Vă propun, dragi cititori o „Cronică folclorică a originii şi evoluţiei furtului începând cu era comunistă până în zilele... era să scriu „zilele noastre”, dar nu mai sunt ale noastre că s-au globalizat. Aşadar:

Înainte de ’89 (adică din 1948, de la Naţionalizare) toţi românii furau echitabil unii de la alţii. Statul îi fura echitabil pe tovarăşi, iar tovarăşii furau statul – unii cu poală (de la CAP) alţii cu portbagajul (de la IAS) alţii îşi făceau vile la Durău. Aşa a apărut celebra Lege 18 care trebuia să confişte averile dobândite ilicit (ai dracu comunişti).

În era de piatră a capitalismului inventat în România şi nebrevetat, adică între 1990 și1996 se fura pe scheme şi inginerii financiare de tip piramidal. S-a furat pământ cu acte măsluite şi fără acte doar cu martori mincinoşi şi comisii ale fondului funciar, care au lucrat pe principiul „Cine împarte, parte îşi face”
Cei care au furat s-au numit mai târziu oameni de afaceri. Dar nu numai atât, prima lor grijă a fost să scape de acea lege 18. Şi au scăpat!!! Au scăpat cu ajutorul, cu totul şi cu totul dezinteresat al parlamentului ruşinii. Putem spune că această instituţie la vremea ei a aruncat pietroiul în baltă şi astăzi sute de deştepţi caută să-l scoată. Şi...

În „epoca bronzului timpuriu” (cu promisiuni spoite şi poleite pe care noi proştii le-am şi aurit) este vorba de perioada dintre anii 1996-2000 când se fură din privatizări, comisioanele erau de zeci de milioane de euro, industrii întregi vândute pe nimic. S-a vândut solul, s-a vândut subsolul. În perioada asta s-au născut „industriaşii” şi chiar „marii industriaşi” care, la rândul lor au vândut România şi încă o mai vând.

Între 2000 și 2004 (epoca bronzului spălăcit) se fura din marile privatizări, retrocedări (atunci au apărut acte de pe vremea „dacilor”), derogări de la plata taxelor şi impozitelor şi OUG pentru o zi până ce TIR-urile ieşeau din ţară. Aşa au apărut şi acele lozinci „Aici sunt banii voştri... proştilor!!!”
Din anul 2004 şi până în anul 2008 s-a furat din investiţii şi contracte cu statul. Statul a investit în buzunarele şmecherilor. Celor care au furat azi le spunem „băieţi deştepţi”.

Din anul 2008 şi până în 2010 privatizări nu s-au mai putut face că nu mai aveau ce, investiţii nu, că a venit criza. Aşa că s-a furat direct din bugetul statului.

De anul trecut, adică din 2010 buget ioc.. Aşa că se fură direct din buzunarul românilor, din salarii, din pensii, din laptele praf pentru copii...! Statul arestează hoţii de buzunare consideraţi că formează tagma concurenţei neloiale. Aşa că statul nu mai face nicio mişcare pentru că are mâinile ocupate în buzunarele noastre. Aud, de mulţi ani, că s-au făcut privatizări pentru că statul nu este un bun manager. Atunci de ce ce îl mai plătim prin impozite? Şi încă ceva de ce nu demisionează acest STAT??? Cine întreabă? Eu... cel care semnează...

UN PROST CU STUDII SUPERIOARE

PS De bună voie şi nesilit de nimeni recunosc că şi eu am furat din folclorul care circulă pe internet.

Noua RABLĂ, ediţia 2011, a primit undă verde din partea comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş. Acesta a aprobat solicitarea ţării noastre de a acorda un ajutor de stat pentru înnoirea parcului naţional de tractoare şi maşini autopropulsate, în valoare de 51 milioane lei.

De acum soarta derulării acestui program, util şi binevenit pentru agricultorii noştri, stă în mâna celor de la mediu. Administraţia fondului de mediu, instituţia care coordonează aplicarea acestor programe, are, în acest moment, postat pe site, un proiect de Ordin de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanţare a acestui program. Mai trebuie doar semnat şi treaba va merge ca pe roate. Şi roţile pot fi noi. Cel puţin aşa credem că se intenţionează.

RABLA din 2010 a făcut „pană” repede. Deşi suma pe care au avut-o la dispoziţie a fost de 100 milioane de lei, au fost cheltuiţi doar 800.000 de lei. Au fost cumpărate, prin acest program, 48 de tractoare. Mult bre, mult! La câte tractoare ar trebui înnoite, măcar 30.000 anual, susţin specialişti, vă daţi seama de diferenţa care ar trebui acoperită prin noul program. Că veni vorba de diferenţe, în România, la 9,4 milioane de hectare teren arabil, există 175.000 de tractoare, comparate cu 1,5 milioane câte deţine Polonia, la aproximativ 14 milioane hectare, înseamnă, conform unui raport al Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie din cadrul ONU, că unui tractor îi revin peste 50 de hectare, faţă de mai puţin de 10 hectare/tractor în Polonia.

Pentru 2011, ministrul mediului, Laszlo Borbely, a promis că se vor putea utiliza 2-3 tichete pentru achiziţia unui tractor nou. Să-l vedem, dacă se ţine de promisiune. Valoarea tichetului sau a tichetelor poate să acopere cel mult 40% din costul unui tractor nou sau maşini autopropulsate, de la 20.000 de euro în sus.

Procedurile greoaie şi întortocheate, dosarele stufoase pe care beneficiarii trebuiau să le întocmească şi, de ce nu, poate chiar cel mai important lucru, valoarea prea mică a unui bon, 17.000 de lei (aproximativ 4000 de euro), faţă de preţul unui tractor nou, fie şi de putere mică, a făcut ca RABLA pentru tractoare să nu funcţioneze. Până şi producătorii de tractoare şi maşini din România, 3 la număr, precum şi dealerii marilor companii din lume, trebuie să parcurgă un proces anevoios de licitaţie pentru a vinde tractoare prin programul RABLA.
Inutil şi ineficient.

Dacă Ghidul de finanţare propus nu va fi unul simplu şi uşor de aplicat de către beneficiari, la sfârşitul anului 2013, vom constata că cele 12 milioane de euro nu vor fi cheltuite. Iar alte măsuri pentru achiziţia de tractoare noi nu se prea întrevăd. Progresul, creşterea producţiei agricole, eficienţa economică a fermierilor pe o piaţă concurenţială acerbă, asigurarea cu alimente din producţia internă, vor rămâne, aşa cum este şi ”agricultura – prioritate naţională” ”putem hrăni 80 de milioane de locuitori”, doar un vis.

Roman Ștefănescu