30 de expozanți, șapte masterclass-uri, primele vinuri românești cu scor perfect, o premieră absolută, și Italia la masă, într-o singură zi: sâmbătă, 14 noiembrie 2026, la Ramada Plaza by Wyndham Craiova.
Festivalul RO-Wine ajunge, pentru prima dată, la Craiova, sâmbătă – 14 noiembrie, în primul weekend al Târgului de Crăciun. Ramada Plaza by Wyndham Craiova găzduiește RO-Wine Winter Special Edition, o întâlnire dedicată vinurilor premium și gastronomiei, în atmosfera sărbătorilor de iarnă, între orele 11:00 și 20:00. „După edițiile consacrate din București și Cluj-Napoca ale RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, acum e rândul Olteniei”, spune Marinela Ardelean, cofondatoare a Festivalului RO-Wine, expert în vinuri și fondatoarea platformei Wines of Romania.
Pentru această ediție specială, în premieră la RO-Wine, vizitatorii vor putea cumpăra vinurile preferate direct de la standurile expozanților. „Festivalul are loc în primul weekend al Târgului de Crăciun din Craiova, desemnat de European Best Destinations cel mai frumos târg de Crăciun din Europa. Cei care vin în oraș pentru luminile târgului pot începe ziua cu degustări, masterclass-uri și întâlniri cu oamenii din spatele etichetelor, iar seara o pot continua printre căsuțele de Crăciun”, precizează Marinela Ardelean.

Crame reprezentative, într-o singură sală
Producătorii din Oltenia se vor prezenta alături de crame din celelalte regiuni ale României, din Republica Moldova și din străinătate, într-o selecție de stiluri și regiuni viticole diferite, potrivită atât cunoscătorilor, cât și celor aflați la începutul drumului în lumea vinului.
RO-Wine Craiova reunește pasionații de vin, profesioniștii din HoReCa, importatorii și distribuitorii și păstrează identitatea premium a festivalului prin selecția atentă a vinurilor și dialogul direct cu producătorii. Evenimentul oferă ocazia de a descoperi vinuri și producători noi, de a învăța mai multe despre universul vinului, dar și de a iniția colaborări.
La RO-Wine Winter Special Edition Craiova vor fi: Domeniul Coroanei Segarcea, Domeniile Sâmburești, Domeniile Mitroi, Davino, Cramele Recaș, Jidvei, Purcari, Tohani România & Apogeum, Vinaltus, Domeniile Alexandrion Rhein 1892, Domeniile Averești, Domeniile Dascălu, Vintruvian Estates (Caii de la Letea & Crama DeMatei), Beciul Domnesc, Casa Beciu, Domaine DuMetrier și Ywine. Din Italia și Franța sosesc Foss Marai și portofoliul Parmadrinks (Serena, Ferrari, San Marzano, Bulgarini, Piper-Heidsieck), iar pentru cei care preferă distilatele vin Jad și Miorița Vinars și La Horincie.
În zona gourmet: ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, alături de Selgros, Casa Rinaldi, Fabbri 1905, Cofetăria Minerva, Micul Fermier, Artesana, Beezer și Vetropack.
Șapte masterclass-uri, de la scor perfect la premieră absolută
Două momente se anunță deja printre cele mai căutate: prezentarea primelor vinuri românești notate cu 100 de puncte la Femmes et Vins du Monde, Monaco, găzduită în Sala Oglinzilor a Muzeului de Artă din Craiova, și lansarea în premieră absolută a Perpetuelle, un vin care adună în aceeași sticlă zece recolte Apogeum, de-a lungul a unsprezece ani. În Anul Brâncuși, când România celebrează 150 de ani de la nașterea sculptorului, Jidvei aduce la Craiova o poveste care leagă Centre Pompidou de Oltenia.
12:00 - Arta degustării brânzeturilor italiene, prezentat de ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior în Sala Amza Pellea
13:00 - Live Cooking Show, prezentat de ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior în Sala Constantin Brâncuși
14:00 - 100 din 100: Marama Tămâioasă Roză și Minima Moralia Dăruire, primele vinuri românești cu scor perfect la Femmes et Vins du Monde, Monaco, prezentat de Domeniul Coroanei Segarcea la Muzeul de Artă Craiova, Sala Oglinzilor
14:00 - De la Pompidou la Craiova: Jidvei, pe urmele lui Brâncuși, prezentat de Jidvei în Sala Amza Pellea
15:00 - Food + Wine + Friends: The Ultimate Experience, prezentat de Parmadrinks by Aquila în Sala Amza Pellea
17:00 - Zece recolte într-o singură sticlă. Premieră absolută: Perpetuelle, Fetească Neagră Apogeum, prezentat de Apogeum în Sala Amza Pellea
18:00 - O călătorie prin istoria sașilor transilvăneni și tradiția viticolă din Băgaciu, prezentat de Ywine în Sala Amza Pellea
Masterclass-urile au loc la Ramada Plaza Craiova, cu excepția celui găzduit de Muzeul de Artă.
Selgros, Partener Gourmet al edițiilor RO-Wine
În calitate de Partener Gourmet al festivalului, Selgros va fi prezent la Craiova cu un stand propriu, cu preparate gândite să însoțească degustările și să inspire noi asocieri cu vinul preferat.
Propunerile gastronomice vor pune accent pe echilibrul dintre arome și texturi și vor oferi idei pentru meniurile de sărbători, cu asocieri care pot fi recreate acasă.
Italia celebrează la Craiova Săptămâna Bucătăriei Italiene în Lume
Prezența Italiei la RO-Wine Craiova se înscrie în Settimana della Cucina Italiana nel Mondo, aflată în 2026 la a 11-a ediție, inițiativa Ministerului Afacerilor Externe al Italiei care celebrează în fiecare noiembrie, în întreaga lume, bucătăria italiană, recunoscută de UNESCO drept patrimoniu cultural imaterial.
Pe lângă masterclass-ul de brânzeturi DOP, publicul se poate bucura de o sesiune de Live Cooking și de standurile producătorilor italieni prezenți la festival.
Arta degustării brânzeturilor italiene, la RO-Wine Craiova
În cadrul unui proiect de promovare a brânzeturilor italiene pe piața din România, derulat de ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior, în colaborare cu Assolatte (Asociația Italiană a Industriei Lactatelor), publicul RO-Wine Craiova este invitat să descopere brânzeturile italiene DOP printr-un masterclass dedicat tradiției, autenticității și artei degustării. Participanții vor degusta sortimente de brânzeturi italiene DOP, de la cele proaspete până la cele îndelung maturate, și vor afla cum pot fi combinate în farfurie.
Masterclass-ul va fi susținut de maeștrii degustători Giuseppe Casolo și Giorgio Telmon, degustători oficiali ai Organizației Naționale a Degustătorilor de Brânzeturi din Italia (ONAF), alături de Andrea Fugnanesi, bucătar italian și membru al asociației Ambasciatori del Gusto.
Pentru RO-Wine Winter Special Edition, 14 noiembrie 2026 – Hotel Ramada Craiova, biletele pot fi cumpărate de aici: pe www.bilete.ro, iar înscrierile la masterclass-uri se fac la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 18 septembrie 2026, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Murfatlar organizează „Ziua Porților Deschise - Strugurii între cercetare și experiența senzorială”, la sediul stațiunii din Murfatlar, județul Constanța.
Evenimentul, pentru care cunoscuta stațiune vitivinicolă Murfatlar își deschide porțile, are ca obiectiv apropierea publicului larg de activitatea de cercetare desfășurată în domeniul viticulturii și vinificației, precum și prezentarea patrimoniului viticol și a rezultatelor obținute în cadrul stațiunii. Participanții vor avea ocazia să descopere activitatea SCDVV Murfatlar prin tururi ghidate în plantațiile viticole, prezentări ale activităților de cercetare și degustări de struguri, must și vin.
„Prin această inițiativă ne propunem să promovăm cercetarea viticolă, soiurile și produsele vitivinicole obținute în cadrul stațiunii, precum și legătura dintre cercetarea științifică, producție și consumator”, transmite SCDVV Murfatlar.
Accesul la evenimentul „Ziua Porților Deschise - Strugurii între cercetare și experiența senzorială” este gratuit, iar participanții se pot preînscrie online prin intermediul codului QR disponibil în invitația evenimentului.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Participarea României la marile târguri internaționale de vin ar trebui să fie unul dintre instrumentele-cheie prin care construim, consecvent și credibil, imaginea vinului românesc ca activ strategic de țară. Wine Paris este un astfel de eveniment, un reper major în calendarul internațional, cu dată fixă, cu mize comerciale clare și cu o relevanță care depășește cu mult simpla prezență formală într-un pavilion expozițional.
Pentru a înțelege unde apar blocajele, este necesar să urmărim mecanismul concret al organizării. Planul anual de târguri este depus de APEV (Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România), organizația care reunește o parte importantă a producătorilor orientați spre export, către ARICE – Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, instituția publică responsabilă de promovarea exporturilor românești și de organizarea participărilor la târguri internaționale.
Planul de târguri a fost transmis către ARICE încă din luna iunie 2025, ceea ce înseamnă că evenimentul era cunoscut, previzibil și perfect planificabil din punct de vedere administrativ. Cu toate acestea, bugetul nu a fost aprobat din timp, procedurile necesare nu au fost derulate anticipat, iar licitația pentru amenajarea standului național a fost demarată cu doar câteva zile înainte de deschiderea târgului, într-un interval care face imposibilă orice construcție coerentă de imagine și comunicare.
Rezultatul este, din nou, o participare bifată în grabă, lipsită de forță strategică și de capacitatea reală de a contribui la poziționarea vinului românesc pe piețele internaționale. În loc de un discurs comun, de un concept de reprezentare integrat și recognoscibil, producătorii români apar fragmentați, fiecare încercând să se salveze individual într-un context care ar fi trebuit să servească un interes colectiv.

La Wine Paris 2026 (9 – 11 februarie), zece producători români au ales să participe pe cont propriu, suportându-și integral costurile, deoarece absența de la un astfel de târg poate avea consecințe directe, inclusiv pierderea accesului la edițiile viitoare ale evenimentului sau la alte târguri similare. Printre ei se numără Averești, Oprișor, Domeniile Dropiei, Domeniile Franco-Române, SERVE, Familia Darabont, Cotnari, Aurelia Vișinescu, Crama de Matei și Budureasca. Cramele Recaș sunt prezente cu stand propriu, iar Crama Gîrboiu participă în cadrul standului CMB (Concours Mondial de Bruxelles), unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de vin, care promovează, în cadrul târgurilor, producătorii distinși cu medalii în competițiile sale.
În absența unui stand național organizat din timp, această dispersare face ca România să nu aibă o prezență unitară, coerentă, sub un mesaj comun, ci o sumă de apariții individuale, oricât de onorabile și profesioniste ar fi fiecare în parte. Faptul că producătorii români sunt nevoiți să se organizeze individual, în lipsa unei structuri naționale funcționale, spune multe despre fragilitatea mecanismului de promovare externă. Nu este doar o problemă de execuție administrativă, ci una de viziune. Un stand național nu este o simplă cheltuială bugetară, ci un instrument de diplomație economică, un cadru care ar trebui să transmită consistență, profesionalism și încredere și o narațiune coerentă despre ce identitate poartă vinurile românești.

Responsabilitatea nu aparține însă exclusiv autorităților. Dacă ne dorim ca vinul românesc să-și atingă cu adevărat potențialul în cadrul brandului de țară, este nevoie de o asumare mai fermă din partea tuturor actorilor implicați. Producătorii, la rândul lor, ar putea deveni mai organizați și mai vocali atunci când este vorba despre evenimente care le servesc atât interesele individuale, cât și pe cele colective. Poate că este momentul să existe o presiune mai coerentă pentru schimbări legislative, să fie căutat sprijin la Ministerul Agriculturii, să fie implicați deputații și senatorii din zonele vitivinicole, astfel încât promovarea vinului să fie tratată explicit ca un pilon al imaginii de țară, nu ca o anexă administrativă.
În lipsa unei strategii multianuale, construite împreună de autorități și industrie, vom continua să repetăm același scenariu din ultimii 20 de ani: reacții de ultim moment, soluții improvizate și prezențe lipsite de anvergură. Între timp, alte țări investesc constant, își rafinează discursul, își consolidează brandurile naționale și tratează fiecare târg major ca pe o declarație strategică.
Vinul românesc are potențial, terroir și o generație de producători care contează. Ceea ce îi lipsește vinului autohton nu este valoarea, ci cadrul care să îl susțină și să îl facă vizibil. Fără asumare, predictibilitate și coerență, participarea la marile evenimente internaționale riscă să rămână doar un exercițiu de supraviețuire individuală, nu o investiție reală în reputația României.
Aceasta este miza reală a discuției. Nu un târg anume, nu încă o ediție ratată într-un lung șir acumulat în ultimii 20 de ani, ci felul în care ne raportăm, ca industrie și ca stat, la a fi prezenți simbolic sau relevanți cu adevărat în marea lume a vinului.
Autor: DIANA PAVELESCU, secretar general ADAR (Asociația Degustătorilor Autorizați din România)
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ediția de primăvară a Festivalului RO-Wine se desfășoară în perioada 24 – 26 mai 2024, în București, la Fratelli Studios. Evenimentul este orientat exclusiv către piețele vinului premium și de lux.
La această ediție RO Wine - International Wine Festival of Romania sunt prezente peste o mie de vinuri de la crame din România, Europa și multe alte regiuni viticole ale lumii. Totodată, vizitatorii se pot bucura de o selecție gourmet impresionantă, masterclass-uri și evenimente speciale. „Producătorii de vin beneficiază de oportunități comerciale atractive, la nivel local, dar și internațional. Operatorii și consumatorii HoReCa sunt bineveniți să se bucure de cele mai înalte standarde pe care le poate oferi industria. Ca de fiecare dată, toți cei din HoReCa au acces gratuit, dacă se înscriu în prealabil pe site, iar ziua de 24 mai este una dedicată industriei de ospitalitate”, a precizat Marinela Ardelean, organizator RO Wine - International Wine Festival of Romania.

Această ediție de primăvară a RO-Wine este amenajată astfel: Studio 1 – vinuri din România și Republica Moldova; Studio 2 - vinuri italiene și selecție gourmet; Studio 3 – vinuri spumante.
Organizatorii au dezvăluit una dintre surprizele pregătite pentru ediția de primăvară Ro-Wine 2024, masterclass-ul organizat de ICE (Institutul de Comerț Exterior al Italiei), pe 24 mai, de la ora 16, susținut de Edoardo Nati și moderat de Marinela Ardelean, în care participanții vor descoperi secretele uleiului de măsline. Edoardo Nati reprezintă UNAPROL, o asociație de producători de ulei de măsline cu peste 100.000 de membri.
„Pentru mine, RO Wine - International Wine Festival of Romania înseamnă bucurie, oameni dragi și mereu vinuri extraordinare. Una dintre cele mai mari satisfacții este să pot oferi contextul ideal în care vinurile bune să poată fi descoperite de un public care să le aprecieze la adevărata lor valoare. Este un lucru extraordinar faptul că putem să aducem în același loc profesioniști, pasionați și specialiști HoReCa, dar și curioși să descopere vinuri premium și superpremium din toată lumea. În fiecare an, festivalul oferă o interacțiune directă cu operatorii premium HoReCa și cu oameni pasionați de vin din întreaga lume”, a conchis Marinela Ardelean.
Mai multe detalii despre RO Wine - International Wine Festival of Romania găsiți pe site-ul evenimentului: https://romaniawinefestival.com/, iar pentru bilete accesați link-ul: https://www.socioverse.ro/event/ro-wine-editia-de-primavara-bucuresti-24-26-mai-2024/.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, județul Buzău, are loc, pe 2 martie 2024, a doua ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România”, organizat de Wines Of Romania, platformă dedicată vinului.
Prin această competiție națională de tăiat vița-de-vie în uscat se dorește susținerea și promovarea rolului viticultorului în provocatoarea călătorie a vinului de la strugure în pahar.
Așa cum bine știm, vinul bun începe în vie. Prin urmare, Concursul „Cel mai bun viticultor din România” s-a născut din dorința de a aduce în prim plan o categorie de specialiști aflați rareori în lumina reflectoarelor, dar a căror muncă în vie este extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă obținerea vinului.
„Pentru a le onora munca atât de importantă pentru rodul viei, platforma Wines of Romania a lansat competiția dedicată viticultorilor români, un concurs de tăiat vița-de-vie în uscat. Dacă inițial ne-am propus să ne deplasăm și să fim prezenți în fiecare an la o altă universitate, pentru că SCDVV Pietroasa aparţine de USAMV București, ne-am hotărât să rămânem la Pietroasa, pentru că este aproape de București și pentru că are o plantație suficient de generoasă pentru a putea găzdui un concurs cu o asemenea amploare. Ca la ediția precedentă, și în 2024 profesioniștii și amatorii care iubesc via și vinul se vor întrece în concursul „Cel mai bun viticultor din România”. Menționez că, participanții vor utiliza foarfecile proprii, cu condiția să fie exclusiv foarfeci mecanice, nu electrice, pneumatice sau hibride”, a precizat Marinela Ardelean, fondatorul platformei Wines Of Romania (www.winesofromania.com), expert în vinuri și spirtoase, co-organizator al festivalului RO-Wine.

Competiția are două secțiuni, una dedicată profesioniștilor, a doua rezervată studenților, iar fiecare lucrare din cele două secțiuni, va fi analizată și apreciată de un juriu internațional, format din specialiști recunoscuți pe plan mondial.
Specialistul în viticultură Marian Ion este și la această a doua ediție președinte al juriului care desemnează „Cel mai bun viticultor din România - 2024”. Marian Ion are peste 30 de ani de experiență, este inginer și doctor în științe, coordonator de proiecte de cercetare viti-vinicolă, organizator de sesiuni științifice și dezbateri naționale, workshop-uri și microsesiuni la SCDVV Valea Calugărească.

Mai multe detalii, în link: https://winesofromania.com/concursviticultura/

Foto: Wines Of Romania
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pentru Grupul Alexandrion, anul 2024 a început cu premii remarcabile obţinute de Carpathian Single Malt Whisky în cadrul „World Whiskies Awards 2024”. Aceste realizări vin după medaliile câştigate în 2023 în cadrul unor competiții internaționale prestigioase, precum Global Luxury Spirits Masters, Beverage Testing Institute Awards sau Global World Whisky Masters.
În cadrul ediției World Whiskies Awards 2024, expresia Vradiano din gama Carpathian Single Malt Whisky a devenit câştigătorul categoriei la categoria „single cask single malt, no age statement”, obținând și medalie de aur. Vradiano este de facto „Country Winner”, făcând parte din singura gamă de whisky single malt din România.
Alături de Vradiano, expresiile Carpathian Single Malt Whisky Burgundy și Fetească Neagră au obținut medalii de argint, urmate pe podium de Cognac și Ruby Port, care au adus acasă medalii de bronz.
Juriul „World Whiskies Awards”, format din experți internaționali, a evaluat anul acesta 1.600 de înscrieri în 22 de categorii înainte de a lua o decizie.
„Suntem încântați de faptul că, într-un domeniu atât de disputat de participanți, primul whisky single malt din România, Carpathian Single Malt Whisky, a obținut cinci medalii și titlul Country Winner. Carpathian Single Malt Whisky se află pe valul distileriilor din lumea nouă, care remodelează peisajul whisky-ului single malt. Obținerea acestor premii demonstrează angajamentul nostru față de întreaga industrie și contribuția la viitorul strălucit al acesteia. Sunt foarte mândru de întreaga echipă pentru că a creat un whisky premium, dar și un ambasador al naturii, culturii și patrimoniului românesc”, transmite dr. Nawaf Salameh, președintele fondator Alexandrion Group.
Allan Anderson, master distiller & whisky director Alexandrion Group, a declarat: „Noi, alături de toți premianții, simțim o imensă mândrie pentru realizările noastre, deoarece știm cu toții, în mod colectiv, cât de mult efort, pasiune și determinare se depun pentru a produce un whisky single malt premium. Reușitele constante pe parcursul anului 2023 și acum 2024, reflectă ambiția și dorința noastră de a continua să dezvoltăm gamele și produsele de calitate pentru care Carpathian Single Malt Whisky a devenit acum atât de renumit”.
Premiile World Whiskies Awards 2024, parte din seria de competiţii World Drinks Awards, selectează, recompensează și promovează cele mai bune produse din lumea whisky-ului.
Christopher Coates, președintele juriului World Whiskies Awards, a spus: „Încă o dată am observat o calitate remarcabilă la categoria „Rest of World Distillers”, care provin din Europa continentală, Asia, Australia, Africa și nu numai. Sunt încântat de faptul că anul acesta am văzut o gamă extrem de largă de tipuri de whisky în competiție, ceea ce demonstrează că distilatorii inovatori din „noua lume” se aventurează dincolo de stilurile consacrate de whisky obișnuite în Scoția, Irlanda și Statele Unite”.
Alexandrion Group punctează că „ceea ce face din Carpathian Single Malt Whisky un brand cu adevărat special este puritatea apei subcarpatice folosite pentru producție și calitatea incontestabilă a orzului românesc, alături de climatul continental al României, care favorizează o maturare mai rapidă. Activitatea de distilare, maturare și îmbuteliere în cadrul Alexandrion Saber Distilleries 1789, situată strategic în inima Munților Carpați, este atent supervizată de master distiller-ul nostru, Allan Anderson, singura persoană din lume care produce whisky single malt în Scoția, Irlanda și România. El a produs una dintre cele mai mari game de expresii finisate în butoaie de vin din întreaga lume, inclusiv la noi în țară, cu arome unice din butoaie de vin românesc provenite de la crama Grupului Alexandrion”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Potrivit Comisiei Europene, în vederea punerii în aplicare a normelor privind etichetarea vinurilor în ceea ce privește includerea pe etichete a listei ingredientelor și a declarației nutriționale, noile indicații obligatorii trebuie să se aplice în cazul vinurilor introduse pe piață de la data stabilită în Regulamentul (UE) 2021/2117, respectiv 8 decembrie 2023.
Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) informează că toate vinurile naționale sau importate introduse pe piața Uniunii Europene după data de 8 decembrie 2023 trebuie să îndeplinească noile cerințe de etichetare. Cu toate acestea, până la epuizarea stocurilor, vinul produs înainte de 8 decembrie 2023 poate continua să fie introdus pe piață în conformitate cu cerințele de etichetare aplicabile înainte de această dată. În cazul vinurilor importate înainte de 8 decembrie a.c., acestea sunt considerate produse anterior și, prin urmare, eligibile pentru scutire.

„Pentru a veni în sprijinul producătorilor, începând cu data de 8 decembrie 2023 Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole a creat posibilitatea în aplicația ONVPV B2B, de utilizare a codului QR al însemnului de certificare a originii şi autenticităţii vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și varietale pentru afișarea informațiilor nutriționale. Aplicația se adresează tuturor producătorilor care deja o utilizează pentru certificarea vinurilor cu DOC/IG/varietale, și este gratuită”, a precizat Diana Pavelescu, DipWSET – consilier promovare în cadrul ONVPV.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, Domeniul Coroanei Segarcea a lansat primele sale vinuri spumante. Produse după metoda tradițională (a doua fermentare și maturarea în sticlă), spumantele sunt brute, fiind obținute din soiurile Chardonnay (alb) și Pinot Noir (roze).
„CLIPA” este numele primei game de vinuri spumante a celebrului producător din județul Dolj, de la Segarcea. Primele serii tocmai au fost etichetate și pot fi găsite în magazinul online Domeniul Coroanei Segarcea.

Strugurii au fost culeși noaptea, mustul s-a obținut fără presare (ravac), iar fermentarea are loc la temperaturi controlate, mai întâi în tancuri de inox, apoi în sticle. Și spumantul alb și cel roze au 12% vol. alcool.
„Viața e un drum, iar drumul, orice călător știe, e alcătuit din pași care se aștern, neobosit, unul după altul. Precum clipele în timp. De 140 de ani, aflat la intersecția dintre tradiție și modernitate, Domeniul Coroanei Segarcea este un model și o garanție a calității. O istorie lungă, ca o călătorie marcată de momente memorabile. De clipe care i-au definit destinul. Acestor momente le dedicăm prima noastră gamă de vinuri spumante, CLIPA. Să ne bucurăm, prieteni, de ceea ce avem. De acest prezent, care este al nostru și numai al nostru. Să luăm tot ceea ce este mai bun și mai frumos din viață. Să ne bucurăm de această clipă de grație. S-o trăim deplin. Trăiește CLIPA! Această clipă”, este mesajul transmis de Domeniul Coroanei Segarcea.

La Domeniul Coroanei Segarcea sunt 277 de hectare cu viță-de-vie, suprafață integral replantată, cu excepția câtorva butuci vechi de mai bine de un secol, care au contribuit la salvarea unui soi unic - Tămâioasa roză.
Structura actuală a plantației este de 60% soiuri roșii, 30% soiuri albe și 10% soiuri aromate, după modelul folosit și în plantația regală.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Potrivit estimărilor Oficiului Internațional al Viei și Vinului (OIV), 2023 a fost un an dificil pentru industria vinului, înregistrându-se o scădere a producției până la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 60 de ani. Datele colectate de OIV au fost analizate de platforma Wines of Romania, care susține că România se numără printre puținele țări care au produs mai mult vin în acest an comparativ cu 2022, fiind a patra țară cu cea mai mare creștere a volumului.
În 2023, conform OIV, România a produs 4,4 milioane de hectolitri de vin, cu 15% mai mult decât în 2022 și cu 4% mai mult decât media ultimilor cinci ani, consolidându-și poziția de al șaselea cel mai mare producător de vin din Europa.
Pe plan global, creșteri de volume au mai înregistrat Statele Unite (25,5 milioane hl, cu 12% mai mult decât în 2022), Portugalia (7,4 milioane hl, +8%) și Germania (9 milioane hl, +1%).
Din cauza condițiilor climatice, a secetei și bolilor din vie, producția de vin din emisfera sudică a fost grav afectată, însă și în Europa s-au înregistrat câteva scăderi abrupte ale volumelor de vin produse. Au fost afectate în special Grecia (-50%), Croația (-46%), Georgia (-28%), Spania (-19%), Italia (-13%) și Moldova (-10%).
În emisfera sudică, unde cifrele au o mai mare acuratețe, dat fiind că recolta a avut loc în primăvară, s-au înregistrat pierderi importante în toate țările producătoare, în afară de Noua Zeelandă, care a produs cu 14% mai mult. Astfel, Uruguay și Argentina au produs cu 29% mai puțin, Australia cu 22%, Chile cu 18%, iar Africa de Sud cu 10%.
Per total, producția globală de vin din 2023 este estimată la o medie de 244 de milioane de hectolitri, cu 7% mai puțin decât anul trecut, reprezentând cea mai redusă cantitate din ultimii 60 de ani.
În urma estimărilor OIV, Franța a redevenit cel mai mare producător european de vin, cu 45,8 milioane de hectolitri, o cifră identică cu cea de anul trecut. În schimb, Australia, o sursă populară de vin pentru piețele europene, a pierdut peste o cincime din producție din cauza precipitațiilor abundente și a inundațiilor provocate de La Nina. În America de Sud, Chile, țară cunoscută pentru raportul foarte bun între calitate și preț al vinurilor, a suferit din cauza incendiilor și a secetei, în timp ce podgoriile din Argentina au fost afectate de grindină și ger.
Scăderea producției globale, o oportunitate pentru România
Situația de pe piața globală a industriei vinului ar putea fi o oportunitate pentru țara noastră. „Însă nu avem încă maturitatea, relațiile din piață și nivelul de organizare necesare pentru a profita de acest moment. Creșterea producției este, totuși, o veste bună, deși previzibilă. Avem încă suprafețe mari care abia intră pe rod sau care se apropie de maturitate, apar mereu noi producători, producătorii existenți își diversifică și își rafinează oferta – într-un cuvânt, apar semnele de maturizare ale piețe de vin din România, cel puțin din punct de vedere al producției”, apreciază Marinela Ardelean, expert în vin, co-organizator al festivalului de vin RO-WINE și fondator al platformei WinesOfRomania.com, un proiect 100% privat, dedicat promovării vinului românesc.

Potrivit expertului, în ceea ce privește consumul de vin, lucrurile stau diferit. Deși pe piața internă, în ultimii 10-20 de ani, s-a dezvoltat o comunitate solidă de cunoscători și consumatori avizați, industria mai are încă nevoie de dezvoltare. „Vorbim despre readucerea vinului în rândul alimentelor, ca realitate, nu la nivel declarativ, și despre o educare a consumatorului către moderație și satisfacție, despre paharul de vin de la masă, și nu orice vin, ci unul de calitate, verificat și conform, nu de vinul bunicului de la țară”, a adăugat Marinela Ardelean.
Principala provocare, pentru acest an și pentru anii care vor veni, rămâne deschiderea piețelor externe. O asemenea scădere a producției globale poate reprezenta o oportunitate pentru România de a-și redobândi statutul internațional de țară producătoare de vin. „Spuneam, în urmă cu zece ani, că văd România pe podiumul calității, alături de Franța și Spania, în 2036. Deși lucrurile se mișcă mai încet decât speram, am în continuare încredere în vinul românesc, în soiurile autohtone și în calitatea pe care o pot furniza producătorii români de vin”, a conchis Marinela Ardelean.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Sau „Șefu`, veți avea o scamă!”. Toate variantele sunt folosite și funcționează atât la stat, cât și la privat. Acum însă vreau să mă opresc la autorități, adică la sistemul public, unde găsim toate tipurile de lingușitori și poate cea mai mare proporție de yesmeni. Șeful nu trebuie supărat ori contrazis, așa că deciziile se iau în funcție de dorințele mai-marelui.
Premierul dorește să strângă bani la buget, să facă economii și ordine în sistemul public. Imediat, ministrul Agriculturii vine cu soluția și este aplaudat de șef. Felicitările, masa și dansul vor avea loc la groapa zootehniei, a protecției plantelor, a testării și înregistrării soiurilor... Fără vin pe masă, pentru că sectorul vitivinicol e aproape inexistent în structurile MADR.
La începutul toamnei, șeful Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat un proiect prin care reorganizează structurile din subordinea ministerului. Proiectul pare făcut pe genunchi, spre mulțumirea șefului suprem, nicidecum gândit conform realității.
Să luăm ca exemple doar câteva instituții propuse spre desființare: Agenția Națională pentru Zootehnie, Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor, Laboratorul Central pentru Calitatea Semințelor și Materialului Săditor, Autoritatea Națională Fitosanitară. Acestea sunt structuri cu legături și corespondență nu doar la Bruxelles, ci pe plan internațional, a căror desființare poate bloca unele activități. Pe la colțuri se vorbește de preluarea unora dintre atribuții de către sectorul privat, mai exact de către „prieteni” ai Puterii cu interese în domeniile mai sus menționate. Dar de asta trebuie să se ocupe alții, nu eu.
Cred că în aparatul central al Ministerului Agriculturii (MADR, APIA, AFIR) sunt mai mulți șefi decât numărul angajaților din toate instituțiile pe care vrea să le desființeze ministrul în aplauzele șefilor. Nu mai spun că sunt o mulțime de oameni care taie frunze la câini cât e ziua de lungă, cărora alții le prestează munca. Da, la stat sunt și angajați care chiar muncesc. Ăștia-s pălmașii, n-au perii de scame și nici nu rup ușa la ora 16 sau 14, vinerea.
Am scris despre inoportunitatea desființării unei instituții. M-a sunat directorul: „Ce-mi faceți? Ce-i spun eu acum la ministru?” Ca să înțelegeți ce vremuri trăim după trei decenii de democrație! Nu am folosit niciun nume deoarece, indiferent cine-i ministru sau director ori premier, situația este aceeași.
Vreau să închei cu zâmbetul pe buze, unul amar, dar zâmbet.
„Un tip se duce la un interviu pentru un post la o instituție publică.– Sunteţi alergic la ceva?– Da, la cafeină.– Aţi lucrat pentru serviciul public înainte?– Da, am lucrat în armată.- Aveţi vreun handicap?– Da. O mină a explodat lângă mine şi mi-am pierdut ambele testicule.Omul statului, cel care lua interviul, face o grimasă şi spune:– Bine! Vă angajăm. Programul normal zilnic este de la 8.00 la 16.00. Dar dvs. puteţi începe de mâine la ora 12.00. Şi veţi veni în fiecare zi de la 12.00.Tipul este nedumerit și întreabă:– Dacă orele de lucru sunt de la 8.00 la 16.00, de ce vreţi să vin la 12.00? Eu nu vreau niciun tratament special…– Ceea ce trebuie să înţelegeţi este că acesta este un loc de muncă la stat. În fiecare zi, de la 8.00 la 10.00 ne bem cafeaua, apoi, până pe la 12.00 ne scărpinăm la ouă. Prin urmare, dvs. nu are niciun sens să veniţi de la ora 8.00.”Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2023