Viticultura noastră are una dintre cele mai vechi tradiții din Europa, România fiind un actor relevant pe piața europeană a vinului cu aproximativ 187.000 de hectare de viță-de-vie și producții de 4,1 milioane de hectolitri de vin în 2025, conform datelor Eurostat. Dincolo de aceste cifre, sectorul este puternic influențat de variabilitatea climatică, care exercită presiune tot mai mare asupra potențialului de producție.
În ultimii ani, viticultura s-a desfășurat într-un climat din ce în ce mai instabil, caracterizat de fluctuații de temperatură, perioade de umiditate ridicată și fenomene meteorologice extreme, care amplifică presiunea bolilor fungice. Făinarea rămâne una dintre cele mai persistente amenințări pentru vița-de-vie, afectând direct fotosinteza, dezvoltarea ciorchinelui și calitatea finală a vinului. În aceste condiții, protecția fitosanitară devine un element critic pentru stabilitatea producției și profitabilitatea exploatațiilor viticole.
Integrarea Talendo® în programul de protecție a culturilor
În Dobrogea, comuna Cobadin – județul Constanța, se află Crama Viișoara cu aproximativ 450 ha de viță-de-vie, suprafață pe care sunt atât soiuri autohtone de struguri, cât și internaționale. Producția de vin este direcționată către piețele urbane din București și Constanța, precum și către vânzări directe din cramă.

Într-o exploatație de această dimensiune, gestionarea presiunii bolilor rămâne o parte constantă și esențială a fiecărui sezon de vegetație. „Când apare făinarea, o vezi imediat pentru că frunzele capătă acel aspect specific și nu își mai îndeplinesc funcția, iar strugurii pur și simplu nu se dezvoltă corespunzător. Boabele rămân mici, coaja devine groasă, crapă și nu mai acumulează zahăr corespunzător. Într-un an dificil, vezi cum cultura are de suferit zi de zi, știind că vinul nu va avea aceleași arome. Pentru a gestiona acest risc, am integrat fungicidul Talendo®, bazat pe molecula de proquinazid, în strategia mea de protecție a culturii și am observat încă de la prima aplicare cum combate făinarea de pe frunze și împiedică reapariția acesteia”, ne-a zis ing. Daniel Marinescu, managerul plantației viticole de la Crama Viișoara.
Proquinazidul, dezvoltat de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, acționează preventiv prin inhibarea etapelor timpurii de dezvoltare ale agentului patogen, întrerupând ciclul infecției înainte să afecteze țesuturile plantei. În plus, proprietatea sa de redistribuire în fază de vapori permite o protecție extinsă, aspect esențial în viile cu densitate mare și creștere activă.
Inginerul Daniel Marinescu evidențiază utilizarea constantă și încrederea pe termen lung în produsul pe bază de proquinazid: „Îl folosim în plantații de cel puțin 12 ani, pe întreaga suprafață. Talendo® este unul dintre cele mai bune produse pe care le-am folosit, deoarece controlează excelent făinarea. Are atât efect preventiv, cât și curativ și funcționează 100%. Aș spune că, mai ales pe partea curativă, există foarte puține soluții pe piață care sunt cu adevărat eficiente, dar acesta performează foarte bine, chiar peste așteptări”.

Un alt avantaj important este performanța Talendo® în condiții meteorologice dificile, unde stabilitatea tratamentului devine critică. „Este rezistent la spălare și rămâne eficient în condiții variabile”, a adăugat Daniel Marinescu. Această caracteristică este deosebit de relevantă într-un climat în care precipitațiile și umiditatea ridicată pot compromite rapid eficiența soluțiilor de protecție.
Prin integrarea Talendo® în programul său de protecție a culturilor, Crama Viișoara menține un control constant asupra făinării pe întreaga suprafață cultivată, protejând atât potențialul producției, cât și calitatea strugurilor. Într-un sector tot mai influențat de incertitudini climatice și decizii tehnice complexe, acest nivel de stabilitate reprezintă un avantaj competitiv.
Crama Viișoara oferă un exemplu pentru modul în care viticultura românească evoluează la intersecția dintre tradiție și inovație. În acest echilibru, experiența din teren și soluții precum molecula proquinazid contribuie împreună la susținerea competitivității unui sector cu un potențial puternic pe piața europeană.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În anul 2022 am adus în atenția pomicultorilor „gândacul de furnici”, Clytra laeviuscula, care era prezent într-o mică livadă de pruni aparținând SCDA Lovrin. Acum, în 2025, am observat că este prezent prin unele zone din țară, iar pomicultorii pun întrebări cu privire la pagubele pe care le poate produce.
Gândăcelul la care fac referire este Clytra laeviuscula, care are denumirea populară a de „gândacul de furnici”. Acest mic gândăcel are corpul de culoare neagră și elitre portocalii. Pe elitre sunt dispuse patru pete negre. Se hrănește cu frunze și poate produce ocazional daune destul de consistente aparatului foliar al pomilor. Preferă lăstarii tineri (observație personală).
Clytra laeviuscula la prun, 2022

Ciclul de viață al gândăcelului este chiar interesant. Adulții sunt polifagi și se hrănesc cu polen și frunze de foioase (salcie, mesteacăn, frasin, păducel etc). Preferă plopii, sălciile și păducelul. Pot fi văzuți pe speciile preferate în lunile mai, iunie, iulie și august.
Femela înconjoară ouăle într-un strat protector format din materii fecale. Ouăle astfel protejate sunt transportate de femele în cuibul furnicilor. Gazde ale larvelor sunt furnici din genurile Formica, Lasius și Camponotus, mai rar Aphaenogaster. Larvele pot ajunge și singure în furnicar. Viața lor nu este prea bine cunoscută. Se bănuiește că sunt erbivore dar și carnivore. Se cunoaște că se hrănesc cu resturi din hrana furnicilor gazdă, deși pot consuma și frunze (studii în laborator). Când sunt atacate de furnici se retrag în camera protectoare, unde se și împupează când ajung la maturitate. După apariție, adulții ies imediat afară pentru a scăpa de atacul furnicilor (Agrain et al., 2015).

Poate fi acest gândăcel un potențial dăunător al pomilor fructiferi?
Există studii care arată potențialul de dăunare al acestui gândăcel. Un studiu pe salcia energetică din Ucraina arată că acesta a produs defoliere cuprinsă între 50% și 70% (Stefanovska et al., 2015 - prima raportare a acestui gândac ca dăunător la salcie în Ucraina). În anul 2022 am observat daune semnificative produse aparatului foliar al prunilor tineri de la SCDA Lovrin.
Stoenescu et al. (2025) menționează Clytra laeviuscula ca fiind prezent ocazional într-o plantație de Ziziphus jujuba (jujuba sau curmalul chinezesc) din sudul Olteniei, fără a produce daune.
Iată că, având în vedere contextul climatic, trebuie să acordăm atenție acestui frumos și inedit gândăcel nepoftit din livezi.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor
Foto: Otilia Cotuna
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Tratamentele pomilor fructiferi în repaus vegetativ, precum și cele realizate în vegetație, fac parte din tehnologia integrată de protecție a plantelor.
Tratamentele făcute în repaus vegetativ sunt necesare pentru reducerea rezervelor biologice ale bolilor și dăunătorilor care supraviețuiesc și trec peste sezonul rece, cum sunt: spori de ciuperci, bacterii, ouă și larve de insecte.

Compania Summit Agro România pune la dispoziția fermierilor două produse pe bază de Cupru ce se pot folosi atât în repaus vegetativ, cât și în vegetație, pentru prevenirea și combaterea bolilor, a bacteriozelor și manei: Curenox 50 și Triumf 40 WG.
Ionii de Cupru sunt absorbiți în mod pasiv de sporii ciupercilor și bacteriilor cu care vin în contact, distrugând în totalitate sistemul enzimatic al patogenului. De aceea este necesar ca ionii de Cupru să fie prezenți pe organele plantelor și resturilor vegetative aflate pe sol înainte că sporii să germineze. În acest sens, se impun tratamente la căderea frunzelor (70-80% frunze căzute), cât și primăvara la începutul vegetației.

Curenox 50 (500g Cupru din oxiclorură de Cupru) este condiționat sub formă de pulbere fină, umectabilă, omogenă, de culoare verzuie și se aplică în doză de 1,5-2kg/ha. Având acțiune de contact, preventivă și curativă, este recomandat, așa cum am menționat mai sus, să fie aplicat înainte de apariția bolii.
Pentru pomii fructiferi se recomandă patru tratamente pe an, Curenox 50 în doză 1,5-2 kg/ha.
La culturile de semințoase este foarte eficient în combaterea ulcerației ramurilor (Nectaria galigena) și rapănului (Venturia inequalis, Venturia pirina), iar la culturile sâmburoase combate cu succes bășicarea frunzelor (Taphrina deformans, Taphrina pruni).
Se recomandă folosirea, în repaus vegetativ, a unui volum de apă specific fiecărei culturi, asigurându-se o cât mai bună îmbăiere a plantei și solului.
Tratamentul trebuie făcut în zile însorite, fară vânt și cu temperaturi de peste 7-8°C.
Atenție! Nu faceți tratamentul dacă pomii sunt uzi sau se preconizează precipitații, întrucât se va diminua efectul produselor.

Triumf 40 WG (40% Cupru metalic sub formă de hidroxid de Cupru) este condiționat sub formă de pulbere granulată, umectabilă, de culoare albastră și se aplică în doză de 2-2,5kg/ha. Are acțiune de contact, aderă bine pe suprafața pomilor, dar și acțiune multi-site asupra patogenilor, necreând forme de rezistență.
Triumf 40 WG asigură o perioadă de protecție de 7-10 zile, fiind recomandat pentru pomi fructiferi, dar și pentru viță-de-vie, în doză de 2-2,5 kg ha.
Este recomandat ca produsul să fie folosit primăvara devreme, la ieșirea din repaus vegetativ, la formarea urechiușelor de șoarece, precum și toamna, la căderea frunzelor, pentru diminuarea rezervelor hibernante ale agenților patogeni.
La culturile de semințoase combate cu succes rapănul (Venturia spp.), bacteriozele (Nectaria spp.) și focul bacterian (Erwinia spp.), iar la culturile de sâmburoase asigură o protecție eficientă împotriva bășicării frunzelor.
Volumul de apă trebuie să fie adecvat fiecărei culturi, astfel încât să asigure o bună îmbaiere a pomilor și solului.
Triumf 40 WG este compatibil în amestec cu majoritatea insecticidelor și fungicidelor utilizate pentru protecția plantelor, însă recomandăm efectuarea de teste de compatibilitate.
Important, faceți tratamentele utilizând doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziționate numai de la surse autorizate și preparate conform instrucțiunilor de pe etichetă.
Pentru mai multe detalii despre Curenox 50 și Triumf 40 WG, precum și despre întreg portofoliul de produse, apelați cu încredere la reprezentanții din teritoriu ai Summit Agro România.
Articol de: ing. COSTEL MIRON, director de vânzări pentru zona de Nord-Est a țării la Summit Agro România

CITEȘTE ȘI: Mospilan 20 SG, omologat pentru 12 culturi și în jur de 20 de dăunători
Soluții de ultimă generație pentru protecția plantațiilor viticole
Mana la culturile de viță-de-vie, tomate și cartof, combătută eficient de Zetanil
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!