fainarea - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

BASF Agricultural Solutions România anunță câștigătorii celei de-a 11-a ediții a concursului „Povești cu vinuri românești”, competiție dedicată producătorilor mici și mijlocii de vinuri liniștite din România, cu suprafețe cultivate de până la 100 de hectare, precum și producătorilor de vinuri spumante.

Desfășurată în perioada 13–14 mai 2026, într-o singură etapă națională organizată la Ceptura, județul Prahova, ediția din acest an a concursului „Povești cu vinuri românești” a reunit aproximativ 65 de crame și circa 185 de vinuri înscrise. Participarea confirmă interesul constant al producătorilor locali pentru o competiție devenită, în timp, o platformă relevantă de vizibilitate și validare pentru industria vitivinicolă românească.

În cadrul jurizării, membrii Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) au desemnat cei patru mari câștigători ai anului 2026. Ca în edițiile anterioare, jurizarea concursului s-a realizat prin respectarea normelor sistemului internațional de evaluare stabilite de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIVV).

La categoria vinurilor albe, marele câștigător al ediției este Crama La Salina - Cuvée, sec 2025. La secțiunea vinurilor rosé, primul loc este ocupat de Crama Hamangia - Merlot + Cabernet Sauvignon 2025, demisec, în timp ce la categoria vinurilor roșii trofeul a revenit Cramei Pandora – Fetească Neagră + Merlot + Cabernet Sauvignon 2023, sec. În categoria vinurilor spumante, primul loc a fost câștigat de Crama Jidvei – brut, rosé.

Georgel Costache Presedinte juriu Povesti cu vinuri romanesti si Vicepresedinte ADAR

„Nivelul calitativ al vinurilor înscrise în competiție este în continuă creștere, iar acest lucru reflectă transformările prin care trece industria locală. Observăm tot mai clar orientarea producătorilor către investiții în tehnologie, în controlul calității și în practici vitivinicole sustenabile. În prezent, competiția nu mai este doar un instrument de evaluare, ci oferă și o imagine relevantă asupra maturizării sectorului vitivinicol românesc și a modului în care acesta răspunde noilor provocări din piață”, apreciază Georgel Costache, președintele juriului competiției și vicepreședinte ADAR.

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, concursul „Povești cu vinuri românești” a devenit un reper pentru producătorii locali, contribuind la promovarea vinurilor românești și la susținerea unei culturi a calității și performanței în acest sector. În perioada 2015-2026, competiția a reunit aproximativ 3.880 de vinuri evaluate conform standardelor internaționale, iar valoarea totală a premiilor oferite de BASF România a depășit 190.000 euro.

„Povești cu vinuri românești confirmă, de la an la an, potențialul extraordinar al sectorului vitivinicol local. În ultimii ani observăm o schimbare importantă în piața locală: producătorii mici și mijlocii investesc tot mai mult în calitate, tehnologie și în construirea unor branduri autentice. Într-un context marcat de provocări climatice și de nevoia permanentă de adaptare, competitivitatea vine tot mai mult din capacitatea de a inova și de a construi valoare pe termen lung. Pentru BASF, această competiție reprezintă mai mult decât un proiect dedicat industriei vitivinicole, fiind o platformă prin care susținem dezvoltarea unui sector cu un potențial important pentru agricultura românească”, a declarat Gabor Krasznai, Managing Director BASF Agricultural Solutions România și Republica Moldova.

Gabor Krasznai Country Manager Romania si Republica Moldova

Ediția din acest an a fost susținută de o serie de parteneri din industrie, care contribuie activ la dezvoltarea performanței în viticultură și oenologie. Companiile Agra Asigurări, Agromec Ștefănești, Klarwin și Sodinal s-au alăturat inițiativei BASF, oferind expertiză și soluții din portofoliile proprii, în sprijinul producătorilor locali de vinuri liniștite și spumante. „Implicarea acestora consolidează misiunea competiției de a susține evoluția unui sector vitivinicol performant și competitiv”, a adăugat Gabor Krasznai.

Câștigătorii concursului „Povești cu vinuri românești” 2026

Vinuri albe:

Locul 1 – Crama La Salina, Cuvée 2025, sec

Locul 2 – Crama Strunga, Chardonnay 2025, sec

Locul 2 – Crama Tata și Fiul, Tămâioasă Românească 2023, dulce

Vinuri roze:

Locul 1 – Crama Hamangia, Merlot + Cabernet Sauvignon 2025, demisec

Locul 2 – Domeniile Valea Călugărească, Cabernet Sauvignon 2025, sec

Locul 2 – Andra Minivit SRL, Merlot 2025, sec

Vinuri roșii:

Locul 1 – Crama Pandora, Fetească Neagră + Merlot + Cabernet Sauvignon 2023, sec

Locul 2 – Crama Gramma, Fetească Neagră 2022, sec

Locul 2 – Crama Unu, Fetească Neagră + Merlot 2022, sec

Spumante:

Locul 1 – Crama Jidvei, rose brut

Locul 2 – Podgoria Silvania, alb brut

Locul 3 – Crama Jidvei, alb extra dry

Locul 3 – Domeniile Bohotin, rose demisec

Locul 3 – Crama La Salina, alb brut

Locul 3 – Moșia Domnească, alb extra brut

Locul 3 – Agrogreen, alb extra dry

Locul 3 – Domeniile Bohotin, rose dulce

489927091 973072951706212 8828235790500133015 n

 

Industria vitivinicolă, într-o nouă etapă de maturizare

 

Piața vitivinicolă din țara noastră evoluează într-un context internațional marcat de provocări fără precedent pentru industrie. Potrivit datelor Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), schimbările climatice, volatilitatea economică și transformarea comportamentului de consum continuă să redefinească piața globală a vinului. La nivel mondial, producția rămâne în scădere pentru al doilea an consecutiv, în timp ce producătorii sunt nevoiți să se adapteze unor condiții tot mai imprevizibile.

În acest context, România marchează o creștere de 3,7% comparativ cu 2024, cu un total de 3,26 milioane de hectolitri, rămânând, totuși, sub media ultimilor ani. Evoluția confirmă adaptarea continuă a sectorului local și potențialul acestuia de dezvoltare într-un peisaj internațional tot mai competitiv.

În paralel, industria traversează o schimbare de paradigmă: accentul se mută din ce în ce mai mult de la volum către valoare adăugată, diferențiere și construcția unor branduri autentice. Pentru producători, investițiile în calitate, tehnologie și practici sustenabile devin elemente esențiale pentru competitivitate pe termen lung.

„Datele din piață confirmă faptul că industria vitivinicolă intră într-o nouă etapă de maturizare. Chiar dacă provocările rămân prezente, observăm o orientare tot mai clară către investiții. Producătorii caută tot mai mult soluții care să le permită să construiască valoare pe termen lung și să răspundă unei piețe în continuă schimbare. Credem că România are premise solide pentru a-și consolida poziția în peisajul vitivinicol european, iar rolul nostru este să susținem această evoluție prin inovație și prin parteneriate pe termen lung cu producătorii locali”, a subliniat Gabor Krasznai.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în România Viticolă

Viticultura noastră are una dintre cele mai vechi tradiții din Europa, România fiind un actor relevant pe piața europeană a vinului cu aproximativ 187.000 de hectare de viță-de-vie și producții de 4,1 milioane de hectolitri de vin în 2025, conform datelor Eurostat. Dincolo de aceste cifre, sectorul este puternic influențat de variabilitatea climatică, care exercită presiune tot mai mare asupra potențialului de producție.

În ultimii ani, viticultura s-a desfășurat într-un climat din ce în ce mai instabil, caracterizat de fluctuații de temperatură, perioade de umiditate ridicată și fenomene meteorologice extreme, care amplifică presiunea bolilor fungice. Făinarea rămâne una dintre cele mai persistente amenințări pentru vița-de-vie, afectând direct fotosinteza, dezvoltarea ciorchinelui și calitatea finală a vinului. În aceste condiții, protecția fitosanitară devine un element critic pentru stabilitatea producției și profitabilitatea exploatațiilor viticole.

 

Integrarea Talendo® în programul de protecție a culturilor

 

În Dobrogea, comuna Cobadin – județul Constanța, se află Crama Viișoara cu aproximativ 450 ha de viță-de-vie, suprafață pe care sunt atât soiuri autohtone de struguri, cât și internaționale. Producția de vin este direcționată către piețele urbane din București și Constanța, precum și către vânzări directe din cramă.

535338786 1338657934927032 3647780804089128387 n

Într-o exploatație de această dimensiune, gestionarea presiunii bolilor rămâne o parte constantă și esențială a fiecărui sezon de vegetație. „Când apare făinarea, o vezi imediat pentru că frunzele capătă acel aspect specific și nu își mai îndeplinesc funcția, iar strugurii pur și simplu nu se dezvoltă corespunzător. Boabele rămân mici, coaja devine groasă, crapă și nu mai acumulează zahăr corespunzător. Într-un an dificil, vezi cum cultura are de suferit zi de zi, știind că vinul nu va avea aceleași arome. Pentru a gestiona acest risc, am integrat fungicidul Talendo®, bazat pe molecula de proquinazid, în strategia mea de protecție a culturii și am observat încă de la prima aplicare cum combate făinarea de pe frunze și împiedică reapariția acesteia”, ne-a zis ing. Daniel Marinescu, managerul plantației viticole de la Crama Viișoara.

Proquinazidul, dezvoltat de compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience, acționează preventiv prin inhibarea etapelor timpurii de dezvoltare ale agentului patogen, întrerupând ciclul infecției înainte să afecteze țesuturile plantei. În plus, proprietatea sa de redistribuire în fază de vapori permite o protecție extinsă, aspect esențial în viile cu densitate mare și creștere activă.

Inginerul Daniel Marinescu evidențiază utilizarea constantă și încrederea pe termen lung în produsul pe bază de proquinazid: „Îl folosim în plantații de cel puțin 12 ani, pe întreaga suprafață. Talendo® este unul dintre cele mai bune produse pe care le-am folosit, deoarece controlează excelent făinarea. Are atât efect preventiv, cât și curativ și funcționează 100%. Aș spune că, mai ales pe partea curativă, există foarte puține soluții pe piață care sunt cu adevărat eficiente, dar acesta performează foarte bine, chiar peste așteptări”.

500541758 1264425229016970 854390112133709689 n

Un alt avantaj important este performanța Talendo® în condiții meteorologice dificile, unde stabilitatea tratamentului devine critică. „Este rezistent la spălare și rămâne eficient în condiții variabile”, a adăugat Daniel Marinescu. Această caracteristică este deosebit de relevantă într-un climat în care precipitațiile și umiditatea ridicată pot compromite rapid eficiența soluțiilor de protecție.

Prin integrarea Talendo® în programul său de protecție a culturilor, Crama Viișoara menține un control constant asupra făinării pe întreaga suprafață cultivată, protejând atât potențialul producției, cât și calitatea strugurilor. Într-un sector tot mai influențat de incertitudini climatice și decizii tehnice complexe, acest nivel de stabilitate reprezintă un avantaj competitiv.

Crama Viișoara oferă un exemplu pentru modul în care viticultura românească evoluează la intersecția dintre tradiție și inovație. În acest echilibru, experiența din teren și soluții precum molecula proquinazid contribuie împreună la susținerea competitivității unui sector cu un potențial puternic pe piața europeană.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în România Viticolă

În ultimele zile, oficiile fitosanitare din țară au emis buletine de avertizare pentru mai multe culturi și probleme fitosanitare de sezon. În documentele emise apar avertizări pentru tomate, sâmburoase (cais, cireș, vișin, piersic, prun), porumb, mazăre, măr și păr, viță-de-vie, precum și pentru culturile de ceapă și usturoi, dar și pentru alte culturi.

Printre organismele de dăunare și bolile urmărite în aceste avertizări se regăsesc mana tomatelor, bășicarea frunzelor, monilioza, gărgărița frunzelor de porumb, gărgărița frunzelor de mazăre, făinarea la mazăre, viespea sâmburilor de prun, rapănul la măr și păr, făinarea viței de vie, musca cepei, mana cepei sau putregaiul cenușiu la ceapă și usturoi.

„Este important de precizat că această activitate nu reprezintă o situație extraordinară, ci una normală, care face parte din activitatea curentă a structurilor fitosanitare. Emiterea buletinelor de avertizare este o activitate recurentă, desfășurată pe tot parcursul anului, cu o intensitate mai mare în perioadele calde, când presiunea de boli și dăunători crește, și mai redusă în perioadele reci”, arată Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF).

ANF subliniază că exemplele prezentate reprezintă doar o parte dintre avertizările emise în teritoriu. Buletinele diferă de la un județ la altul, în funcție de culturile existente, de condițiile meteo și de presiunea de boli și dăunători din fiecare zonă. De aceea, fermierii sunt încurajați să urmărească permanent avertizările emise la nivel local.

Aici pot fi consultate buletinele de avertizare emise la nivel județean. De reținut că buletinele de avertizare au caracter informativ, iar fermierii sunt îndrumați ca, înainte de aplicarea tratamentelor, să verifice în propriile loturi prezența dăunătorilor sau a simptomelor de atac.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Știri
Miercuri, 27 Martie 2024 23:37

Făinarea cerealelor păioase

Blumeria graminis produce boala numită „făinare”. Acest fung este prezent în culturile de cereale an de an, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de condițiile climatice. În toamnele și iernile blânde, în culturile de cereale păioase sunt observate simptomele tipice ale patogenului. În acest articol veți găsi informații utile despre biologia patogenului, simptomatologia, pagubele produse și strategia de combatere.

În culturile de grâu și orz din județul Timiș (cu siguranță și în alte zone din țară), fungul Blumeria graminis își face simțită prezența. Condițiile climatice înregistrate în luna martie 2024 (vreme răcoroasă și umedă) favorizează patogenia.

În culturile de grâu și orz verificate, am observat miceliile albe, bumbăcoase în zona bazei tulpinii, pe teaca frunzelor și pe frunzele bazale. Prin comparație cu grâul, la unele soiuri de orz simptomele pot fi observate pe frunzele noi.

Recomand verificarea culturilor și a prognozei climatice.

Făinare alături de pătare reticulară

Făinare alături de pătare reticulară

În cazul în care vremea răcoroasă și umedă se menține patogenul va urca în etajele superioare ale plantelor, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor opresc evoluția făinării cerealelor păioase.

La apariția epidemiilor și chiar a pandemiilor de făinare concură factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului), precum și vremea răcoroasă și umedă.

 

Importanța economică a bolii

 

Făinarea cerealelor păioase face parte dintre principalii patogeni prezenți an de an în țara noastră. La nivel mondial, boala este larg răspândită pe toate continentele, dar mai ales în zonele umede. Pierderile de producție sunt în strânsă corelație cu condițiile climatice, putând ajunge chiar la 45%. Pe lângă pierderile cantitative, fungul poate afecta și calitatea recoltei (însușirile de panificație) - [Zeller et al., 2002]. În condiții de infecții severe la spic, Blumeria graminis poate afecta coacerea grâului și calitatea morăritului [Everts et al., 2001].

Este important ca frunza stindard să fie liberă de patogen, mai ales la soiurile sensibile. Dacă patogenul cuprinde această frunză (esențială pentru producția finală), pagubele în producție pot ajunge la 25%. La soiurile rezistente pierderile înregistrate pot fi cuprinse între 5 - 8%, atunci când făinarea ajunge la frunza stindard (steag).

 

Recunoașterea simptomelor

 

Simptomele produse de Blumeria graminis la orz și grâu sunt foarte ușor de recunoscut, neputând fi confundate cu simptomele produse de alți patogeni foliari. Atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, teci, tulpini, spice, ariste).

Tabloul simptomatic al bolii:

  • După realizarea infecției, pe frunzele bazale apar pete clorotice sau galbene;

  • La suprafața petelor de pe frunze, pe măsură ce patogenul evoluează, se formează aglomerări de micelii mici, albe și cu aspect pâslos. Miceliile albe pot fi izolate sau se pot uni;

  • În condiții favorabile, pete acoperite de micelii vor apărea și pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe tulpini (miceliile le cuprind de jur împrejur ca un manșon) și în final pe spice;

  • Miceliile albe de pe organele atacate își vor schimba culoarea (de la alb la gălbui) pe măsură ce boala evoluează, căpătând aspect prăfos, făinos. Este semn că ciuperca sporulează (se formează lanțurile de conidii sau oidii). Datorită aspectului făinos, boala a primit numele popular de „făinare”;

  • Pe măsură ce plantele devin mature, aglomerările de hife miceliene devin gri şi apoi uşor brune la culoare. În această etapă pot fi observate în micelii corpușoare mici, negre, asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori). Formarea cleistoteciilor reprezintă sporogeneza telomorfă sau sexuată a ciupercii sau „faza galben - roşcată”;

  • Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].

Micelii albe pe teaca frunzei

Micelii albe pe teaca frunzei

În condiții favorabile, la soiurile sensibile și în zonele unde sunt prezente patotipuri cu virulență ridicată, manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].

 

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

 

Fungul iernează în anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu și orz infectat. Pe lângă cleistotecii, patogenul poate ierna și sub formă de micelii pe plantele de grâu şi orz, putând produce conidii ce pot fi responsabile de infecțiile inițiale. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate.

 

Realizarea infecțiilor

 

Infecțiile cu Blumeria graminis pot apărea încă din toamnă dacă vremea permite. Uneori, în iernile blânde se pot observa micelii albe pe frunzele tinerelor plăntuțe. În toamna 2023 și iarna 2024, în zona de vest a țării au fost observate infecții la grâu și orz.

Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].

Primăvara, primele infecții sunt produse de ascosporii eliberați din ascele aflate în cleistotecii, cât și de conidiile produse de miceliile care iernează. Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci (iernează pe acestea), iar în primăvara următoare ascosporii eliberați produc infecţiile primare [Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990; Davis et al., 2002]. După Eliade (1990), la Blumeria graminis pe Triticum vulgare, cleistoteciile se formează din abundenţă şi de obicei în fiecare an, în condiţiile din ţara noastră.

Infecțiile secundare în sezonul de vegetație sunt produse în mod repetat de conidiile care se formează la suprafața miceliilor când ciuperca sporulează (sporulare asexuată). Conidiile sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de zece zile.

 

Condiții climatice favorabile infecțiilor

 

Factorii de mediu contează cel mai mult în realizarea infecțiilor, care este în strânsă corelație cu următorii parametri climatici:

  • Temperatura. Fungul Blumeria graminis, realizează infecţia cerealelor şi își manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. Cu toate acestea, ciuperca este virulentă în condiții de răcoare. Asta înseamnă că preferă temperaturile cuprinse între 17 - 220C [Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995] sau 15 - 250C [Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996]. Pe măsură ce temperaturile trec de 250C, patogenul nu mai infectează;

  • Umiditatea (roua, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului). Umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. S-a constatat că ciuperca poate fi mai agresivă la valori mai scăzute ale umidității (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97% (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b). Alți autori arată că făinarea poate fi puternic extensivă atunci când umiditatea relativă este cuprinsă între 85% și 100% (în prezența sau lipsa ploilor) - [Kochourek et Vechet, 1984; Prescott et al., 1986; Bailey et al., 1995; Williams et Littlefield, 1995; Lipps, 1996]. Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003];

  • Lumina. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric. La întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, au vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi [Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990];

  • Nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei [Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b];

  • Viteza vântului este importantă în diseminarea patogenului în interiorul plantelor și la distanțe mai mari [Eliade, 1990; Cotuna et Popescu, 2005b].

 

Managementul integrat al făinării cerealelor

 

Făinarea cerealelor păioase poate fi combătută prin utilizarea echilibrată a măsurilor profilactice, chimice și biologice. În România, de regulă patogenul nu pune probleme decât în anii extrem de favorabili infecțiilor și doar atunci când infecția ajunge la spic putem discuta de daune.

Miceliu de culoare cenușie (mai vechi) alături de rugina (Puccinia hordei)

Miceliu de culoare cenușie mai vechi alături de rugina Puccinia hordei

Măsuri profilactice

Aceste măsuri au rol important în prevenirea făinării la grâu, dar și la alte cereale și constau în: respectarea rotaţiei culturilor; executarea corectă a lucrărilor solului; semănatul la date şi densităţi optime; folosirea soiurilor rezistente cu productivitate ridicată; utilizarea raţională a fertilizării; distrugerea samulastrei; irigarea judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003].

Măsurile de prevenție enumerate pot ține departe boala. Pe de altă parte, sunt cele mai ieftine.

Măsuri chimice

Combaterea chimică trebuie să se facă la avertizare, după cum urmează:

  • După înfrățit când pe ultimele trei frunze sunt peste 25 pete pâsloase;

  • Înainte de înflorit când pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase (PED-ul sau pragul economic de dăunare) și factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].

De reținut! Stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea. Cel mai bun control a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate în fenofazele amintite au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].

420178045 122148346472088675 148099096256288244 n

Fungicidele omologate în România pentru combaterea făinării cerealelor (dar și pentru alte boli ale cerealelor) sunt: azoxistrobin; azoxistrobin + protioconazol; azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; bixafen + tebuconazol; difenoconazol; metrafenonă; ciprodinil; piriofenonă; fluxapyroxad; fenpropidin; fluxapyroxad + mefentrifluconazol; mefentrifluconazol + piraclostrobin; mefentrifluconazol; metconazol; protioconazol; tebuconazol; boscalid + kresoxim metil; difenoconazol + fluxapiroxad; proquinazid; proquinazid + protioconazol; kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În culturile de cereale, măsurile biologice aproape că nu există. Având în vedere contextul actual (multe pesticide sunt retrase) există interes la nivel mondial pentru mai mulți agenți biologici care ar putea fi utilizați în combaterea făinării cerealelor. Aceștia sunt: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi & Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).

Lanț de conidii de Blumeria graminis la microscop

Lanț de conidii de Blumeria graminis la microscop

 

Bibliografie

Baicu T., Seşan Tatiana Eugenia, 1996 – Fitopatologie agricolă, Ed. Ceres Bucureşti, 315, p. 137 – 139;
Bailey J. E., Jarrett R., Leath S., 1995 – Disease Identification North Carolina Cooperative Extension, Small Grain Production Guide 7, 1995.
Bissonnette Suzanne, 2002 – Powdery mildew of wheat. The Pest Management and Crop Development Bulletin.
Chen - Xiaoxi, Liu Wenhong, 2011 - Potent antagonistic activity of newly isolated biological control Bacillus subtilis and novel antibiotic against Erysiphe graminis f. sp. tritici, Journal of Medicinal Plants Research, Vol. 5(10), pp. 2011 - 2014, Available online at http://www.academicjournals.org/JMPR ISSN 1996-0875 ©2011 Academic Journals, accesat la data 18.04.2022.
Chet L., 2003 – Development of powdery mildew and leaf rust epidemics in winter wheat cultivars: Plant soil Environ, 49 (10): 439 – 442.
Cotuna Otilia, Popescu G., 2005b - Researches concerning the sexual incidence of Blumeria graminis (DC) Speer in different biotrophic related with the climatic factors. 5th Intern. Conference, Univ.of Miskolc, Hungary, 14 - 20 aug. 2005 (Agriculture), 43 - 48.
Davis R. M., Davis U. C., Jackson L. F., 2002 – Small grains powdery mildew, UCIPM Pest Management Guidelines: Small Graines Disease UC ANR Publication 3466.
Deacon J. W., 2006 – Fungal biology, Blackwell Publishing Ltd, 280 - 307.
Eliade Eugeania, 1990 – Monografia erysiphaceelor din România, Bucureşti, 573, p. 166 – 179.
Everts K. L., Leath S., Finney P. L., 2001 - Impact of powdery mildew and leaf rust on milling and baking quality of soft red winter wheat. Plant Dis.,85: 423 – 429.
Friedrich S., 1995 – Calculation of conidial dispersal of Erysiphe graminis whithin naturally infected plant canopies using hourly meteorological input parameters. Zeitschrift für Pflanzen krankheiten und Pflanzenschutz, 1995, 102: 4, p. 337 - 347.
Friedrich S., 1995 – Modelling infection probability of powdery mildew in winter wheat by meteorological input variables. Zeitschrift für Pflanzenkranken heiten und Pflanzenschutz, 1995, 102: 4, 354 - 365.
Harwick N. V., Jenkins J. E. E., Collins B., Groves S. J., 1994 – Powdery mildew (Erysiphe graminis) on winter wheat: control whit fungicides and the effects on the yield, Crop Protection 1994, 13: 2, p. 93 - 98.
Hatman M., Bobeş I., Lazăr Al., Gheorghieş C., Glodeanu C., Severin V., Tuşa Corina, Popescu I., Vonica I., 1989 – Fitopatologie, Edit. Did. şi Ped. Bucureşti, p. 185 - 188.
Hulea Ana, Paulian F., Comeş I., Hatman M., Peiu M., Popov C., 1975 – Bolile şi dăunătorii cerealelor. Edit. Ceres, Bucureşti, p. 27 – 30.
Iacob Viorica, 2003 – Fitopatologie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, p. 170.
Kocourek F., Vechet L., 1984 - Uber ein temperaturbhangiges Modell zur Vorhersage der Entwicklungsgeschwindikeit bei Erysiphe graminis f. sp. tritici. Anz. Schadlinskd. Pfl. Um.,57:15 - 18.
Lipps Patrick E., 1996 – Powdery mildew of wheat. The Ohio State University Extension. Plant Pathology.
Prescott J. M., Burnett P. A., Saari E. E., 1986 – Wheat Diseases and Pests, A Guide for Field identification, CMMYT. Mexico.
Popescu G., 1998 – Fitopatologie, Edit. Mirton Timişoara, 1998, 190, p. 3 – 4.
Popescu G., 2005 – Tratat de Patologia plantelor, vol. II, agricultură, Editura Eurobit, 350 p..
Shahin A. A., Ashmavy M. A., Esmail M. S., El - Moghazy, 2019 - Biocontrol of wheat powdery mildew disease under field conditions in Egypt, Plant Protection and Pathology Research, Zagazig J. Agric. Res., vol. 46, No (6B), 2255 - 2270.
Sandu Ville C., 1967 – Ciupercile Erysiphaceae din România. Ed. Acad. RSR, Bucureşti, 358 p.
Trevathan L. E., 2001 – Diseases of Crops, Departament of Entomology and Plant Pathology, Missisipii State University. EPP, 4214 – 6214.
Wiliams E., Littlefield L. J., 1995 – Major Foliar Fungal Diseases of Wheat in Oklahoma. Oklahoma Cooperative Extension Service. OSU Extension Facts, F - 7661.
Yang J. S., Ge Q. L., Wu W., Wu Y. S., 1992 – On the infection cycle of Blumeria graminis D.C. Speer in Northeastern China. Acta Phytopatologica Sinica, 1992, 22: 1. P. 35 - 40.
Zeller F. J., Petrova Nedialka, Spetsov Penko, Hsam S. L. K., 2002 - Identification of powdery mildew and leaf rust resistance genes, in common wheat (Triticum aestivum L. em. Thell.) cultivars grown in Bulgaria and Russia. Published in Issue, nr. 122, 32 - 35.

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

Aducem în atenția fermierilor informații importante despre fungul Erysiphe cruciferarum care produce făinarea cruciferelor. Acest fung a fost prezent în zona de vest a României și în toamna 2023. De fapt, a și iernat în aceste culturi.

Condițiile climatice din acest început de primăvară sunt favorabile dezvoltării patogenului Erysiphe cruciferarum, care este prezent de două săptămâni în culturile de rapiță. Informațiile din materialul de față pot ajuta fermierii să prevină infecțiile sau să intervină la momentul optim.

 

Importanța economică a fungului, simptome și daune

 

La nivel mondial, în zonele unde se cultivă intensiv rapița, pe fondul rotațiilor scurte și a condițiilor climatice în schimbare, Erysiphe cruciferarum este considerat un patogen cu importanță economică ridicată [Runno - Paurson et al., 2021]. În România, patogenul apare sporadic și rareori au fost raportate pierderi în producție.

Simptome produse de Erysiphe cruciferarum pe frunze de rapiță, martie 2024

Simptome produse de Erysiphe cruciferarum pe frunze de rapiță în luna martie 2024

Fungul Erysiphe cruciferarum produce pagube în producție în anii în care au loc infecții la nivelul silicvelor și frunzele bolnave cad de pe plante. De regulă, cele mai severe infecții apar atunci când vremea este umedă (umiditatea relativă între 50 - 95%), iar temperaturile sunt cuprinse între 15 - 200C. În astfel de condiții climatice, organele atacate sunt acoperite de un miceliu dens, alb, pulverulent, făinos. O astfel de situație s-a înregistrat în județul Timiș în anul 2019, când făinarea a cuprins toate organele plantei, inclusiv silicvele, producând daune semnificative. Însă, de cele mai multe ori, făinarea nu este dăunătoare rapiței.

Simptomele tipice pot fi recunoscute foarte ușor, deoarece la suprafața organelor atacate apar colonii miceliene de culoare albă, difuze. Miceliile albe pot fi observate pe ambele părți ale frunzelor, de jur împrejurul tulpinilor, lăstarilor, silicvelor. Primele simptome apar pe frunzele bătrâne. Frunzele acoperite de micelii se vor usca. În cazurile grave, frunzele cad la sol (defoliere prematură). Defolierea prematură duce la pierderi în producție.

Micelii albe pe frunză de rapiță. Foto realizată la sfârșit de februarie 2024 

Foto sfârșit februarie 2024. Micelii albe pe frunză de rapiță

Plantele de rapiță trebuie controlate pe întreaga perioadă de vegetație, mai ales în primăverile umede. Pe măsură ce patogenul se dezvoltă, miceliile albe sau așa numitele pete pâsloase devin mai dense. Aspectul făinos (prăfos sau pulverulent) apare atunci când miceliul sporulează. Față de alte făinări unde sporii (conidiile) sunt înlănțuiți, la Erysiphe cruciferarum conidiile nu sunt înlănțuite [Docea & Severin, 1990]. Pe măsură ce petele păsloase îmbătrânesc, capătă culoare cenușie și pot fi observate corpurile fructifere numite cleistotecii. Infecțiile primare sunt realizate de către ascosporii din ascele protejate de cleistotecie. Infecțiile secundare sunt făcute de către conidii.

La hibrizii toleranți sau rezistenți poate fi observată o reacție de apărare (am observat și eu acest aspect). La acești hibrizi, miceliile (pete pâsloase) sunt de dimensiuni mai mici și au culoare cenușie albicioasă. Sub micelii, țesuturile au culoare negricioasă [Koike et al., 2007].

Micelii albe pe pețiol, martie 2024

Micelii albe pe pețiol. Martie 202

 

Biologia și epidemiologia patogenului

 

Este important ca fermierii să cunoască măcar câteva aspecte despre biologia și condițiile climatice preferate de acest patogen, astfel încât vor putea preveni din timp instalarea infecțiilor.

Erysiphe cruciferarum este un parazit obligatoriu, supraviețuind peste anotimpul rece pe resturile vegetale sau în sol sub formă de cleistotecii cu asce și ascospori. De asemenea, poate ierna și pe culturile de rapiță de toamnă, cât și pe samulastră (sub formă de micelii) [Koike et al., 2007]. Când condițiile de mediu sunt favorabile (temperaturi de 15 - 250C) cleistoteciile eliberează ascele care conțin ascospori, aceștia fiind responsabili de realizarea infecțiilor primare. Cu ajutorul vântului ei ajung pe suprafața țesuturilor vegetale, germinează și produc infecția. După realizarea infecțiilor primare, în miceliile albe, difuze care apar la suprafața organelor atacate se vor forma conidiile responsabile de realizarea infecțiilor secundare repetate. La sfârșitul perioadei de vegetație în pâsla miceliană se vor forma cleistoteciile, formă sub care fungul iernează [Schwartz & Gent, 2004].

Martie 2024

Foto martie 2024 2

Infecțiile pot fi severe atunci când temperaturile sunt cuprinse în intervalul 22-27°C, iar umiditatea relativă este scăzută în timpul zilei și ridicată în timpul nopții.

Erysiphe cruciferarum infectează buruienile (gama de plante gazdă este largă) trecând cu ușurință pe plantele cultivate. De aceea, culturile nu trebuie să fie îmburuienate.

 

Managementul integrat al făinării rapiței

 

Metodele profilactice sunt foarte importante în strategiile de combatere.

Fermierii ar trebui să fie atenți la următoarele măsuri:

  • Respectarea rotației - rotația de trei ani este indicată;

  • Eliminarea plantelor gazdă (ar trebui să prevină apariția bolii);

  • Cultivarea de hibrizi rezistenți;

  • Evitarea stresului cauzat de secetă;

  • Adunarea resturilor vegetale (în cazul unor infecții severe);

  • Fertilizarea echilibrată;

  • Executarea arăturilor adânci de toamnă în anii când infecțiile au fost masive [Docea & Severin, 1990].

Martie 2024

Foto martie 2024

Metodele chimice sunt predominante, din păcate. Tratamentele chimice se impun, mai ales atunci când infecțiile apar când silicvele sunt formate. În primăverile răcoroase și umede se recomandă efectuarea unui tratament preventiv.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea acestui patogen sunt pe bază de: Tebuconazol; Protioconazol (se aplică preventiv, la apariția primelor simptome); Boscalid + metconazol (după APLICAȚIA PESTICIDE 2.24.2.2).

Respectați dozele, momentele optime de aplicare și timpii de pauză (care sunt destul de mari, între 35 - 56 zile).

Metode biologice

Combaterea acestui patogen cu ajutorul agenților biologici este de interes în prezent. Biofungicidul pe bază de Ampelomyces quisqualis (AQ10), o ciupercă antagonistă, poate fi utilizat cu succes în combaterea făinării rapiței. AQ10 se aplică ca tratament preventiv, nu curativ. AQ10 trebuie amestecat cu un ulei mineral sau cu un surfactant siliconic. Se recomandă ca tratamentele să fie făcute dimineața devreme sau seara târziu, iar plantele să fie acoperite complet de soluție. Această recomandare este valabilă pentru toți agenții biologici utilizați în combaterea bolilor și dăunătorilor. Momentul aplicării este foarte important deoarece de el depinde eficacitatea tratamentelor [Schwartz & Gent, 2015].

Martie 2024

Foto martie 2024 1

 

Bibliografie

1.Docea E., Severin V., 1990. Ghid pentru recunoașterea și combaterea bolilor plantelor agricole, Editura Ceres, Întreprinderea poligrafică ”Oltenia”, 320 p.
2.Eve Runno-Paurson, Peeter Lääniste, Viacheslav Eremeev, Liina Edesi, Luule Metspalu, Astrid Kännaste & Ülo Niinemets, (2021). Powdery mildew (Erysiphe cruciferarum) evaluation on oilseed rape and alternative cruciferous oilseed crops in the northern Baltic region in unusually warm growing seasons, Acta Agriculturae Scandinavica, Section B — Soil & Plant Science, 71:6, 443 - 452.
3.Koike, S. T., Gladders, P., Paulus, A. O. (2007). Vegetable Diseases: A Color Handbook. 30 Corporate Drive, Suite 400, Burlington, MA 01803, USA: Gulf Professional Publishing. p. 168. ISBN 0-12-373675-7.
4.Runno-Paurson Eve, Peeter Lääniste, Viacheslav Eremeev, Liina Edesi, Luule Metspalu, Astrid Kännaste & Ülo Niinemets, (2021). Powdery mildew (Erysiphe cruciferarum) evaluation on oilseed rape and alternative cruciferous oilseed crops in the northern Baltic region in unusually warm growing seasons, Acta Agriculturae Scandinavica, Section B — Soil & Plant Science, 71:6, 443 - 452.
5. Schwartz, H. F., Gent, D. H. (December 31, 2004). "Canola & Mustard- Powdery Mildew" (PDF). Highplains IPM. Retrieved October 21, 2015.
 
La Stațiunea Didactică Timișoara - USVT. La 22 martie 2024 făinarea este prezentă pe frunzele bazale ale rapiței
 
Prin rapița de la Stațiunea Didactică Timișoara USVT. La 22.03.2024 făinarea este prezentă pe frunzele bazale

 

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Protecția plantelor

newsletter rf

Publicitate

AGRIMAX V FLECTO 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista