În cadrul Romanian Agriculture Leadership Forum (RALF) de la București, Vylor, compania specializată în semințe și genetică avansată, devenită companie independentă listată la bursă în urma separării de Corteva la 1 octombrie 2026, a evidențiat modul în care culturile intermediare pot contribui la creșterea disponibilității de materii prime pentru combustibilul sustenabil destinat aviației (SAF), la consolidarea securității energetice a Europei și la crearea de noi oportunități pentru fermieri.
SAF este un combustibil compatibil cu aeronavele și infrastructura existente, putând fi utilizat fără modificări tehnice. Pe măsură ce Europa urmărește reducerea dependenței de combustibilii fosili și atingerea obiectivelor stabilite prin inițiativa ReFuelEU Aviation, asigurarea unei surse fiabile de materii prime sustenabile devine esențială. Agricultura poate contribui la acest obiectiv fără a concura cu producția alimentară, prin înființarea culturilor intermediare. Acestea sunt culturi cu ciclu scurt de vegetație, semănate între două culturi principale pe terenuri care altfel ar rămâne necultivate.
Hibrizii de floarea-soarelui cu perioadă scurtă de vegetație se integrează foarte bine în acest sistem. Ei furnizează suplimentar materie primă bogată în ulei pentru producția de SAF, contribuie la sănătatea solului și generează șrot proteic ca produs secundar, fără a afecta suprafețele sau productivitatea culturilor alimentare principale.

În intervenția sa din cadrul sesiunii plenare „Agricultura ca strategie pe termen lung”, de la RALF, Maria Cîrjă, Marketing and Commercial Effectiveness Manager în România și Republica Moldova la Vylor, a explicat că România poate avea un rol important în dezvoltarea acestui nou lanț de aprovizionare datorită suprafețelor extinse cultivate cu floarea-soarelui, experienței fermierilor și accesului direct la infrastructura europeană de procesare și rafinare. Cu toate acestea, extinderea la scară largă este încă limitată de lipsa unei recunoașteri clare la nivel de politici publice, a angajamentelor comerciale pe termen lung, a unor lanțuri valorice bine conectate și a stimulentelor pentru fermieri.
„Întrebarea nu mai este dacă Europa are nevoie de mai multe materii prime sustenabile. Întrebarea este dacă politicile noastre vor permite apariția acestei oferte. Prin recunoașterea clară a culturilor intermediare și prin colaborări care conectează tehnologia semințelor cu procesarea și valorificarea producției, precum joint-venture-ul Etlas dintre Vylor și bp, fermierii pot transforma acest potențial într-o sursă reală de materii prime suplimentare pentru SAF, menținând în același timp productivitatea culturilor destinate consumului”, a subliniat Maria Cîrjă.

Prin sprijinirea fermierilor din România și Europa cu soluții avansate de semințe, recomandări agronomice și parteneriate de-a lungul întregului lanț valoric, Vylor își propune să contribuie la dezvoltarea unei baze de aprovizionare cu materii prime mai reziliente și mai competitive pentru combustibilii sustenabili destinați aviației.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Prima ediție a Romanian Agriculture Awards și ediția aniversară RALF Romanian Agriculture Leadership Forum aduc împreună la București, pentru două zile, mari fermieri din România și din alte țări europene, membri ai juriului internațional al competiției și companiile care susțin agricultura românească.
Pe 10 și 11 noiembrie 2026 au loc două evenimente dedicate agriculturii românești, organizate de RomanianAgriculture.ro și BORO Communication la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
În seara de 10 noiembrie are loc Gala Romanian Agriculture Awards (RAA), evenimentul de prezentare și premiere a finaliștilor din cadrul primei competiții naționale, cu juriu internațional, din agricultura românească.
Pe 11 noiembrie urmează RALF Romanian Agriculture Leadership Forum, forumul internațional al marilor fermieri, ajuns la ediția a 10-a, având tema „Agricultura ca strategie, nu ca urgență permanentă”.
10 noiembrie: Gala Romanian Agriculture Awards
Romanian Agriculture Awards este competiția națională dedicată inovației și excelenței în agribusiness, construită în jurul poveștii fermei. La prima ediție, cei 45 de finaliști din toate regiunile țării au fost evaluați de un juriu internațional cu membri din zece țări: Canada, Marea Britanie, Germania, Spania, Țările de Jos, Polonia, Lituania, Estonia, Republica Moldova și România.
Seara începe la 19:00 cu deschiderea oficială, urmată de prezentarea finaliștilor, ceremonia de premiere și Gala Dinner, o seară de networking cu finaliștii, marii fermieri, membrii juriului și partenerii evenimentului.
Se acordă două categorii de premii pe baza clasamentului realizat de juriul internațional:
Trofee, pentru rezultatele obținute în propria fermă sau afacere: Ferma Anului, Investiția Anului, Brandul Anului, Ferma Următoarei Generații, Premiul pentru Irigații, Premiul pentru Cooperare și Asociere și Fermierul Anului.
Premii de Impact, pentru efectul produs dincolo de propria fermă: Sustenabilitate și Mediu, Inovație și Digitalizare, Educație și Mentorat, Impact în Comunitate.
Titlul „Fermierul Anului” va reveni fermierului care obține, în aceeași ediție, atât un trofeu, cât și un premiu de impact. Toate rezultatele jurizării vor fi anunțate live, în seara de 10 noiembrie.
Lista completă a finaliștilor este disponibilă pe https://romanianagriculture.ro/finalistii-romanian-agriculture-awards-2026/.
11 noiembrie: Forumul RALF, ediția a 10-a
RALF reunește în principal reprezentanții fermelor care lucrează suprafețe agricole mari, de peste 1.000 de hectare, Fermieri ai Anului din Europa și companiile care susțin agricultura prin soluții, tehnologii și finanțare.
Tema celei de-a zecea ediții, „Agricultura ca strategie, nu ca urgență permanentă”, continuă dialogul început în primăvară la Conferințele Regionale Fermierii Noștri. Discuția trece de la reacție la strategie: decizii bazate pe cifre, riscuri și stabilitate.
Forumul se deschide la ora 9:00 cu mesajele invitaților și ale partenerilor și cu concluziile conferințelor regionale. Urmează trei sesiuni plenare:
09:30–11:00 · Agricultura ca strategie, nu ca urgență permanentă. Viziune pe termen lung, responsabilitate comună, PAC după 2027 și finanțarea fermei.
11:30–13:30 · Reziliența se planifică: ferme pregătite pentru schimbare. Genetică și protecția culturilor, costul pe hectar, apa ca resursă strategică, sănătatea solului și gestionarea riscurilor.
14:30–16:30 · Soluțiile sunt în mâinile noastre: de la strategie la rezultate. Parteneriate, depozitare și vânzare, cooperare pe lanțul valoric, agricultura în era AI și noua generație de fermieri.
Ziua se încheie la 17:00 cu concluziile forumului și prioritățile strategice ale fermierilor pentru 2027.
Participarea se face pe bază de înscriere, cu două opțiuni:
Pachet Gala și Forum (10–11 noiembrie): Gala RAA din seara de 10 noiembrie, cu întâlnirea cu finaliștii, ceremonia de premiere și Gala Dinner, plus Forumul RALF din 11 noiembrie.
Pachet Forum (11 noiembrie): sesiunile plenare RALF, zona expo / branded corners și momentele de business networking.
Detalii și înscrieri pe https://romanianagriculture.ro/eveniment/ralf-2026-romanian-agriculture-leadership-forum/.
Speakeri
Pe scena RALF 2026 urcă 21 de speakeri, fermieri și manageri care conduc exploatații de mii de hectare, alături de parteneri ai evenimentului.
Speakeri internaționali: Simon King (Farm Manager, J Wharton Agriculture Ltd, Marea Britanie, +2.400 ha), Lisli Pak (Project Manager, Kadarbiku, Estonia, peste 700 ha), Grzegorz Brodziak (Președintele Consiliului de Administrație, Goodvalley Agro SA, Polonia, +9.000 ha), Alfonso Chico de Guzmán (administratorul fermei La Junquera, Spania, peste 1.100 ha), Roman Tabarcea (LargoTerra, Republica Moldova, + 2.000 ha) și Alexandra Oguey (Ecorobotix, Elveția).
Speakeri români: Mihai Solomei (Al Dahra Agricost, Brăila, peste 57.000 ha), Daiana Zifceak (Maxagro, Timiș, peste 20.000 ha), Horațiu Buzgău (Holiv Ecoplant / Grupul Agrind, Satu Mare, peste 3.000 ha), Andra Barbu (Ferma Iancom, Teleorman), Cosmin Micu (Procereal Agrosan, Arad), Alexandru Haită (Cooperativa Agro Zamfira, Teleorman), Cosmin Iancu (Ferma Picmar, Ilfov), Florin Stoian (Ferma Stoian, Constanța), George Cățean (Ferma Cățean, Brașov) și Marius Bîcu (Ferma cu Omenie, Alba). Alături de ei vorbesc Ana Samuilă (Head of Agribusiness & Food, BCR), Maria Cîrjă (Vylor), Cristian-Dorian Popa (SIAD) și Paul Caramangiu (Elica Processing).

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
„Agricultura, de acum înainte” este tema conferințelor regionale de agribusiness Fermierii Noștri, care se vor desfășura în Banat, Transilvania, Oltenia și Moldova. Potrivit organizatorilor, tema edițiilor Fermierii Noștri 2025 reflectă nevoia antreprenorilor din agricultură de a-și regândi și adapta activitatea într-un context marcat de schimbări semnificative și provocări multiple.
„După ani dificili consecutivi, provocați de secetă, creșterea prețurilor și instabilitate economică, este imperativ ca sectorul agricol să își redefinească strategiile și prioritățile pentru a rămâne sustenabil și profitabil”, arată BORO Communication, organizatorul conferințelor Fermierii Noștri.
Tema din acest an evidențiază necesitatea adoptării de soluții inovatoare în managementul companiilor din producție și procesare, implementarea de tehnologii moderne și metode de eficientizare pentru reducerea costurilor și creșterea randamentului.
Accentul întâlnirilor regionale va fi pe consolidarea afacerilor agricole, identificarea de noi oportunități de dezvoltare și adaptarea la condițiile climatice și economice actuale. Astfel, evenimentul „Agricultura, de acum înainte” oferă un cadru de discuție pentru a explora bune practici și metode care au demonstrat deja, soluții sustenabile și strategii de colaborare, sprijinind antreprenorii în procesul de adaptare și încurajându-i să transforme dificultățile în oportunități, pentru a păși cu mai multă încredere pe drumul viitorului apropiat al agriculturii.
Calendarul evenimentelor Fermierii Noștri 2025:
26 februarie: Timișoara, Iulius Congress Hall;
7 martie: Cluj-Napoca, Hotel Golden Tulip;
20 martie: Craiova, Hotel Ramada Plaza;
10 aprilie: Iași, Hotel Unirea.
Organizatori sunt BORO Communication și platforma de comunicare Romanian Agriculture, în parteneriat cu Agro-Est Muntenia și Renomia Romania - Broker de Asigurare Reasigurare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 8 noiembrie 2024 a avut loc Romanian Agriculture Leadership Forum (RALF), eveniment care a reunit mari fermieri din țara noastră, producători, procesatori, antreprenori și companii inovatoare, alături de invitați din mai multe țări europene, facilitând un amplu schimb internațional de bune practici.
RALF 2024 a avut tema „Agricultură adaptată pentru viitor”, oferind o platformă importantă pentru a împărtăși perspective despre sustenabilitate, productivitate și reziliență. În cadrul forumului a participat compania Corteva Agriscience, iar Jean Ionescu - Country Leader România și Republica Moldova și Maria Cîrjă - Marketing Manager România și Republica Moldova au subliniat angajamentul companiei față de inovație și soluțiile durabile, adaptate nevoilor specifice ale agriculturii din România. Cei doi au împărtășit viziunea Corteva pentru agricultura românească, subliniind rolul companiei în abordarea provocărilor esențiale ale industriei.
Având în vedere că fermierii de la noi se confruntă cu o secetă din ce în ce mai severă, temperaturi extreme și probleme de sănătate a solului, Corteva Agriscience a prezentat un portofoliu de soluții reziliente pentru culturi, concepute pentru a ajuta fermierii locali să se adapteze și să prospere în condiții schimbătoare.
„Participarea la RALF 2024 ne-a oferit ocazia de a reafirma angajamentul Corteva de a sprijini fermierii români cu cele mai noi soluții bazate pe știință. Prin aducerea pe piață a inovațiilor adaptate condițiilor unice de climă și sol din România, Corteva Agriscience oferă fermierilor încrederea necesară pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare”, a declarat Jean Ionescu.
În cadrul forumului, liderii Corteva au vorbit despre tehnologiile avansate de tratament al semințelor (SAT), inclusiv LumiGEN™, Ympact® Completo și Thrintoba®, care oferă protecție timpurie pentru culturi precum floarea-soarelui, rapiță și cereale, asigurând astfel că fermierii pot proteja recoltele de dăunători și de stresul mediului, promovând o productivitate și o sustenabilitate mai ridicate. Prin reducerea impactului asupra mediului și îmbunătățirea sănătății culturilor, aceste soluții SAT sunt instrumente esențiale pentru ca fermierii să optimizeze randamentele și să se adapteze la condițiile în schimbare.
Experții au subliniat, de asemenea, importanța soluțiilor biologice și a produselor de origine naturală, cum este Spinosad, o soluție naturală aprobată pentru agricultura ecologică, utilizabilă pentru peste 200 de culturi în 24 de țări din UE. În plus, compania și-a prezentat portofoliul Corteva Biologicals, care se bazează pe materiale existente deja în natură pentru a sprijini performanța fermierilor, a construi reziliență și a proteja potențialul culturilor.
De asemenea, Corteva a evidențiat potențialul transformator al Noilor Tehnici Genomice (NGT), precum CRISPR-Cas, esențiale pentru sprijinirea adaptării și atenuării schimbărilor climatice și pentru continuarea tranziției către practici agricole mai durabile, cu mai puține inputuri. Aceste soluții pavează drumul spre un viitor în care fermierii se pot baza pe instrumente inovatoare pentru a face față provocărilor climatice.
„Prin utilizarea tehnologiilor de precizie, le oferim fermierilor posibilitatea de a optimiza eficiența inputurilor, de a îmbunătăți gestionarea dăunătorilor și a bolilor și de a crește reziliența culturilor, asigurând astfel o productivitate sustenabilă în fața variabilității climatice”, a subliniat Maria Cîrjă.

Prin știință, tehnologie și angajamentul față de practici sustenabile, Corteva continuă să promoveze progresele care susțin productivitatea și reziliența în agricultura românească.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!