Recent, am vizitat ferma de taurine din Zănești a grupului TCE Agricultura, companie românească având activități integrate în județul Neamț. Am stat de vorbă cu Vlad Mocanu, șef de fermă și medic veterinar.

În ferma de la Zănești – Neamț sunt crescute exclusiv taurine din rasa Holstein Friză, aproximativ 1.100 de animale, dintre care 500 sunt vaci la muls. Adăposturile, construite în 2019, respectă toate normele europene, sunt înalte și bine aerisite, iar acest lucru s-a simțit. „Cu aceleaşi animale a crescut în două săptămâni producţia de lapte cu 7 litri pe cap, după ce le-am adus din adăposturile vechi în cele noi. Deci, cu aceleaşi furaje, cu aceeaşi genetică, numai că le-am schimbat adăpostul. Contează enorm să fie la aer. Nu înseamnă că toată lumea trebuie să facă un adăpost nou şi nu ştiu ce investiţie dacă are câteva animale acolo. Important este să mai deschidă un geam, să mai lase uşa deschisă, să lase vara vaca sub o umbră. Vacile nu suferă de frig niciodată”, a specificat medicul veterinar Vlad Mocanu.
Producția de lapte este de aproximativ 37 de litri/cap, iar toate furajele sunt produse în cadrul TCE Agricultura, cu costuri de producție foarte bune, singura problemă fiind cea a prețului de vânzare al laptelui, care a ajuns unul foarte mic. Deși producția laptelui are un cost bun, prețul cu care acesta se vinde este unul foarte scăzut, iar producătorii sunt descurajați din acest punct de vedere. „E păcat, pentru că noi producem un lapte corespunzător ca NTG şi NCS, cu numărul total de germeni şi de celule somatice suntem în grafic, un lapte igienic, dar problema este preţul şi asta ne descurajează, oricât de mult ai ţine şi ţi-ar plăcea munca pe care o faci, te impulsionează foarte mult când vezi şi rezultatele, când vezi că la sfârşitul lunii sau al anului ai un profit, ai produs ceva. E mult mai uşor să lucrezi când eşti impulsionat şi de profit, că, de fapt, pentru asta se munceşte, până la urmă. Este şi pasiune, fără discuţie, dar toată lumea munceşte ca să ducă ceva acasă”, spune Vlad Mocanu, șeful fermei.

După 25 de ani de activitate ca medic veterinar specializat în vaci de lapte, Vlad Mocanu ne-a zis că ferma traversează un an foarte bun, cu producție ridicată și animale sănătoase. Cu toate acestea, prețul scăzut al laptelui la vânzare afectează profitabilitatea. Situația este compensată parțial de faptul că aproximativ jumătate din producție este procesată în fabrica proprie, unde sunt realizate produse lactate de calitate superioară.
Pasiunea pentru creșterea vacilor o are din copilărie, iar acum, adult fiind, a reușit să construiască un loc unde mai mulți oameni se pot bucura de munca sa: „De mic copil am iubit vacile în special, asta mi-a plăcut, eu din clasa a II-a ştiam că o să lucrez, când o să fiu mare, cu vacile. Când eram copil, asta visam, să pot ieşi în balconul casei şi să văd munţii. Dar mi s-a părut tot timpul un simplu vis. Şi uite că am ajuns să-l văd cu ochii mei. Când ies dimineaţa din casă, văd munţii. Şi avem asigurat aici şi un aer curat şi, automat, un furaj de calitate superioară”.
Vlad Mocanu consideră că procesarea laptelui este esențială pentru obținerea unor produse de calitate. El subliniază că produsele realizate fără lapte praf și grăsimi hidrogenate sunt mai scumpe, deoarece necesită o cantitate mai mare de materie primă, însă oferă garanția unor alimente proaspete, naturale și conforme cu informațiile de pe etichetă. Atrage atenția că un cașcaval sau o telemea vândute sub prețul laptelui folosit la fabricarea lor ridică semne de întrebare. „Cumpărătorii ar trebui să discearnă şi să consume produse bune, garantate. Mai degrabă mănânci o bucată de caşcaval care ştii sigur că e din lapte decât să iei mai mult caşcaval care-ţi aduce şi nişte grăsimi care îţi dăunează sănătăţii.”
Holstein, o rasă rentabilă
În timp, ferma de taurine de la Zănești s-a specializat în creșterea vacilor din rasa Holstein, după ce, în urmă cu aproximativ 20 de ani, avea și exemplare din rasele Bălțată Românească și Jersey. Investițiile în adăposturi și în condițiile de întreținere au permis dezvoltarea efectivului, iar animalele oferă producții ridicate de lapte, o stare bună de sănătate și rezultate bune la reproducție. În prezent, ferma are și un surplus de animale și a început să vândă juninci Holstein. „La început nu eram siguri în ce direcţie mergem. Aveam şi Bălţată, şi Jersey, şi Brună, şi Holstein, şi Angus – dar asta era pe partea de carne. Şi a trebuit să ne decidem, pentru că sunt rase cu un comportament diferit şi trebuie să te decizi în ce direcţie vrei s-o iei, dacă vrei să faci ca treaba să fie rentabilă. Şi ne-am decis până la urmă să mergem pe Holstein”, a precizat Vlad Mocanu.

Când vine vorba de îngrijirea acestei rase, vaca Holstein necesită o furajare constantă și o rație omogenă pe tot parcursul exploatării, ajustată doar în funcție de starea fiziologică (de exemplu, la înțărcare sau în pregătirea pentru fătare). Scoaterea la pășunat introduce variații nedorite – animalul consumă iarbă, apoi, revenit în fermă, primește siloz sau alte furaje –, în timp ce modelul optim prevede un furaj unic, bine omogenizat, oferit constant pentru a menține productivitatea.
Referitor la tehnologia din spatele producției de lapte, Vlad Mocanu a detaliat: „Avem o sală DeLaval, paralelă, 20 ori 20, deci mulgem 40 de vaci odată, iar mulsul durează cam trei ore. Sunt două sesiuni de muls, adică oamenii au cele 8 ore cu tot cu spălat sala, igienizat sala şi toate minunile, ei îşi fac cele 8 ore în cele două sesiuni de muls. Spălarea ugerului o asigurăm automatizat, nu atingem mameloanele vacilor, şi de asta avem un lapte igienic, NTG-ul şi NCS-ul, cum am mai spus, sunt foarte scăzute, la un nivel cu care ne mândrim”.
Confort pentru animale, precum și pentru angajați
În ultimii doi-trei ani, presiunea privind găsirea îngrijitorilor pentru animale a început să scadă. În acest moment, ferma are cinci angajați din Sri Lanka, care s-au adaptat treptat, în ciuda barierei lingvistice și a faptului că nu aveau experiență în lucrul cu vacile. Potrivit lui Vlad Mocanu, condițiile de cazare și un salariu decent îi ajută să se integreze, iar după aproximativ patru luni devin suficient de pregătiți pentru a lucra independent.
În continuare, Vlad Mocanu a explicat de ce integrarea activităților agricole, zootehnice și de procesare este esențială pentru reducerea costurilor și menținerea rentabilității fermei: „Dacă nu eşti rentabil, nu ştii să te calculezi, nu găseşti soluţii să produci laptele ieftin, trebuie să tragi de undeva, să tai de undeva. Dacă tai din salarii, nu ai oameni de calitate. Trebuie să angajezi pe cine găseşti ca să facă şi automat nu ai oameni de calitate, o să se regăsească în starea de sănătate a animalelor şi, la fel, nu poţi să faci rabat. Tai din medicamente, din vaccinuri, din mâncare? N-ai de unde să mai tai.
Producând tu furajul, având oameni de calitate, care au grijă ca animalele să aibă un confort maxim ca să maximizezi producţia, starea de sănătate, prevenţia, acolo trebuie să fii foarte atent, adică să produci ieftin. Pentru că în momentul în care vaca are un confort, ea va fi mai puţin bolnavă, deci prevenţia este foarte importantă, să produci furajul ieftin, având partea de vegetal, producem furajul noi, şi-l avem la preţul de producţie, şi asta face foarte mult, şi ajungem să ţinem costul de producţie al laptelui la un nivel decent. Mai mult nu ai unde te duce”.

Pentru ca văcuțele să producă lapte într-un mediu cât mai confortabil, Vlad Mocanu are grijă de animalele sale, ba chiar le pune și muzică. „Avem muzică, dar e dată încet, tocmai ca să nu ne deranjeze. Dar le-am pus cred că de patru ani muzică, aceeaşi muzică care se repetă. La un moment dat, după vreo doi ani, am schimbat muzica. Preferă să se audă o gălăgie în fundal, nu ştiu ele cine cântă, dar când am schimbat melodiile mă uitam pe geam din birou, toate animalele s-au oprit şi s-au uitat spre difuzoare, au simţit că este ceva schimbat. Le place să audă ceva în fundal, pentru că atunci ele pot dormi liniştite, nu le mai deranjează zgomotele de afară”.
Ardei iute pentru reglarea temperaturii corporale
În perioadele cu temperaturi de 35 - 40 de grade Celsius, vacile sunt afectate de stresul termic, chiar dacă adăposturile sunt dotate cu sisteme de răcire, precum instalații de pulverizare și ventilatoare. Pentru a le ajuta să-și regleze temperatura corporală, în ferma de la Zănești – Neamț se folosesc de trei ani și premixuri pe bază de ardei iuți. Medicul veterinar Vlad Mocanu susține că efectele sunt vizibile nu doar în comportamentul animalelor, care respiră mai ușor, ci și în îmbunătățirea ratei de reproducție. „Ajută pe partea de stres termic şi nu ne dă peste cap partea de reproducţie. Bineînţeles, se simte o scădere uşoară, dar nu atât de drastică cum era în anii în care nu foloseam. Împreună cu spray-urile cu apă rece, cu ventilatoarele ne menţine la un nivel mulţumitor.”
Pe partea de reproducție, de aproximativ doi ani, ferma folosește sistemul SenseHub, bazat pe senzori montați la gâtul vacilor, pentru monitorizarea reproducției. Tehnologia nu doar identifică perioada de călduri, ci indică și momentul optim pentru însămânțarea artificială, inclusiv în funcție de utilizarea materialului seminal sexat sau convențional. Sistemul a contribuit semnificativ la îmbunătățirea rezultatelor de reproducție. „Este mult mai simplu pentru noi, este nevoie de mai puţin personal, eşti mult mai exact, nu trebuie să mai rugăm îngrijitorii, să-i batem la cap să ne spună care animale sunt în călduri, să fim noi tot timpul atenţi. Chiar şi vechile sisteme cu pedometre ne arătau că animalele sunt în călduri, dar mult mai superficial, nu cu atât de multe informaţii. În afară de partea de reproducţie, ne arată starea de sănătate a animalului”, arată Vlad Mocanu.
În fermă, rata de înlocuire a efectivului a fost până acum de aproximativ 30%, deoarece animalele tinere au fost păstrate pentru îmbunătățirea genetică a cirezii. În acest an, unitatea a început să vândă juninci, iar rata de înlocuire ar putea scădea la aproximativ 20%. Schimbările nu au fost făcute doar pentru înlocuirea vacilor îmbătrânite, ci și pentru introducerea unei genetici mai valoroase. În prezent, vacile Holstein produc aproximativ 37 de litri de lapte la două mulsuri, iar ferma ia în calcul trecerea la un sistem cu trei mulsuri. „Ideea este că la trei mulsori pe zi o să fie mai mult lapte, dar şi efortul nostru trebuie să fie un pic mai mare. E vorba de personal, de consum şi, în momentul acesta, la preţul la care este laptele, suportă o mică amânare acest pas. Aşteptăm să aibă un pic mai mare valoare pe piaţă laptele, şi atunci o să facem şi noi pasul acesta, să trecem la trei mulsori”, spune Vlad Mocanu.

De 12 ani, ferma folosește un sistem de creștere a vițeilor în cușete individuale, asemănătoare unor cușete de dormit, unde animalele rămân timp de trei săptămâni. În această perioadă, vițeii consumă lapte integral, după care trec la lapte praf. La vârsta de trei săptămâni, sunt mutați în adăposturi tip „iglu”, grupate câte șapte, unde stau până la aproximativ două luni și jumătate. Pe tot parcursul acestei etape, primesc lapte de două ori pe zi, câte aproximativ patru litri. După două luni și jumătate, timp de încă o săptămână, primesc lapte o singură dată pe zi, urmată de înțărcare. Pentru a reduce stresul, vițeii mai rămân două zile în același loc, după care sunt transferați într-un adăpost dedicat vițeilor înțărcați.
Renunțarea la Angus și trecerea pe lapte
Ferma cu Angus a TCE Agricultura a fost pionier în România, ajungând la peste o mie de capete, dar a renunțat când piața a devenit imprevizibilă și s-a focusat pe lapte, considerat atunci mai rentabil. În prezent, o îngrășătorie de carne e mai ușor de pornit decât o fermă de lapte cu genetică consolidată. „Am făcut reproducţie, am lucrat cu Angus, ajunsesem la peste o mie de capete, era foarte rentabil, dar s-a ajuns la un moment dat bătaie de joc. A fost o gaură în preţuri, în tot ce se putea. Vaca de lapte, mergând mai bine în acel moment, s-a decis că nu are rost să ne mai complicăm cu animalele de carne”, povestește Vlad Mocanu.
Ferma de vaci cu lapte de la Zănești este membră a Asociației Holstein Ro, unde se discută constant problemele sectorului și se înaintează propuneri, însă principalul impediment este că „nu prea avem unde să mergem cu propunerile astea”, așteptând o stabilizare a politicii pentru a avea interlocutori reali la nivel decizional. Crescătorii nu cer „pomană”, ci sprijin coerent, avertizând că o fermă de vaci de lapte care intră în faliment nu se mai redeschide: trimiterea animalelor la abator sau vânzarea lor reprezintă un „șoc foarte mare” și un „coșmar” pentru proprietar, care nu va mai reconstrui niciodată o astfel de fermă, ci va orienta capitalul spre alte afaceri. Mesajul către politicieni este clar: dacă vor să fie „politicieni cu adevărat”, trebuie să înțeleagă că o fermă închisă rămâne închisă pe termen lung și să acționeze pentru a ajuta sectorul să treacă de criză, într-un context în care problemele laptelui se manifestă în toată Europa.

O altă provocare este dată de procesatori, care, după spusele lui Vlad Mocanu, profită de lipsa de unitate a fermierilor „și își permit să intre ca uliul printre păsări”: izolează producătorii și negociază individual, ceea ce le permite să impună prețuri și condiții.
„În momente ca astea, şi cooperativele pot întâmpina probleme. Nu au specialişti care să îndrume proprietarii de animale, legat de calitatea laptelui. În momente ca astea, marii procesatori pot renunţa cu uşurinţă la micii fermieri, la micile asociaţii, pentru că au de unde şi pot pune foarte uşor condiţia calităţii. Dacă nu vii cu nişte parametri corespunzători ai laptelui, în general e vorba de celule somatice şi numărul total de germeni, automat te părăseşte sub acest pretext. Chiar dacă ai nişte asociaţii, nişte cooperative, fermierii respectivi trebuie să mulgă la nişte aparate, trebuie să respecte nişte condiţii de igienă, nu este suficient să am 4-5 vaci şi să fac parte din cooperativă, vin cu găleata de lapte şi o răstorn într-un butoi. Trebuie să respecţi nişte reguli de igienă, că eşti imediat expulzat”, conchide șeful fermei de taurine de la Zănești – Neamț, Vlad Mocanu.
Articol de: ALEXANDRA GOGU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2026Abonamente, AICI!Am vizitat o fermă din localitatea Copăceni, județul Cluj, parte a comunei Săndulești, aflată la marginea de nord-vest a municipiului Turda. L-am cunoscut pe Stelian Podar, iar dialogul pe care l-am purtat cu domnia sa și felul cum și-a organizat ferma ne determină să spunem că este un antreprenor modern, pentru care agricultura este o afacere care se face cu profesionalism și responsabilitate.
La început, Stelian Podar, mecanic de profesie, a avut doar cultură vegetală. În 2000, a preluat de la IAS Poiana o fermă de 130 de hectare. Opt ani mai târziu avea să construiască, pe fonduri SAPARD, o fermă de 600 de vaci. Acum cultivă 900 de hectare și crește 1.200 de capete, dar mai este loc de încă puțin. „Targetul nostru este de 1.400 și cu asta ne acoperim spațiul pe care-l avem la dispoziție în zona asta pentru construcții, unde să adăpostim acest efectiv.”
Stelian Podar consideră zona colinară o zonă ideală pentru combinația dintre cultura vegetală și creșterea de animale. „Niciodată în zona colinară nu vom avea producțiile pe care le au colegii noștri din zona de câmpie, și atunci, ca să compensăm diferența de producție la hectar, am considerat că investiția în zootehnie, vacă de carne – vacă de lapte, se impune.”
Totul pentru animale
Producția vegetală o folosește, așa cum este de așteptat într-o astfel de fermă mixtă, pentru realizarea furajelor animalelor din fermă. „Pentru mine cel mai important este să-mi produc silozul de porumb și lucernă. Totdeauna dorința mea e să produc mâncare pentru cel puțin 15 luni, excesul nu e nicio problemă, pentru că am cui să-l vând. Asta îmi conferă siguranța că, având un siloz de porumb de calitate foarte bună, la fel semifân, fân de lucernă, siloz de lucernă de calitate foarte bună, pot să valorific calitatea genetică a animalelor. Pentru că toate sunt legate una de alta, și fără cantitate și în special calitate corespunzătoare a furajului, munca în fermă e în zadar”.
Stelian Podar spune că abordează cu mare seriozitate cultura vegetală, încercând să utilizeze tehnologii cât mai noi pentru o mai bună eficiență. Pentru asta se consultă cu fermierii din sudul țării, care sunt mai pricepuți în aplicarea acelor tehnologii prin care se poate conserva apa, pentru că ei sunt mai expuși decât el la secetă. În ultima perioadă, și regiunea în care are pământul se confruntă cu seceta, dar spune că nu s-a gândit niciodată la irigații. „Niciodată nu ne-am pus problema irigațiilor, mai ales că suntem pe un deal de sare, or, dacă am săpa să dăm de apă, în cea mai mare parte vom da de apă sărată. De aceea până acum nu ne-am pus problema irigațiilor și nici de acum încolo. Va trebui să găsim alte soluții; să păstrăm apa în sol, să schimbăm tehnologii, să găsim semințe și hibrizi care să fie rezistenți la secetă, să ne adaptăm în așa fel încât să rezistăm fără irigații.” De altfel, spune că nu i s-a părut până acum câțiva ani că ar avea probleme cu seceta. „Era o cantitate anuală de precipitații îndestulătoare. Conform cercetării stațiunii Turda, o medie de 600 litri/an, ceea ce pe terenurile noastre era mulțumitor.”
O colaborare fructuoasă
Ar fi vrut să crească vaci pentru carne, dar la momentul în care s-a apucat de zootehnie fondurile erau direcționate spre vaca de lapte.
Lui Stelian Podar îi pare rău că n-a apucat să învețe și să capete suficientă experiență pe vremea cât a existat IAS Poiana, care avea un efectiv foarte valoros de Bălțate alb cu roșu, rasă pe care a fost nevoit să o importe din Cehia, pentru că între timp animalele de la IAS dispăruseră. „Am adus foarte multe vaci din Cehia, s-au adaptat bine și pot să spun că alături de ele am învățat cât de cât tehnologia în sistemul industrial de creștere a vacii.” A fost mulțumit de colaborarea cu cehii, de la care a luat aproape totul: „Foarte greu am găsit pe cineva să mă ajute să înțeleg cum ar trebui să arate o fermă modernă. Fiecare venea pe palierul lui. Cel care era specializat pe sală de muls putea să spună doar pentru sală de muls, cel care era pentru adăposturi, la fel, greu am găsit pe cineva cu care să adunăm toate piesele astea de puzzle și să rezulte ferma care este astăzi. Am avut noroc că am găsit o societate în Cehia, Power Agromilk, nici nu știu dacă mai există, dar, având un specialist foarte bun pe vaca de lapte și cu experiență în investiții de genul ăsta, cu ajutorul lor am reușit să facem proiectul, grajdurile, toată structura de metal, toate materialele le-am adus din Cehia. Sala de muls, la fel, montajul, la fel, și am fost foarte mulțumit de colaborarea cu ei, dovadă că din 2008 până acum sala a necesitat doar întreținere, este o sală solidă, fiabilă, cu o tehnologie care se readaptează, deci putem să venim, față de aparatura pe care am avut-o în 2008, să revenim cu aparatură modernă care să se poată implementa pe sala de muls.”
Între timp, au schimbat rasa pentru că au dorit să aibă un randament mai bun: „Convins de faptul că dacă vrem doar lapte va trebui să mergem pe o genetică superioară, atunci am schimbat efectivul pe Holstein, dar și la Holstein suntem foarte atenți în a evolua genetic. Propunându-ne un target pe următorii ani, dorința mea este să reușim să ajungem la un 38 de litri pe cap de vacă mulsă.”
Un traseu bine pus la punct
Ne-am perindat prin ferma domnului Podar de la iglu la grădiniță, de la grajd la sala de muls. Sunt spații specializate, pentru că într-o fermă mare lucrurile se desfășoară după un algoritm bine pus la punct, în funcție de tehnologia adoptată. În momentul în care am vizitat igluurile, domnul Podar ne-a explicat: „Primul spațiu cu care se obișnuiește vițelul în fermă este igluul. Încă mergem pe acest sistem, deci individual în primele două săptămâni de viață, în care el va consuma laptele colostral și se va familiariza cu nutriția, cu un fân de lucernă de o calitate foarte bună și granule, starter, urmând ca apoi, dacă este în regulă din toate punctele de vedere, el să treacă mai departe în sistemul de grădiniță, și apoi din lot în lot împreună cu alți viței urmează un circuit până se reîntorc în maternitate și după aceea intră în sistemul de exploatație, în sensul că va deveni vacă de lapte”.
Domnia sa revine cu explicațiile privind traseul pe care îl are un exemplar în momentul în care ajungem la ceea ce se cheamă grădiniță: „Deja de la igluuri ei fac în jur de 10 metri și ajung în grupa mică, de aici, trecând treptat, în funcție de evoluția animalului, în mai multe boxe, ultima boxă deja fiind boxa înțărcatelor, care vor pleca în colectivul mare. Deci aici avem vreo 7 boxe, în care animalele deja se obișnuiesc să trăiască în colectiv, care este de fapt modul de viață pentru vacile de lapte, ele fiind animale de cireadă și se simt mult mai bine în colectiv decât singure”. Și continuă, odată ce ne-am deplasat într-un alt loc: „Acum am ajuns în spațiul pregătit pentru tineret, aici avem vițelele mai mici care în momentul în care vor ajunge între 11 și 12 luni și la conformația necesară pentru a fi însămânțată, ea va fi gestată și, după ce se confirmă controlul de gestație, va trece în lotul junincilor, cele care se află în partea cealaltă, și care vor fi la un moment dat trecute în maternitate, de unde după fătare vor trece pe sala de muls. Aici avem în jur de 300 de capete tineret și urmează să mai coborâm 100 de animale, deci vom avea cam 400 de vițele și juninci și ele vor fi practic viitorul fermei în ceea ce înseamnă producția de lapte, fiind toate gestate cu niște tauri cu valoare genetică ridicată”.
Și pentru că a venit vorba despre valoarea genetică a efectivelor de vaci, trebuie să spunem că este normal ca orice crescător dornic să progreseze pe termen lung să acorde o importanță deosebită creșterii calității genetice a efectivelor pe care le are. Stelian Podar face parte din această categorie de fermieri. „Nu putem să obținem produse de lapte fără să fie o permanentă atenție a creșterii valorii genetice a animalului. Noi utilizăm întotdeauna tauri de top și la ora actuală mergem pe material sexat, pentru că ne dorim să accelerăm puțin atingerea efectivului propus în fermă, și atunci utilizăm materialul sexat, și rezultatele deja se văd, pentru că avem un număr îndestulător de femele ca în doi ani să ajungem să mulgem 600 de vaci și să avem și un exces de juninci pe care să le vindem.”
Gestionarea eficientă a cheltuielilor
Când vorbește despre profitabilitate este foarte nuanțat, considerând că nu dimensiunea fermei contează, ci cum valorifici producția. „Depinde de materia primă, de ce faci cu laptele. Poți să fii profitabil ca fermă de familie dacă reușești să-ți vinzi laptele la un preț mai bun. Sunt fermieri în zonă care, vânzând cu 5 lei litrul de lapte în piață și ocupându-se de animalele lor, pot să trăiască. La o fermă mare profitabilitate pot s-o ai și cu 400 de vaci la muls, și cu 200, și cu 10.000 de vaci la muls, e vorba de cheltuielile cu care produci litrul de lapte și, factorul cel mai important, prețul pe care-l primești pe lapte, ținând cont de cheltuielile pe care le-ai făcut. Noi acum, în această perioadă, maximum în fermă au fost 34 de litri pe cap de animal, acum suntem undeva la aproape 31 de litri, dar va trebui să facem niște schimbări în rase, în sensul să ieftinim, pentru că la ora actuală suntem cu 0,40 lei preț de vânzare mai mic decât prețul de cost. Deci practic în fiecare zi lucrăm în pierdere.”
Pentru a avea un preț de producție mai mic îl interesează mai ales reducerea cheltuielilor, atât în producția vegetală, cât și în cea zootehnică, la care se adaugă aportul de fonduri din subvențiile ce decurg din respectarea cerințelor Uniunii Europene, sperând să aibă în anii următori aceleași producții sau aproape aceleași producții, dar cu cheltuieli mai mici. „Lucrăm cu atenție ridicată la banii pe care-i putem lua prin măsuri de fixare a carbonului în sol, vor veni foarte multe măsuri care ne condiționează să respectăm niște condiții de mediu, și în ferma zootehnică, și în cultura vegetală, și atunci trebuie să fim atenți la toate, pentru că orice ban în plus care vine să contribuie la buna funcționare a fermei și a avea un capital să poți să reziști când apar momente de genul acesta. Am văzut la colegii din sud, cu aceste tehnologii și-au redus foarte mult consumul de motorină; foarte puține treceri la nivelul solului. Bine, noi avem un alt tip de teren, dar plecând de acolo trebuie să testăm, vedem ce ni se potrivește nouă și aplicăm. Și sunt convins că rezultatele se vor vedea și vor însemna economii, care la rândul lor înseamnă practic bani în plus pentru dezvoltarea fermei.”
Onestitate în afaceri
În contextul afluxului de cereale din Ucraina la preț mai mic decât cel din țară, Stelian Podar vorbește despre corectitudine în afaceri. „Poți să cumperi la ora actuală, dacă vrei, eu am avut oferte de produse din Ucraina, și produse de calitate. Vorbesc de un șrot de soia cu 45 proteină și la un preț foarte bun, dar am rămas credincios contractelor încheiate, continuu să folosesc făină de porumb măcinată nu departe de fermă, șroturile de rapiță și de soia, șroturile de floare. Ești înclinat în prima fază să cumperi, pentru că-s mai ieftine. Eu, personal, având deja niște contracte încheiate de anul trecut, mi-am respectat contractele și le respect în continuare, pentru că punctul meu de vedere e în a lucra corect cu toți partenerii, inclusiv cu procesatorul, chiar dacă la un moment dat pare că un alt procesator vine cu o sumă puțin mai mare și ești tentat, dar… De-a lungul timpului, am avut doi parteneri care sunt aproape de mine și atât. Nu poți la nesfârșit să… Mulți se plâng acum, „nu mi se mai ia laptele”. E genul de nou-venit care merge dintr-o parte în alta, nu are un istoric și atunci și procesatorul clar că nu lasă un partener care a fost alături. Și ei, la rândul lor, își respectă contractul.”
Soluțiile sunt la noi, fermierii
Interesantă este opinia pe care o are referitor la ce ar trebui să se facă în a atenua această problemă a desfacerii laptelui, unde prețul cu care se vinde laptele în supermarket este cu mult mai mare decât cel cu care vând producătorii. El nu crede că intervenția guvernelor e de natură să rezolve ceva. „Din experiența mea, până să rezolve Guvernul sau oricine altcineva această problemă, trebuie noi în fermă să încercăm să găsim soluții. Guvernul a avut tot timpul să facă ceva și probabil și guvernele următoare, la rândul lor, se vor implica mai mult sau mai puțin, dar trebuie oarecum un efort colectiv în a veni în sprijinul creării unei alte piețe de valorificare a laptelui. Asta susțin, să nu mai fim noi, ca fermieri, într-un mod sau altul, dependenți de retaileri, fie că ajungem noi să creăm puncte de procesare a laptelui, fie să creăm o piață alta decât cea a supermarketurilor, eu așa văd soluția. Pentru că, văzând evoluția banilor din lapte, plecând din fermă și până la raft la consumator, întotdeauna câștigătorul a fost retailerul și profitul lui a crescut an de an în defavoarea în primul rând a fermierului și, de ce să nu recunoaștem, și a procesatorului.”
Educația, o componentă esențială pentru afaceri
Crede că pentru a fi eficient într-o asemenea afacere, pe lângă efortul de a face o marfă de calitate, și consumatorul ar trebui să fie educat pentru a putea-o percepe. Noi am presupus că în spiritul a ceea ce a propus, o alternativă la vânzarea prin supermarketuri, ar fi automatele de lapte, dar el ne-a replicat că acestea nu au succes atunci când consumatorul nu înțelege eficiența acestora: „Colegi de-ai mei au încercat automatele de lapte, sunt zone în țară unde funcționează, sunt zone în care nu funcționează. Este și asta o alternativă, să ai automatele de lapte, dar consumatorul să nu treacă nepăsător pe lângă ele, preferând să ia laptele din supermarket. Am urmărit familii de 35-40 de ani, care se presupune că au un venit, în zona supermarketurilor trecând pe lângă dozator, chiar am auzit un dialog între soție și soț: «Hai să luăm de aici că ieșim mai ieftin!» – era 2,50 atunci, era dozatorul unui coleg de-al meu pus lângă Kaufland –, și întâmplător, trecând pe la rafturile din supermarket, aceeași familie deja punea în coș două tetrapakuri, soția întreabă: «Nu luăm totuși de la dozator?», «Nu mai pierdem timpul…». Deci pentru 5 minute, cât trebuia să aloce să ia un lapte mai bun calitativ și mai ieftin, nu au rezervat timpul ăsta pentru familia lor. Și atunci, în paralel, trebuie și educația consumatorului.”
El crede că un copil dacă va putea alege între cipsuri și lapte va alege, fără educația corespunzătoare, cipsurile și Coca-Cola. „De aia încercăm și primim întotdeauna cu brațele deschise copii începând de la grădiniță, să vadă ce înseamnă o fermă, să vadă că animalele astea practic trăiesc și sunt îngrijite în fermă să producă lapte care să ajungă pe masa lor și ei să fie obișnuiți să-l consume și chiar să-l ceară părinților.”
Această chestiune a lipsei de educație a consumatorului îl determină pe Stelian Podar să fie oarecum sceptic și în ceea ce privește succesul pe care demersul fermierilor de a-și procesa singuri producția l-ar avea. Chiar dacă e convins că ar fi mai bine să facă asta, dar nu în orice condiții. E nevoie și de posibilitatea de a-ți asigura desfacerea a ceea ce procesezi. „E ușor să faci produsul, e greu să convingi consumatorul să cumpere de la tine. Pe mine m-a impresionat în Italia o fermă care avea dozatorul la șosea, era o mică parcare, și la 10 metri era un mic magazin al fermei în care, pe lângă fermă, mai aduceau și alți producători – cineva fructe sau… – și veneau consumatori de la 15-20 km să cumpere de acolo. Or, la noi consumatorul nu-și alocă 5 minute la ieșirea din supermarket să ia un lapte de calitate. Deci, degeaba… noi am oferi produse de calitate mai bună, să zicem, decât se găsesc pe raftul unui supermarket, pentru că am veni… ce frumos ar fi să ai un magazin în care să ai un televizor mare în care cumpărătorul să vadă imagini din fermă. Să vadă că-s mulse vacile, să vadă cum se naște un vițel, și pe de altă parte el să devină un consumator credincios al brandului respectiv. Noi, pe vremuri, aici, aveam Turda Lacto, se produceau foarte multe produse lactate care erau pe piața locală, dar foarte multe mergeau inclusiv în București, anumite produse de calitate pe care le poți face, dar încă o dată, revin: fără un consumator avizat, un consumator care să-și dorească să-și îmbunătățească nutriția familială, degeaba m-aș hazarda să fac un produs și să stau cu el nevândut. Și atunci, mi-e comod, în perioada în care am un preț bun de la procesator mă felicit, ce simplu mi-e!, vine cisterna, îmi ia laptele și nu mai îmi bat capul. Deci aici este marea problemă: nu să faci un produs de calitate, problema e consumatorul să vină să-l ia, și aici deja studiem problema asta, vedem cum putem veni inclusiv cu educația consumatorului.”
Despre educație ne-a vorbit și în cazul concret al specialiștilor din agricultură, de care este, de asemenea, nemulțumit. Stelian Podar consideră că ceea ce trebuie să facă guvernele – pe lângă ajutorul concret, pe care trebuie să-l acorde fermierilor, direct sau indirect, pe față sau cu subvenții ascunse, precum fac și alte state – este: „De a construi agricultura unei țări, în a reîncepe să educe fermierul din școală. Iei un tractor de 200.000 de euro și pui un mecanizator care ți-l poate strica sau, dacă ești norocos, nu. Dar lipsește cu desăvârșire o școlarizare bine înțeleasă. Eu am solicitat printr-un program un profesor de la un colegiu din Germania să vină să mă monitorizeze pe mine zi de zi în fermă, să vadă ce fac bine, ce nu fac bine, ce pot să fac în plus, și acest profesor mi-a arătat de fapt cum este la ei o școală care pregătește fermieri. Când tineri de jur împrejurul școlii respective, din toate fermele, vin, învață să lucreze pe toate utilajele, învață managementul fermei, și atunci, da, ăștia se reîntorc în ferma familială aducând un plus de valoare fermei respective. Or, la noi, săracul copil din școală prea multe nu învață, mai învață ce vede la taică-su în ferma de familie, care poate fi deja depășit, și atunci n-ai cum să avansezi. Ăsta e punctul meu de vedere. Ar trebui să revenim în a forma meseriașii. În orice domeniu, dar eu vorbesc acum de agricultură”.
Respect pentru animale
În sala de muls era muzică ambientală, Vivaldi, în momentul vizitei noastre acolo, am și glumit pe seama asta, întrebând ce efect ar avea dacă le-ar pune muzică rock, „la muzica rock cred că aș obține un alt tip de lapte, poate mai bine plătit… nu știu. Cred că totuși rămânem la muzica asta pentru că am observat că e benefic pentru animale. Asta am încercat și în 2008, am observat că are un efect pozitiv asupra lor și atunci am revenit, cred că de două luni am remontat boxele pentru muzică aici și în grajduri. E benefic cred că și pentru ele, și pentru angajat”.
De altfel, spune că acordă o mare importanță principiului, atât de des enunțat în ultima perioadă, bunăstarea animalelor. Mai ales că pe lângă câștigul material obținut în urma subvenției aferente, are și o mulțumire personală pentru că, din principiu, consideră că animalului trebuie să-i oferi respect. „Bunăstarea animalului înseamnă toată grija asta, pentru că de fapt noi depindem de ceea ce el face pentru noi, pentru că noi trăim de pe urma animalelor și atunci trebuie să le oferim tot respectul, plecând de la hrană de cea mai bună calitate, apă curată, condiții de cazare. La noi ați văzut, vacile dorm pe saltele, acum vrem să facem o reinvestiție în grajd să remontăm racleții, tocmai ca să nu ne mai stresăm cu un tractor care să intre să împingă gunoiul, și practic le oferim toate condițiile ca ele să se simtă relaxate și să trăiască în niște condiții bune. E binevenită subvenția asta pentru bunăstarea animalelor, care vine în sprijinul fermierului, a fermierului care poate să dovedească că respectă toate normele, în așa fel încât animalul să fie bine întreținut și noi facem tot ce e posibil, în primul rând să le oferim lor aceste condiții, și în al doilea rând – de ce nu? – să obținem acești bani.”
Respect și pentru oameni
Chestiunea personalului este, pentru orice antreprenor inteligent, una de primă importanță. Nu se poate face știință, iar cei care se ocupă trebuie să fie foarte bine pregătiți. „Nu preget în a utiliza specialiști, vorbesc de nutriționiști, vorbesc de oameni care-și cunosc meseria și pe reproducție, pentru că un fermier n-are cum să cunoască, într-o fermă industrială, toate problemele specializate ale fermei. Și atunci, totul pleacă de la oamenii care-ți vin în ajutor, oamenii din fermă, deci fără niște oameni buni nu poți să reușești. Doar ești alături de ei și, înțelegând fenomenul, pe fiecare componentă a activității din fermă, trebuie să utilizezi cei mai buni oameni. Ăsta este punctul meu de vedere. Și crezând că știi totul și neacceptând punctul de vedere al unor specialiști foarte bine pregătiți nu ai decât de pierdut”, punctează fermierul clujean.
Am abordat și eterna poveste a forței de muncă deficitară. Stelian Podar, fiind un antreprenor deschis la nou, nu exclude importul acesteia. „Avem în total 20 de angajați, dintre care patru sunt aduși din Sri Lanka, este un test pe care l-am început de acum două săptămâni. Îmi doream să încerc niște oameni despre care am auzit, din experiența altor colegi din țară, că pot fi niște muncitori constanți, disciplinați și care se poartă cu blândețe cu animalele. Or, în ferma asta eu țin foarte mult la a îngriji animalele cu devotament, dar și cu blândețe și nu-și are locul niciun angajat care dă dovadă de brutalitate. Și atunci am încercat și cu patru muncitori aduși din Sri Lanka.” Evident că adaptarea lor nu este ușoară, pentru că au în primul rând obiceiuri culinare foarte diferite, dar este dispus să-i ajute să le depășească. „Ei consumă la ora actuală pește și pui, deci cu porcul clar că nu, dar încet-încet îi familiarizez și cu mâncarea românească, până atunci își gătesc ei. Le-am pus la dispoziție o bucătărie, cumpăr tot ce au nevoie și își fac ei de mâncare, dar nerefuzând, dacă sunt atent și le aduc totuși mâncare făcută din carne de pui și pește, se acomodează și cu mâncarea noastră, ei mâncând o mâncare și mai condimentată, și cu mai multe mirodenii. Le pun la dispoziție camerele nou-renovate, deci condiții foarte bune, living în care pot să ia masa, bucătărie unde au și mașină de gătit, mașină de spălat vase, mașină de spălat haine, deci le ofer toate condițiile pe care le-aș oferi oricui.”
Fluctuația pieței este ca un val
Stelian Podar a observat că problemele, cum este aceasta de acum, cu fluctuațiile de preț, nu se întâmplă doar în România, la noi doar ajung mai târziu. „Fluctuațiile astea de preț nu se întâmplă doar în România. Dacă suntem atenți – bine, noi le sesizăm puțin mai târziu, dar din experiență am văzut totdeauna că e aproape un tsunami, în sensul că valul ajunge la noi mai târziu față de…, să zicem, Olanda. În Olanda prețul laptelui a început să scadă acum vreo două luni. La noi a ajuns acum. La fel va fi și creșterea. Dacă suntem cu ochii pe olandezi și vedem, va veni și la noi. Fluctuația asta se întâmplă de când știu eu, pe partea asta de lapte – bine, din 2008 până acum nu sunt foarte mulți ani față de alți fermieri care probabil lucrează imediat de după revoluție pe vaca de lapte sau au preluat efective și au lucrat –, dar e o fluctuație aproape previzibilă. Niciodată nu ești încântat că ea există, dar trebuie în perioada bună, oarecum, să faci niște rezerve să poți să reziști. Și niciodată nu seamănă o scădere de preț cu alta. Acum ne-au prins pe niște creșteri la prețul a tot ce presupune cultură vegetală, în special îngrășămintele, dar au crescut și semințele, dar cel mai mult la îngrășăminte, iar asta a contribuit foarte mult la împovărarea fermierului. Pentru că el e nevoit să-și facă producții să-și hrănească animale, dacă vorbim de zootehnie.”
Un om norocos
Este o fire tenace Stelian Podar, spune că nu va renunța la business de bună voie oricât de greu ar fi, pentru că la câte dificultăți a întâmpinat, ar fi renunțat de mult. Este mulțumit de viața pe care o duce, considerându-se norocos că a ales această meserie de fermier. „Să fii fermier, în primul rând, poți să te consideri norocos, dacă accepți stilul ăsta de viață, dacă-ți place să nu fii îngrădit între niște pereți, să nu fii îngrădit între niște garduri, ți-asumi greutățile, mergi cu ele, trebuie să găsești soluții și, dacă reziști în meseria asta, atunci te consideri și norocos, dacă poți să zici că după o viață de muncă ieși la pensie sau cineva tânăr te înlocuiește și ai lucrat în meseria asta, eu zic că te poți considera norocos.”
Așa cum se pot considera toți cei care fac ceea ce le place. Dar pentru ceilalți din jurul lor, ar fi de ajutor să combine entuziasmul pe care un om fericit, căruia i-a surâs norocul să facă ceea ce îi place, îl emană, cu o abordare bună și responsabilă a activității lor. Stelian Podar este un exemplu în acest sens.
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2023Abonamente, AICI!