Convorbiri cu ştreangul de gât - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole

Atrag atenția că, deși este frig, există deja patogeni instalați în culturile de grâu. În urma verificării mai multor culturi de grâu din județul Timiș/Bucovăț am constatat prezența fungului Zymoseptoria tritici care produce boala numită „septorioza frunzelor”. În solele verificate frecvența atacului este îngrijorătoare, la fel și intensitatea. Sunt afectate mai ales culturile de grâu care au fost semănate mai devreme și au intrat bine dezvoltate în iarnă. Umiditatea prezentă favorizează acest patogen care poate realiza infecții într-un interval larg de temperatură, cuprins între 5 - 35 grade Celsius. Picnosporii pot germina chiar și la pragul minim de 2 - 3 grade Celsius.

Așadar, este momentul să verificați starea fitosanitară a culturilor de grâu și să decideți aplicarea primului tratament. Evident după ce trece acest val de frig care stresează foarte mult plantele. De regulă, primul tratament în culturile de cereale este bine să se facă în intervalul fenologic „începerea alungirii paiului - apariția frunzei stindard”, adică BBCH 30 - 39. Momentul optim dumneavoastră îl puteți alege în cadrul acestui interval, funcție de starea de sănătate a culturilor.

Atunci când patogenul s-a instalat este bine să alegeți cu atenție fungicidul. O combinație de mai multe substanțe active vă poate proteja o perioadă mai lungă de timp (de contact și sistemice). Marea majoritate a fungicidelor omologate pentru combaterea patogenilor din culturile de cereale are spectru larg de acțiune, controlând mai mulți patogeni. La cereale, după cum știți, discutăm de un complex de boli foliare, boli ale bazei tulpinii și boli ale spicului.

Septorioza frunzelor - Septoria tritici (Roberge in Desmaz)

Din cauza agriculturii intensive practicate astăzi, septorioza frunzelor produce pagube în toate zonele de cultură a cerealelor, mai ales în anii umezi și răcoroși. Septoria tritici este întâlnită în România cel mai adesea în zonele de câmpie, cu climat mai arid. În anii cu precipitații, alături de septorioza frunzelor poate apărea și septorioza nodurilor și spicelor.

Cum recunoaștem septorioza frunzelor?

Leziunile apar de regulă pe frunzele mai bătrâne toamna și chiar în timpul iernii. Petele sau leziunile au formă ovală sau chiar alungită, uneori neregulată. La început, culoarea petelor este verzuie – galbenă, iar pe măsură ce patogenul evoluează capătă culoare maro. La atacuri masive întreaga frunză poate fi acoperită de pete maronii, care în stadiu avansat devin cenușii. Astfel de frunze necrozate mor. În condiții favorabile de temperatură și umiditate, primăvara și chiar vara, petele capătă formă dreptunghiulară, limitate de nervurile frunzei. De jur împrejurul petelor apare uneori un halou clorotic. Tabloul simptomatic este întregit de prezența pe suprafața petelor a unor spori negri numiți picnidii, care pot fi observați cu ochiul liber. Picnidiile cu picnospori sunt așezate în șiruri paralele cu nervurile frunzei. Uneori pe teci și pe pai pot apărea pete alungite, clorotice care în final se brunifică [Hatman et al., 1989; Popescu, 2005; Murray et al., 2009].

Aspecte generale despre patogenia și epidemiologia fungului Septoria tritici

Septoria tritici trece peste anotimpul de iarnă pe resturile vegetale infectate, pe miriște sub formă de miceliu, picnidii cu picnospori și pseudotecii, rezistând la temperaturi scăzute. La aceste surse de inocul se adaugă sămânța. Prin miceliul din tegument și picnidiile din șanțulețul ventral și smocul de perișori al cariopselor, ciuperca poate fi transmisă în sezonul următor [Popescu, 2005]. Picnidiile pot supraviețui în miriște câteva luni, chiar 20 de luni, timp în care își păstrează capacitatea de infecție [Hess et Shaner, 1985; Eyal et al., 1987; Popescu, 2005].

Când infecția se transmite prin sămânță, după semănat, în timpul germinării, miceliul ciupercii trece din tegument în coleoptil. În această fenofază, coleoptilele infectate se vor brunifica și vor muri. Toamna, tinerele plăntuțe pot fi infectate de picnosporii din picnidii și chiar de ascosporii din pseudotecii. Pseudotecii care eliberează ascospori pot fi găsite pe resturile vegetale în iernile blânde [Eyal et al., 1987; Popescu, 2005].

Primăvara, primele infecții sunt realizate de ascosporii aduși de vânt din zonele unde au iernat după care infecțiile secundare sunt preluate de picnosporii din picnidii. După Popescu (2005), infecțiile primare pot fi produse și de miceliile care iernează în camera substomatică și care primăvara, în condiții favorabile de climă vor forma picnidiile cu picnospori. În practică, adeseori pseudoteciile sunt confundate cu picnidiile, de aceea analizele de laborator sunt necesare pentru stabilirea exactă a sursei de inocul.

Epidemiile de septorioză sunt favorizate de vremea umedă întreținută de ploi continue, de temperaturile moderate, de soiurile sensibile, tehnologiile aplicate și existența sursei de inocul [Eyal et al., 1987].

Septoria tritici este un fung care are nevoie de prezența umidității în toate fazele infecției (germinare, penetrare, dezvoltare). Numeroase studii arată că perioadele de umiditate trebuie să fie de aproximativ 72 de ore pentru ca patogenul să realizeze infecția. O perioadă de 24 de ore cu umiditate poate fi insuficientă pentru apariția simptomelor [Hooker, 1957; Shaner et Finney, 1976; Browning, 1979; Hess et Shaner, 1985].

După Fournet (1969), picnosporii sunt eliberați din picnidii atunci când apa persistă pe frunze mai mult de 30 de minute. Picnosporii se află grupați într-o masă gelatinoasă, lipicioasă care îi protejează de uscăciune, mărindu-le viabilitatea. În condiții favorabile de temperatură ei vor germina. Picnosporii germinează la temperaturi minime cuprinse între 2 - 3 grade C, optime de la 20 până la 25 grade C și maxime cuprinse în intervalul 33 - 37 grade C [Hilu et Bever, 1957]. Popescu (2005) arată că germinarea sporilor și infecția se poate realiza la temperaturi minime cuprinse între 6 - 8 grade C și umiditate relativă a aerului de 85% timp de 12 ore. Primele simptome apar pe frunze după 6 - 7 zile de la realizarea infecției, iar ciclul se încheie la 11 - 15 zile.

Răspândirea sporilor pe distanțe mari se face cu ajutorul vântului. Comparativ cu picnosporii care nu pot fi dispersați pe distanțe mari, ascosporii pot parcurge distanțe lungi cu ajutorul curenților de aer.

Perioadele de timp lipsite de ploaie opresc evoluția patogenului. În astfel de situații patogenul rămâne în zona bazei tulpinii, progresia bolii către etajele superioare fiind oprită. De asemenea, răspândirea bolii pe verticală și orizontală este încetinită când condițiile climatice nu sunt favorabile și rapidă atunci când temperaturile din timpul nopții sunt cuprinse între 8 - 10 grade C și precipitațiile sunt prezente [Eyal et al., 1987].

Cum putem controla septorioza frunzelor de grâu?

Atunci când dorim să controlăm acest patogen (și nu numai) trebuie să ținem cont de mai mulți factori: epidemiologia patogenului, tehnologia culturii, rezistența genetică a soiurilor, controlul chimic, controlul biologic etc.

Măsurile profilactice sunt printre cele mai importante. Tehnologiile de cultură care se bazează pe lucrările solului (arături), îndepărtarea resturilor vegetale și rotații corecte duc la diminuarea sursei de inocul.

Rotațiile de 3 - 5 ani la grâu au redus mult incidența septoriozei frunzelor [Shearer et al., 1974]. La acestea se adaugă utilizarea soiurilor rezistente și a semințelor sănătoase, certificate. În cazuri speciale miriștea poate fi arsă, dar doar dacă se obțin avizele necesare acestei operațiuni [Popescu, 2005].

Măsurile chimice se bazează pe utilizarea pesticidelor. Tratamentele pot fi făcute preventiv și curativ. Tratarea semințelor cu fungicide sistemice este obligatorie.

În România, sunt omologate pentru tratarea semințelor de grâu mai multe pesticide. Amintesc aici: fludioxonil, fluxapiroxad, protioconazol, fludioxonil + difenoconazol, difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol, fludioxonil + sedaxan, etc [după „Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România”, 2019].

În vegetație tratamentele trebuie efectuate când PED-ul a depășit 10% intensitate de atac [Popescu, 2005]. Tratamentele preventive pot fi realizate atunci când plantele de grâu se află în stadiul „al doilea nod vizibil” sau când „frunza steag este vizibilă” [Eyal et al., 1987].

De regulă, primul tratament în culturile de cereale este bine să se facă în intervalul fenologic „începerea alungirii paiului - apariția frunzei stindard”, adică BBCH 30 - 39. Momentul optim poate fi ales în cadrul acestui interval, funcție de starea de sănătate a culturilor. Decizia de efectuare a tratamentelor trebuie luată în urma controlului fitosanitar și a prognozei vremii.

Pesticidele omologate pentru utilizare în vegetație sunt: azoxistrobin, benzovindiflupir, ciproconazol, difenoconazol, flutriafol, metconazol, procloraz, protioconazol, tebuconazol, bixafen + protioconazol, fenpropimorf + metrafenonă + epoxiconazol, spiroxamina + tebuconazol + triadimenol, difenoconazol + tebuconazol, tebuconazol + protioconazol, izopirazam + protioconazol, bixafen + tebuconazol etc [după „Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România”, 2019].

În controlul biologic, de perspectivă sunt bioagenții Trichoderma spp., Bacillus megaterium, Pseudomonas sp., Gliocadium roseum, Sporotrichum mycophillum [Popescu, 2005; Ponomarenko, 2011].

În cadrul unor studii experimentale efectuate pe suprafețe mici s-a constatat că B. megaterium oprește dezvoltarea septoriozei cu până la 80%. Bacteriile antagonice din genul Pseudomonas sunt mult studiate în prezent, mai ales că dezvoltarea lor nu este stânjenită de fungicidele utilizate. Totuși, mai sunt necesare multe studii în câmp pentru ca aceste biopreparate să își dovedească eficacitatea [Ponomarenko, 2011].

În fermele ecologice din Timiș se apelează în prezent la produse biologice pentru tratarea semințelor pe bază de Trichoderma spp., Bacillus subtilis, micorize arbusculare și extract de alge. Aceste produse asigură o protecție destul de bună în primele stadii de vegetație.

Bibliografie
Browning J. A., 1979 - Genetic protective mechanisms of plant pathogen populations: Their coevolution and use in breeding for resistance. Pp. 52-57 in M .K. Harris, ed. Biology and Breeding for Resistance. Texas A & M University Press, College Station, Texas Publ. MP - 1451. 605 pp.
Eyal Z., A. L. Scharen, J. M. Prescott, M. van Ginkel, 1987 - The Septoria Diseases of Wheat: Concepts and methods of disease management. Mexico, D.F.: CIMMYT. 52 pp.
Fournet J., 1969 - Properties et role du cirrhe du Septoria nodorum Berk. Ann . Phytopathol. 1:87 - 94.
Hatman M., Bobeș I., Lazăr Al., Gheorghieș C., Glodeanu C., Severin V., Tușa C., Popescu I., Vonica I., 1989 - Fitopatologie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 468 p.
Hess D. E., G. Shaner, 1985 - Effect of moist period duration on septoria tritici blotch of wheat. Pp. 70-73 in A.L. Scharen, ed. Septoria of Cereals. Proc. Workshop, August 2 - 4, 1983, Bozeman, MT. USDAARS Publ. No. 12. 116 pp.
Henegar Monica et al., 2019 - Codexul produselor de protecție a plantelor omologate pentru utilizare în România, Editura Agroprint, Timișoara, 619 p.
Hilu H. M., W. M. Bever, 1957 - Inoculation, oversummering and susceptpathogen relationship of Septoria tritici on Triticum species. Phytopathology 47: 474 - 480.
Hooker A. L., 1957 - Methods of inoculation and determining varietal reactions in the Septoria disease of oats. Plant Dis. Rep. 41: 592 - 597.
Murray T. D., Parry D. W., Cattlin N. D., 2009 – Diseases of small grain cereal crops, Manson Publising Ltd, London, U. K., 142 pp.
Ponomarenko A., S. B. Goodwin, G. H. J. Kema, 2011 - Septoria tritici blotch (STB) of wheat. Plant Health Instructor. DOI:10.1094/PHI-I-2011-0407-01.
Popescu Gheorghe, 2005 - Tratat de patologia plantelor, vol. II, Ed. Eurobit, 341 p.
Shaner G., R. E. Finney, 1976 - Weather and epidemics of Septoria leaf blotch of wheat. Phytopathology 66: 781 - 785.
Shearer B. L., R. J. Zeyen, U. Ooka, 1974 - Storage and behaviour in soil of Septoria species isolated from cereals. Phytopathology 64: 163 - 167.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Luni, 22 Martie 2021 17:53

Cuțitul a ajuns la os!

Luni – 23 martie 2021, Alianța pentru Agricultură și Cooperare i-a trimis premierului Florin Cîțu o scrisoare deschisă pe care o redăm mai jos. Reamintim că, miercuri – 24 martie 2021, APPR (Asociația Producătorilor de Porumb din România) organizează un protest în Piața Victoriei din București, între orele 11:00 și 14:00.

Fermierii fierb, noi reprezentanții lor, cu dificultate ținem starea de spirit, încă, sub control!

MOTIVE

  1. Subvenții sub nivelul celor europene, în timp ce achizițiile noastre: utilaje, fertilizanți, inputuri, semințe, carburanți duc banii tocmai către acele țări unde fermierul este mult mai bine sprijinit atât de stat, cât și de UE.

  2. 95% dintre fermieri au credite la bănci, plătesc dobânzi si penalități la credite, în timp ce în alte state europene dobânzile sunt în jur de 1-2% sau chiar negative.

  3. Da, în 30 de ani, agricultura a crescut, dar aceasta nu a însemnat neapărat creșterea nivelului de trai! Satul românesc este depopulat, iar zootehnia, principalul client al fermierilor din sectorul vegetal în condiții normale, este în moarte clinică!

  4. Anul trecut, ca urmare a secetei din zona de est și sud-est, pentru fermieri înseamnă:

    • Diminuarea cifrei de afaceri cu 40% - la 90%.

    • Întârzieri la plata facturilor pentru inputuri, traduse în pierderi de 25 -50%.

    • Despăgubirile ar acoperi costurile cu achiziția îngrășămintelor, care, în ultimele 2 luni, au crescut cu 30-110%.

    • Costul carburanților a crescut cu 15% din 15 noviembrie 2020 până acum.

    • Distribuitorii nu mai finanțează fermieri cu datorii din anul 2020 pentru căa nu au încredere că își vor recupera banii.

    • Culturile de primăvară au fost mai puternic afectate decât cele de toamnă, iar acestea din urmă au fost despăgubite în procent de aproximativ 90%. Nu este corect ca cele de toamnă să fie despăgubite și cele de primăvară, NU.

    • Unii fermieri, neîndeplinind contractele de livrări cereale, au primit penalități de la 100 până la 800 lei/tonă.

  5. Dl. Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale a afirmat că: „Despăagubirile nu acoperă nici pe departe pierderile suferite de fermieri”.

  6. Despăgubirile se vor întoarce, în mare parte, la buget prin: TVA, impozite, taxe locale.

La toate acestea adăugăm noi motive de îngrijorare generate de măsuri și acțiuni care ne vor afecta grav în acest an din cauza: propunerilor de modificare a legii vânzării terenurilor, în defavoarea fermierilor; reducerii ANT cu până la 100%, față de anul trecut; inaccesibilității programului AGRO IMM INVEST pentru fermierii din zonele afectate de seceta din anul agricol precedent.

În concluzie, domnule prim ministru:

  • Cu demnitate cerem sprijin, nu cerșim!

  • Cu demnitate, vă solicităm să sprijiniți ieșirea fermierilor dintr-o situație gravă!

  • Dovediți că susțineți agricultura din România, sector economic aflat în mare suferință!

  • Constatați că nemulțumirile fermierilor disperațti pot genera manifestări sociale grave, care nu sunt de dorit nici pentru dumneavoastră, nici pentru noi.

  • Dați semnalul pe care îl așteaptă mii de fermieri - alocare financiară pentru plata despăgubirilor către fermierii din zonele calamitate de secetă în anul 2020!

Marți, 23 martie 2021, între orele 11:00 și 17:00, are loc Expo AgroZootehnica Online, eveniment virtual dedicat fermierilor și pieței de agribusiness din România. Este prima expoziție virtuală realizată în țara noastră în domeniul zootehnic, fiind un proiect dezvoltat de Asociația Crescătorilor de Vaci „Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM) împreună cu AAC (Austrian Agricultural Cluster).

Evenimentul Expo AgroZootehnica Online își propune să prezinte bune practici din Austria și România pentru ferme moderne și o agricultură durabilă.

Programul expoziției virtuale conține prezentări și seminarii susținute de specialiști în domeniu din Austria și România. Vor fi abordate diverse subiecte, de la tehnici și tehnologii de creștere a animalelor, practici agricole cu tehnologii de precizie, până la concepte pentru lanțul scurt de aprovizionare alimentară.

Pe durata conferinței se desfășoară târgul online, unde vizitatorii se pot conecta direct cu expozanții prin chat și webcam.

Evenimentul are loc pe o platformă digitală, ferma virtuală AAC. Platforma este interactivă și foarte ușor de utilizat, asigurând participanților un acces rapid la informații, soluții și specialiști în domeniul agrozootehnic din Austria și România.

Participarea fermierilor este gratuită, iar toți cei interesați se pot înregistra aici: https://www.ubivent.com/register/22/AAC-03-2021.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sâmbătă – 20 martie 2021, așa cum a anunțat zilele trecute, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, s-a întâlnit la Cluj cu reprezentanți ai organizațiilor profesionale și ai cooperativelor agricole din sectorul creșterii bovinelor. Crescătorii din județele apropiate Clujului s-au văzut față-n față cu oficialul MADR, iar ceilalți au participat telefonic la întâlnire.

Ilie Chifan, fermier de la Șagu, județul Arad, și membru al cooperativei agricole TimLactAgro, participant la întâlnire prin intermediul telefonului, ne-a spus că ministrul le-a promis crescătorilor că vor avea subvențiile în conturi în circa o lună. Este vorba de ajutorul național tranzitoriu (ANT) și de un ajutor de stat așa-numit „de COVID”, subvenții aferente anului 2020.

Referitor la cuantumuri, s-a decis ca la ANT, pentru anul de referință 2013 să fie alocată suma de 5 euro pe cap de animal și 2 euro pe tona de lapte livrat în 2015. Banii care rămân de la ANT 2013 se vor distribui, sub formă de „ajutor COVID”, crescătorilor care au avut animale în fermă la 31 ianuarie 2021, indiferent că animalul este mascul sau femelă, condiția fiind să aibă împlinită vârsta de șapte luni. Vor beneficia de subvenții doar exploatațiile cu minimum trei bovine.

În urma calculelor, a specificat Ilie Chifan, rezultă o valoare totală a subvenției de aproximativ 40 euro/animal.

Reamintim că, joi – 18 martie 2021, într-o conferință de presă desfășurată la sediul MADR, Adrian Oros a declarat că ajutorul național tranzitoriu (ANT) pentru sectorul bovine va avea o alocare financiară de la buget de 48 de milioane euro, cu mai bine de 50% mai puțin comparativ cu anul trecut. 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Un proiect de hotărâre, aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, stabilește plafonul aferent plăţii pentru ajutor naţional tranzitoriu în sectorul zootehnic, pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine și caprine care se acordă pentru anul de cerere 2020, în limita sumei de 19.475.763 euro, în echivalent 94.895.655 lei, bani care se asigură de la bugetul MADR pe anul 2021.

Cuantumul per unitatea de măsură al ajutorului naţional tranzitoriu în sectorul zootehnic se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin raportarea sumei totale la efectivele de femele ovine și caprine eligibile.

Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

Toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării (17 martie 2021), la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Potrivit unui proiect de act normativ aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, plafoanele ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil - ANT 1, precum şi pentru culturile de: in pentru fibră - ANT 2, cânepă pentru fibră - ANT 3, tutun - ANT 4, hamei - ANT 5 şi sfeclă de zahăr - ANT 6, care se acordă pentru anul de cerere 2020, sunt în sumă de 43.974.445 de euro, în echivalent 214.265.485 de lei, bani care se asigură de la bugetul MADR pe anul 2021.

Suma totală se distribuie astfel:

  • 527.430 de euro pentru culturile amplasate pe teren arabil;

  • 742.000 de euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră;

  • 827 de euro pentru tutun;

  • 879 de euro pentru hamei;

  • 567 de euro pentru sfeclă de zahăr.

Culturile amplasate pe teren arabil sunt: cereale pentru boabe, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: grâu, secară, orz, orzoaică, porumb boabe, sorg, orez; leguminoase pentru boabe, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: mazăre, fasole; rădăcinoase, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: cartofi, sfeclă de zahăr, rădăcinoase furajere; plante industriale, din care: plante textile: in pentru fibră, cânepă pentru fibră; plante uleioase: floarea-soarelui, rapiţă, soia boabe, in pentru ulei; alte plante industriale, de exemplu: tutun, plante medicinale şi aromatice; legume, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: tomate, ceapă, usturoi, varză albă, ardei, pepeni verzi şi galbeni; furaje verzi în teren arabil, de exemplu, dar fără a se limita la acestea: furaje verzi anuale, furaje verzi perene, de exemplu lucernă, trifoi; căpşuni; loturi semincere; culturi amplasate pe teren arabil în sere şi solarii, alte culturi pe teren arabil necuprinse în cele de mai sus.

Cuantumul per hectar al ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin raportarea sumelor totale la suprafeţele eligibile corespunzătoare ANT 1 - 6.

Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

Proiectul de hotărâre pentru aprobarea plafoanelor ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal, pentru anul de cerere 2020, a fost pus în dezbatere publică pe data de 17 martie 2020, iar toți cei interesați pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de zece zile de la data publicării, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ștefan Gheorghiță, fermier din județul Brăila, a anunțat pe o rețea de socializare că demisionează din poziția de membru al Consiliului Director al Asociației Producătorilor Agricoli Brăila, nefiind de acord cu opinia președintelui asociației exprimată referitor la despăgubirile pentru culturile de primăvară afectate de seceta care s-a manifestat anul trecut. Reamintim că Ștefan Gheorghiță încă de la începutul lui 2020 a semnalat ce va urma pe câmpuri, vorbind de seceta pedologică extremă atunci când prea puțini agricultori credeau că se vor confrunta cu un asemenea dezastru.

„Personal regret și mă disociez public de poziția colegului și președintelui APA Brăila, Vasile Datcu, exprimată în Profitul Agricol. Îi respect opinia, îi sunt același prieten, dar de data asta nu pot fi de acord cu opinia publică pe care o are în raport cu acordarea despăgubirilor de secetă, opinie care prin calitatea domniei sale de președinte se răsfrânge asupra asociației. Spun asta în condițiile în care nu fermierii calamitați puteau să reglementeze modul de constatare și declarare a calamităților, o situație care a fost de natura prostiei duse la extrem și gestionată și realizată de o conducere jalnică de la nivelul Ministerului Agriculturii, din care rămășițe au mai rămas și azi pe aceleași poziții. 

Nu pot să confirm sau să infirm că sunt și cazuri de dublă declarare, cum invocă domnul Datcu în poziția domniei sale, dar mi-aș fi dorit să văd și niște argumente și dovezi lângă afirmația că sunt sute de mii de hectare în această situație.

Legat de necesitatea acordării sau nu a acestor despăgubiri, eu am spus și repet, că statul, cât timp nu creează un cadru care să permită fermierilor să se protejeze (sistem de asigurări, legislație aferentă), este dator să sprijine agricultura în astfel de situații.

Poate ar fi mai multe de spus, dar le-am prezentat la vremea lor. Acum, în final, și eu sunt solidar cu colegii mei afectați, iar noi, ca fermă, vom fi prezenți la mitingul organizat de fermierii din APPR, cărora le prezint respectul meu pentru acest lucru (miercuri, 24 martie 2021, APPR va organiza un protest în Piața Victoriei din București, între orele 11 și 14, n.r.).

Mai mult, din prietenie și considerație pentru prietenul meu Vasile Datcu, îmi înaintez demisia din funcția de membru al Consiliului Director al APA Brăila, tocmai ca sa nu fiu nevoit să adopt alte poziții publice sau interne pe acest subiect.

Păcat că s-a ajuns în această situație”, a scris Ștefan Gheorghiță pe pagina sa de facebook, vineri – 19 martie 2021.

Și Nina Gheorghiță, soția lui Ștefan Gheorghiță, cea cu care împarte, de altfel, managementul fermei de peste 600 de hectare, a ieșit public pentru a-l combate pe președintele APA Brăila. „Nu putem da tot timpul vina pe fermieri din cauza incompetenței funcționarilor care gestionează soarta agriculturii. Ministerul ar fi trebuit să iasă public, anul trecut, și să explice. Și domnul Vasile Datcu, în calitate de președinte de organizație, dacă știa că așa stau lucrurile, trebuia să-și informeze membrii, să nu pice în această greșeală sau capcană. Nu întoarceți grâul/mazărea/rapița dacă vi se usucă să puneți porumb sau floare, că dacă vi se usucă și astea atunci nu veți mai putea fi despăgubiți a doua oară. În plus, comisiile trebuiau să fie instruite, să aibă rubrică separată în procesele verbale de calamitate, unde să se menționeze dacă porumbul/floarea sunt cultivate în ogor propriu sau după culturi întoarse în primăvara 2020. Ce facem cu fermele care n-au avut culturi de toamnă? Au avut doar culturi de primăvară, și toată suprafața a fost compromisă. Eu m-am săturat, ca fermier, să fiu arătat cu degetul că sunt, mereu, vinovatul de serviciu!” - spune dezamăgită Nina Gheorghiță.

Președintele APA Brăila, Vasile Datcu, a declarat, printre altele, pentru revista Profitul Agricol: „Eu mă opun ieșirii în stradă pentru că foarte mulți fermieri sunt la a doua solicitare de despăgubiri de calamitate pe același teren! Mai mult de jumătate dintre solicitanți sunt în această situație și eu cred că tocmai din această cauză nici nu se plătesc despăgubirile. E problema guvernanților că nu știu să explice acest lucru!”. Declarația a surprins neplăcut și a supărat fermierii, mai ales că realitatea din teren nu e cea expusă de cel care ar trebui să fie alături de agricultori și nicidecum împotriva lor, Vasile Datcu fiind el însuși fermier.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare revine în atenția Guvernului României cu o soluție viabilă pentru acordarea despăgubirilor fermierilor ale căror culturi de primăvară au fost afectate de seceta extremă din anul 2020. Reprezentanții Alianței menționează că mecanismul propus nu afectează ținta de deficit bugetar asumată de țara noastră, fiind o ultimă soluție de compromis pentru salvarea agriculturii românești.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are prevăzute în buget credite de angajament de circa 10,6 miliarde de lei, cu destinația de a servi drept contribuție națională la alocările din fonduri europene, adică cu vreo două miliarde de lei în plus față de anul trecut, când s-a alocat o sumă record. „Deoarece probabilitatea ca acești bani să fie absorbiți integral în acest an este redusă, din moment ce mai devreme de jumătatea lunii mai nu se vor lansa sesiuni, există riscul major ca sumele să fie pierdute la rectificările bugetare care vor urma. De aceea, vă rugăm să considerați transferarea temporară a sumei de 1.093.000 mii lei, reprezentând credite de angajament alocate fondurilor europene pentru inițierea unui mecanism care să implice sistemul bancar în acordarea despăgubirilor cuvenite producătorilor agricoli în caz de calamități naturale în agricultură, aferente culturilor de primăvară 2020 calamitate de secetă”, precizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare în scrisoarea deschisă trimisă vineri – 19 martie 2021 – premierului Florin Cîțu și ministrului Agriculturii Adrian Oros. „Vă rugăm să ne răspundeți cu sinceritate și asumarea răspunderii, DA sau NU?”, se încheie scrisoarea Alianței.

În urma întâlnirii avute de Alianța pentru Agricultură și Cooperare pe 4 martie a.c. la Guvern, prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul Adrian Oros au spus că în 2-3 zile, MADR va veni cu o soluție agreată pentru compensarea fermierilor calamitați la culturile de primăvară de seceta pedologică severă și arșița atmosferică din 2020. După ce termenul de trei zile lucrătoare a fost depășit fără a se primi un răspuns, Alianța a solicitat și a avut o nouă întâlnire cu Adrian Oros pe 10 martie 2021, la Ministerul Agriculturii, ocazie cu care reprezentanții Alianței au constatat că ministrul Agriculturii nu a putut furniza un răspuns concret privind acordarea despăgubirilor pentru culturile de primăvară afectate de secetă anul trecut, dar a afirmat că după ședința de guvern din ziua respectivă, după consultarea cu premierul, va comunica soluția care va fi implementată. Astăzi, 19 martie, se împlinesc  nouă zile de când fermierii așteaptă un răspuns, care pare că nu mai vine.

Fermierii reamintesc Executivului efectele secetei din 2020. Gradul de îndatorare al fermierilor calamitați a crescut de la circa 30% la circa 80-90%, ajungând ca aproximativ 25% din fermierii afectați să nu aibă posibilitatea înființării culturilor de primăvară începând cu sfârșitul lunii martie a.c., iar aproximativ 35% să realizeze o tehnologie minimală, care să nu le permită obținerea unei producții rezonabile pentru acoperirea unei părți a pierderilor suferite anul trecut.

Dată fiind gravitatea situației, în zonele afectate puternic de secetă, există un deficit major de apă în sol și chiar dacă anul acesta regimul pluviometric va ajunge aproape de normal, va fi imposibil ca producțiile să atingă nivelul dintr-un an normal.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În zilele de 21 și 22 aprilie 2021, experți în domeniul tehnologiilor pentru agricultură și oficiali români cu responsabilități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniu se reunesc pentru două zile de dezbateri, anunță Godmother, organizatorul târgului virtual de agricultură - Agribusiness 4.0.  

Ediția maraton este dedicată soluțiilor digitale și de precizie pentru piața de agribusiness din România și, în același timp, ajută la dezvoltarea de parteneriate cu toți marii jucători implicați în domeniul agricol. „Sesiunile care acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă, au incluse demonstrații succesive la stand ale celor mai performanți fermieri, dar și testări de produse: sisteme de irigații, softuri pentru managementului de fermă, senzori și sisteme de colectare de date, precum și utilaje și echipamente dedicate. Fermele Grup Șerban, Frizon Group și Agricost Al Dahra sunt prezente cu filmări din teren realizate la culturile de primăvară”, a precizat Valentin Văcăruș, director general Godmother.

Cum funcționează zona de Expo Hall și ce beneficii aduce Agribusiness 4.0

Târgul este organizat pe platforma digitală VirtualAgro (www.virtualagro.ro), dezvoltată de agenția Godmother, și permite fermelor și companiilor să aibă standuri virtuale în care să își prezinte portofoliul de produse, să propună campanii de discount și să intre în contact direct prin chat și webcam cu cei interesați. „Interacțiunile live pun în timp real la dispoziția utilizatorilor funcționalități și activități organizate în cadrul unui eveniment agricol”, punctează Valentin Văcăruș.

Pentru vizitatori, înscrierea este gratuită și asigură participarea automată la cele două tombole cu premii susținute de organizator, iar pentru expozanți costul este mic în comparație cu varianta clasică a unui târg de agricultură, menționează organizatorul.

Despre Godmother

Godmother, agenție focusată pe brand experience, specializată în furnizarea de servicii de tip BTL și digital, are la activ peste o mie de evenimente, fiind în piața de comunicare de 22 de ani.

Printre clienții agenției se numără: Google, BASF, Rompetrol, Agricover, Profi, H&M, Heineken, Henkel, Ursus, Forever Living Products, Servier etc.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Adrian Oros a anunțat joi – 18 martie 2021, într-o conferință de presă desfășurată la sediul MADR, că Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) pentru sectorul bovine va avea o alocare financiară de la buget de 48 milioane euro. 

De asemenea, ministrul Agriculturii a precizat că în perioada imediat următoare va avea întâlniri cu organizațiile profesionale ale crescătorilor de bovine pentru a stabili cum să se aloce ANT așa încât subvențiile să ajungă la cât mai mulți fermieri, deci banii să ajungă în fermele care chiar au animale. Prin urmare, așa cum ne-au confirmat și crescători de bovine care se vor întâlni la acest final de săptămână cu ministrul Oros, se dorește renunțarea la acea dată de referință din anul 2013, plata ANT făcându-se doar pentru animalele existente în ferme. Crescătorii sunt încrezători că șeful MADR își va onora promisiunile astfel încât mare parte din animale să beneficieze de subvenția statului.

Rămâne de văzut dacă liberalul Adrian Oros își va respecta, măcar acum, cuvântul dat. Sau, și aceste întâlniri vor fi unele la fel de sterile ca majoritatea celor avute de când este la cârma Ministerului Agriculturii, punând pe drumuri degeaba, pentru a nu mai știu câta oară, fermierii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista