerele Agricole, având în vedere că acestea ar putea reprezenta un vector electoral în mediul rural. „Pentru o funcţionare normală a Camerelor Agricole, în interesul agricultorului, este important să se evite imixtiunea politicului în Camerele Agricole. O colaborare cu politicul este binevenită şi de dorit, dar una e colaborarea ca structură consolidată cu factorul politic şi alta e să se amestece factorul politic în structurarea camerelor, care pot fi un vector electoral foarte bun în mediul rural. Partidele ar avea de câştigat pe termen scurt din această abordare, dar ar avea de pierdut pe termen mediu şi lung agricultura românească”, a afirmat comisarul Cioloş. El a atras atenţia că Legea privind Camerele Agricole trebuie pusă în aplicare cât mai repede pentru ca aceste organisme să se poată consolida în vederea obţinerii de finanţare europeană pe fondurile exerciţiului bugetar 2014-2020. „În Politica Agricolă Comună după 2013 sunt prevăzute anumite măsuri prin care agricultorii vor avea dreptul la consultanţă pentru dezvoltarea fermei şi le pot contracta inclusiv cu o structură cum sunt Camerele Agricole. Sau, Ministerul Agriculturii poate decide direct că aceste fonduri se îndreaptă spre camere. Orice lună pierdută poate afecta capacitatea de a se consolida prin fondurile europene”, a arătat Dacian Cioloş.

De la 1 ianuarie 2013, orice mijloc de transport nou achiziţionat, de la tractorul agricol şi forestier la vehiculele pe două roţi, trebuie să aibă Certificatul de Conformitate, în original. Absenţa acestuia va face imposibilă eliberarea cărţii de identitate şi a celorlalte documente.

Potrivit Registrului Auto Român, persoanele fizice şi juridice care vor cumpăra vehicule noi (aflate la prima înmatriculare) de la 1 ianuarie 2013, vor primi Cartea de Identitate, dacă, odată cu celelalte acte necesare, vor prezenta la RAR şi Certificatul de Conformitate, în original, al vehiculului. „Comercianţii trebuie să elibereze Certificatele de Conformitate (pe care le obţin de la producători) pentru toate vehiculele care deţin omologare CE de tip”, se arată într-un comunicat al RAR.

Prezentarea la Registrul Auto Român a Certificatului de Conformitate CE în original este necesară pentru toate vehiculele noi: autovehicule, remorci, autovehicule cu două sau trei roţi, cvadricicluri, tractoare agricole sau forestiere. „Fac excepţie, pentru o perioadă limitată, autovehiculele de transport marfă sau persoane şi remorcile cu caracteristici speciale sau anumite vehicule care nu au fost omologate comunitar (cum ar fi unele care provin din afara Uniunii Europene sau care au fost omologate naţional)”, se menţionează în comunicatul RAR..

Certificatul de Conformitate este necesar şi în cazul vehiculelor noi care deţin omologare comunitară de tip şi care sunt achiziţionate individual din alte state.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista