Convorbiri cu ştreangul de gât - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Hotărârea privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2020 a fost adoptată în ședința de guvern din 26 martie 2020.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 187.500 mii lei, reprezentând echivalentul în euro al sumei de 39.477 mii euro și se asigură din bugetul pe anul 2020.

Valoarea ajutorului de minimis este de maximum 3.000 euro/beneficiar/an.

Cererea de înscriere în program și documentele aferente pot fi depuse / transmise la DAJ fie prin fax sau poștă, fie în format electronic, prin e-mail, până la data de 15 mai a.c.

Potențialii beneficiari sunt:

  • Producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător;
  • Producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
  • Producătorii agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la aplicarea schemei, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative:

  • Să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator cu dimensiunile de circa 150 x 200 cm, pe care să se găsească inscripția „Program susținere tomate, anul 2020, beneficiar numărul .............., Direcția pentru Agricultură a Județului ........./ Municipiului București”;
  • Să obțină o producție de minimum 3 kg tomate/mp;
  • Să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere;
  • Să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor completat începând cu data înființării culturii;
  • Să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.

Verificările se efectuează la începutul rodirii și înainte de începerea recoltării în vederea evaluării producției. Valorificarea recoltei se face până la data de 15 iunie, inclusiv.

Documentele justificative, respectiv bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, care atestă comercializarea producției de tomate obținute din spațiile protejate, se depun la Direcțiile pentru Agricultură Județene până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, în data de 18 martie 2020, a efectuat plățile aferente Măsurii M15 - Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 Plăți pentru angajamente de silvo-mediu, sesiunea 1/2017, anul 1 de angajament.

Suma totală autorizată la plată este de 266.552,01 euro, respectiv 1.209.879,57 lei, pentru un număr de 16 beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie în conformitate cu prevederile legislației europene și naționale în vigoare. Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,5390 lei/euro stabilit de către Banca Centrală Europeană, în data de 31 decembrie 2016. Acordarea plăților compensatorii aferente Măsurii M15 - Servicii de silvo-mediu, servicii climatice și conservarea pădurilor, submăsura 15.1 Plăți pentru angajamente de silvo-mediu se realizează în conformitate cu Fișa Măsurii M15 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR 2014–2020).

Foto: APIA

Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) a publicat pe propriul site anunțul că, pentru România, s-a suspendat statutul de țară liberă de pestă porcină clasică. Acest fapt produce efecte începând cu data de 23 martie 2020. Prin urmare, din țara noastră nu mai poate pleca la export nici măcar un gram de carne de porc.

Reamintim că, în luna mai a anului 2017, Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor a oficializat statutul de țară liberă de pestă porcină clasică pentru România. În cadrul lucrărilor celei de-a 85-a Sesiuni Generale a Adunării Mondiale a delegaților Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), țara noastră a fost admisă pe listă statelor libere de pestă porcină clasică. Pentru prima dată, după zece ani de restricții, recunoașterea internațională a României ca țară liberă de pestă porcină clasică reprezintă o șansă reală de dezvoltare a sectorului de creștere a porcilor, spuneau la vremea respectivă reprezentanții producătorilor și ai autorităților. (Am scris și noi, aici: https://www.revistafermierului.ro/eveniment/comunicate/item/2666-romania-are-statut-de-tara-libera-de-pesta-porcina-clasica-romania-merita-acest-statut-iar-produsele-romanesti-sa-fie-cunoscute-in-cat-mai-multe-tari-branescu-ansvsa.html)

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început, din 25 martie 2020, efectuarea plăților aferente Măsurii M215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor pachet b) Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, pentru cererile depuse în anul 2019.

Suma totală autorizată la plată este 8.283.571,50 euro, respectiv 38.630.435,70 lei, pentru un număr de 48 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie. Valoarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 1 ianuarie 2019.

Acordarea plăților compensatorii aferente Măsurii M215 - Plăți privind bunăstarea animalelor pachet b) Plăți în favoarea bunăstării păsărilor se realizează în conformitate cu Fișa Măsurii M215 din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR2014 –2020).

Miniștrii agriculturii și pescuitului din Uniunea Europeană au discutat ieri, 25 martie 2020, într-o ședință în regim de videoconferință, despre implicațiile pandemiei de COVID-19 pentru sectorul agricol și al pescuitului. S-au creat coridoare verzi pentru transportul materiilor prime, al alimentelor și al materialelor medicale pentru a nu afecta funcționalitatea pieței unice a Uniunii Europene. La videoconferință au mai participat cei doi comisari europeni pentru agricultură și pentru mediu, oceane și pescuit, Janusz Wojciechowski și Virginijus Sinkevičius, precum și secretarul general al COPA-COGECA, Pekka Pesonen.

S-a realizat un schimb de informații între statele membre în ceea ce privește criza determinată de pandemia de COVID-19, cu scopul de a identifica împreună și cu sprijinul Comisiei Europene, cele mai bune acțiuni care trebuie luate pentru a face față acestei situații foarte dificile prin care trece economia globală. „În România, odată cu declararea stării de urgență ca urmare a pandemiei COVID-19, din data de 16 martie a.c., au fost adoptate o serie de măsuri care afectează toate sectoarele economiei, inclusiv sectorul agroalimentar. În scrisoarea transmisă Președinției și Comisiei, am prezentat principalele probleme, iar propunerile din documentul Președinției corespund, în linii generale, solicitărilor României. Considerăm esențială coordonarea de către Comisie a menținerii integrității pieței unice de către statele membre prin asigurarea faptului că verificările la frontiere nu perturbă în mod inutil libera circulație a mărfurilor pe teritoriul UE. Nu ar trebui să se permită, în niciun caz, întârzieri ale livrărilor de alimente la punctele de frontieră”, a afirmat ministrul Adrian Oros, în intervenția din cadrul videoconferinței.

De asemenea, ministrul a subliniat că, având în vedere toate problemele pe care le întâmpină sectorul agricol, este important ca normele actuale ale PAC să fie adaptate cât mai repede posibil, pentru a permite statelor membre să aibă flexibilitate suficientă în a-și susține fermierii și alte categorii de beneficiari.

Ministrul român al Agriculturii a detaliat importanța reducerii controalelor și a extinderii zonelor în care se aplică controlul satelitar, precum și devansarea termenelor de plată a avansurilor, concomitent cu creșterea procentului acordat în ceea privește plățile directe. Referitor la măsurile de dezvoltare rurală, România consideră că Regulamentul nr. 1305/2013 ar trebui să permită statelor membre mai multă flexibilitate în adaptarea programelor și ar trebui modificat în sensul introducerii de noi forme de sprijin, mai bine adaptate nevoilor urgente actuale ale fermierilor, cum ar fi:

  • Acordarea de sprijin sub formă de sumă forfetară pentru fermierii din cei mai afectați din punct de vedere economic (clasa de mijloc - IMM -uri);
  • Finanțarea capitalului de lucru prin instrumente financiare, necondiționat de sprijinul pentru investiții;
  • Adaptarea instrumentului de stabilizare a veniturilor;
  • Modificarea condițiilor de aplicare privind achiziția de animale pentru refacerea potențialului de producție agricolă, coroborat cu aplicarea unor derogări privind restricțiile prevăzute de directivele europene, astfel încât să se asigure securitatea alimentară la nivelul statelor membre (de exemplu relaxarea condițiilor aferente Directivei nr. 60/2002 având în vedere că sectorul suine este puternic afectat de pesta porcină africană).

Referitor la măsurile de piață, România consideră necesară activarea unor măsuri excepționale, respectiv aplicarea întregii game de măsuri de susținere a pieței prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.

România a propus, de asemenea, introducerea în Regulamentul 1308/2013 a regimului de plată unică și sprijinul pentru viticultori, astfel cum a fost aplicat în perioada anterioară de programare. Totodată, se consideră necesară prelungirea cu un an a termenului pentru toate măsurile de piață din Programul vitivinicol.

Referitor la pescuit, România susține propunerile formulate de Comisia Europeană, menționând în special următoarele aspecte legate de Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime:

  • Introducerea unei flexibilități bugetare temporare;
  • Permiterea compensației pentru încetarea temporară a pescuitului, fără restricțiile actuale, a compensației pentru a acoperi pierderile economice în acvacultură și a capitalului de lucru;
  • Permiterea utilizării bugetului aferent anului 2021 pentru finanțarea măsurilor speciale prevăzute de Regulamentul 508/2014.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industrie alimentară se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii (www.madr.ro).

Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. „Persoanele sau organizațiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de hotărâre la care se referă, menționând data trimiterii și datele de contact ale expeditorului”, precizează MADR. 
Valoarea Programului corespunzătoare anului 2020, conform proiectului de hotărâre supus dezbaterii publice, este 1.000 mii lei în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii cu această destinație.

De zece ani, Daniel Radu se ocupă de agricultură, an de an investind profitul în fermă, în dotări și dezvoltare pentru a ține pasul cu schimbările climatice și noile tehnologii. Îi place ce face și caută soluții să nu vândă doar materie primă.

Daniel Radu este un fermier ilfovean extrem de pasionat de munca sa. A început în 2010 cu 30 de hectare și acum, după două decenii, a ajuns la aproape 1.300 de hectare.

A lăsat domeniul construcțiilor pentru agricultură și spune că ambele sunt frumoase și profitabile, dacă pui pasiune în munca ta, dacă ai oamenii potriviți alături și dacă nu urmărești câştigul imediat: „Construcţiile sunt prima mea dragoste, să spun aşa. Am lucrat în străinătate vreo nouă ani, pe Coasta de Azur, ştiu ce înseamnă calitate, ştiu ce înseamnă lucrări făcute aşa cum trebuie, dar am decis să mă întorc în ţară, să rămân aici şi să construiesc în agricultură. Mi-aduc aminte că atunci când am început erau toate terenurile pârloagă, erau aproape cât mine ierburile, dar pas cu pas am reuşit, mulţumim lui Dumnezeu”, ne-a povestit, zâmbind, agricultorul din Ilfov.

Terenul lucrat de Daniel Radu se află pe raza localităților Lipa, Gruiu, Snagov şi Ciolpani, în mare parte în arendă. Exploatația este administrată împreună cu fratele său. Nu prea au cumpărat teren fiindcă prețul nu e accesibil, iar prioritățile le-au fost altele. „Cum ferma a fost în continuă dezvoltare în cei zece ani, bugetul a fost alocat dezvoltării, cumpărării de noi utilaje, angajării de oameni, taxe, impozite, care sunt şi ele prezente. Încă nu am făcut vreun demers pentru fonduri europene, am colaborat cu băncile şi am făcut câteva credite”, a arătat agricultorul.

„Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poți să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Tehnologiile adecvate, cel mai bun aliat al fermierului

Fermierul ilfovean este mulțumit de modul în care îi arată câmpul anul acesta, pe care a semănat, în toamnă, rapiţă, orz și grâu. Cultura de rapiță a înființat-o după data de 4 august 2019, iar pe cele de orz şi grâu, după 20 septembrie, dar aceste date nu sunt bătute în cuie și se pot modifica în funcție de vreme.

Un alt aspect de care toți fermierii vor fi nevoiți să țină cont este faptul că interzicerea unor substanțe active va atrage mai departe modificarea tehnologiilor.

Dar tehnologiile folosite depind în mare parte de specificul zonei și al anului. „Să vedem care vor fi efectele şi, în funcţie de efecte, depinde şi de climat, de primăvară, de ploi, de atacurile care vor fi, în funcţie de toate aceste evenimente vom căuta să găsim soluțiile potrivite. În zonă la noi, sunt ploi care – am observat în decursul anilor –, cad între 4 şi 10 august, după care până la sfârşitul lunii august nu mai avem nicio picătură de ploaie. Și, atunci, riscăm să stea sămânţa ca în sac şi să răsară poate după 15 septembrie, dar depinde de specificul fiecărui an. Şi în funcţie de specificul fiecărui an, ne adaptăm”, a detaliat Daniel Radu.

Pentru campania de primăvară a acestui an a pregătit 250 de hectare pentru floarea-soarelui și 250 de hectare pentru porumb, singura cultură cu derogare pentru neonicotinoide.

Terenurile pe care le lucrează nu beneficiază de sisteme de irigații, dar acest aspect e unul pe care fermierul vrea să îl schimbe, având în vedere că există râuri și lacuri în zonă. „Să vedem costurile şi ce posibilităţi există, dar ca să păstrăm apa în sol am arat – deşi mulţi spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul. Iar ploile care au venit ne-au ajutat să păstrăm apa în sol”, a explicat agricultorul din Ilfov.

Deocamdată, ferma fraților Radu are doar cultură mare, dar pentru viitor cei doi iau în calcul prelucrarea materiei prime. „Trebuie să găsim o soluţie să nu vindem întotdeauna materia primă şi mai ales în perioada recoltatului, când preţurile nu sunt la nivelul cel mai înalt, așa cum era grâul: la recoltat 0,65 bani/kg (anul trecut, în iulie), iar acum am înţeles că ar fi 0,85 de bani, în funcție de calitatea lui. Trebuie găsite soluţii ca să valorificăm materia primă profitabil”, a precizat Daniel Radu, care se confruntă și cu problema depozitării pe termen lung a producției, în fermă existând hale, magazii în care poate ține producția maximum o lună, după care o încarcă și o distribuie contractorilor.

„Ca să păstrăm apa în sol am arat – deși mulți spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul.”

Schimbările climatice impun retehnologizare

Deși dotarea fermei cu utilaje s-a făcut constant de-a lungul celor zece ani de activitate, agricultorul ilfovean spune că e nevoie să te dotezi constant, având în vedere că sunt tot mai dificile condițiile de lucru, de la an la an. „Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poţi să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Deocamdată, frații Radu nu au accesat fonduri europene, preferând să reinvestească profitul. „Nu ne este frică să încercăm proiectele cu finanțare europeană, nu ne e frică de birocraţie și mi se pare normal să treci prin toate etapele ca să fie corectitudine şi transparenţă, dar am preferat, până acum, să facem agricultură prin propriile forțe. Cu ajutorul subvenţiilor care au fost acordate, plus profitul care a ieşit, am tot reinvestit de la an la an, adică ne-am lăsat pe noi ca administratori ai societăţii şi am reinvestit. Ne-am asumat un risc, într-adevăr, dar fiind în continuă dezvoltare şi expansiune probabil că era şi dificil ca să accesăm fonduri europene. Mă gândesc că în momentul în care ne vom stabiliza atunci vedem la ce măsuri, scheme de sprijin ne vom putem încadra”, a încheiat Daniel Radu.

Una dintre investițiile viitoare la care se gândesc cei doi frați fermieri este creșterea capacității de depozitare prin construirea de silozuri.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români solicită ca toate lanțurile de retail să ia măsuri similare cu supermarketul Kaufland, transformând riscurile economice actuale în oportunități de dezvoltare a unui parteneriat solid și durabil cu furnizorii lor de produse agroalimentare, în beneficiul cetățenilor.

„Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă salută și își exprimă aprecierea pentru inițiativa Kaufland de modificare unilaterală a termenelor de plată contractuale pentru furnizorii săi de produse proaspete de la 7 zile la 3 zile și pentru alte produse de la 30 de zile la 7 zile. Acțiunea vine în sprijinul direct al fermierilor producători și al procesatorilor de produse agroalimentare, ajutând la menținerea unui cash-flow stabil al firmelor furnizor în această perioadă complexă din punctul de vedere al resurselor materiale și financiare, facilitând totodată asigurarea stocurilor de marfă și accesul populației la produse alimentare”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Măsura Kaufland este în vigoare până la sfârșitul lunii aprilie 2020, fiind aplicabilă inclusiv pentru facturile înregistrate deja la supermarket și care vor beneficia de aceeași reducere de termen de plată.

Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și neguvernamentală, care promovează interesele fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Având în vedere urgențele momentului pentru protejarea sănătății culturilor agricole, nu numai a oamenilor, întreg personalul din domeniul industriei de protecție a plantelor reprezentat de AIPROM este în contact permanent cu fermierii și distribuitorii de input-uri, furnizând soluții și produse pentru a preîntâmpina orice probleme legate de sănătatea culturilor, informează Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

Companiile membre AIPROM întreprind toate eforturile și iau măsurile necesare pentru asigurarea cantităților de produse de protecția plantelor estimate pentru un sezon normal de primăvară. „În acest moment, nu estimăm că vor exista lipsuri ale produselor de protecția plantelor pentru sezonul actual de vânzări sau cantități insuficiente disponibile la livrare. Înțelegem neliniștea producătorilor agricoli cu privire la problema aprovizionării cu input-uri și, în special, cu produse de protecția plantelor, dar îi asigurăm pe toți agricultorii din România că suntem alături de ei și că împreună vom găsi soluții de depășire a oricăror probleme apărute în această perioadă dificilă, dacă manifestăm echilibru și realism”, precizează Vasile Iosif, președinte AIPROM.

Membrii AIPROM recomandă fermierilor români să nu achiziționeze produse de protecția plantelor în exces și să nu facă stocuri, să nu imobilizeze mai multe resurse decât au apreciat că este necesar înainte de declanșarea acestei crize generate de COVID-19.

Cu toate că au fost sesizate câteva sincope pe lanțul de aprovizionare cu input-uri pe rutele de aprovizionare din afara României, afectând termenele de livrare pentru unele produse, există asigurări că în cursul săptămânii viitoare Comisia Europeană va impune tuturor statelor membre să pună în aplicare conceptul de Coridor Verde pentru bunuri, inclusiv input-uri agricole, ceea ce presupune că fermierii vor avea la dispoziție toate soluțiile de protecție estimate pentru un sezon agricol normal, în ce privește consumul. Comisia Europeana apreciază că proiectarea și menținerea unui astfel de sistem fluid de circulație pentru bunurile vitale constituie premisa revitalizării economiei într-un interval de timp rezonabil după depășirea crizei actuale. „Din păcate, în anii care urmează se vor resimți efectele restricționării accesului agricultorilor europeni la o gamă largă de soluții de protecție, în urma interzicerii utilizării a nenumărate substanțe active și produse de protecția plantelor și ne așteptăm la presiuni pe anumite produse și tehnologii. Securitatea alimentară a țării noastre într-o perioadă în care lanțurile internaționale de aprovizionare sunt perturbate este esențială. Companiile membre AIPROM fac tot ce pot pentru a asigura continuitatea aprovizionării, precum și instrumentele de care are nevoie agricultura românească pentru a genera și menține aprovizionarea sigură cu alimente”, a mai spus președintele AIPROM – Vasile Iosif.

Corteva Agriscience a anunțat că a primit înregistrarea europeană a primului produs din  gama de produse Inatreq™ active. Questar™ cu Inatreq™ active, aprobat pentru comercializare în Franța, este un fungicid inovator, de origine naturală, care oferă un control curativ și eradicativ pentru toate tulpinile de Septoria, oferind astfel o strategie de combatere pe termen lung pentru fermierii europeni.

Produsul va fi disponibil la vânzare în Franța începând cu finalul anului 2020, pentru anul agricol 2021. Următoarele omologări a produselor pe bază de Inatreq se vor face anul viitor și vor oferi fermierilor care cultivă cereale noi soluții pentru controlul bolilor în Regatul Unit al Marii Britanii, Danemarca, iar ulterior pe toate piețele europene importante. „Această soluție inovatoare pentru controlul și combaterea Septoriozei, cea mai păgubitoare boală care afectează cultura de grâu, va răspunde cerințelor fermierilor în România,” a afirmat Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova.

Rezultat al muncii asidue a cercetătorilor Corteva Agriscience, acest nou fungicid - Questar™ cu Inatreq™ active va răspunde provocărilor unui management durabil și va satisface dorința fermierilor pentru produse inovative care să asigure protecția și siguranța culturilor.

Inatreq prezintă performanțe biologice excepționale, oferă fermierilor un nou instrument care să ajute la gestionarea bolilor deoarece nu prezintă rezistență încrucișată la fungicidele chimice deja existente pentru combaterea bolilor din culturile de cereale. De asemenea, fermieri vor beneficia și de flexibilitatea în aplicare a produsului, precum și de performanțele sale consistente și de spectrul larg de acțiune. „Inatreq reprezintă cea mai recentă soluție, rezultat al inovațiilor tehnologice dezvoltate de compania noastră. Suntem încântați și vom continua să ne dezvoltăm portofoliul cu produse naturale. Datorită originii naturale a produsului Inatreq, îndeplinim cerințele consumatorilor europeni pentru produse mai durabile”, a precizat Susanne Wasson, președinte Platforma Crop Protection - Corteva Agriscience.

Substanța activă Inatreq protejează, totodată, și plantațiile de bananieri de boala numită Black Sigatoka. Câteva țări, printre care Belize, Columbia, Ecuador, Guatemala, Honduras, Coasta de Fildeș și Panama, au omologat fungicidul Kyventiq™ pe bază de Inatreq™ active pentru utilizarea în culturile de bananieri.

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista